Tic si expeditiile polare: trecut

TIC și expedițiile polare:

trecut, prezent si viitor

Omul a încercat dintotdeauna explorarea a cât mai multor teritorii necunoscute încă. Din această categorie fac parte şi zonele polare, atât Polul Sud, cât şi Polul Nord. Aceste zone neprielnice vieţii au fost o totală enigmă pentru civilizaţia umană o îndelungată perioadă de timp. Începând cu sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, un întreg fenomen a cuprins societatea ştiinţifică mondială, zonele polare, ele devenind o ţintă ambiţioasă a cercetătorilor.

Astăzi, expediţiile care au ca destinaţie ţinuturile îngheţate, au aproape 100% şanse de reuşită, datorită TIC, care oferă mai multe opţiuni savanţilor de astăzi, decât celor din secolul trecut.

În viitor, cu siguranţă, tehnologia, avansând, expediţiile vor fi mult mai eficiente, fiind culese mult mai multe informaţii în numele ştiinţei.

Istoria expediţiilor polare fără TIC
Începutul l-au făcut navigatorii Renaşterii. John Cabot (1497), Martin Frobisher (1576) sau Willem Barents (1596), dar motivaţia iniţială a fost una pur comercială: găsirea unei căi de acces către Asia prin nord-vestul Americii. Precaritatea ambarcaţiunilor şi mai ales prezenţa gheţarilor au blocat însă drumul exploratorilor spre nordul extrem.

Totuşi, căutarea rutei spre Asia a impulsionat esenţial cercetările polare. Expediţiile lui J. Ross şi W.E. Parry (1818), acelaşi Parry singur in 1820, John Franklin (1819-1822; 1845-1847), Sir Robert McClure (1850-1854), Richard Collinson(1850), W. Kennedy (1852), F.L. McClintock (1857-1859), K. Koldewey (1869-1870), A. Young (1875), A.W. Greely ş.a. au dus la descoperirea şi cercetarea pas cu pas a Groenlandei, tării lui Baffin, insulei Ellesmere, arhipelagului arctic canadian, Alaskăi şi Oceanului Ingheţat.

Eşecurile nu au diminuat entuziasmul exploratorilor arctici.

Dezastrul care s-a abătut asupra expediţiei conduse de John Franklin (1847) a generat nu mai puţin de 11 misiuni de căutare a temerarului navigator englez, până când, în 1859, dovezile materiale ale sfârşitului său au fost descoperite pe insula King William. Cât despre atât de căutatul pasaj de nord-vest, el a fost străbătut abia în 1903-1906 de către norvegianul Roald Amundsen (1872-1928), viitorul cuceritor al Polului Sud.

Meritul atingerii Polului Nord i-a revenit însă americanului Robert Edwin Peary (1856-1920). După mai multe expediţii în Groenlanda (1886, 1891-1892, 1896, 1898-1902), acesta a purces, pe 8 august 1908, la cucerirea celui mai nordic punct al Pământului.Însoţit de alţi 18 exploratori, de 49 de eschimoşi şi de 226 de câini, Peary a ajuns, la 1 martie 1909, la Capul Columbia (766 de kilometri distanta de pol). Asaltul final a fost dat de către exploratorul american împreună cu medicul de culoare Matthew Henson şi cu patru eschimoşi. Cinci sănii trase de 40 de câini au atins Polul Nord la 6 aprilie 1909.

Întoarcerea triumfală a lui Peary în America a fost însă umbrită de contestarea performanţei sale de către fizicianul Frederick A. Cook (1865-1940), care cu 5 zile înaintea lui Peary făcuse public faptul că el ajunsese la pol încă din 21 aprilie 1908. Controversa iscată în jurul acestei chestiuni nu s-a stins nici astăzi. Deşi Cook nu a putut aduce vreo dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, faptul că Peary parcursese ultimii 700 de kilometri într-un timp-record şi acela că luase cu el în etapa finală a expediţiei doar oameni lipsiţi de cunoştinţe geografice de specialitate au lăsat loc la suspiciuni. Cursa spre Polul Sud a fost scutită de astfel de ambiguităţi, deşi a fost mult mai dramatică.

