Şerban papacostea romanii in secolul al xiii-le/ Între cruciată Şi imperiul mongol

30

Asaltul împotriva Cumaniei: Ordinul teutonic în Ţara Bîrsei⁶⁹. După 1212—1213, statul vlaho-bulgar şi-a modificat politica externă şi, într-o anumită măsură, pe cea internă, ca urmare a dublei presiuni exercitate asupra sa din sud şi din nord; modificările geopolitice însemnate în curs de desfăşurare la nordul Dunării, unde puterea cumană, dominantă pînă atunci, s-a destrămat rapid sub loviturile Ordinului teutonic, au înlăturat unul din factorii principali pe care se întemeiase acţiunea militară a Asăneştilor.

în 1211, regele Ungariei Andrei II i-a instalat în Ţara Bîrsei pe cavalerii teutoni, „ultra silvas versus Cumanos", cu scopul declarat ca, prin acţiunea lor, „regatul să se întindă". Pentru a le uşura misiunea pe care le-a încredinţat-o la extremitatea sud-estică a regatului său, regele a acordat cavalerilor teutoni un şir de privilegii, între care şi acela de a construi fortificaţii de lemn, „pentru întărirea regatului înspre Cumani"⁷⁰. Un an mai tîrziu, lărgind concesiile acordate detaşamentului Ordinului teutonic instalat în Ţara Bîrsei, regele reaminteşte şi funcţia esenţială care le fusese atribuită, înfruntarea cumanilor, funcţie pe care o şi îndeplineau cu succes: „eo quod ipsi in confinio illo tamquam novella plantatio sunt positi et assiduos Cumanorum patientes insultus se pro regno tanquam firmum propugnaculum de die in die morţi opponere non formidant"⁷¹. în 1222, cu prilejul reînnoirii privilegiului iniţial, regele explică din nou sensul instalării ordinului în Ţara Bîrsei, combaterea cumanilor: „insuper libera fora et tributa fororum eiusdem terrae eis totaliter indulsimus et ad munimen regni contra Cumanos castra et urbes lapideas construere eos permisimus, ut et inimicis Christi resistere valcant et personae nostrae et heredibus nostris legittime nobis succedentibus ad coronam, ad honorem pateant et munimen"⁷².

în 1231, aşadar şase ani după izgonirea Ordinului teutonic, papa Grigore IX îl invita pe acelaşi Andrei II şi pe fiul său Bela IV să restituie cavalerilor teritoriul confiscat, amintindu-le meritele cîştigate de ei în lupta împotriva cumanilor: apărarea regatului împotriva frecventelor lor incursiuni, înaintarea lor dincolo de „munţii de zăpadă", întărirea teritoriilor ocupate prin fortificaţiile construite împotriva cumanilor, înfrîngerea acestora şi convertirea unei părţi a lor la creştinism⁷³. Aşadar, Ordinul teutonic a fost instalat în Ţara Bîrsei pentru a lupta împotriva cumanilor, iar misiunea care i-a fost încredinţată a avut sens ofensiv, cuceritor. Expansiunea cavalerilor dincolo de Carpaţi pare a fi fost rapidă; acţiunea lor a avut consecinţe considerabile.

împrejurările instalării Ordinului teutonic în Ţara Bîrsei sunt necunoscute; izvoarele, puţine la număr, care privesc acest scurt dar însemnat episod de istorie

⁶⁹ Din vasta literatură referitoare la Ordinul teutonic în spap'ul carpatic, semnalăm cîteva titluri care se încadrează în unghiul de vedere al lucrării de fa[ă: G. Rosslcr, Dcr Deutsche Ordan im Rur/cnland, în „Ostdeutsche Monatshefte", VII, 1926, p. 225—238; I. Feren}, Cumanii şi episcopia lor, p. 63—64; W. Kuhn, Ritterorden als Grenzfiihrer des Abendlandes gegen das oslliche Heidentum, în „Ostdeutsche Wissenschaft", VI, 1959, p. 7—70. Pentru bibliografia problemei, v. H. Glassl, Der Deutsche Orden im Burzenland und in Kumanien, în „Ungam Jahrbuch", 3, 1971, p. 23—49.

