Sfintii Ioasaf/Iosafat ( = Buddha) si Varlaam – 19 noiembrie
Yüklə 232,81 Kb.
|
|
Dăm în continuare câteva citate pline de viaţă din înţelepciunea popoarelor Cărţii (evrei, creştini şi musulmani) şi a altor tradiţii sapienţiale. Fiecare dintre ele exprimând în mod specific (însă inegal) Înţelepciunea cea Unică. Dovada necesară şi suficientă fiind Sfânta Lumină ce se aprinde singură la Ierusalim de Înviere! Cei care nu cred, aceştia pot face o excursie acolo spre a vedea cu ochii lor cum Meta Mitul Divin Se Autorevelează. Iar pentru cei care obiectează în continuare că acestea sunt argumente pietiste iar nu ştiinţifice, le vom reaminti Sura 2 / „Vaca”:13 din Coran: „Când li se spune: „Credeţi cum crede tot omul.” Ei spun: „Să credem precum cred neghiobii?”…” Şi dacă se opun susţinând că aprinderea Sf. Lumini şi stările mistice care o însoţesc pot fi urmare a unor supertehnologii (terestre sau nu În faţa mea nu e lumea, ci Dumnezeu care a luat formă de lume, Fiind şi Dincolo. “În fiecare dimineaţă mă trezesc, deschid ochii, privesc şi mă întreb cu uimire: Ce e asta?” (koan Zen). “În viaţă, eu nu cunosc şi nu văd decât minuni.” (Ralph Waldo Emmerson) În comuniune cu frumuseţea tainică a lumii (care este) Vis al lui Dumnezeu (manifestare a Spiritului, Dumnezeu sub forma ei), gata pentru orice s-ar întâmpla în mine, cu mine, ori în jurul meu în univers. Lumea este ceva minunat de incomprehensibil, pentru că nu este “lumea”, ci Dumnezeu care îmbracă forma lumii, iar El nu poate fi cunoscut decât în măsura în care Se descoperă. “Cu puterea cea nespusa a puterniciei Tale, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; si cu Duhul gurii Tale, toate le inviezi si le faci a se bucura. O, Cel in trei Sori a toate Facatorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta si pamantul cu palma, Care poţi si hrăneşti toata făptura, toate pe nume le chemi; si nu este nimeni ce poate a se tăinui de puternicia dreptei si a vederii Tale. Pentru aceasta împreuna cu toate puterile cele de sus si de jos, cu umilinţa cazând, cântam Ţie: Aliluia. Având toata zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindenea araţi urmele proniei si a desavarsirilor Tale celor neurmate; pentru aceasta pe cele nevăzute ale Tale, si puterea cea pururea fiitoare si Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare si cu bucurie grăim unele ca acestea: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Facatorule al celor văzute si nevăzute, si Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugata al celor de acum si al celor viitoare; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura si cu patru timpuri ai încununat crugul anului; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui sa lumineze ziua, si luna cu stelele sa lumineze noaptea; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vanturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori si trimiţi ploaie si roua spre răcorirea căldurii; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie si văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii si încununezi câmpiile cu roade; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrana puilor de corbi si adapi toate fiarele câmpului si trimiţi indurările Tale peste toate lucrările Tale;… Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiinţei Tale celei in trei Ipostasuri peste toate lucrurile Tale in lumea aceasta văzuta si in cea nevăzuta;” - Acatistul Sfintei Treimi. „Tuturor, toate le fii [Tu Doamne].” „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate/toţi.” – rugăciuni ortodoxe. „… Cuibul spaimei e fărâmat. / Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:/ Tu îţi ţeşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire. / Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?... Locuirea infinită a Fiinţei Infinite e pretutindeni: în pământ, apă, cer şi văzduh….Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este, nu ai cuvinte. / Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi. / Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt; ignorantul stă cu gura căscată. / Unii contemplă Ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei, dar înţeleptul ştie că Brahman e dincolo de amândouă. / Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui nu se aude cu urechea…. La Început El era singur, îndeajuns Sieşi: Fiinţa fără formă, fără culoare, necondiţionată. / Atunci nu era început, mijloc, sau sfârşit. / Atunci nu erau ochi, nici întuneric, nici lumină. / Atunci nu erau pământ, văzduh, sau cer, nici foc, nici apă, nici ţărână; nici râuri precum Gangele sau Jamuna, nici mări, nici oceane, nici valuri. / Nu exista viciul, nici virtutea; nu existau scripturi, precum Vedele şi Puranele, sau precum Coranul. / … Atunci nu era nici o activitate, Fiinţa Supremă rămânea cufundată în adâncimile necunoscute ale propriului Sine. Gurul nu mănâncă şi nu bea, nu trăieşte şi nu moare. / Nici nu are formă, contur, culoare sau aspect. / El Care nu are nici castă, nici clan, nici orice altceva – cum I-aş putea descrie măreţia?/ El nu are nici formă, nici lipsă de formă / El nu are nume, / El nu are culoare, nici lipsă de culoare, / El nu are sălaş.” – spune marele poet mistic Kabir. Lumea fiind un joc cosmic al Divinului (în sanscrită „lila”). Am putea spune: Povestea Sa minunată pentru noi şi cu noi, copiii Săi. A fost odată, ca niciodată şi este şi acum.., Să ne bucurăm şi să participăm, cu uimire şi încântare! „Gaudeamus igitur / Juvenes dum sumus / … Ubi sunt qui ante nos / In mundo fuere? / Vadite ad superos / Transite in inferos / Hos si vis videre… / Vivat Academia / Vivant Professore… / Vivant et Republica et Qui illam regit!... / Pereat tristitia, / Pereant osores. / Pereat diabolus, / Quivis antiburschius / Atque irrisores." Acelora le cerem să fie îngăduitori cu propunerile / ipotezele noastre înfăţişate aici, după cum şi noi să fim asemenea cu obstinaţia lor de a nu analiza şi a nu lua în consideraţie – măcar ca linie de gândire posibilă – argumentaţia prezentată. Pentru ca, la final, să fim cu toţii mai bogaţi cu încă o perspectivă / unghi de vedere (fatalmente incomplet) asupra Inefabilului. „Liniştea lacului…/ Ţuşt, plici!... / Sunetul liniştii.” (Basho, haiku) „Care este chipul tău originar, de dinainte de naşterea ta şi de naşterea părinţilor tăi?” (Koan Zen) „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.”…” (Facerea 1:26) „El ne-a făcut pe noi şi nu noi.” (Psalmul 99:2) „Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. …Ochii Tăi m-au văzut înainte de a mă naşte şi în cartea Ta îmi erau scrise zilele toate: erau făurite pe când nu era nici una.” (Psalmul 138:3, 16) „Cei născuţi sunt ursiţi a muri şi cei morţi a reînvia. Cei vii vor fi judecaţi. Ca să se ştie, ca să se recunoască şi să se dovedească că El este Dumnezeu. El este plăsmuitorul, ziditorul, atotştiutorul, judecătorul, martorul, pârâtorul şi El e Acela Care ne va judeca, binecuvântat fie El.” (Pirkei Avot:Mişna 22) „Toate sunt prevăzute, alegerea este liberă, cu bunătate (Dumnezeiască) se judecă poporul şi toate după partea cea mare a faptelor” (Pirkei Avot:Mişna 15) „Onoarea aproapelui tău să-ţi fie tot atât de scumpă cât şi a ta; nu fi furios cu uşurinţă şi pocăieşte-te o zi înainte de moartea ta. Încălzeşte-te la focul înţelepţilor, dar fereşte-te să te arzi cu cărbunii lor. Muşcătura lor este ca aceea a vulpii, înţepătura lor ca