Suport de Curs

Speţă - Admisibilitatea unei acţiuni în baza 230(4) TCEE
Compania Alpha importă caise din America de Sud pentru a le comercializa în statul membru X. Pe data de 22 ianuarie 1978 compania a expediat din America de Sud în statul membru X o cantitate de 200 de tone de caise pentru a fi importate şi comercializate.
Procedura de emitere a licenţelor de import a fructelor din afara Comunităţii era reglementată de un Regulament Z al Comisiei adoptat în 1976 care prevede ca licenţele să fie eliberate la cererea importatorilor şi după prezentarea documentaţiei necesare, în primele cinci zile ale lunii, ulterior cu un termen de valabilitate de 40 de zile.
La începutul anului 1978, Comisia a iniţiat o procedură de supraveghere a importurilor de caise din statele Americii de Sud şi a depistat că importurile efectuate începând cu 1976, depăşesc semnificativ cantităţile admisibile pentru piaţa Comunitară, astfel apărea pericolul distorsionării serioase a pieţii interne.
Pe data de 29 ianuarie 1978 Comisia a adoptat Regulamentul Y, prin care a suspendat procedurile de emitere a licenţelor pentru importul de caise deja solicitate, precum şi suspendarea emiterii unor noi licenţe de import, până va fi stabilit un sistem de cote comun, care va stabiliza situaţia pe piaţa relevantă. Regulamentul Y a intrat în vigoare pe data de 5 februarie 1978.
Compania Alpha a solicitat pe data de 3 februarie 1978, de la Agenţia autorizată a statului membru X, o licenţă pentru importul cantităţii de caise ce urmau să ajungă în portul capitalei statului respectiv. Agenţia de licenţiere a refuzat să emită, pe data de 6 februarie 1978, licenţa de import pentru compania Alpha, pornind de la noile reglementări ale Regulamentul Y.
Astfel marfa companiei Alpha a fost sechestrată, fără a putea fi importată şi comercializată. În perioada ianuarie - februarie 1978, 12 companii de import a caiselor au avut marfa sechestrată din motiv că nu li s-au eliberat licenţe de import.
Companiei Alpha doreşte să conteste valabilitatea regulamentului Comisiei din 29 ianuarie 1978 în baza procedurii art., 230(4) al TCEE.
Întrebare:
Consultaţi compania Alpha privind condiţiile necesare pentru admisibilitatea unei cereri în adresa Curţii în baza art.230(4) al TCEE.
Speţă - Acţiunea de contestare şi despăgubire contra Comunităţii
Un Regulament X al Consiliului UE autorizează Comisia să impună restricţii la importurile de fructe în spaţiul comunitar, dacă acestea ar cauza distorsiuni serioase pe piaţa comunitară. Regulamentului X al Consiliului prevede că atribuţia Comisiei de a impune restricţii la importuri de fructe poate fi exercitată doar în cazul în care importurile sau efectuat în baza contractelor comerciale semnate după data de intrare în vigoare a prezentului Regulament X.
Astfel de interdicţii pot fi aplicate de Comisie şi importatorilor de fructe ce au contracte semnate cu data de până la intrarea în vigoare a prezentului Regulament X cu o singură condiţie: că aceasta este absolut necesar pentru a preveni o distorsionare serioasă a pieţii Comunitare.
Comisia Europeană adoptă un Regulament Y, în baza atribuţiilor conferite de Consiliul UE prin Regulamentul X sus menţionat, de a impune interdicţii la importul de fructe. Regulamentul Y al Comisiei Europene prevede că importul de fructe ce se efectuează în baza contractului comercial semnate înaintea intrării în vigoare a Regulamentului X va fi permis doar într-o cantitate de 50% din totalul prevăzut în contract. În acelaş timp, preambulul Regulamentului Y nu conţine expres nici o argumentare privind această restricţie şi în general cum este determinat volumul de 50%.
Compania Alpha importă fructe în statul membru Z în baza unui contract semnat până la data de intrare în vigoare a Regulamentului X şi din cauza Regulamentului Y, adoptat de Comisia are 50% din marfa importată sechestrată de către organelor vamale a statului Z.

