Spiritualitatea în psihologie

DUPĂ CE O SĂ VĂ FIE DOR CÂND O SĂ MURIŢI?

Răzvan:

În legătură cu chestiunea pusă în discuţie de Ştefan, şi anume care este răspunsul nostru la întrebarea:  „După ce o să vă fie dor când o să muriţi?”, vă propun spre lectură şi opinia mea.

Ţinând cont de mărturia unor spirite dezîncarnate, foarte fericite că au scăpat de sub carapacea materiei, putem spune că toate spiritele au o anumită nostalgie după PUTEREA DE ACŢIUNE ÎN PLAN FIZIC, pe care o aveau când erau încarnate în fiinţe umane. Un spirit dezîncarnat înalt cunoaşte, într-adevăr, starea de libertate absolută, dar constată că nu mai are aproape nici o influenţă decisivă asupra mersului vieţii pe Pământ. Singurul ajutor pe care îl poate da oamenilor este unul indirect, prin sfaturi sau influenţe mentale benefice – din păcate, de prea multe ori ignorate de omul care le primeşte.

Prin urmare, după ce voi muri, cred că voi regreta faptul că nu am acţionat suficient de puternic şi benefic în slujba semenilor mei. Şi îmi va fi un dor etern de forţa de impact direct şi imediat în viaţa oamenilor, spre binele, spre luminarea, spre ajutorarea lor. Ca spirit liber, voi avea limite clare în acest sens.

De aceea geniile, persoanele cu mare importanţă socială benefică sunt primite după moarte cu toate onorurile în lumea spiritelor, unde capătă un rang foarte înalt – pe măsura faptelor lor pozitive în slujba semenilor. Dacă cineva vrea să se mântuiască în Viaţa de Apoi, să scape de chinurile reîncarnărilor succesive, să se apropie de Dumnezeire... calea este să se pună în slujba oamenilor şi a lui Dumnezeu, oricât de modestă ar fi această servire. Din acest punct de vedere, cei mai norocoşi sunt medicii adevăraţi, preoţii adevăraţi, cei cu funcţii de răspundere pentru destinele oamenilor, căci au şansa să-şi dovedească marea utilitate pe Pământ.

Experienţele transcendentale, paranormale, pe care eventual le-am trăit, vor fi fără folos spiritual dacă nu vor avea această urmare practică. Din contră, cine a primit o asemenea iluminare capătă o responsabilitate mult mai mare faţă de semenii săi, pentru că el ar trebui să fie o unealtă divină eficientă, şi va fi judecat mult mai aspru de propria conştiinţă dacă n-a pus în aplicare directivele spirituale când a trăit ca om pe această planetă.

RĂSPUNSURI ACORDATE CITITORILOR

- extrase din corespondenţa autorului Răzvan Petre -

NU CITEŞTI POEZIE PRIVIND LA ŞTIRI

LIDIA:

Vă trimit un text care mie îmi este foarte drag, a lui Sri Chimoy. Textul face parte dintr-un volum de conferinţe ale acestui Maestru al Păcii Interioare, nepublicate încă la noi în ţară. Mă gândesc că poate vă ajută în propria voastră căutare de Sine, aşa cum m-a ajutat şi pe mine, în momentele importante ale vieţii!

Dacă vrei să te eliberezi
De obstacolele ignoranţei,
atunci iubeşte neobosit inocenţa şi
puritatea Inimii tale!...

Când te rogi,
gândeşte-te la un Copil
care s-a pierdut şi cere ajutor...
Când meditezi,
gândeşte-te la o floare a dimineţii
care zâmbeşte,
iradiindu-şi frumuseţea şi
oferindu-şi, necondiţionat, parfumul!...

În acest fel poţi să te împrieteneşti
cu Sufletul tău şi
să zbori infinit de mult mai sus
decât limitele gândirii...

Sufletul Omului este mai mare
decât Soarta lui...
Nimeni nu poate atinge Raiul
dacă nu trece prin iad...

Totul poate fi făcut dacă
Atingerea lui Dumnezeu
este acolo...

Oh, desigur, într-o zi va veni la plânsul nostru,
El, Acela, care este Iubirea fără de sfârşit!
El, Acela care ni s-a dăruit pe Sine!
El , Acela care este tot ce există!

Sri Chinmoy

RĂZVAN:

Da, iată un text extraordinar de plin cu căldură divină. Frumos ca exprimare, puternic încărcat emoţional, modelator spiritual... Un exemplu de modul cum se poate trimite o binecuvântare prin cuvântul scris. Fie să avem parte doar de astfel de lecturi elevate!

 

DELPHINMAN:

Foarte frumoase rânduri, într-adevăr, cu multă încărcătură poetică. Însă, ca un simplu diletant ce sunt în domeniul spiritual, recunosc, nu pot diferenţia între realitate şi autoiluzionare, între lucruri aşa cum sunt şi aşa cum aş/am vrea să fie. Simpla folosire a unor cuvinte ca: inocenţă, evitarea ignoranţei, puritatea inimii, zbor mai sus ca gândirea, zâmbetul unei flori.. etc. pot constitui capcane ale unei interpretări iluzorii a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Părerea mea!

Sigur că trebuie să ţintim spre valori pozitive şi general valabile, dar autoimpunerea unei trăiri onirice, cosmetizate şi transfigurate a realităţii, nu ne este de nici un folos.

Foarte probabil că natura umană este una de la sine bună, dar călugării buddhişti din Burma sunt bătuţi şi omorâţi în aceste zile,  iar mass-media de la noi, după ce a exploatat ineditul momentului, a abandonat ştirea. Iată o contradicţie!

E foarte uşor să ne imaginăm credincioşi, buni la suflet, darnici, iubitori de semeni. Cum se spunea mai demult, practica ne omoară! La propriu! :)

RĂZVAN:

Nu poţi citi o poezie privind la Ştiri. Nu trebuie să pierdem din vedere dimensiunea sacră, mistică, din teama de realitatea imediată. O poezie se citeşte în altă stare de spirit decât atunci când priveşti dramele şi tragediile umane.

Poezia este transfigurare, altfel ea ar fi doar o descriere. Pe de altă parte, realitatea nu este doar cea materială, vizibilă. Deci, poate că şi transfigurarea ne ajută să intuim o altă realitate ascunsă, mai diafană.

Viaţa concretă este dură, şi de aceea partea raţională a minţii este agresivă. Dar frumuseţea nu se poate măsura, ci se simte, se trăieşte cu partea intuitivă a minţii. Când vrei să delimitezi clipa de fericire, ai făcut-o să dispară din viaţa ta. Precum un vis pe care, cu cât încerci mai tare să ţi-l aminteşti, cu atât îl pierzi, definitiv.

Sunt mulţi maeştri ai metaforei care doar învârt cuvinte, dar cel care a scris această poezie vrea să ne transmită o stare specială pe care el a trăit-o, şi maeştrii lui au trăit-o, deci este o realitate, nu imaginaţie. Din păcate, prea puţini dintre noi o simţim în mod obişnuit, dar asta nu-i diminuează obiectivitatea. Termenii poetici precum „puritatea inimii”, „zbor mai sus decât gândirea”, „atingerea lui Dumnezeu”, ca să nu menţionez decât cele scrise de autor, sunt cât se poate de adevărate şi concrete, nu autosugestii. O spun toate tradiţiile spirituale ale lumii… Dar acest tărâm trebuie abordat cu sensibilitate, cu fineţe, cu sfială chiar. Altfel, dispare ca un abur.

Sunt de acord că transfigurarea realităţii imediate – ca „tehnică” de evoluţie spirituală - este o autohalucinare, contraproductivă în privinţa integrării în mediu. Ca dovadă, cei care o practică fără discernământ (fiindcă aşa sunt învăţaţi de „guru”), ca mersul pe bicicletă, ajung să confunde realitatea cu proiecţiile lor mentale. Nu dăm nume…, dar sunt printre noi.

Nu sunt sigur că natura umană este bună de la sine. Ea este inconştientă moral şi manipulabilă. Cred mai degrabă că ea este modelată, printre altele şi în primul rând, de Spiritul-Sine transcendent care o animă.

Putem fi buni şi corecţi în conduita aparentă, dar în interior să fim un vulcan de tendinţe contradictorii. Sau ne putem închipui că suntem buni, dar să nu fim şi nici măcar să părem aşa. Trebuie să lucrăm mult cu noi înşine, până la eliminarea completă a răului lăuntric, şi atunci Poezia Lumii ni se va revela de la sine, fără eforturi intelectuale. Aşa cum i se arată lui Sri Chinmoy...

Octombrie 2007