''Atmosfera de teamă'' de la BBC a permis agresiunile sexuale comise de prezentatorul său vedetă Jimmy Savile (raport)
Cultura corporatistă și ''atmosfera de teamă'' din cadrul ''British Broadcasting Corporation'' (BBC), compania publică de televiziune din Regatul Unit, au permis ''monstruoasele'' abuzuri sexuale comise de două dintre vedetele postului, prezentatorul Jimmy Savile și realizatorul Stuart Hall, potrivit unui raport publicat joi, la Londra, care exonerează conducerea companiei de responsabilitate în aceste cazuri, transmit marile agenți de presă internaționale, precum și BBC.
Raportul a fost realizat de fosta judecătoare Janet Smith la cererea din 2012 a BBC, după ce, în acel an, poliția britanică a informat că Jimmy Savile, una dintre celebritățile anilor 1970 și 1980, ar fi abuzat de sute de persoane, mai ales minori, în clădirile BBC, timp de mai multe decenii decenii.
Judecătoarea a ajuns la concluzia că Jimmy Savile — care a murit în 2011, la 84 de ani, fără a fi fost acuzat vreodată — a abuzat de 72 de persoane în contextul activității sale la BBC, de-a lungul a aproximativ 50 de ani. Totodată, a constatat că Stuart Hall a agresat 21 de femei, între 1967 și 1991, cea mai tânără victimă având doar zece ani.
Savile și-a comis faptele ''de fiecare dată când a avut ocazia'', iar incidentele s-au petrecut ''în toate locurile din BBC în care el a lucrat'', constată raportul realizat în trei volume, însumând o mie de pagini și care a costat 6,5 milioane de lire sterline. Tactica folosită, în general, de Jimmy Savile cu tinerele fete — și, în unele cazuri, cu băieți — consta într-o invitație pe platoul de televiziune, urmată de un abuz sexual în cabina sa.
Stuart Hall, de 86 de ani, a prezentat o cunoscută emisiune de televiziune și se găsește în închisoare din 2013, după ce a recunoscut că a avut un comportament indecent față de 13 fete.
Elaborarea raportului a inclus audierea a 700 de persoane, dintre care 117 de la BBC care au afirmat că auziseră zvonuri în legătură cu Jimmy Savile, excentricul prezentator al programului ''Top of the Tops'', foarte apreciat de publicul tânăr. Cu toate acestea, angajații nu au făcut niciun denunț la superiorii lor din cauza atmosferei ''de intimidare'' care exista și ''continuă să existe și în prezent'' la BBC, a susținut judecătoarea.
''Concluzia mea este că anumite persoane cu funcții medii sau joase erau la curent cu comportamentul nepotrivit al lui Savile (...), dar nu am găsit dovezi conform cărora BBC, ca persoană juridică, era în cunoștință de cauză'', a declarat Janet Smith.
După prezentarea raportului, directorul general al BBC, Tony Hall, a cerut scuze victimelor. ''BBC a eșuat atunci când trebuia să vă protejeze. Regret profund durerea produsă tuturor și fiecăruia dintre voi'', a afirmat el. ''Savile și-a comis delictele în multe locuri, dar la BBC a devenit celebru. Ceea ce ne arată acest episod este că faima înseamnă putere și, ca orice putere, trebuie să aibă responsabilitate, să fie supusă unei analize, iar acest lucru nu s-a întâmplat'', a menționat Tony Hall, citat de EFE și AFP.
http://www.agerpres.ro/externe/2016/02/25/-atmosfera-de-teama-de-la-bbc-a-permis-agresiunile-sexuale-comise-de-prezentatorul-sau-vedeta-jimmy-savile-raport--21-21-24
Lege fără precedent în Pakistan: Cum vor fi protejate femeile Ştiripesurse.ro, 25 februarie
Parlamentul din Punjab, cea mai mare provincie pakistaneză, a adoptat o lege fără precedent menită să protejeze femeile împotriva oricăror forme de violenţe, în încercarea de stăvili numărul în creştere de astfel de abuzuri, care fac din Pakistan una din cele mai periculoase ţări pentru femei, transmite joi Reuters.
