Raport săPTĂMÂnal legislație economică, 21 27 Septembrie 2015



Yüklə 212,17 Kb.
səhifə2/4
tarix04.01.2019
ölçüsü212,17 Kb.
#90485
1   2   3   4

22 septembrie, stiritvr.ro: Sistemul de pensii, în echilibru fragil. Raportul pensionari-angajaţi este 1:1

Sistemul de pensii din România a ajuns la o remiză: raportul dintre pensionari şi angajaţi este de unu la unu. Este un prim semnal, spun analiştii, care arată că piaţa muncii din România a devenit atractivă şi tot mai mulţi români preferă să muncească în ţară. Suntem departe însă de a rezolva deficitul cronic de la fondul de pensii, care se apropie acum de 10 miliarde de lei

România are acum 5.300.000 de pensionari. Cei mai mulţi vârstnici care au ieşit din câmpul muncii sunt în Capitală şi în judeţul Prahova.

În profil teritorial, modificările sunt lente, extremele se păstrează, raportul cel mai mare, de 18 pensionari la 10 salariaţi, se înregistrează în Giurgiu, iar cel mai mic raport, de 5-6 pensionari la 10 salariaţi, este în Bucureşti, arată Andreea Cambir, director în cadrul INS.

Economiştii atrag atenţia că raportul de unu la unu între angajaţi şi pensionari nu rezolvă deficitul fondului de pensii. Bugetul asigurărilor sociale de stat cheltuieşte cu 37 la sută mai mult decât adună din contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor.

Problema noastra cea mai mare nu este ca avem un număr mare de pensionari; problema noastră este gradul de ocupare. Acesta a crescut şi şomajul a scăzut şi din această cauză raportul s-a modificat, explică Adrian Marius Dobre, secretar de stat în Ministerul Muncii.

La capitolul pensii, românii sunt mult în urma celorlalţi europeni.

Cel mai mult câştigă pensionarii din Bucureşti, Hunedoara şi Braşov, iar cei mai puţini bani îi primesc pensionarii din Giurgiu - în medie, puţin peste 700 de lei lunar.

 VIDEO

http://stiri.tvr.ro/sistemul-de-pensii-in-echilibru-fragil-raportul-pensionari-angajati-este-1-1_65449.html



22 septembrie, stiritvr.ro: În căutarea banilor pentru salariile medicilor

Peste o săptămâna intră în vigoare decizia de majorare a salariilor cadrelor medicale cu 25 la sută. Până acum, însă, nu se ştie cum şi dacă banii vor ajunge la timp în conturile lor. Pentru a-i putea plăti pe medici şi pe asistente, spitalele ar trebui să facă disponibilizări sau să nu mai cumpere medicamente.

Decizia luată de guvern prevede majorări nu numai pentru salariul de bază, ci şi pentru sporuri, ore suplimentare şi gărzi. Asta înseamnă că un spital judeţean cu aproape 1500 de medici şi asistente trebuie să plătească un milion de lei în plus, în fiecare lună.

Un efort financiar uriaş, în condiţiile în care nu există bani suficienţi nici măcar pentru salariile nemajorate.

Bugetul spitalelor acoperă acum doar strictul necesar. Dacă nu vor fi bani suficienţi pentru salarii, managerii ar putea recurge la soluţii extreme.

Spitalele au trei surse de finanţare - Casa Naţională de Asigurari de Sănătate, ministerul şi Consiliile Judeţene. Banii pentru salarii vin în baza contractului încheiat cu CNAS.

O sursă de finanţare ar putea fi şi economiile făcute prin introducerea cardului de sănătate. În prima lună de utilizare s-au economisit peste 90 de milioane de lei. Prea puţin, însă, faţă de cele peste 140 de milioane de lei necesare lunar pentru a plăti salariile majorate ale medicilor.

