Secţia comercială, maritimă şi fluvială

12. Contencios administrativ şi fiscal. Sesizare Cameră Conturi. Acordare ajutor social. Lipsă cereri individuale şi anchete sociale. Întocmire ulterioară a documentelor justificative. Aprecierea situaţiilor deosebite pentru beneficiarii ajutorului social.

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin Încheierea de sesizare nr.4 din 25 februarie 2004, completul din cadrul D.C.F.U. al C.C. Tulcea – Curtea de Conturi a României a dispus :

1. Sesizarea Tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii juridice a numiţilor M.C., I.V., B.I. şi M.G. şi obligarea acestora la plata, în solidar, în favoarea D.A.P.S. a sumei de 15.000.000 lei reprezentând prejudiciu şi 2.582.312 lei, reprezentând dobânzi;

2. Sesizarea Tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii juridice a numiţilor M.C., I.V. şi I.E. şi obligarea acestora la plată în solidar, în favoarea D.A.P.S. Tulcea, a sumei de 52.000.000 lei reprezentând prejudiciu şi 7.864.278 lei reprezentând dobânzi;

3. Sesizarea Tribunalului Tulcea, pentru stabilirea răspunderii juridice a numiţilor M.C., I.V., B.I. şi I.E. şi obligarea acestora la plata în solidar în favoarea D.A.P.S. Tulcea, a sumei de 50.000.000 lei, reprezentând prejudiciu şi 6.406.750 lei reprezentând dobânzi;

4. Sesizarea Tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunerii juridice a numiţilor M.C., I.V., B.I. şi M.G. şi obligarea acestora la plata, în solidar, în favoarea D.A.P.S. Tulcea a sumei de 17.000.000 lei reprezentând prejudiciu şi 2.096.794 lei reprezentând dobânzi.

Prin sentinţa civilă nr.904/2005 pronunţată de Tribunalul Tulcea a fost admisă încheierea de sesizare nr.4/25.02.2005, reţinându-se că, referitor la pct.1, ajutorul de urgenţă de 15.000.000 lei s-a acordat unui număr de 10 persoane fără a avea la bază documentaţia întocmită potrivit legii de către personalul din serviciul de asistenţă socială, respectiv cerere formulată de către unul dintre membrii de familie, curator sau tutore şi ancheta socială obligatorie potrivit art.11 din Legea nr.416/2001.

S-a apreciat că referatul FN şi FD aparţinând Directorului de la D.A.P.S. – I.V. şi Şefului de serviciu - I.B. privind împrejurările care au constituit motiv pentru acordarea unui ajutor social de urgenţă referitoare la starea materială precară a persoanelor beneficiare şi sărbătorirea zilei onomastice nu pot fi asimilate altor situaţii deosebite stabilite prin lege cerinţa disp.art.28 din legea nr.416/2001, nefiind îndeplinită.

Referitor la pct.2, instanţa a reţinut că acordarea ajutoarelor de urgenţă în cuantum de 52.000.000 lei unui număr de 26 de persoane, câte 2.000.000 lei fiecare, nu s-a făcut cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi pentru situaţiile prevăzute de lege, nefiind invocată vreo prevedere legală a acestor situaţii.

S-a motivat că cererea nu este făcută de beneficiarii ajutoarelor, ci de o altă persoană, în numele tuturor, situaţie ce nu este prevăzută de art.9 alin.3 şi 4 din Legea nr.416/2001, iar anchetele sociale efectuate pentru acordarea ajutorului social persoanelor născute la data de 29 februarie sunt înregistrate sub nr.8257/26.02.2004 la Serviciul de A.P.S., ulterior datei la care a fost emisă Dispoziţia nr.1156/25.02.2004.

