REPUBLICA MOLDOVA
CONSILIUL RAIONAL SOROCA
DECIZIE
Cu privire la șeful Secției Construcții, Gospodărie
Comunală, Drumuri
Consiliul Raional Soroca întrunit în ședință publică ordinară din data de 13 decembrie 2016,
Luînd în dezbatere:
-
expunerea de motive din Nota informativă la proiectul deciziei “Cu privire la șeful Secției Construcții, Gospodărie Comunală, Drumuri”, prezentat de Serviciul Resurse Umane nr. 86-P din 29 noiembrie 2016;
-
Raportul de specialitate a Serviciului Asistență Juridică nr.208 din 30 noiembrie 2016.
Avînd în vedere:
-
Decizia Consiliului Raional Soroca cu privire la șeful Secției Construcții, Gospodărie Comunală, Drumuri (nr.09/05 din 30 iunie 2016);
-
acordul dlui Sorocean Alexandru, șef al secției Construcții, Gospodărie Comunală, Drumuri.
În conformitate cu prevederile art.42 alin.(5) al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (nr.158-XVI din 04.07.2008).
În temeiul art.43 alin (1) lit.n) și art. 46 alin. (1) al Legii privind administrația publică locală (nr.436 din 28.12.2006),
D e c i d e :
1. Se numește dl Sorocean Alexandru în funcția publică de conducere de șef al Secției Construcții, Gospodărie Comunală, Drumuri, pe perioada determinată de 1,5 ani, pînă la data de 06.07.2018
2. Prezenta decizie se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe site-ul oficial al Consiliului Raional www.soroca.org.md și se comunică prin transmiterea copiei:
- Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;
- Președintelui raionului Soroca;
- Vicepreședinților raionului Soroca;
- Secretarului Consiliului Raional Soroca;
- dlui Sorocean Alexandru, sub semnătură.
Preşedinte al şedinţei Melnic Maxim
Contrasemnat Zabrian Stela,
Secretar al Consiliului Raional Soroca
Nr. 11/29
din 13 decembrie 2016
Orașul Soroca
REPUBLICA MOLDOVA
CONSILIUL RAIONAL SOROCA
DECIZIE
Cu privire la aprobarea Temei-Program și elaborarea
Planului de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca
Consiliul Raional Soroca întrunit în ședință publică ordinară din data 13 decembrie 2016,
Luînd în dezbatere:
-
expunerea de motive din Nota informativă la proiectul deciziei “ Cu privire la aprobarea Temei-Program și elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca”.
-
raportul Serviciul Asistență Juridică nr. 209 din 30 noiembrie 2016;
Avînd în vedere:
-
avizul pozitiv al Comisiei pentru dezvoltarea economică şi a infrastructurii, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului
În temeiul art.43 alin.(1) lit.(j) al Legii administraţiei publice locale ( nr.436-XVI din 28.12.2006), Legea nr.835 din 17.05.1996 ”Privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului”, Programului pe termen mediu de elaborare a planurilor urbanistice la nivel de localități pe anul 2013-2016 aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.493 din 04.07.2013.
DECIDE :
-
Se aprobă Tema-Program pentru Planul de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca.
-
Se acceptă elaborarea Planul de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca.
-
Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe site-ul oficial al Consiliului Raional www.soroca.org.md şi se comunică prin transmiterea copiei:
-
Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.
-
Preşedintelui raionului Soroca
-
Vicepreședinților raionului Soroca
-
Secretarului Consiliului Raional Soroca.
Preşedinte al şedinţei Melnic Maxim
Contrasemnat Zabrian Stela,
Secretar al Consiliului Raional Soroca
Nr. 11/30
din 13 decembrie 2016
Orașul Soroca
APROBAT:
Decizia Consiliului Raional Soroca
nr.11/30 din13 decembrie 2016
CONSILIULUI RAIONAL SOROCA
TEMA-PROGRAM
Pentru elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca
TEMĂ-PROGRAM
Pentru elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Raionului Soroca
-
DENUMIREA LUCRĂRII: „Elaborarea Planurilor de Amenajare a Teritoriului ale raioanelor Ștefan Vodă și Soroca și Planurilor Urbanistice Generale ale localităților Zastînca, Bădiceni, Copceac, Talmaza în contextul conservării biodiversității”, componenta a proiectului „Integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile de planificare teritorială și practicile de utilizare a terenurilor din Moldova”.Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care activează ca instituție de implementare a Global EnvironmentFacility (GEF), oferă susținere Ministerului Mediului din Republica Moldova în implementarea proiectului „Integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile de planificare teritorială și practicile de utilizare a terenurilor din Moldova”.
