Romania curtea de apel constanţA

27. Atribuţiile AGA in modificarea Statutului societăţii sau infiinţarea/desfiinţarea unor sedii secundare. Rolul instanţei in aprecierea strategiei de reorganizare al societăţii.

În art. 3 alin. 2 din OUG nr. 159/1999 se prevede ca”Loteria romana îşi constituie sucursale, reprezentante, centre de lucru, agenţii şi altele asemenea, în tara şi în străinătate, unităţi fără personalitate juridica, înfiinţate prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor”.

Art. 9 din Statutul societăţii prevede de asemenea ca AGA are atribuţii în modificarea statutului ori de cate ori este necesar iar printre situaţiile enumerate se afla şi aceea de “înfiinţarea/desfiinţarea unor sedii secundare”.

În exercitarea acestor prerogative, AGA a aprobat în şedinţa din 25.07.2008 „programul de reorganizare şi restructurare teritoriala a CNLR SA pe perioada 1008-2013”, program prin care s-a modificat structura organizatorica a companiei prin desfiinţarea sucursalelor şi înfiinţarea centrelor de profit , proces în care s-a dispus şi radierea sucursalei zonale Constanţa.
Prin cererea înregistrată sub nr. 10980/118/2008, reclamantul B.A.C. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea vremelnică a concursului organizat de pârâta Loteria Română SA. Bucureşti, pentru ocuparea posturilor de director Centru de profit, programat în perioada 20 – 21.12.2008, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii vizând anularea concursului arătând că acest concurs încalcă prevederile pct. N din contractul individual de muncă nr. 341/2004 şi art. 51-53 din CCM/2008 şi CCMUN.

La termenul din 30.01.2009, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând, pe calea dreptului comun:

- constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 302/12.01.2009 de încetare a contractului individual de muncă;

- reintegrarea în muncă şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti de la data concedierii până la data reintegrării efective; cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

De asemenea, reclamantul a înregistrat sub nr. 10981/118/2008 şi acţiunea având ca obiect anularea concursului pentru ocuparea posturilor de director centru de profit programat în perioada 20-21.12.2008.

La termenul din 13.02.2009 instanţa de fond a conexat cele doua cereri conform art. 163 cod proc. civilă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii, precizându-se că CNLR S.A. este o societatea comercială cu capital integral de stat iar prin hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 08.03.2007 s-a aprobat cu unanimitate de voturi organigrama modificată a societăţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, la nivel central în funcţie de constatările ANAF prin procesul-verbal de control financiar din 22.02.2007.

Astfel, reorganizarea a fost cerută de către organele de control ANAF prin Dispoziţia obligatorie nr. 8436/7.03.2007, iar în urma demarării procedurii a fost publicat Regulamentul integral pe site-ul Companiei, alături de anunţul de concurs cu toate detaliile privind condiţiile şi procedura de desfăşurare.

Prin circulara nr.247/21.11.2008, comunicată tuturor unităţilor din teritoriu, a fost realizată informarea cu privire la aprobarea de către AGA a Programului de reorganizare şi înfiinţarea a 41 de centre de profit judeţene, precum şi cu privire la intenţia companiei de a-şi proteja salariaţii existenţi. Toţi conducătorii unităţilor teritoriale ale CNLR au fost astfel convocaţi pentru data de 5.12.2008, în vederea discutării interactive a aspectelor legate de acest proces, fiind date lămuririle necesare.

Din acest punct de vedere, parata considera că reclamantul îşi exercită abuziv drepturile procesuale câtă vreme a participat la această întâlnire, dar a refuzat să se înscrie la concurs împreună cu alţi şase directori de sucursale zonale, considerând că AGA nu are dreptul să organizeze un asemenea concurs şi că postul nou înfiinţat le revine de drept.

Pârâta a mai arătat că măsurile luate privesc creşterea competitivităţii companiei, eficientizarea activităţii acesteia, şi că instanţele nu au abilitarea, astfel cum s-a reţinut prin decizia nr. 447/2005 a ICCJ, să cenzureze hotărârile adunării generale pe criteriul oportunităţii sau al profitabilităţii măsurii luate.