⁷⁰UKB, I, p. 11.

⁷¹ Ibidem, I, p. 14.

¹²Ibidem, I, p. 19.

⁷³ Ibidem, I, p. 51 şi 52—53.

universală desfăşurat în spaţiul carpato-dunărean, nu cuprind nici un detaliu cu privire la negocierile prealabile emiterii privilegiului regal din 1211⁷⁴. Aşezarea teutonilor în Ţara Bîrsei a fost, evident, o manifestare a politicii regale ungare şi a hotărîrii ei de a înlătura de la hotarul sud-estic al regatului primejdia cumană; acesta este rostul atribuit explicit de regele Andrei II Ordinului teutonic. în acelaşi timp, însă, detaşarea unui factor însemnat al cruciatei în colţul sud-estic al Transilvaniei a slujit şi un interes al cruciatei înseşi⁷⁵; ea presupunea asentimentul papalităţii şi e neîndoielnic că Inocenţiu III 1-a dat.

Chiar dacă tema cruciatei nu apare explicit formulată în primele acte care consemnează aşezarea cavalerilor teutoni în sud-estul Transilvaniei, ea îşi croieşte drum în textele papale următoare. O justificare în sens de cruciată a prezenţei ordinului pe aceste meleaguri e implicită în termenul de „păgîn" aplicat cumanilor în actul emis la 19 aprilie 1218 de papa Honoriu III în favoarea Ordinului teutonic⁷⁶ şi în formula de inamici ai lui Christos" din confirmarea din 1222 a donaţiei originare a Ţării Bîrsei⁷⁷. Dar, în actele papale din faza finală a activităţii Ordinului teutonic în regiunea Carpaţilor şi în cele în care papalitatea a cerut regelui să restituie teritoriile confiscate de la cavaleri, rostul cruciat al misiunii e răspicat afirmat.

în răspunsul său afirmativ la cererea cavalerilor de a lua sub protecţia scaunului papal Ţara Bîrsei şi teritoriile transcarpatice smulse cumanilor, papa Honoriu III aminteşte atît argumentele invocate de cavaleri — în primul rînd afluxul mult mai mare de colonişti care avea să fie declanşat de statutul de teritoriu sub protecţie papală —, cît şi „folosul nu mic al Ţării Sfinte"⁷⁸, formulă care revine şi în alte acte papale⁷⁹.

⁷⁴ Cercetătorii acestui moment din istoria Ordinului teutonic şi-au concentrat atenţia mai mult asupra ariei teritoriale a dominaţiei sale şi asupra sfirşitului acestui episod decît asupra împrejurărilor, foarte obscure, ale Instalării cavalerilor în Ţara Bîrsei. Potrivit unuia dintre istoricii recenţi ai Ordinului teutonic, singurul lucru sigur cu privire la hotărîrea de a-i aduce pe teutoni în sud-estul Transilvaniei e necesitatea pe care a resin tit-o Regatul ungar de a bloca pentru invadatorii veniţi din stepă trecătorile Carpaţilor; M. Tummler, 1,-r Deutsche Orden im Werdcn, Wachsen und Wirken, bis 1400, Wien, 1955, p. 183.

