România judeţul giurgiu consiliul judeţean giurgiu proces-verbal



Yüklə 220,27 Kb.
səhifə3/5
tarix08.01.2019
ölçüsü220,27 Kb.
#92772
1   2   3   4   5

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc.Dacă sunt discuţii pe acest proiect?Dl.Gavrilă.

Dl.Gavrilă:

  • Dle preşedinte, dacă puteţi să ne spuneţi dvs. sau cineva din aparatul propriu, în ce constă aceste măriri?Să ne dea un exemplu la funcţionar public, la personalul contractual, cu cât s-a mărit faţă de ce are acuma.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Aveţi în anexă, toate detaliile.

Dl.Gavrilă:

  • Nu, nu pentru noi, pentru cei care se uită la noi să ştie, mă, un salariat, eu ştiu, şef serviciu, are acum 3000 de lei şi se va mări cu eu ştiu, 10, 15, 20 % .

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Nu se va mări salariul.

Dl.Gavrilă:

  • Deci practic salariile rămân la fel.Deci salariile s-au mărit acum la vicepreşedinţi, la preşedinte şi

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • S-a ţinut cont de prevederile Legii 153. Avem un minim, avem un maxim la care trebuie să ne oprim am ţinut cont de acele prevederi prin care, mare parte din salariaţi nu vor mai beneficia de acel spor de proiecte şi aici, cred că e o diminuare foarte mare a fondului de salariu pentru că aveam undeva la 65 de persoane care beneficiau de acel spor care mergea până undeva la 75% şi acum a mai rămas doar 24 de persoane

Dl.Gavrilă:

  • Păi, dle preşedinte, nu mai avem proiecte pe fonduri europene?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Avem proiecte pe fonduri europene

Dl.Gavrilă:

  • Păi şi nu primesc toţi cei care lucrează la proiecte?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Nu.

Dl.Gavrilă:

  • Păi, e normal ca dintre colegii noştri

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dl.Gavrilă, noi aplicăm legea.Conform legii, beneficiează de spor de proiect, doar acei membrii ai proiectelor în care sunt prevăzute cheltuieli eligibile cu personalul şi noi mai avem decât 3 proiecte.

Dl.Gavrilă:

  • În salariul de bază pe care dvs. ni l-aţi spus la mapă, intră în salariu şi sporul de dispozitiv şi de antenă şi sporul de vechimea?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Este salariul de bază.

Dna Cioacă:

  • Răspunsul este, nu. Nu mai există, au fost scoase în mandatul trecut.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Deci ca să fie clar. Dacă facem o simulare la data de 30.06.cu acelaşi număr de personal şi acelaşi număr de ore lucrate, dar cu salariile valabile de la 1 iulie, avem o diminuare a fondului de salarii, cu siguranţă.Vă rog, dl.

Dl.Mustăţea:

  • Eu cred că colegul meu este îngrijorat de faptul că la municipiu în urma majorării salariilor, a fost nevoie să facă restructurare de posturi, ca să poată încadra în fondul de salarii şi cred că de aicea vine îngrijorarea, dacă înţeleg bine. E o întrebare simplă, da? Noi avem fondurile necesare ca să asigurăm

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Ne încadrăm şi în buget.

Dl.Mustăţea:

  • Ne încadrăm în fonduri bugetare?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Tocmai v-am explicat că s-a diminuat.

Dna Stănculescu:

  • Mă scuzaţi.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă rog.

Dna Stănculescu:

  • Primăria a recurs la restructurarea personalului înainte de apariţia Legii 153, nu după. Nu avea cum să prevadă la momentul acela ce se va întâmpla în urma apariţiei legii.

Dl.Mustăţea:

  • Aici este problema.Trebuia să ne spună care este sistemul, avem fondurile asigurate prin buget , dacă sunt creşteri, dacă sunt descreşteri.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Haideţi să nu ne uităm în curtea altora, să ne vedem de ...!

Dl.Mustăţea:

  • Păi nu, dle preşedinte, este bine să ne uităm pentru că

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Păi nu. De ce ne raportăm cu o anumită primărie sau cu alt consiliu judeţean?Ne vedem de angajaţii noştri.

