Sebastian a. Corn 2484 quirinal ave. Editura nemira, 1995

XXII

UNDE NAIBA SUNT ACUţ?

Agentul lui Cornelius gâfâia, sprijinindu-se de un felinar, îndoit din mijloc. Erau la intersecţia viaei Parisii cu Ravenna Boulevard, chiar în faţa scărilor ce duceau la intrarea în Primărie.

– Au luat-o pe Ravenna. Spre terma lui Archibald.

– Avem pe cineva după ei? a întrebat Rustam.

– Doi băieţi pedeştri de-ai mei. Iar ăia de sus sunt cu ochii pe ei...

Agentul a făcut un semn cu mâna spre cer. Era sleit. Deltaplanul continua să dea roată Primăriei, semnalizând. Rustam s-a uitat de jur împrejur. Sapor trăsese într-o parte, privind speriat, cu buzele făcute pungă.

– Un locomobil! O cvadrigă! Orice!

Agentul a ridicat din umeri şi i-a arătat mulţimea de pe stradă.

– Vrei s-o omori?

Rustam s-a repezit spre cel mai apropiat scuar, fără să răspundă. ‹n utlimele şapte zile, îi măturase, în ordine, pe Morgana Sertao, pe Jou Dirceu, pe Claudio Bernal, pe un chelios Hare Krishna şi pe un chinez de-al lui Wu. Ah, uitase de Eumolpius Doil. O pierduse, în schimb, pe Naila Trong. Asta însemna un scor de 6 la 1. Şapte zile, şapte Morţi. Morţi, cu M mare, nu plevuşcă, nu cetăţeni care se plimbau prosteşte pe bulevardele şi străzile West Elephantinei. Ăştia care mergeau ca nişte furnici stârnite, privind la vitrine, erau material perisabil. Pentru profesioniştii ca el, asta erau: nişte inşi cu termenul depăşit.

Bun. S-a repezit în prima cvadrigă ieşită în cale, l-a îmbrâncit pe birjar pe trotuarul acoperit cu polei şi a dat bice cailor, repezindu-se în mulţimea de pe stradă.

un strigăt general/ şi o potecă în mulţime/ indivizii ăştia expiraţi se pricepeau să se păstreze pentru privitul vitrinelor şi pentru cumpărături de anul nou/ unii dintre ei, cel puţin, erau tare pricepuţi la chestia asta/

– Ai înnebunit? l-a auzit pe agentul lui Cornelius că strigă.

Rustam a tras de hăţuri şi s-a uitat în sus, după deltaplan. Continua să lanseze semnale. Galben, galben, verde lung, roşu scurt, albastru punct, albastru punct.

– Îi vede! Zice că-i vede! a strigat la agent. A urmat un nou set de semnale.

– Au luat un locomobil pe Victoria Boulevard! a strigat agentul. Wu şi Rufinus!

– Nu vii? Nu veniţi? a întrebat Rustam, privind de la Sapor la agentul lui Agricola. Lumea începuse să se agite în jur, strigând numele lui Amphiaraos, urlând despre prăpădul de la Bursă unii se apropiaseră ameninţător de cvadrigă.

– Krishna îl vrea pe Eutherius! Tu vrei bani! Veniţi, sau iau prăjitura asta numai pentru mine?

Brusc, deltaplanul a virat printre turnurile zvelte ale Primăriei, semnalizând rapid.

– Wu se duce spre Piaţa Alexandretta! a descifrat agentul ultimul mesaj şi a sărit în cvadrigă, trăgându-l pe Sapor după el. Rustam a plesnit din bici, caii s-au cabrat pe gheţuş şi au clintit atelajul. Un huruit s-a ridicat din mulţime, dar cvadriga a pornit, derapând, croindu-şi drum printre oameni.

– O scurtătură! O scurtătură spre piaţa aia nenorocită! a scrâşnit Rustam.

– Prima la stânga! a spus agentul.

Rustam a chiuit, ridicându-se în picioare pe capră. Plesnea din bici, privind când şi când în văzduhul cenuşiu al oraşului. Deltaplanele care semnalizau.

A tras de hăţuri, înfigând zăbala în gura cailor care au patinat speriaţi, repezindu-se pe stradela indicată de agent. Nechezatul lor disperat. Strigătul oamenilor aglomeraţi la cumpărături în ultima zi a Mileniului.

– Ai să omori pe cineva pânţ la urmă! a spus Sapor, cu capul înfundat între umeri.

– Trăiesc din chestia asta! i-a răspuns Rustam peste umăr.
– Opreşte! uite-i pe băieţii mei! a strigat agentul lui Cornelius.

Erau doi tineri care umblau de colo-colo pe trotuar, nervoşi, suflându-şi în palme. Un deltaplan se angajase de-a lungul străzii, printre casele joase şi copacii desfrunziţi ai grădinilor, pregătindu-se să aterizeze. Câţiva legionari urbani se chinuiau să salte capacul unui canal.

Rustam a oprit cvadriga, trăgând de pârghia ce înţepenea roţile cu spiţe de lemn. Un locomobil uşor, briton, un BEOWULF 1997, zăcea într-o rână, blocând jumătate din carosabil.

– Unde duce canalul ăsta? a întrebat persanul, sărind din cvadrigă. A alunecat pe gheaţă, gata-gata să se întindă pe trotuar cât era de lung. Un legionar urban a sărit, prinzându-l de cot.

– Sunteţi Rustam? l-a întrebat.

– Da. Sunt Rustam! V-am întrebat unde duce canalul ăsta?

Deltaplanoristul s-a desprins din harnaşamentele lui şi s-a apropiat şi el de gura de canal. S-a uitat la cei doi tineri care începuseră o discuţie înm şoaptă cu agentul de legătură al lui Cornelius Agricola.

– Sunt două-trei minute de când au intrat în canal... nu mai mult! îşi muşca pumnii deltaplanoristul.

– Îmi răspunde cineva la întrebare? Unde naiba duce canalul ăsta? a şuierat Rustam. Mai încercaţi să ridicaţi capacul o dată şi dacă nu, mergem să-i supraveghem ieşirile...

A simţit privirile plictisite ale celorlalţi.

– Cu care ieşire vreţi să începem, domnule Ka‹r? Cu cea din port? Cu cea dinspre terminalul locomobilelor de coastă? Cu cea dinspre Bursă? Cu cea de la Primărie? Sau cu cele peste o mie de guri care se deschid în toate străzile oraşului?

– Trebuie să iasă undeva prin apropierea Bursei! a încercat Rustam să-şi păstreze calmul. Amphiaraos nu poate locui departe de Bursă... N-ar avea cum să răspundă atât de repede la mesaje...

Legionarul urban s-a apropiat de agentul lui Cornelius Agricola. Au schimbat câteva vorbe în şoaptă. Agentul dădea din cap ca un metronom, îndoindu-şi spatele din ce în ce. Ca sub o povară prea grea.

– Bine! a încheiat el şi i-a făcut semn lui Rustam să se apropie.

– Putem să ne ducem la una dintre cele 96 de guri de canal din jurul Bursei. Dar de acolo, la ce adresă ne ducem? Am făcut o dată un calcul... Ştiţi câte locuri sunt catalogate ca ascunzişuri potenţiale pentru Amphiaraos Eutherius? a întrebat legionarul urban, ridicându-şi gulerul uniformei albastre.

– Câte?

– 14533 locuinţe închiriabile. 810 proprietăţi particulare. La care din ele vreţi să mergem, domnule Kair?