Povestea ego-ului
Putem aborda chestiunea ego-ului treptat, mai practic. Ego-ul este o poveste despre noi înşine pe care ne-o repetăm în permanenţă. Însă când ne săturăm de neplăcerile provocate de ea, putem, pur şi simplu, să schimbăm povestea! Există metode psihologice de influenţare sau convingere prin care omul se poate schimba rapid, măcar în anumite aspecte.
- Cel mai plăcut exemplu: atunci când privim pasionaţi un film, ne contopim cu povestea lui şi suntem liberi să simţim emoţiile personajelor sau cele sugerate de imagini şi muzică. Nimic din omul cel vechi nu ne mai împiedică. Am uitat de povestea noastră. Ne-am decuplat automat de la obişnuinţele psihice, măcar două ore, până la sfârşitul filmului. Este drept, încă suntem dependenţi de un scenariu, care nu e al nostru... Dar măcar am ieşit puţin din rutina sufocantă a ego-ului.
- Un exemplu de voliţie: Când vrem să ne lăsăm de fumat, e greu să facem ceva contrariu dorinţei noastre subconştiente. Ne străduim mult şi nu reuşim nimic durabil. E mult mai eficient să schimbăm povestea cu totul. Adică, pur şi simplu, să ne propunem să devenim un „alt om, un nefumător”. Acest om nou nu simte nevoia să fumeze niciodată, fiindcă este decondiţionat din start. Hipnoza funcţionează pe acest principiu al „schimbării poveştii interioare”, descătuşând potenţialul infinit al minţii.
- Exemplul de cel mai înalt nivel este cel în care ego-ul îşi pierde toată forţa de condiţionare emoţională şi mentală, prin iluminarea spirituală. Acum, vechea poveste nu mai este schimbată cu alta mai convenabilă, ci cu nimic. Nicio poveste nu ne mai atrage. Vrem să fim absolut liberi.
- De multe ori însă, povestea noastră este destructurată pe neaşteptate, trezirea vine într-un mod dureros, care parcă mai mult ne bulversează decât ne luminează. Sunt crizele existenţiale, care ne pun la grea încercare ego-ul, dar care pot fi un bun prilej de a-l obiectiva şi a ne detaşa de el.
«În viața fiecăruia vine un moment când lucrurile pe care le credeam „pentru totdeauna” dispar. Fie că este vorba de persoane dragi, de relații, statut social, credințe sau atitudini, dizolvarea lor lasă în urmă o durere pe care fiecare o percepe în felul său. Durerea este întotdeauna direct proporțională cu adâncimea credinței că acele lucruri sunt singurele care ne definesc. În anumite cazuri se poate întâmpla să pierdem totul deodată sau în foarte scurt timp, știți.., genul de experiență care a născut expresia „când vine una, vin toate”. În astfel de situații, destabilizarea mentală este atât de mare, încât unii ar putea spune că ne pierdem mințile. De fapt, părăsim structura eu-lui care am fost și, până la formarea unei noi structuri, nu mai știm exact cine suntem, ce anume ne definește.
În situații de criză se pot întâmpla lucruri extraordinare. Vorbesc aici despre crizele psiho-spirituale. Dr. David Lukoff spunea12: „Urgențele spirituale sunt situații de criză în timpul cărora procesul evoluției și schimbării psiho-spirituale devine haotic și copleșitor. Persoanele care trăiesc astfel de momente intră dintr-odată și în mod dramatic pe noi tărâmuri de experiență mistică și spirituală. Ei pot deveni temători și confuzi, având dificultăți în a se descurca în activitățile cotidiene, la serviciu și în relațiile interpersonale. În esență, trezirea spirituală este un proces tumultuos, dar nu este un semn de boală mentală. Experiențele spirituale au o mare putere de transformare. Am face un mare bine persoanelor care trec prin astfel de experiențe dacă le-am crea un mediu care să le inspire siguranță, pentru a le permite să traverseze mai ușor aceste trăiri.” » sursa citatului13
Ambiguităţi şi clarificări
Non-dualitatea este indisolubil legată de conceptul de Iluminare. Acesta este însă folosit în două sensuri diferite, ceea ce provoacă probleme de înţelegere. Primul sens este cel de ILUMINARE MISTICĂ, care survine exclusiv printr-o experienţă de vârf, transcendentă, rezervată numai celor „aleşi” de Dumnezeu.
