"Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale... "
N. Iorga
Cetatea de scaun SUCEAVA
FIŞA DE LUCRU
Domnia
“În anul 6965 (1457) luna aprilie 12, în Joia mare, Ştefan Voievod fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni şi a dobândit întâia biruinţă asupra lui Aron Voievod, pe Siret, la tine, la Doljesti."
Astfel este consemnată în Letopiseţul de la Putna prima victorie a lui Ştefan, pe care istoria şi ţara l-au numit cel Mare. Era fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun şi cel Drept. Când pe câmpul de la Dreptate Moldova l-a vrut domn, Ştefan va fi avut în jur de douăzeci de ani.
De tânăr, noul domnitor s-a arătat ca un mare conducător.
A început prin a întări puterea Moldovei, ameninţată de mulţi duşmani din afară.
A organizat armata, a dotat-o cu arme de foc, a ridicat cetaţi noi sau le-a întărit pe cele vechi (Roman, Neamţ, Suceava etc).
A restrâns privilegiile feudale, stopând încercările de dezbinare sau opoziţiile unora din marii boieri.
A ocrotit ţărănimea, apărând-o de tendinţele de contopire ale marilor feudali. Bazându-se pe dragostea de ţară a răzeşilor, Ştefan i-a chemat în numeroase rânduri la oaste, pe cei viteji răsplătindu-i cu pământ.
Ştefan cel Mare a spirijinit târgoveţii (meşteşugari şi negustori) - încurajându-le activitatatea, ferindu-i de concurenţa mărfurilor străine.
Ştefan cel Mare a spirijinit târgoveţii (meşteşugari şi negustori) - încurajându-le activitatatea, ferindu-i de concurenţa mărfurilor străine.
Şi-a atras mica boierime din rândul căreia a recrutat pe mulţi din apropiaţii săi. Bucurându-se de sprijinul celor multi, dispunând de o armată bine pregătită şi puternică, de numeroase fortificaţii aşezate în locurile strategice, Ştefan - el însuşi viteaz comandant de oşti - a putut respinge numeroasele atacuri ale neprietenilor de moment ori ale duşmanilor mai vechi ai ţării.
Victorii importante a dobândit la Baia, în1467, la Lipnic sau Lipinti, 1470, la Codrul Cosminului, la 26 octombrie 1497, şi încă în mai multe alte locuri.
Încleştarea cea mai mare avea s-o aibă însă cu oştile otomane. Ca urmare a refuzului de a se prezenta la Poartă şi chiar de a mai plăti tribut, temutul sultan Mohamed al II-lea - cu puţin timp înainte, în 1453, cuceritor al Constantinopolului- trimise poruncă unuia din oştenii săi de frunte, lui Soliman paşa, să-şi lase neîntârziat treburile şi să pornească împotriva ghiaurului Ştefan . Soliman strângând o armată uriaşă, de circa 120 000 de oameni, porni spre Moldova.
Ştefan nu dispunea de o oştire mai mare de 40 000 de viteji, majoritatea ţărani, precum şi de aproximativ 9 000 secui, unguri, poloni veniţi în ajutor.
Voievodul român a adoptat metoda cea mai potrivită în astfel de împrejurări probată de numeroase ori în trecut : înfometarea duşmanului prin golirea satelor şi ascunderea proviziilor, hărţuirea lui neîncetată prin atacuri neaşteptate.
Lupta decisivă a avut loc la 10 ianuarie 1475. Ştefan şi oştenii lui aşteptau lângă Vaslui ,într-o zonă mlăştinoasă . În zorii zilei, în negura groasă ce se lăsase, trîmbiţele şi trosnetul sec al tunurilor au vestit începutul bătăliei. Paloşele au început să lovească, şuierul lor ascuţit împletindu-se înfricoşător cu glasurile răniţilor. Valuri, valuri, duşmanii se aruncau asupra oştirii lui Ştefan.
Ştiutor al legilor războiului, domnul Moldovei s-a aruncat de îndata în lupta cea grea. Pilda lui a întărit parcă braţele oştenilor, le-a dat puteri noi. Loviţi năprasnic, turcii au început să se retragă. Un alt atac pornit de moldovenii ţinuţi până atunci ca rezervă a pus pe fugă trupele lui Soliman.
Iată cum evocă Nicolae Iorga cea mai strălucită victorie a statului feudal al Moldovei asupra turcilor - victoria de la Vaslui:
" Strivind trupuri care făcuseră a doua oară un "pod înalt" deasupra râpei în care curgeau acum valuri roşii deasupra tinei, spahii în haine bogate, pe cai arăbeşti, se aruncară asupra izvorului săgetilor... Topoarele, securile, ciomagele, ghioagele bătura turbat asupra haitei lupilor...