Dl.Mustăţea:

  • Oamenii ar putea să fie neliniştiţi dacă am aplica aceeaşi procedură ca la primărie.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Nu e cazul la noi.Nu este cazul la noi.Dacă nu mai sunt, discuţii supun la vot acest proiect de hotărâre.

  • Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?Vă mulţumesc.

Proiectul de hotărâre se aprobă cu unanimitate de voturi devenind hotărârea nr.135

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Trecem la la următorul proiect pe ordinea de zi:privind aprobarea aderării comunei Vedea din judeţul Giurgiu la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sănătate Asigurată prin Apă Curată”. Dl.Marica.

Dl.Marica :

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Pătru.

Dna Pătru:

  • În conformitate cu legile aplicabile în acest domeniu, precum şi cu Statutul Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară„Sănătate Asigurată prin Apă Curată”aderarea unui nou membru este, pentru aderarea unui nou membru este necesară aprobarea fiecărei dintre unităţile administrativ teritoriale membre, tocmai de aceea a fost întocmit acest proiect de hotărâre.Prin urmare, se aprobă aderarea comunei Vedea la această asociaţie şi totodată, se mandatează reprezentantul judeţului în Adunarea Generală a Asociaţiei, să voteze pentru aderarea acestei comune.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc.Dl.Velicu.

Dl.Velicu:

  • Mulţumesc, dle preşedinte. Am rugămintea să se stipuleze în procesul verbal, că nu particip la dezbaterea şi la votarea acestui punct. Mulţumesc.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Mulţumim şi noi. Dacă sunt discuţii ?Dl.Gavrilă.

Dl.Gavrilă:

  • Dle preşedinte, puteţi să ne spuneţi, comuna Vedea, a făcut parte dintr-un ADI până acuma sau nu a făcut parte?Şi de ce a venit tocmai acuma în ADI-ul..?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dacă a făcut acestă solicitare, cred că nu a făcut parte dintr-un ADI şi au făcut această solicitare pentru că au un sistem de apă funcţional şi ei trebuie să fie membrii ai ADI-ului pentru a funcţiona operatorul de apă. E vorba despre Apa Service.

Dl.Gavrilă:

  • Câte comune mai avem care nu fac parte din ADI? Puteţi să ne spuneţi?

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Nu ştiu un număr exact, dar poate dl.Velicu dacă ne poate ajuta

Dl.Velicu:

  • Se poate interpreta că influenţez votul.

Dl.Mustăţea:

  • Comuna Vedea n-a vrut să se înscrie în ADI pentru că ei exploatau sistemul de apă şi de canalizare în regie proprie şi probabil acum, dacă-mi permiteţi să termin?Acum când au văzut că prin ADI se pot accesa fonduri europene, că avem un proiect care, acum şi numai prin ADI putem aşa, probabil, că s-a gândit dl.primar, că este bine să vină şi dânsul la noi. Au fost multe localităţi, dl.Gavrilă, eraţi vicepreşedinte cu mine, le ştiţi bine, de ce mai întrebaţi?

Dl.Gavrilă:

  • ..cei care au făcut parte din ADI-ul de la Voluntari?

Dna Cioacă:

  • Dl.Gavrilă nicio problemă, ne informăm şi vă răspundem în şedinţa următoare.

Dl.Gavrilă:

  • Mulţumim frumos, dna Cioacă.

Dna Cioacă:

  • Cu plăcere.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc.Dacă nu mai sunt alte discuţii, supun la vot acest proiect.

  • Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?(dl.Velicu).Vă mulţumesc.

Proiectul de hotărâre se aprobă cu majoritate de voturi devenind hotărârea nr.139

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Art.2. din Hotărarea nr. 99 din 7 iunie 2016 a Consiliului Judeţean Giurgiu privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului „Reabilitare şi modernizare DJ 411 Limita Judeţ Călăraşi - Hotarele-Isvoarele - Teiuşu - Mironeşti – Comana - Budeni - Braniştari - Călugareni - Crânguri - Singureni - Iepureşti - Bulbucata - Podu Doamnei - Clejani (DN 61)”, şi a cheltuielilor legate de proiect necesare finalizării acestuia.

