Suport de Curs

Paragraful 10: În conformitatea cu articolul 49 al Tratatului, restricţiile la libertatea de presta astfel de servicii vor fi eliminate faţă de cetăţenii Statelor Membre care sunt stabiliţi în alte State Membre decît în statul unde se află persoana pentru care se direcţionează serviciul. Pentru a permite ca serviciile să fie prestate, persoana care prestează serviciul poate să plece în alt Stat Membru unde se află persoana pentru care serviciul respectiv este direcţionat sau invers, ultimul poate să plece în Statul unde este stabilită persoana care prestează serviciul dat. În timp ce primul caz este prevăzut expres în paragraful 3 al articolului 50, ceea ce permite persoanelor care prestează servicii să-şi urmeze activitatea cu titlu temporar în Statul Membru unde se prestează serviciul, al doilea caz este situaţia geamănă cu prima, care îndeplineşte obiectivul de liberalizare a tuturor activităţilor profitabile care nu sunt reglementate de libertatea circulaţiei bunurilor, persoanelor şi capitalului.
Paragraful 16: Concluzia este că libertatea de a presta servicii include de asemenea şi libertatea pentru beneficiarii de servicii să plece în alt Stat Membru pentru a beneficia de pe servicii acolo, fără să fie limitaţi de restricţii, chiar şi în privinţa plăţilor şi că turiştii, precum şi persoanele care beneficiază de pe servicii medicale şi persoanele care călătoresc în scopuri de studii sau afaceri sunt considerate drept beneficiari de servicii.
Nici prestatorul de servicii nici beneficiarul de servicii nu călătoreşte
Aceste cazuri nu au fost examinate de Curte, doar de începînd cu anii 90 şi una din explicaţiile plauzibile este că serviciile necesită contact vizual sau cel puţin o oarecare formă de încredere înainte că beneficiarul de servicii să decidă dacă doreşte să primească acest serviciu. În cazul C-384/93 Alpine Investments Curtea a examinat acest tip de cazuri.
Cazul C-384/93 Alpine Investments
Cazul ţine de o reglementare Olandeză care interzicea sunetele nesolicitate la telefon din partea companiilor Olandeze care ofereau servicii financiare, cu excepţia cazului cînd exista acordul expres al potenţialilor clienţi. Interdicţia era impusă atît companiilor Olandeze cît şi celor străine. Curtea a considerat că aceste măsuri sunt incompatibile cu articolul 49 al Tratatului.
Paragraful 30: Primul paragraf al articolului 49 al Tratatului interzice restricţiile la libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii. În consecinţă, prevederea ţine nu numai de restricţiile impuse de Statul de destinaţie dar şi cele impuse de Statul de origine. După cum Curtea s-a expus în mod frecvent, dreptul de a presta servicii poate fi utilizată de o întreprindere împotriva Statului unde aceasta este stabilită dacă serviciile sunt prestate pentru persoane stabilite în alt Stat Membru (vezi cazul C-18/93 Corsica Ferries Italia v Corpo dei Piloti del Porto di Genova [1994] ECR I-1783, paragraful 30; Peralta, menţionată mai sus, paragraful 40, şi cazul C-381/93 Comisia v Franţa [1994] ECR I-5145, paragraful 14).

Paragraful 31: Concluzia este că interdicţia de a face sunete nesolicitate la telefon nu este în afara domeniului de aplicare al articolului 49 al Tratatului, din simplu fapt că este impusă de Statul unde prestatorul de servicii este stabilit.

Paragraful 32: De asemenea, anumite argumente aduse de Guvernele Olandei şi a Marii Britanii urmează a fi analizate.

Paragraful 33: Aceste Guverne spun că interdicţia respectivă nu cade sub incidenţa articolului 49 al Tratatului pentru că aceasta este o măsură general aplicabilă, nu este discriminatorie în esenţă şi nici obiectul, nici efectul acesteia n-au drept scop să stabilească un avantaj pe piaţa naţională comparativ cu prestatorii de servicii din alte State Membre. Deoarece ea afectează numai modul în care serviciile sunt prestate, aceasta este o măsură nediscriminatorie ce ţine de anumite aranjamente de comercializare care, conform deciziei de cazurile comasate C-267 şi 268/91 Keck şi Mithouard [1993] ECR I-6097, paragraful 16, nu cad sub incidenţa articolului 30 al Tratatului.