aceea a viperei şi toate cuvintele lor sunt ca nişte cărbuni aprinşi.” (Pirkei Avot:Mişna 10) „El dă viaţa şi moartea. Voi nu aveţi, afară de Dumnezeu, nici stăpân, nici ocrotitor.” (Coranul. Sura 9 Căinţa:116) „Din veac şi până în veac eşti Tu.” (Psalmul 89:2). „Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este Acelaşi.” (Evrei 13:8 şi Apocalipsa 1:18). „[Iisus Hristos] Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii.” (Crezul) „Acelea [toate: pământul şi cerurile] vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi / toate ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. / Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.” (Psalmul 101:27, 28) „Să vină Harul şi să treacă lumea aceasta! Dacă este cineva sfânt, să vină. Dacă nu este, să se pocăiască. Dumnezeu vine / Marana tha!” (Didahia X, 5). Între timp, până atunci, până la Marea Trezire (care poate fi în timpul vieţii, după moarte sau la sfârşitul lumii): „Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta aşteptându-L.” (Psalmul 26:20) „Cereţi ajutor cu răbdare şi prin rugăciune! Este greu, însă nu şi pentru cei smeriţi, care ştiu că Îl vor întâlni pe Domnul lor şi că la El se vor întoarce” (Coranul. Sura 2 Vaca:45, 46) „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine e pentru mine? Şi dacă sunt numai pentru mine, ce sunt eu? Şi dacă nu acum, atunci când?” (Pirkei Avot:Mişna 14) Sfântul Serafim de Sarov a spus ucenicilor înainte de a muri, asemănător lui Buddha istoric: „Străduiţi-vă neîncetat! Cununile sunt pregătite.” „Şi cei dintâi şi cei de pe urmă îndrăzniţi! Intraţi în Bucuria Învierii!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dialog cu maestrul Zen, Obaku (sec. IX d.Hr.): Întrebare: Dacă Buddha sălăşluieşte cu adevărat în calmul fără pereche din spatele multiplicităţii formelor, cum se face că din trupul său ars pe rug au rămas 84 de sfinte moaşte? R: Dacă într-adevăr gândeşti după cum vorbeşti, confunzi moaştele, care ţin de efemer, cu realitatea. Î: Oare sunt adevărate moaştele lui Buddha? Sau mai degrabă ele sunt meritele acumulate de Buddha? R: Nu există aşa ceva. Nu există merite. Î: Atunci de ce e scris: “Moaştele lui Buddha sunt eterice şi subtile; cele de aur sunt indestructibile?” Ce părere are Sfinţia voastră despre aceasta? R: Dacă îmbrăţişezi asemenea convingeri, de ce te mai numeşti ucenic într-ale Adevărului? Poţi oare să-ţi închipui oase în Vid? Minţile tuturor Iluminaţilor sunt una cu Marele Vid. Ce fel de oase te aştepţi să găseşti acolo? Î: Dar dacă aş fi văzut într-adevăr unele din aceste sacre relicve, cum ar rămâne atunci? [călugărul văzuse astfel de relicve din cenuşa lui Buddha] [Exista de exemplu un relicvariu cuprinzând un dinte al lui Buddha.] R: Ai fi văzut roadele propriei tale gândiri rătăcite de simţuri. Î: Sfinţia voastră deţine oare vreo asemenea relicvă? Vă rog, lăsaţi-ne s-o vedem! R: O veritabilă relicvă ar fi greu de văzut! Ca să dai de ea, ar trebui să faci praf şi pulbere marele Munte Sumeru, doar cu mâinile goale! Numai când minţile voastre încetează să mai zăbovească asupra a orişice, veţi ajunge la o înţelegere a veritabilei Căi. Aceasta poate fi exprimată astfel: Calea celor Iluminaţi înfloreşte într-o minte pe deplin eliberată de procesele gândirii conceptuale, în vreme ce discriminarea între “acesta” şi “acela” dă naştere unei cete de demoni! În sfârşit, ţineţi minte că de la început şi până la sfârşit nu există şi nu va exista vreodată nici cea mai mică firimitură de ceva care să poată fi perceput (aflat, atins, dobândit). Ceea ce vedem-percepem există, dar nu este (ca în vis). „Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii... “ – se spune în Acatistul Sf. Antonie