Unul din produsele acestui proiecteste Planul de amenajare Teritoriului Raionului Soroca (PATR Soroca ) care include aspectele de conservare a biodiversității.
-
ELABORATORI ȘI COLABORATORI : ÎCS ”Land Support Systems” SRL, or. Chișinău, str. Valea Trandafirilor 24A.
-
BENEFICIAR : Consiliul Raional Soroca.
-
SURSELE DE FINANȚARE : Programul Națiunilor Unite Pentru Dezvoltare.
-
NECESITATEA LUCRĂRII: Conform Programului pe termen mediu de elaborare a planurilor urbanistice la nivel de localități pe anii 2013-2016 (aprobat prin HG nr. 493 din 04.07.2013), toate localitățile trebuie să elaboreze planuri de amenajare a teritoriului. Raionul Soroca nu dispune de PATR. În cadrul acestui produs se va elabora PATR, apelînd la grupuri de lucru intersectoriale și tehnologii GIS pentru cartografierea biodiversității, identificând locurile de conflict între biodiversitate și activitățile umane, elaborând recomandări pentru rezolvarea conflictelor într-o manieră avantajoasă și adaptând activitățile economice distructive în prezent, finalizând planurile și predându-le administrațiilor raionale spre implementare, cu ajutorul unui sistem clar de aplicare și monitorizare.
-
SCOPUL LUCRĂRII, CONȚINUTUL, ETAPELE ȘI TERMENE DE REALIZARE:
Scopul lucrării – Planul de amenajare a teritoriului raional (PATR Soroca) este o documentație cu caracter director, ce are ca scop transpunerea spațială a programului de conservare a biodiversității și dezvoltare economică, socială, culturală și instituțională a raionului Soroca. Prevederile PATR devin obligatorii pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism care le detaliază. Elaborarea documentației se înscrie în eforturile PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) pentru susținerea Ministerului Mediului din RM în implementare proiectului „Integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile de planificare teritorială şi practicile de utilizare a terenurilor din Moldova”, unde una din componentele proiectului este conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității terenurilor publice.
Conținutul lucrării– Piesele scrise vor fi prezentate sub forma unor memorii, care vor fi grupate în opt volume separate, pentru facilitarea urmăririi și înțelegerii elementelor prezentate, pentru gruparea problematicii și în vederea unei mai eficiente utilizări de către beneficiar.
Volumele I-VIII sunt după cum urmează:
-
Volumul I Introducere, necesitate şi oportunitate, argumentarea elaborării PATR
-
Volumul II Cadru Natural, Mediu, Zone de risc
-
Volumul III Zone Protejate,Conservarea Biodiversității şi Dezvoltarea Turismului
-
Volumul IV Populația și rețeaua de localități
-
Volumul V Căi de comunicații şi transport
-
Volumul VI Echiparea Tehnico-Edilitară
-
Volumul VII Structura activităților şi zonificarea teritoriului
-
Volumul VIII Strategia de dezvoltare spațială a Raionului Soroca
Planul de amenajare a teritoriului raional PATR va cuprinde în mod obligatoriu următoarele planșe conform volumelor scrise:
Nr
|
Denumire planșa
|
Conținut
|
Scara
|
Volumul II
|
1
|
Situația existentă Cadru natural, mediu, rețeaua ecologica raională
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
2
|
Reglementări. Cadru natural, mediu, rețeaua ecologică raională
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, propuneri
|
1: 50 000
|
3
|
Situația existentă. Zone de risc. Schema regională de organizare colectare și transportare a deșeurilor
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
4
|
Reglementări. Zone de risc,
Schema regională de organizare colectare și transportare a deșeurilor
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
Volumul III
|
5
|
Situația existentă. Zone protejate, biodiversitate (specii din cartea roșie și habitate importante pentru conservarea biodiversității), patrimoniu cultural, turism
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
6
|
