Raport săPTĂMÂnal legislație economică decembrie 2015
Yüklə 334,54 Kb.
|
2- Al doilea adevăr cheie: România se află în competiție cu celelalte state UE din punct de vedere al structurii economice, lucru care se va vedea, în cele din urmă, în indicatorii de convergență. Dacă un guvern cu mandat de un an Nu poate face strategii pe care să și le implementeze, poate face măcar un plan a cărui implementare să fie securizată pentru următorii 10 ani. Altfel, a pierde un an când toată lumea din jur aleargă după banii cu care să-și crească PIB-ul potențial pentru următorul e crimă curată. 3- Nu există la aceast oră nicio agresiune externă (militară, politică sau economică asumată) care să producă României, și dezvoltării societății românești, prejudicii mai mari decât faptul că Statul român nu-și respectă fișa postului. Niște exemple: costurile de securitate sunt infinit mai mici decât prejudiciul izolării Moldovei (a noastre, firește) de economia europenă. Costurile de poziționare strategică și angajamente politice și de securitate sunt infinit mai mici decât prejudiciile produse de lipsa unei autostrăzi Constanța-Ungaria. Premisele planului Spuneam mai sus că, în ciuda PIB-ului și a creșterilor sale spectaculoase (a PIB-ului care pentru alții devine Produs național Brut), situația e atât de jos încât soluțiile sunt simple : Ele trebuie așezate, însă, în acea categorie de ”soluții basic”, a căror ignorare sau subminare trebuie considerate fie incompetență criminală, fie sabotaj. Împortant : nu trebuie inventată apa caldă. Statul trebuie să plece, în acest plan, de la 2 premise :
De unde această ”obsesie” cu capitalul autohton – am mai scris-o : dacă până acum România ar fi murit fără capital extern, ea va muri de acum încolo fără capitalul autohton, care să țină banii în țară și pe care să-i miște în direcțiile încurajate de politicile economice. Sper ca măcar un tehnocrat să înțeleagă aceste lucru mai bine decât dnii. Gerea, Chițoiu și alții de pe nivelul lor. Deziderate NU trebuie să ne propunem să devenim campioni pe tot felul de nișe (”grânarul Europei”, ”India Europei”, ”nemții Estului”, ”trandafirul Balcanilor” etc. etc). Două deziderate foarte simple :
Planul concret. Foarte concret Două lucruri :
Complementar: Degeaba fac drum expres către o zonă din care a fugit forța de muncă dacă nu repornesc și formarea forței de muncă ; degeaba mut miza Sănătății pe prevenție dacă pe o rază de 50 de Km nu există niciun spital – etc etc. Economia privată : 1-, Producția Singurul beneficiu pe care-l poate trage România dintr-unul din cele mai relaxate sisteme fiscale este crearea unui set de politici economice axate pe producție. Stimularea producției autohtone este disperat de stringentă : banii lăsați în piață prin relaxare fiscală și prin mărire de salarii se vor duce pe importuri (cu toate dezavantajele care decurg de aici) căci producția autohtonă e mică și, mai ales, inadecvată. Problema va începe undeva la mijlocul anului 2016 (când cererea agregată va intra pe excedent) – și sigur că guvernul Cioloș nu va deconta prejudiciile unui atare trend, dar patria îi va fi recunoscătoare dacă guvernul nu va ține cont că acest gunoi de sub preș nu i se va deconta lui. Va plesni după jumătatea lui 2017. Atenție : am mai jucat în acest film în anii 2005-2008 – când guvernul Tăriceanu se lăuda cu creșterea pe importuri. De efectele nocive ale acestui plan își dădea seama toată lumea, cu o execpție : Dl. Tăriceanu. Azi, 3 decembrie 2015, România încă plătește (concret și cu dobânzi) consecințele acelei politici decise în 2008. Sperăm ca astăzi măcar un tehnocrat să înțeleagă și contextul și mecanismul. 