  • Dl.Marica.

Dl.Marica :

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dl.Lazăr.

Dl.Lazăr:

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dl.Mardale.

Dl.Mardale:

  • În iunie 2016, prin Hotărârea 99 am aprobat prelungirea perioadei de implementare a proiectului „Reabilitare DJ 411 până la 31 decembrie 2017. La vremea respectivă mai era de executat lucrări în procent de circa 10% , aveam un contract de lucrări şi am considerat că este suficient termenul la care ne-am raportat. Între timp, s-a reziliat contractul de lucrări, s-a demarat procedura de achiziţie pentru rest de lucrări de executat, astfel, că la momentul acesta,suntem în întârziere cu termenul de finalizare a proiectului şi solicităm prelungirea acestui termen până la 31 decembrie 2018, cum permite legislaţia în vigoare.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc.Dacă sunt discuţii pe acest proiect?Dna Mihuţ.

Dna Mihuţ:

  • Dle preşedinte, ştiu că nu mă înşeală memoria. La şedinţa extraordinară în care s-a hotărât rezilierea celor 3 contracte unde, eu cel puţin am semnalat că trebuie să dăm dovadă de maximă atenţie şi trebuie să analizăm fiecare contract în parte şi, la momentul acela, într-o şedinţă extraordinară pe o suplimentare de ordine de zi, chiar am propus să amânăm această discuţie, ca să nu ajungem la o situaţie mai delicată cum este cea de faţă, a fost aprobată rezilierea celor 3 contracte. Aşa cum a spus şi dl.director Mardale, cel puţin pentru acest drum mai era decât un procent de 10% de executat şi constatăm la un an de zile, aproape un an de zile, că, din păcate, soluţia de reziliere a contractelor, din punctul meu de vedere, nu a fost cea mai bună, deoarece încă nu s-a finalizat procedura de achiziţie şi cred eu că, la acel moment, ar fi trebuit să dăm dovadă de mai multă atenţie şi să facem tot ce este omeneşte posibil pentru obligarea firmei care era la acel moment, să plătească daune şi s-o obligăm să execute contractul. Aşa prelungire încă un an de zile, încă un an de zile pentru numai un procent de 10%, nu cred că ne va aduce mari beneficii.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Mulţumesc dl.Mardale.



Dl.Mardale:

  • Ceea ce spuneţi dvs.este adevărat, dar chiar s-au făcut aceste demersuri, s-a suspendat la un moment dat rezilierea, a continuat cu ei, dar au mers într-un ritm foarte prost, nu au reuşit să-şi actualizeze garanţiile şi am fost nevoiţi să solicităm daune prin proces, nu s-a găsit altă soluţie, indiferent de ce demersuri am făcut noi.

Dna Mihuţ:

  • Dacă se poate, îmi poate spune cineva în ce fază sunt demersurile juridice pentru obţinerea de daune pentru firma care era obligată?

Dl.Mardale:

  • Procesul e pe rol, din cîte ştiu.

Dna Mihuţ:

  • În ce fază, nu-mi poate spune nimeni, nu? La fond, procedură de regularizare?Procedură finală?

Dna Cioacă:

  • La fond.

Dna Cioacă:

  • Avem avocaţi

Dna Mihuţ:

  • Da, încă trei ani de zile.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Mihuţ şi dacă solicitam daune încă de anul trecut, nu cred că se soluţiona până la momentul de faţă, cel puţin. Dacă nu mai sunt alte discuţii?Supun la vot acest proiect de hotărâre.

  • Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Dna Bălăceanu:

  • 6 „abţineri”( dna Mihuţ, dna Neagu, dl.Radu, dl. Gavrilă, dl.Velicu, dl.Epure).

Proiectul de hotărâre se aprobă cu majoritate de voturi devenind hotărârea nr.140

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Mulţumesc.Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţiei de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.Dl.Marica.

Dl.Marica :

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Pătru.