⁵ Cea mai pătrunzătoare interpretare a originii episodului teutonic din istoria noastră se datorează lui G. Rossler, pentru istoricul german, iniţiativa instalării cavalerilor teutoni în Ţara Bîrsei a fost rodul colaborării dintre Inocenţiu III şi marele maestru al Ordinului, Hermann von Salza. Ea a izvorît din efortul papei de a asigura cruciatei un nou cadru, cu un nou fundament, mai larg şi mai solid decît cele în care se desfăşurase anterior. Dublul ţel al cruciatei — eliberarea Ierusalimului şi reunirea celor două biserici prin înlăturarea schismei — avea să fie realizat, în viziunea papei, prin Constantinopol; rezistenţele întîmpinate de Imperiul latin şi ostilitatea populaţiei greceşti faţă de confesiunea latină, l-au determinat pe papă să-şi extindă planul, străduindu-se „să înconjoare domeniul Bisericii răsăritene prin puncte de reazem ale puterii papale sau accesibile influenţei ei", de unde aveau să fie întreprinse ofensive în ariile vizate. în acest plan, Ţării Bîrsei i-a revenit un rol deosebit, ca punct de rearan în lupta împotriva păgînilor şi a Bisericii orientale. Rolul regelui Ungariei în realizarea acestui plan ar fi fost, potrivit autorului, secundar; G. Rossler, Der Deutsche Orden, p. 228—229.

Pentru altă viziune a chestiunii instalării teutonilor în Ţara Bîrsei, v. K. Horedt, Unele aspecte ale colonizăm germane din Transilvania în prima jumătate a secolului al XUI-lea, în voi. Sub semnul lui Clio. Omagiu acad. prof. Ştefan Pascu, Cluj, 1974, p. 279—284.

⁷⁶ UKB, I, p. 17, 25.

⁷⁷ Ibidem, I, p. 19

78

^atque ad utilitatem non modicam terre sanctae..."; UKB, I, p. 29; cf. G. Rossler, Der

Deutsche Orden, p. 229—230. ⁷⁹ UKB, I, _p. 31.

32

într-unui din acestea — scrisoarea papei Honoriu III către Andrei II, din 12 iunie \1 —, papa nu numai îşi întăreşte argumentul, dar îl prezintă ca provenit din propria ^ inspiraţie. Pe de o parte Honoriu III îi amintea regelui că darul său către Ordinul teiito*¹¹⁰ fusese menit să slujească Ţării Sfinte, iar pe de alta îi arăta că prin casarea donaţiei P ^a zădărnicit acest folos⁸⁰.

Aşadar prin prezenţa Ordinului teutonic în Ţara Bîrsei, un front al cruciatei ^s"^a constituit în spaţiul carpato-dunărean, cu misiunea de a-i combate pe cumanii pîg*ⁿⁱ! mai mult decît atît, noul front era considerat de autoritatea supremă a creştină^! apusene, din iniţiativa şi sub controlul căreia se desfăşura acţiunea cruciatei, 3-. ' deosebit de util principalei direcţii a acesteia, Palestina şi Ierusalimul. NeîndoieW¹⁰'. legătura între această direcţie esenţială a cruciatei şi cea din cotul Carpaţilor nu pute*¹ ' directă, ea trecea prin Imperiul latin de Constantinopol, considerat şi ci un sc^¹⁰¹" secundar al cruciatei şi al ţelului ei originar şi fundamental. Afirmaţia papei Honoriu nu poate fi interpretată aşadar decît în sensul că prin acţiunea lor în spaţiul *¹^

cavalerii teutoni slujeau cauza Imperiului latin, a cărui trăinicie era la rîndul si, ^m concepţia papalităţii, esenţială pentru realizarea cruciatei la Ierusalim. O asemc^{funcţie, cavalerii teutoni nu o puteau însă îndeplini decît în raport cu statul vi» bulgar, ale cărui mari succese în luptele cu bizantinii şi cu latinii se datoraseră în rt^ măsură concursului militar permanent al cumanilor din nordul Dunării81.}

