Soarele negru

Scriptură tibetană sacră

Achiziţionată de dr. Schäfer în cursul expediţiei sale

Prin ţara de pe platoul lumii, şi transportată pe nouă animale de povară.

(SPECIAL) FRANKFURT – 20 iulie. Expediţia tibetană a dr. Ernst Schäfer, care a staţionat multă vreme în Lhasa şi în capitala Panchen Lama-şilor, Shigatse, se află la ora actuală pe drumul de întoarcere în Germania. Având în vedere că sezonul musonului a început mai devreme ca de obicei, marşul de înapoiere a fost grăbit pentru a salva preţioasa încărcătură. Expediţia are o valoare ştiinţifică singulară, concretizată în colecţiile pe care le-a achiziţionat. Pe lângă uimitoarele realizări în domeniul geofizicii şi al cercetării magnetismului terestru, exploratorii au reuşit să obţină o colecţie etnologică extrem de bogată, incluzând în afara unor obiecte de cult şi articole şi instrumente ale vieţii de zi cu zi.

Cu ajutorul regentului din Lhasa, dr. Schäfer a reuşit să obţină Kangshur, uriaşa scriptură tibetană sacră, în 108 volume, şi care a necesitat nu mai puţin de nouă animale pentru a fi transportată. La fel de bogate sunt şi colecţiile zoologice şi botanice pe care expediţia le-a trimis deja, parţial, în Germania, restul fiind aduse personal de membrii săi.

Colecţia zoologică include întreaga faună a păsărilor care trăiesc în zona studiată. Dr. Schäfer a reuşit, pentru prima dată, să captureze un Schapi, o specie de capre sălbatice necunoscută până în prezent. Circa 50 de animale vii au fost deja trimise în Germania, în timp ce altele vor fi aduse personal de exploratori. Cercetătorii au obţinut de asemenea informaţii nepreţuite de natură geografică şi de istorie a pământului. Dificultăţile generate de tensiunile politice cu autorităţile engleze au fost depăşite graţie contactelor personale ale dr. Schäfer cu autorităţile din Shangtse, care le-au garantat membrilor expediţiei întoarcerea în siguranţă, împreună cu colecţiile lor atât de importante.

Levenda a încercat să afle ce s-a întâmplat cu tăbliţele aduse de expediţia germană, dar nu a reuşit. Am primit informaţii din alte surse că acestea au sfârşit în mâinile ruşilor, fiind copii ale unor texte sacre originale copiate de pe pereţii peşterilor din Tibet. Călugării îşi petreceau uneori vieţi întregi copiind cu răbdare aceste texte şi depozitându-le apoi în locaţii secrete. Se pare că numărul acestor tăbliţe este foarte mare.

Levenda afirmă de asemenea că din expediţia SS în Tibet făcea parte şi dr. Bruno Beger, un antropolog rămas celebru mai târziu pentru achiziţionarea a 115 schelete umane de la Auschwitz pentru crearea unui muzeu de antropologie nazist. Scheletele au fost selectate din rândul deţinuţilor evrei, polonezi şi asiatici, înainte de execuţia acestora. Prizonierii aleşi au fost astfel ucişi încât să nu li se deterioreze scheletul, după care cadavrele lor au fost expediate „pentru a fi descompuse în scopuri ştiinţifice”. Din interviurile acordate, rezultă că mentorul dr. Beger era tocmai organizatorul expediţiilor în Tibet, dr. Schäfer.

Informaţiile de mai sus nu mi-au confirmat tot ce doream să aflu, dar reprezintă totuşi o dovadă clară că naziştii au făcut cercetări extinse în Tibet. Este greu să mai conteşti legăturile lor ezoterice cu această zonă a lumii.

Capitolul 27

Conexiunea tibetană

Cu cinci zile înainte de sinuciderea lui Hitler în buncăr, ruşii avansau prin Berlin. În pivniţa unei clădiri, ei au găsit şase tibetani morţi, aranjaţi într-un cerc ritual. În centru se afla un călugăr care purta mănuşi verzi.