Cercul Polar Antarctic a fost traversat pentru prima oară in 1773 de către James Cook. În 1823, navigatorul englez James Weddell (1787-1834) a înaintat, graţie condiţiilor glaciologice extrem de favorabile din acel an, pâna la 74º15 latitudine sudică. Au mai trecut însă 72 de ani până când, în 1895, naturalistul norvegian Carsten Borchgrevink a pus piciorul pe pământul îngheţat al Antarctidei. După aceasta dată, expediţiile s-au succedat rapid: cele ale lui Adrien de Gerlache (1897-1899), la care a participat şi biologul român Emil Racoviţă, ale lui Robert Scott (1901-1904), Erich von Drygalski (1902-1903) sau Henry Shackleton (1908-1909), încununate, în 1911, de succesul lui Amundsen.

La 14 ianuarie, acesta a ajuns în Golful Balenelor la bordul celebrei nave Fram, pe care o achiziţionase de la Fridtjof Nansen. În acelaşi timp şi în acelaşi golf, Robert Scott işi pregătea şi el asaltul. Dramatica întrecere dintre norvegian şi englez a fost caştigată de Amundsen la 15 decembrie 1911, când, împreună cu Bjaaland, Wisting, Hassel şi Hanssen, a atins punctul de 90º latitudine sudică. Esenţiali în victoria lui Amundsen au fost cei 52 de câini polari care au tras saniile norvegienilor.

Cât despre Scott, după ce a refuzat generoasa propunere prin care Amundsen s-a oferit să-i împrumute o parte dintre câinii lui, preferând în locul acestora schiurile, a atins şi el Polul Sud, la 17 ianuarie 1912, când acolo flutura deja drapelul Norvegiei. Drumul de întoarcere a luat sfârşit pentru Scott la 29 martie, data ultimei pagini din jurnalul său. Cadavrul i-a fost descoperit pe 12 noiembrie acelaşi an, de către o echipă de salvare condusă de Wright şi Atkinson. Atingerea celor două puncte extreme ale Pământului a necesitat curaj, dorinţa de cunoaştere şi spirit de sacrificiu, probând încă o dată căt de departe pot fi împinse limitele rezistenţei umane.

Celebrii exploratori români care au cucerit ţinuturile îngheţate
Avem însă şi compatrioţi care ne-au dus numele ţării în zonele polare, introducându-ne în compania unor mai exploratori. Aceştia sunt: Emil Racoviţă, Bassil Assan, Constantin Dumbravă, Nicolae Ghica-Comăneşti, Maria Uca Marinescu şi Teodor Negoiţă.

Numele lui Basil Assan mi–a sunat cunoscut de prima dată. Nu ştiam de unde şi am inceput primele cercetări. Născut în 1860, Basil a fost fiul lui George Assan (unul dintre primii industriaşi bucureşteni; aţi auzit vreodată de "Moara lui Assan" monument al arhitecturii industriale româneşti?) şi, totodată, primul roman care a facut înconjurul lumii. Călătoria a început în anul 1899 la Constantinopol, pe ruta Alexandria-Ceylon-Tokyo-San Francisco-Londra, fiind cea de–a doua expediţie personală reuşită, după cea din 1897, când a întreprins o expediţie în zonele polare nordice. Emil Racoviţă s-a născut la Iaşi pe data de 15 Noiembrie 1868. Şi-a petrecut copilăria la Sorănesti, în Vaslui, în casa părinteasca de acolo. Şi-a făcut studiile primare în Iaşi sub îndrumarea profesorului şi scriitorului Ion Creangă, iar după aceea a continuat la liceul "Institutele Unite", unde a învăţat bazele ştiinţelor naturale de la Grigore Cobălcescu, care ştia cum sa insufle elevilor săi pasiunea pentru cunoaşterea naturii.

Ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice el a fost ales să participe, în calitate de biolog, la expediţia Belgiei în Antarctica (1897-1899), la bordul vasului Belgica, expediţie condusă de Adrien Gerlache. Şi-a dus la bun sfârşit misiunea într-un mod excepţional, intorcându-se cu o colecţie de 1600 de specimene botanice şi zoologice. Curând după întoarcerea sa, a publicat o lucrare cuprinzătoare despre cetacei. El este cunoscut ca fiind unul dintre iniţiatorii cercetărilor etnologice.

Constantin Lăcătuşu s-a născut la Piatra Neamţ în data de 21 februarie 1961. A absolvit Facultatea de Geologie din Bucureşti în 1986. Este primul român care a urcat pe Everest, precum şi singurul român care a cucerit cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente.