2-, IMM-urile. Dincolo de faptul că nu există politici economice (ba chiar și fiscale) care să modeleze acest segment care angajează 65% din forța de muncă a României către necesitățile interne și către sectoare cu valoare adăugată mare, un lucru e cert : scăderea clasei de mijloc a României se face într-un trend mai accelerat decât are loc pe plan mondial. Or, asta e baza – dar în România e baza proastă. Sunt cele mai vulnerabile entități din economie, IMM-urile sunt primele către care se îndreaptă instituțiile statului când au de luat ceva: suprareglementare, abuzuri ale administrației, abuzuri ale instituțiilor care adună bani la buget, etc etc. A ajuns un noroc pentru o companie mică și mijlocie ca, atunci când începe să se desprindă de limita de supraviețuire, să nu-i calce statul pragul și, după cele mai etatiste reglementări, să-și ia o parte chiar mai mare decât si-o pot aloca cei care muncesc pe brânci în firmă. 3- Capitalul autohton: politici specifice – NU discriminatorii pozitiv, căci asta ar fi o politică antieconomică: dar măcar tratament egal cu cel aplicat capitalului extern. Pe lângă politicile de modelare și stimulare economică, din evoluția capitalului autohton trebuie eliminate 2 lucruri :
Ambele se cunosc – cel mai ușor pot fi dovedite cele ale capitalului autohton, ca urmare a investigațiilor de presă, mai degrabă, decât a investigațiilor statului. (În treacăt fie spus, sperăm ca mâine să putem dovedi mai mult decât știm, spre deosebire de azi, când nu putem încă dovedi nici ceea ce știm – în materie de lobby ascuns sub tot felul de contracte, într-o țară în care lobby-ul nu e reglementat). 4- Politici specifice pentru entitățile de Cercetare stat-privat, facilități și stimulare pentru industriile cu valoare adăugată mare – pentru industriile creative. Suntem singura țară din UE la care cheltuielile cu Cercetarea scad an de an, constant, și în valoare absolută și în procent din PIB, și pe orizontală și pe verticală si de la nord la sud si de …. Și au scăzut atât de mult încât am pierdut din raza vizuală până și Bulgaria (care în 3 ani a crescut cu 78% !), țara de pe penultimul loc. De ce spun Cercetare stat/privat: pentru că, în materie de cercetare, banii se alocă în funcție de găști, relații, triburi universitare și ginte/famiglii locale. Sunt bani care nu crează nimic, niște tipi îi încasează și rămân în consumul local. Reabilitarea Fișei de post a Statului Spuneam mai sus că orice prost știe să ceară statului scăderi de taxe, dar că nu orice prost știe să ceară ceea ce statul poate face, iar economia privată nu poate. Principiul : ”fă un drum, apoi lasă mediul de afaceri să-și facă treaba de-a lungul lui”. 1-, Un plan pe 10 ani nu poate să nu prevadă, cu dată a începerii construcției și dată a dării în folosință, 3 elemente cheie de infrastructură : -, Finalizarea unei autostrăzi Constanța-Ungaria , cu elementul său prioritar Pitești-Sibiu. Avantajul comparativ imens pe care-l are România prin Marea Neagră către Est este compromis total prin lipsa infrastructurii rutiere între Constanța și Europa. Atenție: nu vorbim de Pitești-Sibiu pentru că așa cere Dacia: ci de o viziune mai cuprinzătoare, care să te repună pe hartă. (În treacăt fie spus, abia atunci poți privatiza, pe bani adevărați, cât vrei să vânzi din Portul Constanța). -, O autostradă (cu dată de începere și termen de finalizare concrete) între Transilvania și Moldova. Nu există absolut nicio șansă de ridicare la convergență reală a Moldovei fără această autostradă. -, Un plan strategic pentru CFR : e singura entitate de infrastructură mai proastă decât cea rutieră. România nu-și permite zecile de miliarde de euro pentru aducerea căilor ferate la o performanță de minimală. Poate articula noul ministru al Transporturilor un plan? Are o părere personală de tehnocrat ? Important : Chestiunea infrastructurii românești e atât de gravă, încât ea produce prejudicii mai mari decât orice altă agresiune sau amenințare la adresa României – în plus, ea rupe economia României în bucăți de necompatibilizat și accentuează divergența internă. De aceea și insistăm că e o chestiune de dus în CSAT : ar fi singurul mod prin care ar putea fi însușită de toate guvernele care vor urma în funcție de un plan și nu în funcție de comisioanele conjuncturale care se iau pentru astfel de proiecte. 