Reglementări. Zone protejate, biodiversitate (specii din cartea roșie și habitate importante pentru conservarea biodiversității),, patrimoniu cultural, turism
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, propuneri
|
1: 50 000
|
Volumul IV
|
7
|
Situația existentă. Demografia, populația si rețeaua de localități
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
8
|
Reglementări. Demografia, populația și rețeaua de localități
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
Volumul V
|
9
|
Situația existentă. Rețeaua de căi de comunicație și transport
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
10
|
Reglementări. Rețeaua de căi de comunicație și transport
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
Volumul VI
|
11
|
Situația existentă. Gospodărirea complexă a apelor
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
12
|
Reglementări. Gospodărirea complexă a apelor
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
13
|
Amenajări de îmbunătățiri funciare
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
14
|
Situația existentă. Echiparea tehnico- edilitară. Alimentare cu energie electrică
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
15
|
Reglementări. Alimentare cu energie electrică
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
16
|
Situația existentă. Echiparea tehnico edilitară. Alimentare cu gaze
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
17
|
Reglementări. Alimentare cu gaze
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
Volumul VII
|
19
|
Zonificarea teritoriului și funcțiuni economice
|
situația existentă, disfuncționalități, propuneri
|
1: 50 000
|
Volumul VIII
|
20
|
Strategia de dezvoltare spațială - context teritorial
|
situația existentă, probleme, disfuncționalități
|
1: 50 000
|
21
|
Strategia de dezvoltare spațială - context teritorial
Obiective și măsuri – unități teritoriale specifice
|
diagnostic, acțiuni, măsuri, situația propusă
|
1: 50 000
|
Etapele lucrării sunt următoarele :
Etapa 1. Formarea echipei de lucru.
Etapa 2. Stabilirea graficului de lucru pentru PATR.
Etapa 3 Inițierea lucrărilor și stabilirea cadrului participativ.
Etapa 4. Reambularea suportului topografic.
Etapa 5. Analiza situației existente și identificarea elementelor care condiționează dezvoltarea, cu evidențierea problemelor și disfuncționalităților.
Etapa 6. Auditul prospectiv și general: evaluarea decalajului dintre situația actuală și cea anticipată și dorită pentru orizontul stabilit.
Etapa 7. Elaborarea Strategiei teritoriale de dezvoltare a raionului.
Etapa 8. Elaborarea pieselor desenate pentru PATR.
Etapa 9. Încheierea lucrărilor, avizări.
Termenii de realizare :
18 decembrie 2015 – 30 octombrie 2017
-
PREGĂTIREA DATELOR INIȚIALE :
Colectarea datelor
Pentru elaborarea studiului diagnostic de dezvoltare al localității de către echipa de implementare va fi elaborat un chestionar pentru colectarea datelor inițiale.
Chestionarul de colectare a datelor va fi elaborat în conformitate cu cerințele urbanistice. El va fi înaintat fiecărei APL din raion, in baza căruia vor fi colectate informații privind indicatorii de dezvoltare demografică, socio-economică, de mediu, și urbanistică a localităților pentru perioada anilor 2011-2015.
Colectarea datelor va fi desfășurată pe o perioadă de 7 luni. În procesul de colectare, datele vor fi solicitate și de la instituțiile publice centrale.
Consultarea populației
În conformitate cu Legea Nr. 835 din 17.05.1996 ”Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului”, consultarea populației se face anterior aprobării tuturor categoriilor de planuri urbanistice şi de planuri de amenajare a teritoriului,. Studiile de sociologie urbană se includ în studiile de fundamentare a documentațiilor și au caracter consultativ.
Folosirea materialelor topografice :
Pentru elaborarea PATR se vor folosi materiale topografice existente la scări diferite, precum și se va actualiza harta la scara 1: 50 000 a teritoriului raionului Soroca.
