Test Page for the Apache Web Server on Red Hat Linux

Linii telefonice. Modem-uri

Această secţiune poate părea banală, mai toată lumea ştie ce este un modem şi cum funcţionează. Însă pe lingă funcţionarea unui modem, vom vorbi şi despre liniile telefonice, analogice şi digitale - alt subiect aparent banal, dar supus confuziilor. Să luam un exemplu: Marea majoritate dintre abonaţi au fost cuplaţi recent la o centrală telefonică digitală. Acest lucru înseamnă că au acasă telefon digital? Nu! Pentru marea majoritate telefonul fix de acasă este analogic (exceptându-i pe cei care au ISDN). Centrala la care sunt conectaţi este digitală, ceea ce pe lângă un număr de facilităţi, se traduce prin faptul că poate stabili conexiuni digitale cu alte centrale. Cu toate acestea comunicaţia între un telefon şi centrală rămâne analogică. Există desigur şi telefoane digitale, un exemplu fiind unele telefoane din firmele mai mari, care au implementat un sistem de telefonie digitală în cadrul companiei (acest lucru implică şi achiziţionarea unei mini-centrale telefonice digitale de birou). Nu trebuie făcută confuzia între telefonie digitală şi VoIP (Voice over IP). Sunt două lucruri total diferite. Diferenţa între telefonia analogică şi cea digitală este modul în care sunt transmise datele la nivel 1 şi 2 - analogic şi respectiv digital. Cum funcţionează în termeni tehnici o convorbire telefonică? Atunci când se ridică telefonul, se aude tonul de la centrală. Tonul este de fapt un semnal de la centrala telefonică către telefon, care înseamnă "Poţi începe". De fiecare dată când este apăsată o cifră, este trimis de fapt un semnal cu o anumită valoare către centrală. După ce numărul este format, centrala încearcă stabilirea unei conexiuni cu postul telefonic apelat. Dacă acel post telefonic se află conectat la altă centrală (un apel din Bucureşti în Iaşi) iar cele 2 centrale sunt digitale, atunci comunicaţia telefonică are loc în felul următor: semnalul analogic între cel care sună şi centrala sa este modulat, transmis digital între cele două centrale, apoi demodulat şi transmis analogic către postul telefonic apelat.

Pe acelaşi principiu de modulare/demodulare funcţionează şi un modem.

Datele transmise din calculator sunt în format digital. Modemul le modulează în semnal analogic şi le transmite pe linia telefonică analogică. Odată ajunse la postul telefonic al Internet Service Provider-ului, de fapt la unul dintre modemurile acestuia, el este demodulat în semnal digital şi folosit de serverul de dial-up la care este ataşat modemul. Dacă în timpul conexiunii pe dial-up prin intermediul modemului este ridicat receptorul telefonului, se aud nişte sunete fără înţeles care reprezintă de fapt transferul de date modulat de modem în semnal analogic.

De ce avem nevoie pentru a ne conecta la Internet prin reţeaua telefonică ?

Metode de conectare

1.Linie telefonică (PSTN): pentru realizarea conexiunii.

2.Modem: transformă semnalele digitale transmise de calculator în semnale electrice şi invers. Aceste semnale se transmit la Internet Service Provider.

3.Providerul de Internet (ISP): deţine un contract de ofertă de servicii Internet, cu plata serviciilor doar până la sediul acestuia.

4.Browser de web : program utilizat la vizualizarea paginilor în format HTML.

5.Program de poştă electronică: pentru corespondenţă

6. Program de telecomunicaţii: utilizat la realizarea teleconferinţelor

Tipuri de conexiuni

•PSTN (Public Switched Telephone Network) este reţeaua telefonică, conexiune realizată prin modem.

•ISDN (Integrated Services Digital Network) este un standard mondial pentru transmitere digitală de semnal telefonic, transmite date în semnal digital ne mai fiind necesar modem-ul.