2-, România Nu mai are forță de muncă calificată pe măsura cererii din piață și pe măsura potențialului. Planul ar trebui să conțină un set de măsuri punctuale de rebranșare a sistemului de Educație la Piața muncii – fie ea medie sau înalt calificată. Testul cel mai simplu poate fi făcut de însuși premierul Dacian Cioloș : să sune la Șimleu Silvaniei, la liceul agricol care l-a produs pe el ca expert în agricultură și comisar european pe agricultură și să întrebe acolo dacă promovabilitatea la Bac a fost în anul 2015 de măcar 25%! Și să-și găsească singur un răspuns concret. Un test mai complicat: luați reședințele de județ și sectoarele capitalei – nici într-o atare entitate administrativă Nu mai există mai mult de 3 licee în care se face carte: în rest, se iau salarii și se păstrează posturi pe viață. Testul cel mai complicat : dați un ”google” și vedeți câtă cerere de muncă e în Ardeal, care se adresează Moldovei, Munteniei, Olteniei. Afacerea se oprește la trecerea Carpaților, mâna de lucru adecvat calificată nu se mai găsește nici la regățeni. Anul guvernului Cioloș nu poate rezolva aceste probleme: le poate însă așeza într-un plan care să devină literă de lege pentru următorii 10. 3- Vorbă multă (și Nu fără rost) pe calitatea administrației și pe problemele pe care administrația le pune pe mediul de afaceri și pe cetățean. Planul ? Să lăsăm să vorbească calculatorul, nu un funcționar corupt sau numit politic pentru corupția sprijinitorilor săi. Sutele de milioane de euro plătite de România până în acest moment pentru digitalizare au lăsat în urmă doar niște enclave informatice: fiscul nu „vede” că ai plătit o amendă de circulație, banca nu știe dacă ți-ai stins datoria la fisc, administrația locală nu ”știe” dacă ai făcut plata în bancă, softul pentru achiziții nu te recunoaște dacă tu concurezi cu tine însuți pe o licitație, etc, etc. Asta în condițiile în care se pierd fondurile europene pe digitalizare și în care Banca Mondială se roagă de ANAF să cheltuie banii de informatizare. Să nu poată fi început, în 2016, un plan care să dea din drum bolovanii care se opun digitalizării – și de care să răspundă careva – desigur, un tehnocrat cu poză, nume, adresă și CNP ? 4-, Administrația ”administrației” : să lăsăm reforma la deciziile și expertiza dlui. vicepremier Dâncu – dar cu 2-3 întrebări :
Nu mai spunem de soluția pe care a găsit-o Georgia (cu schimbarea integrală a garniturii de funcționari publici cu o alta, școlită în străinătate și lipsită de obligațiile de corupție adunate de-a lungul anilor), că ar fi prea complicat (și prea frumos) pentru România. 5-, Sănătatea – cu bugete și mecanisme de cheltuire orientate spre BENEFICIAR : Pacientul. Poate planul să redirecționeze atenția sistemului (și resursele sale) către o schimbare de filosofie ? Adică spre un sistem asumat de prevenție ? Iar banii să se ducă preponderent spre servicii medicale, și nu spre achiziții, management, medicamente și alte industrii din care trăiesc decidenții ? Dacă da, planul ar trebui să prevadă 3 lucruri :
Poate planul asuma o filosofie specifică rațiunii, logicii și civilizației ? Cum ? c-, introducerea managementului bazat pe performanță în spitale – cu criterii foarte concrete de selecție : moare omul în spital nu de boala care l-a dus acolo, ci de infecțiile intraspitalicești – iar directorii și administratorii sistemului rămân în funcții și-și iau mai departe comisioanele din orice, de la medicamenta la hârtie igienică… 6- Agricultura. O țară cu 2/3 din teritoriu arabil (Fabulos) este importator net de alimente și produse agricole, ajunge să fie administrată de un fost comisar european pe agricultură Planul ar trebui să cuprindă 3 puncte concrete, cu termene, asumări, responasbulități și tot tacâmul : a-, cadastrul : nu se pot înființa exploatații agricole de anvergură pentru că o treime (O TREIME) din fermele europene sunt în România. Întârzirea unui sistem de cadastru are ca scop amânarea ieșirii la suprafață a fraudelor care s-au făcut cu certificatele de proprietate (care, adunate, ar arăta că România are teren agricol mai mare decât suprafața oficială a țării). E un plan al Băncii Mondiale, ținut la foc domol de autoritățile românești : poate cineva să-i dea drumul ?