-
MODUL DE ELABORARE A LUCRĂRII :
Documentația va fi întocmită în conformitate cu legislația și normativele în vigoare. Documentația va fi elaborată și predată beneficiarului etapizat conform unui grafic de eșalonare a elaborării PATR, structurat pe cele 8 volume, fiecare volum dezvoltând tematica desemnată în prezentă temă-program, și constând din piese scrise și desenate. Documentația va fi elaborată în limba română va fi predata beneficiarului în 3 exemplare tipărite (piese scrise și desenate).
Executorul va întocmi documentațiile specifice și va justifica documentația în faţa organismelor teritoriale centrale interesate, după care va introduce în documentația finală toate modificările și completările solicitate în cadrul acestora.
Executorul va întocmi si alte piese scrise și desenate pe care le considera relevante.
Executorul va participa la toate dezbaterile publice care se vor organiza, precum și la lucrările comisiilor de avizare, în care va prezenta și susține proiectul.
De asemenea, documentația va fi predată beneficiarului integral în format electronic, piesele desenate fiind prezentate în sistem de coordonate Moldref 99.
Înștiințarea populației despre intențiile de elaborare a documentațiilor este atribuită autorităților administrației publice locale și se face prin afișe expuse la sediile primăriilor localităților și în alte locuri publice, prin anunțuri în presă, comunicări la radio și televiziune etc.
În scopul organizării consultării populației, autoritatea publică va organiza ședințe focus-grup pe grupuri sociale, în timpul cărora se vor discuta problemele de dezvoltare a raionului și se vor colecta opinii pentru documentele strategice. Focus-grupurile vor fi desfășurate cu: pedagogii, lucrătorii medicali, tineretul, agenții economici, pensionarii.
-
ALTE DATE ȘI EXIGENȚE – Pentru teritoriul raionului Soroca, anterior nu a fost elaborat Planul de amenajare.
-
VALORIFICAREA LUCRĂRII – lucrarea se va efectua în softul proiectantului. Către Beneficiar se va livra materiale pe suport de hîrtie, precum și format electronic, în format solicitat. Materiale cartografice se vor preda în Fondul Naţional de Date Geospaţiale.
-
AVIZAREA, EXPERTIZAREA ȘI APROBAREA:
Lista instituțiilor care vor emite avize la documentația de urbanism si amenajare a teritoriului este următoare:
-
Ministerul Economiei
-
Ministerul Afacerilor Interne (Serviciul Protecţie Civilă şi SituaţiiExcepţionale al MAI)
-
Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare
-
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor
-
Ministerul Mediului
-
Ministerul Culturii
-
Ministerul Sănătății
-
Ministerul DezvoltăriiRegionale si Construcțiilor
-
AgențiaRelații Funciare si Cadastru
-
Agențiapentru Geologie şi Resurse Minerale
-
Agenția „Moldsilva”
-
S.A. „Moldova-Gaz”
-
Agenția Turismului
-
TERMENELE DE REALIZARE
Lucrarea se va efectua în următoarele etape :
1. Prezentarea proiectului-schiței PATR – 10 decembrie 2016
2. Prezentarea PATR avizat la toate instanțele - 31 iulie 2017
3. Aprobarea PATR Soroca de către Consiliul Raional – 31 octombrie 2017
Coordonat:
Proiectant general ICS ”Land Support Systems” SRL
L.Ş
Arhitect șef al raionului Soroca Ion Golovatîi
L.Ş
Reprezentantul finanțatorului manager proiect Alexandru Rotaru
L.Ş
Secretarul Consiliului Raional Soroca Stela Zabrian
REPUBLICA MOLDOVA
CONSILIUL RAIONAL SOROCA
DECIZIE
Cu privire la aprobarea bugetului
raional pentru anul 2017 în lectura a doua
Consiliul raional Soroca întrunit în şedinţa ordinară din data de 08 decembrie 2016;
Luînd în dezbatere:
-
Expunerea de motive din Nota informativă la proiectul deciziei prezentată de Direcția Finanțe nr.01/1-5/206 din 6 decembrie 2016;
-
Raportul de specialitate al Serviciului de Asistență Juridică nr.211 din 30 noiembrie 2016;
Avînd în vedere:
-
Avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru buget, finanţe şi administrarea patrimoniului.
