Revista presei din perspectiva de gen perioada: 15-21 Februarie 2016

Handbalul, cel mai bun ambasador al egalității de gen în sport?

MariusTucă.ro, 18 februarie

Istvan Deak

Sportul implică două perspective diferite tot mai importante la nivelul Uniunii Europene: sport de performanță și sportul de masă. În ambele cazuri, sportul reprezintă un sector al economiei în dezvoltare rapidă, cu o contribuție importantă la creșterea economică și la crearea locurilor de muncă.

Egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii Europene. O prioritate a UE pentru perioada 2014-2020 este reducerea abisului dintre femei și bărbați, când vine vorba de funcții cu putere de decizie.

Sportul ar putea și ar trebui să fie un ambasador al egalității de gen în societate. Din păcate, nu este așa. Statisticile Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE) arată nu doar că suntem departe de egalitatea de gen în sport, dar numărul femeilor în forurile executive europene este aproape inexistent.

În fruntea unei federații europene al unui sport olimpic se află doar 4% femei (o singură femeie în 28 de federații). Funcția de vicepreședinte este ocupaă de doar 9% femei (8 din 91), în timp ce membri de conducere sunt doar 15% femei. O ușoară creștere se observă la funcția de director general sau secretar general într-o federație europeană: 22%. Media europeană a femeilor aflate în funcții de decizie în federațiile europene este de doar 14%.

Evident că un astfel de model european nu poate genera decât o reprezentare și mai slabă când vine vorba despre federațiile naționale.

Luând în considerare principalele 10 federații sportive din statele UE-28 a rezultat o medie europeană a reprezentării femeilor în federații naționale de doar 14% (președinte, vicepreședinte, director general, secretar general, membru în conducere).

Un exemplu pozitiv este Suedia, cu o reprezentare a femeilor de 43%, urmată de Olanda (27%) și Finlanda (22%). La polul opus se află Polonia (3%), Cipru (5%) și Slovenia (7%). România este pe locul 15 când vine vorba despre egalitatea de gen în conducerile federațiilor sportive naționale, cu o reprezentare a femeilor de doar 11%.

“Sportul este considerat în continuare un sector dominat de bărbați. Egalitatea de gen este blocată de construcții sociale privind feminitatea și masculinitatea. Femeile care fac sport sunt de mult ori acuzate de masculinitate, iar bărbații care nu fac sport, de feminitate. Asta împiedică nu doar participarea femeilor în luarea deiciziilor, ci și implicarea lor într-o activitate sportivă”, susțin experții EIGE.

Antrenoratul este o altă ramură a sportului în care femeile sunt mult subreprezentate. Media europeană a femeilor care ocupă o funcție de antrenor principal variază de la an la an între 20-30%. Ele domină în sporturi considerate feminine, precum gimnastica, dansul sportiv sau patinajul artistic. De cele mai multe ori femeile activează la nivel local și regional, în timp ce funcția de antrenor la loturile naționale este ocupată tot de bărbați.

Presa are o contribuție majoră. “Deși ar putea susține o echilibrare a balanței, ea definește și mai mult sportul ca un sector masculin. Lipsește orice intenție de promovare a femeilor în emisiuni și știri sportive. Sportivele sunt prezentate mai mult din perspectiva atracției sexuale, relatarea este plasată în zona mondenă, în loc să se vorbească mai mult despre calitățile și performanțele lor.

Spațiile alocate în presă nici nu pot fi comparate. Lipsesc femeile inclusiv din jurnalismul sportiv. La Jocurile Olimpice din 2014, doar 15% dintre jurnaliștii și fotografii acreditați erau femei”, adaugă reprezentanții EIGE.

A fost nevoie de introducerea cotelor obligatorii de gen în conducerea federațiilor europene, unde femeile erau aproape inexistente. În paralel, s-a decis ca ramura feminină a unor sport să aibă o comisie de conducere proprie în cadrul federației europene: box, taekwondo, gimnastică, baschet, Uniunea Asociaților Europene de Fotbal.