cel Mare. În Acatistul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil: „Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea!” [Arhanghelul Mihail]. Iar în altă rugăciune: “Iisuse, Mintea cea mai presus de minte.” [Mintea minţii; Mintea minţilor]. În Acatistul Sfântului Gheorghe: „Dumnezeiască iubire ai avut in inima ta, Mucenice, şi foc al dragostei celei către Hristos; de care, infierbântându-ţi-se mintea, îndumnezeit cu totul şi înfocat te-ai făcut; şi pe toate acestea de faţă ca un vis le-ai socotit, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!” „După Ziditorul cu râvnă râvnind, de sine-ţi chemat, întru nevoinţe ai intrat.” „Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea. Bucură-te, curată nelucrare a firii.” [acţiunea prin nonacţiune a Divinului] În rugăciunea de invocare a Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog: “Vino, Tu Cel pururea nemişcat, cu toate că în orice clipă Te mişti şi vii către noi, cei ce zacem în prăpastie, pe când Tu Te afli mai presus de ceruri.” Sfinţii şi Puterea din icoane vine (sic!) din spatele visului – Fiind. Iar în cadrul visului-lume se manifestă - ia o anume formă, corespunzător cu nivelul nostru de înţelegere, după Voia LUI-EI. Iar noi percepem din aceasta, uneori, şi mai puţin, doar o anume franjă, conform egoismului din noi. „Să dăm sfinţilor cinstirile cuvenite şi să-i vedem mai degrabă în strălucirea lăuntrică şi ascunsă, decât în ceea ce sunt pentru trup.” (Sf. Chiril al Alexandriei) A se vedea şi visurile cu Sfinţi si moaşte care nu există aici, in lumea de aici (caracterul iluzoriu - dar util-pentru că ne cheamă spre ceea ce sunt ei in realitate - a ceea ce percepem din Sfinţi). Întotdeauna înainte de antrenament, Morihei Ueshiba emitea un intens „sunet esenţă” pentru activarea fluxului de energie şi lumină spirituală. „Sursă a toate, origine a celor 75 kototama, învăţător plin de compasiune al Căii AiKi.” A se vedea ilustraţia „Morihei Ueshiba.jpg”. El amintea mereu că, „corpul este o miniatură a universului”. Ideea că tot ce există în univers există aidoma în corp este specifică Tantrei – „Ceea ce este aici, este pretutindeni; ceea ce nu este aici, nu este nicăieri.” şi budismului – „Chiar în acest corp”, afirma Buddha, „înalt de 6 picioare, cu percepţiile sale senzoriale, cu gândurile sale şi cu concepţiile sale, se află lumea, originea lumii şi sfârşitul lumii.” Paralel cu convingerea/trăirea intimă a faptului că „Eu sunt Universul.” (dar nu „eul de buletin”!, ci Sinele) apare şi convingere/trăirea „Eu sunt nimic.”; adică, şi: nici o entitate nu există independentă de imensitatea creaţiei. Maestrul exclama: „Esenţa AiKiDo-ului este Nimicul.” „Dacă nu te contopeşti cu goliciunea Vidului Pur, nu vei cunoaşte niciodată Calea. Uneşte-te cu cosmosul, şi gândul transcendenţei va dispărea. Transcendenţa aparţine lumii profane; când orice urmă de transcendenţă dispare, adevărata fiinţă – Fiinţa Divină, devine manifestă. Goleşte-te pe tine însuţi şi lasă Divinul să lucreze. Cele 3000 de lumi sunt revelate pe dată; o floare va înflori şi uşa de piatră va fi deschisă a doua oară.” “Nu pune nici un cap deasupra ta, nici măcar pe al lui Buddha! Dar nici dedesubtul tău!” şi “Nu vă lăsaţi copleşiţi de Scripturi, ci copleşiţi-le voi cu/prin trăirea/asimilarea Realităţii lor/voastre!” se spune în Zen. Koan: “Care este Esenta lui Buddha ? Trei masuri de balegar.” Pe zidurile Templului de la Dendera, Egipt există şi azi o inscripţie cu spusele Zeiţei Isis: „Veniţi la Mine…şi vă voi da odihna.” În Vechiul Egipt, Mama Divină Isis era Creatoarea, Mântuitoarea, Lumina, Cea Care calcă moartea, Care face tot ce este bun, Care a fost, este şi va fi Aceeaşi (a se vedea