EXPEDIŢIILE POLARE EFECTUATE CU AJUTORUL TIC ÎN PREZENT
Ticu Lăcătuşu, primul alpinist român care a escaladat Everestul, va pleca împreună cu colegul său,Cornel Coman, pe 18 aprilie într-o expediţie pe schiuri în Groenlanda, prima de acest fel încercată de un echipaj românesc. Costurile expediţiei se ridică la 50.000 euro.

Noua aventură a alpinistului presupune traversarea Groenlandei, un traseu de 600 km. Efort intens si continuu, posibile întâlniri cu urşi polari şi vânt puternic, acestea sunt câteva din "pericolele" expediţiei, a cărei descriere pare a fi extrasă dintr-un roman al lui Jules Verne.

Expediţia este o mare provocare pentru exploratori şi reprezintă una dintre cele mai mari aventuri polare, alături de traversarea Antarcticii, spun reprezentantii expediţiei.
Nu va exista nici un sprijin exterior pentru aprovizionare sau alte
necesităti imediate, astfel încât succesul expediţiei depinde exclusiv de experienţa, pregătirea şi efortul alpiniştilor. Toate echipamentele şi proviziile alimentare, în greutate totală de circa 200 kg, vor fi cărate cu ajutorul săniilor. Orientarea se va realiza prin GPS, iar legătura cu exteriorul, vitală pentru situaţii de extremă urgenţă, va fi menţinută prin radio şi telefon prin satelit.

Din cei aproximativ 600 km ai parcursului, 40 km vor fi efectuaţi pe teren uscat, pe coasta vestică, după traversarea calotei glaciare, până la aeroportul din mica aşezare Kangerlussuaq, o fostă bază aeriană NATO. Zilnic vor fi parcurse etape de 10-25 km, mai scurte în prima parte datorită greutăţii mai mari a săniilor şi urcuşului intens de la tărm (cota 0) spre culmea calotei glaciare (altitudinea maximă a traversării ajungănd la 2.500m).

Proiectul “AGAP” – “Antarctic Gamburtsev Province” este fundamental pentru descifrarea în amănunţime a Polului Sud, considerat un soi de “scrin” doldora de informaţii-cheie nu numai cu privire la trecut, ci şi la destinul planetei Pământ.

Excitantă precum o călătorie pe Marte: astfel este considerată această expediţie de către echipa de cercetători aflată în clipa de fată la 4100 m, pe platforma polară a Munţilor subglaciari Gamburtsev. Forma misterioşilor munţi subterani (cu vârfuri până la 3.000 m), descoperiţi de un grup de exploratori sovietici în 1958, nu a fost până acum niciodată admirată la faţa locului, ci doar dedusă din imaginile-radar preluate de avioane.

Coordonată de „British Antarctic Survey”, programul polar printre ale cărei obiective se numără explorarea mediului şi studiul climatologic al Polului Sud, expediţia a mobilizat o echipă de cercetători şi ingineri din şase ţări (Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Australia, China şi Japonia) şi este programată să se încheie la finele acestei luni. 

„Este o provocare extraordinară. Misiunea are ca prim obiectiv cercetarea celor mai vechi gheţuri de pe Planetă”, a declarat Fausto Ferraccioli, responsabil al departamentului de Aerogeofizică din cadrul British Antarctic Survey.

Cercetătorii au “atacat” ostilul teritoriu atât din cer, cât şi de la nivelul solului. Două aeronave Twin Otter au fost dotate cu radare şi magnetometre pentru a “vedea” dincolo de calota polară şi a ajunge la rocă, în timp ce o reţea de  23 de staţii va analiza tipologiile gheţurilor.

Atât Polul Nord, cât şi Polul Sus, ascund încă multe secrete, care cu timpul, vor fi dezvăluite omenirii, cu ajutorul TIC.

Necesar Activitate e-vacanta

Instrumente TIC folosite:

- laptop-ul personal;

- internet-ul;

- Microsoft Office Word 2003

Surse:

- ro.wikipedia.org

- www.norvegia.ro

- www.lacatusu.ro

- www.descopera.ro

- www.biografia.ro Grupul Școlar Simion LEONESCU Luncavița

Vedere De Iarnă – peisaj Valea Fagilor LUNCAVIȚA

Stupărit Pădure Luncavița