Sebastian a. Corn 2484 quirinal ave. Editura nemira, 1995

XIV

AURIGA KRISHNAIŢILOR s-a oprit în faţa AQUILEI CINAERAEA. Rassul s-a dat jos şi a aruncat o privire înăuntru.

– Perfect! Mwana e tot aici. Cu Hsing I. Puicuţa... a spus el, amuzat, ocupanţilor aurigii.

– Coboară, Aelia! s-a auzit dinăuntru vocea lui Sapor. A scos capul pe fereastră şi s-a uitat la Rassul. Eu nu prea mă pricep la chestiile astea... crezi că cinci ore îi sunt suficiente Aeliei?

Rassul a izbucnit într-un râs zgomotos:

– Mda! Bursa se deschide peste cinci ore, într-adevăr! Suntem în mâinile ei! a comentat, apucând-o pe Aelia de braţ. Tu ai grijă de Rustam, Sapor! De Mwana ne ocupăm noi! a încheiat, înclinându-se în faţa coreligionarului. Cu mâinile împreunate în faţa pieptului. Şifonând sarongul portocaliu.

Sapor a privit plictisit peste clădirile încărcate cu ornamente grele, care anunţau că până la schimbarea Mileniului nu mai rămăseseră decât 21 de ore.

– Totdeauna mi-am imaginat că voi petrece în linişte ziua asta. Făcând bilanţuri... filozofie subtilă, pricepi? a remarcat el obosit.

– În cazul ăsta, tot e bine că ai obţinut de la şef să-l iei tu în antrepriză pe Rustam şi să mă laşi pe mine cu Mwana... N-aş putea spune că-mi displace schimbul! a râs Rassul vulgar.

– Asta-mi mai lipsea! Să dau roată unei dezaxate în ultima zi a Mileniului!

Sapor a făcut un semn vizitiului care a pornit auriga, derapând pentru câteva clipe. Dar caii şi-au înfipt potcoavele cu colţari în polei şi au clintit vehiculul. Au dispărut printre burţile moi ale ninsorii. Roţile sunau înfundat pe stratul moale de zăpadă, sfârâind uşor în scântei albăstrui care reflectau lumina felinarelor. Braţul înfăşat în cutele portocalii flutura pe geamul deschis, dizolvându-se în cortinele de fulgi.

cât naiba o să facă până în carltonia boulevard?/ nu mai mult de 15 minute/ să-l păcălească pe rustam/ o mână întinsă de fraţii krishnaiţi/ dumnezeu e în toate/ frăţia/

Prostii! a zâmbit Rassul în sinea lui şi a privit-o pe frizona înaltă, solidă, înfăşată în sarong. Cheală. Ca toţi coreligionarii ei krishnaiţi. Cu un tatuaj înfăţişându-l pe Shiva Distrugătorul, pe obraz. Verde şi roşu, îşi întindea cele opt braţe de la bărbie până la tâmpla dreaptă.

– Să intrăm! Să ne ocupăm, fiecare, de ce ne pricepem cel mai bine! i-a făcut el cu ochiul Aeliei.

Ştia că Mwanei îi vor luci ochii la vederea acestui sex ambulant care era frizona. În plus, spera că Aelia va fi în stare s-o domesticească de tot pe agenta de bursă în răstimpul care mai rămăsese până la deschiderea operaţiunilor.

În definitiv, la altceva nici nu mai aveau cum să spere. Evenimentele erau deja lansate. Sorţii vor arăta dacă făcuseră un plan bun.

– Ai cânepa noastră la tine, sper! s-a mai asigurat Rassul înainte de a intra în local. AQUILA CINAERAEA în caractere gotice turcoaz.

Aelia a părut că strănută uşor şi a scos din sarong două tablete negre, de forma unor minae egiptene.

– Sunt suficiente? a întrebat.

– În regulă, a aprobat Rassul. Bineînţeles că sunt suficiente! Am nevoie de o Mwana cu creierul funcţional în cursul tranzacţiilor... nu-mi trebuie o minte dizolvată!