Paragraful 34: Aceste argumente nu pot fi acceptate.

Paragraful 35: Deşi interdicţia de genul acesteia examinate în procedura principală este generală şi nediscrimnatorie şi nici obiectul, nici efectul acestea nu este să stabilească un avantaj pentru piaţa naţională comparativ cu prestatorii de servicii din alte State Membre, aceasta poate oricum, după cum s-a menţionat mai sus, (vezi paragraful 28), să constituie o restricţionare a libertăţii prestării serviciilor transfrontaliere.

Paragraful 36: O astfel de interdicţie nu este similară legislaţiei ce ţine de anumite aranjamente de comercializare stabilite în Keck şi Mithouard pentru a nu cade sub incidenţa articolului 30 al Tratatului.

Paragraful 37: În conformitate cu acea decizie, aplicarea faţă de produsele din alte State Membre a prevederilor naţionale ce restricţionează sau interzic în cadrul Statului Membru de import a anumitor aranjamente de vînzare nu este în stare să limiteze comerţul între Statele Membre atît timp cît, în primul rînd, aceste prevederi se aplică tuturor comercianţilor care operează pe teritoriul naţional, şi, în al doilea rînd, acestea afectează în acelaşi fel, de jure şi de facto, comercializarea produselor naţionale şi a celor care din alte State Membre. Motivul este că aplicarea acestor prevederi nu este de natură să limiteze accesul pe piaţa al bunurilor importate pe piaţa Statului Membru de destinaţie sau să limiteze accesul pe piaţă mai mult decît aceasta are loc pentru produsele naţionale.

Paragraful 38: O interdicţie cum este aceasta în dispută este impusă de Statul Membru unde prestatorul de servicii îşi are sediul şi afectează nu numai ofertele pe care le face el către adresaţi care sunt stabiliţi în acel State sau călătoresc acolo pentru a primi aceste servicii, dar şi ofertele transmise potenţialilor beneficiari de servicii din alte State Membre. Această măsură deci afectează direct accesul pe piaţă al serviciilor din alte State Membre şi deci este capabilă să limiteze comerţul intra-comunitar de servicii.
Speţă
Compania Travel Inc. este stabilită în Statul Membru A şi este activă pe piaţa de servicii turistice în mai multe State din UE. Aceasta activează prin intermediul agenţilor care, fie pleacă în alte State Membre UE şi propun serviciile companiei, fie prin intermediul sunetelor la telefon, companiilor partenere din aceste State Membre, publicităţii pe internet şi prin intermediul companiilor locale de publicitate.

În politica sa de a se extinde pe piaţa de servicii turistice, compania a decis să lanseze o campanie promoţională în Statul Membru B, care nu a fost ţintit în trecut de companie. În acest sens compania doreşte să utilizeze serviciile de publicitate din acel Stat Membru prin intermediul publicităţii la TV, radio, situri pe internet, panouri informative. Pachetul care se propune presupune servicii multiple, nu doar turism, ci şi posibilitatea de a obţine servicii diverse cum sunt consultaţii pentru îngrijirea corpului, programe culturale, cursuri scurte de instruire, toate fiind posibile prin intermediul companiilor partenere ale Travel Inc., toate active în Statul Membru A. În urma investigaţiilor, compania a aflat că Statul Membru B are următoarele reglementări:

1. 
   Publicitatea pentru serviciile turistice combinate cu altele, menţionate mai sus, este strict interzisă la TV, radio, panouri informative. Scopul este de a elimina pachetele turistice, care de fapt sunt înşelătoare pentru clienţi, deoarece nu oferă posibilitate de a decide asupra unui pachet mai mic sau să aibă posibilitatea să aleagă servicii separate în momentul în care decid să călătorească.
   
2. 
   Metodele utilizate de companie – sunete prin telefon şi antrenarea companiilor partenere care nu duc responsabilitate de pachetele respective sunt interzise.
   

Consultaţi compania Travel Inc. cu privire la drepturile pe care le deţine, dacă acestea sunt, în baza Dreptului Comunitar.