Prin încheierea din 13.02.2009 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare, prin prisma prevederilor art. 132 cod proc. civilă, deoarece această modificare s-a realizat în condiţiile art. 134 cod proc. civilă.

C.G. ş.a. au formulat cereri de interventie în interes alăturat pârâtei la termenul din 19.12.2008. Prin aceste cereri de intervenţie s-a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, în considerarea legalităţii concursului organizat de CNLR.

Aceste cereri au fost respinse în raport de disp. art. 49 cod proc. civilă, întrucât obiectul acţiunii modificate a vizat anularea deciziei de concediere, situaţie în raport cu care intervenienţii nu îşi justifică interesul.

Prin sentinţa civilă nr.487/10.04.2009, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate acţiunile conexe astfel cum au fost modificate şi precizate de reclamantul B.A.C.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin hotărârea Consiliului de Administraţie al din 15.04.2008 s-a avizat Referatul privind ,,Programul de restructurare şi reorganizare teritorială a CNLR S.A. pe perioada 2008 – 2013’’şi în temeiul acestui document s-a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor din 25.07.2008, înfiinţarea a 42 de centre judeţene de profit, cu modificarea corespunzătoare a Statutului CNLR S.A.

Reclamantul s-a referit, pe de o parte, la imposibilitatea modificării de către Adunarea generală, a organigramei CNLR S.A. aprobata prin actul normativ de înfiinţare, iar pe de altă parte la caracterul nereal şi inoportun al măsurii de reorganizare.

S-au respins aceste apărări reţinându-se că, potrivit Statutului CNLR S.A. aprobat prin O.U.G. nr. 159/1999, Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere al Loteriei Române care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii economice având astfel, abilitata sa ia măsurile necesare pentru reorganizarea activităţii companiei, iar în absenţa unei hotărâri judecătoreşti vizând nelegalitatea acestei decizii, măsura nu poate fi apreciată ca fiind dispusă cu încălcarea legii.

Cât priveşte oportunitatea măsurii de reorganizare, s-au avut în vedere prevederile art. 65 alin. 1 Codul muncii, care la data iniţierii procedurii reorganizării companiei operau în forma modificată prin O.U.G. nr. 55/2006.

Potrivit acestui text, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Alin. 2 stabileşte că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Prin urmare, la data procedurii de reorganizare, de stabilire a concursului şi de emitere a deciziei de concediere contestate în prezenta cauză, nu mai erau incidente prevederile anterioare ale art. 65 Codul muncii, conform cu care încetarea contractului prin concediere pentru acest motiv trebuia sa fie determinată de desfiinţarea locului de muncă impusă în mod obligatoriu de existenţa şi probarea unor dificultăţi economice, de transformări tehnologice sau de reorganizarea activităţii.

S-a constatat astfel, că susţinerile reclamantului sunt nefondate, întrucât desfiinţarea postului său a fost determinată de adoptarea planului de restructurare – care a condus la dispariţia formelor anterioare de organizare teritorială cu descentralizarea structurii organizatorice faţă de centru şi adoptarea unui nou sistem de contabilitate de gestiune.

S-a concluzionat în sensul ca, desfiinţarea postului ocupat de reclamant în baza unui contract individual de muncă nu a constituit o măsură abuzivă, nereală şi nefundamentată, cu atât mai mult cu cât noile funcţii nu mai puteau fi ocupate decât în baza unui contract de mandat, în considerarea unor criterii manageriale urmărite prin organizarea concursului şi sub acest aspect, nu are relevanţă faptul că atribuţiile specifice noului post (director centru de profit) se regăsesc în esenţă şi pe fişa postului ocupat de reclamant, întrucât acest aspect nu infirmă desfiinţarea efectivă a postului.

Dealtfel, opţiunea participării la concurs revenea mai multor angajaţi, nefiind pusă în discuţie o simplă înlocuire a titulaturii funcţiei, motiv pentru care organizarea concursului şi ocuparea noilor posturi în această manieră reprezenta o necesitate obiectivă şi o cerinţă a legii iar oferirea noilor poziţii în organigramă, vechilor salariaţi este exclusă.

