Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ILUMINAREA OPREŞTE EXPERIENŢELE

O lectură interesantă, dar cam greoaie, mi s-a părut a fi „Legea lui Unu (mesaje de la Ra)”, scrisă prin channeling de Carla Ruekert. E vorba de nişte dialoguri filosofice cu o entitate care s-a autodenumit „Ra”.

În capitolul „11. AN EXTENSION OF THE 1ST DISTORTION”²⁹ se vorbeşte despre „vălul uitării”. (Desigur, este vorba despre ceea ce filosofia Vedanta numeşte „maya” – mirajul cosmic –  care ia forma particulară de „avidya”, ignoranţa spirituală a creaturii.) Acestui „văl” i se dă o utilitate filosofică ce îl poate frapa pe cel neiniţiat în doctrinele esoterice: „Dacă nu ar exista posibilitatea erorilor de înţelegere, atunci nu ar mai exista experienţe” (B3, 24).

Ar însemna oare că, dacă luptăm pentru elevarea spirituală şi eliminarea ignoranţei spirituale, aceasta ar fi contrar dorinţei Creatorului? Desigur că nu. Orice acţiune produce o reacţiune. Este principiul al III-lea al mecanicii, extins la nivelul Universului. Creatorul Unic a produs Lumea inventând multiplicitatea şi scufundând-o într-un gen de iluzie, de uitare a Unităţii originare. Dar această acţiune primară a creat instantaneu o contrareacţie, şi anume dorinţa creaturii de a se reîntoarce la Sursa sa. Este precum întinderea şi contracţia unui elastic. Maya, ca fenomen cosmic, nu poate fi eliminat de creatură, dar, din momentul în care ea a devenit conştientă de acest fenomen la scară redusă (ca avidya), ea poate să îl elimine din propria conştiinţă.

Motivul pentru care am tratat acest subiect abstract şi dificil este acela că are legătură cu tema iluminării spirituale.

Iată un memento despre ce am scris în lucrările noastre despre conştiinţa umană: Conştiinţa umană este desprinsă din Conştiinţa spiritului, pe durata încarnării terestre, şi dotată cu o relativă independenţă sau liber-arbitru. În acest sens, „vălul ignoranţei” care separă conştientul (limitat şi supus greşelii), de inconştient (infinit şi atotştiutor), este chiar această distanţă, separare dintre cele două conştiinţe. Ignoranţa spirituală nu afectează decât partea de conştiinţă devenită „umană”, dar nu şi conştiinţa spiritului, rămasă perfect lucidă, fiind cel mai apropiat şi permanent sprijin spiritual al omului.

Aşa cum am afirmat anterior, în sensul cel mai profund acordat stării de iluminare, ea constă în coborârea conştiinţei spirituale în planul fizic, de reunire a celor două tipuri de conştiinţă (umană şi spirituală) nu după moarte, ci chiar în timpul vieţuirii terestre. Aşa se distruge avidya. Nu mai rămâne loc pentru erori de înţelegere, pe care ignoranţa spirituală le-a generat întotdeauna. Atunci, conform citatului de mai sus (B3, 24) nu ar mai putea apare experienţe!!!

Ajunşi în acest punct, vom încerca să coborâm discuţia de la nivelul filosofic la cel practic. Starea de iluminare profundă, experimentată de unii semeni de-ai noştri, confirmă acel citat straniu. Iluminaţii nu mai sunt interesaţi de nimic lumesc; ei nu mai acţionează, ci doar reacţionează. E vorba, pur şi simplu, de lipsa de interes pentru experienţele pământeşti. Explicaţia filosofică simplă ar fi că Divinul-cel-mic s-a regăsit în Unitatea-cea-mare şi nu mai doreşte să continue jocul „de-a faţa ascunselea” cu sine însuşi. Conştiinţei umane (încă parţial separată de conştiinţa spirituală) îi va lipsi acum imboldul către experimentare, specific doar fiinţelor aflate sub vălul avidya. Iluminatul va continua să aibă nevoi şi dorinţe umane obişnuite, simple, biologice, dar în plan psihic, nu va mai resimţi acel puhoi de dorinţe şi gânduri care îl mână pe omul comun.

Se poate găsi o aparentă similitudine între dorinţa Luceafărului eminescian „Mi-e sete de repaos” şi dorinţa unui sinucigaş, care nu mai suportă încercările la care îl supune viaţa? NU, sinuciderea nu are nimic comun cu iluminarea! Iluminatul nu are nicio dorinţă, nici ataşament, nici repulsie, este total neutru. Dacă trebuie să trăiască 100 de ani, o va face. Dacă însă trebuie să moară acum, o va face. Dimpotrivă, un sinucigaş este plin de dorinţe neîmplinite, de frustrări şi îndoieli. El este nemulţumit şi cu viaţa actuală, regretă şi că va muri, va regreta şi mai tare, în viaţa de dincolo, dacă va pune în practică intenţia sinucigaşă...

În esenţă, majoritatea problemelor sunt rezultatul dorinţei inconştiente a oamenilor de a rezolva ceva, de a îndepărta obstacole, de a învăţa prin erori. De aceea apar. Problemele ar putea dispare rapid dacă – printr-un miracol – oamenii ar deveni înţelepţi, pricepând că sunt victimele unor înscenări, înşelaţi de aparenţe şi conduşi de porniri iraţionale. Desigur că nu se întâmplă asta. Dar potenţialul unei rezolvări generale există pentru fiecare om în parte, ca şi pentru întreaga omenire. Prea puţini sunt însă cei interesaţi de soluţiile fiabile şi globale. Ar fi poate prea plictisitor?! Oamenii sunt dornici de scandal, de luptă, ca apoi, obosiţi, să renunţe la vechile apucături defecte. E ca un teatru cosmic, unde personajele nu mai vor să iasă din scenă.

22 august 2012

LEGEA CONFUZIEI

Deschid acest articol cu o referinţă pe care am mai citat-o, anume „Cartea lui Ra”³⁰, scrisă prin channeling de Carla Ruekert. În consideraţiile filosofice din acea pagină de internet se face o scurtă referire la aşa-numita „lege a confuziei” – LAW OF CONFUSION – care nu trebuie încălcată de spirite atunci când relaţionează cu fiinţele umane. Denumirea este pe deplin justificată, în ciuda paradoxului pe care îl creează (căci orice lege ar trebui să înlăture haosul, nu să îl garanteze, nu-i aşa?!). LEGEA CONFUZIEI protejează ignoranţa spirituală a oamenilor (avidya) ÎN NUMELE unei legi şi mai importante, supreme, numită LEGEA LIBEREI VOINŢE (liberul arbitru).

Cu alte cuvinte, „legea confuziei” spune că ignoranţa spirituală (avidya) poate fi înlăturată „legal” (adică respectând Legile Divine) numai dacă nu se încalcă liberul-arbitru al fiinţei umane. Această condiţie metafizică îl va interesa numaidecât pe aspirantul spiritual, cel care se străduieşte să elimine avidya din viaţa sa (urmărind astfel să îndeplinească „legea evoluţiei”).

În cele ce urmează voi da câteva exemple de aplicare concretă a obligaţiei de a nu încălca liberul arbitru în trei direcţii principale de cercetare spirituală: cunoaşterea de sine, cunoaşterea lumilor invizibile şi cunoaşterea viitorului.