Revista presei din perspectiva de gen perioada: 22-28 Februarie 2016

Curs la Artmark: “Arta la feminin”

4arte.ro, 26 februarie

Institutul Artmark de Management al Artei va invita in weekend-ul 2 – 3 aprilie, intre 10:00 si 17:30, la un curs in premiera despre artistele care au contribuit la scrierea istoriei artei romanesti si diferitele valente ale manifestarii feminismului in arta: “Arta la feminin. Despre feminism, reprezentarea femeii si rolul ei in arta romaneasca”.

Temele abordate la curs vor fi legate de feminism, emancipare, studii de gen. Cursul, care se va desfasura la Palatul Cesianu-Racovita, din str. C.A. Rosetti, nr. 5, include si o vizita la expozitia Muzeului National de Arta al Romaniei – “EGAL. Arta si feminism in Romania moderna”.

Informatii complete despre speakeri, orar, taxa de participare si inscrieri gasiti AICI.

http://www.4arte.ro/2016/02/26/curs-la-artmark-arta-la-feminin/

Cesar 2016 "Fatima", portret sensibil al unei femei "invizibile" în societate

Agerpres, 27 februarie

"Fatima" al regizorului Philippe Faucon, desemnat cel mai bun film la ceremonia premiilor Cesar de vineri seară, prezintă portretul sensibil și emoționant al unei femei de serviciu imigrate, care își trăiește cu curaj, din umbră, viața zilnică. Pelicula, prezentată la Quinzaine des Realisateurs la festivalul de la Cannes 2015, a primit în decembrie premiul Louis-Delluc, acordat de critici și diferite personalități, relatează AFP.

El aduce pe marele ecran povestea Fatimei, femeie de 44 de ani care locuiește în Franța cu cele două fiice, Souad, o adolescentă revoltată de 15 ani, și Nesrine, 18 ani, care începe studiile de medicină. Cunoscând prea puțin limba franceză, imigranta algeriană comunică greu cu fiicele sale și cu cei din exterior, într-o societate ale cărei coduri nu le cunoaște. Pentru a plăti studiile fetei celei mari, Fatima (Soria Zeroual) face curățenie în mai multe case. Într-o zi însă cade pe scări și, nemaiputând să lucreze, începe să scrie în arabă tot ce nu reușise să spună până atunci.

Adaptare a două cărți autobiografice, "Priere a la lune" (2006) și "Enfin, je peux marcher seule" (2011) ale marocanei Fatima Elayoubi, filmul lui Philippe Faucon povestește, într-un stil epurat și fără patos, viața acestor femei care rămân adesea invizibile.

"Ceea ce m-a interesat a fost să arăt că aceste femei nu au prea mult loc pe ecrane, nu le vedem prea des, și să prezint acest fel de încăpățânare, viața lor zilnică", declara regizorul AFP la cel mai recent Festival de la Cannes. "Sunt situații care mă interesează fiindcă trimit la istoria propriei mele familii", adăuga cineastul născut în Maroc, arătând că a avut "bunici care nu vorbeau franceza, mama nevorbind nici ea limba franceză în copilărie".

El consideră că "este oarecum povestea construirii unei personalități, cu îndârjire, într-un joc de oglinzi cu cele două fiice" ale femeii. Filmul realizează portretul Fatimei, dar vorbește și de altă generație, cea a fiicelor sale: Nesrine (Zita Hanrot, laureată a premiului Cesar pentru cea mai bună speranță feminină), despre care mama ei crede că va putea reuși prin studii, și Souad (Kenza Noah Aiche), cu un limbaj de periferie absolut străin Fatimei. "M-am săturat de viața asta de nimic. Prefer să fur decât să curăț murdăria altora,așa ca tine", îi spune ea mamei.

"Fii mândră de aceste Fatima", îi răspunde indirect mama prin cuvinte așternute pe hârtie și datorită cărora își regăsește demnitatea, încheie AFP.

ORA 01.19 CESAR 2016 "Fatima" a fost desemnat cel mai bun film

"Fatima", peliculă a regizorului Philippe Faucon, portret emoționant al unei femei de serviciu maghrebiene care își crește singură cele două fiice, a fost desemnat vineri, la gala premiilor Cesar, cel mai bun film, transmite AFP.

"Abia îndrăznesc să cred că sunt aici acum. Le datorez enorm celor trei minunate interprete din 'Fatima'. O salut pe Loubna Abidar (persecutată în Maroc pentru rolul din 'Much Loved' — n.r.), care nu joacă în 'Fatima', dar pe care o omagiez", a spus regizorul.