Apocalipsa I, 8: „Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atotţiitorul”, sau rugăciunea catolică: „Precum atunci, acum şi pururea, Acelaşi!”). Ceea ce se consideră azi ca fiind spusele lui Iisus sau Iahve (aspectul masculin al Divinităţii). Existând pentru a explica, două ipoteze, care pot fi valide şi împreună: fie, vechile mituri-forţe arhetipale! s-au perpetuat în forme noi, fiind înglobate firesc sau tendenţios-cu japca, pentru a şterge vechile culte, de noile religii dominante; eventual tot ce ştim astăzi ar putea avea o origine comună în vremuri imemoriale, să zicem vechile cicluri de civilizaţie anterioare omenirii actuale, nomina odiosa; fie, Dumnezeu-Realitatea fiind Unul/Una, spune aceleaşi lucruri sau le exprimă în moduri asemănătoare. Se manifestă asemănător în locuri/timpuri diferite (aflate faţă de noi în trecut, prezent ori viitor), generând religii diferite şi forme diferite/asemănătoare de manifestare a Sa. După care oamenii încep să se certe doctrinar sau ştiinţific. Mai putem da şi alte exemple. În cultul isian/osirian: Zeiţa avea văl (Taina), icoanele Maicii Domnului din Cipru, şi mai ales de la Mânăstirea Kikkos sunt complet acoperite de un văl, în afara mâinii pentru sărutat, povestea fiind adusă în teritoriul istoric creştin, mult modificată. 25 decembrie (Crăciunul) era ziua de naştere a lui Horus, pruncul din braţele Mamei Negre-Isis, devenită Madona Neagră. 6 ianuarie (Boboteaza: botezul Domnului de către Sf. Ioan Botezătorul) era ziua zeului Aion, al 2-lea fiu al lui Isis, când aveau loc botezuri ritualice purificatoare, cu apă din Nil, căinţă şi mărturisire de păcate în public şi la preoţi ce se rugau pentru iertarea credincioşilor isieni. Împărtăşire cu trupul şi sângele zeului sub formă de pâine şi vin se practicau şi în cultul lui Osiris, precum şi în cel al lui Dionysos etc Naşteri miraculoase din fecioare au fost şi în cazul lui: Krishna, Dionysos, Venus, Buddha etc Certurile doctrinare au dus la o explicaţie validă, cum aceia-precreştinii au presimţit venirea Adevăratului Dumnezeu şi toate aceste întâmplări erau doar prefigurări ale Lui (dar care de multe ori a fost folosită părtinitor şi necinstit), dar şi la o ipoteză fantezistă (!?) din partea creştinilor care susţineau că doar în cazul lor a fost aşa: a călătorului temporal satanic care mergea în diferite epoci în trecut, însămânţa magic/malefic (ca în filmele horror de azi) femei de atunci şi instituia o nouă religie apostatică conform intereselor sale, spre a denigra creştinismul, despre care ştia că va apărea în viitor. Ad majorem Gloriam Dei! – Întru mai marea glorie a lui Dumnezeu! – nu ar trebui să însemne minciună de tipul Inchiziţiei sau habotnicie prostească, ci recunoaşterea Adevărului, care nu ştirbeşte cu nimic măreţia Divinităţii/Realităţii/lui Iisus/Maicii Domnului etc, ci doar infirmă ceea ce credeau că ştiu nişte minţi fatalmente limitate. Miturile precreştine despre MaMa şi Tatăl Ceresc s-au transformat în cele paleocreştine, nerecunoscute azi oficial, dar la fel de active funcţional (urme ale lor mai sunt în poveştile cu fata de împărat care se roagă Mamei pentru a avea un copil-Făt Frumos din lacrimă, Ivan Turbincă în rai şi iad, Dumnezeu şi Sf. Petru în diverse călătorii pe Pământ, degenerat la Ion Creangă în „Povestea poveştilor”), devenite apoi versiunile oficiale ale vieţilor şi minunilor Maicii Domnului, Iisus, Dumnezeu Tatăl, Sf. Treime şi sfinţilor, ale istoriei icoanelor făcătoare de minuni etc. Pentru că Maica Domnului/Dumnezeu este atemporal/aspaţial/acauzal/Dincolo/imanent în orice, miturile care exprimă arhetipurile aparţinând Lui sunt la fel: pentru toate timpurile şi toate locurile, pentru oricine şi