Dna Pătru:

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a solicitat aprobarea Consiliului Judeţean Giurgiu în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă 26 /2012 pentru achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare pentru recuperarea cheltuielilor efective, ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanelor vătămate.La această adresă de solicitare au anexat şi o anexă, un tabel, în care sunt menţionate o parte din cazurile pe care le au, iar solicitarea este întemeiată pe faptul că, au un singur consilier juridic care nu poate acoperi toate aceste situaţii.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc.Dna Mihuţ.

Dna Mihuţ:

  • Dle preşedinte şi la comisia juridică m-am opus la acest proiect de hotărâre, motivat de următoarele aspecte:este adevărat că suma se ridică cumva la 1 miliard 900 de lei vechi, dar vă rog să observaţi că toate aceste sume sunt formate din sume mult mai mici, 400 până la 1000 -2000 de lei. Conform noului Cod de procedură civilă, toate aceste sume pot fi recuperate printr-o procedură simplificată în sensul că, este suficient completarea unui formular tip, se ataşează chiatanţele de unde rezultă suma şi pot fi judecate şi fără prezenţa în Camera de consiliu, fără prezenţa juristului. Iertaţi-mă! Nu cred că este nevoie de a da bani pe aşa ceva, sunt de acord, când vor fi recuperate aceste sume, să angajaţi un birou de executare civilă pentru recuperarea acestora pentru că este evident că fără executare silită, puţin probabil, să se recupereze aceste sume.Dar pentru a completa un formular, în care oricine citeşte două articole sau descarcă internetul şi-a ataşat 3 chitanţe, să angajăm serviciul juridic pentru sume de 400 de lei -500 de lei, iertaţi-mă, este o cheltuială care nu este justificată, sub nicio formă, chiar dacă există un singur consilier juridic.Nu vorbim de un dosar foarte complicat, nu vorbim de achiziţii, nu vorbim de fonduri europene.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Mihuţ, atâta timp cât este un singur, aţi şi subliniat, un singur angajat la departamentul juridic cred că el nu face faţă nici măcar sarcinilor de zi cu zi, darămite şi recuperării acestor sume de bani. Dacă nu mai sunt alte discuţii, supun la vot acest proiect de hotărâre.

  • Cine este pentru? Împotrivă?

Dna Bălăceanu:

  • 6 „împotrivă”( dna Mihuţ, dna Neagu, dl.Radu, dl. Gavrilă, dl.Velicu, dl.Epure).

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Abţineri?Vă mulţumesc.

Proiectul de hotărâre se aprobă cu majoritate de voturi devenind hotărârea nr.141

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţiei de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare. Dl.Marica.

Dl.Marica :

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Pătru.

Dna Pătru:

  • Obiectul achiziţiei de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare este ultima decizie a Camerei de Conturi Giurgiu, solicitarea este motivată de faptul că şi pentru celelalte decizii din urmă, avem deja asistenţă juridică externă şi în plus de aceasta, activitatea noastră este oarecum depăşită, avem în jur de 160 de dosare pe rol, plus că activitatea biroului juridic nu se limitează numai la dosarele de instanţă, acestea fiind cam 30-40% din activitatea noastră.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc. Dacă sunt discuţii? Dacă nu, vă propun un amendament la acest proiect de hotărâre şi anume, propun completarea proiectului privind aprobarea achiziţiei de servicii juridice de reprezentare cu două noi articole:

Art.2. – Se aprobă achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare pentru pentru punerea în aplicare a măsurii dispuse la punctul I.3 din Decizia nr.11 din 23 iunie 2017 a Directorului Camerei de Conturi Giurgiu, respectiv luarea măsurilor legale în ceea ce priveşte Contractul de asociere în participaţiune nr.241 din 20 septembrie 2011 încheiat cu S.C. SUN GARDEN COLIBAŞI S.R.L.

Art.3. – Se aprobă achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare pentru dosarul nr.1220/122/2017/ a1, aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu – Secţia penală, dosar în care Consiliul Judeţean Giurgiu are calitatea de parte civilă. De asemenea, art.2 din proiectul de hotărâre iniţial va deveni art.4. Discuţii?Vă rog.

Dna Mihuţ:

  • Dle preşedinte, pe de o parte proiectul iniţial era angajarea de servicii juridice pentru contestarea deciziei Curţii de Conturi, probabil pe capitolele la care s-au făcut obiecţiuni

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Da.