Al doilea sens este cel de ILUMINARE PSIHICĂ, care semnifică un mod de funcţionare nou al psihicului uman, survenit în urma unui declic (venit prin Graţie, dar de obicei pregătit prin tehnici de liniştire a minţii).
Iluminarea psihică continuă întotdeauna starea de iluminare mistică, prelungită în zilele şi lunile ulterioare acesteia. În schimb, iluminarea psihică poate apare şi fără cea mistică.
Iluminarea (de ambele tipuri) se manifestă prin dispariţia sau diminuarea ego-ului. EGO-ul este definit drept un mănunchi de tendinţe subconştiente acumulate de-a lungul vieţii sau moştenite din vieţile anterioare (în sanscrită, se numesc vasanas).
Cele mai numeroase relatări ale iluminaţilor se referă, desigur, la modul nou de funcţionare cotidiană a psihicului lor. Aflăm că gândirea lor este o continuă inspiraţie şi intuiţie, venită, se spune, de la Sinele Suprem. Lipsesc emoţiile distructive, produsul ego-ului, obsesiile, prejudecăţile, obişnuinţele psihice, şi întreaga fiinţă pare a fi uşurată de povara vieţii. Se păstrează însă capacitatea de simţire, raţionare, ca şi amintirile, deprinderile etc.
„Adevărata Inteligenţă nu derivă din gând. Adevărata Inteligenţă foloseşte gândul.” (Adyashanti)
ÎNŢELEPCIUNEA este un atribut natural al iluminării, dar ea poate fi câştigată şi treptat, prin eforturi personale de introspecţie şi autocunoaştere, prin experienţa de viaţă şi spirituală. Trezirea spirituală însăşi este un proces etapizat, ce beneficiază de practica meditaţiei, rugăciunii, introspecţiei, studiului textelor spirituale, realizării de fapte bune. Evoluţia spirituală merge în paralel cu trezirea spirituală.
Se folosesc deseori ca sinonime cuvintele „iluminare” şi „trezire” spirituală. Totuşi, putem întrezări nişte nuanţe. „Iluminarea” sugerează o realizare ceva mai definitivă, stabilă, constantă, pe când „trezirea” ar fi o mutaţie de conştiinţă, o creştere bruscă în cantitatea de conştiinţă experimentată. Pot fi treziri mai mari sau mai mici. În cea mai profundă trezire, conştiinţa îşi recunoaşte instantaneu natura sa supremă, una care nu mai păstrează separarea egotică faţă de lume.
* * *
Nu toţi iluminaţii evoluează la fel. Chiar şi după o iluminare mistică, unii pierd treptat legătura cu Divinul şi cu Sinele, revenind după o anumită perioadă la funcţionarea egotică. Mai sunt cazuri de iluminare psihică spontană, când omului i se pare că şi-a pierdut identitatea, intră în panică, crede că a înnebunit. Dacă nu se documentează în surse spirituale sau nu ia legătura cu un iniţiat, este previzibilă şi aici o revenire treptată la egocentrism.
Din aceste considerente, contrazic curentul principal de opinie şi afirm că ego-ul este inhibat, el nu dispare prin iluminare, ci se păstrează latent. Acele tendinţe nu se sting în neant, ci sunt blocate să mai acţioneze în şi din subconştient, lăsând astfel conştientul liber de constrângeri. Blocajul poate slăbi dacă iluminatul nu depune un minim efort zilnic de a se păstra neatins, deasupra nivelului ego-ului.
Un iluminat mistic care îşi păstrează până la moarte iluminarea psihică nediminuată poate fi numit „mare iluminat”, în opinia mea. Unii rezervă acest termen pentru cel care deţine şi puteri paranormale, pe care le foloseşte spre binele discipolilor săi şi al omenirii întregi. Au fost însă şi cazuri când „marele” paranormal nu a fost defel şi iluminat, iar adepţii săi au avut de suferit din cauza imposturii.
Dostları ilə paylaş: |