Întrebări:

1. Consultaţi Compania Alpha care are intenţia de a ataca validitatea Regulamentului Y adoptat de Comisie şi să ceară despăgubiri de la statul membru Z sau de la Comunitatea Europeană.
2. Contestarea privind validitatea Regulamentului Y trebuie adresată unei instanţe naţionale, Curţii Europene de Primă Instanţă sau ambelor? Care ar fi temeiurile de contestare a validităţii Regulamentului Comisiei?
Obiectivele de Referinţă

• 
  să distingă care sunt actele instituţiilor Comunitare care pot fi supuse contestării conform Legislaţiei comunitare;
  
• 
  să stabilească motivele pentru care subiecţii pot înainta cereri de contestare şi anulare a Actelor comunitare;
  
• 
  să cunoască condiţiile pe care subiecţii de contestare trebuie să le întrunească pentru a putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie (ratione personae);
  
• 
  să cunoască actele şi acţiunile comise de instituţiile Comunităţii care pot fi supuse contestării şi anulării ca Curtea Europeană de Justiţie;
  
• 
  să distingă condiţiile de atragere a instituţiilor Comunităţii la răspundere pentru acţiunile comise;
  
• 
  să determine care sunt formele de recuperare a prejudiciilor generate de acţiuni ale instituţiilor Comunităţii.
  

Lecţia nr. 8
Libera circulaţie a bunurilor
Articolul 25 al Tratatului
Taxe vamale la import şi toate taxele care au efect echivalent vor fi interzise între Statele Membre. Această interdicţie se va aplica şi cu referite la taxele vamale de natură fiscală.
Cazul 24/68 Comisia v Italia (taxele pentru organizarea statistică)
Paragraful 14: orice taxă cu caracter pecuniar, indiferent cît de mică este sau de destinaţia ei sau de forma de aplicare, care se impune în mod unilateral pe bunurile naţionale sau străine datorită motivului că acestea traversează o frontieră … constituie o taxă care are efect echivalent … chiar dacă nu este colectată în beneficiul Statului, nu este discriminatorie sau protectoare în efectul său şi dacă produsul asupra căruia se impune taxa nu se află în concurenţă cu produsul naţional.
Însemnătatea prevederilor cazului:

1. 
   Orice taxă cu caracter pecuniar, indiferent cît de mică este
   

Taxa cu caracter pecuniar se referă numai la măsurile de natură fiscală. Regulile naţionale care nu sunt de natură fiscală cad sub incidenţa prevederilor articolelor 28-30 din Tratat. Prevedere “indiferent de cît de mică este” indică asupra faptului că în cazul taxelor nu există vreo excepţie de de minimis.

2. 
   Indiferent de destinaţia sau forma de aplicare
   

Curtea a stabilit această formulare pentru a clarifica că orice taxă, indiferent de argumentele prezentate de Statele Membre, dacă acestea sunt direcţionate către produsele de import, urmează a fi considerate ca avînd efect similar cu taxele vamale. Curtea a stabilit că taxele mici de susţinere a bazei de date statistice, taxele pentru verificare de inofensivitate pentru sănătate, taxele poştale pentru prezentarea unui colet din alt Stat Membru pentru a fi verificată şi trecută ca liberă de vamă, taxele pentru exportul de obiecte de artă sunt toate considerate echivalente cu taxele vamale de import (ETVI)

3. 
   Impuse unilateral pentru bunurile naţionale sau străine datorită motivului că acestea traversează o frontieră
   

Această referinţă la trecerea frontierei este elementul de bază pentru distincţia dintre aplicarea articolului 25 şi articolului 90 al Tratatului pentru normele naţionale analizate. Articolul 90 se aplică tuturor produselor şi nu la frontieră, în timp ce articolul 25 se aplică numai în cazul cînd taxele sunt impuse datorită trecerii unei frontiere. În continuare, în cazul C -163/90 Legros s-a stabilit că taxele interne de frontieră sunt ETVI:
O taxă aplicată la frontiera regională datorită motivului introducerii produselor într-o regiune a Statului Membru constituie un obstacol în libera circulaţie a bunurilor care este cel puţin la fel de serioasă după nivel cu taxa aplicată la frontiera naţională datorită motivului intrării produselor pe întreg teritoriul Statutului Membru.

4. 
   chiar dacă nu este colectată în beneficiul Statului, nu este discriminatorie sau protectoare în efectul său şi dacă produsul asupra căruia se impune taxa nu se află în concurenţă cu produsul naţional
   

Aceste condiţii nu oferă nici o şansă Statelor să-şi fundamenteze necesitatea taxelor vamale. Astfel, în cazul 2 şi 3/69 Diamantarbeider, Curtea a respins argumentul conform căruia taxa de 0,33% aplicată pentru diamantele importate, stabilită de Stat pentru a susţine fondul de pensii pentru lucrătorii din industria de prelucrare a diamantelor, care are scopuri sociale şi nu are drept obiectiv generarea fondurilor suplimentare pentru Trezoreria de Stat. Curtea a continuat că indiferent de motiv, taxa vamală a generat costuri mai mari pentru produsele importate şi deci a discriminat produsele importate aflate în concurenţă. Ea de asemenea a adăugat că utilizarea altor metode, cum ar fi taxe aplicate în mod general ar putea fi utilizate în loc de către Statele Membre. În acest caz, articolul 90 ar putea fi utilizat pentru a verifica conformitatea cu Dreptul Comunitar a normelor Statelor Membre.
Argumentul absurd al Belgiei prezentat în cazurile 2 şi 3/62 Comisia v Luxemburg şi Belgia, cunoscut sub denumirea de cazul turtelor dulce, a fost criticat de Curte, aşa după cum normele respective chiar şi dacă nu sunt discriminatorii, sunt EVTI-uri în esenţă, iar argumentul că “taxa stabilită pentru produsele de import are drept scop egalarea preţurilor produselor străine cu cele Belgiene” nu ar fi putut în nici un caz să scape de aceeaşi soartă ca şi EVTI-urile.
Utilizarea remediilor pentru cazurile cînd se aplică taxele vamale şi taxele care au efect echivalent cu taxele vamale
Cazul Vad Gend en Loos a recunoscut efectul direct al articolului 25 al Tratatului. Acest subiect nu ar fi apărut dacă Statul ar fi fost acela care aplică taxe pe produse de import. Dar ce se întîmplă dacă o întreprindere privată aplică astfel de taxe? În cazul C-16/94 Dubois v Garanor Exploitation Curtea a stabilit că prevederile articolului 25 sunt aplicabile. Ea a spus că nu există nici o diferenţă dacă taxa rezultă dintr-o acţiune unilaterală adoptată de autorităţi sau dintr-o serie de contracte private.
Rambursarea taxelor aplicate ilegal a fost declarată drept posibilă de curte în cazul San Giorgio 199/82. Curtea a stabilit că dreptul de a cere rambursarea taxelor este posibilă datorită drepturilor oferite din start indivizilor de către Tratat de a fi exceptaţi de la plata unor astfel de taxe. (decizia Van Gend en Loos). Suplimentar, Curtea a stabilit că rambursarea nu va fi posibilă dacă aceasta ar rezulta într-o îmbogăţire fără justă cauză, un exemplu evident fiind că comerciantul care a plătit taxele le-a transferat către consumatorii finali. În acest caz, el va primi o sumă dublă comparativ cu cea care constituite plata pentru taxe (de la consumatorii finali şi dela stat care a rambursat taxele).

Curtea a intrat în detaliile acestui sistem în cazul C-192/95 Comateb, unde a menţionat că consumatorii finali vor putea solicita rambursarea fie de la comerciant, fie de la stat. Dacă consumatorul merge direct la Stat, atunci comerciantul nu este inclus în schema de rambursare. Totuşi, astfel de cazuri sunt rare. De obicei, consumatorul alege produsul similar de pe piaţa locală. În acelaşi caz Comateb Curtea a stabilit în paragraful 31 că comerciantul poate solicita compensarea pentru daunele cauzate de micşorarea volumului de vînzări datorită taxelor impuse fie prin remediile naţionale dacă acestea sunt disponibile, sau dacă nu sunt disponibile, atunci prin intermediul principiului stabilit în Factortame cazul C-46 şi 48/93, unde Statul este responsabil de încălcarea prevederilor Tratatului şi în acelaşi timp de cauzarea daunelor pentru indivizi. Remediile sunt totuşi condiţionate de autonomia procedurală naţională, atît timp cît acestea sunt eficiente, nediscriminatorii şi termenele limite aplicate pentru acestea sunt egale cu acelea aplicate pentru litigii naţionale similare, şi nu încalcă principiul de echivalenţă şi efectivitate.
Curtea a fost rugată să răspundă la întrebarea dacă excepţiile prevăzute în articolul 30 sunt posibile pentru articolul 25 aşa după cum acestea se aplică pentru prevederile articolelor 28 şi 29 ale Tratatului. În cazul 7/68 Comisia v Italia Curtea a menţionat cu precădere că prevederile articolului 30 se aplică numai faţă de articolul 28 şi 29 al Tratatului, şi nu faţă de articolul 25, aşa după cum a fost cerut de Guvernul Italiei.
În acelaşi timp, Curtea a decis în cazul 18/87 Comisia v Germania să ofere o listă de cazuri cînd taxele vamale şi taxele echivalente cu taxele vamale să fie considerate ca aparţinînd unei alte grupe de măsuri naţionale. Într-un fel, acestea nu sunt excepţii de la articolul 25, aşa după cum cazurile ce urmează mai jos nu cad în orice caz în categoria de taxe vamale sau EVTI-uri, astfel ele nu au nici o legătură cu articolul 25. Scopul a fost să se ofere o abordare mai “codificată” faţă de taxele vamale şi EVTI-uri. Curtea a stabilit în paragraful 6 că:

1. 
   dacă ţin de un sistem general de taxe interne aplicate sistematic şi în concordanţă cu criterii similare faţă de produsele naţionale şi cele importate
   
2. 
   dacă aceasta constituie plăţi pentru un serviciu prestat întreprinderii pentru o sumă care este proporţională cu serviciul prestat
   
3. 
   dacă ţine de inspecţiile organizate pentru a îndeplini obligaţiunile ce reies din Dreptul Comunitar
   

Sistemul general de taxe interne
Dacă taxa face parte dintr-un sistem general de taxe interne, atunci taxele ar trebui să fie verificate conform prevederilor articolului 90 al Tratatului.
Plata pentru serviciile prestate unei întreprinderi
În cazul 132/82 Comisia v Belgia Curtea a spus că taxa în discuţie este consideraţiunea pentru un serviciu actualmente prestat importatorului şi este de o mărime egală cu cea a serviciului prestat.
Curtea a fost pusă în situaţia să determine că astfel de reguli sunt utilizate abuziv de unele State Membre. Spre exemplu, în cazul 340/87 Comisia v Italia Curtea a stabilit că taxa aplicată de autorităţile Italiei stabilită pentru comercianţi pentru funcţionarea oficiilor birourilor vamale în afara orelor normale de lucru este ilegală, aşa după cum acestea trebuiau să fie deschise oricum, în conformitate cu prevederile unei Directive Comunitare.
Curtea a continuat cu cazurile 24/68 Comisia v Italia ţi C-389/00 Comisia v Germania – pentru ca o taxă să nu cadă sub incidenţa articolului 25, serviciul trebuie să ofere un beneficiu specific pentru importator/exportator.
Taxele pentru operarea inspecţiilor cerute de Dreptul Comunitar
În cazul 132/82 Comisia v Germania Curtea a stabilit că taxele pe importuri pot fi aplicate dacă ele sunt asociate cu inspecţiile obligatorii solicitate de Dreptul Comunitar dacă următoarele 4 condiţii se respectă:

1. 
   ele nu întrec costul actual al inspecţiilor în legătură cu care sunt aplicate
   
2. 
   inspecţiile sunt obligatorii şi uniforme pentru toate produsele supuse taxării din cadrul Comunităţii
   
3. 
   ele sunt prevăzute de Dreptul Comunitar în interesul general al Comunităţii
   
4. 
   ele promovează libera circulaţie a bunurilor, în special prin neutralizarea obstacolelor care ar putea apărea ca urmare a măsurilor unilaterale de inspectare adoptate în conformitate cu articolul 30 al Tratatului.
   

Speţă
Statul Membru A dispune de o industrie de producere a vinului foarte bine dezvoltată. Aceasta în principiu produce vinuri de calitate înaltă, cu concentraţie mică de alcool, care au fost considerate în mod tradiţional drept o mîndrie naţională de cetăţenii respectivului Stat Membru. Statul Membru B a susţinut de-a lungul anilor politica de produse alcoolice de nivel jos şi mediu, cu o atenţie deosebită faţă de concentraţia ridicată de alcool. Strong Spirits Inc., o întreprindere înregistrată în Statul Membru B, a decis, după o cercetare complexă a pieţii, că intrarea pe piaţa Statului Membru A ar putea să fie profitabilă, aşa încît a iniţiat campanii promoţionale de importare a băuturilor alcoolice din Statul Membru B în Statul Membru A. Pe parcursul activităţilor de export, Strong Spirits Inc a primit consultaţii de la o companie de consultanţă juridică din Statul Membru A, că pentru a importa produse alcoolice în Statul Membru A, companiile trebuie să treacă următoarea procedură:

1. 
   La biroul vamal aflat la hotar să prezinte confirmarea achitării următoarelor taxe:
   

• 
  O taxă generală de transport pentru utilizarea drumurilor Statului Membru A (se aplică numai faţă de mijloacele de transport pentru mărfuri, alte mijloace de transport cum ar fi cele pentru pasageri şi alte forme de transport sunt exceptate de la plata taxelor)
  
• 
  Taxe legate de asigurarea obligatorie a răspunderii civile care poate avea loc în legătură cu transportarea cargoului, care în cazul legislaţiei Statului Membru A este inclusă în categoria încărcăturilor cu pericol deosebit de mare (produse inflamabile)
  

2. 
   La oficiul vamal din cadrul Statului Membru A, la oficiul de inspecţie, plata următoarelor taxe:
   

• 
  Taxă de parcare pentru perioada inspecţiei calităţii produselor. Taxa este fixă, indiferent de perioada de şedere la oficiul de inspecţie din cadrul biroului vamal
  
• 
  Taxă de verificare a calităţii produsului, aplicabilă după ce au fost finalizate testele de control ale calităţii produselor
  
• 
  Taxă de înregistrare, pentru scopuri statistice pentru Statul Membru A la capitolul bunuri importate
  

3. 
   Companiile care fac comerţ cu produse spirtoase tari sunt supuse unei taxe de protecţie a sănătăţii, care se plăteşte lunar şi constituie 10% din preţul băuturilor alcoolice vîndute.
   

Consultaţi Strong Spirits Inc. cu privire la drepturile pe care le are în baza Dreptului Comunitar şi identificaţi, dacă ele sunt, prevederile şi practicile Statului Membru A care încalcă prevederile Dreptului Comunitar.

Articolul 90 Taxare internă
Articolul 90 reglementează taxarea care se aplică în interiorul statului, şi nu la frontieră, sau pentru a fi mai corecţi, taxele pentru produsele care se asociază cu trecerea unei frontiere. Articolul se aplică atît taxării directe, adică taxării care se aplică produselor similare care vin din diferite State Membre (taxare discriminatorie) cît şi taxării aplicate unor produse diferite dar care se află în concurenţă.
În cazul Johnnie Walker 243/84 Curtea a stabilit că este compatibil cu Dreptul Comunitar să se distingă dintre produse, cu condiţia că există un criteriu economic obiectiv de discriminare a produselor care nu sunt similare dar se află în concurenţă, dacă nu există discriminare bazată pe originea produselor.

În cazul Bergandi 252/86 Curtea a decis că Guvernul Francez a fost în drept să discrimineze dintre aparatele de joc de alt echipament de distracţie, cu scopul de a descuraja utilizarea primelor.

În cazul Comisia v Franţa 196/85 Curtea a spus că este perfect legal să fie aplicată taxare preferenţială faţă de vinurile naturale dulci comparativ cu alte vinuri de lichior, atît timp cît tratamentul se aplică şi faţă de produsele importate.
Articolul 90(1)
Nici un Stat Membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor State Membre impozite interne de orice natură mai mari decît cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.
Articolul 90(2)
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor State Membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Caracterul similar al bunurilor
În cazul Comisia v Danemarca 106/84 Curtea a spus că:
Este necesar în primul rînd de considerat unele caracteristici obiective ale ambelor categorii de băuturi, după cum ar fi originea lor, metoda de pregătire şi proprietăţile lor organoleptice, în special gustul şi conţinutul de alcool, şi în al doilea rînd de considerat dacă ambele categorii de bunuri sunt sau nu sunt în stare să acopere aceleaşi necesităţi din punctul de vedere al consumatorilor.
În cazul Comisia v Franţa C-302/00 Curtea a examinat caracterele similare ale ţigărilor cu tutun închis şi deschis la culoare. Curtea a stabilit că:

1. 
   Ambele produse sunt fabricate din diferite tipuri ale aceleaşi materii prime (tutun)
   
2. 
   Ambele dispun de caractere organoleptice similare, după cum este gustul şi mirosul
   
3. 
   Ambele acoperă aceleaşi necesităţi pentru consumatori datorită proprietăţilor lor similare.
   

În cazul Jonnie Walker 243/84 pe de altă parte, Curtea a stabilit că whisky şi lichiorul din fructe nu sunt produse similare pentru că:

1. 
   Materia primă şi procesul de fermentare sunt diferite (produse cerealiere şi distilare versus fructe şi fermentare)
   
2. 
   Caracteristicile organoleptice ale produselor sunt diferite, aşa după cum într-un caz există o concentraţie mai mare de alcool, iar argumentul de consumare sub formă diluată nu a fost acceptat
   
3. 
   Produsele nu acopereau necesităţi similare pentru consumatori, chiar dacă ambele conţin alcool.
   

Discriminare directă
Discriminarea directă are loc atunci cînd există una din următoarele diferenţe în taxare:

1. 
   Produsele importate sunt taxate iar cele naţionale nu sunt supuse taxării
   
2. 
   Produsele importate sunt taxate mai mult decît produsele naţionale
   
3. 
   Produsele naţionale primesc în anumite cazuri reduceri la taxare, pe cînd produsele importate nu beneficiază de astfel de reduceri
   

Discriminarea pozitivă nu este, contrar discriminării directe, interzisă de Dreptul Comunitar. În cazul 86/78 Peureux Curtea a spus că:

Deşi articolul 90 interzice oricărui Stat Membru de a impune taxe interne în exces pentru produsele importate din alte State Membre comparativ cu taxele pentru produsele naţionale, acesta nu interzice impunerea unor taxe în exces pentru produsele naţionale comparativ cu produsele importate.

Justificarea este că diferenţele reies din caracterul specific al dreptului naţional, care nu au fost armonizate în sectoarele unde Statele Membre dispun de competenţă.
Discriminarea indirectă
Cazurile de discriminare indirectă nu ţin de forma taxării cînd aceasta se aplică în acelaşi mod produselor naţionale şi străine. Subiectul în discuţie (spre deosebire de cazurile potenţiale de discriminare directă) este efectul pe care acestea le au asupra procesului concurenţial şi creează un dezavantaj pentru produsele importate.

Situaţie de discriminare indirectă poate fi găsită în cazul Comisia v Franţa C-302/00 şi Humblot 112/84. În cazul Comisia v Franţa Curtea a stabilit că impunerea unor taxe diferite pentru produsele din tutun închis şi deschis la culoare constituie discriminare indirectă. Faptul că majoritatea produselor fabricate din tutun închis la culoare sunt din Franţa pe cînd produsele fabricate din tutun deschis la culoare sunt de regulă importate, în absenţa unei justificări, este considerată drept o încălcare a prevederilor articolului 90.

În cazul Humblot Franţa a stabilit o taxă de cinci ori mai mare pentru automobile cu o capacitate mai mare de 1,6 litri. În absenţa unei justificări din partea Franţei, Curtea a stabilit că prevederile respective sunt contrare articolului 90, aşa după cum majoritatea automobilelor produse în Franţa au o capacitate mai mică sau egală cu 1,6 litri.
Justificarea poate fi cu succes pledată pe următoarele motive: protecţia mediului, dezvoltare regională, economisirea resurselor etc. – toate au fost acceptare de Curte.