TABELUL NR.1
Rezultatul graficului indică culoarea galben ceea ce înseamnă că Tribunalul Maramureş este o instanţă „EFICIENTĂ”.
În concluzie, în perioada analizată, instanţa s-a încadrat în gradul de performanţă „EFICIENT" potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Cei 5 indicatori de eficienţă a activităţii instanţei pentru anul 2016 se prezintă astfel:
1) Rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate
Reprezintă raportul dintre dosarele nou intrate în perioada de referinţă şi dosarele finalizate în aceeaşi perioadă de referinţă, exprimat procentual.
În perioada de referinţă, Tribunalul Maramureş a înregistrat un număr de 6619 dosare nou intrate şi un număr de 7.130 dosare soluţionate, încadrându-se, la acest indicator, în gradul „foarte eficient" (107,7%) potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Extrasul din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată este redat în tabelul nr.2.
TABELUL NR.2
2) Vechime dosare în stoc
Acest indicator se calculează ca fiind suma dosarelor aflate pe rol la finele perioadei de referinţă şi nefinalizate, mai vechi de 1 an pentru curţile de apel și I.C.C.J. şi de 1 an şi 6 luni pentru tribunale și judecătorii. Vechimea este determinată în interiorul unui ciclu procesual (nu se ține cont de vechimea dosarelor în sistem) iar perioada în care un dosar a fost suspendat indiferent de motiv va fi scăzută din vechimea dosarului.
La data de referinţă (31 decembrie 2016), din totalul de 3.893 dosare aflate în stoc un număr de 705 dosare, reprezentând un procent de 18,1% sunt mai vechi de 1 an şi 6 luni.
În consecinţă, la indicatorul de faţă, instanţa s-a încadrat în gradul „ineficient” (18,1%) potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Extrasul din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată este redat în tabelul nr.3.
TABELUL NR.3
Din analiza acestui indicator, pe materii (tabelul nr.4), se observă următoarele: TABELUL NR.4
-materiile care obţin încadrarea în gradul „foarte eficient” sunt: asigurări sociale- valoarea indicatorului fiind de 3,8% (în stoc 131 dosare din care 5 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni), litigii cu profesionişti - valoarea indicatorului fiind de 3,7% (în stoc 354 dosare din care 13 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni); minori şi familie- valoarea indicatorului fiind de 0,7% (în stoc 148 dosare din care 1 dosar mai vechi de 1 an şi 6 luni); proprietate intelectuală - valoarea indicatorului fiind de 0% (în stoc 2 dosare din care niciun dosar mai vechi de 1 an şi 6 luni).
-materiile care obţin încadrarea în gradul „eficient” sunt: contencios administrativ şi fiscal - valoarea indicatorului fiind de 5,6% (în stoc 1374 dosare din care 77 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni), civil- valoarea indicatorului fiind de 7,6% (în stoc 302 dosare din care 23 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni), litigii de muncă- valoarea indicatorului fiind de 7,4 % (în stoc 311 dosare din care 23 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
-materiile care obţin încadrarea în gradul „satisfăcător” sunt: penal - valoarea indicatorului fiind de 14,9% (în stoc 148 dosare din care 22 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
-materia care obţine încadrarea în gradul „ineficient” este: faliment - valoarea indicatorului fiind de 48,2% (în stoc 1123 dosare din care 541 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni).
În ceea ce priveşte situarea indicatorului „vechimea dosarelor în stoc”, la Tribunalul Maramureş, în gradul de performanţă „ineficient” se constată că materia care determină, în principal, situarea indicatorului „vechime dosare în stoc” în gradul „ineficient” este cea a falimentului, după care este cea penală.
