Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

OAMENII INFLUENŢEAZĂ REVELAŢIILE SPIRITUALE

Ca să nu las în suspensie afirmaţia lansată mai sus, conform căreia aceeaşi Mare Entitate spirituală se comportă diferit faţă de diversele culte, vă voi prezenta un argument, sper eu, convingător.

Mă refer la trăirea spirituală a tinerei ecuadorience Angelica Zambrano: „Raiul şi Iadul, mărturie” - text⁴¹ sau video⁴². Ce m-a frapat în această mărturie (pe care o consider sinceră şi autentică) este faptul că tânăra spune că, „fiind condusă de Domnul Isus în Iad, i-a văzut acolo pe Michael Jackson şi pe Papa Ioan Paul II”! Am înţeles atunci faptul că, fiind creştină de rit evanghelic, Angelica a primit misiunea de a întări credinţa celor din cultul respectiv. Pastorii evanghelici se pronunţă ferm împotriva catolicismului, precum şi a muzicii pop, considerată corupătoare a tineretului. De aceea, sufletul Angelicăi a avut parte şi de această vedenie aberantă, dar conformă cu credinţei ei. La fel de interpretabilă este vedenia revenirii lui Cristos în trup, ca şi alte pasaje legate de teologia evanghelică, precum considerarea Maicii Domnului ca fiind doar un spirit banal. Toate i-au fost date ca să se potrivească teoriilor propovăduite de evanghelici şi, în felul acesta, revelaţia Angelicăi să fie acceptată în totalitate.

La fel de autentice, dar particulare sunt revelaţiile primite periodic de mediumul din comunitatea „Noul Ierusalim”⁴³ de la Pucioasa, marcate de misiunea primită de ea pentru împrospătarea credinţei ortodoxe româneşti.

Iată deci că revelaţiile primite de diverşi oameni cu har trebuie întotdeauna corelate cu mediul religios din care provin sau căruia i se adresează. Probabil că nicio revelaţie spirituală nu are o valabilitate universală, ci un public limitat. Dar asta nu înseamnă să le respingem pe cele pe care nu le înţelegem sau nu se potrivesc hainei noastre doctrinare! Fără a lua nimic drept literă de lege, vom corela între ele diversele informaţii spirituale, pentru a extrage adevărul pur. Căci adevărul, da, ne interesează în cel mai înalt grad!

Dacă însuşi Cristos se adresează diferit diverselor culte creştine, cu atât mai mult vor fi diferite mesajele transmise de entităţile altor religii! Trebuie să acceptăm faptul că religiile sunt făcute de oameni cu sprijinul spiritelor, nu invers! De aceea este imposibil de translatat o concepţie religioasă într-alta: din cauza particularităţilor culturale, sociale şi de altă natură. În viitorul îndepărtat va fi o singură religie sau crez spiritual pe Pământ, dar încă nu ne putem închipui cum va arăta...

Se mai cuvine aici să amintim că lumile subtile sunt ierarhizate. La un nivel intermediar se află ceea ce Robert Monroe numeşte „zona sistemelor de credinţă”, unde spiritele dezîncarnate sunt încă captive în credinţele avute pe timpul vieţii terestre. În comunicările pe care le au cu oamenii, aceste spirite de „bună credinţă” descriu realităţile subtile conform cu credinţa pe care au avut-o pe Pământ. Pe măsură însă ce spiritul avansează pe scara evolutivă, accede la lumi subtile superioare, unde se vădeşte relativitatea şi limitarea acestei credinţe şi este înlocuită de o nouă viziune, mult mai largă.

În general, spiritele cu care colaborăm pe calea spirituală ne încurajează (chiar dacă uneori ne ascund adevărul crud), ne cântă în strună refrene cunoscute (ca să ne câştige încrederea şi să nu ne şocheze). Ele ştiu că omul are mintea slabă şi trebuie preparat îndelung pentru a primi un anumit adevăr care îi contrazice prejudecăţile sau speranţele. Preferă să amâne clipa adevărului decât să îl piardă pe credincios, acţionând cu sensibilitate şi tact diplomatic. Revelaţia, oricât de spectaculoasă şi cutremurătoare, îl păstrează pe credincios într-o poziţie psihologică confortabilă, ca să nu-l forţeze să renunţe dintr-o dată la toate scheme de gândire adânc inoculate anterior.

 

VACCINAREA ÎMPOTRIVA IDEOLOGIEI

După CÂŢIVA ANI de convingere plină de devotament, poate apare un moment al adevărului: credinciosul simte pe propria piele că unele principii învăţate nu se verifică în practică. Este un şoc spiritual, o trezire dureroasă la realitate. Este o iluminare – sau preludiul acesteia. Nu mai ştie ce a fost adevărat şi ce nu – apare o criză spirituală.