Canalele Dunăre-Bărăgan, București-Giurgiu (pornit de Ceaușescu) și Siret – … ce s-o mai găsi în jurul lui : când? De la ce dată ? Că s-ar găsi și bani și specialiști, și, mai ales, Beneficiari ! c-, Crearea, legiferarea și optimizarea unui sistem de achiziție și de colectare a produselor agricole în mediul rural (până trecem la nivelul următor, trebuie să acceptăm să avem sute de mii de ”ferme” care dau laptele la porci) : asta ca să nu mai mâncăm un cașcaval românesc făcut în Germania cu lapte unguresc.. Soluția la această problemă trebuie să fie funcțională în maximum 2 ani : altfel, de scăderea TVA la alimente o să beneficieze tot marii retaileri care scot ”afară” o creștere de 4 – 4,5 – 5 procente din PIB și iar ne plângem că degeaba avem creștere dacă dăm laptele la porci … 7- Nu o pomenește nimeni în planuri, deși e poate singurul element de identitate pe care-l avem la ora asta : Cultura. a-, Refacerea ICR după criteriile și principiile care-i asigurau succesul înainte ca dinozaurii dlui. Ponta să intre și să răstoarne totul, prin ”garda” unor sinecuriști și a unor inși făcuți din cerneală, doctorate false și pixeli. b-, 4-5-6 capete de pod în Europa și SUA – acolo unde se joacă elementul identității culturale – cu un anume fel de-a simți cultura ? Cum și de când ? c-, Un oraș urât, anacronic și lipsit de gust: nu ar putea o comisie să hotărască cele 15 statui care să devină o emblemă a Bucureștiului (da, până și anacronica copie a columnei lui Traian în locul scobitorii în care stă înfipt un mititel ardeiat și fără bicarbonat, cum e în Piața Revoluției) ? 8- Finanțarea tuturor planurilor : Ca pe vremea Vestului sălbatic, finanțarea stă, încă, în proporție covârșitoare, la bănci : ba nu dau bani, ba pun prea multe condiții, ba garanțiile statului sunt prea mici și se dau pe ochi frumoși, ba nu au personal care să înțeleagă potențialul unei afaceri (da, chiar nu au personal – ăia au ajuns niște simpli funcționari de ghișeu) :
O listă a criteriilor de îndeplinit, când? Un timing ? Cât: 3-5 ani ? Dacă o începem acuma, de Sf. Vasile ? 9-, Aderarea neapărată la euro: Nu atât pentru economia concretă, cât … Economiei concrete îi stă bine, din punct de vedere contabil, pe leu. Ca perspectivă, însă, miza – și pentru economie – e alta :
Asta-i miza. Iar o țintă de 1 ianuarie 2021 (începerea noului exercițiu financiar al UE) nu ar fi de tot inaccesibilă : cu condiția ca planurile anuale să fie așezate, măcar de Sf. Vasile, în Panul cel mare : când ERM II? Cine și cum ? Legislația care să lege lucrurile de responsabilitate și de fața unui om cu nume, adresă, CNP ? 10-,Prioritatea: măcar pe mintea unui ”cizmar” Nicolae Ceaușescu bătuse în cuie un principiu sănătos: 30% din buget se ducea pe investiții. ”Industrializare”. Așa cum arată anii 2014 și 2015, România s-a împrumutat pentru mâncare. Ba, dacă ne uităm unde s-au dus banii pe privatizări și listări la bursă ale supercompaniilor din Energie, chiar a vândut din casă pentru mâncare. Introducerea în legislație a alocărilor pentru investițiile strategice pe un procent fix din buget sau din PIB. Ar fi o realizare excepțională legarea creșterii economice (fie și în mod indirect) de cheltuiala cu factor de multiplicare: abia apoi politicile electorale. *** Nu am intrat în detalii și subtilități : în ciuda creșterii economice – prezente și viitoare – de-a dreptul spectaculoase, suntem atât de jos încât lucrurile sunt foarte simple : Se apropie Crăciunul și ne e permisă orice reverie: ia să ne închipuim fiecare cum ar arăta afacerea lui, orașul lui, viața lui, dacă în 10 ani – Crăciunul din 2025 – vom avea îndeplinite aceste