La nivelul federațiilor naționale există cote de gen doar în Germania, Franța, Finlanda, Suedia și Anglia. Anumite federații europene au luat decizia să existe cel puțin o femeie și un bărbat în cel mai înalt for decizional (comitet executive, consiliul director sau presidium): lupte, scrimă, handbal, tir sportiv, ridicarea greutății, UEFA.

Altele propun cote mai aproape de realitate. Cel puțin două femei și doi bărbați este cota obligatorie în Federația Europeană de Hochei si Federația Europeană de Baschet, în timp ce Federația Europeană de Triatlon a impus minimum trei femei și trei bărbați în cel mai înalt for decizional. Cote de gen pentru consilii, comitete și comisii sunt puse în aplicare în cadrul Federației Europene de Handbal, Tir Sportiv, Tenis de Masă, Taekwondo și Triatlon.

http://www.mariustuca.ro/sport/25095-eige-egalitate-gen-sport

Vasluianca din Cartea Recordurilor, prima femeie din lume care a făcut ocolul Pământului: „Când am plecat eu, nu erau tablete, am filmat pe casete video”

Adevărul, 20 februarie

Românca Mariea Crâşmaru (65 de ani) a intrat în Cartea Recordurilor într-un anonimat nemeritat, cu două realizări extraordinare bifate în anul 2000: „cea mai lungă călătorie în jurul lumii parcursă fără întrerupere“ şi „cel mai lung paşaport din lume“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Îngerul copiilor din suburbia celui mai sărac oraş din ţară. Cum a reu... Originară din satul Vetrişoaia, judeţul Vaslui, Mariea Crâşmaru a intrat în Cartea Recordurilor în anul 2000, după ce a străbătut 120 de ţări, pe toate cele şapte continente. A atins cei doi poli ai Terrei, iar în urma călătoriei ei a rezultat cel mai lung paşaport din lume, cu 154 de pagini şi o lungime de 19 metri. A fost înscrisă printre recordmenii absoluţi ai lumii la categoriile „cea mai lungă călătorie în jurul lumii parcursă fără întrerupere“ şi „cel mai lung paşaport din lume“. Timp de trei ani şi cinci luni, Mariea Crâşmaru a străbătut lumea cu rucsacul în spate, fiind, până în acel moment, cea mai lungă călătorie realizată de o persoană în jurul lumii. Peste performanţa româncei s-a aşternut tăcerea, numele Mariei Crâşmaru fiind celebru doar în breasla globe-trotterilor. Aventura Mariei Crâşmaru a început încă din vremea comunismului, pe când lucra ca fototecar la RECOOP (n.r. – cooperativa de reclamă şi publicitate în comunism). Se ocupa cu sortarea fotografiilor pe diverse teme, pentru calendare, reclame, coperţi de cărţi, jucării etc. La un moment dat, în 1988, a dat peste revista în care era prezentată performanţa unui alt mare călător român, Neculai Ghimpu, un veteran al globe-trotterilor din România, care făcuse ocolul pământului în 3 ani şi 13 zile după ce a străbătut cinci continente. FOTO (arhivă personală): Mariea şi-a făcut traseul de călătorie pe hărţi din hârtie Astfel i s-a plantat Mariei gândul de a porni în călătorii lungi pe jos. În acelaşi an, s-a hotărât să facă turul României. A mers la Federaţia de Turism-Alpinism, unde a solicitat o recomandare pentru a derula proiectul îndrăzneţ sub egida acesteia. Turul României pe jos în 114 zile În acelaşi an, 1988, a realizat turul României în 114 zile, străbătând 3.210 kilometri. Mariea Crâşmaru precizează că un globe-trotter nu parcurge toate distanţele pe jos, dar cum acţiunea ei constituia o premieră naţională la nivel feminin, s-a ambiţionat să meargă doar cu propriile ei picioare. A avut un traseu bine stabilit, a fost mediatizată în fiecare oraş pe care l-a traversat, iar primăriile i-au oferit mâncare şi