Analiza pe stadii procesuale (tabelul nr.5) a indicatorului „vechime dosare în stoc” se prezintă astfel:
TABELUL NR.5
-stadiul procesual fond se încadrează în gradul „ineficient”- valoarea indicatorului fiind de 24,6% (în stoc 2774 dosare din care 683 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
-stadiul procesual apel se încadrează în gradul „foarte eficient”- valoarea indicatorului fiind de 1,4% (în stoc 999 dosare din care 14 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
-stadiul procesual recurs se încadrează în gradul „eficient”- valoarea indicatorului fiind de 6,1% (în stoc 98 dosare din care 6 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
-stadiul procesual contestație (NCPP) se încadrează în gradul „eficient”- valoarea indicatorului fiind de 9,1% (în stoc 22 dosare din care 2 dosare mai vechi de 1 an şi 6 luni);
3) Ponderea dosarelor închise într-un an
Reprezintă suma dosarelor finalizate în cel mult 1 an de la creare, raportat la suma tuturor dosarelor soluţionate în perioada de referinţă, exprimată procentual.
În perioada de referinţă, din totalul de 7.130 dosare soluţionate un număr de 6.062 dosare au fost soluţionate în termen de maximum un an de la înregistrare, reprezentând un procent de 85%.
În consecinţă, la acest indicator, instanţa s-a încadrat în gradul „foarte eficient" (85%) potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Extrasul din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată este redat în tabelul nr.6.
TABELUL NR.6
4) Durata medie de soluţionare
Acest indicator reprezintă timpul mediu scurs între data înregistrării dosarului la instanța respectivă şi data închiderii documentului final (oricare ar fi acesta). Indicatorul are în vedere valoarea medie de soluţionare a tuturor materiilor non penal/penal care este dată de media aritmetică a tuturor valorilor materiilor respective. Perioada în care un dosar a fost suspendat, indiferent de motiv, va fi scăzută din vechimea dosarului.
Durata medie de soluţionare în materiile non penal a fost de 8,2 luni, instanţa încadrându-se în gradul „foarte eficient”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
În penal, această durată a fost de 1,4 luni, instanţa încadrându-se în gradul „foarte eficient”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Extrasul din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrat la nivelul instanţei, în perioada analizată este redat în tabelul nr.7.
TABELUL NR.7
5) Documente redactate peste termenul legal
Reprezintă procentul de redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document final combinat cu numărul mediu de zile de depășire a termenelor legale de redactare (ca medie a acestora pe fiecare tip de instanță sau instanță în parte). Fac excepție dosarele finalizate cu următoarele documente finale: Încheiere executare silită, Încheiere finală (dezinvestire), Încheiere finală camera de consiliu, Încheiere încuviințare ascultare, Rezoluție-trimitere la complet inițial și Încheiere investire cu formulă executorie.
În perioada de referinţă, din totalul de 6495 dosare soluţionate prin documentul de tip final (Hotărâre, Hotărâre-cameră de consiliu, Încheiere-cameră preliminară, Încheiere–măsuri preventive-UP, Încheiere anulare cerere, Încheiere-reexaminare cerere (după anulare) un număr de 1491 dosare au fost redactate peste termen, determinând încadrarea instanţei în gradul „eficient”.
Indicatorul se compune din doi subindicatori:
1.procentul dosarelor care înregistrează depăşire în redactare (din total dosar redactate in perioada analizată)
2.gradul de depăşire a mediei termenelor legale de redactare calculat la instanţă (documentele finale neavând rezervat acelaşi termen legal pentru redactare).
În concret (tabelul nr.8), la Tribunalul Maramureş în anul 2016 valoarea procentuală a primului subindicator din raportul „Redactările peste termenul legal” este de 23%, determinând încadrarea în gradul „satisfăcător” potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, cu modificările aduse prin Hotărârile nr.149/2015 și nr.625/2015.
Termenul mediu de redactare la Tribunalul Maramureş pentru anul 2016 este de 28 zile, iar media zilelor de redactare la tribunal pentru aceeaşi perioadă este de 24,9 zile determinând încadrarea subindicatorului în gradul „foarte eficient”.