VIDEO


http://stiri.tvr.ro/in-cautarea-banilor-pentru-salariile-medicilor_65447.html

22 septembrie, romanialibera.ro: 9 ani secetoși pentru asigurări

Piaţa de asigurări din România a raportat pierderi şi în 2014, pentru al nouălea an consecutiv, însă acestea au fost reduse considerabil (-97,44%) față de pierderea-record înregistrată în anul 2013. Cele mai multe pierderi provin de pe segmentul auto (RCA şi CASCO), unde rata daunei combinată depășește pragul de 100%, aceasta având efecte negative asupra rezultatului tehnic.

Astfel, la nivelul întregii piețe de asigurări, rezultatul net al activității din anul 2014 a fost negativ, pierderea totală situându-se la 35.543.431 lei. Față de anul 2013, rezultatul net a cunoscut o diminuare semnificativă a pierderii la nivelul întregii piețe cu 1.351.954.906 lei, se arată în raportul anual al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Valoarea profitului, cumulat la nivelul întregii piețe de asigurări din România, a fost de 326.193.638 lei, în creștere nominală cu 46,79% (o creștere cu 45,24%, în termeni reali) față de nivelul înregistrat în anul 2013.

Pierderea înregistrată de cele 16 societăți care au declarat rezultat net negativ a fost de 361.737.069 lei, în scădere nominală cu 77,53% (o diminuare cu 77,77%, în termeni reali) față de pierderea înregistrată în anul 2013.

Primele trei societăți care au obținut un rezultat net pozitiv la sfârșitul anului 2014 în mărime absolută de 163.261.988 lei (50,05% din profitul realizat de piață) sunt:

ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, cu un rezultat net pozitiv de 73.495.266 lei, reprezentând 22,53% din profitul realizat pe întreaga piață a asigurărilor;

 METROPOLITAN Life, cu 50.556.934 lei, respectiv 15,50% din profitul realizat pe întreaga piață a asigurărilor;

 GENERALI România, cu 39.209.788 lei, având 12,02% din profitul realizat pe întreaga piață a asigurărilor.

La polul opus, cele mai mari pierderi care totalizează 163.261.988 lei (43,93% din pierderea totală) s-au raportat de următoarele societăți:

  EUROINS România Asigurare-Reasigurare, cu un rezultat net negativ de 64.329.863 lei, reprezentând 17,78% din pierderea înregistrată la nivelul pieței;

 UNIQA  Asigurări, cu un rezultat net negativ de 48.083.482 lei, reprezentând 13,29% din pierderea înregistrată la nivelul pieței;

 Gothaer Asigurare – Reasigurare cu un rezultat net negativ de 46.518.222 lei, reprezentând 12,86% din pierderea înregistrată la nivelul pieței.

Auto pe toată linia

Piaţa de asigurări din România rămâne dependentă de poliţele auto, care aduc an de an pierderi companiilor. Conform ASF, în 2014, rata daunei  combinată (determinată ca sumă între rata daunei și rata cheltuielilor) a fost de 126% în cazul asigurărilor obligatorii (RCA) şi de 116% în cazul poliţelor facultative (CASCO). Chiar dacă rata combinată este în scădere față de 2013, aceste poliţe continuă să aducă pierderi societăţilor din piaţă.

De asemenea, indemnizațiile plătite pentru asigurările auto, respectiv 1.961.442.118 lei pe segmentul RCA şi 1.445.310.288 lei pe CASCO, au reprezentat  4,40% din totalul indemnizațiilor brute plătite pentru categoria asigurărilor generale (4.036.207.152 lei).

În ceea ce privește rezultatele tehnice obținute de societățile de asigurare în 2014, distinct pentru activitatea de asigurări generale și pentru cea desfășurată pe segmentul asigurărilor de viață, situația a fost următoarea:

 - pentru activitatea de asigurări generale s-a înregistrat o pierdere în cuantum de 135.085.236 lei. Față de anul anterior, se constată o îmbunătățire a rezultatului tehnic la nivelul activității de asigurări generale, pierderea  diminuându-se cu peste 1,17 miliarde lei;

 - asigurările de viață au fost profitabile pentru 13 societăți (inclusă și societatea EUREKO Asigurări), ale căror rezultate tehnice totalizează 200.078.244 lei, nivel aflat în creștere absolută cu aproximativ 51 milioane lei, respectiv 34,20% față de anul 2013. Alte 4 societăți au înregistrat pierderi din activitatea de asigurări de viață, a căror valoare cumulată se ridică la 51.386.955 lei, în scădere cu 31,03% față de 2013. Astfel, la nivelul întregii piețe, în anul 2014, activitatea de asigurări de viață a generat un rezultat tehnic pozitiv de 148.691.289 lei. Față de anul anterior se constată o sporire a rezultatului tehnic pozitiv cu 99,36%, ceea ce, în mărime absolută, a însemnat o creștere a profitului din activitatea de asigurări de viață cu 74.105.298 lei.

