Resursele umane ale terrei

Pe teritoriul Venezuelei se disting două zone importante: prima este cea a lagunei Maracaibo, cu exploatările principale la Mene Grande, Cabimas, Lagunillas, Mara, Tra Juana ş.a.; a doua zonă este Oriente, situată pe cursul mijlociu al fluviului Orinoco (Oficina, Jusepin, El Temblador ş.a.).

Argentina ocupă locul doi între producătoarele din America de Sud. Producţia este obţinută în sudul ţării, cu extracţii în Podişul Patagoniei, arhipelagul Tierra del Fuego şi partea central-nordică, între localităţile Salta şi Mendoza.

În America de Sud se cuvin menţionate pentru producţiile obţinute: Trinidad-Tobago (producător vechi), Ecuador, Peru, Columbia şi Brazilia, ultima cu mari disponibilităţi de rezerve în Amazonia.

Europa de Est se situează foarte aproape ca producţie de America Latină, fiind a patra zonă producătoare a lumii. Din cele 406 milioane tone extrase în 1994, 92% revin Ex-URSS, spaţiu geografic cu tradiţie în exploatarea petrolului, zona caspiană, reprezentată de oraşul Baku, fiind între primele în care a apărut extracţia industrială a petrolului.

Prima zonă de extracţie este Siberia de Vest ("al treilea Baku"), cu zăcămintele situate în ţinutul Tiumeni, pe cursul inferior al fluviului Obi. Exploatările mai importante se fac în perimetrele Surgut şi Mamontovo.

În partea europeană cea mai mare parte a producţiei se obţine în zona Volga-Ural, denumită şi "al doilea Baku” remarcându-se exploatările de la Romaskino, Sugorovo şi Tuimazî, precum şi cele de la Kuibâşev şi Volgograd în partea de sud-vest. Recent (1988) a intrat în exploatare un mare zăcământ la Tengiz, în vestul Kazahstanului.

Celelalte subzone ale părţii europene sunt: Caucazul de Nord şi vecinătăţile sale nordice (Baku I), cu exploatări terestre şi submarine concentrate în perimetrul Baku – Groznîi - Maikop; Republica Belarus (Mozîr), Ucraina (Poltava) şi bazinul Peciora.

În partea asiatică, se mai exploatează petrol pe ţărmul nordic şi estic al Mării Caspice în zonele Emba şi, respectiv, peninsula Mangîşlak şi zona Okarem, ultima în Turkmenistan. Mici exploatări sunt plasate în Valea Fergana (Uzbekistan) şi în Insula Sahalin în Extremul Orient rus, la Marea Japoniei.

În Europa Occidentală se remarcă Marea Britanie, a treia producătoare europeană după ex-URSS, cu toate că exploatările sale sunt mai recente, după anul 1970. Petrolul se extrage numai submarin din largul Mării Nordului.

Norvegia, locul al doilea la producţie în Europa, îşi plasează exploatarea petrolului în acelaşi orizont de timp cu Marea Britanie. Exploatările sunt situate în platforma Mării Nordului, extinse mai recent în Marea Norvegiei până în nord la Marea Barents, unde au fost depistate rezerve importante. Extracţia de petrol gravitează în jurul marelui areal Ekofisk, cu cele 14 platforme de producţie, unele dintre acestea de mare productivitate (Ekofisk Area, Gullfaks, Statfjord, Ula, Valhall ş.a.), precum şi altele intrate în exploatare după 1990 (Gydo, Snorre, Hod ş.a.)