Războiul gunoaielor continuă

DACĂ FURI PUPĂZA DIN TEI... Ce înseamnă asta pe înţelesul tuturor? Spre exemplu, copilul dumneavoastră de 13 ani fură cireşe din pomul vecinului, precum Ion Creangă în copilărie. Sau pupăza din tei. Vecinul face plângere şi, după un proces, copilul este pedepsit cu o măsură educativă neprivativă de libertate (exemple: consemnarea la sfârşit de săptămână sau asistarea zilnică). După ce a executat-o, minorul dumneavoastră năbădăios mai pofteşte o dată la cireşele vecinului ori la pupăza din tei şi... gata pocinogul. Din nou plângere, din nou proces, numai că acum copilul dumneavoastră e deja “recidivist”, aşa că el poate să primească o sancţiune privativă de libertate. Un alt exemplu, apropo de infracţiunea cu ameninţări şi violenţe, ar putea fi o bătaie în curtea şcolii. Vă puteţi imagina uşor motivele puerile de la care poate izbucni o încăierare în toată regula între nişte elevi de clasa a VII-a. Doar cu toţii am fost elevi şi ne-am luat, poate, la harţă de la un meci de fotbal ori de la un simplu şotron. În funcţie de cât de tare l-a supărat pe judecător furtul de cireşe ori bătaia din curtea şcolii, copilul poate fi internat fie într-un centru educativ, pe o perioadă de la unu la trei ani, fie într-un centru de detenţie, pe o perioadă între doi şi cinci ani. 

PE CE BAZĂ? Am încercat să obţinem argumentele care au generat această modificare aspră pentru copiii români, de la reprezentantul Ministerului Justiţiei, secretarul de stat Katalin Kibedi. S-au făcut studii psihologice, sociologice, criminologice care demonstrează că minorii pot avea “discernământ penal” de la vârsta de 13 ani? Credem că toată lumea vrea să ştie nu doar dacă o asemenea măsură este întemeiată, ci şi dacă ea este benefică.

DISCRIMINARE. De parcă nu era destulă “incriminarea” de la 13 ani, legea mai face şi diferenţieri între copiii pedepsiţi, în funcţie de conturile părinţilor. Să luăm ca exemplu cazul aplicării măsurii de consemn al minorului la sfârşit de săptămână. Noul text stabileşte că acest consemn impune copilului obligaţia de a nu părăsi “locuinţa” în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o perioadă între 4 şi 12 săptămâni, în afară de cazul în care în această perioadă are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă. Termenul de “locuinţă” devine relativ în cazul în care copilul locuieşte cu părinţii, iar părinţii au mai multe case. Astfel, pentru fapte similare, un copil poate fi consemnat într-un simplu apartament, iar un altul în cele şapte case ale părinţilor.