(Notă: aceasta este o prezentare succintă a secţiunilor relevante din punct de vedere urban ale analizei de sine stătătoare a sectorului energiei întocmită de echipa Băncii Mondiale responsabile de energie)
3.1 Imagine de ansamblu
Sectorul energetic din România produce 70% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Producerea de energie electrică şi termică, precum şi folosirea carburanţilor în alte scopuri decât pentru transport contribuie la trei sferturi din acest total. Emisiile de GES din acest sector s-au redus, datorită contracţiilor uriaşe din economie şi prin îmbunătăţirea eficienţei energetice.
Centralele termice ce funcţionează pe cărbune asigură aproximativ o treime din cantitatea de energie electrică a ţării, un nivel semnificativ mai ridicat decât în alte ţări UE. Cu toate acestea, procentul de hidroenergie, de energie eoliană, solară şi nucleară este în creştere.
Atât preţurile la electricitate, cât şi cele la gaze naturale sunt sub nivelurile medii din UE. Preţurile la gaze naturale sunt cele mai scăzute din orice ţară a UE, din cauza distorsiunilor de reglementare.
Dintre ţările UE 27, România are consumul de energie cel mai redus pe cap de locuitor. Consumul de electricitate pe cap de locuitor este deosebit de redus, însă deja are loc o creştere semnificativă a cererii de energie, stimulată în principal de sectorul rezidenţial şi cel comercial. O parte din această creştere are loc deoarece consumatorii casnici urmăresc să renunţe la dependenţa de sistemul de termoficare. În general, numărul de gospodării racordate la sistemul de termoficare, în special în clădirile de apartamente mari din mediul urban, a scăzut de la 2,2 milioane la 1,4 milioane în perioada 1990-2012.
3.2 Mediul instituţional
Uniunea Europeană stabileşte cadrul pentru politicile privind energia durabilă ale statelor sale membre. Obiectivul esenţial pe termen lung constă în angajamentul de a reduce, până în 2050, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 80-95% sub nivelurile din 1990, prin investiţii în eficienţă energetică şi o infrastructură pentru o reţea energetică inteligentă şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Pe termen mediu, politica UE în domeniul energiei şi schimbărilor climatice se axează pe aşa-zisele obiective-ţintă 20-20-20 care au fost adoptate în 2007: până în 2020, emisiile de GES ar trebui să fie cu 20% sub nivelurile din 1990; energia din surse regenerabile ar trebui să reprezinte 20% din consumul final de energie; iar consumul de energie primară ar trebui să fie redus cu 20%, comparativ cu situaţia iniţială proiectată. România poate să atingă toate aceste trei obiective-ţintă, reflectând o contracţie uriaşă a economiei sale caracterizată în general prin intensitatea emisiilor de dioxid de carbon.
Guvernul României are responsabilitatea esenţială de a gestiona aspectele de reglementare a energiei (atât sistemele de energie electrică, cât şi centralele de furnizare a energiei) prin intermediul ANRE, precum şi politicile naţionale privind clădirile care pot influenţa eforturile făcute în direcţia eficienţei energetice. Acestea din urmă se înscriu în atribuţiile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Autorităţile locale sunt responsabile de asigurarea infrastructurii pentru serviciile publice şi supravegherea clădirilor din teritoriul lor. Planificarea locală privind energia este necesară pentru toate municipiile cu peste 20 000 de locuitori; unele municipii sunt foarte interesate şi active în ceea ce priveşte eficienţa energetică/GES, după cum dovedeşte participarea lor voluntară la Programul UE Convenţia Primarilor.
Pieţele energiei din România au fost parţial liberalizate. Sectorul energiei electrice respectă modelul pieţelor angro şi cu amănuntul liberalizate. Producţia de energie electrică este separată de transmisia de energie electrică, ceea ce oferă consumatorilor casnici dreptul de a schimba furnizorii. Deoarece acest program a fost iniţiat în 2007, puţini au procedat astfel, deoarece preţurile reglementate sunt cu mult sub tarifele de pe piaţa liberă. Tarifele la gaz şi termoficare sunt în continuare subvenţionate într-un procent semnificativ. Liberalizarea totală a preţurilor reglementate la energie electrică şi gaz pentru consumatorii agenţi economici este programată pentru ianuarie 2014, respectiv ianuarie 2015, iar preţurile reglementate la energie electrică şi gaz pentru consumatorii casnici vor fi liberalizate până în ianuarie 2018, respectiv ianuarie 2019. Se preconizează că schemele actuale de susţinere a preţurilor vor rămâne în vigoare în viitorul apropiat.
Actele legislative naţionale privind energia care sunt cele mai relevante pentru zonele urbane cuprind:
Directiva privind performanţa energetică a clădirilor ce vizează clădirile publice şi de locuinţe
Planificarea locală privind energia, în municipiile cu peste 20 000 de locuitori
Din perspectivă urbană, cele mai importante probleme sunt preţurile la energie şi incapacitatea guvernului României de a gestiona situaţia dificilă în care se află sectorul termoficării. În general, sistemele de termoficare sunt deţinute de autorităţile municipale, însă clădirile pe care le deservesc (şi care, de asemenea, trebuie reabilitate) sunt proprietate privată. Sunt necesare fonduri substanţiale, alocate pe o perioadă de timp lungă. De asemenea, este necesară îmbunătăţirea coordonării pentru a asigura adoptarea măsurilor într-o manieră complementară. Această coordonare lipseşte deseori din cauza nivelului inadecvat al personalului, precum şi din cauza faptului că personalul nu are experienţă în special în aspectele legate de eficienţa energetică.