În anul 2014, primele brute subscrise, cumulate pentru cele două categorii de asigurări – generale și de viață – au totalizat 8.085.676.884 lei, în scădere cu 36.770.005 lei comparativ cu anul 2013, respectiv o scădere cu 0,45%, în termeni nominali, și cu 1,51%, în termeni reali. Piața de asigurări din România este dependentă de segmentul asigurărilor auto, care a reprezentat 69,54% din totalul primelor brute subscrise, aferente categoriei de asigurări generale în anul 2014, notează ASF. 

23 septembrie, Economica.net: Analiză: Numărul companiilor care intră în insolvenţă scade, dar dimensiunea lor creşte

Numărul companiilor intrate în insolvenţă în primele şapte luni ale acestui an s-a redus la jumătate însă a crescut dimensiunea business-urilor afectate, arată o analiză a Casei de Insolvenţă Transilvania remisă, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, la finalul lunii august 2015 un număr de 227 de companii cu active de peste 1 milion de euro fiecare şi o cifră de afaceri de 5,4 miliarde de euro în 2014 (aproximativ 3,6% din PIB) aveau cel puţin câte o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă. Numărul total al angajaţilor celor 227 de companii era de circa 55.000 salariaţi (echivalentul numărului de salariaţi din întreg sistemul bancar românesc). Aceste companii înregistrau, la finalul anului 2014, datorii totale de 4,87 miliarde de euro (3,2% din PIB), dintre care 0,35 miliarde de euro către ANAF.

'Analizând situaţia financiară a companiilor din România ce au o cerere de insolvenţă depusă, am realizat că este vorba despre multe companii medii şi mari, companii ce generează venituri importante la bugetul de stat, angajează multe persoane şi care sunt responsabile pentru alte business-uri pe orizontală şi pe verticală. Problemele lor financiare sau eventuala lor stare de insolvenţă ar afecta mai multe companii prin efectul de domino decât multitudinea de companii mici ce au intrat în insolvenţă la începutul crizei financiare. Deşi statisticile par încurajatoare prin scăderea numărului insolvenţelor, credem că motivele de îngrijorare ramân, prin dimensiunea efectului acestora', a explicat Andreea Cionca-Anghelof, Asociat Coordonator CITR.

Pe de altă parte, analiza CITR arată că marii contribuabili datorau bugetului de stat 10,5 miliarde de euro la finalul lunii iunie 2015, cu circa 25% mai mult decât în urmă cu un an iar 1,4 miliarde de euro nu fuseseră încasaţi la scadenţă la sfârşitul lunii iulie 2015, din cauza lipsei de lichidităţi a companiilor ce iniţiaseră plata prin bilete la ordin, cecuri etc. (refuzuri la plată cu instrumente de debit). Practic, suma neîncasată este cu 35% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi numărul operaţiunilor refuzate la plata a scăzut cu 25%, fapt care arată că unele societăţi nu încasează sume din ce în ce mai mari, ceea ce le-ar putea ridica probleme de lichidităţi pe termen mediu.

Suma medie refuzată la plată a crescut cu 79%, de la 15.100 euro la 27.200 euro.

'Având în vedere creşterea sumei medii a refuzurilor la plată, tragem concluzia că refuzurile la plată sunt făcute de companii mari, în consecinţă, ele sunt cele care nu încasează sumele datorate. Ceea ce vine ca un argument în plus pentru concluzia analizei noastre că societăţile medii şi mari sunt cele care încep să resimtă probleme de cashflow, lichiditate şi, în consecinţă, se confruntă cu situaţii de îndatorare şi supraîndatorare', a mai spus Andreea Cionca-Anghelof.