Faptul că acest demers al angajatorului a coincis cu emiterea deciziei de concediere nu conferă acestuia caracter nelegal, ci, dimpotrivă, atestă disponibilitatea pârâtei de a permite reclamantului care nu a optat pentru concurs de la început să poată participa la selecţie pentru unul din posturile rămase vacante.ă solicite sprijinul AJOFM câtă vreme s-a probat că în cadrul unităţii mai erau locuri vacante, dar sub rezerva ocupării lor prin concurs.

Întrucât pârâta a făcut dovada existenţei unei reorganizări reale şi serioase, care a generat desfiinţarea nu doar a postului ocupat de reclamant, ci şi a tuturor posturilor de aceeaşi natură existente în vechea organigramă a CNLR S.A., cu consecinţa creării unor noi funcţii de conducere, ocupate în urma unui concurs şi prin încheierea ulterioară a unui contract de mandat instanţa a apreciat ca acţiunile conexe ale reclamantului sunt nefondate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant, care a formulat următoarele critici:

1. - O primă problemă rezolvată în mod greşit de către instanţa de fost a fost aceea a posibilităţii modificării de către Adunarea generală a Companiei Naţionale Loteria Română S.A. a organigramei aprobate prin actul normativ de înfiinţare.

Instanţa a reţinut că potrivit Statutului C.N.L.R. S.A. aprobat prin OUG nr.159/1999, Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al Loteriei Române care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii economice.

Prin urmare, acest for ar avea abilitarea de a lua măsurile necesare pentru reorganizarea activităţii companiei, iar în absenţa unei hotărâri judecătoreşti vizând nelegalitatea acestei decizii, măsura nu poate fi apreciată ca fiind dispusă cu încălcarea legii.

Apreciază că aceste consideraţii sunt nelegale având în vedere că Statutul CNLR – SA a fost adoptat prin OUG nr.159/1999, iar în anexa A la statut este cuprinsă Lista cuprinzând unităţile fără personalitate juridică din structura Companiei Naţionale Loteria Română SA.

În mod evident modificarea acestei anexe se putea face numai prin modificarea actului normativ.

Afirmaţia instanţei potrivit cu care, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a hotărârii A.G.A., nu poate constata nelegalitatea acesteia, nu poate fi primită, deoarece poate să constate nelegalitatea acesteia pe cale incidentală şi să o lipsească de efecte juridice în ceea ce priveşte obiectul litigiului de faţă.

2.- În ce priveşte nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă raportat la lipsa unei cauze reale şi serioase:

Aşa cum rezultă din toate actele pârâtei, cauza reorganizării este reprezentată de dispoziţia ANAF nr.8436/07.03.2007, astfel: „reorganizarea Companiei la nivel central şi teritorial şi transformarea Sucursalelor Zonale în centre de profit, prin transferul managementului activităţii desfăşurate de Centrele de lucru şi a administrării şi gestionării activităţii şi resurselor Centrelor de lucru” care la acest moment este doar parţial implementată, prin reorganizarea la nivel central.

A.N.A.F., conform art.5 alin.1 din H.G. nr.495/2007, este autorizată în îndeplinirea atribuţiilor sale „să dea agenţilor economici ca urmare a controlului, dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru luarea măsurilor de respectare a legii”, ori nu se poate stabili sub nici un aspect încălcarea legii prin forma de organizare a companiei, când această formă este statuată prin lege – OUG nr.159/1999.

Elementul esenţial al dispoziţiilor ANAF era „creşterea performanţelor economice” şi de asemenea, scăderea cheltuielilor la 1000 de lei venituri, dar modul cum această dispoziţie a fost interpretată şi pusă în practică a dus la un rezultat contrar recomandărilor făcute de către aceasta.

3.- În mod eronat instanţa de fond a reţinut că numărul de posturi s-a redus, când rezultă în mod evident că acesta s-a mărit, astfel recunoscut chiar de intimată prin răspunsul la interogatoriu, astfel că sancţiunea care intervine, potrivit legii este nulitatea absolută a deciziei de concediere, care are caracter nelegal şi netemeinic.