Aduşi în Ţara Bîrsei pentru a lupta împotriva cumanilor, care pătrund^ea frecvent în Transilvania⁸², cavalerii teutoni şi-au îndeplinit cu succes misiunea, dat<7ⁿ nu în mică măsură fortificaţiilor construite de ei, în faţa cărora oamenii stepei ^^rau neputincioşi; curînd chiar, ei au trecut la contraofensivă, urmărindu-i pe cumani dine?⁰ ° de munţi, în teritoriile din care porneau incursiunile în Transilvania. Unsprezece ^ani

după instalare, în 1222, succesul acţiunii militare a cavalerilor teutoni era atît derf^ îneît confirmarea privilegiilor lor de către regele Andrei II cuprindea ca orizonturi _g3 expansiunii lor răsăritene „hotarele brodnicilor" — greu de identificat — şi ^

⁸⁰ „...quatenus eadem colonis citius impleretur, tuumque meritum eo altius surgeret,
donum tuum terrae sanctae uberius proveniret; ...et ultra terram ipsam, quam cum multo personarum et r^ .
dispendio populaverant, eis et ipsi terrae sanctae pene penitus inutilem reddidisti"; UKB, I, p. 36—37; v. *
43.

⁸¹ Merită observat faptul că în apelul dramatic adresat papei Liocenţiu IU după catastrofa ^
Adrianopol, Hernie I invoca mărturia cavalerilor templieri şi ospitalieri, care se aflau împreună cu el, per-*. -
sublinia importanţa decisivă a imperiului fundat de cruciaţi la Constantinopol pentru reuşita crucial
Palestina: „sicut communis omnium Christianorum in Oriente degentium et praecipue venerabilium ft^
militiae Templi et Hospitalis utriusque qui nobiscum sunt, clamat assertio..."; P.L., CCXV1I, col. 294.

⁸² UKB, I, p. 16. _hr

⁸³ Ibidem, p. 19; v. obiecţiile formulate de M. Holban, Despre aria de întindere a cavâ'^f,
teutoni din Ţara Bîrsei (1221—1225), în voi. Din cronica relaţiilor romino-ungare în secolele XIII-—'V -^
Bucureşti, 1981, p. 9—48, cu privire la autenticitatea diplomei din 1222 a lui Andrei II; autoarea ^a -i
totuşi că „ospitalierii exercitau un fel de dominaţie, radiind din cetatea lor din Crucpurg" asupra fonn^
româneşti de la sud şi răsărit de Carpaţi; ibidem, p. 47. Argumente decisive în favoarea autenticităţii dip*.
din 1222 la H. Zimmermann, Der Deutsche Orden in Siebenburgen, în voi. Im Bann des Mitlsî^

e

Ausgewăhlte Beitrage zur Kirchen- und Rechtsgeschichte, Sigmaringen, 1986, p. 162—183. ansamblul problemei expansiunii Ordinului teutonic în zona Carpaţilor Răsăriteni şi a consecinţelor această arie, v. V. Spinei, Contribuţii la istoria spaţiului est-carpatic din secolul al Xl-lea pini la ir*
i în

mongolădin 1241, în ,.Memoria Antiquitatis", VI—Vm, 1974—1976, PiatraNeamţ, 1981, p. 109— U

33

înfruntările repetate cu cumanii, înregistrate în actele regale şi în cele papale, succesele hnicii militare superioare a cavalerilor teutoni împotriva cavaleriei uşoare a cumanilor, făcut posibilă rapida extindere a ariei controlate de Ordinul teutonic şi perspectivele cu totul excepţionale deschise de succesul lor.

înaintarea cavalerilor teutoni peste Carpaţi a pus capăt dominaţiei cumane în teritoriile învecinate cu Transilvania la miazăzi şi răsărit, deschizînd în acelaşi timp drumul spre Dunărea inferioară şi Marea Neagră, legătură care avea să rămînă timp de mai bine de două secole unul din obiectivele principale ale politicii externe a Regatului ungar Cumania neagră, teritoriul cel mai apusean din vastul spaţiu dominat de cumani, înceta să mai existe ca entitate politică controlată de aceştia.