cazare. Spune că nu i-a fost greu să meargă numai pe jos. Media zilnică a fost de 28 de kilometri. „Globe-trotterii se numesc călători pe jos, îşi cară rucsacul în spate şi pot folosi orice formă de transport în comun. Ciclo-trotteri îşi pun bagajele pe bicicletă, dar pot urca apoi bicicletele în autocar, tren, avion sau vapor. Moto-trotteri şi auto-trotterii, de asemmenea, se pot folosi de bacuri sau vapoare pentru a traversa apele. În general, când apare scris că am făcut turul lumii pe jos, lumea se gândeşte ca am mers numai pe jos. Nu se poate asta, este imposibil. Cine spune că a făcut turul lumii numai pe jos minte“, explică Mariea Crâşmaru Revoluţia din ’89 a prins-o pe Mariea Crâşmaru în Piaţa Universităţii. „Ascultam Europa Liberă, să aflăm ce se întâmplă în ţară şi astfel auzeam cum la graniţă aşteaptă camioane cu ajutoare de la francezi, germani şi din alte ţări solidare cu dorinţa românilor de a scăpa de comunism. Asta m-a impresionat profund şi am decis în noapte aceea că, dacă scap cu bine, plec în Turul Europei să le mulţumesc pentru ajutor şi solidaritate“, îşi aminteşte Mariea Crâşmaru. În februarie 1990, a plecat în turul Europei. Nu a avut sponsori sau alt ajutor material, doar recomandări de la Ministerul de Externe, Ministerul Sportului şi Federaţia de Atletism, care i-au girat proiectul. S-a bucurat de sprijinul ambasadelor, care i-au facilitat obţinerea vizelor şi i-au oferit cazare gratuită. „Tuturor primăriilor oraşelor prin care am trecut le-am lăsat câte o insignă cu semnul victoriei Revoluţiei Române şi un eşantion în culorile drapelului român. Era un gest simbolic de mulţumire“, mărturiseşte Mariea. Ocolul lumii în 1245 de zile Având experienţa turului României şi al Europei, Mariea Crâşmaru a pregătit cel mai îndrăzneţ proiect nemairealizat vreodată de o femeie: turul lumii. În mai 1997, la vârsta de 47 de ani, Mariea Crâşmaru avea să plece în aventura vieţii sale, având doar 600 de dolari în buzunar. „Când am plecat eu, nu erau calculatoare, tablete, telefoane, internet, programe unde să-ţi calculezi kilometrii online, să faci capturi foto, să le pui pe reţelele sociale, să te faci cunoscut astfel cu multă uşurinţă. Nu, eu am făcut traseul pe hârtie, am fotografiat cu aparate ce aveau role, am developat. Am făcut poze şi am filmat pe casete video de 8 milimetri“, rememorează Mariea Crâşmaru. S-a bucurat din nou de sprijinul ambasadelor, care îi facilitau obţinerea vizelor. Mariea Crâşmaru şi-a propus şi a reuşit să se întâlnească cu primarii capitalelor ţărilor traversate, pentru a obţine ştampilele în jurnalul oficial de călătorie, o altă dovadă că a atins acea ţară. A urcat la înălţimi de peste 6.000 de metri şi a îndurat temperaturi extreme, de la -38 de grade Celsius în Antarctica, la +60 de grade, în Emiratele Arabe Unite. Mariea Crâşmaru în Antarctica, FOTO Arhivă personală „Au fost ambasade care s-au implicat mai mult în popularizarea acestei încercări, de a obţine un record Guinness, prezentându-mă altor ambasade de unde urma să obţin viza şi românilor stabiliţi în acea ţară, care apreciau ceea ce făceam. Unii mi-au sponsorizat parţial următorul drum. Faptul că dovedeam seriozitate, determinare şi demnitate în ceea ce făceam mi-a deschis uşile uşor. Unde nu au fost ambasade, am înnoptat prin holul hotelurilor de 5 stele, prin secţii de poliţie, holuri de spitale de urgenţă, gări, autogări. Rar, foarte rar, mă cazam la un motel cu 10 dolari pe noapte. Niciodată nu am stat pe stradă, m-a dus mintea să bat la o uşă, am avut cu ce dovedi