Desfiinţarea locului de muncă al reclamantului a vizat de fapt persoana şi nu funcţia.

Din punct de vedere al obiectivităţii şi imparţialităţii demersului de selectare a personalului cu atribuţii de conducere ce urma să fie desemnat în urma reorganizării, angajatorul nu a respectat principiul egalităţii de şanse şi aplicarea unui tratament nediscriminatoriu, având în vedere că reorganizarea a fost dispusă atât la nivel teritorial cât şi central, astfel încât directorii executivi din centrală nu au fost supuşi examinării în condiţiile în care organigrama aparatului central a fost modificată în sensul desfiinţării anumitor direcţii şi înfiinţării altora prin comasarea anumitor servicii şi implicit sporirea responsabilităţilor.

În urma reorganizării, singurele funcţii condiţionate a fi ocupate prin concurs au fost cele de director executiv, cu toate că, şi contabilii şefi ai fostelor Sucursale zonale aveau atribuţii de conducere, dar în acest caz posturile nou înfiinţate, având atribuţii de conducere în compartimentul economic, au fost oferite de către angajator fără concurs.

4.- Încălcarea prevederilor legale privind oferirea unui loc de muncă de către pârâtă.

Dispoziţiile art.64 alin.1 Codul muncii, care instituie obligaţia angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant pentru cazuri de concediere ce ţin de persoana salariatului, trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1 din Codul muncii, având în vedere că relaţiile de muncă se întemeiază pe principiul bunei-credinţe şi al garantării dreptului la protecţia împotriva şomajului.

Mai mult, există obligaţia de diligenţă subsecventă a angajatorului de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, existenţa acestei obligaţii fiind rezultatul interpretării a fortiori a dispoziţiilor art.64 alin.2 Codul muncii.

5.- Privitor la data de organizare a concursului – 20-21.12.2008, postul de director executiv al subunităţii teritoriale pe raza judeţului Constanţa nu putea fi vacant şi prin urmare scos la concurs, deoarece Sucursala zonală Constanţa nu fusese desfiinţată în condiţiile legii prin radiere de la ORC Constanţa, astfel încât noua subunitate teritorială să poată fi înfiinţată,

În concluzie, reclamantului îi era impusă ca singură opţiune valabilă pentru păstrarea locului de muncă, participarea la un concurs pentru un post ce nu era înfiinţat şi prin urmare vacant conform legii, în cadrul unei subunităţi inexistente la acel moment, radierea Sucursalei Zonele şi înfiinţarea Centrului de profit Constanţa producându-se efectiv în luna ianuarie 2009.

Lista de posturi trebuia să fie inclusă în decizie şi nu în perioada de preaviz să se pună la dispoziţia reclamantului lista locurilor vacante la nivelul companiei, potrivite pregătirii profesionale.

6.- Un alt aspect al nelegalităţii rezultă din faptul că prin Decizia nr.938 s-a dispus ca începând cu 01.01.2009, dl. I.G., consilier în cadrul Compartimentului consilieri să îndeplinească funcţia de director al Centrului de Profit Constanţa şi Centrului de Profit Galaţi, până la data ocupării acestor posturi prin concurs, în condiţiile în care, potrivit deciziei atacate de reclamant, decizia produce efecte juridice de la data comunicării sale salariatului şi poate fi contestată la Tribunalul Constanţa – Secţia conflicte de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice, de la aceeaşi dată.

Intenţia pârâtei de a face orice pentru ca reclamantul să nu mai fie salariat al Companiei rezultă şi din dispoziţia din decizia atacată, potrivit cu care se renunţă „de către angajator în perioada de preaviz la dreptul de a mai solicita salariatului executarea obligaţiilor din contractul individual de muncă”.

Preavizul este un beneficiu care se acorde salariatului şi numai acesta poate să dispună de el în sensul că poate să renunţe în tot sau în parte la beneficiul lui.