Construcţiile, industria, serviciile şi comerţul sunt cele mai afectate domenii,

CITR a gestionat procedura insolvenţei a peste 800 de societăţi comerciale .

24 septembrie, postare pe blog: Excluderea din procedurile de achizitie publica a operatorilor implicati in trucarea licitatiilor. Impactul noilor directive europene

Sursa: http://www.contributors.ro/economie/excluderea-din-procedurile-de-achizitie-publica-a-operatorilor-implicati-in-trucarea-licitatiilor-impactul-noilor-directive-europene/

Consiliul Concurentei sanctioneaza pe banda rulanta companii mai mari sau mai mici pentru trucarea licitatiilor. Aceste sanctiuni sunt insa aplicate post factum, la mult timp dupa producerea efectelor acestui comportament anticoncurential. Or, principalul efect al trucarii licitatiilor[1] este ofertarea unor preturi necompetitive si, pe cale de consecinta, incheierea unor contracte dezavantajoase pentru autoritatile contractante.

Fara a nega rolul descurajant si preventiv al investigatiilor demarate si al sanctiunilor aplicate de Consiliul Concurentei (i.e. amenda de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri[2]) sau chiar dreptul autoritatilor contractante de a solicita in instanta repararea integrala a prejudiciului cauzat, ramane intrebarea: ce mijloace au la dispozitie autoritatile contractante pentru a preveni acest prejudiciu ab initio? Au dreptul autoritatile contractante sa ii excluda din procedura pe ofertantii angajati in asemenea comportamente anticoncurentiale inainte sau pe parcursul derularii procedurii de atribuire? Si, dincolo de eventuala existenta teoretica a unui asemenea drept, ce se intampla in practica?

Excluderea ofertantilor din proceduri potrivit legislatiei nationale

(i) Excluderea pentru participarea la procedura in derulare cu nerespectarea regulilor de concurenta

Teoretic, “pe parcursul aplicarii procedurii de atribuire, autoritatea contractanta are obligatia de a lua toate masurile necesare pentru a evita situatiile de natura sa determine […] manifestarea concurentei neloiale” (art. 66 din O.U.G. nr. 34/2006).

Tot teoretic, autoritatile contractante au dreptul de a-i exclude din procedura pe ofertantii angajati in comportamente anticoncurentiale pe parcursul procedurii in derulare, prin respingerea ofertei dupa cum urmeaza:


  • drept neconforma, in temeiul art. 36 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 925/2006, atunci cand oferta contine in cadrul propunerii financiare preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente;

  • drept inacceptabila, in temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, atunci cand ofertantul nu indeplineste o cerinta de calificare stabilita in documentatia de atribuire, respectiv prezinta informatii false in scopul demonstrarii indeplinirii criteriilor de calificare si selectie, cu incalcarea art. 181 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006; in cazul de fata, este vorba despre prezentarea unor informatii false in Certificatul de participare la licitatii cu oferta independenta, in cuprinsul caruia ofertantii/candidatii declara pe propria raspundere ca oferta prezentata in cadrul procedurii a fost intocmita cu respectarea regulilor de concurenta (conform Ordinului presedintelui ANRMAP nr. 314/2010).

In practica, insa, aceste cazuri de excludere s-au dovedit aproape imposibil de aplicat, deoarece autoritatile contractante nu au mijloacele de investigatie necesare pentru a identifica si, eventual, a dovedi in termenul scurt de evaluare prevazut de O.U.G. nr. 34/2006 (e.g. 25 de zile) ca preturile nu sunt rezultatul liberei concurente sau ca oferta prezentata nu a fost intocmita cu respectarea regulilor de concurenta.

Certificatul de participare cu oferta independenta ramane, astfel, o forma fara fond, o simpla formalitate, inca un document care trebuie semnat si depus de ofertanti. A nu se intelege ca ii negam rolul de atentionare si de preventie, insa legiuitorul ar fi trebuit sa mai faca niste pasi pentru ca acesta sa poata produce efecte in practica.