lucruri foarte concrete și foarte simple, enumerate mai sus. Asta ar fi treaba statului : dacă toate acestea fi-vor realizate, restul o să vină de la sine-apoi – cum zice poetul. Nu am nici cea mai mică îndoială că restul va fi făcut de mediul de afaceri, de experții din economia reală, de fiecare cetățean în parte sub fâșia lui de cer. Cu o condiție : Acest plan să fie dus în CSAT – și nu-i o exagerare : Câtă vreme nerealizarea lui nu e decretată ca afront la siguranța națională, o să ne rupem în figuri cu cea mai spectaculoasă creștere economică din UE, iar la începtul fiecărui an această creștere va fi încasată de alții – iar societatea reală va rămâne muuuuult în urma economiei formale. Căci fiecare guvern va veni cu prietenii lui. Avem un an în față, nu ne permitem să-l pierdem, mai ales acum când acest guvern nu are de câștigat alegeri – căci relaxare fiscală poate cere orice prost. Îl facem, Dle. Cioloș ? ***
PS: Am insistat pe premise și deziderate dintr-un motiv: ”Planul” poate fi atât de ușor clișeizat, încât cei care ar trebui să-l facă trebuie să-și reamintească, mai întâi, rațiunile fundamentale care țin România atât de departe de potențialul ei economic – ba chiar de economia ei. 4 decembrie, postare pe blog: Andreea Paul: De la incompetenţă şi nepăsare la somaţie cu „încetarea activităţii în 24h sau amendă de peste 50 000 lei”. Nu acesta este parteneriatul pe care statul trebuie să-l creeze cu micii antreprenori români Sursa: http://www.andreeapaul.ro/andreea-paul-de-la-incompetenta-si-nepasare-la-somatie-cu-incetarea-activitatii-in-24h-sau-amenda-de-peste-50-000-lei/ Sărim dintr-o extremă în alta: de la incompetenţă şi nepăsare la somaţie. Cum este posibil ca sute de firme cu sediile sau punctele de lucru închiriate de ani de zile la parterul clădirilor cu risc seismic din Bucureşti să fie somate să le părăsească în 24 de ore, fără înştiinţare prealabilă, fără preaviz, fără notificare, fără un termen rezonabil pentru schimbarea locaţiei? Legea din 1994, cu modificările ulterioare, nu a fost pusă corect în aplicare de către instituţiile de control chemate să vegheze la securitatea cetăţenilor de atâta amar de vreme. Acum o fac repezit, fără logică. Nu acesta este parteneriatul pe care statul trebuie să-l creeze cu micii antreprenori români. Ei sunt direct loviţi, nu firmele mari. Statul trebuie să le fie suport, nu expulzator. Termenul pentru conformare trebuie să fie rezonabil. Scopul nu este să omori firmele mici româneşti sau să-i laşi pe angajaţii lor fără slujbă în luna decembrie. Modul de redactare a somaţiei este şi mai odios, cerând "încetarea activităţii în 24h sau amendă de peste 50 de mii de lei", când am fi avut nevoie de echilibru şi profesionalism în abordare. Mă întreb, desigur, de ce s-au aprobat astfel de sedii sau puncte de lucru în clădiri care reprezintă un „pericol public”, dar şi ce vor face cu proprietarii persoane fizice din acele blocuri cu risc seismic de grad I, dacă firmele sunt expulzate în 24 de ore? Să vedem ce spune legea OUG nr. 20/1994 actualizată în 1997, la art 24: (1) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã: a) nerespectarea, în termen de 2 ani de la notificare, a obligaţiei prevãzute la art. 2 alin. (2) privind expertizarea tehnicã: b) nerespectarea obligaţiei de a proceda la proiectarea lucrãrilor de consolidare, în termen de 2 ani de la notificarea încadrãrii în clasa I de risc seismic a clãdirii expertizate; c) neînceperea execuţiei lucrãrilor de consolidare în termen de 2 ani de la data finalizãrii proiectului de consolidare; d) nerespectarea obligaţiei de a depune documentaţia pe baza cãreia primãria