Cu privire la pct.3, s-a reţinut că ajutorul de urgenţă în cuantum total de 50.000.000 lei a fost acordat unui număr de 500 de persoane de etnie rromă în baza referatului întocmit de D.A.P.S. nr.12343/06.07.2004, fără să existe şi cereri formulate de beneficiari şi anchete sociate efectuate. Starea materială precară a persoanelor nominaliozate în tabelele anexă la cererea nr. 12343/06.04.2004 formulată în numele acesotra de S.G. – consilier pe probleme de rromi în cadrul Primăriei nu poate fi asimilată situaţiilor deosebite prev.de art.28 alin.1 din Legea nr.416/2001.

De asemenea, referitor la pct.4, s-a reţinut că a fost acordat un ajutor de urgenţă în cuantum de 17.000.000 lei beneficiarului C.L., student în anul IV al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Conform cererii acestuia nr. 14407 03.05.2004 ca beneficiar al unei burse de studii în Egipt în luna august 2004 şi pentru efectuarea practicii de vară la Spitalul Universitar din Glasgow, a solicitat ajutor de urgenţă, motivat de faptul că cheltuielile pentru deplasare şi vize depăşesc posibilităţile financiare personale şi ale familiei sale.

Dispoziţia nr.2265/30.04.2004 pentru acordarea ajutorului mai sus menţionat a fost emisă în lipsa cererii şi a anchetei sociale care au fost făcute ulterior, deşi conform disp. art.54 din Normele de aplicare a legii nr.416/2001, aceste acte stau la baza dispoziţiei de acordare a ajutorului de urgenţă.

A motivat instanţa că beneficiarul ajutorului de urgenţă nu era „persoană singură”, în sensul art.2 alin.5 din Legea nr.416/2001, student fiind el se afla în întreţinerea părinţilor, nu gospodărea singur şi, ca atare, nu putea formula cererea în numele său.

Instanţa a mai reţinut că toate ajutoarele de urgenţă au fost acordate având viza de control preventiv în lipsa documentelor justificative respectiv a cererilor individuale şi a anchetei sociale sau fără a observa că documentele justificative sunt întocmite ulterior datei de emitere a dispoziţiei primarului.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs pârâţii M.C., I.V., M.G., B.I. şi I.E., care au criticat soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică, potrivit art.304 pct.7-9 cod pr.civilă.

Au susţinut recurenţii că hotărârea atacată a fost dată pe considerente de ordin formal, fără a se aprecia dacă beneficiarii ajutoarelor de urgenţă se încadrau în situaţiile deosebite ce reclamau primirea unui ajutor.

S-a arătat că în cauză au fost efectuate anchete sociale ce nu au fost luate în considerare nici de Curtea de Conturi şi nici de judecător.

Astfel, pentru cazurile de la pct.2 şi 4 din încheierea de sesizare, deşi anchetele sociale nu erau înregistrate întrucât nu erau redactate, concluziile lor erau cunoscute de către primar la momentul acordării ajutoarelor.

De asemenea, în cazul celor 500 de rromi, s-a arătat că, aceştia erau deja în evidenţele D.A.P.S. cu dosare în care beneficiau de asistenţă socială în care existau ante sociale individuale, iar efectuarea unor noi anchete sociale ar fi presupus alte cheltuieli şi câteva luni pentru definitivarea lor.

Referitor la ajutoarele imputate la pct.1, recurenţii au susţinut că situaţia pernsionarilor cu vârste între 85 şi 98 ani rezultă din referatul anexă la dispoziţia primarului nr.33/12.01.2004, acest referat având valoarea unui referat de anchetă socială.

În cel de-al 4-lea caz, s-a susţinut că există toate formalităţile, însă din considerente birocratice nu se iau în considerare, studentul respectiv având nevoie acută de bani pentru suportarea cheltuielilor de drum în vederea efectuării practicii la o clinică scoţiană.

Recurenţii au concluzionat că, în fond nu s-a produs nici o pagubă deoarece nu s-a făcut nici o plată nedatorată şi, în consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea civilă.

S-a mai susţinut că răspunderea recurenţilor este subsidiară şi poate fi reţinută doar în situaţia în care sumele plătite necuvenit nu pot fi recuperate integral de la beneficiari (art.21 alin.2 din Legea nr. 416/2001).

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat „primarii pot acorda ajutoare de urgenţă în limita fondurilor existente familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi altor situaţii deosebite stabilite prin lege „.

Conform art.51 şi 54 din H.G.nr.1099/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001, atât propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă, cât şi dispotiţia primarului de acordare a acestor ajutoare trebuie să aibă la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate sau după caz, deosebite, în care se află familiile sau persoanele singure, ancheta întocmită de către serviciul de asistenţă socială din cadrul aparatului de lucru al consiliului local.

În speţă, în toate cele 4 cazuri de acordare a ajutoarelor de urgenţă, la momentul emiterii dispoziţiilor de către primar nu erau îndeplinite condiţiile cerute de lege privind cererea (solicitarea) unui membru de familie sau a persoanei singure şi ancheta socială efectuată.

Mai mult, situaţiile prezentate nu se încadrează în dispoziţiile art.28 alin.1 din Legea nr.416/2001, respectiv în noţiunea de „alte situaţii deosebite stabilite prin lege”.

Recurenţii au susţinut că au fost avute în vedere numai considerente de ordin formal, fără a se analiza situaţiile pe fond şi fără a se ţine seama că beneficiarii ajutoarelor se aflau în stare de nevoie.

Ori, tocmai documentele cerute de art.51 şi 54 din H.G. nr.1099/2001, respectiv cererea şi ancheta socială sunt esenţiale pentru a dovedi situaţiile deosebite în care se aflau solicitanţii.

În lipsa unor anchete sociale întocmite conform legii nu se poate aprecia asupra situaţiilor deosebite ce au fost avute în vedere la acordarea ajutoarelor.

Astfel, pentru ajutoarele reţinute la pct.1, deşi nu au fost formulate cereri de către beneficiari, recurenţii au susţinut că referatul anexă la dispoziţia primarului nr. 33/12.01.2004 are valoarea unui referat de anchetă socială. Acest referat face trimitere doar la sărbătorirea zilei de Sf. Ioan şi la faptul că cele zece persoane beneficiare sunt vârstnice şi au venituri foarte mici. Referatul menţionat nu poate echivala cu un referat de anchetă socială întrucât prezintă situaţia generică a persoanelor menţionate fără a se arăta împrejurările deosebite în care acestea se află, situaţia lor materială şi starea de nevoie.

De asemenea, pentru ajutoarele reţinute la pct.2 nu au existat cereri, iar anchetele sociale au fost întocmite după emiterea dispoziţiei primarului. Din conţinutul acestor referate de anchetă socială, nu rezultă pentru persoanele anchetate o situaţie deosebită, concluziile fiind de asemenea generale, respectiv venituri reduse ce nu satisfac coşul zilnic, în unele cazuri sau stare de sănătate ce necesită îngrijiri medicale. Pentru anumite persoane nu s-au reţinut nici măcar starea de nevoie, singurul aspect concret evidenţiat în anchetele sociale menţionate îl constituie data naşterii, respectiv 29 februarie, acesta fiind principalul considerent al acordării ajutoarelor de urgenţă.

Se constată astfel că, în mod corect s-a reţinut răspunderea persoanelor implicate în acordarea acestor ajutoare, nefiind făcută dovada situaţiilor deosebite prevăzute de lege, care să justifice plăţile făcute.

Cu privire la ajutoarele acordate celor 500 de cetăţeni de etnie rromă, se reţine că, de asemenea, nu au existat cereri individuale făcute de beneficiari şi nici anchete sociale din care să rezulte situaţia deosebită în care se aflau. Faptul că aceştia beneficiau de ajutor social nu este suficient pentru a justifica acordarea ajutoarelor de urgenţă. Legiuitorul a prevăzut că aceste din urmă ajutoare să fie acordate doar în caz de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi alte situaţii deosebite.

Prin urmare, la acordarea ajutoarelor trebuia să fie avută în vedere o stare de nevoie a beneficiarului determinată de o împrejurare deosebită.

Ori, situaţia cetăţenilor de etnie rromă care au beneficiar de ajutoarele de urgenţă nu este o situaţie deosebită în raport cu cea a celorlalţi beneficiari de ajutor social şi pentru care nu s-au acordat astfel de ajutoare.

Referitor la ajutorul dat numitului C.L., student la Facultatea de Medicină, se constată că la momentul emiterii dispoziţiei, nu exista cererea beneficiarului şi nici ancheta socială, acestea fiind depuse ulterior.

Din ancheta socială întocmită nu rezultă situaţia deosebită cerută de lege pentru acordarea ajutorului de urgenţă, nefiind evidenţiată starea materială a familiei.

În ceea ce priveşte antrenarea răspunderii pârâţilor, curtea reţine că aceasta s-a făcut în temeiul Legii nr.92/1992, modificată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în condiţiile prejudicierii bugetului local ca urmare a săvârşirii de către pârâţi a unor abateri financiare.

Prejudiciul înregistrat de bugetul local există întrucât plăţile făcute nu au respectat dispoziţiile Legii nr.416/2001 şi H.G. nr.1099/2001, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor potrivit cu care răspunderea lor este subsidiară.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurenţi sunt nefondate, se respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 cod pr.civilă.

Decizia civilă nr. 306/CA/17.11.2005

13. Contencios administrativ şi fiscal. Sesizare Cameră de Conturi. Obligaţii fiscale faţă de bugetul de stat – TVA; impozit pe venit; accize; dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.

Prin actul de sesizare nr.9011/1D/2004 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.76/CA/27.01.2004 – Compartimentul Procurorilor Financiari de pe lângă Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, solicită ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea S.C.D.V.V. Murfatlar la plata către bugetul de stat a sumei de 3.224.718.387 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată, impozit pe venit şi accize, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.

În motivarea actului de sesizare, se susţine că, în urma controlului efectuat de D.C.F. a Camerei de Conturi Constanţa, privind modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat, s-a constatat că pârâta nu a virat bugetului de stat suma sus menţionată, controlul vizând modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat pentru perioada 30.04.2003 – 23.12.2003.

Se menţionează că, dobânzile şi penalităţile de întîrziere datorate pentru neachitarea la termenele legale a obligaţiilor fiscale menţionate, urmează a fi calculate în continuare, până la data stingerii sumei datorate şi respectiv data începerii procedurii de executare silită.

Prin actul de sesizare se solicită dispunerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale unităţii pârâte în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat în conformitate cu dispoziţiile art.67 al.1 din Legea nr.94/1992 republicată.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând în esenţă că, nu se poate dispune înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale unităţii, deoarece acestea apartin Statului Român, iar faţă de apariţia OUG nr.78/2003, datoriile la bugetul de stat a unităţilor de cercetare-dezvoltare, au fost anulate, pârâta aflându-se între acele unităţi ce au fost vizate şi deţinând numai în folosinţă şi administrare bunurile mobile şi imobile, dreptul de proprietate apartinând exclusiv statului.

Prin sentinţa civilă nr.172/06.04.2005 Tribunalul Constanţa – Secţia Contencios-Administrativ admite actul de sesizare, dispunând obligarea pârâtei la plata sumelor ce reprezintă creanţe bugetare restante, dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare până la data achitării integrale a obligaţiei de plată, cu consecinţa mentinerii măsurilor asigurătorii dispuse şi plata cheltuielilor de judecată în favoarea bugetului de stat.

Pentru a aprecia de această manieră, instanţa a reţinut în esenţă că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.414/2002, O.G. nr.70/1994, O.G. nr.17/2000, precum şi Legii nr.545/2002, ce prevăd obligativitatea persoanelor juridice de a calcula şi vira către bugetul de stat impozitele datorate, neachitarea în termen a creanţelor bugetare având drept consecinţă, suportarea de către acestea a sancţiunilor prevăzute expres de lege.

Faţă de apărarea făcută prin întâmpinare de către pârâtă, instanţa reţine că, unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiază de scutire la plata obligatiilor bugetare neachitate, precum şi a majorărilor, penalităţilor şi dobânzilor aferente potrivit art.22² din Legea nr.147/2004 pentru aprobarea OUG nr.78/2003, cu menţiunea că, sumele pentru care beneficiază de aceste scutiri sunt cele stabilite prin certificatul de obligaţii eliberat de organele fiscale competente, pe baza controlului de fond, ori o astfel de dovadă pârâta nu a produs în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prev. de art.304 pct.8,9 şi 10 Cod pr.civilă şi următoarea motivaţie:

- greşit instanţa de fond a apreciat în sensul neaplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.147/2004 privind aprobarea O.U.G. nr.78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, sens în care se depune la dosar certificatul de atestare fiscală eliberat sub nr.37 J 20.07.2004;

- instituirea sechestrului asigurător apare ca fiind nelegală, deoarece este o acţiune păgubitoare îndreptată împotriva domeniului public şi privat al statului.

Recursul este nefondat urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente în esenţă, apreciază Curtea:

Persoanele juridice au obligativitatea, astfel cum rezultă din Legea nr.314/2002, OG nr.70/1994, OG nr.17/2000 şi Legea nr.345/2002 de a calcula şi vira către bugetul de stat impozitele datorate, iar neachitarea la termen a creanţelor bugetare are drept consecinţă suportarea de către acestea a sancţiunilor expres prevăzute de lege.

Legal şi temeinic s-a reţinut de către instanţa de fond împrejurarea că obligatiile bugetar fiscale, sunt stabilite prin lege, existând norme imperative care stipulează termenele legale de plată ale acestora, pentru ca în referire la dobânzile şi penalităţile de întârziere să se fi reţinut că, acestea curg ope legis de la data când trebuia făcută plata şi nu a fost efectuată, indiferent de motivele întârzierii.

Reţinerea obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat în ceea ce o priveşte pe pârâtă, a cuantumului acestora în sumă totală de 3.244.718.387 lei este urmare a controlului efectuat la data de 23.12.2003 de către organele fiscale abilitate.

Se sustine de către recurentă că, în ceea ce o priveşte sunt operabile dispoziţiile art.22² din Legea nr.147/2004 pentru aprobarea OUG nr.78/2003, în sensul scutirii de la plata obligatiilor bugetare neachitate, precum şi a majorărilor de întârziere, penalităţilor şi dobânzilor aferente, ori o astfel de susţinere nu poate fi primită de instanţă deoarece aşa după cum rezultă din textul de lege indicat „...beneficiază de scutire de la plata obligaţiilor bugetare neachitate, precum şi a majorărilor de întârziere, a penalităţilor şi dobânzilor aferente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă... sumele respective sunt cele stabilite în certificatele de obligatii eliberate de organele fiscale competente pe baza controlului de fond”.

Recurenta a depus la dosar (filele 8-10) certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice ce figurează în evidente cu obligaţii de plată la bugetul de stat la data de 30.04.2004, însă sumele ce formează obiectul prezentului litigiu nu se regăsesc în certificatul fiscal prezentat, astfel încât, recurenta nu poate beneficia de scutiri la plata obligaţiilor fiscale, aşa cum prevede legea.

Se va reţine că obligaţiile fiscale la bugetul de stat în prezenta cauză, au fost retinute, în urma controlului pentru perioada 30.04.2003-23.12.2003, iar pârâta nu a produs dovezi din care să rezulte că suma totală avută în vedere şi reţinută în urma controlului ar fi fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscală emis de organele fiscale competente şi depus la dosar.

Legal şi temeinic s-a reţinut de către instanţa de fond că, este obligată prin norme imperative să dispună aplicarea măsurilor asigurătorii imediat ce a fost investită cu solutionarea actului de sesizare faţă de dispoziţiile art.67 al.1 din Legea nr.94/1992, astfel încît şi sub acest aspect recursul promovat de pârâtă este nefondat.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea constată că urmează a dispune respingerea recursului ca nefondat.

Decizia civilă nr. 237/CA/10.10.2005