Obiective de Referinţă

• 
  - să cunoască cum a interpretat Curtea întinderea prevederilor articolelor 49 şi 50 Tratat în prisma considerentelor de ordin economic;
  
• 
  - să determine care sunt criteriile de determinare a unui serviciu în sensul prevederilor Tratatului;
  
• 
  - să cunoască care sunt drepturile prestatorilor şi beneficiarilor de servicii (dreptul de ieşire, intrare şi reşedinţă) şi cum Curtea a interpretat aceste drepturi;
  
• 
  - să determine care sunt condiţiile de exercitare a dreptului de prestare şi recepţionare a serviciilor;
  
• 
  - să cunoască care sunt limitările pe care Statul Membru recipient le poate utiliza faţă de prestatorii şi beneficiarii de servicii;
  
• 
  - să delimiteze limitările de ordin discriminatoriu şi nediscriminatoriu pe care le pot/nu pot aplica Statele Membre faţă de prestatorii şi beneficiarii de servicii.
  

Lecţia nr. 14
Libertatea circulaţiei capitalului
Libertatea circulaţiei capitalului nu a fost la fel de bine dezvoltată cum au fost celelalte sectoare de drept substanţial al UE. Articolul 56 al Tratatului a fost declarat de Curte în primii ani de existenţă a Comunităţii că nu are efect direct în sistemul juridic al Comunităţii, ceea ce a permis multiple derogări de libertatea circulaţiei capitalului.
Articolul 56
În cadrul prevederilor stabilite de acest Capitol, sunt interzise orice restricţii cu privire la mişcarea capitalului dintre Statele Membre şi între Statele Membre şi state terţe.

În cadrul prevederilor stabilite de acest Capitol, sunt interzise orice restricţii cu privire la plăţi dintre Statele Membre şi între Statele Membre şi state terţe.

Aceste note de curs se vor axa pe cazurile relevante examinate de Curte cu privire la limitarea circulaţiei capitalului. Nu se va face o analiză a excepţiilor de la articolul 56 al Tratatului.
Una dintre cele mai evidente forme de limitare a circulaţiei capitalului s-a materializat în regulile speciale de asigurare din partea Statelor Membre utilizate în timp procesului de privatizare. În acest scop, în timpul procesului de privatizare, stabiliri parteneriatelor publice – private, Statele Membre au inclus prevederi speciale cu privire la controlul noilor întreprinderi create şi deci au limitat libertatea circulaţiei capitalului. Toate cazurile de mai jos vor ţine de iniţiativele Comisiei de a elimina acest impedimente.
Cazul C-58/99 Comisia v Italia
Paragraful 3: Articolul 2 al legislaţiei consolidate ţine de drepturile speciale pe care le deţine Statul şi autorităţile publice. Articolul 2(1) prevede că Preşedintele Consiliului de Miniştri poate determina prin Decret care companii controlate direct sau indirect de Stat, implicate în activităţi de apărare, transport, telecomunicaţii, resurse energetice şi alte sectoare ale serviciilor publice, pot suferi schimbări în statutele lor, înainte ca să se adopte acte prin care se pierde controlul asupra lor, prin decizii la şedinţele extraordinare ale adunărilor generale, prin care Ministrul Finanţelor primeşte careva drepturi speciale. Aceste drepturi, care sunt stabilite în articolul 2(1), includ dreptul de a face aprobări exprese, puterea de stabili cel puţin unul din mai mulţii directori şi un auditor, precum şi un drept de a pune veto pe anumite decizii.
Paragraful 4: Din cîte se vede din actele prezentate la Curte drepturile speciale trebuie să fie exercitate luîndu-se în considerare obiectivele de politică naţională şi industrială. Conţinutul clauzei care conferă drepturi speciale se materializează printr-un Decret al Ministerului Finanţelor ((Articolul 2(1a)). Articolul 2 al acelui Decret de asemenea se aplică faţă de companii, controlate direct sau indirect de către structurile publice care operează în sectoarele de transport şi alte servicii publice; în acest caz, acele structuri îşi asumă rolul Ministrului Finanţelor în determinarea care companii sunt sub influenţa drepturilor speciale, întinderea acestor drepturi şi modul în care ele sunt exercitate (Articolul 2(3)).
Paragraful 13: În privinţa drepturilor speciale oferite Ministerului Finanţelor în baza articolului 2 al legislaţiei consolidate, Comisia în esenţă spune că drepturile de acest fel, care sunt capabile să limiteze sau să facă mai puţin atractive exerciţiul drepturilor fundamentale garantate de Tratat, trebuie să satisfacă patru condiţii: ele trebuie să se aplică într-o formă nediscriminatorie, să fie justificate de condiţiile prevalatoare de interes general, să fie corespunzătoare pentru asigurarea că obiectivele pe care le urmăresc sunt atinse şi să nu meargă mai departe decît cît este necesar pentru a atinge aceste obiective. Odată ce nu sunt indicatori care ar spune că aceste condiţii sunt satisfăcute în prezentul caz şi drepturile speciale oferite de autorităţile Italiei sunt un potenţial factor de discriminare, care poate fi folosit într-o formă arbitrară, Comisia consideră că aceste drepturi speciale sunt incompatibile cu articolele 43 şi 56 ale Tratatului.
Paragraful 14: În apărarea sa, Guvernul Italiei nu a negat faptul că prevederile naţionale în dispută sunt incompatibile cu Dreptul Comunitar. Guvernul doar a confirmat intenţia să se conformeze cu opinia din 10 august 1998 a Comisiei şi a adăugat că proiectul de lege pregătit de în acest sens a fost aprobat de Consiliul de Miniştri din 18 decembrie 1998 şi transmis în Parlament pentru examinare.
Curtea de fapt nici nu a avut posibilitatea să examineze argumentele Guvernului Italiei, pentru că ele erau absente. În acest caz este greu de determinat dacă drepturile speciale oferite oficialilor de State constituie un impediment pentru libera circulaţie a capitalului.
Cazurile de mai departe au arătat însă că practicile de ”cote de aur” (acţiuni cu drepturi speciale) sunt intr-adevăr în contradicţie cu libertatea circulaţiei capitalului.
Cazul C-483/99 Comisia v Franţa
Cazul ţine de o reglementare Franceză care prevedea următoarele:

(a) orice deţinere directă sau indirectă de către o persoană fizică sau juridică a cotelor, care activează de unul singur sau în comun cu alţii, care întrece limitele de o zecime, o cincime şi o treime din capital sau drepturile de vot în companie trebuie înainte de achiziţie să fie aprobate de Ministerul Economiei (Articolul 2(1) al Decretului);

(b) dreptul de a se opune oricărei decizii de a transfera sau utiliza în calitate de garanţie bunurile enumerate în anexa la Decret – bunurile în discuţie fiind majoritatea capitalului celor patru companii subsidiare a companiei principale, şi anume Elf-Aquitaine Production, Elf-Antar France, Elf-Gabon SA şi Elf-Congo SA (Articolul 2(3) al Decretului).
Curtea:
Paragraful 41: Chiar dacă regulile în dispută nu sunt în stare să genereze tratament neechitabil, ele sunt în stare să limiteze achiziţia de acţiuni în întreprinderile în discuţie şi să-i facă pe investitorii din alte State Membre să se răzgîndească să mai investească capital în aceste companii. Ele sunt deci capabile transforme libera circulaţie a capitalului într-o libertate iluzorie ( vezi în acest sens, cazurile cuplate C-163/94, C-165/94 şi C-250/94 Sanz de Lera şi Alţii [1995] ECR I-4821, paragraful 25, şi Case C-302/97 Konle [1999] ECR I-3099, paragraful 44).
Paragraful 42: În aceste circumstanţe, reglementările respective trebuie considerate drept o restricţionare a circulaţiei capitalului în sensul articolului 56 al Tratatului. Este necesar în continuare de examinat dacă şi în baza la ce prevederi aceste restricţii pot fi justificate.
Paragraful 47: În prezentul caz, obiectivul urmat de legislaţia respectivă este în principal să asigure livrările de produse petroliere în cazul în care apare o criză, şi inevitabil cade sub incidenţa intereselor publice legitime. Într-adevăr, după cum Curtea a recunoscut anterior consideraţiile de securitate publică care pot să justifice un obstacol pentru libera circulaţie a bunurilor includ şi obiectivul de asigurare a livrărilor minime de produse petroliere în orice perioadă în timp (Campus Oil, paragrafele 34 şi 35). Aceeaşi judecată se aplică şi pentru obstacolele la libera circulaţie a capitalului, atît timp cît securitatea publică este de asemenea una din motivele de justificare prevăzute în articolul 58(1)(b) al Tratatului.

Paragraful 49: Este necesar deci să fie stabilit dacă obstacolele care reies din legislaţia în discuţie sunt capabile să ofere Statului Membru posibilitatea să asigure livrările minime de produse petroliere în cazul în care apar pericole eminente şi serioase, şi dacă aceste măsuri nu merg mai departe decît este necesar pentru acest obiectiv.

Paragraful 50: În acest sens, cu privire la argumentul de bază al Comisiei cu privire la Articolul 2(1) al Decretului nr. 93-1298, trebuie reamintit că în baza sistemului creat de aceasta prevedere, orice deţinere directă sau indirectă de acţiuni care întrece anumite limite, indiferent de natura sa sau forma juridică, trebuie să fie aprobată apriori de Ministrul Economiei pentru fiecare persoană care participă ca deţinător de acţiuni. În conformitate cu prevederile aplicabile, exerciţiul acestui drept nu este calificat de nici o condiţie, cu excepţia referinţei, formulate în termeni generali în articolul 1 al decretului, ce ţine de protejarea intereselor naţionale. Investitorii interesaţi nu primesc nici un indiciu cu privire la circumstanţele speciale obiective în care autorizarea anterioară achiziţiei va fi oferită sau refuzată. O astfel de lipsă de precizie nu permite indivizilor să-şi stabilească care este nivelul lor de drepturi şi obligaţii ce reies din articolul 56 al Tratatului. Acesta fiind cazul, un sistem de acest fel trebuie considerat ca fiind contrar principiului certitudinii juridice (Église de Scientologie, paragrafele 21 şi 22).

Paragraful 51: O astfel de putere de discreţie constituie o implicare serioasă în libertatea circulaţiei capitalului, şi poate avea drept efect excluderea în general a acesteia. În consecinţă, sistemul în dispută cu siguranţă trece de ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentate de Guvernul Franţei, în special prevenirea perturbărilor de livrări minime de produse petroliere în caz de period eminent şi real.

Paragraful 52: În ceea ce priveşte argumentele Comisiei cu privire la Articolul 2(3) al Decretului nr. 93-1298, care prevede dreptul de a se opune transferului sau utilizării drept garanţie a bunurilor celor patru companii subsidiare ale Société Nationale Elf-Aquitaine care se află peste hotare, se aplică aceleaşi consideraţiuni. Chiar dacă ceea ce se implică aici nu ţine de un sistem de autorizare anterioară dar un sistem de opunere post facto, este bine cunoscut că exerciţiul acestor drepturi de asemenea nu este calificat de nici o condiţie care să limiteze discreţia largă a ministrului respectiv cu privire la controlul identităţii deţinătorilor de bunuri al companiilor subsidiare. În consecinţă sistemul cu siguranţă trece de ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentate de Guvernul Franţei, în special prevenirea perturbărilor de livrări minime de produse petroliere în caz de period eminent şi real.

Mai mult, prevederile legislaţiei Franţei nu stabilesc careva limitări.

Curtea deci a considerat măsurile naţionale ca fiind prea largi şi neclare pentru a fi proporţionale cu scopurile pe care le urmăresc. De asemenea, ea a interpretat prerogativele Statului ca limitînd premisele pentru investiţiile persoanelor private, astfel limitînd exerciţiul libertăţii de circulaţie a capitalului. Curtea a continuat cu un alt caz similar C-503/99 Comisia v Belgia.
Cazul C—503/99 Comisia v Belgia
Legea Belgiană prevedea următoarele drepturi pentru State ca deţinător de acţiuni preferenţiale:

Pentru o companie naţională de transport prin ţevi:

a) notificarea despre orice transfer, utilizare în calitate de garanţie sau schimbarea destinaţiei sistemului companiei de linii şi conducte care sunt folosite sau port fi folosite ca instrumente majore de transportare a produselor energetice, trebuie să fie transmisă Ministrului responsabil, care va fi împuternicit să se opună unei astfel de operaţiuni dacă el consideră că aceste acţiuni afectează negativ interesul naţional în sectorul energetic;
(b) Ministrul poate numi doi reprezentanţi ai Guvernului Federal în consiliul directorilor companiei. Aceşti reprezentanţi pot propune Ministrului anularea oricărei decizii consiliului directorilor pe care ei o consideră contrară recomandărilor ţării pentru politica energetică, inclusiv obiectivele Guvernului cu privire la disponibilitatea surselor de energie pentru ţară;
Pentru Compania naţională de Gaz:

(a) notificarea despre orice transfer, utilizare în calitate de garanţie sau schimbarea destinaţiei sistemului companiei de linii şi conducte care sunt folosite sau port fi folosite ca instrumente majore de transportare a produselor energetice, trebuie să fie transmisă Ministrului responsabil, care va fi împuternicit să se opună unei astfel de operaţiuni dacă el consideră că aceste acţiuni afectează negativ interesul naţional în sectorul energetic;

(b) Ministrul poate numi doi reprezentanţi ai Guvernului Federal în consiliul directorilor companiei. Aceşti reprezentanţi pot propune Ministrului anularea oricărei decizii consiliului directorilor pe care ei o consideră contrară recomandărilor ţării pentru politica energetică.
Curtea:
Paragraful 37: Deşi Tratatul nu defineşte termenii de mişcare a capitalului şi plăţi, este deja stabilit prin jurisprudenţa Curţii că Directiva 88/361, împreună cu nomenclatorul ataşat ei, poate fi folosit pentru definirea a ceea ce constituie mişcare de capital (Case C-222/97 Trummer and Mayer [1999] ECR I-1661, paragrafele 20 şi 21).

Paragraful 38: Punctele I şi II ale nomenclatorului stabilesc în anexa I a Directivei 88/361, şi nota explicativă care apare în anexă indică că investiţiile directe sub formă de participare într-o companie sub formă de acţionar sau achiziţia garanţiilor pe piaţa de capital constituie mişcare de capital în sensul articolului 56 al Tratatului. Notele explicative stabilesc că investiţiile directe sun caracterizate în special prin posibilitatea de a participa efective în administrarea companiei sau controlul ei.

Paragraful 39: În contextul acestor consideraţiuni, este necesar de considerat dacă regulile care împuternicesc acţiunile preferenţiale ale Regatului Belgiei în SNTC şi Distrigaz, care permit acestui Stat Membru să se opună în primul rînd oricărui transfer, utilizare drept garanţie sau schimbare a destinaţiei liniilor şi conductelor sau unor bunuri strategice şi, în al doilea rînd, anumitor decizii de administrare care contravin recomandărilor politicii energetice a ţării, să constituie o restricţie la libertăţii de circulaţie a capitalului între Statele Membre.

Paragraful 40: Guvernul Belgiei nu neagă faptul că în principiu aceste restricţii pe care legislaţia în discuţie le stabileşte cad sub incidenţa liberei circulaţii a capitalului.

Paragraful 41: Guvernul Marii Britanii de asemenea confirmă, cel puţin parţial, că legislaţia Belgiei este restrictivă în natura sa.

Paragraful 42: În consecinţă, este necesar de determinat dacă şi în ce circumstanţe legislaţia în dispută poate fi justificată.
Paragraful 48: Este necesar deci de determinat dacă legislaţia în dispută permite Statului Membru să asigure livrări minime de energie electrică în caz de pericol eminent şi real, şi dacă aceste măsuri merg sau nu mai departe decît este necesar pentru a atinge obiectivele respective.

Paragraful 49: Înainte de toate, trebuie menţionat că regimul în discuţie este unul de opoziţie. Este stabilit pe principiul de respect al autonomiei de luare a deciziilor faţă de întreprinderile în discuţie, deoarece în fiecare caz aparte exerciţiul controlului de către ministrul responsabil necesită o iniţiativă din partea autorităţilor Guvernului. Nu se solicită vreo aprobare anterioară. Mai mult, pentru ca această putere de opoziţie să fie folosită, autorităţile publice sunt obligate să se conformeze unor termene limită stricte.