Destrămarea Imperiului cuman, lovit în apus de cavalerii teutoni, vîrf de lance ii papalităţii şi al Regatului ungar, a fost precipitată de lovitura nimicitoare suferită în ăsărit, în aria hoardei dominante, Cumania albă, ca urmare a primei invazii mongole în Europa. Zdrobirea cumanilor, aliaţi cu ruşii, la Kalka, de mongolii lui Djebe şi Subutai 31 mai 1223), s-a repercutat asupra întregii arii de dominaţie cumană. în fuga lor spre ^pus, în căutare de adăpost în regatele creştine, supravieţuitorii marii înfrîngeri ntrenează şi o parte a hoardelor apusene. Prinsă într-o dublă strînsoare, de la apus şi de i răsărit, varianta cumanâ a „imperiului stepelor" îşi trăieşte sfîrşitul.

Evenimentele petrecute în Răsărit şi rapida dezintegrare a Imperiului cuman au

ilesnit acţiunea Ordinului teutonic în Cumania apuseană. Acum, sub efectul loviturilor

jvalerilor teutoni, cumanii din aria de acţiune a Regatului ungar încep să se

mvertească⁸⁴. Intrarea în dependenţă a unei părţi a cumanilor, în cadrul unui proces de

sstrămare care cuprinsese ansamblul stăpînirii lor, părea să deschidă larg porţile

iropei Răsăritene forţelor politico-militare şi influenţelor spirituale care înregistraseră

est remarcabil succes: Ordinul teutonic, papalitatea şi Regatul ungar. De altminteri,

ii care separă victoria Ordinului teutonic asupra cumanilor de marea invazie tătară în

aţiul carpatic au fost cei mai fecunzi în acţiuni şi proiecte legate de expansiunea

useană în Eur ipa Răsăriteană în evul mediu; cruciata şi misiunea de convertire găsesc

jm, niai mult ca în trecut, un vast cîmp de acţiune în răsăritul continentului. Păgînii şi

jştinii „schismatici" din acest spaţiu sînt cuprinşi în vastul efort de cucerire teritorială

srvituală pornit din Apus în secolele precedente şi ale cărui valuri băteau acum

ernic în răsăritul continentului.

Pe cît de însemnat în perspectiva istoriei generale a Europei Răsăritene şi Sud-ce, pe atît de scurt a fost episodul teutonic în spaţiul carpato-dunărean. în 1225, dar la numai patrusprezece ani de la aşezarea cavalerilor teutoni în Ţara Bîrsei, ;tivînd un conflict care se manifestase şi în anii precedenţi, regele Andrei II a intrat runtea unei armate în teritoriile controlate de ei, le-a ocupat poziţiile fortificate şi i-a >mt, punînd astfel capăt prezenţei şi dominaţiei Ordinului teutonic în zona Carpaţilor totem şi Sudici⁸⁵. Actul regelui Ungariei a prevenit constituirea unui stat propriu al inului teutonic, sub autoritate papală, sau, mai degrabă, 1-a anihilat în germene.

3, I, p. 51 şi 53. ^Klbidem, p. 51.

34

Un pas însemnat în procesul de desprindere de sub autoritatea regatului a fost respingerea de papa Honoriu, la 12 decembrie 1223, a încercării episcopului transilvan de a atrage Ordinul teutonic sub jurisdicţia sa şi hotărîrea lui de a-1 trece direct sub jurisdicţia Romei⁸⁶. Dependenţa episcopală de Roma şi de o instanţă ecleziastică superioară celei a regatului însemna însă emanciparea de autoritatea acestuia într-un sector esenţial al vieţii publice. Dar tendinţa de desprindere din regat nu avea să se oprească la această limită; un an mai tîrziu, la 30 aprilie 1224, papa Honoriu III răspundea afirmativ la cererea cavalerilor teutoni de a lua Ţara Bîrsei şi teritoriile de „dincolo de munţii de zăpadă" sub jurisdicţia şi „în proprietatea bisericii apostolice"⁸⁷. Hotărîrea papei însemna însă, cum s-a observat, constituirea unui stat al Ordinului⁸⁸, cu rosturi de cruciată şi misiune catolică în imensele teritorii pe care părea să le deschidă acţiunii sale destrămarea puterii cumane.