Încadrarea Tribunalului Maramureş la indicatorul „Redactările peste termenul legal” în gradul de eficienţă „eficient” rezultă din media generală a celor doi subindicatori (pentru procent se atribuie cifra 2 şi pentru media zilelor de redactare cifra 4 rezultând cifra 3 corespunzătoare gradului de performanţă „ eficient”).
TABELUL NR.8
În ceea ce privește analiza internă a rezultatelor instanţei în anul 2016, în vederea identificării elementelor care au determinat încadrarea într-un anumit grad de eficienţă arătăm următoarele:
Indicatorul care determină, în principal, scăderea eficienţei Tribunalului Maramureş este indicatorul „vechime dosare în stoc”, ceilalţi indicatori având valori care contribuie la eficienţa instanţei.
În ceea ce priveşte situarea indicatorului „vechimea dosarelor în stoc”, la Tribunalul Maramureş, în gradul de performanţă „ineficient” se constată că materia care determină, în principal, situarea indicatorului „vechime dosare în stoc” în gradul „ineficient” este cea a falimentului, după care este cea penală.
Din totalul dosarelor mai vechi de un an şi 6 luni reţinut în indicatorul „vechime dosare în stoc”, adică 705 dosare, un număr de 541 dosare sunt cele din materia falimentului, adică cca.76,74% din valoarea întregului indicator.
În ceea ce privește indicatorul vechimea dosarelor în stoc, situarea acestuia în gradul ”ineficient” a fost explicată prin următoarele:
a)în materia insolvenței: motivul principal constă în procedura specifică de soluţionare a cauzelor din materia insolvenţei care necesită, de regulă, o perioadă îndelungată de timp (de exemplu este nevoie de timp pentru valorificarea bunurilor). Complexitatea cauzelor în materia insolvenţei crește foarte mult după deschiderea procedurii, urmare majorării numărului de părți, creării de volume suplimentare, multitudinii și diversității cererilor specifice procedurii. Nu întotdeauna toate aceste împrejurări sunt fidel relevate în aplicația Statis, chiar dacă sunt corect și completate câmpurile în aplicația Ecris. Mai mult decât atât, la nivelul Tribunalului Maramureș există pe rol un număr mare de dosare în materia insolvenței înregistrate anterior datei de 01.01.2011 (moment de la care au fost preluate dosarele în evidențele statistice), care nici măcar nu figurează în aplicația Statis.
Nu este lipsit de importanţă nici împrejurarea că Tribunalul Maramureş, din punct de vedere al volumului de activitate existent în materia insolvenţei (în anul 2016) se află pe locul 8 între cele 42 de tribunale din țară.
a)în materie penală: ineficiența camerei preliminare, atât înainte cât și după modificarea dispozițiilor legale care o reglementează prin intervenția Curții Constituționale, care a transformat camera preliminară într-o activitate contencioasă în care este necesară citarea părților și asigurarea dezbaterii orale contradictorii; imposibilitatea judecătorului de a interveni pentru reducerea termenelor reglementare și scurtarea procedurii de cameră preliminară, în situații în care aceasta nu s-ar mai impune a fi continuată; proceduri de citare viciate din cauză că părțile își schimbă domiciliul, multe dintre părți fiind plecate la muncă în străinătate; transferarea cu întârziere a persoanelor aflate în stare de detenție din alte penitenciare și care au afaceri judiciare la diferite alte instanțe; efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.
În ceea ce priveşte ceilalţi indicatori de eficienţă (rata de soluționare, ponderea dosarelor închise într-un an şi durata medie de soluţionare pe materii sau obiecte) se constată că aceştia se încadrează în gradul de performanţă „foarte eficient”, iar indicatorul documente redactate peste termen se încadrează în gradul de performanţă „eficient”.