În săptămâna care a urmat au fost găsite nu mai puţin de o mie de trupuri ale unor asiatici morţi. Toţi erau tibetani care luptaseră alături de nemţi şi care purtau uniforme naziste. Nu s-au găsit documente de identificare asupra morţilor.

Auzind aceste informaţii pentru prima oară, foarte mulţi oameni rămân şocaţi. În realitate, asocierea dintre Tibet şi Germania merge până în Antichitate, deşi mulţi autori ocultişti i-o atribuie lui Karl Haushofer, omul care a servit în Japonia şi a studiat în Tibet. Cu siguranţă, Haushofer a jucat un rol important în diplomaţia politică şi ocultă a vremii, dar alianţele pe care le-a cultivat erau în realitate vechi de secole.

Călugărul cu mănuşi verzi a fost un om foarte misterios. Nu se cunosc prea multe despre el, dar s-a scris că se afla într-un contact permanent cu Hitler. Dacă această informaţie este adevărată, înclin să cred că legătura dintre ei era mai degrabă una de natură psihică decât fizică. Călugărul era cunoscut sub numele de „Păzitorul Cheii” şi se spune că ştia unde se află intrarea în Agartha, ţinutul din centrul pământului din care a provenit rasa ariană, cunoscut şi sub alte denumiri, precum Aryana, Akkadia sau Arcadia. Existenţa călugărului nu este pusă la îndoială de istorici, întrucât era cunoscut în presa vremii sub numele de „omul cu mănuşi verzi”, cel care a prezis cu exactitate numărul de deputaţi ai lui Hitler aleşi în Reichstag. La ora actuală se crede că moartea celor şase călugări, inclusiv a „omului cu mănuşi verzi” s-a produs ca urmare a unui ritual de sinucidere.

Pentru a înţelege natura misterioasei legături între Tibet şi Germania, este important să înţelegem că informaţiile generale referitoare la Tibet şi la adevărata lui semnificaţie au fost mistificate.

Din punct de vedere istoric, Tibetul reprezintă cu totul altceva decât se ştie la ora actuală. Cândva a fost o regiune extinsă care se întindea mult mai departe către nord decât actualele sale graniţe, incluzând Mongolia, dar şi regiunea piramidelor din Shensi, în provincia chineză actuală Chinkiang. Practic, Tibetul acoperea întreaga Asie Centrală, locul identificat de nenumărate legende ca fiind centrul în care s-a născut umanitatea. Există nenumărate poveşti ale unor iniţiaţi care au trecut prin regiunea Asiei Centrale pe calea lor către iluminare. Sunt prea multe pentru a le enumera pe toate, dar printre cei care au ajuns aici îi putem cita şi pe Karl Haushofer, G.I. Gurdjieff, Aleister Crowley şi L. Ron Hubbard. Chiar şi Ducele de Ellington a devenit celebru după ce a zburat mai întâi pe deasupra Muntelui Everest în calitate de pilot al Forţelor Regale Aeriene. Ducele, un nobil scoţian pe care Rudolph Hess l-a căutat în zborul său fatal către Anglia, era un asociat apropiat al lui Albrecht Haushofer. Iosif Stalin, un fost student la teologie găzduit cândva de mama lui Gurdjieff, avea şi el legături puternice cu tradiţia din Asia Centrală.

Ruşii şi germanii nu erau însă singurii care aveau legături tradiţionale cu Asia Centrală. Tătarii, care aveau să fie integraţi mai târziu în Imperiul Turcesc, şi-au tras numele de la Bazinul Tarim din această regiune. Grecii au alterat fonetic numele de „tartar³⁵”, transformându-l în „barbar”, ştiut fiind că acest popor şi-a croit drum către Africa, dând naştere aşa-numiţilor piraţi barbari şi contribuind decisiv la naşterea civilizaţiei maure. Şcolile de mistere ale sufiţilor au şi ele legături puternice cu acea regiune din Asia Centrală cunoscută cândva sub numele de Tibet. Deşi reprezintă o societate extrem de secretă, sufiţii au o influenţă majoră în societatea turcă modernă.

