Tema 1 final
Implicaţiile serviciilor publice asupra protecţiei consumatorilor
Yüklə 1,07 Mb.
|
Implicaţiile serviciilor publice asupra protecţiei consumatorilor -Caracteristicile generale ale serviciilor: nematerialitate, intangibilitate, nestocabilitate, dependenţă de context (timp + loc = ambianţă), reproducere identică dificilă (= variabilitate, particularitate care îndeamnă la personalizarea serviciilor), percepţie variabilă (corelaţie cu respectul, cordialitatea şi gentileţea prestatorului = curtoazia prestatorului), preţ, cheltuieli asociate; impact ecologic -Caracteristicile specifice ale serviciilor publice: continuitate, accesibilitate, egalitate, conformitate, fiabilitate şi încredere, siguranţă şi certitudine, informare, comunicare, tarife şi cheltuieli asociate -Factorii calităţii SP: sunt abordabili din perspectiva: prestatorului / beneficiarului / mediului. Din fiecare perspectivă interesează aspecte particulare. -Din perspectiva prestatorului interesează: aspecte tehnico-materiale (materii prime accesibile, de calitate bună, prelucrabile comod şi tehnologii flexibile, sigure, nepoluante, echipamente durabile şi fiabile), aspecte economice (materii prime şi tehnologii ieftine, pretabile la substituiri de reţetă şi tehnologie), starea pieţei (concurenţa, caracterul – trendul crescător / descrescător al pieţei specifice), caracteristicile clienţilor de SP (nivelul de educaţie, nivelul de informare, orizontul de aşteptare (-v. utilitatea marginală, starea de motivare, potenţialul economic), aspecte normative (permisivitatea / rigoarea cadrului normativ) etc. -Din perspectiva beneficiarului interesează: A. componenta materială: conformitatea cu specificaţiile prestaţiei; nivelul tehnic al echipamentelor utilizate; ambianţa spaţiului; B. componenta umană: profesionalismul prestatorului, profilul moral al personalului, curtoazia personalului; C. componenta economică: raportul calitate – preţ; transparenţa şi onestitatea preţului; D. beneficiarul de SP poate fi interesat de aspecte variate privind ceilalţi clienţi ai SP: nivelul de educaţie, statutul social etc.; E. componenta simbolică: imaginea, brandul, mediul cultural -Din perspectiva mediului (care se referă la diverse entităţi interesate / implicate) în care se desfăşoară SP interesează: caracterul nevoii de SP şi tendinţa acestei nevoi îndeosebi pe orizont lung; impactul economic, cultural, social etc. al SP asupra colectivităţii; efectele SP asupra mediului ş.a. -Sintetic, pentru beneficiarii de SP, cel mai evident rezultat al calităţii unui serviciu public este satisfacţia clientului. Tehnici de stimulare şi sporire a calităţii unui serviciu public: serviciul suplimentar, sporul de ambianţă, sporul de gentileţe, spectacolul prestaţiei, bonus la preţ, informare activă etc.
Protecţia consumatorilor de SP
Contractele de servicii publice: natura clauzelor contractuale, caracterul abuziv al unor clauze, inegalitate de statut a părţilor, surse de litigii, rezolvări 6. EDUCAŢIA Sumar tematic Definiţii Specificul de SP Starea învăţământului în RO Funcţii în universitate Calitatea educaţiei Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. Educaţia este: - un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei. -„arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”- Platon. -o activitate de stimulare a „seminţelor ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, şi implicit, de conducere a procesului de umanizare; omul „nu poate deveni om decât dacă este educat”, J. A. Comenius -în acelaşi timp intervenţie şi neintervenţie : „Educaţia negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării fireşti, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenţie”, Jean-Jacques Rousseau -este o acţiune „exercitată de generaţiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viaţa socială.”; are ca obiect să provoace şi să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale, „educaţia constă într-o socializare metodică a tinerei generaţii” - Émile Durkheim, sociolog francez
-pune accent pe oameni, -urmăreşte dezvoltarea unor calităţi umane şi explorarea orizonturilor, -este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă, -are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenţei, -vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, -finalitatea în educaţie îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung; -activitatea educaţională este dinamică şi flexibilă în acelaşi timp, -stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi şi a deveni”; -diferă de la o etapă istorică la alta în funcţie de condiţiile materiale şi spirituale ale societăţii (feudalism – monopolul clerului; sec. XIX – amploarea învăţământului elementar şi afirmarea pedagogiei; secolul XX – un secol al copilului; ). -element vital pentru dezvoltarea civilizaţiei, culturii umanităţii, pentru creşterea gradului de ordine şi raţionalitate în viaţa socială, pentru cultivarea valorilor spirituale şi conferirea în acest fel a unui statut elevat condiţiei umane.