seriozitatea mea şi a ceea ce fac. Peste tot oamenii m-au primit cu braţele deschise, femeile mai ales fiind impresionate de curajul meu şi de imensitatea proiectului“, povesteşte Mariea Crâşmaru. A început turul lumii cu ţările din Europa, unde mergea pe jos până se lăsa amurgul, iar apoi apela la autostop să ajungă în următorul oraş mare. A doua zi o lua de la capăt şi proceda la fel până ajungea în capitala ţării, unde găsea găzduire la ambasadă. Odată părasită Europa, misiunea a devenit cu adevărat dificilă. Bagajul se îngreunase, pericolul autostopului era mare. Din acest motiv, a ales să călătorească cu autocare, trenuri, avioane sau vapoare. Cel mai mare regret al Mariei Crâşmaru este că nu şi-a calculat kilometrii parcurşi pe jos. Acum, în era digitală, totul este mult mai simplu. Atunci, însă, cu rucsacul în spate, aparatul de filmat pe un umăr şi camera video pe celălalt umăr, mărturiseşte că nu i-a trecut prin cap să noteze câţi kilometri a parcurs pe jos şi câţi cu un mijloc de transport. Nici nu era o condiţie impusă de cei de la Cartea Recordurilor. Potrivit estimărilor şi calculelor personale, a străbătut aproximativ 280.000 de kilometri. Traseul străbătut de Mariea Crâşmaru FOTO Arhivă personală „Nu ştiu câţi kilometri am parcurs pe jos. Africa am făcut-o aproape toată cu avionul, acolo nu erau prea multe ţări cu transport pe cale ferată, iar autocarele erau periculoase pentru o femeie singură. Traversarea dintre continente am făcut-o ori cu vaporul ori cu avionul. Nu pot spune cu exactitate câţi kilometri au fost făcuţi cu fiecare formă de transport sau câţi pe jos. Aveam de la ei (n.r. – reprezentanţii Guinness Book) ca obiectiv atingerea a cel puţin 100 de ţări şi cele şapte continente, fără întrerupere. Eu am făcut 120 de ţări, să am o rezervă în cazul în cazul în care nu vor avea suficiente dovezi să valideze o ţară. Din 120, au recunoscut 102“, a explicat Mariea Crâşmaru, pentru „Weekend Adevărul“. Peste tot oamenii m-au primit cu braţele deschise, femeile mai ales fiind impresionate de curajul meu şi de imensitatea proiectului. Mariea Crâşmaru, globetrotter Şi-a vândut casa pentru a străbate Africa Aventura româncei Mariea Crâşmaru în călătoria în jurul lumii nu a fost lipsită de momente tensionate. Pe când se afla în America de Sud, a fost la un pas să renunţe la proiect când a aflat că unul dintre cei doi fii ai săi a fost implicat într-un grav accident rutier.„Nu aveam suficienţi bani pentru avioane, iar străbaterea distanţei mari mă împiedica să ajung repede acasă. Din fericire, evoluţia fiului meu a fost favorabilă, doctorul Costescu, de la Spitalul Judeţean din Braşov, m-a asigurat că totul este bine, m-a încurajat să merg înainte. Astfel, mi-am continuat drumul spre Antarctica, unde am atins Polul Sud“, ne povesteşte Mariea Crâşmaru. La întoarcerea din Antarctica, avionul în care se afla a părăsit pista la aterizare şi a simţit că viaţa i-a fost pusă în pericol. După ce a străbătut cele două Americi, Mariea urma să traversare continetul african, însă nu mai avea resurse materiale. „Era greu de abordat terestru pentru o femeie, aşa că, pentru a nu renunţa la proiect, am hotărât să vând casa“, mărturiseşte globe-trotterul. Pe tot parcursul călătoriei, Mariea a primit zeci de promisiuni de la oameni influenţi din care o asigurau de sprijinul lor, dacă va reuşi să ducă numele României în Cartea Recordurilor.