ORA 00.33 CESAR 2016: "Mustang", "Fatima" și "Marguerite", printre primii laureați ai galei

Filmul franco-turc "Mustang", pelicula "Marguerite" și tinerii actori Rod Paradot din "La Tete haute" și Zita Hanrot din "Fatima" s-au numărat printre primii laureați ai celei de-a 41-a ceremonii a premiilor Cesar, desfășurată vineri, la Paris, transmite AFP.

Nominalizat la nouă categorii, "Mustang", care se numără în acest an printre favoriți, primise deja la jumătatea galei premiul pentru cel mai bun film de debut și cel pentru cel mai bun montaj. "Este o imensă onoare", a spus regizoarea Deniz Gamze Erguven, al cărei film va reprezenta Franța duminică la premiile Oscar.

Un alt mare favorit, "Marguerite" de Xavier Giannoli, cu 11 nominalizări, a primit trei premii, pentru costume, decor și sunet.

Filmul "Fatima" a fost distins cu premiul pentru cea mai bună adaptare, după ce tânăra Zita Hanrot, interpretă în această peliculă, primise premiul pentru cea mai bună speranță feminină.

http://www.agerpres.ro/cultura/2016/02/27/update-cesar-2016-fatima-a-fost-desemnat-cel-mai-bun-film-01-29-49