Aceasta realitate rezulta, de altfel, si din deciziile adoptate de C.N.S.C. in dosare in cadrul carora s-a invocat existenta unor indicii de natura a dezvalui un comportament anticoncurential al celorlalti participanti la procedura. In pofida existentei unor indicii clare de trucare a licitatiilor, in sensul Liniilor directoare OCDE privind detectarea participarii la licitatii cu oferte trucate (e.g. greseli identice in documentele de licitatie sau in scrisorile prezentate de diverse companii, cum ar fi erori de ortografie), Consiliul a decis nu o data ca sarcina probei incumba exclusiv contestatorului, fara ca macar sa dispuna reevaluarea ofertelor de catre autoritatea contractanta in considerarea indiciilor temeinice invocate. Este evident ca un contestator nu are mijloacele necesare pentru a dovedi in concretoasemenea fapte de natura oculta. Astfel, cata vreme se constata existenta unor indicii, opinam in sensul in care comisia de evaluare are obligatia de a analiza criticile aduse si de a face cercetarile ce se impun intr-o atare situatie, in virtutea principiului asumarii raspunderii si a obligatiei de verificare a modului de indeplinire a cerintelor de calificare.

De altfel, intr-un caz izolat (Decizia C.N.S.C. publicata in BO2013_1930[3]), Consiliul in mod corect a retinut ca: “se remarca faptul ca, la procedura de achizitie, comisia evaluatorie nu a cerut nicio explicatie celor doua ofertante prin prisma preturilor ofertate, context faptic din care se desprinde concluzia ca respectiva comisie nu a verificat dacapreturile din ofertele depuse sunt sau nu rezultatul liberei concurente si pot fi justificate. Vazand dispozitiile art. 36 alin. (2) lit. c) din Hotararea Guvernului nr. 925/2006, coroborate cu cele ale art. 72 alin. (2) lit. h) si i) din acelasi act normativ (care impun comisiei de evaluare atributia de a stabili care sunt ofertele inacceptabile sau neconforme, precum si a celor admisibile), autoritatea contractanta avea obligatia de a clarifica legalitatea oricarui pret suspect ofertat anterior luarii unei decizii in privinta ofertei. Pretul propus nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil si admis indiferent de cuantumul sau, ci reprezinta un element esential al propunerii financiare a carui realitate si legalitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmata de ofertant prin documentele inaintate autoritatii”.

In sens diametral opus a statuat insa Consiliul in numeroase alte decizii, precum Decizia C.N.S.C. publicata sub BO2014_0517[4]: “Consiliul stabileste astfel avand in vedere faptul ca nicio norma care reglementeaza materia achizitiilor publice nu prevede atributia comisiei de evaluare de a efectua studiu de piata si de a compara oferta financiara a operatorului economic cu oferta primita de autoritate de la vreun furnizor, atributiile comisiei de evaluare fiind cele prevazute expres si limitativ la art. 72 alin. 2 din H.G. nr. 925/2006 […]”.

(ii) Excluderea pentru participarea la proceduri anterioare cu nerespectarea regulilor de concurenta

Spre deosebire de alte state europene, legislatia nationala nu ofera autoritatilor contractante instrumentele necesare nici pentru excluderea din procedurile ulterioare a operatorilor economici care au fost anterior implicati in trucarea licitatiilor, e.g. cei sanctionati de Consiliul Concurentei pentru incalcarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996[5].

Cazurile de excludere care, teoretic, ar fi trebuit sa fie relevante nu sunt in totalitate aplicabile, intrucat:


  • art. 181 lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006 – indeplinirea defectuoasa a obligatiilor contractuale – vizeaza doar incalcarea unor obligatii contractuale, nu si incalcarea unor obligatii legale, precum cele prevazute de art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996; in mod paradoxal, potrivit legiuitorului roman, este mai grava incalcarea obligatiilor contractuale, e.g. depasirea cu o zi a termenului de livrare, decat trucarea unei licitatii;

  • art. 181 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 – condamnarea pentru o fapta care a adus atingere eticii profesionale – desi Noul Cod penal incrimineaza in premieradeturnarea licitatiilor publice[6], condamnarile pentru astfel de fapte sunt nu doar anevoioase, dar si extrem de rare.