încercarea Ordinului teutonic de a-şi crea un stat propriu în spaţiul carpato-dunărean, sub emblemă papală, a provocat reacţia intransigentă a regalităţii ungare, care înţelegea să păstreze pentru sine beneficiul cuceririlor realizate de teutoni pe baza unui privilegiu regal şi cîştigurile încă mult mai mari care puteau fi obţinute în viitor, din această bază de acţiune. în iunie 1225, scrisoarea papei Honoriu III către Andrei II consemnează reprobator faptul împlinit al intrării oştii regale, condusă de rege însuşi, în teritoriile Ordinului teutonic şi confiscarea lor⁸⁹.

înfruntarea dintre regele Andrei II şi papa Honoriu III cu privire la drepturile teutonilor asupra teritoriului cuprins de ei în cursul şederii în Ţara Bîrsei — înfruntare care a continuat şi sub urmaşii lor — a fost una din multiplele manifestări ale efortului papalităţii, ajunsă la maximum de putere şi prestigiu, de afirmare a concepţiei teocratice, de a-şi constitui un sistem de state direct dependente de ea. în cazul Ungariei, în raport cu momentul teutonic din istoria Ţării Bîrsei şi a Cumaniei, încercarea a sfirşit printr-un eşec. Episodul teutonic s-a încheiat repede în spaţiul carpato-dunărean, dar prin urmările sale a influenţat puternic evoluţia situaţiei în teritoriile carpato-dunărene.

înaintarea victorioasă a cavalerilor teutoni în teritoriul sud şi est-carpatic a contribuit hotărîtor la anihilarea dominaţiei cumane în această regiune. Oricare a fost mobilul iniţial al transferării unui detaşament al Ordinului teutonic în spaţiul carpato-dunărean, rezultatul acestei iniţiative a fost înlocuirea hegemoniei cumanilor nomazi printr-o formaţie statală de tip cruciat, căreia i-a urmat apoi o formulă de organizare politică dependentă de Regatul ungar. Pentru statul vlaho-bulgar aceasta a însemnat dispariţia unei forţe vecine protectoare şi înlocuirea ei printr-o realitate politică potenţial ostilă. Această nouă realitate, ea însăşi segment al alteia mai largi, a constituit un factor de presiune permanentă asupra suitului Asăneştilor. Prin contribuţia la modificarea

⁸⁶ UKB, I, p. 24—25.

⁸⁷ Ibidem, p. 29.

⁸⁸ F. Schuster, Die Ursache der Vertreibung des Deutschen Ordens aud dem Burzenlande, în
„Siebenbiirgische Vierteljahrschrtft", 61, 1938, p. 47—51; H. Petri, Zur Entstehung der Stadt Câmpulung, în
„Siiddeutsches Archiv", 14, 1971, p. 52—53; v. şi N. lorga, Studii şi documente cu privire la istoria
românilor, I—II, Bucureşti, 1901, p. X—XI.

⁸⁹ UKB, I, p. 36—38.

35

liticii _acestuia, noua realitate creată în spaţiul carpato-dunărean a asumat un rol însemnat în consolidarea şi supravieţuirea Imperiului latin de Constantinopol şi astfel, în viziunea papalităţii, în sprijinirea „cruciatei în Ţara Sfîntă".