Noua lege incriminează toate formele de violenţă - domestică, psihologică ori sexuală - împotriva femeilor şi prevede înfiinţarea unei linii telefonice gratuite şi crearea unor adăposturi pentru femeile victime ale abuzurilor. În Pakistan, ţară cu 190 milioane de locuitori, în majoritate musulmani, au loc în fiecare an mii de cazuri de violenţe împotriva femeilor, de la violuri şi atacuri cu acid, până la agresiuni sexuale, răpiri şi aşa-numite 'crime de onoare'. Numai în Punjab, în 2013 au fost raportate peste 5.800 de cazuri, 74% din totalul la nivel naţional, conform Fundaţiei Aurat, care militează pentru drepturile femeilor.
'Cazurile de violenţe împotriva femeilor se află în creştere, în primul rând pentru că în sistemul juridic actual nu există prevederi explicite împotriva acestei ameninţări, iar violenţele rămân nepedepsite', se spune în textul adoptat de parlamentul din Punjab. Noua lege prevede, printre altele, pedepse cu închisoare de până la 1 an pentru cei care încalcă ordinele judecătoreşti în cazurile de violenţă domestică, şi de până la 2 ani pentru recidivişti. Organizaţiile pentru drepturile omului au salutat adoptarea legii, avertizând însă că aplicarea sa s-au putea dovedi problematică. În schimb, liderul unuia din cele mai mari seminarii musulmane sunnite din Pakistan a denunţat noua lege, considerând-o în contradicţie cu Coranul. 'Încercările de a modifica valorile religioase şi naţionale în numele protejării femeilor constituie o tragedie foarte îngrijorătoare', a declarat Muhammad Naeem, şeful seminarului Jamia Binoria din Karachi, într-un comunicat. Violenţele domestice, discriminarea economică şi atacurile cu acid fac din Pakistan a treia cea mai periculoasă ţară din lume pentru femei, conform unui sondaj din 2011 al Thomson Reuters Foundation, spune Agerpres.
http://www.stiripesurse.ro/lege-fara-precedent-in-pakistan-cum-vor-fi-protejate-femeile_984012.html
Metoda terifiantă prin care membrii ISIS din Irak pedepsesc femeile care nu îşi acoperă complet trupul: „Este mai rea decât durerile din timpul naşterii” Adevărul, 25 februarie
Organizaţia criminală ISIS i-a determinat pe mulţi dintre locuitorii oraşului irakian Mosul să îşi abandoneze casele şi să fugă din calea cruzimii. Printre ţintele „preferate” ale teroriştilor se numără femeile, care au parte de un tratament absolut îngrozitor dacă, după standardele acestora, afişează o vestimentaţie „indecentă”. Oamenii din oraşul irakian Mosul îl numesc „muşcătorul”. Coşmarul femeilor pedepsite pentru faptul că îşi acoperă tot trupul nu poate purta, însă, un nume. Instrumentul de metal folosit de membrii ISIS pentru a le rupe, la propriu, carnea de pe trup „indecentelor” este mai mult decât o metodă de tortură sau de educare. Fostul director al unei şcoli, care a părăsit oraşul la începutul acestei luni, spune că unealta provoacă dureri agonizante, potrivit publicaţiei „The Independent”. Fatima, o femeie în vârstă de 22 de ani, a reuşit să plece din Mosul înainte să pice victimă torturii. Tânăra soţie şi-a luat copiii şi, după nenumărate încercări de „evadare”, a reuşit să fugă din calea ISIS, grupare care, spune ea, a devenit mult mai violentă şi mai sadică. «Muşcătorul» a devenit un coşmar pentru noi. Sora mea a fost pedepsită atât de drastic luna trecută pentru ca a uitat să îşi poarte mănuşile, le uitase acasă. La o lună după ce au torturat-o, încă avea vânătăi şi cicatrici vizibile pe mâini. Mi-a spus că pedeapsa cu «muşcătorul» este mult mai dureroasă decât durerile din timpul naşterii, povesteşte Fatima. Conform descrierilor martorilor, „muşcătorul” seamănă cu o capcană pentru animale, este din metal şi are dinţi care intră în carne. În Mosul, orice femeie care nu îşi acoperă aproape în întregime trupul intră în atenţia ISIS. Membrii violentei organizaţii insistă ca femeile să fie complet acoperite, să poarte pantaloni largi, şosete şi mănuşi, şi să fie însoţite de o rudă de sex masculin atunci când părăsesc casa.
http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/metoda-terifianta-membrii-isis-irak-pedepsesc-femeile-nu-isi-acopera-complet-trupul-este-mai-rea-decat-durerile-timpul-nasterii-1_56cee6235ab6550cb831cece/index.html
Dostları ilə paylaş: |