În conformitate cu prevederile:
-
Art. 24-25, art.47 și art. 55 ale Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale (nr. 181 din 25.07.2014)
-
Art. 20 din Legea privind finanţele publice locale (nr. 397–XV din 16.10.2003), cu modificările și completările ulterioare;
-
Art. 47 și art.48 ale Legii cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat (nr. 419-XVI din 22.12.2006);
-
Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor (nr. 209 din 24.12.2015).
În temeiul art. 43 (1) b) al Legii privind administrația publică locală (nr.436–XVI din 28.12.2006) cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Raional Soroca:
DECIDE :
-
Se aprobă bugetul raional Soroca pe anul 2017 la venituri în sumă de 171676,8 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 168276,8 mii lei, cu excedent în sumă de 3400,0 mii lei.
-
Se aprobă:
-
Sinteza indicatorilor generali și sursele de finanţare ale bugetului raional, prezentată în anexa nr.1;
-
Plafonul datoriei bugetului raional și ale garanțiilor acordate de către Consiliul Raional, la finele anului va constitui 88867,0 mii lei;
-
Componența veniturilor bugetului raional, prezentată în anexa nr.2;
-
Resursele și cheltuielile bugetului raional conform clasificației funcționale și pe programe, prezentată în anexa nr.3;
-
Transferurile de la bugetul raional către bugetele locale de nivelul I, conform anexei nr.4;
-
Fondul de rezervă a bugetului raional în sumă de 300,0 mii lei şi Regulamentul privind constituirea fondului de rezervă al bugetului raional şi utilizarea mijloacelor acestuia conform anexei nr.5;
-
Componenta raională în sumă de 13618,7 mii lei și repartizarea mijloacelor financiare din componenta raională, prezentată în anexa nr.6;
-
Fondul pentru educație incluzivă 2% din transferurile categoriale, în sumă de 1952,1 mii lei și repartizarea fondului pentru educație incluzivă, prezentată în anexa nr.7;
-
Nomenclatorul tarifelor pentru serviciile prestate contra plată de către instituţiile publice finanţate din bugetul raional, conform anexei nr.8;
-
Efectivul limită al statelor de personal din instituţiile publice finanţate din bugetul raional pentru anul 2017, conform anexei nr.9;
-
Datoriile creditoare, înregistrate la 01 ianuarie 2017 ale instituţiilor finanţate din bugetul raional, se vor efectua din alocaţiile bugetare aprobate pentru anul 2017.
-
Achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii se va efectua numai în limita alocaţiilor repartizate instituţiilor respective, reduse cu suma datoriilor acestora existente la 31 decembrie 2016.
-
Se stabileşte finanţarea în mod prioritar a cheltuielilor de retribuire a muncii, contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patron (prioritar instituţiilor din învăţămîntul public), complexul termoenergetic (energia electrică, gaze, combustibil, apa), alimentarea.
-
Autoritățile/instituțiile bugetare vor asigura:
-
Dezagregarea în termen a limitelor stabilite, cu introducerea acestora în sistemul informațional de management financiar;
-
Legalitatea utilizării alocațiilor bugetare și respectarea limitelor aprobate;
-
Utilizarea conform destinației a transferurilor cu destinație specială, alocate de la bugetul de stat;
-
Contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale conform Legii privind achiziții publice;
-
Raportarea în termenii stabiliți a performanțelor realizate, conform competenței.
-
Dna Lora Lisnic, șeful Direcției finanțe, va analiza sistematic executarea bugetului raional și va înainta, în caz de necesitate, propuneri concrete pentru consolidarea disciplinei financiar-bugetare și menținerea echilibrului bugetar.
-
Se autorizează:
-
Dl Muntean Ghenadie, Președintele raionului, cu rolul de administrator de buget:
8.1.1. Să modifice planurile de alocații între diferite nivele ale clasificației economice (K2) în cadrul aceleiași funcții (F1-F3) în cadrul unui subprogram, fără majorarea cheltuielilor de personal și fără modificarea cheltuielilor pentru investiții capitale și a transferurilor interbugetare;
8.1.2. Să includă în programele respective de cheltuieli, în baza dispoziției, alocațiile repartizate prin decizia autorității reprezentative și deliberative din fondul de rezervă, precum și transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat la bugetul raional, repartizate prin alte acte normative, decît legea bugetului de stat.