Ziua nu se limpezise încă pe deplin când toată puterea vrăjmaşă : pedestrime, călări, salahori, tunuri, lăsă lunca sângeroasă şi fugi, cete-cete, în toate părţile.
Şi în ziua aceea de marţi, a desăvârşitei biruinţe - cea mai mare din viaţa lui Ştefan şi asupra celui mai puternic duşman - şi miercuri şi joi, pâlcuri de vânători se ţinură în urma duşmanilor ."
Teama voievodului s-a aratat a fi întemeiată.
În vara anului 1476, aprigul Mohamed al II-lea avea să vină el însuşi cu o armată mult mai numeroasă asupra lui Stefan.
Deşi la Valea Albă sau Războieni, la 26 iulie 1476, domnitorul şi cei vreo 12 000 de oşteni viteji n-au putut să ţină piept copleşitoarei armate turceşti de 150 000 - 200 000 oameni, cetăţile Moldovei au rezistat, sultanul fiind silit să se întoarcă fără să fii realizat măcar unul din gândurile cu care porniseră la luptă: supunerea statului moldav, alungarea lui Ştefan, cucerirea unor teritorii pe malul Mării Negre.
Luptele cu turcii au continuat încă multă vreme, până către 1478, când Ştefan cel Mare a acceptat plata unui tribut anual de 4 000 galbeni, Poarta recunoscând în schimb libertatea Moldovei.
Luptele cu turcii au continuat încă multă vreme, până către 1478, când Ştefan cel Mare a acceptat plata unui tribut anual de 4 000 galbeni, Poarta recunoscând în schimb libertatea Moldovei.
Ştefan cel Mare a fost nu numai un domnitor viteaz, învingător în 34 din cele 36 de războaie purtate ci si un bun gospodar al ţării, un mare iubitor de cultură.
În timpul lui, în cetatea de scaun a Sucevei, la curţile domneşti din Iaşi, Vaslui, Hârlău , ori in importantele sale ctitorii, au fost create multe din capodoperele artei moldoveneşti.
Între anii 1466 - 1469 a pus să se înalţe mănăstirea Putna, locul unde a şi fost înmormântat.
Frumoase monumente au fost ridicate la Voroneţ, la Pătrăuţi, la Borzeşti - locul naşterii si copilăriei domnitorului - la Războieni ( în memoria vitejilor căzuţi în luptele cu turcii ), la Râuşeni, " unde a fost tăiat capul tatălui său Bogdan voievod", la Dobrovăţ şi în multe alte locuri.
Portret
Ştirile din cronici şi portretele păstrate ni-l înfăţişează pe Ştefan ca pe un bărbat nu înalt, cu o faţă ovală, plină, cu fruntea frumos boltită, cu ochi albaştri, pătrunzători, cu părul roşcat, inelat, lung pe spate şi tăiat în faţă. Despre Ştefan cel Mare, Grigore Ureche scria că : " era un om întreg la fire, neleneş şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai acolo îl aflai. La lucru de război meşter, unde era nevoie, însuşi se vâra, ca văzându-l ai săi să se îndărăpteze, şi pentru aceia rar razboi de nu biruia şi unde îl biruia alţii, nu pierdea nădejdea, ci ştiindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor."
Sfârşitul
Dacă duşmanii nu l-au putut răzbii, vârsta, guta şi rana de la picior căpătată în timpul unei lupte l-au slăbit.
La 2 iulie 1504, dupa 47 ani si 3 luni de domnie, Ştefan cel Mare avea să se sfârşească din viaţă.
***Cronicarul turc Tevarih - I Ali-I Osman despre expediţia turcilor in Moldova in 1475 şi înfrângerea lor de către Ştefan cel Mare.
***Cronicarul turc Tevarih - I Ali-I Osman despre expediţia turcilor in Moldova in 1475 şi înfrângerea lor de către Ştefan cel Mare.
***
[...] Mehemd-han [..] a ajuns pe malul apei Dunarea [...] si a pornit prin vilaietul Moldovei, mergând cale de mai multe zile [...]. În sfârşit, acel necredincios, strigându-şi de asemenea oastea, a intrat în fundătura sălbatică a unei trecători, unde îşi pregătise uneltele sale de război. El porunci călăreţilor săi să descalece si îi facu pe toţi pedestraşi, ca să nu fugă, ci să lupte cu inverşunare [...]. Cele două oşti au stat o vreme, luptându-se pe locul de bătalie. Gazii s-au învârtit pe acolo cu ogarii lor, dar nu au văzut că ei nu ies din pădure. Atunci un bucluc dintre ei, panadindu-şi în primejdie, s-au ajutat unii pe ceilalţi si s-au năpustit asupra oştilor ghiaurilor
[...]Dar şi oastea ghiaurilor răi de fire, care erau cât un ocean de intinsă, punându-se în mişcare ca un uragan şi ca un vânt puternic aducător de nenorociri [...]. Dar acei ageamii care nu erau obişnuiţi cu lupta au obosit [...]. Abia căutau prilejul de fugă. Când au văzut oarecare îngăduinţa, ei s-au împrăştiat de tot şi ei fost cauza înfrângerii şi a celorlalţi. Părăsind lupta şi măcelul, au fugit astfel încat nici nu s-au mai uitat îndărăt. Nici nu era chip. Ei s-au călcat în picioare ca nişte turme de oi şi nici viteji si bravi nu au mai putut găsi cale să mai lupte. Suliman paşa nu a putut să-i strângă într-alt loc pe ostaşii aceia care se împrăştiau. Oricât de mult s-au straduit si oricât de multe sforţări a depus, el nu a putut totuşi să-şi închege şi să-şi rânduiască alaiul [...]. [...] Dupa o vreme, văzând moldoveanu (Kara Bogdan) că ţinutul acela a ramas pustiu, că duşmanul a fugit, a pornit pe urmele lui şi a pus mâna pe cei pe care i-a găsit slabi.
[...] Când călăreţii, venind iute ca vântul şi cu iuţeala unui torent, s-au îngrămădit în groapa (azmak) aceea, cei care au dat primii peste ea au rămas împotmoliţi, devenind astfel punte pentru cei care au sosit după ei. Cetele care veneau unele dupa altele s-au răvăşit ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit caii multor mii de oameni şi picioarele multor trupuri, rămânând astfel în mlaştina morţii. După ei au venit duşmanii şi trântindu-i şi pe cei care nu căzuseră încă de pe calul vieţii, le-au luat capul si cămaşile. Ostaşii care s-au salvat din nenorocirea aceea au scăpat din mâna duşmanului, ieşind din Ţara Românească. Intamplarea aceasta s-a petrecut in anul (879), într-o zi de miercuri, în a patra zi a lunii ramazan.
[...] Când călăreţii, venind iute ca vântul şi cu iuţeala unui torent, s-au îngrămădit în groapa (azmak) aceea, cei care au dat primii peste ea au rămas împotmoliţi, devenind astfel punte pentru cei care au sosit după ei. Cetele care veneau unele dupa altele s-au răvăşit ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit caii multor mii de oameni şi picioarele multor trupuri, rămânând astfel în mlaştina morţii. După ei au venit duşmanii şi trântindu-i şi pe cei care nu căzuseră încă de pe calul vieţii, le-au luat capul si cămaşile. Ostaşii care s-au salvat din nenorocirea aceea au scăpat din mâna duşmanului, ieşind din Ţara Românească. Intamplarea aceasta s-a petrecut in anul (879), într-o zi de miercuri, în a patra zi a lunii ramazan.
***Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către ţările învecinate în care le aduce la cunoştinţă victoria de la Vaslui, solicitând, totodată, ajutor pe mare şi pe uscat. Suceava, 25 ianuarie 1475
***Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către ţările învecinate în care le aduce la cunoştinţă victoria de la Vaslui, solicitând, totodată, ajutor pe mare şi pe uscat. Suceava, 25 ianuarie 1475
***
Coroanei Ungariei şi tuturor ţărilor în care va ajunge această scrisoare, mântuire. Pre luminaţilor si măriţilor principi cu toţii, din toată creştinătatea şi din orice loc va ajunge scrisoarea noastră de faţă, noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei, închinăciune prietenească şi dorim tot binele pentru binele oamenilor incredinţati cârmuirii voastre. Necredinciosul împarat al turcilor a fost a fost de multă vreme şi este pierzătorul creştinatăţii şi in fiece zi se gândeşte cum ar putea să o subjuge. Drept aceea, vă facem cunoscut domiilor voastre, că în jurul sărbătorii de curând trecute a Bobotezei, numitul turc a trimis asupra noastră o mare oştire de-a sa, cu Assar-beg şi Ali-beg si Schnder-beg, Piri-beg, fiul lui Isac-paşa, cu toată puterea sa. Şi aceştia erau căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Şi auzind noi acesta ne-am înarmat cu toţii şi am mers împotriva lor [...], şi i-am învins şi i-am călcat in picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei. Şi dupa aceasta, auzind necredinciosul turc lucrul acesta, si-a pus în cap şi-n gând ca-n luna mai să se răzbune asupra noastră.Voieşte a-şi supune această poartă a creştinătăţii care e ţara noastră [...]. Şi dacă această poarăa ar fii pierdută, va fii in primejdie toată creştinătatea. De aceea ne rugăm de prietenia voastră, ca şi toţi regii, să vă îndreptaţi asupra duşmanului creştinătăţii cât mai este vreme. Căci numitul turc are in toate părţile mulţi duşmani care vor purcede împotriva-i cu sabie în mână. Iară noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastra creştinească, că vom sta şi vom lupta pâna la moarte pentru creştinătate, punându-ne în cumpănă. Şi aşa trebuie să faceţi şi voi din partea voastră pe uscat şi pe mare, întrucât astă dată [...] i-am tăiat mâna dreaptă. Aşadar să nu întârziaţi. Dat în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel luna ianuarie, ziua douăzeci şi cinci - 1475.
Şi auzind noi acesta ne-am înarmat cu toţii şi am mers împotriva lor [...], şi i-am învins şi i-am călcat in picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei. Şi dupa aceasta, auzind necredinciosul turc lucrul acesta, si-a pus în cap şi-n gând ca-n luna mai să se răzbune asupra noastră.Voieşte a-şi supune această poartă a creştinătăţii care e ţara noastră [...]. Şi dacă această poarăa ar fii pierdută, va fii in primejdie toată creştinătatea. De aceea ne rugăm de prietenia voastră, ca şi toţi regii, să vă îndreptaţi asupra duşmanului creştinătăţii cât mai este vreme. Căci numitul turc are in toate părţile mulţi duşmani care vor purcede împotriva-i cu sabie în mână. Iară noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastra creştinească, că vom sta şi vom lupta pâna la moarte pentru creştinătate, punându-ne în cumpănă. Şi aşa trebuie să faceţi şi voi din partea voastră pe uscat şi pe mare, întrucât astă dată [...] i-am tăiat mâna dreaptă. Aşadar să nu întârziaţi. Dat în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel luna ianuarie, ziua douăzeci şi cinci - 1475.
Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei.
***Scrisoare prin care un dregător al hanului tătar al Crimeii comunica sultanului Mehmed al II-lea înfrângerea tătarilor în expediţia lor din 1476 împotriva Moldovei.
***Scrisoare prin care un dregător al hanului tătar al Crimeii comunica sultanului Mehmed al II-lea înfrângerea tătarilor în expediţia lor din 1476 împotriva Moldovei.
***
[...] La sosirea acestei veşti, deşi noi înşine aveam duşmanii noştri, totuşi, primind sâ vâ slujim pe măria voastră, ne-am dus la scara domniei voastre cu războinici încercaţi şi cu arme de lupta.Am incendiat numeroase cetăţi ale ghiaurului; am luat multe şi nenumărate prăzi.Apoi, până să ne întoarcem, a sosit vestea neînsemnată precum că a venit duşmanul şi a devastat casele voastre. Lăsând numaidecât prăzile noastre, când ne-am gândit să ne întoarcem, ghiaurul, venind din urma noastră, s-a războit mult cu noi. Au pierit mulţi oameni dintre ai noştri; doi fraţi de-ai mei au devenit martiri. Au pierit luptători si caii noştri. Noi inşine am venit cu un cal. Apoi duşmanul nostru, venind dupa noi, cu oastea de la Taht, a luat ţinuturile noastre. Noi ne aflam în oraşul Karam. Nu aveam însă cai graşi ca să ieşim şi să ne războim. A venit şi la Karam-Sheri ca să se lupte acolo, dar nu a putut să faca nimic cetăţii. Din pricina acestor veşti neînsemnate, nu am putut sa ne onorăm cu vederea fetei binecuvântate a măriei voastre [...]
Harta - mănăstiri
Cetatea NEAMŢ
Cetatea NEAMŢ
Mănăstirea Neamţ
Suceava
Putna
Putna
Manastirea Putna
Voroneţ
Voroneţ
Detalii Voronet
Voroneţ
Voroneţ
icoană
icoană
icoană
Cetatea Hotin
Cetatea Albă
Chilia lui Daniil Sihastru
Stema Moldovei
Sabia lui Ştefan cel Mare
Monumente
Bibliografie
Marin Matei Popescu, 100 de Personalitati din Evul mediu Romanesc, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1981, pag (170-174)
***, Istoria Romaniei in date, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1971, pag (99-112)
Dinu C. Giurescu, Istoria Ilustrata a Romanilor, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1981, pag (133-140)
***, Istoria Romanilor Epoca Antica si Medievala, Chisinau, 1993, pag (120-136)
***, Documente din Istoria Romanilor, Bucuresti, 1996, (108-133)
***, Atlas pentru Istoria Romaniei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag (32-34-36)