•ADSL(Asymetric Digital Subscriber Line) linie asimetrică de legătură. Viteza de primire a datelor mai mare decât viteza de transmisie a datelor (1,5 Mbps la primire şi 384 Kbps la trimitere).
ISDN - Integrated Services Digital Network - este un sistem digital ce oferă numeroase servicii, cum ar fi transport de date şi voce. ISDN-ul funcţionează peste aceleaşi linii telefonice pe care funcţionează şi telefonia clasică, doar că semnalele sunt digitale (şi pe o anumită linie, ISDN-ul înlocuieşte telefonia clasică, nu le putem avea pe amândouă pe aceeaşi legatură). ISDN-ul este văzut ca răspunsul la problema unor utilizatori care au nevoie de o legătură la Internet mai rapidă decât modemul, însă nu permanentă.

Pentru a avea ISDN, este nevoie ca centrala telefonică la care utilizatorul este legat să suporte acest lucru (să aibă echipamente de ISDN) iar acasă este nevoie de un echipament ISDN. La fel ca la telefonia clasică, când avem nevoie, sunăm, iar când terminăm convorbirea (sau download-ul), închidem.

ISDN-ul foloseşte două tipuri de canale, şi anume B şi D. Canalul D (delta) este folosit pentru semnalizare, iar canalele B sunt folosite pentru date sau voce. Semnalizarea făcută pe un canal separat se numeşte "out-of-band signaling". În cazul telefoniei clasice, dacă dorim să sunăm pe cineva, formăm câte un număr, apoi se stabileşte conexiunea în centrală, apoi vorbim, toate acestea având loc pe acelaşi canal. Semnalizarea şi stabilirea conexiunii (call setup) pe un canal separat are numeroase avantaje. Canalele B, folosite pentru date sau voce, au fiecare câte 64 kbps şi sunt independente între ele.

DSL

Serviciile tradiţionale de telefonie (numite şi POTS - Plain Old Telephone Service) folosesc cabluri de cupru torsadate (relativ torsadate, sau cel puţin aşa ar trebui) pentru a transmite vocea umană. Aceste sisteme de telefonie au fost gândite pentru voce, drept care sunt optimizate pentru frecvenţe între 300 şi 3000Hz. Cu toate acestea, cablurile în sine permit şi implementarea unor soluţii mai performante, astfel că a apărut o nouă tehnologie numită DSL (Digital Subscriber Line). Ideea de bază este ca prima bandă de frecvenţă (până în 20KHz) să fie în continuare folosită pentru telefonie, însă restul frecvenţelor pe care cablul de cupru în sine ar putea să le transporte să nu mai fie tăiate, ci folosite pentru date. În acest fel, pe acelaşi cablu de telefon putem avea şi telefonie normală, iar pe frecvenţele de la 25KHz în sus putem avea DSL. Avantajele majore sunt că această conexiune DSL este activă în permanenţă (nu este nevoie să sunăm ca la dial-up) iar partea de telefonie o putem folosi ca şi până atunci (când vrem să vorbim, sunăm, când terminăm închidem). Alt avantaj este viteza relativ mare (de ordinul a câţiva Mbps) comparativă cu o conexiune dial-up. Din păcate, dezavantajul este că abonatul trebuie să fie aproape de centrala telefonică. De ce? pentru că în cele două capete ale liniei (la client şi la centrala telefonică) se află câte un modem DSL care funcţionează la frecvenţe mari, care, după cum ştiţi, limitează distanţele la care pot funcţiona. Atunci când sunt pornite aceste două modemuri, ele negociază între ele viteza la care pot comunica. Deşi în cazul ADSL viteza teoretică este în jur de 8Mbps, practic viteza reală negociată depinde de distanţa la care se află cele două modemuri (o viteză obţinută foarte frecvent şi cu uşurinţă este 1Mbps). Din păcate, un alt dezavantaj este faptul că viteza la care se sincronizează modemurile depinde mult de calitatea liniei telefonice (ceea ce la noi este o mare problemă).

Există mai multe variante de DSL, dintre care menţionăm ADSL (Asymetrical) şi VHDSL (Very High rate DSL). ADSL înseamnă Asymmetrical DSL şi se referă la natura asimetrică a conexiunii, adică lăţimea de bandă folosită pentru download este mult mai mare decât cea folosită pentru upload (exemplul dat cu 8Mbps era pentru download). Acest lucru este un avantaj pentru cei care intenţionează să îşi instaleze ADSL pentru a naviga pe Internet, însă nu este foarte convenabil pentru cei care doresc să ţină o pagină de web online.

2.