pentru toţi. Putem spune că arhetipul s-a încarnat şi sub forma oamenilor (Sf. Sofia, Sf. Parascheva etc dar şi oamenii obişnuiţi) şi a acţiunilor, gândurilor şi miturilor acestora, iar oamenii au perpetuat şi în această formă mesajul arhetipurilor, prin propriile lor vieţi, care înseamnă mult mai mult decât cinica definiţie dată de Woody Allen „Viaţa este o maladie mortală cu transmitere sexuală!”, cu care, din păcate se mulţumesc cei mai mulţi în ziua de azi, iar dacă încearcă să scape din acest context ajung la pesimism şi „Greaţa” lui Sartre. Când viaţa e minunată şi plină permanent de minuni la care privim, dar nu le vedem/înţelegem. „Nimic nu e sfânt, tocmai pentru că totul este!” – se spune în Zen. Pt. exemplificare a se vedea mitul vieţii lui Buddha Sakyamuni (sec. V, î.e.n.) devenit viaţa Sf. Ioasaf (sărbătorit de creştinii ortodocşi pe 19 noiembrie). Conexiuni: Urma paşilor de pe stâncă de la Minastirea Cetatuia – linga Cimpulung Arges, despre care legenda modernă spune că aparţin lui Negru Vodă, Doamnei Clara şi fiicei lor (formă nouă a unor mituri străvechi precreştine). Să ne amintim şi de variantele mai vechi: - urmele ar fi putut fi produse prin înmuierea rocii cu o mixtură specială de plante (ca în presupusele tehnologii central şi sud-americane ale vechilor populaţii) sau au fost făcute pe vremea când stânca era nisip ud sau e vorba despre paşi ai unor persoane/fiinţe cu Putere (în ele) („May The Force be with you!” din Star Wars / Războiul Stelelor; Unica Putere Divină). - urma pasului Divinităţii: a Înălţării Mântuitorului [numit uneori în scrierile bisericeşti: Puterea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, similar Sf. Duh şi Maicii Domnului] [pasul Său imprimat pe stânca Muntelui Înălţării/Eleonului din Ţara Sfântă (există un mulaj în ghips al acestei urme la Biserica „Sf. Ilie – Gorgani / Izvor”, Str. Silfidelor 5, vizavi de Cişmigiu, Bucureşti), urma pasului Maicii Domnului de la mânăstirea lavră Poceaev din Ucraina (există o icoană a Sa la Biserica Rusă / a studenţilor din Pţa. Universităţii, Bucureşti) + deambularea-ocolirea ritualică a templului/bisericii/locului sfânt/muntelui sfânt (de ex: Mt Kailasha, timp de cca 3 ani, din 3 în 3 paşi făcându-se câte o metanie mare tibetană), în sens antiorar, la sărbători mari, la toate religiile majore (similitudinile existente între liturghia ortodoxă şi cea tibetană budistă-tantrică şi a altor religii, nu prin influenţă reciprocă, ci independent sau pentru că toate provin dintr-o Sursă comună, Miezul Sursă, sau/şi ciclurile anterioare de civilizaţie) şi pelerinajul ritualic pe rute ale Puterii (ex: Santiago de Compostella ori pelerinajele la locurile sfinte Israel, Grecia, Mt Athos, Rusia etc ale Patriarhiei Române, mersul în genunchi la Sanctuarul de la Fatima, parcurgerea labirinturilor iniţiatice de la Catedrala din Chartres etc) + pasul lui Vishnu, sub formă de pitic, în faţa demonului care cucerise universul şi care i-a dăruit, neştiind cine este, atâta spaţiu cât va cuprinde din trei paşi: din primii doi a cuprins tot universul, iar la al treilea Şi l-a pus pe capul demonului, care L-a recunoscut şi s-a închinat, primind iluminarea. + tot aşa cum Iisus a spus: „Fiul Omului nu are unde să-Şi pună capul.” (fiind neîncăput-infinit, doar Maica Domnului L-a putut cuprinde) + povestea Regelui Maimuţă din Wu Cheng En „Călătorie spre Soare-Apune” care se credea „cel mai tare din parcare” şi putea sări până la marginea lumii, dar când a sărit pe palma lui Buddha nu a putut să ajungă decât până la degetul al 4-lea, unde şi-a făcut nevoile ca să marcheze reuşita, crezând că ajunsese la coloanele de la marginea lumii (care erau de fapt degetele lui Buddha). De