În acest moment delicat, de cele mai multe ori, credincioşii adoptă metoda struţului, cea mai comodă: se prefac că nu au observat nimic, nu s-a întâmplat nimic grav. A fost un „accident”, o excepţie care întăreşte regula, o eroare de percepţie sau de interpretare, o ispită care le testează credinţa etc... Există numeroase moduri prin care mintea „rezolvă” o disonanţă cognitivă. Totuşi, nu acuzăm pe nimeni dacă este loial unei căi care îi promite desăvârşirea şi fericirea...! Doar constatăm o stare de fapt.

Alţii preferă onestitatea, recunoscând că nu mai pot merge pe acelaşi drum. Fostul adept caută imediat un refugiu într-o cale până deunăzi rivală sau nefrecventabilă. Se mută dintr-un cult creştin care l-a dezamăgit într-altul „corect religios” sau dintr-o sectă new-age în alta paralelă. Este doar o schimbare de formă, căci adeptul nu are răbdare să analizeze mobilul profund al dezamăgirii sale spirituale. Vrea doar să scape rapid de suferinţa şi ruşinea faptului că şi-a pierdut timpul şi energia mergând într-o direcţie greşită. Se aruncă într-o altă direcţie, cu speranţa că ea va fi cea justă. Probabil, repetând aceeaşi greşeală...

Dar care a fost greşeala?

Foarte puţini, curajoşi şi sinceri cu ei înşişi, îşi dau seama că trebuie să îşi lase de o parte prejudecăţile spirituale, pentru a înţelege unde au greşit – ei şi alţii. Omul recunoaşte în faţa propriei conştiinţe că şi-a pierdut credinţa şi, mai important, că s-a vaccinat împotriva oricărei credinţe oarbe (ideologii). Şocul spiritual îi dă un impuls către o direcţie nouă şi neprevăzută care, deşi nu îi promite nimic (cum o făceau învăţătorii credinţei părăsite), îi oferă marea satisfacţie a lucidităţii. Pierzându-şi „credinţa”, de fapt, omul pierde doar ideile confuze, importate artificial, prejudecăţile şi ritualurile inutile, dar rămâne cu anumite certitudini spirituale îngropate în subconştient. Deziluzionarea, deşi dureroasă, îl ajută să progreseze spiritual.

Omul are acum revelaţia că Adevărul Divin nu poate fi cuprins în mici parcele de adevăruri; că Perfecţiunea nu e de găsit pe Pământ, nici printre oameni; că poţi fi bun din instinct, pur şi simplu, fără să urmezi o teorie a binelui; că nu toate coincidenţele sunt semne de la Dumnezeu; că o poţi lua oricând de la zero, chiar şi în pragul morţii; că nimic nu e absolut sigur pe lumea asta; că mai important decât să ai dreptate este să fii în armonie cu Adevărul, căci mantia de oţel a Adevărului te poate incomoda, dar e cea mai bună pavăză; că legile divine nu-s croite după emoţiile omeneşti, dar sunt perfecte... Trăind un moment de adâncă deziluzie, va simţi emoţia regăsirii Lucidităţii. Iluminarea poate ţâşni din cel mai întunecat abis…

Vaccinarea împotriva ideologiilor nu înseamnă să începi să urăşti toate credinţele, ci dimpotrivă, să le iubeşti pe toate, pentru părţile lor bune. Numai detaşându-te de credinţe, îi poţi înţelege pe credincioşi, dar şi pe necredincioşi. Atâta vreme cât eşti ataşat de una din ele, eşti rob ideologic şi supus păcatului excesului de zel.

Am să dau aici exemplul sfântului Calinic de la Cernica, binecunoscut pentru puterile sale paranormale şi ca bun organizator al Bisericii. Povestea spune că, mergând pe drum într-o duminică, a văzut un ţăran care ara câmpul. Supărat de această ofensă, sfântul l-a blestemat. El era însoţit de un diacon clarvăzător, care i-a spus că a văzut, în duh, cum de la Calinic plecase un vultur negru către ţăran, dar s-a întors imediat la expeditor. Acesta a înţeles că l-a blestemat pe nedrept şi atunci s-a dus la ţăran ca să-l descoasă. Acela i-a spus că în celelalte zile lucra pentru boier şi doar duminica avea timp să muncească pentru el şi familia sa. Ruşinat de fapta sa, Calinic l-a binecuvântat. Probabil că făcătorul de minuni nu era la primul astfel de blestem habotnic împotriva celor care ieşeau din orânduirea Bisericii. Credinţa l-a orbit, făcându-l să sporească răul din lume. Mânăstirea Frăsinei este un alt loc unde funcţionează încă orânduiala sfântului Calinic de a fi blestemată orice femeie care ajunge acolo. Desigur, nu pentru asta a fost canonizat drept sfânt, dar este un exces de zel înfricoşător! Credinţa oarbă îi poate contamina şi pe cei mai neprihăniţi devoţi…

Şi tot credinţa oarbă ne face să credem că faptele sfinţilor religiei noastre nu au avut şi nici nu pot avea cusur, dar ale altora, da.