Şi fetele pot să sară! Rokafella, prima dansatoare de breakdance

Adevărul, 27 februarie

Rolul femeilor în cultura hip-hop a fost mereu subiect de dispută. Ce caută ele într-o cultură, într-o lume a bărbaţilor? De fapt, femeile au jucat mereu cel mai important rol: în jurul lor au apărut primele petreceri de stradă, locul perfect de desfăşurare a viitorilor artişti muzicali, dansatori sau de graffiti. Ana Garcia este prima femeie care a demonstrat acest lucru. „Dansul mă ajută să trec peste nedreptăţile din societatea actuală şi peste violenţa care ne înconjoară. Am intrat greu în scena dansului hip-hop la început, dar acum am un cuvânt de spus. Sunt în poziţia în care pot schimba lucruri, pot promova femeile care fac parte din comunitate. Ele sunt războinice în adevăratul sens al cuvântului şi sunt sufletul hip-hop-ului. Până la urmă, petrecerile nu ar fi apărut fără fete“, spune Ana „Rokafella“ Garcia, prima b-girl (dansatoare de breakdance) din lume, în volumul autobiografic „We B Girlz“ (2005). Pentru a înţelege influenţa acestei femei, e nevoie de câteva precizări. Hip-hop se referă la un grup de arte (muzică, dans, desen) practicate de comunităţile afro-americane şi latine din New York în anii ’70 şi ’80. De la apariţia acestei culturi, în anul 1973, până în anul 1979, hip-hop-ul nu devenise un gen muzical de sine stătător. Era mai mult un spectacol mai degrabă intim, care se petrecea între newyorkezii uniţi de acelaşi context social. De aceea, până la apariţia artiştilor hip-hop (rapperi), cultura nu a generat niciun produs concret. Mai mult, în afară de piesele imprimate pe disc, restul elementelor culturii (graffiti, dans) nu prea aveau cum să devină un obiect ce putea fi cumpărat sau vândut: produsul era fie un desen cu ilegal, fie chiar corpul dansatorului într-un anumit moment. Pentru că o moştenire concretă nu putea exista, bboying-ul (breakdance este doar termenul comercial) a devenit un adevărat sistem întemeiat pe tradiţie – conceput ca o formă de arte marţiale prin dans, fenomen explicat în volumul „Foundation“, de Joseph Schloss, care prezintă istoria dansului hip-hop. Practicanţii se ghidau după reguli stricte, transmise din generaţie în generaţie. Se promova ucenicia, se încuraja autocritica şi progresul, iar valorile aceastea nu erau aplicate doar în dans, ci în toate aspectele vieţii. Hip-hop-ul a fost şi a rămas, aşadar, cu o altă semnificaţie în inima comunităţii, altfel decât a fost vreodată portretizat în mass-media: o industrie de milioane de dolari care celebrează exagerările de toate felurile, de la droguri la prostituate, în care artiştii îşi etalează cu nonşalanţă armele şi bijuteriile de aur. Puternic comercializat, hip-hop-ul a creat o imagine a femeii-recuzită, care justifică fiecare vers cu conotaţii misogine. Acest aspect nu e nici pe departe relevant pentu a descrie cultura hip-hop în întregimea ei. De fapt, femeile care fac parte din comunitate se bucură de acelaşi respect, fie că e vorba despre artiste de graffiti, DJ sau dansatoare. Ana Garcia îşi aminteşte primul contact cu dansul, în 1981, pe când avea doar 10 ani. De multe ori, când ieşea pe strada pe care locuia în regiunea spaniolă a cartierului Harlem din New York, Ana se oprea din drum fascinată de mişcările băieţilor care se antrenau sau care aveau petreceri de cartier. Din afară, i se părea că n-are ce căuta pe ringul de dans, mişcările complexe de gimnastică folosite de dansatori fiind imposibil de realizat de o fată. Înclusiv termenul „b-boy“ era destul de evident restrictiv. Cu toate astea, n-a putut să stea mult timp departe. „Până la urmă, am ajuns să întreb diferiţi băieţi cum aş putea să învăţ anumite mişcări. Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că fetele care dansează breakdance sunt adevărate luptătoare. Ele au învăţat un stil de dans apărut în realitatea dură a ghetourilor din New York, îmbrăţişând cu tottul filosofia de viaţă din spatele dansului“, scria Ana Garcia în „We B Girlz“. Pentru ea, dansul rămâne şi astăzi metoda perfectă de a uita de nedreptăţile şi conflictele care au fost şi, uneori, încă sunt ca o ancoră pentru visători. De fapt, asta presupune cultura hip-hop: să devii din ce în ce mai bun, să-ţi respecţi istoria şi comunitatea, să te exprimi creativ şi nonviolent faţă de tot ce te înconjoară. „Atunci când reuşesc o mişcare nouă, chiar e o realizare personală aparte: sunt fat ă şi fac mai mult decât să am grijă de hainele băieţilor care dansează. Eu chiar concurez de la egal la egal cu ei. În plus, prin dans, îmi descopăr propriile slăbiciuni, îmi observ comportamentul în diferite situaţii“, spune Ana Garcia într-un interviu acordat ziarului „The New York Times“. Coregrafă de succes Ana „Rockafella“ Garcia este o dansatoare de breakdance din New York care a transformat pasiunea pentru dans într-o carieră de succes şi în coregrafie. A făcut parte din comapnia de dans hip-hop GhettOriginal. A colaborat cu artişti ca Will Smith, Mariah Carey, Whitney Houston sau Tito Puente. A dansat în videoclipuri, piese de teatru, filme. Astăzi, se ocupă de grupul de artişti hop-hop Full Circle Productions. Una dintre cele mai importante forme de manifestare în breakdance este battle-ul (confruntarea între doi dansatori). Aici, dansul este metafora violenţei folosită într-un mod constructiv : dansatorii trebuie să-şi învingă adversarii într-un mod paşnic, prin cele mai spectaculoase mişcări de dans. E altceva faţă de conflictele violente ale găştilor din anii ’60. Astfel de competziţii au loc în toată lumea, atât într-un cadru organizat, cât şi pe stradă sau în orice alt loc unde un dansator îl provoacă pe altul. Ana îşi aminteşte cât de greu a fost să câştige respectul băieţilor în primele confruntări: nu de puţine ori era batjocorită, iar publicul râdea în hohote atunci când greşea. Ca multe alte fete care şi-au făcut un nume în lumea asta, Ana a luptat până şi-a dovedit talentul: a ignorat lipsa de respect a celorlalţi până când aceştia au început s-o privească aşa cum merită. „Ultima oară când un băiat a încercat să râdă de mine şi să mă imite ironic, mi-am înfăşurat picioarele în jurul lui şi l-am trântit la podea. Abia apoi am fost lăsată să dansez şi să arăt ce pot“, îşi aminteşte Rockafella în „We B Grilz“. Nimeni nu a mai glumit cu ea după acel battle. În plus, Ana Garcia a evitat relaţiile sentimentale cu dansatorii din comunitate, pentru că a vrut de la început să afişeze o atitudine independentă şi stăpână pe sine. De ce să alimenteze stereotipurile? Încet, a devenit mentor pentru alte fete. Le învăţa ce ştia şi ea, era alături de ele la battle-uri. Ana Garcia subliniază în toate apariţiile sale publice că battle-urile le alimentează dansatorilor spiritul competitiv, cultivat în mod paşnic, şi îi ajută să se dezvolte rapid în arta lor. În plus, dansatorii învaţă să evalueze punctele tari şi slăbiciunile celorlalţi, care devin, astfel, predictibili. Deşi Anei Garcia i s-a spus de multe ori că nu va putea să practice acest stil de dans, ea a reuşit să rămână concentrată pe antrenamentele sale şi, în cele din urmă, a devenit o pionieră pentru b-girls din New Yok şi din toată lumea. Astăzi, Ana Garcia promovează, prin spectacole şi ateliere de dans, breakdance-ul şi, în special, pe fetele care-l practică în toată lumea.

http://adevarul.ro/cultura/arte/video-Si-fetele-sara-rokafellaprima-dansatoare-breakdance-1_56cf1d4c5ab6550cb833b38c/index.html