„M-am întâlnit cu fostul primar al Capitalei, Viorel Lis, la New York. M-a asigurat că se va ocupa de problema mamei, care fusese evacuată dintr-o casă naţionalizată, că îi va da un apartament cu două camere. Evident, nu s-a ţinut de cuvânt. Iar ca el au fost mulţi“, completează călătoarea. În 2000, reprezentanţii Guinness Book de la Londra au validat cele două recorduri. Cele mai frumoase colţuri ale lumii, prin ochii Mariei Crâşmaru Chiar dacă nu a fost recompensată financiar pentru performanţa sa, amintirile trăite în cei trei ani şi aproape jumătate sunt unice: „Mi-a rămas în suflet întâlnirea cu pinguinii de pe insula Magdalena, din Strâmtoarea Magellan, apoi vizita la Ierusalimul Incaş, cum îl numesc eu, Machu Pichu din Peru. Sunt două dintre momentele minunate pe care le-am trăit. Am întâlnit personalităţi, oameni deosebiţi mulţi, mult prea mulţi pentru a-i putea enumera pe toţi. Prinţul Raed ben Zaid, cu care m-am întâlnit la palat, pe lângă aprecierile pentru proiectul meu curajos, mi-a oferit un ceas de aur cu însemnele regale, iar preşedintele Argentinei, Carlos Saúl Menem, mi-a oferit posibilitatea de a merge în Antarctica cu un avion militar Hercule C130“. Mariea Crâşmaru în Machu Pichu FOTO Arhivă personală Mariea Crâşmaru a realizat pentru „Weekend Adevărul“ un inventar personal al celor mai frumoase locuri de pe pământ: Machu Picchu din Peru, Cascada Iguazu de la graniţa Argentinei cu Brazilia, Piramidele din Egipt, Hidrocentrala Itaipu de la graniţa Braziliei cu Paraguay, Parcul Naţional Torres del Paine din Chile, Taj Mahal din India, Petra din Iordania, Cascada Victoria din Zambia, Parcul Naţional Alberto de Agostini din Strâmtoarea Magellan, Insula Paştelui, Sahara de Vest, Geras din Iordania, statuile lui Iisus din Rio de Janeiro şi din Cuba, Roma, Florenţa. A îngrijit bătrâni pentru o casă nouă Revenită acasă, Mariea Crâşmaru a fost nevoită să ia totul de la capăt. „Dacă în urmă cu 16 ani m-ar fi întrebat cineva în ce colţ al lumii aş vrea să locuiesc, aş fi zis, fără ezitare, România. Acum, dacă m-aţi întreba, aş spune «oriunde mi s-ar oferi un trai decent». După ce m-am întors din turul lumii, am lucrat în Italia şi Germania ca îngrijitor pentru persoane în vârstă. Astfel, mi-am cumpărat o casă într-o comună din judeţul Sibiu. Voi pleca iar la lucru să-mi rotunjesc veniturile pentru a putea trăi decent“, afirmă mâhnită, dar cu demnitate, românca desemnată cea mai mare călătoare a lumii. Aventura vieţii într-o carte Mariea Crâşmaru a început să scrie o carte despre aventura vieţii sale: „Este visul pe care sper să reuşesc să îl împlinesc în cele din urmă, chiar dacă nu mai am aceeaşi tragere de inimă, după ce am rămas singură, băieţii mei stabilindu-se în străinătate“. În prezent, amintirile Mariei sunt depozitate într-o colecţie impresionantă de fotografii, casete video, file din cinci jurnale oficiale, o colecţie numismatică, dar şi două perechi de încălţăminte. În 2003, a expus la Muzeul Olteniei din Craiova o parte din colecţia de fotografii pe care le-a făcut în timpul călătoriilor sale. La finalul turului lumii, a primit o medalie de „Ambasador al României în lume“, de la ministrul Turismului, şi decoraţia prezidenţială „Ordinul credincios“, clasa a III-a. Însă, cea mai de preţ recompensă, spune femeie, este „aprecierea oamenilor care înţeleg ce înseamnă a călători“.

http://adevarul.ro/locale/vaslui/vasluianca-cartea-recordurilor-femeie-lume-facut-ocolul-pamantului-cand-plecat-eu-nu-erau-tablete-filmat-casete-video-1_56c6c2775ab6550cb8f81376/index.html

Monitorizare realizată de Carmen Radu, Asociația FRONT - membră a Coaliției pentru Egalitate de Gen

www.feminism-romania.ro

www.ongen.ro