poate sã stabileascã obligaţia de platã, în raport cu cotele-pãrţi indivize din proprietatea comunã aferentã fiecãrei proprietãţi individuale, în termen de 60 de zile de la solicitarea acesteia de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale; e) nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare în termen de 60 de zile de la data primirii raportului de expertizã tehnicã; f) nerespectarea prevederilor privind inventarierea clãdirilor prevãzute la art. 2 alin. (2) şi notificarea în scris a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari a obligaţiilor ce le revin privind expertizarea/proiectarea lucrãrilor de consolidare; g) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) privind contractarea proiectãrii/execuţiei lucrãrilor de consolidare în termen de 2 ani de la notificarea încadrãrii în clasa I de risc seismic a clãdirii, respectiv de la data finalizãrii proiectului de consolidare. (2) Sãvârşirea contravenţiilor prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã astfel: a) nerespectarea prevederilor lit. a), cu amendã de la 1.000 lei la 2.000 lei; b) nerespectarea prevederilor lit. b), cu amendã de la 1.000 lei la 2.000 lei; c) nerespectarea prevederilor lit. c), cu amendã de la 1.500 lei la 3.000 lei; d) nerespectarea prevederilor lit. d), cu amendã de la 500 lei la 1.000 lei; e) nerespectarea prevederilor lit. e), cu amendã de la 5.000 lei la 7.000 lei; f) nerespectarea prevederilor lit. f), cu amendã de la 7.000 lei la 10.000 lei; g) nerespectarea prevederilor lit. g), cu amendã de la 10.000 lei la 15.000 lei. (3) Contravenţiile se aplicã proprietarilor, administratorilor sau autoritãţilor administraţiei publice locale, dupã caz. (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre organele cu atribuţii de control ale primãriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv ale Primãriei Municipiului Bucureşti, în cazul proprietarilor sau administratorilor, şi de cãtre prefect, în cazul autoritãţilor administraţiei publice locale. OUG nr. 20 din 1994 a fost modificată şi completată recent prin Legea nr. 282/2015, astfel: · Se introduce o nouă literă la art 24, alin. (1), cu următorul cuprins: „h) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (61) de către proprietarii construcţiilor/spaţiilor din aceste construcţii, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, respectiv de către persoanele fizice sau juridice care au în administrare construcţii/spaţii din aceste construcţii” · Se introduce o nouă sancţiune la articolul 24: „nerespectarea prevederilor lit. h), cu amendă de la 50.000 lei la 70.000 lei, împreună cu măsura interzicerii emiterii autorizaţiilor de funcţionare pentru spaţiul în cauză de către autoritatea administraţiei publice locale competente.” Aşadar, excesul de zel în punerea în aplicare a acestei legi a dus la formularea odioasă a somaţiei, cerând „încetarea activităţii în 24 de ore”, deşi legea interzice „emiterea autorizaţiilor de funcţionarea pentru spaţiul în cauză”. Contravenţia se aplică în urma parcurgerii mai multor etape atât de către autorităţile statului, cât şi de către proprietarii, persoanele fizice şi juridice care desfăşoară alte activităţi în aceste spaţii. Sub protecţia anonimatului, antreprenorul mi-a dezvăluit realităţile cu care se confruntă. Acesta mi-a relatat din discuţiile sale cu autorităţile justificarea lor. Citez din sursa mea: "trebuie să-şi protejeze angajaţii din Poliţia Locală şi de Control a Capitalei" şi mi-a pus la dispoziţie somaţia primită, disperat că nu a reuşit să îşi găsească o nouă chirie în 24 de ore: 
Yüklə 334,54 Kb. Dostları ilə paylaş:
|