– Mda. Nu ne trebuie o minte dizolvată, a aprobat Aelia.
Gălăgia din local scăzuse simţitor în ultima oră şi jumătate. Trupa de muzicanţi se lansase în interpretarea unor piese lascive. Cymbalele şi xylofoanele se auzeau lemnos, insistent, umplând încăperile tavernei. Nimeni nu mai dansa, deşi, în mod normal, ritmul insidios ar fi adus o grămadă de inşi pe ring.

Se refugiaseră cu toţii pe canapelele lipite de pereţii din bârne negre. Togi amestecate cu djellabale, pelerine chinezeşti viu colorate şi sari-uri hindu, pantaloni franconi haine răstignite pe jos, desfăcute obscen, făcute sul printre blănurile pătate de cameleopard. Lămpile care răspândeau o lumină parfumată, galbenă.

Şi mirosul. Cânepă, pulberi orientale, ierburi numidiene.

– O să guste... o să guste... a zâmbit Aelia, respirând adânc.

– Gustă orice. La ora asta, Mwana a dat pe gât şi câteva degetare cu praf de Tibet. Plus cânepa de Taurus cu care a semnat deschiderea.

Aelia a scuturat din cap.

– Păi, dacă-i mai dau şi eu cânepa noastră, negresa asta o să cânte pe mai multe voci în timpul tranzacţiilor. O să încurce toate cifrele de la Bursă.

– În nici un caz. Dimineaţa, înainte să plece la complex, îşi dă de fiecare dată un brânci cu pastă somaleză. Pricepi?

– Pricep că în câteva luni Mwana asta o să zacă cu burta umflată pe trotuar. Asta pricep.

– Ce-ţi pasă? De poimâine, Mwana nu va mai fi decât o poveste despre o agentă de Bursă. Ce-ţi pasă cum o să crape? a întrebat Rassul, scârbit. S-a îndreptat spre cea mai apropiată bancă Uite-o!

Mwana stătea cu ochii pe jumătate închişi sub trupul galben al lui Hsing I care, obosită şi ea, îşi mai trecea din când în când mâinile peste pielea închisă la culoare. Rassul s-a aplecat spre agenta de bursă, şoptindu-i:

– N-ai dori acum o fată care gungureşte Hare Krishna? Una pe potriva dimensiunilor tale?

Mwana a întors capul cu lentoare şi a privit spre cei doi. A întins braţul drept, ca un orb care nu-şi găseşte drumul, şi l-a insinuat pe sub faldurile sarongului frizonei. Apoi, a zvâcnit brusc, alunecându-şi mâna şi mai mult pe sub materialul portocaliu.

Zâmbea:

– O carne simpatică, a răsuflat ea spre Rassul. S-a întors către Hsing I: Tu nu mai pleci odată, păpuşă?

Chinezoaica s-a strâmbat de furie şi s-a repezit cu dinţii în umărul negru. Mwana s-a încordat toată şi a plonjat mâna rămasă liberă în părul lui Hsing I, zgâlţâindu-i capul în toate părţile.

Aelia a pufnit în râs şi s-a aplecat spre canapea. A săltat între braţe trupul micuţ al chinezoaicei şi s-a răsucit uşor într-o parte, lăsând-o să cadă pe pardoseală.

– Dispari! i-a spus cu un aer plictisit, privind apoi din nou la Mwana, galeş.

– Hare Rama! a exclamat, amuzată, agenta de bursă. Cât să fie ceasul?

Rassul s-a uitat la clepsidra de pe cea mai apropiată masă.

– Trei şi cinci.

– Mda... înseamnă că mergem la mine acasă. Avem timp suficient. Numai că, dimineaţă o să trebuiască să mă schimb înainte să plec la Bursă.

Mwana s-a ridicat cu greutate de pe canapea. Şi-a tras pe ea pelerina roşie, specifică brokerilor. Modelul pe care îl cunoştea foarte bine orice ins care intra într-o Bursă. Cel folosit peste tot, ca o pestă a uniformelor ce girau conturi de la Roma la Singidunum, de la Luteţia la Luxor, de la Athena la Invernia...

Rassul a ajutat-o să se îmbrace, privind cu coada ochiului la Aelia, care zâmbea bizar.

– Să te sprijin? s-a apropiat Aelia de negresă. Cu un aer îndatoritor.