Pentru situarea indicatorilor sus menţionaţi în gradele de performanţă ”eficient” și „foarte eficient” conducerea Tribunalului Maramureş a adoptat o serie de măsuri în cursul anului 2015, menținute și pentru anul 2016 care s-au dovedit eficiente (de exemplu: măsuri vizând respectarea datei recomandate).
Planul de acţiune întocmit de conducerea instanţei pentru îmbunătăţirea performanţei şi creşterea eficienţei Tribunalului Maramureş conţine următoarele măsuri:
a)monitorizarea permanentă, de către preşedinţii de secţii şi grefierii şefi de secţii a dosarelor mai vechi de 1 an (cauze directe) şi 6 luni (apel şi recurs) prin discuţii cu judecătorii acestor cauze, eventual întocmirea unor fişe ale dosarelor şi verificarea respectării normelor procedurale.
În acest sens Preşedintele Tribunalului Maramureş a dispus prin Ordinul de serviciu nr.2 din 13.01.2016 ca preşedinţii de secţii şi preşedinţii fiecărei judecătorii din circumscripţia Tribunalului Maramureş să ţină o evidenţă strictă a dosarelor mai vechi de un an. Drept urmare, s-a procedat la analizarea lunară a situaţiilor care au condus la întârzierea soluţionării cauzelor, situaţiile fiind înaintate la tribunal până la data de 15 a lunii următoare, la vicepreşedintele tribunalului care monitorizează aceste situaţii.
b)monitorizarea permanentă cu privire la închiderea documentelor aferente dosarelor soluţionate în sistemul informatic Ecris;
Această măsură este adusă la îndeplinire prin intermediul preşedinţilor de secţii şi grefierilor şefi de secţii, pe baza informării săptămânale făcute de către compartimentul I.T.
c)scăderea stocului de dosare prin îmbunătăţirea managementului cauzelor şi a managementului de timp prin planificarea adecvată de către fiecare judecător a activităţii sale profesionale.
În acest sens s-a recomandat judecătorilor planificarea unor şedinţe de judecată suplimentare faţă de planificarea obişnuită, mai ales pentru soluţionarea dosarelor cu vechime mare şi complexitate ridicată.
d)întocmirea de rapoarte trimestriale de dosare privind dosarele mai vechi de 1 an, respectiv de 6 luni şi aducerea la cunoştinţa magistraţilor instanţei a rapoartelor privind dosare mai vechi de 1 an, 2 ani, 5 ani şi peste 10 ani, identificarea şi discutarea în şedinţele trimestriale a cauzelor temporizării soluţionării acestora şi a modalităţii de remediere a deficienţelor.
Prin Ordinul de serviciu nr.1/13.01.2016 înlocuit prin Ordinul de serviciu nr.26/14.12.2016, Preşedintele Tribunalului Maramureş a dispus monitorizarea dosarelor mai vechi de 10 ani în sistem şi a celor de mare corupţie, existente pe rolul Tribunalului Maramureş şi al instanţelor arondate, stabilind în acest sens modalitatea de lucru şi persoanele responsabile.
e)urmărirea de către preşedintele şi vicepreşedintele instanţei a respectării legii şi regulamentelor de către personalul instanţei şi propuneri de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi un act de justiţie de calitate;
f)verificarea periodică de către preşedinţii de secţii şi grefierii şefi de secţii a respectării datei recomandate pentru începerea procedurii prealabile, a redactării în termen a hotărârilor, a tehnoredactării în termen a hotărârilor şi celorlalte acte procedurale în termen legal şi informarea conducerii instanţei despre deficienţele constatate;
Legat de verificarea redactării în termen a hotărârilor, această măsură este adusă la îndeplinire prin intermediul preşedinţilor de secţii conform dispoziţiilor Ordinului de serviciu nr.5 din 19.01.2016 potrivit cărora „preşedinţii de secţii vor verifica şi monitoriza lunar redactarea în termen a hotărârilor pronunţate în cadrul secţiei.”