-
Autoritățile bugetare (Org1 și Org1i):
8.2.1 Să modifice planurile de alocații între instituțiile subordonate între nivele K4, în cadrul aceleiași funcții (F1-F3) și aceluiași subprogram P1P2, cu respectarea limitei stabilite la nivel de K2;
8.2.2 Să modifice resursele colectate între instituțiile din cadrul aceleiași funcții (F1-F3), fără modificarea limitei aprobate.
-
Instituțiile bugetare să modifice planurile de alocații între K5-K6, cu respectarea limitei stabilite la nivel de K4 al clasificației economice de către instituția superioară.
-
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta decizie.
-
Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.
-
Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe site-ul oficial al Consiliului raional www.soroca.org.md şi totodată se comunică prin transmiterea copiilor:
-
Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;
-
Președintelui Raionului Soroca;
-
Direcţiei Finanțe a Consiliului Raional Soroca
Preşedinte al şedinţei Melnic Maxim
Contrasemnat Zabrian Stela,
Secretar al Consiliului Raional Soroca
Nr. 11/31
din 13 decembrie 2016
Orașul Soroca
Anexa nr.1
la decizia Consiliului Raional
nr.11/31 din 13 decembrie 2016
Sinteza indicatorilor generali şi surselor de finanţare a bugetului raional Soroca
pentru anul 2017
-
Denumirea
|
Cod Eco
|
Suma, mii lei
|
I. VENITURI, total
|
1
|
171676,8
|
inclusiv: transferuri de la bugetul de stat
|
191
|
147006,4
|
II. CHELTUIELI, total
|
2+3
|
168276,8
|
III. SOLD BUGETAR
|
|
3400,0
|
IV. SURSELE DE FINANȚARE, total
|
4+5+9
|
-3400,0
|
inclusiv:
|
|
|
Acordarea împrumuturilor recreditate între bugetele locale de nivelul II între unități administrativ-teritoriale
|
463120
|
2692,6
|
Rambursarea creditului recreditat între bugetul de stat și bugetele locale de nivelul II
|
561120
|
-2692,6
|
Rambursarea împrumutului instituțiilor financiare
|
552120
|
-3400,0
|
Secretarul Consiliului Raional Stela Zabrian
Anexa nr.2
la decizia Consiliului Raional
nr.11/31 din 13 decembrie 2016
Componența veniturilor bugetului raional Soroca pentru anul 2017
Denumirea
|
Cod Eco
|
Suma, mii lei
|
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
|
111110
|
9799,2
|
Taxa pentru apă
|
114611
|
600,0
|
Taxa pentru extragerea mineralelor utile
|
114612
|
1000,0
|
Taxa pentru lemnul eliberat pe picior
|
114613
|
20,0
|
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova
|
114633
|
6000,0
|
Dobînzi și alte plăți încasate în bugetul local de nivelul II la împrumuturile acordate, împrumuturile recreditate și mijloacele dezafectate de la buget pentru onorarea garanțiilor de stat
|
141142
|
224,7
|
Defalcări de la profitul net al întreprinderilor de stat (municipale) în bugetul local de nivelul II
|
141232
|
25,0
|
Taxe la cumpărarea valutei străine de către persoanele fizice în casele de schimb valutar
|
142245
|
100,0
|
Încasări de la prestarea serviciilor cu plată
|
142310
|
1888,7
|
Plata pentru locațiunea bunurilor patrimoniului public
|
142320
|
534,5
|
Transferuri curente primite cu destinație specială între bugetul de stat și bugetele locale de nivelul II pentru învățămîntul preșcolar, primar, secundar general, special și complementar (extrașcolar)
|
191111
|
113006,4
|
Transferuri curente primite cu destinaţie speciala între bugetul de stat şi bugetele locale de nivelul II pentru asigurarea și asistența socială
|
191112
|
3811,7
|
Transferuri curente primite cu destinaţie specială între bugetul de stat şi bugetele locale de nivelul II pentru școli sportive
|
191113
|
1738,1
|
Transferuri curente primite cu destinaţie generală între bugetul de stat şi bugetele locale de nivelul II
|
191131
|
26417,6
|
