Obiectivismul – în sensul etimologic primar - exprimă tendinţa de raportare la persoane ca şi cum acestea ar fi doar nişte lucruri, tendinţă ce se poate manifesta chiar şi într-un raport religios. La baza lui stă frica de a intra în contact cu lumea interioară afectivă atât proprie, cât şi a celorlalţi. Este vorba despre o atenţie acordată cu precădere adevărului în sine însuşi, exactităţii formulelor şi a enunţurilor, modului de a exprima în cuvinte anumite realităţi spirituale. Victima acestei tendinţe se fortifică pe el însuşi pe poziţia pe care se află invocând mereu adevărul obiectiv în dauna evoluţiilor continue din viaţă, multicolore şi discontinue. Există tendinţa în acest caz să se vorbească foarte mult şi cel mai adesea, în dauna ascultării celuilalt. Interlocutorul este tratat precum un recipient care trebuie umplut puţin câte puţin, care trebuie îndoctrinat. Trăirile celuilalt au foarte puţină relevanţă în acest caz pentru păstor.