3.3 Termoficarea în oraşele din România– evaluare rapidă
Sistemele de termoficare reprezintă o caracteristică pronunţată a multor oraşe din România, însă utilizarea acestora este în scădere. Din 300 de sisteme care funcţionau în 1995/96, s-a ajuns la 100 în 2011, dintre care 83 în zonele urbane. Baza de clienţi a acestor sisteme a scăzut în timp de la 2,2 milioane de apartamente în 1990 la 1,4 milioane în 2012. Numărul clienţilor a scăzut cu peste 50% pentru 16 din 31 de sisteme de termoficare care aveau mai mult de 10 000 de clienţi. În multe oraşe, termoficarea a devenit o sursă serioasă de consum al resurselor financiare publice, deoarece tarifele pentru consumatorii casnici sunt subvenţionate într-o măsură foarte ridicată, în medie cu 50%.
Calitatea serviciilor, costul şi preocuparea faţă de nivelurile de poluare ridicate reprezintă principalele motive ale reducerii cererii. Majoritatea unităţilor de cogenerare vechi şi ineficiente şi a cazanelor pentru încălzire nu au fost încă modernizate sau înlocuite cu echipamente de generare moderne, şi nici nu sunt dotate cu dispozitive de ardere adecvate, iar din acest motiv emisiile de SO2 şi NOX rezultate depăşesc normele UE. Cu o medie de 275 tone de CO2 pe Gcal, producătorii români de energie termică prin sistemul de termoficare se numără printre furnizorii de servicii cei mai poluanţi din UE. Reţelele de distribuţie a energiei termice suferă, în medie, pierderi de 30% de căldură şi apă, comparativ cu reţelele mai noi, unde aceste pierderi sunt de 5-10%. Ca urmare a acestor ineficienţe, costul termoficării este cu aproximativ 18-20% mai ridicat decât în alte ţări ale UE.
Efectuarea unor analize strategice ale sistemelor locale de termoficare, pentru a stabili o strategie bazată pe opţiunile cele mai rentabile şi eficiente în materie de furnizare a energiei termice. Focalizarea eforturilor iniţiale de investiţii asupra câtorva oraşe selectate în care termoficarea este considerată viabilă din punct de vedere economic şi competitivă, comparativ cu alternativele distribuite, iar administraţia locală este angajată să deruleze reforme sectoriale
Cercetare/analiză
Ridicată
Mediul instituţional
Aplicarea liberalizării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, conform programării
Eliminarea tuturor subvenţilor la preţuri; introducerea unor subvenţii direcţionate pentru familiile cu venit redus, sub forma unor plăţi în numerar în cadrul sistemului de protecţie socială.
Supravegherea politicii
Ridicată
Promovarea reformei tarifare, inclusiv a facturării pe bază de consum la nivelul locuinţei.
Supravegherea politicii
Ridicată
Acţiuni pe termen mediu şi lung
Focalizare sectorială
Propunere în materie de politică
Tipul de iniţiativă politică
Prioritate
Reabilitarea clădirilor
Efectuarea unor analize ale clădirilor publice pentru identificarea celor cu eficienţă energetică redusă
Cercetare/analiză
Medie
Mediul instituţional
Unificarea cadrelor de reglementare a energiei termice într-un singur cadru.
Supravegherea politicii
Medie
Analiza unor politici suplimentare pentru „protejarea” sistemelor de termoficare în zonele în care termoficarea este deja furnizată şi rentabilă, cum ar fi impunerea obligaţiei de racordare a clădirilor noi la sistemul de termoficare sau a interdicţiei de deconectare sau alegere a unei surse alternative de energie termică pentru clădirile existente. (Legea energiei termice permite deja acest lucru în municipalităţile în care s-au efectuat investiţii în reabilitarea/modernizarea sistemului de termoficare.)
Supravegherea politicii
Medie
Stabilirea unor proceduri de acreditare /certificare pentru SSE, în vederea creşterii credibilităţii în rândul consumatorilor.
Supravegherea politicii
Medie
Proiectarea finanţării
Asigurarea unui sprijin investiţional pentru cogenerarea cu eficienţă energetică extrem de ridicată.
Stabilirea unui fond revolving dedicat eficienţei energetice, pentru sectorul public, în vederea abordării unor constrângeri grave în materie de finanţare şi implementare cu care se confruntă entităţile publice municipale, contribuind, în acelaşi timp, la încurajarea şi dezvoltarea noii pieţe a SSE în România. Un astfel de fond poate fi alimentat din fonduri UE, combinate cu granturi guvernamentale, iar în cazul în care ar avea un succes dovedit, ar putea atrage finanţări private.