Transferuri curente primite cu destinație generală din fondul de compensare între bugetul de stat și bugetele locale de nivelul II
|
191132
|
3262,3
|
Transferuri curente primite cu destinație specială între instituțiile bugetului de stat și instituțiile bugetelor locale de nivelul II
|
191310
|
2807,0
|
Alte transferuri curente primite cu destinație generală între bugetul de stat și bugetele locale de nivelul II
|
191139
|
441,6
|
Total venituri
|
|
171676,8
|
Secretarul Consiliului Raional Stela Zabrian
Anexa nr.3
la decizia Consiliului Raional
nr.11/31 din 13 decembrie 2016
Resursele și cheltuielile bugetului raional Soroca conform clasificației funcționale
și pe programe pe anul 2017
Denumirea
|
Cod
|
Suma, mii lei
|
Cheltuieli recurente, în total
|
|
168276,8
|
inclusiv cheltuieli de personal
|
|
106220,9
|
Investiții capitale, în total
|
|
|
Servicii de stat cu destinaţie generală
|
01
|
9063,3
|
Resurse, total
|
|
9063,3
|
Resurse generale
|
1
|
8913,3
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
150,0
|
Cheltuieli, total
|
|
9063,3
|
Exercitarea guvernării
|
0301
|
4031,1
|
Servicii de suport pentru exercitarea guvernării
|
0302
|
2796,8
|
Politici și management în domeniul bugetar-fiscal
|
0501
|
1260,7
|
Gestionarea fondurilor de rezervă şi de intervenţie
|
0802
|
300,0
|
Datoria internă a autorităților publice locale
|
1703
|
674,7
|
Apărarea națională
|
02
|
400,0
|
Resurse, total
|
|
400,0
|
Resurse generale
|
1
|
400,0
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
|
Cheltuieli, total
|
|
400,0
|
Servicii de suport în domeniul apărării
|
3104
|
400,0
|
Servicii în domeniul economiei
|
04
|
7671,6
|
Resurse, total
|
|
7671,6
|
Resurse generale
|
1
|
7649,6
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
22,0
|
Cheltuieli, total
|
|
7671,6
|
Politici și management în domeniul macroeconomic și de dezvoltare a economiei
|
5001
|
571,4
|
Politici și management în domeniul agriculturii
|
5101
|
566,1
|
Politici și management în domeniul transporturilor și infrasrtucturii drumurilor
|
6101
|
359,0
|
Dezvoltarea drumurilor
|
6402
|
6000,0
|
Politici și management în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastru
|
6901
|
175,1
|
Ocrotirea Sănătății
|
07
|
1000,0
|
Resurse, total
|
|
1000,0
|
Resurse generale
|
1
|
1000,0
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
0,0
|
Cheltuieli, total
|
|
1000,0
|
Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul ocrotirii sănătății
|
8019
|
1000,0
|
Cultura, sport, tineret, culte și odihnă
|
08
|
9064,3
|
Resurse, total
|
|
9064,3
|
Resurse generale
|
1
|
8593,3
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
471,0
|
Cheltuieli, total
|
|
9064,3
|
Politici și management în domeniul culturii
|
8501
|
428,9
|
Dezvoltarea culturii
|
8502
|
4428,4
|
Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național
|
8503
|
968,9
|
Sport
|
8602
|
2638,1
|
Tineret
|
8603
|
600,0
|
Învăţămînt
|
09
|
117520,8
|
Resurse generale
|
1
|
116203,4
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
1317,4
|
Cheltuieli, total
|
|
117520,8
|
Politici și management în domeniul educației
|
8801
|
1390,5
|
Educație timpurie
|
8802
|
2357,9
|
Învățămînt primar
|
8803
|
4856,0
|
Învățămînt gimnazial
|
8804
|
65030,6
|
Învățămînt liceal
|
8806
|
33409,9
|
Servicii generale în educație
|
8813
|
1785,7
|
Educația extrașcolară și susținerea elevilor dotați
|
8814
|
8572,2
|
Curriculum
|
8815
|
118,0
|
Protecţia socială
|
10
|
23556,8
|
Resurse, total
|
|
23556,8
|
Resurse generale
|
1
|
20207,8
|
Resurse colectate de autorități/instituții bugetare
|
2
|
3349,0
|
Cheltuieli, total
|
|
23556,8
|
Politici și management în domeniul protecției sociale
|
9001
|
861,8
|
Protectie a familiei și copilului
|
9006
|
4217,2
|
Asistenţă socială a persoanelor cu necesităţi speciale
|
9010
|
14181,6
|
Protecţie socială în cazuri excepţionale
|
9012
|
2907,0
|
Asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați
|
9013
|
25,0
|
Protecţie socială a unor categorii de cetățeni
|
9019
|
1364,2
|
Secretarul Consiliului Raional Stela Zabrian
Anexa nr.4
la decizia Consiliului Raional
nr.11/31 din 13 decembrie 2016
Transferuri de la bugetul raional către bugetele locale de nivelul I
Denumirea
|
Cod Eco (K6)
|
Suma, mii lei
|
Transferuri curente acordate cu destinație specială între instituțiile bugetelor locale de nivelul II și instituțiile bugetelor locale de nivelul I
|
293410
|
200,0
|
Total
|
|
200,0
|
Secretarul Consiliului Raional Stela Zabrian
Anexa nr.5
la Decizia Consiliului Raional
nr.11/31 din 13 decembrie 2016
REGULAMENTUL
privind constituirea fondului de rezervă al bugetului raional şi utilizarea mijloacelor acestuia
-
Dispoziţii generale
-
Regulamentul privind constituirea fondului de rezervă al bugetului raional şi utilizarea mijloacelor acestuia ( în continuare –Regulamentul ) determină modul de constituire, utilizare, evidenţă şi control al fondului de rezervă al bugetului raional.
-
Prevederile prezentului Regulament au acţiune asupra Consiliului raional şi a preşedintelui raionului.
II. Constituirea fondului de rezervă al bugetului raional, utilizarea şi alocarea mijloacelor acestuia
-
Fondul de rezervă este un fond bănesc, constituit anual de Consiliul raional şi destinat unor cheltuieli pentru acţiuni cu caracter excepţional şi imprevizibil, care nu sunt prevăzute în bugetul raional şi care ţin de competenţa Consiliului raional.
-
Cuantumul fondului de rezervă se aprobă anual de către Consiliul raional la aprobarea bugetului pentru anul următor, în mărime de cel mult 2% din volumul cheltuielilor bugetului raional, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale.
-
Mijloacele fondului de rezervă pot fi utilizate pentru:
a) lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, catastrofelor, accidentelor şi altor întîmplări majore cu caracter distructiv, efectuarea lucrărilor de proiectare aferente acestor acţiuni;
-
restabilirea obiectelor de importanţă raională (care sunt parte ale domeniului public raional ) în cazul calamităţilor naturale provocate de procese geologice periculoase;
-
acordarea ajutorului financiar unic pentru sinistraţi;
-
finanţarea unor acţiuni de promovare a culturii, educaţiei şi altor activităţi având drept scop dezvoltarea comunităţilor;
-
recuperarea cheltuielilor legate de transportarea şi repartizarea ajutoarelor umanitare acordate unităţii administrativ-teritoriale (în caz de necesitate);
-
acordarea ajutorului financiar sau material serviciului de pompieri şi salvatori pentru îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale, conform prevederilor legale;
-
alte cheltuieli cu caracter imprevizibil şi în cazuri de situaţii excepţionale, care ţin de competenţa Consiliului raional.
-
În cazul încasării în procesul de executare a bugetului a veniturilor suplimentare la cele aprobate în bugetul raional, fondul de rezervă poate fi completat pe parcursul anului cu mijloace financiare, în limita stabilită de Consiliul raional, dar nu mai mult de 2% din volumul cheltuielilor preconizate în buget.
-
Alocarea mijloacelor fondului de rezervă se efectuează în baza deciziei Consiliului raional, în limita alocaţiilor prevăzute în buget şi în baza documentelor justificative.
-
În cazuri excepţionale şi necesităţi de urgenţă (punctul 5 litera a) din prezentul Regulament Preşedintele raionului va aloca, în baza dispoziţiei sale, mijloace din fondul de rezervă, cu aprobarea ulterioară obligatorie de către Consiliul raional.
III
Dostları ilə paylaş: |