-„educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”- Aristotel, în lucrarea sa „Politica”; -educaţia cuprinde trei subdiviziuni: guvernarea, învăţământul (realizarea unor obiective specifice) şi educaţia morală - Johann Frederich Herbart, pedagog german. -în rândul nevoilor umane, educaţia se regăseşte deopotrivă în rîndul nevoilor individuale (ca nevoie secundară) şi ca nevoie generală (cale de instruire şieducare a speciei umane, prin cultură, artă, învăţământ) - "servicii publice sociale": serviciile publice care aveau ca obiect social unic domeniul educaţiei: creşe, grădiniţe, tabere şcolare etc. ; deşi este evident că obiectul unor asemenea servicii are caracter social, totuşi trebuie luate în considerare şi celelalte două criterii şi anume, modul de finanţare şi modul de funcţionare. - învăţământul şi cultura, alături de transporturi, telecomunicaţii, comerţ, turism, ocrotirea sănătăţii etc. Sunt parte a sectorului terţiar, în clasificarea sectorială propusă de Jean Fourastie (J. Fourastie, Le grand espoir du XX-ieme siecle, Gallimard, Paris 1963). - statistici recente arată că somajul este în relaţie cu nivelul de educaţie: ca rata de somaj in UE-25 în rândul celor cu educaţie la nivel terţiar (studii superioare) a fost de 4,6%, în comparaţie cu 8,1% pentru cei cu educaţie secundara superioară (postliceală), şi 11,4% pentru cei cu educaţie primară. In toate statele membre s-a remarcat un anumit grad de corelare pozitivă între rata şomajului total şi ratele de şomaj din rândul celor cu un nivel slab de educaţie.
Şcoală primară în aer liber, cu învăţător – preot, la periferia Bucureştilor, circa 1842 Secondary education In most contemporary educational systems of the world, secondary education consists of the second years of formal education that occur during adolescence. It is characterised by transition from the typically compulsory, comprehensive primary education for minors to the optional, selective tertiary, "post-secondary", or "higher" education (e.g., university, vocational school) for adults. Depending on the system, schools for this period or a part of it may be called secondary or high schools, gymnasiums, lyceums, middle schools, colleges, or vocational schools. The exact meaning of any of these varies between the systems. The exact boundary between primary and secondary education varies from country to country and even within them, but is generally around the seventh to the tenth year of education. Secondary education occurs mainly during the teenage years. In the United Kingdom and Canada primary and secondary education together are sometimes referred to as K-12 education. The purpose of secondary education can be to give common knowledge, to prepare for either higher education or sex education, or to train directly to a profession. Higher education 
The University of Cambridge is an institute of higher learning. Higher education, also called tertiary, third stage or post secondary education, often known as academia, is the non-compulsory educational level following the completion of a school providing a secondary education, such as a high school, secondary school, or gymnasium. Tertiary education is normally taken to include undergraduate and postgraduate education, as well as vocational education and training. Colleges and universities are the main institutions that provide tertiary education. Collectively, these are sometimes known as tertiary institutions. Tertiary education generally results in the receipt of certificates, diplomas, or academic degrees. Higher education includes teaching, research and social services activities of universities, and within the realm of teaching, it includes both the undergraduate level (sometimes referred to as tertiary education) and the graduate (or postgraduate) level (sometimes referred to as graduate school). ]. Higher education in that country generally involves work towards a degree-level or foundation degree qualification. In most developed countries a high proportion of the population (up to 50%) now enter higher education at some time in their lives. Higher education is therefore very important to national economies, both as a significant industry in its own right, and as a source of trained and educated personnel for the rest of the economy. Adult education Lifelong, or adult, education has become widespread in many countries. However, education is still seen by many as something aimed at children, and adult education is often branded as adult learning or lifelong learning. Adult education takes on many forms, from formal class-based learning to self-directed learning. Lending libraries provide inexpensive informal access to books and other self-instructional materials. The rise in computer ownership and internet access has given both adults and children greater access to both formal and informal education. In Scandinavia a unique approach to learning termed folkbildning has long been recognised as contributing to adult education through the use of learning circles.
Alternative education, also known as non-traditional education or educational alternative, is a broad term which may be used to refer to all forms of education outside of traditional education (for all age groups and levels of education). This may include both forms of education designed for students with special needs (ranging from teenage pregnancy to intellectual disability) and forms of education designed for a general audience which employ alternative educational philosophies and/or methods. Alternatives of the latter type are often the result of education reform and are rooted in various philosophies that are commonly fundamentally different from those of traditional compulsory education. While some have strong political, scholarly, or philosophical orientations, others are more informal associations of teachers and students dissatisfied with certain aspects of traditional education. These alternatives, which include charter schools, alternative schools, independent schools, and home-based learning vary widely, but often emphasize the value of small class size, close relationships between students and teachers, and a sense of community. In certain places, especially in the United States, the term alternative may largely refer to forms of education catering to "at risk" students. Situaţia învăţământului în România, după Anuarul statistic 2006
Concluzie: Ierarhia instituţiilor şcolare şi ordinea parcurgerii treptelor în învăţământul din România: grădiniţa (învăţământ preprimar / preşcolar) → învăţământ primar (clasele I-IV) → învăţământ secundar inferior (clasele V-VIII) → învăţământ secundar superior (liceu / şcoală profesională) → învăţământ postsecundar (post liceal; de maiştri) → terţiar (superior) → masterat → doctorat …………………………………….
Funcţii administrative, eligibile pe perioade de patru ani
7. SĂNĂTATEA Sănătatea: concept, definiţii Factori responsabili pentru sănătatea publică, în România Sănătatea – serviciu public Factorii sănătăţii Indicatorii de sănătate Sănătatea: starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat /Wikipedia/.
„Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât şi social, şi nu doar absenţa bolilor sau a infirmităţilor“. (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 1946). Mai târziu a fost inclusă în această definiţie şi „capacitatea de a duce o viaţă productivă social şi economic“. Sănătate publică: totalitatea eforturilor orientate către obţinrea unui nivel ridicat de bună stare fizică şi psihică a unei colectivităţi/naţiuni; rezultatul acestor eforturi. Sănătatea publică este rezultanta stărilor de sănătate ale indivizilor din populaţia de referinţă. Public health:
Factori responsabili pentru sănătatea publică, în România: -Ministerul Sănătăţii (MS): organ de stat cu atribuţii în organizarea sanitară şi a asistenţei medicale a populaţiei; Direcţii ale M.S (conf. site MS, feb. 2009).: Control/ Audit/ Generală pentru Politici de Sănătate şi Resurse Umane/ Legislativă şi Asistenţă Juridică / Generală Strategii şi Politica Medicamentului / Generală de Sănătate Publică, Asistenţă Medicală şi Programe/ de Control în Sănătate Publică/ pentru Infrastructură Sanitară, Logistică şi Dispozitive Medicale/ Generală Buget şi Credite Externe/ Relaţii Internaţionale/ Serviciul de Presă/ Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă/ Planificarea Sistemului Sanitar şi Politici Salariale/ Unitatea de Implementare Programe -Colegiul Medicilor; asociaţie profesională cu atribuţii multiple, între care vegherea asupra respectării deontologiei profesionale a profesiei de medic. -Autoritatea de Sănătate Publică (ASP): este o direcţie din Ministerul Sănătăţii care monitorizează sănătatea publică în România. ASP este împărţită în direcţii locale ale ASP care corespund judeţelor (Direcţii de sănătate publică judeţene).
Atribuţii:Evaluează starea de sănătate a populaţiei din teritoriul arondat, identifică principalele probleme de sănătate publică şi alocă prioritar resursele spre intervenţiile cu cel mai mare randament în ameliorarea stării de sănătate; Evaluează anual strategiile de control selectate prin prisma progresului realizat în ameliorarea stării de sănătate a populaţiei din teritoriu; Informează anual autorităţile teritorial administrative (primar, prefect) asupra stării de sănătate a populaţiei şi a concluziilor care rezultă din evaluare.
Principalele trăsături ale serviciilor publice de sănătate sunt:
Tipologia unităţilor sanitar-medicale *după statutul juridic:
*după modul de finanţare:
*după ierarhie:
Factorii sănătăţii Deosebim:
Medicina (lat.: ars medicina = arta de a vindeca) este o ramură a ştiinţelor biologice care are ca scop pe de o parte studiul corpului omenesc şi al funcţionării lui, pe de altă parte - pe baza acestor cunoştinţe - conservarea şi restabilirea sănătăţii. Medicina studiază cauzele (Etiologia), manifestările clinice şi efectele asupra organelor (Patologia clinică), recunoaşterea (Diagnosticul), tratamentul (Terapia) şi prevenirea (Profilaxia) bolilor care afectează corpul omenesc. Medicina modernă se bazează pe Ştiinţele Naturii: (Fizică, Chimie, Biologie, Biostatistică), Anatomie, Fiziologie, Microbiologie, Farmacologie, Radiologie. Studiul medicinei loc în facultăţile de medicină ale universităţilor pe o durată în medie de 6 ani. La sfârşitul studiului se acordă un grad de calificare profesională (medic) şi dreptul la libera practică a medicinei, după criterii diferite de la ţară la ţară. În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului Jurământul lui Hippocrate. Specializarea într-o anumită disciplină se obţine prin practică în clinici şi laboratoare precum şi prin audierea de prelegeri teoretice. Durata specializării diferă în funcţie de disciplina medicală respectivă. În cele mai multe ţări, specializarea este organizată şi controlată de asociaţii profesionale (corespunzătoare Colegiului Medicilor din România) şi recunoscută de organele de stat. În România, medicina se împarte în mai multe grupe de specialitate: Yüklə 1,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