asemenea, în budism, sunt frecvente reprezentările Piciorului şi Mâinii aparţinând lui Buddha Primordial-Tathagata, în care fiecare părticică a tălpii/palmei reprezintă/corespunde/este un anume sector al multiuniversului/cosmosului. Similar în Vishnuism. A se vedea şi ilustraţiile: „Buddha hands.jpg” şi „Buddha feet.jpg”. - urmele legendare ale pasului Arhanghelului Mihail de la Colose (Frigia / Asia Mică, Turcia de azi) şi de la Monte Santangelo (Puglia, Italia). - urmele legendare ale mâinilor Arhanghelului Gavriil de pe stânca din Moscheea Domului Stâncii din Ierusalim (imprimate cu ocazia ridicării la ceruri a profetului Mahomed spre a primi invăţătură de la Allah). - urmele legendare ale pasului profetului Mahomed de pe stânca din Moscheea Domului Stâncii din Ierusalim (imprimate cu ocazia ridicării sale la ceruri spre a primi invăţătură, după ce a fost adus acolo de către Arhanghelul Gavriil şi îngerul-djin ElBurak – jumătate om şi jumătate animal). - obiceiul „papucilor Sfântului Spiridon” de la Biserica sa din Insula Corfu din Grecia, unde sunt moaştele Sfântului, încă din sec. IV. Veşmintele şi încălţămintea ce acoperă sfintele moaşte sunt înlocuite anual, iar cele vechi se taie în bucăţele mici care se împart credincioşilor. - pasul Sf. Ghelasie de la Râmeţ: la moartea sfântului paşii măgarului care îl purta s-au imprimat in piatra stâncii pe unde trecea în drum spre mânăstirea Râmeţ ca în ceară topită. - a se vedea şi consideraţiile expuse de Annick de Souzenelle în „Simbolismul corpului uman” referitor la semnificaţia „piciorului”. - pasul din Artele Marţiale ca Do, prin care, în urma „simplei păşiri” pe o lespede de granit groasă de cca. 30 cm, aceasta se crapă, pentru că este vorba de un pas plin de Putere. - mersul Zen - „mersul de Putere” pe care Don Juan i l-a arătat lui Castaneda - toate exerciţiile tradiţionale din disciplinele sapienţiale, care acţionează pe picior, stimulează înţelegerea conştientă sau măcar subconştientă a tuturor acestor lucruri. - civilizaţiile vechi sud+central americane aveau o tehnologie pierdută de a înmuia piatra, a o sculpta apoi, iar apoi a o resolidifica. - s-au descoperit urme de om singure sau în paralel cu urme de dinozauri, de pe vremea când stâncile actuale erau încă nisip, pe ţărm de mare sau curs de apă sau lac; poate la fel este şi la Cetăţuia, vechimea minimă estimată în acest caz: 100 000 ani. - în preistorie, picioare şi mâini ritualice: pictate, sculptate, impregnate ca în plastilină pe lut ori piatră, reprezentând: identitatea/semnătură magică; mână = releu fizic de contact conştient/subconştient (proiecţia mâinii pe homunculusul motor/senzitiv din cortexul cerebral e aproape cea mai mare); gândirea structurează limbajul şi invers, iar mâna/munca pe ambele – ipoteza evoluţionistă antropologică modernă, exprimată prima dată de… Sf. Maxim Mărturisitorul. - toate acestea au „degenerat” în urmele paşilor/mâinilor vedetelor de pe Bulevardul Faimei din Hollywood şi în jocurile copiilor de a-şi imprima mâinile şi paşii în cimentul moale.
Buddha: „Nu credeţi ceva pentru că aşa spune societatea, părinţii, educatorii sau maeştrii voştri, ori obişnuinţele/preconcepţiile voastre / aşa zisul bun simţ comun, cărţile voastre, sau istoria înregistrată etc – aflaţi, practicaţi, realizaţi şi vedeţi prin proprie experienţă ce şi cum.” Sfântul Serafim de Sarov (1759 - 1833) a susţinut că scopul vieţii creştine este trăirea conştientă a prezenţei Duhului Sfânt în fiinţa omului. Fapt pe care l-a demonstrat practic ucenicului său (devenit ulterior celebru) Motovilov. Iar prin Motovilov (care şi-a publicat, în 1903, neobişnuita experienţă) şi nouă tuturor. Yüklə 232,81 Kb. Dostları ilə paylaş:
|