Ameninţarea din nord şi încadrarea statului Asăneştilor în alianţa puterilor catolice (1213 — 123O)⁹⁰. începînd cu al doilea deceniu al secolului XIII, presiunea Regatului ungar asupra statului vlaho-bulgar a sporit considerabil şi s-a exercitat pe un front mult mai larg decât pînâ atunci. La vechea zonă de contact şi competiţie pe cursul Dunării, între Belgrad şi Branicevo, şi pe valea Moravei, s-a adăugat acum teritoriul Cumaniei apusene cuprins treptat în aria de expansiune a Ordinului teutonic şi apoi a Regalului ungar; un aliat permanent al statului Asăneştilor a fost astfel înlocuit în Cîmpia munteană şi în sud-vestul Moldovei printr-o forţă care îi era

ostilă.

Aproape concomitent cu începuturile activităţii Ordinului teutonic împotriva cumanilor e înregistrată prima operaţie militară a Regatului ungar în direcţia Vidinului, prin Oltenia. La o dată situată între 1211 şi 1213, o oaste transilvană, în alcătuirea căreia se aflau saşi, români, secui şi pecenegi, a înaintat, sub conducerea comitelui Ioachim, în direcţia Vidinului, în sprijinul ţarului Boril, convertit la alianţa cu puterile catolice sau pregătit să o primească. Boril se afla în faţa unei opoziţii politice puternice, declanşată fără îndoială de noile tendinţe ale politicii sale externe şi interne totodată. Răsculaţii controlau Vidinul şi erau sprijiniţi de cumani. Corniţele Ioachim, susţinut poate şi de o altă oaste regală venită de-a lungul Dunării, a avut de înfrînt mai întîi trupele cumane sosite „din Cumania", sub conducerea a trei căpetenii cumane, în ajutorul cetăţii ameninţate, iar apoi a luat cu asalt Vidinul, pe care „1-a restituit în mîinile lui Bonl Asan" („Burul Ascenus")⁹¹.

Realităţi însemnate ale istoriei regiunii sînt aduse la lumină de informaţiile cuprinse în diploma regală care consemnează faptele de arme ale comitelui Ioachim; iată cîteva dintre ale.

Cu expediţia comitelui Ioachim, Oltenia apare pentru prima oară în orizontul politicii regale ungare, după ce, la sfîrşitul secolului anterior, expansiunea regatului ."Unsese linia Carpaţilor Meridionali în regiunea Sibiului⁹². La rîndul său, Vidinul,

In lipsa unor lucrări speciale cu privire la politica sud-est europeană a Ungariei sub ultimii Arpadieni în secolul XDJ, v. B. Homan, Geschichte des Ungarischen Miltelalters, II, passim.

Textul diplomei regale din 23 iunie 1250 la I. Kukuljevic, Regesta documentorum regni Croatiae, Dalmatiae et Slavoniae saec. XIII, în „Starine", 27, 1895, p. 28—29; traducerea română în DIR, C, I (1075—1250), Bucureşti, 1951, p. 338—341. Anul probabil al expediţiei e 1213; v. P. Nilcov, Istoriia na Viimskoto kniajcstva, p. 10. Pentru trecerea oştii comitelui Ioachim prin Oltenia, v. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 258—259. Actul dezvăluie existenţa, la această dată, a unui comandament regal cuprinzînd sudul Transilvaniei, în care fuseseră încorporate şi unităţile militare ale românilor şi pecenegilor din regiune; frontul era întregit, la cotul Carpaţilor, de cavalerii teutoni. e acest larg front, care a forţat trecătorile, s-a exercitat în anii următori presiunea asupra cumanilor şi a aliaţilor lor.

Ol 1 • Stăpînirea regatului se extinsese în sud-vestul Transilvaniei spre trecătoarea Oltului şi Ţara

ltului îhcă de la sfîrşitul secolului XII; v. Geschichte der Deutschen auf dem Gebiete Rumăniens, I, Bukarest, 1979, p. 28—29.