Prin urmare, prevederile nationale in acest domeniu devin lipsite de eficienta practica. Pe de o parte, instrumentele legiferate cu privire la trucarea licitatiei in derulare sunt inaplicabile, data fiind imposibilitatea practica de a dovedi comportamentele anticoncurentiale in termenele scurte de evaluare. Pe de alta parte, excluderea din procedurile ulterioare a ofertantilor care au fost anterior implicati in trucarea licitatiilor este extrem de dificila, deoarece sanctionarea unui operator economic pentru trucarea unei licitatii de catre Consiliul Concurentei nu este suficienta pentru excluderea acestuia din procedurile de achizitie publica, fiind necesara condamnarea sa prin hotararea definitiva a unei instante judecatoresti.

Excluderea ofertantilor din proceduri potrivit legislatiei europene

La nivel european, s-a consacrat solutia inechivoca, sustinuta si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene[7], in sensul in care autoritatile contractante au dreptul de a-i exclude din proceduri pe ofertantii vinovati de “abateri profesionale”, in conformitate cu art. 45 alin. (2) lit. c) si d) din Directiva 2004/18/CE[8]. Acestea sunt, de altfel, chiar prevederile europene transpuse in legislatia romana prin articolele referite mai sus, i.e. art. 181 lit. c1) si d) din O.U.G. nr. 34/2006.

Asadar, potrivit legislatiei europene, poate fi exclus din procedura orice operator economic care:


  • a fost condamnat printr-o hotarare cu autoritate de lucru judecat, in conformitate cu dispozitiile legale nationale, pentru o fapta care aduce atingere eticii profesionale – in tot mai multe state europene, si mai nou si in Romania, trucarea licitatiilor atrage raspunderea penala a persoanelor fizice si/sau juridice implicate; acest caz nu se mai regaseste insa in noile directive europene, fiind considerat redundant, deoarece rezulta din decizia C.J.U.E. in cazul Forposta[9] ca se incadreaza si in categoria gravelor abateri profesionale;

  • s-a facut vinovat de o grava abatere profesionala, dovedita prin orice mijloace pe care autoritatile contractante le pot justifica – s-a retinut in aceeasi decizie Forposta ca gravele abateri profesionale acopera toate comportamentele culpabile care au impact asupra credibilitatii profesionale a operatorului economic si nu doar incalcarea unor standarde etice ce tin de profesia respectivului operator; in lumina acestei definitii, este evident ca trucarea licitatiilor poate fi incadrata in aceste abateri; legislatia nationala nu acopera insa trucarea licitatiilor, data fiind terminologia mult mai restrictiva a art. 181 lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006, i.e. “indeplinirea defectuoasa a obligatiilor contractuale” vs. “grava abatere profesionala”; mai mult, potrivit legislatiei europene, autoritatea contractanta poate dovedi abaterea profesionala prin “orice mijloace”, ceea ce implica o larga marja de discretie cu privire la excluderea ofertantilor pentru acest motiv (e.g. se poate interpreta ca pana si demararea unei investigatii de catre Consiliul Concurentei reprezinta un asemenea mijloc de proba).

Noile directive europene din materia achizitiilor publice

Directiva 2014/24/UE privind achizitiile publice si de abrogare a Directivei 2004/18/CE reglementeaza pentru prima data expressis verbis dreptul autoritatilor contractante de a exclude orice operator economic din procedurile de achizitie publica, pentru fapte comise atat inainte, cat si in timpul procedurii, “daca autoritatea contractanta are suficienteindicii plauzibile pentru a demonstra ca operatorul economic a incheiat cu alti operatori economici acorduri care vizeaza denaturarea concurentei (art. 57 alin. (4) lit. d) din Directiva 2014/24/UE).