Mwana a făcut un semn obosit cu mâna. Nu. Nu era nevoie de ajutorul krishnaitei. Se putea descurca şi singură. Deşi era beată de tot, după cum dedusese frizona. Cânepă de Taurus, vin vechi de Kritias şi pulbere de Tibet. La ce dracuţ te mai puteai aştepta după amestecul ăsta?

Mwana stătea îndoită de mijloc, abia reuşind să-şi prindă centura neagră pe care şi-a încins-o peste talie. Sânii grei îi atârnau, tonici, printre reverele lucioase ale uniformei.

doi pepeni daţi cu catran/ de ce doar cu femeile?/ ce aveau ele şi n-aveau ei?/ bărbaţii?/

Unul dintre ospătari s-a apropiat de agenta de bursă:

– Nu mai staţi, domnişoară Dagbert?

– Nu, dragul meu Flavinius. Se apropie ultima partidă comercială a Mileniului. Vreau să fiu cât mai proaspătă, ca să zic aşa. Iar o soră krishnaită e lucrul cel mai bun pentru remontare! a hohotit Mwana, gros.

– Ies să opresc o aurigă! a spus Rassul când Mwana a terminat să se îmbrace. S-a întors spre uşa tavernei şi a luat-o agale, înaintea celor două femei. Agenta de bursă o îmbrăţişase pe după umeri pe frizona rasă în cap şi s-au îndreptat şi ele spre ieşire. Paşii nesiguri ai negresei.

– Ai să plângi, Mwana! Ai să regreţi că m-ai lăsat aici... s-a auzit vocea lui Hsing I printre sunetele elastice ale unui solo de marimba. Agenta de bursă s-a întors brusc cu faţa la chinezoaica buimacă, urmărind-o cu curiozitate cum patina pe podea. Ameţită. Băgase şi ea de toate pe gură în noaptea aia şi nu era în stare să se scoale de jos.

– Hare Krishna, Hare Hare! a spus Mwana, râzând spart. După care, imitând un gest masculin consacrat, a plesnit-o pe Aelia peste fund.

Din stradă, cymbalele se auzeau înfundat, insistent. Aerul dospea de pudra albă a zăpezii. Ascuţit, ca un cuţit de oţel. Un locomobil pufnea, scoţând aburi, la intersecţia viei Ulpia cu Calle Venedig. Reflectând în tabla lucioasă firmele vopsite luminiscent pe faţade. DORRIANA CIGARS.

– Marea-Ocean! a întins Rassul mâna spre port, de unde se rostogoleau palele de aer gheţos. În spatele lui, Mwana o cuprinsese în braţe pe frizonă şi îi mângâia ţeasta lucioasă şi rotundă ca o bilă de popice. O săruta clătitându-se, frământându-i carnea prin sarongul portocaliu care abia foşnea.

O aurigă a oprit în dreptul lor, spulberând o jerbă de zăpadă.

– Va fi o zi bună pentru tranzacţii, a lansat Mwana spre Rassul, adulmecând aerul.

– Da? s-a prefăcut el interesat. De unde naiba ştii?

– Ninsoarea! a făcut ea un gest larg, gata să cadă pe poleiul care tapisa trotuarul. De câte ori ninge, oamenii sunt tentaţi să stocheze şi să cumpere cât mai mult... Un reflex al perioadelor petrecute prin peşteri. Probabil...

ca şi cum n-ar fi fost convinsă de ce zicea/ cânepa şi pulberea de tibet/

– Crezi? a întrebat-o Rassul, cu o mină bizară. De parcă...

Dar Mwana nu mai era atentă la Rassul. Glisa uşor către aurigă. Reflectând în pelerină lumina felinarelor cu gaz aerian.

– Să plecăm! a zis.

A ajutat-o pe Aelia să urce şi să se aşeze confortabil pe pernele moi.

– La ce oră vă iau? a întrebat Rassul.

– Vino pe la optopt jumateţ, Rassul! Altfel, nu-şţ dacă sunt în stare să mă târăsc până la Bursă... s-a mai auzit vocea Mwanei.

Auriga a pornit pe străzile iluminate ale West Elephantinei. Printre chiotele chefliilor din Cartierul Central. Chiotele şi cymbalofoanele amplificate în cutiile de metal.

– Bineînţeles că am să vin, a murmurat Rassul în spatele aurigii şi a făcut stânga împrejur. Fii sigură că am să vin!