36

centrul sud-dunărean cel mai însemnat pe segmentul oltean al fluviului, apare din nou, după rolul ce-i fusese atribuit în vremea cînd se aflase sub dominaţia bizantină, ca obiectiv al unei operaţii militare a regatului; e de fapt începutul unui şir îndelungat de acţiuni similare întreprinse de trupele Regatului ungar pentru controlul direct sau indirect asupra Vidinului, şir care avea să se prelungească pînă la declinul puterii şi prăbuşirea Regatului ungar sub turci.

Transformarea Vidinului într-un obiectiv de durată al politicii balcanice a Regatului ungar a contribuit la rolul deosebit pe care 1-a asumat oraşul în cadrul celui de-al doilea tarat, acela anume de centru al unei formaţii cu tendinţe autonomiste, care avea să evolueze pînă la constituirea sa şi a porţiunii de ţară pe care o domina într-un stat deosebit. Acest rol al Vidinului îşi are explicaţia în însemnătatea sa strategică — punct de apărare pe Dunăre, la capătul unei însemnate căi de comunicaţie terestră — şi comercială. Controlul direct sau indirect pe care 1-a exercitat cu intermitenţe asupra acestui centru oferea Regatului ungar o legătură mai lesnicioasă cu regiunea Sofia, aşadar cu drumul care ducea la Filipopol, Adrianopol şi Constantinopol; lupta pentru Vidin a fost, în politica Regatului ungar, manifestarea tendinţei sale de expansiune în sud-estul european în direcţia Constantinopolului.

Presiunea exercitată din nou asupra statului Asăneştilor de Ungaria, direct, pe linia Dunării, în regiunea Belgrad-Vidin, indirect, prin Ordinul teutonic în teritoriile transcarpatice, a fost aşadar unul din factorii importanţi ai modificării cursului politicii acestuia sub Boril⁹³. Prins între cele două fronturi ale cruciatei, potrivit cu ameninţarea din 1205 a papei Inocenţiu III, ţarul a fost silit să se adapteze realităţilor şi să cedeze; e posibil că în realizarea acestui rezultat rolul principal să fi revenit nu victoriilor, însemnate şi ele, ale cruciaţilor din Constantinopol, ci Regatului ungar al lui Andrei II. Anterioritatea păcii încheiate de regele Ungariei cu Boril faţă de pacea celui din urmă cu împăratul Henric e unul din argumentele care pledează în favoarea acestei interpretări; rolul din ce în ce mai important atribuit în anii şi deceniile următoare de papalitate Regatului ungar în efortul de salvare a Imperiului latin şi de înlăturare a adversităţilor care îi ameninţau existenţa, e alt indiciu al acestui raport în influenţa exercitată de cele două puteri catolice asupra orientării politicii statului vlaho-bulgar în această etapă a evoluţiei sale. în 1214, cel mai tîrziu, Boril a încheiat pace şi alianţă cu cruciaţii din Constantinopol⁹⁴, eveniment care a succedat înţelegerii sale cu Ungaria. Un sistem de alianţe matrimoniale cu latinii din Constantinopol şi cu Regatul ungar a consolidat noua direcţie politică adoptată de ţar, care s-a asociat apoi acţiunilor militare ale noilor săi aliaţi. Cu încetarea ostilităţilor statului vlaho-bulgar faţă de Imperiul latin şi cu încadrarea sa în alianţa puterilor catolice, influenţa cruciatei şi a papalităţii în Europa Sud-estică atinge punctul culminant.

⁹³ Potrivit lui B. Homan, Geschichte, II, p. 12—13, înainte de a se împăca cu Boril, Andrei II 1-a
combătut pe ţar, în cooperare cu împăratul Henric al Constantinopolului, în timpul ultimelor sale campanii
împotriva statului vlaho-bulgar.

⁹⁴ Pentru data acestui eveniment, v. G. Cankova-Petkova, Bălgaria pri Assenevţi (Bulgaria în
timpul Asăneştilor), Sofia, 1978, p. 98—99.