In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea practica a textului citat, se subliniaza in mod corect in doctrina[10] ca:

  • acest caz de excludere este in fapt un caz de abatere profesionala grava, astfel cum rezulta din paragraful (101) al Preambului la Directiva 2014/24/UE (i.e. “alte forme de comitere a unei abateri profesionale grave, cum ar fi incalcari ale normelor de concurenta”), astfel incat conditia gravitatii faptelor, de natura a ridica semne de intrebare cu privire la integritatea operatorului, prevazuta in acelasi paragraf, este relevanta si pentru acest caz de excludere;

  • din folosirea expresiei indicii plauzibile” rezulta ca nu este necesara o decizie formala (e.g. hotarare judecatoreasca, decizia Consiliului Concurentei) pentru a putea fi invocat acest motiv de excludere, ramanand la discretia autoritatilor contractante calificarea unor dovezi drept astfel de indicii;

  • chiar daca textul normativ pare a limita aplicabilitatea acestuia doar la acordurile incheiate cu alti operatori economici, din interpretarea coroborata a dispozitiilor Directivei se poate concluziona ca, in fapt, acest articol acopera toate comportamentele anticoncurentiale prevazute de art. 101(1) din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene si de legislatiile nationale din domeniul concurentei, inclusiv deciziile asocierilor de intreprinderi si practicile concertate;

  • aplicarea acestui caz de excludere trebuie sa se faca cu respectarea principiului proportionalitatii, astfel cum rezulta din paragraful (101) al Preambului: “atunci cand aplica motive facultative pentru excludere, autoritatile contractante ar trebui sa fie atente in mod special la principiul proportionalitatii. Neregulile minore ar trebui sa duca la excluderea unui operator economic doar in circumstante exceptionale. Cu toate acestea, cazurile repetate de nereguli minore pot arunca asupra seriozitatii unui operator economic un dubiu care ar putea justifica excluderea lui.”

Raman insa multe zone gri in interpretarea art. 57 alin. (4) lit. d) din Directiva 2014/24/UE, care trebuie clarificate cu maxima atentie si precautie de legiuitorii nationali, pentru a asigura o implementare unitara si coerenta a acestor prevederi. Exempli gratiaAlbert Sánchez Graells[11] ridica urmatoarele intrebari:

  • Cum vor trata autoritatile contractante faptele de trucare a licitatiilor aflate in derulare? Vor avea acestea dreptul de a-i exclude pe operatori din proceduri imediat sau vor fi obligati sa astepte rezultatul investigatiei autoritatilor de concurenta? Este plauzibila aceasta din urma solutie in contextul termenelor scurte din legislatia achizitiilor publice?

  • Ce garantii procedurale vor fi adoptate pentru a nu ajunge in practica la o “prezumtie de vinovatie” a operatorilor economici? Ce se va intampla daca decizia autoritatilor contractante se va dovedi in timp gresita? Vor putea solicita despagubiri operatorii exclusi din proceduri pe nedrept?

Noua reglementare ofera insa posibilitatea operatorilor economici (doar a celor care nu au fost exclusi din procedurile de atribuire printr-o hotarare definitiva) de a prezenta masurile de remediere adoptate cu privire la faptele imputate. Acestia trebuie sa demonstreze ca prezinta in continuare credibilitate, in pofida acestor fapte. Daca autoritatea contractanta va considera ca dovezile prezentate sunt suficiente, operatorul economic nu va fi exclus din procedura de achizitie, iar daca masurile vor fi considerate insuficiente, operatorului economic i se va comunica motivarea respectivei decizii.

In acest sens, operatorii economici vor trebui sa dovedeasca ca:



  • au acoperit sau s-au angajat sa acopere prejudiciile cauzate;

  • au clarificat complet faptele si imprejurarile, cooperand activ cu autoritatile competente; si

  • au luat masuri concrete la nivel tehnic, organizational si in materie de personal, adecvate pentru a preveni orice noi fapte similare (aceste masuri vor fi evaluate tinand seama de gravitatea si de circumstantele particulare ale faptei).

In ceea ce priveste perioada in care operatorii economici vor putea fi considerati neeligibili in procedurile de achizitie publica in contextul acestor fapte, aceasta nu va putea fi mai mare de 3 ani de la data savarsirii faptei (cu exceptia cazului in care durata de excludere a fost stabilita prin hotarare judecatoreasca).