Cultura noastră occidentală este caracterizată printr-o concepţie extrem de eronată referitoare la Asia, inclusiv la originea religiei hinduse. Cei mai mulţi occidentali sunt convinşi că această cunoaştere este produsul popoarelor dravidiene cu pielea închisă la culoare. În realitate, însăşi istoria convenţională recunoaşte că aceste popoare au fost cucerite de rasa ariană venită din nord, care le-a dăruit textele religioase sacre cunoscute sub numele de Vede sau „cărţi ale cunoaşterii”. Este uşor să ne dăm seama de acest lucru dacă facem o comparaţie între Rig-Veda, care înseamnă „cărţile cunoaşterii lui Dumnezeu” sau „cunoaşterea regală” (Rig înseamnă conducător) şi textul sacru al vikingilor, Rig-Thula. Vikingii erau vestiţi pentru călătoriile lor pe mare, dar este improbabil să fi ajuns vreodată cu navele lor la Ceylon sau Bombay, să studieze acolo cu vreun Maharishi, iar apoi să aducă noua cunoaştere acasă, la fraţii lor, ajutându-i astfel să-şi croiască drumul către Walhalla. Este evident că ambele tradiţii îşi au sursa în Asia Centrală.

Dintr-o anumită perspectivă, opera lui Madame Blavatsky pare în întregime consacrată demonstrării originii comune a umanităţii în Asia Centrală. Autoarea oferă nenumărate dovezi în această direcţie, menite să-l conducă pas cu pas pe cercetătorul atent către adevăr. Deşi personalitatea ei a fost uneori ridiculizată, sursele ei academice nu au fost puse niciodată la îndoială. Au fost pur şi simplu ignorate de critici.

În literatura ocultă nazistă, conexiunea cu Tibetul se focalizează aproape exclusiv asupra lui Karl Haushofer. Din nefericire, informaţiile referitoare la acesta sunt foarte puţine. Deşi a scris cărţi voluminoase în limba germană, este practic imposibil să găseşti traduceri în limba engleză ale acestora. Multe din documentele sale pot fi accesate la Arhivele Naţionale pe microfilm, dar trebuie să cunoşti germana pentru a le putea citi.

Rolul lui Haushofer ca mentor al lui Hitler a fost exagerat de anumite cărţi, în timp ce altele susţin că între cei doi nu a existat nici o legătură. Există foarte puţine informaţii tipărite referitoare la natura reală a relaţiei dintre cei doi. Sursele lui Jan van Helsing indică faptul că Haushofer a fost într-adevăr mentorul lui Hitler. Femeia pe care am citat-o în această carte şi pe care am numit-o Anna a avut un bunic care a fost de asemenea un mentor al lui Hitler, dar numai dintr-o perspectivă astrologică. Se pare că în jurul lui Hitler au existat destui oameni preocupaţi de ocultism care i-au influenţat viaţa. Oricare ar fi fost rolul exact pe care l-a jucat Haushofer în viaţa lui Hitler, ştim cu precizie că a avut o influenţă majoră în Germania acelor vremuri, îndeosebi în perioada de început a ascensiunii lui Hitler la putere. Trevor Ravenscroft îl critică deschis pe Haushofer în cartea sa, Suliţa destinului, prezentându-l ca pe un magician negru, adorator al diavolului. Deşi descrierea este în mod evident tendenţioasă şi nedreaptă, este evident că Haushofer s-a folosit de forţe oculte care au sfârşit prin a-l consuma.

Un alt maestru al ocultismului implicat în conexiunea tibetană a fost Gurdjieff. Se spune că Haushofer însuşi ar fi studiat cu acesta, inclusiv cu Ordinul Dervişilor Bektashi, al cărui membru era şi Gurdjieff. Mai mult decât atât, Gurdjieff are reputaţia de a-i fi fost maestru şi lui Dalai Lama, sub numele de Dorjieff. Există însă istorici care pun la îndoială această informaţie. Alte surse indică faptul că Gurdjieff ar fi făcut parte din poliţia secretă rusă, fiind trimis în Tibet de către şefii săi din această instituţie. Părerile sunt aproape unanime în această privinţă. Oricare ar fi adevărul legat de Gurdjieff, este cert că acesta avea o mare putere, deopotrivă politică şi ocultă. Acest lucru a fost demonstrat atunci când a fost arestat pentru satirizarea publică a unei parade naziste în Berlin. Deşi naziştii îşi creaseră deja un stat poliţienesc şi se aflau la apogeul puterii lor, ei au preferat să-i dea drumul lui Gurdjieff. Istoricii afirmă că i s-ar fi dat drumul sub pretext că era nebun, dar acest lucru nu se verifică, ştiut fiind că tratamentul oferit nebunilor de către nazişti era cu totul altul. Aceştia erau adunaţi în lagăre de concentrare sau sterilizaţi. Influenţa lui Gurdjieff era atât de mare încât naziştii nu numai că i-au dat drumul, dar i-au asigurat chiar ieşirea în deplină siguranţă din Germania.

În timp ce Gurdjieff este prezentat de regulă ca un maestru al ocultismului, Haushofer este respins de cei mai mulţi istorici, fiind considerat un impostor. Un lucru este sigur: amândoi au fost implicaţi în egală măsură în misterele Tibetului şi în cele ale lumii fascinante a dervişilor. În relaţia dintre cei doi, Gurdjieff pare să fi deţinut întâietatea.

După război, americanii au încercat să-l umilească pe Haushofer, insistând să-i arate efectele dezastruoase ale teoriei sale asupra geopoliticii. Se spune despre Haushofer că ar fi afirmat că „războiul este părintele tuturor lucrurilor”, doctrina sa referitoare la Lebensraum susţinând că nevoia de spaţiu a poporului arian justifică dreptul lor de a achiziţiona noi teritorii. Deşi Haushofer este prezentat uneori ca un fanatic care credea în supremaţia ariană şi în cucerirea lumii, această imagine nu este deloc adevărată. Soţia şi fiul acestuia erau parţial evrei, fiind „arianizaţi” de Rudolph Hess însuşi, aşa că nu avea cum să fie rasist dintr-o convingere personală. În plus, este cunoscută cearta sa cu Hitler, căruia i-a spus că Germania are suficiente probleme personale pentru a mai cuceri noi teritorii. Nu putem decât să tragem concluzia că multe din citatele atribuite lui Haushofer au fost scoase pur şi simplu din context. Dacă Hitler ar fi ascultat de Haushofer, al Doilea Război Mondial ar fi putut fi evitat. Opera sa a fost ori interpretată greşit, ori a rămas netradusă, astfel încât nu o putem evalua obiectiv, nici măcar din perspectiva geopoliticii. Cine citeşte cu atenţie traducerile din opera lui Haushofer îşi dă cu uşurinţă seama că el se referea în primul rând la cucerirea unor zone cheie, absolut necesare pentru supravieţuirea şi propagarea unei specii. Limbajul pe care îl adoptă pentru publicul larg nu face decât să ascundă adevărata sa preocupare, legată de controlul punctelor cheie ale reţelei morfogenetice a pământului. Haushofer a fost cu siguranţă un autor misterios, care a scris despre cunoaşterea oferită de şcolile iniţiatice. Operele sale se adresează unor grupuri diferite, fiecare înţelegând cu totul altceva, în funcţie de propriul său nivel de conştiinţă.

Deşi aceste informaţii nu sunt pe deplin elucidate, se ştie cu siguranţă că Haushofer a fost membru al Pălăriilor Galbene, grupare cunoscută în Tibet şi sub numele de Dugpha³⁶. Altfel spus, a fost un membru al preoţiei care practica religia indigenă a Tibetului antic: Bon. Aşa se explică apariţia coloniilor de călugări tibetani şi budişti din Berlin şi Munich, în anul 1926.

Deşi conexiunea tibetană nu este pe deplin elucidată la ora actuală, putem explora în continuare un subiect legat de aceasta, şi anume religia Bon. Studierea acestui capitol mi-a permis să ajung la nişte concluzii cât se poate de interesante.

Ilustraţie