Drept urmare, în conformitate cu disp. art.76 din Codul Muncii, potrivit cu care „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, decizia nr.302/12.09.2009 de încetare a contractului de muncă a reclamantului este lovită de nulitate absolută.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi de materialul probator administrat, Curtea constata ca recursul este nefondat. - Recurentul a ocupat funcţia de director executiv la Sucursala Zonala Constanţa din cadrul CN Loteria Română S.A. conform contractului individual de muncă nr. 341/2004 şi deciziei nr. 162/28.04.2004.

Societatea pârâta s-a înfiinţat prin OUG nr. 159/1999, iar în anexa la această ordonanţă s-au prevăzut mai multe sucursale fără personalitate juridică ale CN Loteria Română S.A.

Totodată s-a emis Statutul companiei care este de asemenea anexa la ordonanţa şi care reglementează modul de funcţionare şi organizare al societăţii.

În art. 3 alin. 2 din OUG nr. 159/1999 se prevede ca”Loteria romana îşi constituie sucursale, reprezentante, centre de lucru, agenţii şi altele asemenea, în tara şi în străinătate, unităţi fără personalitate juridica, înfiinţate prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor”.

Art. 9 din Statutul societăţii prevede de asemenea ca AGA are atribuţii în modificarea statutului ori de cate ori este necesar iar printre situaţiile enumerate se afla şi aceea de “înfiinţarea/desfiinţarea unor sedii secundare”.

În exercitarea acestor prerogative, AGA a aprobat în şedinţa din 25.07.2008 „programul de reorganizare şi restructurare teritoriala a CNLR SA pe perioada 1008-2013”, program prin care s-a modificat structura organizatorica a companiei prin desfiinţarea sucursalelor şi înfiinţarea centrelor de profit, proces în care s-a dispus şi radierea sucursalei zonale Constanţa.

Aşadar, nu poate fi reţinută critica recurentului în referire la nelegalitatea modificării listei cu unităţile fără personalitate juridică, deoarece hotărârea adoptată de AGA a respectat întocmai dispoziţiile statutare.

- Cu privire la “nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă raportat la lipsa unei cauze reale şi serioase”, Curtea reţine:

Potrivit art. 65 alin 2 Codul muncii desfiinţarea locului de munca trebuie sa fie efectiva şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Textul de lege nu permite încetarea contractului de muncă din voinţa unilaterala a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv şi care îngrădesc dreptul la muncă.

Aceste dispoziţii sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 24 litera “a” din Carta socială europeană care reglementează “dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat”.

Cauza reală presupune ca aceasta să aibă un caracter obiectiv, adică să fie generată de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizarea societăţii.

Cauza este serioasă atunci când este precisă şi reprezintă adevăratul motiv al concedierii neavând rolul de a disimula existenţa unui alt motiv.

Decizia de reorganizare a companiei a aparţinut Adunării generale a acţionarilor ca organ de conducere iar reorganizarea presupune adoptarea acelor măsuri necesare pentru optimizarea activităţii pentru a deveni una profitabilă ceea ce , în unele cazuri implica desfiinţarea sau transformarea unor posturi.

Instanţa nu poate să intervină în strategia de reorganizare al societăţii şi nu poate cenzura acest proces prin menţinerea unor posturi deoarece aceasta ar însemna să se substituie organelor de conducere ale societăţii.

În raport de probele administrate, instanţa nu putea decât să constate că postul ocupat de reclamant a fost suprimat datorită unor cauze reale şi serioase, nefiind îndreptăţită să intervină asupra motivelor care l-au determinat pe angajator sa procedeze la reorganizarea propriei sale activităţi.

- Nu se poate reţine nici critica referitoare la caracterul subiectiv al măsurii şi anume că această desfiinţare a postului a vizat persoana reclamantului şi că în realitate a avut loc o creştere a numărului de posturi şi nicidecum o reducere, deoarece aşa cum a constatat şi instanţa de fond, reorganizarea unei instituţii presupune luarea acelor masuri care duc la eficientizarea activităţii ceea ce înseamnă că urmare acestui proces, se pot suprima din schema de personal unele posturi şi se pot crea în acelaşi timp alte posturi.