De lege ferenda

Paradoxal, in momentul de fata, operatori economici care au intarziat o zi livrarea produselor sunt exclusi din procedurile de atribuire, in considerarea certificatelor cu titlu negativ eliberate de autoritatile contractante (chiar si atunci cand nu au fost create prejudicii), in timp ce companiile sanctionate pentru trucarea licitatiilor sunt considerate in continuare eligibile pentru atribuirea contractelor publice. Aceasta, in conditiile in care se poate afirma cu lejeritate ca trucarea licitatiilor reprezinta in fapt furt din banii publici, cata vreme asemenea comportamente anticoncurentiale conduc la plata de catre autoritatile publice a unor preturi ce nu sunt rezultatul liberei concurente.

Se impune, asadar, alinierea de urgenta a legislatiei nationale la practicile europene in materie, astfel incat companiile implicate in astfel de practici sa poata fi excluse atat din procedura vizata de comportamentul anticoncurential, cat si din procedurile ulterioare. Solutia cea mai la indemana in acest sens este, evident, transpunerea in legislatia nationala a noilor prevederi europene din materia achizitiilor publice. Aceasta transpunere va trebui insa facuta cu maxima precautie si atentie la terminologia folosita si instrumentele stabilite, astfel incat sa se asigure echilibrul necesar intre nevoia reglementarii dreptului/obligatiei autoritatilor contractante de a-i exclude din proceduri pe operatorii cu comportament anticoncurential si necesitatea protejarii operatorilor economici de exercitarea abuziva si discretionara a acestui drept.

In primul rand, raportat la variantele alternative prevazute de Directiva 2014/24/UE pentru transpunerea prevederilor referite, va trebui clarificat daca autoritatile contractante vor avea dreptul sau obligatia de a-i exclude pe operatorii implicati in trucarea licitatiilor. Primul stat membru UE care a implementat noile directive, Marea Britanie, a optat pentru o excludere lasata la discretia autoritatilor contractante[12].

In schimb, art. 163 alin. (1) lit. d) din propunerea de Lege privind achizitiile publice[13], publicata de autoritatile romane la data de 21 iulie 2015[14], pare a stabili o obligatie in sarcina autoritatilor contractante de a-i exclude pe operatorii implicati in trucarea licitatiilor. Ne intrebam insa cum vor putea face aplicarea corespunzatoare a acestor prevederi autoritatile contractante care nu beneficiaza de pregatirea necesara in domeniul dreptului concurentei sau care nu au mijloacele necesare pentru a face verificarea si documentarea corespunzatoare a “indiciilor plauzibile” de trucare a licitatiilor.

In acest context, pentru a asigura transparenta si predictibilitatea procesului, va fi imperativ necesara clarificarea cazurilor si conditiilor in care o asemenea sanctiune trebuie aplicata, eventual pe calea unei reglementari tertiare comune, adoptate de Agentia Nationala pentru Achizitii Publice si Consiliul Concurentei.



Mai mult, intrucat aceasta sanctiune drastica poate avea un impact grav asupra activitatii companiilor, este recomandabil:

  • fie ca descalificarea din proceduri sa derive din decizii general obligatorii, opozabile erga omnes, adoptate cu multa raspundere, profesionalism si coerenta de catre un singur organism competent, e.g. autoritatea de concurenta; in acest caz, va trebui clarificat daca o asemenea decizie va produce efecte imediat, doar de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti referitoare la actiunea in anulare a deciziei sau daca instantele pot suspenda executarea deciziei pana la data solutionarii definitive a dosarului;

  • fie reglementarea dreptului autoritatilor contractante de a solicita opinia Consiliului Concurentei in perioada de evaluare a ofertelor; in acest caz, este esentiala stabilirea unui termen scurt (e.g. de maximum 5 zile lucratoare) pentru transmiterea de catre Consiliul Concurentei a opiniei cu privire la incadrarea comportamentelor identificate in categoria indiciilor plauzibile de natura a demonstra ca operatorul economic a denaturat concurenta, inainte sau in timpul procedurii respective.

NOTE_______________

Yüklə 212,17 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin