28.
j) examinează, în colaborare cu autorităţile publice abilitate, cererile altor state de a permite prezenţa personalului înarmat la bordul aeronavelor operatorilor aerieni ai statului respectiv, care operează zboruri în Republica Moldova.
|
La art. 10 lit. j), cuvintele „autorităţile publice abilitate” se substituie prin cuvintele „autorităţile cu competenţele în domeniul securităţii aeronautice”.
|
Nu se acceptă
|
Cererile pentru a permite prezenţa personalului înarmat la bordul aeronavelor nu în toate cazurile se depun de către autorităţile cu competenţe în securitate aeronautică. Ca exemple de astfel de cazuri sunt cele specificate în art. 41 din Proiect:
- asigurarea securităţii persoanelor care beneficiază de protecţie şi pază de stat;
- la însoţirea încărcăturilor speciale sau diplomatice;
- la escortarea persoanelor aflate sub arest.
|
29.
|
Articolul 12. Îndatoririle şi împuternicirile comandantului de aeronavă
-
Aplicarea forţei fizice se admite dacă alte mijloace sau căi de constrîngere nu sunt posibile, nu vor avea succes sau sînt inadecvate. Doar agentul de securitate la bord are dreptul să folosească arme speciale.
|
La art. 12, alin. (5) urmează a fi examinat suplimentar prin prisma prevederilor Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc. Respectiv, comandantul de aeronavă nu se regăseşte în lista subiecţilor prezentei legi, prevăzuţi la art. 3. Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea prenotată, doar subiecţii legii (prevăzuţi la art. 3) aplică forţa fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru autoapărare, pentru respingerea atacurilor asupra cetăţenilor, asupra reprezentanţilor legii,a supra altor persoane antrenate în asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi în combaterea criminalităţii, pentru curmarea încălcărilor de lege, pentru reţinerea delicvenţilor, pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale în cazul când metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.
|
Nu se acceptă
|
Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc, conform art. 1, stabileşte temeiurile, condiţiile şi limitele (restricţiile) aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc de către subiecţii acestei legi, indicaţi în art. 3. Comandantul de aeronavă nu se regăseşte în art. 3, respectiv această lege nu se aplică în cazul dat.
Art. 5 alin. (1) nu spune că numai subiecţii acestei legi pot aplica forţa fizică, ci doar stabileşte temeiurile, condiţiile şi limitele (restricţiile) în care aceştia aplică forţa fizică. Mai mult art. 5 alin. (2) din legea prenotată prevede expres: „Forţa fizică poate fi aplicată în orice situaţie în care legea permite aplicarea mijloacelor speciale sau a armelor de foc.” Astfel Legea privind securitatea aeronautică şi este cea care reglementează aplicarea mijloacelor speciale sau a armelor la bordul aeronavelor civile.
La fel interpretarea autorilor avizului nu poate fi acceptată deoarece aceasta contravine altor acte legislative de ex., Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă nr. 130 din 08.06.2012, art. 36-38 Cod penal, art. 21-22 Cod contravenţional.
Totodată atragem o atenţie deosebită art. 273 din Codul de procedură penală.
Art. 12 din proiect asigură realizarea obligaţiilor Republicii Moldova asumate prin aderarea la Convenţia referitoare la infracţiuni şi anumite alte activităţi săvârşite la bordul aeronavelor, semnată la Tokyo la 14.09.1963 (la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 766-XIII din 06.03.1996).
|
30.
|
|
Suplimentar, se propune ca după art. 16 să se completeze cu un nou articol care să prevadă că activitatea operatorului aeroportuar, operatorilor aerieni şi a altor entităţi, impusă şi prevăzută prin programele sale de securitate, nu trebuie să contravină prevederilor actelor normative ce reglementează controlul la trecerea frontierei, controlul vamal, fitosanitar şi veterinar.
|
Nu se acceptă
|
Atâta timp cât Legea privind securitate aeronautică şi cadrul normativ aplicabil controlului la trecerea frontierei, controlului vamal, fitosanitar şi veterinar reglementează domenii separate şi nu se contrazic, nu este nevoie să fie menţionate reciproc.
Mai mult, normele şi procedurile cu privire la formalităţile vamale, de imigrare, de sănătate publică, fitosanitare şi veterinare în transportul aerian se stabileşte de actul normativ distinct, şi anume de Programul Naţional de Facilitare a Transporturilor Aeriene, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1034 din 16.10.2000.
|
31.
|
Articolul 17. Planificarea aeroportuară
(4) Amplasarea şi destinaţia zonelor de securitate cu acces restricţionat se stabilesc de către operatorii de aeroport de comun acord cu autorităţile competente în domeniul securităţii aeronautice şi se specifică în compartimentele respective ale programelor de securitate aeroportuară.
|
La art. 17 alin. (4), sintagma „domeniul securităţii aeronautice” se va completa cu sintagma „ţinând cont de regimul punctului de trecere”. Or, având în vedere că aeroporturile prezintă puncte de trecere a frontierei de stat, potrivit anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 926 din 12 decembrie 2012, asupra acestora se aplică prevederile Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova
|
Nu se acceptă
|
Atâta timp cât Legea privind securitate aeronautică şi Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova reglementează domenii separate şi nu se contrazic, nu este nevoie să fie menţionate reciproc.
|
32.
|
Articolul 18. Controlul accesului
(4) Accesul autorizat al personalului şi vehiculelor în zonele de securitate cu acces restricţionat se efectuează prin aplicarea sistemului de permise. Decizia de acordare a accesului în zonele de securitate cu acces limitat va fi adoptată de către operatorii de aeroporturi, în conformitate cu cerinţele stabilite de Autoritatea Aeronautică Civilă.
|
La art. 18 alin. (4), sintagma „de către operatorii de aeroporturi” se va completa cu sintagma „după coordonarea prealabilă cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal”, iar. alin. (5) se va completa în final cu sintagma „de către Poliţia de Frontieră”.
|
Se acceptă
|
|
33.
|
Articolul 20. Supravegherea, patrularea şi alte controale fizice
(2) Protecţia zonelor de securitate cu acces restricţionat este asigurată de operatorii de aeroport cu aplicarea mijloacelor tehnice şi barierelor de protecţie.
|
La art. 20, alin. (2) va avea următorul conţinut:
„(2) Protecţia zonelor de securitate cu acces restricţionat se efectuează de către personalul specializat al poliţiei de frontieră, de atribuţiile căruia ţine controlul accesului, cu aplicarea mijloacelor tehnice şi barierelor de protecţie şi de către colaboratorii serviciului de securitate aeronautică al aeroportului”, reieşind din prevederile pct. 10 subpct. 81 ) din Regulamentul Departamentului Poliţiei de Frontieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 434 din 19 iunie 2012.
|
Nu se acceptă
|
Stabilirea şi menţinerea integrităţii zonelor de securitate a aeroporturilor este responsabilitatea operatorilor de aeroporturi.
|
34.
|
Articolul 23. Controlul de securitate al pasagerilor şi al bagajelor de mână
(1) Toţi pasagerii care se află la plecare, în transfer sau în tranzit, precum şi bagajele lor de mână sunt supuşi unui control de securitate pentru a se preveni introducerea unor articole interzise în zonele de securitate cu acces restricţionat şi la bordul aeronavei.
(2) Operatorii aeroportuari şi operatorii aerieni vor asigura ca pasagerii şi bagajele acestora să fie supuse unui control de securitate înainte de zbor. Pasagerii care refuză să se supună controlului de securitate nu vor fi admişi la îmbarcare în aeronave. În caz de necesitate, controlul de securitate al pasagerilor şi bagajelor de cabină poate fi efectuat, la decizia comandantului aeronavei, şi în timpul zborului.
|
La art. 23 alin. (1), după sintagma „control de securitate” se va completa cu sintagma „şi unui control la trecerea frontierei”, iar la art. 23 alin. (2), sintagma „operatorii aeroportuari” se va completa cu sintagma „Poliţia de Frontieră”, având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 215 din 4 noiembrie 2011. Totodată, propoziţia „În caz de necesitate, controlul de securitate al pasagerilor şi bagajelor de cabină poate fi efectuat, la decizia comandantului aeronavei şi în timpul zborului” se exclude, deoarece contravine regulii generale de control de securitate.
|
Nu se acceptă
|
Controlul de securitate şi controlul la trecerea frontierei (reglementat de art. 9 al Legii nr. 215 din 04.11.2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova) sunt lucruri diferite.
|
35.
|
(3) Pentru efectuarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor operatorul de aeroport va dispune de echipamente de securitate care vor asigura depistarea articolelor interzise ce pot fi folosite la comiterea actelor de intervenţie ilicită. Controlul manual al pasagerilor la plecare şi al bagajelor acestora se efectuează în cazul în care utilajul necesar lipseşte sau este defectat, precum şi pentru identificarea obiectelor suspecte depistate cu ajutorul echipamentelor de securitate.
|
La art. 23 alin. (3), sintagma „controlul manual al pasagerilor la plecare şi al bagajelor acestora” se va substitui cu sintagma „controlul corporal al pasagerilor la plecare şi controlul manual al bagajelor acestora”, în vederea asigurării comprehensivităţii prevederii legale.
|
Nu se acceptă
|
Frazeologia adoptată este cea a reglementărilor internaţionale şi europene, ref.: Regulamentul UE nr. 185/2010 al Comisiei, Apendicele 3-B
MAI va prezenta care e diferenţa între Controlul manual şi controlul corporal
|
36.
|
Articolul 23. Controlul de securitate al pasagerilor şi al bagajelor de mână
(4) Pasagerii care au fost supuşi controlului de securitate nu trebuie să intre în contact cu persoanele care nu au trecut controlul. În cazul nerespectării acestor condiţii, se întreprind, după caz, următoarele măsuri:
a) se efectuează un control repetat ale părţilor critice ale zonelor de securitate cu acces restricţionat;
Articolul 25. Controlul de securitate al persoanelor, altele decît pasagerii, şi a articolelor transportate
(2) Toate persoanele, altele decît pasagerii, împreună cu obiectele transportate, sunt supuse controlului de securitate la intrarea în părţile critice ale zonelor de securitate cu acces restricţionat în scopul de a preveni introducerea de articole interzise în aceste zone.
Articolul 26. Controlul de securitate al personalului şi a vehiculelor care au acces autorizat în zona de securitate cu acces restricţionat
(2) Personalul care are acces autorizat în părţile critice ale zonelor de securitate cu acces restricţionat, la intrare în zona respectivă, va fi supus controlului de securitate în modul stabilit pentru pasageri.
|
La art. 23 alin. (4) lit. a), art. 25 alin. (2) şi art. 26 alin. (2), cuvintele „părţilor critice ale zonelor de securitate cu acces restricţionat” se vor substitui cu sintagma „zonei sterile”, la cazul gramatical corespunzător.
|
Nu se acceptă
|
Noţiunea utilizată în Proiect este din art. 3 al Regulamentului (CE) nr. 300/2008.
Nu este fundamentarea legala a propunerii
|
37.
|
Articolul 26. Controlul de securitate al personalului şi a vehiculelor care au acces autorizat în zona de securitate cu acces restricţionat
(1) Personalul care are acces autorizat în zona de securitate cu acces restricţionat, la intrare în zona respectivă, va fi supus controlului de securitate în modul stabilit de Autoritatea Aeronautică Civilă.
(3) Vehiculele care au acces autorizat în zona de securitate cu acces restricţionat se supun, la intrare în această zonă, controlului de securitate în modul stabilit de Autoritatea Aeronautică Civilă.
|
La art. 26, alin. (1) şi alin. (3) se vor completa în final cu sintagma „în coordonare cu Poliţia de Frontieră”, având în vedere competenţa Poliţiei de Frontieră de a efectua controlul la trecerea frontierei a persoanelor şi a mijloacelor de transport.
|
Nu se acceptă
|
Atâta timp cât Legea privind securitate aeronautică şi Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova reglementează domenii separate şi nu se contrazic, nu este nevoie să fie menţionate reciproc.
|
38.
|
|
Totodată, art. 26 se va completa cu un alineat nou – (5), cu următorul cuprins:
„(5) Excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3) al prezentului articol face parte personalul aerodromului/aeroportului şi angajaţii Poliţiei de Frontieră, pe perioada exercitării atribuţiilor de serviciu”.
|
Nu se acceptă
|
Excepţia nu se admite. Tot personalul care are acces autorizat în zona de securitate cu acces restricţionat urmează să fie supus controlului de securitate (Anexa 17 la Convenţia de la Chicago „Securitate” Standardul 4.2.6 “Each Contracting State shall ensure that persons other than passengers, together with items carried, prior to entry into airport security restricted areas serving international civil aviation operations, are subject to screening and security controls”.
|
39.
|
Articolul 45. Recrutarea şi instruirea personalului
(1) Persoanele care aplică sau sunt responsabile de aplicarea controlului de securitate, controlului accesului şi alte controale de securitate, instructorii, inspectorii, auditorii sunt recrutaţi, instruiţi şi certificaţi în conformitate cu prevederile Programului naţional de instruire şi certificare a specialiştilor în domeniul securităţii aeronautice. Autoritatea Aeronautică Civilă asigură elaborarea, aprobarea şi implementarea programului de instruire pentru toate categoriile de angajaţi care participă la asigurarea securităţii aeronautice şi persoanele, altele decât pasagerii, care solicită accesul la zonele de securitate cu acces restricţionat.
|
La art. 45 alin. (1), în partea ce ţine de recrutarea, instruirea şi certificarea personalului care aplică sau este responsabil de aplicarea controlului de securitate, controlului accesului şi alte controale de securitate conform unui Program naţional de instruire şi certificare a specialiştilor în domeniul securităţii aeronautice, aprobat de Autoritatea Aeronautică Civilă, de menţionat că, în raport cu poliţiştii de frontieră, care asigură securitatea aeronautică în punctele de trecere a le frontierei de stat, efectuează controlul frontierei şi autorizează trecerea frontierei de stat de către persoane şi mijloace de transport, condiţiile de angajare şi formare profesională a acestora sunt stabilite la art. 16-19 ale Legii nr. 283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră. Mai mult, potrivit pct. 10 subpct. 22) şi 23) al Regulamentului Departamentului Poliţiei de Frontieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 434 din 19 iunie 2012, Departamentul Poliţiei de Frontieră asigură implementarea şi realizarea programelor de management al resurselor umane, organizează instruirea (pregătire) profesională iniţială şi continuă a personalului cu statut special al Poliţiei de Frontieră (poliţiştilor de frontieră), precum şi perfecţionarea şi recalificarea resurselor umane; asigură selectarea şi verificarea candidaţilor la angajarea în serviciu în cadrul Poliţiei de Frontieră, cu excepţiile stabilite de lege.
Respectiv, se va stabili o excepţie de la prevederile alin. (1) al art. 45 în raport cu poliţiştii de frontieră şi colaboratorii vamali, deoarece condiţiile de recrutare şi instruire a acestora sunt stabilite prin legi speciale şi nicidecum printr-un act administrativ al Autorităţii Aeronautice Civile.
|
Se acceptă parţial
|
Art. 45 va fi redactat după cum urmează -
Articolul 45. Recrutarea şi instruirea personalului
(1) Persoanele care aplică sau sunt responsabile de aplicarea controlului de securitate, controlului accesului şi alte controale de securitate, instructorii, inspectorii, auditorii sunt recrutaţi, instruiţi şi certificaţi în conformitate cu prevederile Programului naţional de instruire şi certificare a specialiştilor în domeniul securităţii aeronautice. Autoritatea Aeronautică Civilă asigură elaborarea, aprobarea şi implementarea programului de instruire pentru toate categoriile de angajaţi care participă la asigurarea securităţii aeronautice şi persoanele, altele decât pasagerii, care solicită accesul la zonele de securitate cu acces restricţionat.
|
40.
|
(3) Persoanelor, altele decât pasagerii, care solicită accesul la zonele de securitate cu acces restricţionat li se face o instruire de securitate înainte de eliberarea unui permis de aeroport sau a unei legitimaţii de membru de echipaj.
|
La art. 45, alin. (3) se va completa în final cu cuvintele „prin coordonarea în prealabil cu Poliţia de Frontieră”.
|
Se acceptă
|
|
41.
|
(5) Agenţii aeronautici şi autorităţile ale administraţiei publice responsabile pentru diferite aspecte ale securităţii aeronautice elaborează şi implementează programe de instruire a personalului lor în domeniul securităţii aeronautice, care sunt aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă.
|
Mai mult, la art. 45 alin. (5), se va revedea prevederea potrivit căreia autorităţile administraţiei publice responsabile pentru diferite aspecte ale securităţii aeronautice elaborează şi implementează programe de instruire a personalului lor în domeniul securităţii aeronautice, care sunt aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă. Or, având în vedere prevederile art. 19 al Legii cu privire la Poliţia de Frontieră, în raport cu poliţiştii de frontieră, formele, modul de desfăşurare şi durata formării profesionale continue se stabilesc de către Departamentul Poliţiei de Frontieră. Astfel, prevederea respectivă se va exclude.
|
Nu se acceptă
|
Programul național de instruire și audit – va fi adoptat de Guvern și MTID, nu AAC.
(5) Agenţii aeronautici şi autorităţile ale administraţiei publice responsabile pentru diferite aspecte ale securităţii aeronautice elaborează şi implementează programe de instruire a personalului lor în domeniul securităţii aeronautice, care sunt aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă MTID..
|
42.
|
Articolul 46. Măsuri în cazul primirii informaţiei referitoare la intenţia de săvârşire a unui act de intervenţie ilicită
(2) În cazul primirii informaţiei veridice, referitoare la intenţia de săvârşire a unui act de intervenţie ilicită asupra unei aeronave aflate la sol sau în zbor, Autoritatea Aeronautică Civilă înştiinţează neîntârziat operatorul aerian, care va efectua examinarea de securitate a aeronavei în conformitate cu procedura stabilită în vederea depistării obiectelor explozive, armamentului şi altor obiecte periculoase.
|
La art. 46 alin. (2), după cuvintele „operatorul aerian” se completează cu cuvintele „şi Poliţia de Frontieră”.
|
Se acceptă
|
|
43.
|
Articolul 47. Planificarea, organizarea şi dirijarea acţiunilor de răspuns
(1) Agenţii aeronautici şi autorităţile ale administraţiei publice cu competenţe în domeniul securităţii aeronautice elaborează instrucţiuni pentru personalul lor, stabilesc sistemele de legătură şi asigură pregătirea acestuia în scopul întreprinderii acţiunilor de răspuns în conformitate cu planurile de reglementare a situaţiilor excepţionale legate de actele de intervenţie ilicită care preventiv sunt coordonate cu Autoritatea Aeronautică Civilă.
|
La art. 47 alin. (1), cuvintele „şi autorităţile ale administraţiei publice cu competenţele în domeniul securităţii aeronautice” se exclud.
|
Se acceptă
|
|
44.
|
Articolul 50. Programul naţional de control al calităţii în domeniul securităţii aeronautice
-
Autoritatea Aeronautică Civilă elaborează prezintă MTID pentru aprobare, aplică şi menţine un program naţional de control al calităţii. Acest program permite Autorităţii Aeronautice Civile să verifice calitatea securităţii aviaţiei civile în scopul de a monitoriza conformitatea atât cu prezenta lege, cu Programul naţional de securitate a aviaţiei civile, cu alte acte de implementare aferente.
-
Obiectivele Programului naţional de control al calităţii sunt verificarea implementării corecte şi eficiente a măsurilor de securitate aeronautică şi determinarea nivelului de conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, cu programul naţional de securitate a aviaţiei civile, cu alte acte de implementare aferente, prin intermediul activităţilor de monitorizare a conformităţii.
(3) Programul naţional de control al calităţii permite detectarea şi corectarea rapidă a deficienţelor. Acesta prevede de asemenea ca toate aeroporturile, operatorii şi entităţile responsabile pentru punerea în aplicare a standardelor de securitate aeronautică de pe teritoriul Republicii Moldova sunt monitorizate direct în mod sistematic de către Autoritatea Aeronautică Civilă sau sub supravegherea acesteia.
(4) Autoritatea Aeronautică Civilă efectuează activităţi de monitorizare a conformităţii şi solicită ca orice deficienţă identificată să fie remediată în termenul stabilit. Neconformităţile cu standardele şi procedurile de securitate aeronautică, depistate în cadrul desfăşurării activităţilor de control, trebuie să fie remediate în volumul şi în termenele stabilite de către Autoritatea Aeronautică Civilă.
(5) Se stabileşte o abordare graduală şi proporţională a activităţilor de remediere a deficienţelor şi a măsurilor coercitive legale. Această abordare este formată din etape progresive care trebuie urmate până la remedierea deficienţei, inclusiv:
a) sfaturi şi recomandări;
b) avertizare oficială;
c) aviz de executare;
d) sancţiuni administrative şi acţiuni judiciare.
(6) Autoritatea Aeronautică Civilă poate să omită una sau mai multe din aceste etape, în special în cazul în care deficienţa este gravă sau recurentă.
|