g)echilibrarea volumului de activitate pe judecător şi grefier în cadrul instanţei;
Pentru echilibrarea volumului de activitate pe judecător şi grefier s-a aprobat prin Hotărârea nr.21 din 26 iunie 2014 a Colegiul de conducere al Tribunalului Maramureş înfiinţarea a 9 completuri de judecată speciale în materia contenciosului-administrativ şi fiscal la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constituite din judecători de la Secţia a I-a Civilă, doar pentru soluţionarea cauzelor având ca obiect „anulare act de control taxe şi impozite” şi „obligaţia de a face” (adică restituire taxe de poluare, înmatriculare fără plata taxei). Această măsură a fost implementată începând cu 01 iulie 2014, menţinută pe parcursului anul 2015 şi în continuare pentru anul 2016.
h)ocuparea postului/urilor vacante de judecător la Secţia a II-a civilă de contencios, administrativ şi fiscal;
i)suplimentarea numărului personalului auxiliar;
În acest sens s-au luat măsuri atât în anii anteriori cât şi în anul 2016, pentru detaşarea personalului auxiliar de specialitate la Tribunalul Maramureş, de la judecătoriile din circumscripţia tribunalului.
Conducerea Tribunalului Maramureş s-a preocupat şi se va preocupa pentru a lua măsuri corecte şi concrete pentru îmbunătăţirea performanţei Tribunalului Maramureş şi creşterea eficienţei instanţei, în sensul remedierii deficienţelor constatate şi implementării, şi pe viitor, a soluţiilor adoptate.
În ceea ce privește indicatorul ”vechime dosare în stoc” înțelegem să aducem în atenție încă o dată importanța motivele obiective pentru care dosarele aflate pe rolul instanței în materie penală se situează în anul 2016 în gradul „satisfăcător” iar cele din materia insolvenței în gradul ”ineficient” și considerăm că se impun a fi luate în viitor următoarele măsuri:
-monitorizarea dosarelor mai vechi de 1 an (cauze directe), în special cele în materia insolvenței și în materie penală, cu identificarea motivelor de amânare și discutarea cauzelor la nivelul secțiilor;
-întâlniri periodice cu experții tehnici pentru a stabili de comun acord modalitatea de urgentare a efectuării lucrărilor ordonate;
-aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în cazul în care amânările sunt determinate de părți sau de alți participanți la proces;
-acordarea de termene de judecată mai scurte în situațiile în care specificul cauzei permite.
În anul 2016 s-au luat măsuri şi s-au depus eforturi pentru responsabilizarea judecătorilor de a respecta termenele procedurale de redactare a hotărârilor judecătoreşti. Rezultatele sunt vizibile deoarece indicatorul „Redactările peste termenul legal” în anul 2015 era ”ineficient”, iar în anul 2016 se situează în gradul de performanţă „eficient”.
II.5. Indicii de atacabilitate a hotărârilor judecătorești
Căile de atac oferă pentru subiecţii procesuali posibilitatea îndreptării greşelilor cuprinse într-o hotărâre, uneori acestea fiind cauzate de părţi, care prin denaturările şi reticenţele lor nu i-au informat corect şi complet pe judecători, alteori chiar de judecători care nu şi-au exercitat rolul activ, nu au apreciat corect situaţia de fapt ori au aplicat sau interpretat legea într-un mod greşit.
Existenţa căilor de atac constituie o garanţie a dreptului la apărare, dă certitudine părţilor că o hotărâre greşită va putea fi desfiinţată şi că dreptul lor nu este compromis prin pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice.
Folosirea de către justițiabili implicați în proces a căilor de atac nu este numai o garanție oferită de către Constituție ci este influențată și de alți factori cum este faptul că nu toate hotărârile pronunțate la nivelul tribunalului sunt susceptibile de a fi atacate la instanța ierarhic superioară. Este vorba de stadiul procesual apel (reglementat de Noul Cod de procedură civilă) și de stadiul procesual recurs, hotărârile pronunțate în stadiile menționate nemaifiind susceptibile de cale de atac.