Dna Mihuţ:

  • Şi doriţi suplimentarea acestui proiect de hotărâre

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Pentru încă o măsură din aceeaşi decizie.

Dna Mihuţ:

  • Păi, nu ştiu dacă este bine să amestecaţi, sunt chestiuni distincte.Una este contestarea deciziei Curţii de Conturi, cu reprezentare în instanţă doi, sunt măsurile, pentru că probabil se va ajunge la instaţă cu contractul de asociere în participaţiune, dacă veţi ajunge la concluzia că trebuie reziliat, conform deciziei.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Tocmai de aia le-am şi evidenţiat în articole diferite.

Dna Mihuţ:

  • Da, dar cred că ar trebui proiecte de hotărâre diferite şi trei, dosarul care deja e în instanţă, sunt chestiuni distincte, chiar dacă au o anumită legătură cu decizia Curţii de Conturi, acesta ar fi un aspect şi al doilea aspect pe care vreau să-l ridic, este că niciodată când s-au angajat servicii juridice, deşi eu am solicitat de nenumărate ori şi dl Velici şi noi, nu s-a stipulat în hotărâre, o sumă maximă pentru care pot fi angajate aceste servicii juridice. Pentru că se aprobă angajarea de servicii juridice şi s-ar putea să ne trezim, cine votează, peste un an, doi, că s-a plătit cine ştie ce sumă unei firme de avocatură şi nu cred că este în regulă. Odată ce votăm, fără să fie stipulată suma maximă, suntem răspunzători faţă de acest lucru.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • În momentul de faţă nici nu putem ştii la ce sumă se rezumă acel contract.

Dna Mihuţ:

  • Putem să stipulăm o sumă maximă până la care pot fi acordate aceste servicii juridice, achiziţionate, pardon.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Probabil diferă şi de complexitatea dosarelor.Supun la vot amendamentul.

  • Cine este pentru?Cine este împotrivă?

Dna Bălăceanu:

  • 6 „împotrivă”( dna Mihuţ, dna Neagu, dl.Radu, dl. Gavrilă, dl.Velicu, dl.Epure).

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Cine se abţine?Vă mulţumesc.Şi acum, supun la vot întreg proiectul de hotărâre.

  • Cine este pentru?Cine este împotrivă?

Dna Bălăceanu:

  • 6 „împotrivă”( dna Mihuţ, dna Neagu, dl.Radu, dl. Gavrilă, dl.Velicu, dl.Epure).

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Abţineri?Vă mulţumesc.

  • Proiectul de hotărâre se aprobă cu majoritate de voturi devenind hotărârea nr.142

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Trecem la următorul proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Giurgiu pentru drumurile judeţene DJ 151 E, DJ 611 şi obiectivele aferente acestora (poduri-podeţe).Dl.Marica.

Dl.Marica :

Aviz favorabil.



Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dl.Lazăr.

Dl.Lazăr:

  • Aviz favorabil.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Dna Burcea.

Dna Burcea:

  • Urmare a măsurătorilor efectuate de firma care întocmeşte cadastrul la drumurile judeţene şi în vederea intabulării în cartea funciară este necesară însuşirea acestor măsurători cadastrale şi emiterea unei hotărâri de consiliu judeţean.

Lucian Corozel – vicepreşedinte C.J.G.:

  • Vă mulţumesc şi aici vreau să fac un amendament, schimbată o anexă care ne-au pus-o la dispoziţie cei de la DTG ALFA, societatea care s-a ocupat de documentaţia cadastrală deoarece a interveni o eroare şi anume nu s-au modificat suprafeţe, nu s-au modificat lungimi, pur şi simplu la poziţia kilometrică au făcut o eroare. Au plecat de la km 0 până la, în loc să plece de la km 5+802 dacă îmi aduc bine aminte. Supun la vot amendamentul.

  • Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.Unaninitate. Discuţii pe acest proiect?Dacă nu sunt discuţii, supun la vot întreg proiectul.

  • Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.

Proiectul de hotărâre se aprobă cu unanimitate de voturi devenind hotărârea nr.143

Yüklə 220,27 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin