Secţia I civilă Suportarea cheltuielilor procesuale avansate de către stat pentru partea care a beneficiat de ajutor public judiciar

(Decizia nr. 3121/R-COM/16 Octombrie 2013)
Prin sentinţa nr.543/F/17 aprilie 2013, Tribunalul Specializat Argeş a respins cererea formulată de debitoarea S.C. T.C. S.R.L. pentru confirmarea planului de reorganizare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la 13 martie 2013, debitoarea a depus Planul de reorganizare modificat 3, la care a ataşat Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, procesul verbal al adunării creditorilor şi proiectele de dare în plată către parte dintre aceştia, iar administratorului judiciar i s-a solicitat să exprime un punct de vedere cu privire la viabilitatea planului modificat, să indice creanţele aflate în sold şi să defalce pentru fiecare bun propus a fi dat în plată valoarea acestuia.

În raport de aceste acte, judecătorul sindic a reţinut că în cauză este nesocotită cerinţa unui tratament echitabil, prin aceea că anumiţi creditori şi-ar recupera în totalitate creanţa înaintea altora, care datorită scăderii pieţii imobiliare ar risca să nu o primească integral, fiind încălcate şi prevederile art.101 pct.2 lit.b) din Legea nr.85/2006 care impun ca nicio categorie sau nicio creanţă să nu primească mai mult decât valoarea totală a dreptului său.

S-a exemplificat astfel, arătându-se că bunul propus a fi dat în plată către S.C. S.M.G. S.A. a fost evaluat la 1.831.265 euro, pentru ca în Planul de reorganizare 3, evaluarea să fie de 180.608 euro, către S.C. U.T.G. S.R.L., bunul propus a fost evaluat iniţial la 46.920 euro, pentru ca în noul Plan să fie evaluat la 30.600 euro.

În ceea ce priveşte creanţa D.G.F.P. Argeş, aceasta a crescut de aproximativ 4 ori nefiind până în prezent achitată şi realizându-se numai o reeşalonare.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs S.C. S.M.G. S.A., S.C. T.M. S.A., prin administrator judiciar A.L. IPURL, şi alţii, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:

- în mod greşit instanţa a respins Planul de reorganizare modificat 3 apreciind că nu există un tratament corect şi echitabil în desfăşurarea acestuia, în condiţiile în care debitoarea a respectat întrutotul graficul de plăţi prezentat în Planul de reorganizare modificat 2, iar potrivit concluziilor administratorului judiciar nu numai că-şi acoperă în integralitate datoriile aflate în sold la 29 martie 2013, dar înregistrează şi un excedent de 2.175.588 lei, sumă care poate fi folosită pentru acoperirea debitelor din activitatea curentă;

- nu se poate vorbi de încălcarea dispoziţiilor art.101 pct.2 lit.b) din Legea nr.85/2006, de vreme ce planul a fost votat de categoriile menţionate la art.101 lit.a) şi au existat oferte în vederea cumpărării bunurilor;

- preţul imobilelor a fost diminuat datorită faptului că ele nu au putut fi vândute la preţul de evaluare, în condiţiile crizei economice actuale şi sunt mai mulţi creditori care au optat pentru darea în plată.

În cauză a formulat recurs şi S.C. M.H.C. S.R.L., invocând dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 din Codul de procedură civilă şi susţinând următoarele:

- modificarea Planului de reorganizare nr.2 s-a impus întrucât mai mulţi creditori doreau valorificarea unor bunuri din proprietatea debitoarei în contul creanţelor, bunuri care nu sunt necesare activităţii economice a acesteia, aşa încât această modalitate de stingere a obligaţiei este o măsură utilă, benefică atât debitoarei, cât şi creditorilor;

- chiar instanţa de fond reţine că valoarea bunurilor nu a fost diminuată între Planul nr.2 şi Planul nr.3, iar reducerea de preţ cu ocazia dării în plată este consecinţa scăderii ofertelor de cumpărare pentru respectivele imobile;

- hotărârea instanţei cuprinde dispoziţii contradictorii, menţionând în cuprinsul hotărârii că bunurile sunt evaluate la suma de 1.831.265 euro, dar şi aceeaşi sumă cu menţiunea că este în lei;

- este greşită aprecierea că în condiţiile scăderii pieţii, unele creanţe din Planul nr.2 nu ar mai fi acoperite integral, întrucât, pe de o parte, creanţele U.T.B. şi S.C. K.E.C. S.R.L. au fost plătite integral anticipat, aşa cum au fost de acord majoritatea creditorilor, iar pe de altă parte, debitoarea a demonstrat că are suficiente resurse pentru acoperirea întregii mase credale.

Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În condiţiile art.101 alin.5 din Legea nr.85/2006, „Modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenta lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor”.

Aşadar, planul poate fi modificat în aceleaşi condiţii în care el poate fi confirmat, iar atunci când este propus de debitor, cererea trebuie susţinută şi de aprobarea Adunării Generale a Asociaţilor.

Toate aceste cerinţe sunt îndeplinite în cauză, rezultând din chiar hotărârea primei instanţe că planul a fost votat de categoriile menţionate şi există hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor.

Respingerea planului s-a datorat însă aprecierii că acesta nu asigură un tratament corect şi echitabil pentru creditori.

Sub un prim aspect se impune să se observe că această cerinţă care este definită de art.101 alin.2, este lipsită de relevanţă în cauză. Aceasta pentru că ea este impusă pentru un plan de reorganizare în favoarea categoriilor de creanţă care resping planul.

Astfel, în alin.1 din art.101 sunt enumerate condiţiile pentru confirmarea unui plan, la lit. C fiind şi aceea „fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan”, pentru ca în alin.2 să fie enumerate cerinţele care asigură un astfel de tratament.

Aşadar, instanţa este datoare să verifice existenţa tratamentului corect şi echitabil prin plan, numai în măsura în care există minim o categorie de creditori defavorizată care respinge planul.

Prima condiţie este aceea a existenţei unei categorii care să respingă planul, urmând ca apoi să se verifice dacă este defavorizată şi numai în final tratamentul corect şi echitabil.

În cauză, din verificarea procesului verbal al adunării creditorilor, rezultă că toate cele trei categorii au votat planul, cu precizarea la categoria creditorilor garantaţi că U.T.B. care exprimase un vot negativ a primit întreaga creanţă până la 31.12.2012, iar creditorul D.G.F.P. Argeş a votat planul.

În absenţa unei categorii care să respingă planul şi care să fie defavorizată, nu se impune a se verifica tratamentul corect şi echitabil.

Dincolo de aceste aspecte, urmează a se observa şi că în punctul de vedere exprimat de administratorul judiciar, s-a arătat că „În conformitate cu cele precizate şi a datelor rezultate din cuprinsul celor 12 anexe ataşate, rezultă că debitorul îşi poate acoperi în integralitate creanţele şi toate celelalte cheltuieli înregistrate la data de 29.03.2013, înregistrând şi un excedent în cuantum de 2.575.588 lei, destinat a acoperi alte cheltuieli curente şi de procedură, astfel încât Planul de reorganizare 3 care a fost votat de creditori la data de 29 martie 2013, apreciem că este viabil”.

În ceea ce priveşte modalitatea de stingere a obligaţiei prin dare în plată, modalitate care pe parcursul procedurii acestei debitoare a mai fost folosită, aşa cum rezultă din susţinerile părţilor, aceasta nu poate fi considerată în afara legii.

Darea în plată (datio in solutum), este o novaţie prin schimbarea obiectului obligaţiei, care nu este plătită în natură sau o altă prestaţie echivalentă, conform înţelegerii părţilor, preexistente sau survenite.

Nimic nu se opune ca această modalitate de stingere a obligaţiei să fie folosită şi în procedura de insolvenţă, atâta vreme cât este aprobată de către creditori şi nu încalcă dispoziţii legale imperative.

Faţă de toate aceste elemente se apreciază că recursurile sunt fondate şi se impune a fi admise, devenind inutilă verificarea diferenţelor de valoare, relevate în hotărârea instanţei de fond şi care nu cuprind ca elemente de comparaţie valorile din planul 2, raportat la planul nr.3.

Urmează, aşadar, ca în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, admiţând recursurile să fie modificată sentinţa în sensul că confirmării Planului de reorganizare modificat nr.3.

Pentru aceste motive, au fost admise recursurile formulate de creditorii S.C. M.H.C. S.R.L., , S.C. S.M.G. S.A., S.C. T.M. S.A., prin administrator judiciar A. L. IPURL şi alţii, fiind modificată sentinţa atacată, în sensul că s-a dispus confirmarea Planului de reorganizare modificat 3.

2. Necesitatea verificării de către instanţa de judecată a existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a pragului minim prevăzut de lege. Calculul termenului de prescripţie extinctivă în cazul litigiilor promovate după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.
Art. 3 pct.1 şi 12 din Legea nr.85/2006

Art. 379 alin.3 şi 4 din Codul de procedură civilă

Art. 2513 din Noul Cod civil

Art. 201 din Legea nr.71/2011
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvenţă şi reţinând că debitoarea nu a formulat contestaţie în care să pretindă că nu se află în stare de insolvenţă, urmează a fi analizate cerinţele ce ţin de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi pragul minim prevăzut de lege pentru aceasta.

Astfel, art. 3 pct.1 şi 12 din Legea nr.85/2006, impun condiţiile existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei a cărei valoare minimă să fie de 45.000 lei.

Caracterele de cert şi lichid, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art.379 alin.3 şi 4 din Codul de procedură civilă, sunt îndeplinite în cauză, cel puţin în ceea ce priveşte factura nr.101176/7 mai 2012, factură ce se referă la suma de 61.482,67 lei. Această factură faţă de care nu se poate pune problema prescripţiei extinctive şi care a fost implicit recunoscută prin înscrisul din 15 iunie 2012, este suficientă pentru a determina admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Aprecierea de mai sus este determinată de faptul că factura se referă la o creanţă lichidă (determinabilă), certă prin faptul că datoria de 61.482,67 lei face parte din suma totală de 141.589,07 lei, sumă recunoscută de către debitoare ca fiind datorată creditoarei, iar exigibilitatea sa se situa la 30 de zile de la facturare.

Sub aspectul prescripţiei extinctive urmează a se observa că acţiunea de faţă este formulată după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art. 2513 „Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.

Această normă de procedură cuprinsă în noul Cod civil, se aplică litigiilor promovate după intrarea sa în vigoare, chiar dacă potrivit art.201 din Legea nr.71/2011 „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Textul are în vedere însă normele de drept material şi nu pe cele de procedură care de principiu se aplică de îndată.

De altfel, aceste aspecte ce ţin de prescripţia unora din creanţele invocate în cererea introductivă, urmează să facă obiectul analizei cu ocazia întocmirii tabelelor de creanţă, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, există o datorie a debitoarei către creditoare, certă, lichidă şi exigibilă superioară pragului de 45.000 lei şi în raport de care nu se pune problema prescripţiei extinctive.

(Decizia nr. 3122/16 Octombrie 2013)
Prin cererea formulată la 11 decembrie 2012, creditoarea S.C. D. S.A. Rm.Vîlcea a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei S.C. C. S.R.L. Rm.Vâlcea, motivat de faptul că aceasta îi datorează suma de 141.589,07 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi care îndeplineşte toate cerinţele la care se referă art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.

Prin sentinţa nr.84/10 ianuarie 2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererea, a deschis procedura de insolvenţă şi a luat toate celelalte măsuri la care se referă Legea nr.85/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut existenţa în patrimoniul creditoarei a unei creanţe certe, lichide şi exigibile în valoare de 141.589,07 lei şi faptul că debitoarea se află în încetare de plăţi, debitoare care de altfel nu a formulat contestaţie.

Împotriva hotărârii a formulat recurs debitoarea, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:

- instanţa a dispus deschiderea procedurii în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, dispoziţii legale inaplicabile în cauză şi care trimit la procedura simplificată;

- nu s-a precizat ce fel de procedură se deschide, iar măsura a fost luată printr-o sentinţă şi nu printr-o încheiere aşa cum se arată în dispoziţiile art.32 din lege;

- facturile reţinute ca dovedind creanţa sunt emise în baza unui contract încheiat de creditoare cu S.C. C. S.A., deci o societate pe acţiuni, iar instanţa nu a manifestat rol activ şi nu a administrat toate probele care să dovedească presupusa datorie;

- deşi există obligaţia invocării din oficiu a prescripţiei extinctive, această instituţie nu a fost avută în vedere, reţinând şi că termenul de 3 ani era împlinit, anterior adresei din 15 iunie 2012, prin care se pretinde recunoaşterea de datorie.

Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Procedura de insolvenţă a fost deschisă la cererea unei creditoare, aşa încât trimiterile din recurs la dispoziţiile art.32 ce reglementează cererea debitorului nu au fost avute în vedere la soluţionarea pricinii, chiar dacă ele au fost menţionate în dispozitivul hotărârii.

Ceea ce a analizat instanţa a fost cererea unei creditoare ce a pretins existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pretenţie însuşită de către judecătorul sindic, care de altfel a făcut şi precizarea inexistenţei unei contestaţii formulate în condiţiile art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006.

Faţă de aceste elemente se apreciază că tribunalul a deschis procedura generală de insolvenţă în absenţa unei trimiteri la elementele procedurii simplificate (art.1 alin.2 lit.c), măsură care se adoptă printr-o sentinţă, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art.33 alin.4.

Referitor la diferenţa de organizare ca societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată, se apreciază că ea nu este menită să conducă la concluzia a doi agenţi economici diferiţi, observându-se că după încheierea contractului dintre părţi, S.C. C. S.A. s-a transformat în S.C. C. S.R.L., actuala debitoare, cea care de altfel a emis adresa din 15 iunie 2012, prin care recunoştea că datorează creditoarei suma de 141.589,07 lei.

În această ordine de idei, urmează a se observa că prin transformarea formei de organizare a societăţii, aceasta şi-a păstrat nu doar administratorul, ci şi numărul sub care este înregistrată la Registrul Comerţului (J30/58/2008) şi codul unic de identificare (RO 23048830), transmiţându-se toate drepturile şi obligaţiile.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, în limita criticilor din recurs şi reţinând că debitoarea nu a formulat contestaţie în care să pretindă că nu se află în stare de insolvenţă, urmează a fi analizate cerinţele ce ţin de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi pragul minim prevăzut de lege pentru aceasta.

Astfel, art.3 pct.1 şi 12 din Legea nr.85/2006, impun condiţiile existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei a cărei valoare minimă să fie de 45.000 lei.

Caracterele de cert şi lichid, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art.379 alin.3 şi 4 din Codul de procedură civilă, sunt îndeplinite în cauză, cel puţin în ceea ce priveşte factura nr.101176/7 mai 2012, factură ce se referă la suma de 61.482,67 lei. Această factură faţă de care nu se poate pune problema prescripţiei extinctive şi care a fost implicit recunoscută prin înscrisul din 15 iunie 2012, este suficientă pentru a determina admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Aprecierea de mai sus este determinată de faptul că factura se referă la o creanţă lichidă (determinabilă), certă prin faptul că datoria de 61.482,67 lei face parte din suma totală de 141.589,07 lei, sumă recunoscută de către debitoare ca fiind datorată creditoarei, iar exigibilitatea sa se situa la 30 de zile de la facturare.

Sub aspectul prescripţiei extinctive urmează a se observa că acţiunea de faţă este formulată după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art.2513 „Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.

Această normă de procedură cuprinsă în noul Cod civil, se aplică litigiilor promovate după intrarea sa în vigoare, chiar dacă potrivit art.201 din Legea nr.71/2011 „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Textul are în vedere însă normele de drept material şi nu pe cele de procedură care de principiu se aplică de îndată.

De altfel, aceste aspecte ce ţin de prescripţia unora din creanţele invocate în cererea introductivă, urmează să facă obiectul analizei cu ocazia întocmirii tabelelor de creanţă, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, există o datorie a debitoarei către creditoare, certă, lichidă şi exigibilă superioară pragului de 45.000 lei şi în raport de care nu se pune problema prescripţiei extinctive.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de debitoarea S.C. C. S.R.L.

3. Desemnarea administratorului judiciar definitiv. Interdicţia anulării propriei hotărâri de către creditorii care au decis că se impune ridicarea dreptului de administrare.

Art. 19 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2006
Desemnarea administratorului judiciar definitiv se poate realiza o singură dată de către creditori, anume în condiţiile art. 19 alin. 2 şi 3 din legea insolvenţei, hotărârea adoptată în acest sens, necontestată în termenul legal, fiind obligatorie pentru creditori şi neputând fi anulată de către aceştia.

Odată ce s-a decis că se impune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, respectiv odată ce a fost confirmat/desemnat un practician în insolvenţă, creditorii nu-şi mai pot anula hotărârea, ci doar sesiza judecătorul sindic pentru înlocuirea acestuia în condiţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006.

(Decizia nr. 3455/R-COM/06 Noiembrie 2013)
Prin sentinţa nr.128/CC/16.04.2013 pronunţată în dosarul nr.1107/1259/2012/a20, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Specializat Argeş a respins contestaţia formulată de creditoarea P.B.R. SA împotriva hotărârii adoptate la data de 18.03.2013 de adunarea creditorilor debitoarei în insolvenţă SC A. SA.

În motivarea sentinţei judecătorul sindic a arătat că hotărârea adunării creditorilor a fost criticată pentru că administratorul judiciar nu avea calitatea să convoace adunarea creditorilor, convocarea nu a respectat termenul de 5 zile prev.de art.89 Cod procedură civilă, adunarea s-a desfăşurat cu încălcarea principiului colectivităţii şi concursualităţii, administratorul judiciar a acţionat cu rea-credinţă atunci când a rectificat tabelul de creanţă, alterând astfel majoritatea legală pentru adunarea creditorilor, hotărârea de anulare a măsurilor luate în adunarea creditorilor din data de 26.02.2013 este nelegală, întrucât anularea respectivelor măsuri este atributul judecătorului sindic.

Judecătorul sindic, analizând contestaţia în raport de materialul probator administrat în cauză a reţinut că, potrivit art.14 alin.2 din Legea nr.85/2006 sunt nule doar deliberările asupra unor chestiuni necuprinse în convocator, cu excepţia situaţiei în care la şedinţă sunt prezenţi toţi creditorii.

A mai reţinut că normele legale în materie nu limitează problemele ce pot fi dezbătute şi hotărârile ce pot fi adoptate de creditori, singura condiţie fiind aceea de a fi menţionate pe ordinea de zi, aspect confirmat în cauză.

Prin urmare, legea nu interzice a se discuta sau rediscuta în adunările creditorilor măsuri şi hotărâri care au fost luate anterior.

În acest sens, în adunarea creditorilor din 18.03.2013, au fost adoptate măsuri pe majoritate de 55,933%.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziilor luate în adunarea creditorilor din data de 18.03.2013, judecătorul sindic a arătat că s-a pronunţat în sensul respingerii cererii în dosarul nr.1107/1259/2012/a17 privind cererea creditoarei SC P.I. SRL.

Împotriva sentinţei a formulat recurs creditoarea P.B.R. SA, invocând dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru cele ce urmează:

- convocarea a fost iniţiată şi publicată de Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I. care, la acea dată, nu mai avea calitatea de administrator judiciar al debitoarei SC A. SA, întrucât fusese înlocuit cu un alt practician în adunarea creditorilor din data de 26.02.2013. De altfel, instanţa a admis cererea P.B.R. SA şi a dispus înlocuirea administratorului judiciar conform adunării creditorilor din data de 26.02.2013, în dosarul nr.1107/1259/2012/a12.

- convocarea nu a respectat termenul de minim 5 zile prevăzut de art.89 Cod procedură civilă, fiind publicată în BPI în ziua de joi – 14.03.2013, în condiţiile în care adunarea a fost stabilită pentru ziua de luni – 18.03.2013, ora 14:30. Termenul de convocare care a inclus două zile nelucrătoare nu poate fi numit un termen rezonabil.

- Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I. au încălcat principiul colectivităţii şi concursualităţii procedurii insolvenţei, prev. de art.2 din Legea nr.85/2006, şi au acţionat cu rea-credinţă, convocând în grabă o adunare a creditorilor cu o majoritate confortabilă creată artificial prin rectificarea nejustificată în aceeaşi zi a tabelului de creanţe. Pentru a profita de situaţia favorabilă creată prin rectificarea tabelului de creanţe şi convocarea în aceeaşi zi a adunării creditorilor, administratorul a înscris pe ordinea de zi anularea hotărârii prin care fusese înlocuit şi reinstaurarea sa ca administrator judiciar, fără să aştepte cenzura prealabilă a judecătorului sindic asupra măsurii de înlocuire a sa. În acest fel, administratorul a urmărit să se asigure că protejează interesele anumitor creditori care controlează sau sunt controlaţi de debitoarea în insolvenţă şi sunt în înţelegere cu aceasta.

- hotărârea adunării creditorilor este nelegală întrucât nu pot fi anulate hotărâri adoptate anterior fără a aştepta cenzura judecătorului sindic cu privire la acestea din urmă.

- judecătorul sindic nu a răspuns criticilor formulate de creditoare în contestaţia sa, astfel că sentinţa este şi nemotivată. În plus, au fost reţinute în considerente alte situaţii de fapt şi de drept, total diferite de cele învederate de creditoarea-contestatoare.

- judecătorul sindic trebuia să se pronunţe asupra cererii de confirmare a administratorului judiciar conform adunării creditorilor din data de 26.02.2013, iar nu să soluţioneze mai întâi contestaţiile din speţă, referitoare la adunarea creditorilor din 18.03.2013. Ulterior, prin hotărârea din 06.06.2013, judecătorul sindic a confirmat administratorul judiciar Casa de Insolvenţă T. – Filiala Bucureşti. De asemenea, ca urmare a faptului că instanţa de recurs a anulat în dosarul nr.1107/1259/2012/a2 punctele 2 şi 3 ale ordinii de zi din adunarea creditorilor din data de 18.10.2012, privitoare la compunerea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acesteia, respectiv la confirmarea administratorului judiciar, s-a desfăşurat adunarea creditorilor prin care s-a hotărât înlocuirea administratorul Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I. cu Casa de Insolvenţă T. – Filiala Bucureşti. Urmare a acestei din urmă adunări, instanţa a luat act în dosarul nr.1107/1259/2012/a22 de compunerea comitetului creditorilor şi de înlocuirea administratorului judiciar.

Recurenta a concluzionat că prin adunarea din 18.03.2013 au fost desfiinţate în mod nelegali hotărâri adoptate valabil în data de 26.02.2013.

Intimata-creditoare Camera de Comerţ Bilaterală România-Turcia a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât adunarea creditorilor a fost convocată legal, iar hotărârile au fost luate cu o majoritate de peste 50%.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate precum şi în raport dispoziţiile art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Nu este reţinut motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinţei. Deşi este real că judecătorul sindic nu a răspuns tuturor criticilor contestatoarei, nu se poate aprecia că sentinţa nu este motivată şi că, prin considerentele expuse, judecătorul sindic nu a arătat care sunt argumentele logico juridice are au condus la adoptarea soluţiei pronunţate, în raport de anumite critici ale contestatoarei. Cât priveşte faptul că judecătorul sindic a reţinut o altă situaţie de fapt şi de drept decât cea invocată de contestatoare, Curtea constată că ceasta critică nu este dezvoltată de recurentă, astfel că apare ca nemotivată.

Sub aspectul stării de fapt, se reţine că în şedinţa adunării creditorilor din data de 18.10.2012 au fost dezbătute, printre altele, două aspecte: alegerea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia (punctul 2 pe ordinea de zi) şi confirmarea administratorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I. şi stabilirea remuneraţiei acestuia (punctul 3 pe ordinea de zi).

Prin decizia nr.1751/R-Com/15.05.2013 pronunţată în dosarul nr.1107/1259/2012/a2, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a modificat în parte sentinţa nr.466/CC/18.12.2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş - judecător sindic, în sensul admiterii contestaţiei creditoarei P.B.R. SA şi anulării punctelor 2 şi 3 sus expuse din hotărârea Adunării Creditorilor din 18.10.2012. A menţinut în rest sentinţa.

În şedinţa adunării creditorilor din data de 26.02.2013 s-au hotărât următoarele: efectuarea unei expertize contabile privind analizarea activităţii debitoarei până la deschiderea procedurii şi până la momentul votului, încasările şi plăţile efectuate de debitoare în perioada de referinţă, temeinicia creanţelor achitate de aceasta, precum şi tipul acestor creanţe – anterioare procedurii insolvenţei sau născute din activitatea curentă; mutarea contului unic de insolvenţă deschis pe numele debitoarei de la R.B. la P.B.R. SA; ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC A. SA; schimbarea administratorului judiciar Cabinete Asociate M.I. şi confirmarea în calitate de administrator judiciar a Casei de Insolvenţă T.- Bucureşti.

Hotărârea nu a fost contestată în faţa judecătorului sindic.

Procesul verbal al adunării creditorilor a fost publicat în BPI la data de 28.02.2013, iar la data de 01.03.2013 creditorul P.B.R. SA a solicitat judecătorului sindic înlocuirea administratorului desemnat provizoriu cu cel numit de adunarea creditorilor. Cererea a fost soluţionată prin încheierea din data de 06.06.2013, pronunţată de judecătorul sindic în camera de consiliu, în temeiul art.19 alin.4 din Legea nr.85/2006, în dosarul nr.1107/1259/2012/a12.

În şedinţa adunării creditorilor din data de 18.03.2013 s-au hotărât următoarele: menţinerea dreptului de administrare al debitoarei; menţinerea administratorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I., confirmat în adunarea creditorilor din 18.10.2012; anularea măsurilor şi hotărârilor dispuse de adunarea creditorilor în data de 26.02.2013, fără a se arăta în concret care alte măsuri decât cele două menţionate expres anterior şi fără a fi purtate discuţii cu privire la alte măsuri.

Din cele sus expuse rezultă că, deşi în şedinţa adunării creditorilor din data de 18.10.2012 a fost confirmat administratorul judiciar Cabinete Asociate M.I., desemnat provizoriu de judecătorul sindic, hotărârea a fost contestată în justiţie.

De asemenea, deşi judecătorul sindic a respins contestaţiile la data de 18.12.2012, acesta nu a procedat conform art. 19 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a numit administratorul judiciar desemnat de creditori.

Prin urmare, în condiţiile în care măsura de confirmare a administratorului provizoriu, luată la data de 18.10.2012, nu a fost valorificată de către creditori prin solicitarea şi obţinerea unei hotărâri de numire pronunţată de judecătorul sindic conform textului legal anterior menţionat, Cabinete Asociate M.I. au rămas în funcţia de administrator judiciar provizoriu.

La data de 26.02.2013, adunarea creditorilor a dispus schimbarea administratorului judiciar Cabinete Asociate M.I. cu Casa de Insolvenţă T. - Bucureşti, ceea ce constituie o desemnare a administratorului judiciar definitiv conform art. 19 alin. 2 din legea insolvenţei.

În condiţiile în care hotărârea din data de 26.02.2013 nu a fost contestată în faţa judecătorului sindic, rezultă că măsurile dispuse prin aceasta trebuie privite ca fiind legale la data de 18.03.2013 şi exprimând voinţa creditorilor.

Cu toate acestea, adunarea creditorilor din data de 18.03.2013 a fost legal convocată de Cabinete Asociate M.I. întrucât, deşi creditorii îl înlocuiseră la 26.02.2013, judecătorul sindic nu îl numise încă pe noul administrator judiciar Casa de Insolvenţă T.-Bucureşti. Ca atare, la 18.03.2013 nu intervenise încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu conform art. 19 alin. 4 din legea insolvenţei.

De asemenea, legalitatea convocării nu poate fi apreciată prin prisma art. 89 Cod procedură civilă, care prevede termenul de înmânare a citaţiei pentru un proces judiciar. În speţă este în discuţie convocarea adunării creditorilor unui debitor aflat în insolvenţă, nicidecum citarea părţilor la un termen de judecată în faţa unei instanţe. Este adevărat că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, însă aceasta numai în măsura compatibilităţii lor. Or termenul privind înmânarea citaţiei nu are legătură cu convocarea creditorilor. Prin urmare, sub acest aspect cele două legi nu sunt compatibile, iar art. 89 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu completează Legea nr. 85/2006 în privinţa convocării adunării creditorilor.

Este legal efectuată convocarea care lasă la dispoziţia creditorilor un timp rezonabil pentru a-şi putea contura şi transmite un punct de vedere în raport de probleme expuse pe ordinea de zi şi, eventual, pentru a-şi asigura reprezentarea.

În principiu, procedura insolvenţei este caracterizată de celeritate şi pot exista situaţii a căror dezlegare trebuie realizată în perioade scurte de timp.

În speţă, în raport de ordinea de zi a şedinţei din 18.03.2013, nu s-a dovedit că recurenta nu a beneficiat de un timp rezonabil de a lua la cunoştinţă de convocare şi de ordinea de zi şi de a îşi pregăti un punct de vedere şi de a-l comunica ori de a se prezenta, având în vedere că publicarea convocatorului s-a realizat în ziua de joi 14.03.2013, în BPI nr. 4518, iar adunarea creditorilor a avut lor în ziua de luni 18.03.2013.

Hotărârea adoptată în adunarea creditorilor din data de 18.03.2013 este nelegală, însă, pentru că încalcă dispoziţiile art. 14 alin. 7 („Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate”) şi art. 19 alin. 3 („Creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2) şi (2¹)”).

Astfel, la 18.03.2013 creditorii au hotărât „menţinerea” dreptului de administrare al debitoarei, concomitent cu anularea măsurilor şi hotărârilor dispuse de adunarea creditorilor în data de 26.02.2013, deci şi a celei de ridicarea dreptului de administrare. Respectiva „menţinere” se traduce practic prin luarea hotărârii de nesesizare a judecătorului sindic cu o cerere de ridicare a dreptului de administrare, întrucât, potrivit art. 11 lit. f) şi art. 47 din Legea nr. 85/2006, doar judecătorul sindic este cel care ridică dreptul de administrare al debitoarei.

Este adevărat că hotărârile creditorilor nu pot fi desfiinţate pentru aspecte ce ţin de oportunitatea luării unor măsuri, iar decizia privind ridicarea sau menţinerea dreptul de administrare al debitoarei este una de oportunitate.

Odată însă ce s-a luat o hotărâre în sensul ridicării dreptului de administrare, având în vedere, potrivit art. 47 alin. 5 din legea insolvenţei, pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate, creditorii nu o pot „anula”. Legea insolvenţei permite creditorilor să aprecieze după propriile lor interese care este momentul în care decid să ceara ridicarea dreptului de administrare, dar nu le permite să îşi anuleze hotărârea.

„Menţinerea dreptului de administrare” nu poate fi privită ca o decizie distinctă de aceea a „anulării măsurilor şi hotărârilor dispuse de adunarea creditorilor în data de 26.02.2013”, întrucât la data de 26.02.2013 creditorii hotărâseră „ridicarea dreptului de administrare”.

Câtă vreme hotărârea adunării creditorilor adoptată la data de 26.02.2013 nu a fost desfiinţată de judecătorul sindic pentru motive de nelegalitate, aceasta are efecte faţă de creditori şi nu poate fi desfiinţată de ei înşişi.

„Anularea” hotărârii din 26.02.2013 nu este justificată de motive noi, care să nu fi fost cunoscute la 26.02.2013 sau care să se fi ivit ulterior şi care au schimbat imaginea asupra posibilităţii debitoarei de a-şi menţine averea şi activitatea. Prin urmare, „anularea” nu este o „revenire” asupra hotărârii anterioare ca măsură de oportunitate exclusiv cu efecte viitoare, impusă de împrejurări noi, ci este o sancţiune a hotărârii anterioare pentru nelegalitate. Or aplicarea acestei sancţiuni este doar atributul judecătorului sindic.

Cât priveşte decizia de „menţinere a administratorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.I., confirmat în adunarea creditorilor din 18.10.2012”, care de asemenea nu poate fi privită ca o măsură distinctă de aceea a „anulării măsurilor şi hotărârilor dispuse de adunarea creditorilor în data de 26.02.2013”, întrucât la data de 26.02.2013 creditorii hotărâseră schimbarea administratorului judiciar Cabinete Asociate M.I. cu Casa de Insolvenţă T.- Bucureşti, Curtea constată de asemenea că hotărârea nu este legală.

Aşa cum s-a arătat anterior, hotărârea din 26.02.2013 nu a fost contestată la judecătorul sindic. În plus, în temeiul acesteia, un creditor învestise deja judecătorul sindic cu cerere de numire a noului administrator judiciar.

Art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 dă posibilitatea celor nemulţumiţi de desemnarea unui practician în insolvenţă să conteste hotărârea pentru motive de nelegalitate. Nicidecum creditorii nu au posibilitatea legală de a o anula şi a face o altă desemnare de administrator judiciar definitiv.

Dimpotrivă, hotărârea din data de 18.10.2012 a fost contestată în justiţie, iar la 15.05.2013 a şi fost desfiinţată prin hotărâre judecătorească inclusiv sub aspectul confirmării Cabinetelor Asociate M.I. ca administrator judiciar definitiv. Ca atare, din punct de vedere juridic, aceasta nu există sub aspectul desemnării administratorului judiciar definitiv.

Desemnarea administratorului judiciar definitiv se poate realiza o singură dată de către creditori, anume în condiţiile art. 19 alin. 2 şi 3 din legea insolvenţei, hotărârea adoptată în acest sens, necontestată în termenul legal, fiind obligatorie pentru creditori şi neputând fi anulată de către aceştia.

Se mai reţine că, la data de 06.06.2013, prin încheiere pronunţată în dosarul nr. 1107/1259/2012/a12, judecătorul sindic a admis cererea creditorului Piraeus Bank România SA şi, în baza hotărârii adunării creditorilor din data de 26.02.2013, a dispus înlocuirea administratorului judiciar provizoriu C.A. M.I. cu Casa de Insolvenţă T. - Filiala Bucureşti, care va îndeplini atribuţiile prev. de art.20 din Legea nr.85/2006.

Concluzionând în sensul că odată ce au decis că se impune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, creditorii nu îşi pot anula hotărârea, legea stabilind doar posibilitatea sesizării judecătorului sindic cu o astfel de cerere, pentru a fi examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei ei, respectiv că, odată ce au confirmat/desemnat ori stabilit că trebuie înlocuit un practician în insolvenţă, nu mai pot anula hotărârea, ci doar sesiza judecătorul sindic pentru numirea/înlocuirea acestuia, în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., Curtea a admiS recursul creditoarei contestatoare şi a modificaT sentinţa în sensul admiterii cererii şi anulării în tot a Hotărârii adunării creditorilor din data de 18.03.2013.