Speţe recente

3. Cazul: Enirisorse SpA/ ministerul Finaţelor, Italia, recurs prealabil, 27 noiembrie 2003

Situaţia de fapt

În 1967 au fost înfiinţate, în anumite porturi, de către Ministerul Marieni Mărfuri din Italia, instituţii publice (Aziende dei mezzi meccanici e dei magazzini) însărcinate cu administrarea echipamentelor mecanice şi a spaţiilor de stocare ale statului destinate traficului de mărfuri.

Din 1974, în toate porturile Italiei este percepută o taxă pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor transportate pe mare, taxă vărsată la Trezoreria publică.

Cuantumul taxei este determinat pentru fiecare port prin decret al Preşedintelui, 2/3 din veniturile din aceste taxe fiind repartizate acelor instituţii, pentru îndeplinirea sarcinilor lor şi o treime revine statului.

Societatea Enirisorse a efectuat, prin mijloace proprii, operaţii de încărcare şi descărcare a mărfurilor naţionale şi străine în portul Cagliari, fără a utiliza serviciile instituţiei Ministerului Marinei ce opera în acest port. Considerând că acea taxă, pe care ar trebui să o plătească şi în cazul în care nu beneficiază de serviciile instituţiei publice, reprezintă un ajutor de stat pentru acele instituţii, societatea Enirisorse a refuzat să o plătească.

În consecinţă Curtea de Casaţie s-a adresat Curţii Europene de Justiţie, prin recurs prealabil pentru a afla dacă regimul italian este contrar dreptului comunitar.

Dreptul aplicabil

Articolul 87 TCE, referitor la ajutoarele acordate de către stat
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea reaminteşte că, pentru a fi calificat drept ajutor de stat, intervenţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. 
   să provină din resursele statului
   
2. 
   să fie susceptibilă a afecta comerţul între statele membre
   
3. 
   să favorizeze direct sau indirect o întreprindere
   
4. 
   să afecteze/să ameninţe libera concurenţă.
   

Procentul acordat instituţiilor portuare din taxa cerută pentru transporturile de mărfuri, provine de la bugetul de stat şi această indemnizaţie ar putea afecta schimburile intracomunitare, pentru că este destinată unei întreprinderi stabilite într-un port pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor.

Pentru ca intervenţia statului să nu fie considerată un avantaj, trebuie să reprezinte o compensaţie pentru îndeplinirea unei obligaţii de serviciu public, clar stabilite iar parametrii de calcul trebuie să fie stabiliţi în prealabil, în mod obiectiv şi transparent.

Curtea precizează în primul rând că exploatarea unui port comercial nu antrenează în mod automat îndeplinirea unei obligaţii legate de un serviciu public.

În consecinţă instituţiile portuare trebuie să demonstreze că au în sarcină o obligaţie de serviciu public şi că sumele care le sunt atribuite constituie o compensaţie pentru îndeplinirea unei asemenea obligaţii, pentru ca banii ce le sunt alocaţi să nu fie consideraţi o formă de ajutor de stat.

Curtea a arătat că Tratatul interzice orice ajutor care a fost acordat fără o prealabilă notificare, judeătorul naţional trebuind să ia orice măsură necesară pentru a împiedica atât perceperea unei părţi din taxă cât şi atribuirea ei beneficiarilor. Curtea precizează că, în cazul în care se va hotărî că instituţiile respective au beneficiat de un ajutor de stat, va fi considerată ilegală doar partea din taxa portuară ce era atribuită întreprinderile beneficiare (restul de taxă, vărsat la bugetul de stat nu este afectat)
Evaluare
a) România va trebui să ţină cont de interpretarea dată de Curte articolului 87 TCE. Astfel, legislaţia internă referitoare la ajutoarele de stat va trebui să transpună condiţiile reluate în hotărârea Curţii: a) să provină din resursele statului; b) să fie susceptibilă a afecta comerţul între statele membre; c) să favorizeze direct sau indirect o întreprindere; d) să afecteze/să ameninţe libera concurenţă.

Totodată, regulile procedurale aferente relgementării ajutorului de stat vor trebui să conţină prevederi în sensul că sarcina probării faptului că o anumită indemnizaţie primită de la stat nu este un ajutor de stat, aparţine întreprinderilor beneficiare.

De asemenea autorităţile statale competente trebuie să demonstreze că este vorba compensaţii pentru prestaţii efectuate în scopul de a îndeplini o obligaţie de serviciu public.
b) Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat a fost modificată prin Legea nr. 603/2003, prin care a fost preluată definiţia ajutorului de stat conţinută de articolul 87 TCE – fiind extinsă piaţa relevantă la totalitatea statelor membre ale Uniunii Europene.

În acest context, va trebui totuşi examinat textul acestei legi, pentru a observa dacă sunt satisfăcute şi cele două criterii suplimentare reţinute prin Hotărârea Curţii:

• 
  sarcina probei caracterului licit al ajutorului de stat – condiţie îndeplinită, în principiu, în condiţiile articolului 5 din Lege care menţionează că orice ajutor de stat trebuie autorizat prealabil;
  
• 
  necesitatea acordării ajutorului ca o contraprestaţie pentru un serviciu realizat.
  

4. Cazul: Shield mark BV / Joost Kist h.o.d.n. MEMEx, 27 noiembrie 2003, recurs prealabil