Speţe recente

6. Cazul: Ministerul Economiei Finanţelor şi Industriei din Franţa c. GEMO S.A., 20 noiembrie 2003

Situaţia de fapt

Societatea GEMO, un supermarket francez care comercializează printre altele carne şi produse pe bază de carne, a cerut administraţiei franceze restituirea sumelor plătite ca taxă pentru achiziţiile de carne pentru care trebuie să plătească impozite conform legii naţionale. Acestă taxă este instituită pentru a finanţa serviciul public francez de colectare şi eliminare a cadavrelor de animale şi a deşeurilor abatoarelor, care este gratuit pentru crescătorii de animale cât şi pentru cei care deţin abatoare.

Refuzându-i-se restituirea acestor sume, GEMO a introdus recurs în faţa Tribunalului administrativ din Dijon, care a decis că sistemul instituit de legea franceză constituie un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar. Ministerul Economiei şi Finanţelor a atacat această decizie şi, prin urmare, tribunalul a cerut CJCE să decidă dacă această taxă este echivalentă cu un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar.
Dreptul aplicabil

Art. 87 TCE – privind ajutoarele acordate de către stat
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea precizează care sunt ajutoarele de stat incompatibile cu dreptul comunitar:

1. 
   cele care sunt acordate direct sau indirect din resursele de stat sau din cele impuse de stat;
   
2. 
   ajutoarele care uşurează sarcinile ce grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi;
   
3. 
   ajutoarele care împiedică libera concurenţă şi favorizează „anumite întreprinderi sau anumite produse” în detrimentul altora;
   
4. 
   ajutoarele ce pot afecta schimburile între statele membre;
   

Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

Faptul că activitatea de ecarisaj este întreprinsă de firme private nu înlătură caracterul de ajutor de stat, pentru că iniţiatorii acestui regim sunt autorităţile publice.

Curtea constată de asemenea că sarcina financiară privind eliminarea cadavrelor de animale şi a deşeurilor abatoarelor ar trebui considerată ca fiind un cost inerent activităţii economice pentru crecătorii de animale şi deţinătorii de abatoare, şi de care sunt scutiţi prin instituirea acestui regim de către autorităţilor de stat. Este vorba despre un avantaj economic susceptibil de a împiedica mecanismul liber al concurenţei, chiar dacă de acest avantaj beneficiază şi alte societăţi, de exemplu grădinile zoologice, principalii beneficiari rămân producătorii. În consecinţă este îndeplinită condiţia selectivităţii anumitor producători/produse în detrimentul altora.

Pe de altă parte prin această măsură este afectat şi preţul cărnii, care devine astfel mai competitivă pe piaţa comunitară, favorizând exporturile franceze de carne şi afectând schimburile intracomunitare.

În consecinţă regimul francez trebuie să fie calificat ca fiind un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar.


Evaluare

a) Cazul precizează elementele ce trebuie analizate pentru a califica o anumită măsură ca fiind ajutor de stat. Pentru România prezintă interes cunoaşterea modului de abordare a acestui tip de măsuri de către Curte în vederea adaptării corespunzătoare a legislaţiei interne din domeniu.

b) Definiţia ajutorului de stat consacrată de articolul 87 TCE a fost preluată în articolul 2 al Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, prin modificările aduse de Legea nr. 603/2003.

Cu toate acestea, va trebui să se examineze dacă reglementarea ajutorului de stat – în special articolul 2 alin. (4) din Lege, acoperă soluţia jurisprudenţială la care a ajuns Cutrea, în sensul că o măsură constituie ajutor de stat incompatibil cu acquis-ul comunitar chiar dacă se realizează prin intermediul unor întreprinderi private.

7. Cazul: Budjovicky Budvar/Rudolf Ammersin GmbH, recurs prealabi, 18 noiembrie 2003

Situaţia de fapt

Braseria Budweiser Budvar, cu sediul în localitatea cehă Budweis, produce şi exportă în Austria bere cu marca „Budweiser Budvar”. Societatea Ammersin, cu sediul în Austria comercializa berea cu marca „American Bud”, produsă de o societate cu sediul în St Louis, SUA. Între Austria şi fosta Republică Cehoslovacia s-a încheiat în 1976 un tratat de protejare a indicaţiilor geografice de origine pentru produselor alimentare regionale ale celor două părţi. În anexa care enumeră indicaţiile geografice a căror protecţie este asigurată de părţi este menţionată şi marca „Bud”.

Având ca bază legală acest tratat, braseria Budweiser Budvar a solicitat instanţei austriece interzicerea comercializării pe acest teritoriu de către societatea Ammersin a berii cu marca „American Bud”. Judecătorul austriac a introdus un recurs prejudicial în faţa instanţei de la Luxemburg, pentru a stabili în ce măsură sunt conforme legislaţiei comunitare şi pot fi aplicate în speţă dispoziţiile unui tratat bilateral, care acordă protecţie unei indicaţii geografice chiar dacă nu există pericolul inducerii în eroare a consumatorilor.

Dreptul aplicabil
- Regulamentul 2081/92 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine

- Articolul 28 TCE: „Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent acestora.”

- Articolul 30 TCE: „Dispoziţiile articolelor 28 şi 29 nu împiedică impunerea unor interdicţii sau restricţii la import, export sau tranzit, justificate de raţiuni de morală publică, ordine publică, securitate publică, protecţia sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor, (…), protecţia proprietăţii industriale şi comerciale.(…)”

- Articolul 307, al.1 TCE: “Dispoziţiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor rezultate din convenţii încheiate înainte de 1 ianuarie 1958 sau pentru statele care au aderat mai târziu, înaintea aderării, între unul sau mai multe state membre, pe de o parte, şi unul sau mai multe state terţe, pe de altă parte.”

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

În soluţia dată Curtea a stabilit că dispoziţiile Regulamentului 2081/92 nu se opun aplicării unui tratat bilateral care protejează o indicaţie geografică simplă şi indirectă (nu există legătură directă între o calitate a produsului şi originea sa geografică, ci are doar rolul să informeze consumatorul că produsul provine dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit stat)

În schimb dispoziţiile tratatului amintit pot constitui un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor care sunt legal comercializate pe teritoriul unui stat membru, contravenind astfel articolului 28 TCE care interzice orice restricţii la importul mărfurilor.

După ce stabileşte aplicarea de principiu a articolului 28 în speţă, Curtea verifică în ce măsură o asemenea restricţie la import poate fi justificată de excepţiile prevăzute la articolul 30 TCE. Instanţa constată că aplicarea dispoziţiilor tratatului bilateral în speţă are ca obiectiv asigurarea unei concurenţe loiale, înscriindu-se în „protecţia proprietăţii industriale şi comerciale” din cadrul articolului 30 TCE.

Prin urmare, dacă judecătorul naţional stabileşte în urma cercetărilor efectuate că denumirea „Bud” desemnează o regiune de pe teritoriul Cehiei, iar această denumire trebuie protejată în conformitate cu regimul proprietăţii industriale şi comerciale, dreptul comunitar nu se opune extinderii protecţiei denumirii respective pe teritoriul Austriei, în conformitate cu prevederile tratatului bilateral încheiat între cele două state.

În ceea ce priveşte tratatul bilateral invocat de Cehia, poziţia Curţii merge în sensul recunoaşterii opozabilităţii drepturilor şi obligaţiilor rezultând din acest act, fiind vorba de un tratat încheiat de un stat membru (Austria) înainte de aderarea la Uniune, aplicându-se deci dispoziţiile articolului 307, al.1 TCE (în prealabil trebuie însă stabilit de judecătorul naţional daca tratatul este încă în vigoare în urma schimbărilor intervenite în situaţia juridică a unei părţi-respectiv dezmembrarea Cehoslovaciei, parte originară la tratat şi succesiunea Republicii Cehe la acordurile internaţionale încheiate de fostul stat)

În acest context, Curtea reaminteşte că potrivit articolului 307 TCE, chiar dacă obligaţiile rezultând din tratatul încheiat de un stat membru înainte de aderarea la Uniunea Europeană ar fi incompatibile cu legislaţia comunitară, până la eliminarea incompatibilităţilor judecătorul naţional poate să aplice dispoziţiile tratatului bilateral.
Evaluare

Este una din hotărârile în care Curtea interpretează articolul 307 TCE într-un sens protector faţă de drepturile ce rezultă pentru statele terţe din acordurile încheiate cu statele membre înainte de aderarea acestora din urmă la UE, în timp ce în jurisprudenţa anterioară¹ Curtea s-a arătat mult mai reticentă faţă de situaţia acordurilor „pre-comunitare” incompatibile cu acquis-ul comunitar, aplicând principiul prevalenţei interesului comunitar asupra celui naţional şi sancţionând statele membre care au aplicat dispoziţiile unor tratate incompatibile cu acquis-ul comunitar.

Prin urmare, statele membre pot aplica dispoziţiile unor tratate anterioare aderării, chiar dacă acestea sunt incompatibile cu dreptul comunitar, datorită excepţiei prevăzute de articolul 307 alin. 1 TCE.

Din punctul de vedere al României (şi al statelor care aderă în 2004 şi candidate), regulile jurisprudenţiale degajate de CJCEdin această speţă vor face obiectul unei abordări diferite, în condiţiile în care în negocierile de aderare (capitolul 26, relaţii externe) şi în cuprinsul tratatului de aderare (pentru statele care aderă în 2004, articolul 6.10), statele care aderă şi candidate şi-au asumat obligaţia de a asigura compatibilitatea cu acquis-ul comunitar existent la data aderării a tuturor acordurilor internaţionale la care sunt parte.

Cu toate acestea, în ipoteza în care soluţia la care se va ajunge în urma renegocierii unor acorduri nu ar fi perfectă din punctul de vedere al acoperirii incompatibilităţilor cu acquis-ul comunitar şi în special în cazul în care Comisia Europeană ar fi agrea o astfel de soluţie negociată (de exemplu, cazul Tratatul româno-american privind încurajarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor), speţa de faţă ar putea furniza un precedent valoros pentru argumentarea menţinerii unei soluţii care ar avea ca fundament tratatul bilateral.