În cursul anului 2016, Tribunalul Maramureş a pronunţat în primă instanţă şi în apel 6.494 hotărâri (faţă de 9.440 hotărâri în 2015), din care au fost atacate 1.100 hotărâri, ponderea atacabilităţii hotărârilor fiind de 16,94% (faţă de 24,98% în anul 2015).
Pe faze procesuale, din cele 4.242 hotărâri pronunţate în primă instanţă au fost atacate 1.051 hotărâri, ponderea atacabilităţii hotărârilor fiind de 24,78% (faţă de 32,21% în anul 2015), iar din cele 2.252 hotărâri pronunţate în apel, au fost atacate 49 de hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 2,18% (faţă de 3,71% în anul 2015).
La acest indicator, situaţia judecătoriilor din circumscripţia Tribunalului Maramureş este următoarea:
- din cele 13.111 hotărâri pronunţate de Judecătoria Baia Mare au fost atacate 1.942 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 14,81% (faţă de 16,99% în anul 2015).
- din cele 3.650 hotărâri pronunţate de Judecătoria Sighetu Marmaţiei au fost atacate 586 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 16,05% (faţă de 17,91% în anul 2015).
- din cele 2.905 hotărâri pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus au fost atacate 305 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 10,50% (faţă de 19,46% în anul 2015).
- din cele 1.051 hotărâri pronunţate de Judecătoria Dragomireşti au fost atacate 148 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 14,08% (faţă de 15,13% în anul 2015).
- din cele 1366 hotărâri pronunţate de Judecătoria Târgu Lăpuş au fost atacate 200 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 14,64% (faţă de 19,24% în anul 2015).
Se remarcă la Tribunalul Maramureș, privită ca instanță de sine stătătoare, o tendință de scădere a indicatorului ponderea atacabilității în ultimii ani, respectiv 16,94% în 2016 față de 24,98% în 2015 și 26,13% în anul 2014.
În ceea ce privește judecătoriile aflate în aria de competență a Tribunalului Maramureș se constată că deși au pronunțat în anul 2016 un număr mai mare de hotărâri decât în anul 2015, ponderea atacabilității acestora a fost unul mai redus, aspect ce ne permite să concluzionăm că este vorba, pe de o parte, de creșterea calității hotărârilor judecătorești pronunțate, iar pe de altă parte, de sporirea încrederii justițiabililor în sistemul judiciar având în vedere că procentul justiţiabililor nemulţumiţi de hotărârile pronunţate de judecătorii și tribunal este în scădere.
II.6. Indicii de desființare a hotărârilor judecătorești
În cursul anului 2016 din totalul de 7.130 hotărâri (fond, apel, recurs, contestații NCPP) pronunţate de Tribunalul Maramureş au fost modificate, desfiinţate ori casate în căile de atac 628 (602 în anul 2015), indicele de casare fiind de 8,81% (faţă de 5,83%, în anul 2015). De regulă, în ultimii ani indicele de casare la Tribunalul Maramureş este cam acelaşi, valoarea procentuală a indicatorului scăzând sau crescând uşor în funcţie de numărul hotărârilor pronunţate (care diferă de la an la an). În cifre absolute în anul 2016 au fost modificate, desfiinţate ori casate în căile de atac 628 hotărâri, doar cu 26 hotărâri mai mult faţă de anul 2015 când au fost modificate, desfiinţate ori casate în căile de atac 602 hotărâri. Însă, valoarea procentuală a indicatorului este mai mare în anul 2016 faţă de anul 2015 deoarece numărul total al hotărârilor modificate, desfiinţate ori casate în căile de atac în anul 2016 s-a raportat doar la 7.130 hotărâri, iar în anul 2015 s-a raportat la un număr mai mare de hotărâri pronunţate, respectiv 10.326.
Dostları ilə paylaş: |