Reclamantul ocupa funcţia de director executiv al CN Loteria Romana SA –Sucursala Zonala Constanţa şi la nivelul acestor funcţii - de director - trebuie analizată schema de personal. Ori din moment ce s-au desfiinţat toate sucursalele zonale, printre care şi sucursala al cărei director era reclamantul, instanţa nu poate face trimitere la alt gen de posturi create de parata deoarece posturile nou create erau în cadrul unor noi structuri, respectiv centrele de profit.

Pentru ocuparea posturilor de directori ale acestor centre de profit, s-a agreat procedura ocupării prin concurs şi aceasta procedura nu este una nelegala din moment ce fiecare sucursala era condusă de 3 persoane cu funcţii de conducere (director executiv, director adjunct şi contabil şef) iar centrul de profit este condus de un singur director. Prin urmare nu era posibil ca toţi directorii sucursalelor să ocupe aceeaşi funcţie şi în cadrul centrelor de profit nou înfiinţate în condiţiile în care nu erau suficiente posturi pentru o astfel de funcţie.

În acest context, posturile de director urmau să fie ocupate prin concurs iar reclamantului i s-a transmis lista posturilor vacante din companie putând opta pentru unul din aceste posturi în perioada termenului de preaviz.

De asemenea, i s-a comunicat odată cu decizia nr. 302/12.01.2009, că se va organiza concurs pentru ocuparea postului de director centru de profit Constanţa, în data de 22-23.01.2009, la care putea participa şi reclamantul ceea ce înseamnă că acesta a luat cunoştinţă de acest concurs înainte de a avea loc şi respectiv, după data radierii Sucursalei Zonale Constanţa care s-a dispus prin încheierea nr. 10469/09.01.2009.

Nu se poate reţine vreun motiv de nulitate al deciziei nici din perspectiva nerespectării disp. art. 74-d Codul muncii deoarece acest text de lege face trimitere expresă la situaţiile reglementate de art. 64 text care, la rândul sau prevede alte situaţii de încetare a contractului de muncă, diferite de cea a reclamantului.

Pentru aceste motive criticile e la pct. 3 şi 4 şi 5 din motivele de recurs vor fi respinse ca nefondate.

- În decizia nr. 302/12.01.2009 s-a menţionat că “în perioada de preaviz, angajatorul renunţă la dreptul de a mai solicita salariatului executarea obligaţiilor din contractul individual de muncă încheiat pentru funcţia de director deţinută pana la 31.12.2008, salariatul urmând a fi remunerat potrivit salariului de încadrare din contractul individual de munca, salariu care nu va suferi nicio modificare în aceasta perioadă”

În referire la aceasta menţiune din decizie, recurentul afirmă că societatea i-a încălcat dreptul pe care legea îl atribuie salariatului - de a renunţa sau nu la beneficiul preavizului.

Nu se poate reţine această critica deoarece art. 79 (7) din Codul muncii prevede: “contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale sau parţiale de către angajator la termenul respectiv”.

Prin urmare, angajatorul poate renunţa la preaviz dar cu condiţia achitării drepturilor salariale aferente perioadei de preaviz deoarece alin. (5) din acelaşi articol prevede că “pe perioada preavizului, contractul de munca continua să îşi producă efectele” ceea ce presupune plata salarului pentru perioada de preaviz în care şi salariatul este obligat să îşi respecte obligaţiile din contract. Faptul că, reclamantul a încasat drepturile salariale aferente perioadei de preaviz, cu toate ca nu a lucrat în acea perioadă, nu echivalează cu încălcarea vreunui drept reglementat de dispoziţiile legale mai sus arătate.

Pentru aceste considerente, instanţa constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.76 Codul muncii, decizia emisă de pârâtă fiind legală şi temeinică şi în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.487/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, urmează a fi respins ca nefondat.

În ce priveşte cererea intimatei parate de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata, Curtea constata ca la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovada a cheltuielilor efectuate de aceasta parte în legătură cu soluţionarea recursului de faţă, astfel că în raport de dispoziţiile art. 274 cod procedură civilă şi aceasta cerere va fi respinsă ca nefondată

Decizia civilă nr. 614/CM/26.10.2009

Dosar nr. 10980/118/2008