Tinerii pe calea întrebărilor

Pe vremuri, in perioada de dinainte de 1989, populatia se scandaliza, in taina, ca salamul continea, pe langa carne, si soia. Acum multi se ingramadesc sa o consume pentru ca este, pe buna dreptate, un produs deosebit, sanatos, consistent, fara colesterol, cu multe alte calitati; mai mult decat atat, el este si produs vegetal, de post.

Imi amintesc de o scurta discutie prezentata intr-o mai veche carte de dialoguri duhovnicesti. Cineva il intreaba pe un parinte imbunatatit: "Ce sa faca bunul crestin in zilele de post, cand se afla in calatorie si ramane peste noapte la o familie ce nu se indeletniceste cu postul?". Parintele raspunde scurt si la obiect: "Baba calatoare n-are sarbatoare. Biserica invata ca dragostea pentru aproapele este mai mare decat postul...". Interlocutorul, ispitindu-l, continua: "Dar daca e, sa zicem, Vinerea Mare, ce sa faca, parinte? Sa manance de dulce daca-i ofera?" Duhovnicul raspunde de data asta sec: "In Vinerea Mare sa stea acasa". Imi amintesc ca m-a amuzat teribil raspunsul. Nu banuiam atunci ca ma voi afla si eu in casa unor cunoscuti intr-o Vinere Mare. Desi nu aveam de gand sa stau propriu-zis la masa, fiind o zi de post negru, mi-am zis ca nu-i frumos sa refuz dragostea gazdei. Am ramas socat sa vad ca aduce la masa, rand pe rand, snitele, salam, branza si cascaval... toate de post!

Mai consumasem, intr-adevar, produse din soia, mai ales atunci cand eram foarte grabit sau cand, din variate motive, nu aveam in frigider alte preparate de post (se cuvine a preciza ca nu toti mananca soia in post din pricina lacomiei sau a gustului, multi o mananca pentru ca e usor de preparat). Dar asta nu se intamplase in Vinerea Mare. Abia atunci am realizat ca ceva e in neregula, ca nu-i buna randuiala in consumul excesiv al produselor din soia in posturile de durata.

Se spune uneori ca e greu sa postesti! Insa crestinul inceputului de mileniu III se pare ca si-a rezolvat aceasta problema, inlocuind carnea si branzeturile cu sortimente din soia asemanatoare ca prezentare si gust. Altfel spus, ai pofta de carne in post? Iti cumperi soia fulgi sau soia cubulete pentru ciorbe sau tocanite sau soia snitel pentru gratar sau snitel, sau de ce nu pateu vegetal, salam, parizer sau cremwursti din soia. Ai pofta de oarece branzeturi? Poti sa-ti cumperi tofu (branza vegetala - din soia - simpla, cu ardei sau cu chimen) si chiar... cascaval. Ai bea un lapte dimineata? Nici o problema... Tehnologia preparatelor a inventat laptele din soia (cu aroma de cicoare, scortisoara sau vanilie). Un singur sortiment lipseste ca, din perspectiva gustativa, sa nu fie nici o diferenta intre produsele de post si cele de dulce. Nu avem inca oul de post. Nu s-a "inventat" nici in bucataria europeana, nici in cea veche orientala (de unde provine tofu).

Consumand in exces produse de post care imita carnea si branzeturile, imitam de fapt hrana perioadei de dulce. Cum sa te bucuri atunci de roadele postului daca nu tai-imprejur "dulceata gatlejului"?

Postul inseamna in primul rand infranare, el fiind prin excelenta un exercitiu de asceza, o nevointa. Daca privim la chipul in care Hristos a postit aflam ca postind... a flamanzit (cf. Matei 4, 2). In aceasta perioada crestinul trebuie sa-si sporeasca eforturile in vederea desavarsirii. Daca diferenta dintre produsele din carne sau branzeturi si echivalentele lor din soia e doar una de eticheta, inseamna ca postind astfel crestinul nostru inlatura nevointa trupeasca si, implicit, pe cea sufleteasca, suprima lupta cu nebunia stomacului, cum numeau Sfintii Parinti lacomia pantecelui. Mai ales cand pietele agro-alimentare sunt pline de legume, se cuvine sa avem discernamant si sa facem un efort binecuvantat intru asteptarea praznicului care incheie postul de durata.

Lacomia pantecelui - pacatul ce ne loveste de Sarbatori

>>

Pe Adam neinfranarea pantecelui l-a scos din rai

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

 

In zilele minunate de praznuire multi ne comportam nefiresc, implinind din nefericire cuvantul Sfantului Pavel care spune: pantecele e dumnezeul lor (Filipeni 3, 19), asemanandu-ne cu cei pe care Apostolul ii numeste in versetul precedent dusmani ai crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18). Exista tendinta aproape generalizata intre crestini de a minimaliza pacatul imbuibarii, pacatul lacomiei pantecelui. "Asta sa fie pacatul meu... nu ma pierde Dumnezeu pentru atata lucru". Cand predam liceenilor "Despre pacat" intotdeauna era un amuzament teribil cand pomeneam lenea si lacomia pantecelui. Se vorbeste foarte putin azi din perspectiva duhovniceasca despre excesul alimentar ce se face la marile praznice, exces pe care Sfintii Parinti il numesc nebunie a stomacului (etimologic gaster - stomac si marghia - nebunie). Lacomia pantecelui e pomenita intre cele 8 patimi capitale (sau 8 ganduri ale rautatii, dupa sintagma lui Cassian Romanul). Ea sta inaintea curviei pe care o premerge, fiind chiar "maica curviei". O intreaga literatura filocalica trateaza acest subiect, dar noi zambim...

Tendinta aceasta de care pomeneam, de a subaprecia, chiar de a bagateliza acest pacat vine si din faptul ca este pacat ocazional, pacatul ce ne loveste de sarbatori. Cu alte cuvinte, nu ne imbuibam tot timpul, ci doar din cand in cand. Chiar daca patima aceasta este "ocazionala" nu trebuie trecuta cu vederea. Tocmai atunci ar trebui sa ne aratam dispozitia spre lupta duhovniceasca cu nebunia stomacului. Metalul se incearca in foc, soldatul se incearca in razboaie. Te arati biruitor atunci cand ispita da tarcoale, nu cand esti la departare de ea! Apoi, sa ne gandim cum ar suna: "Desfranez din cand in cand", "Fumez din cand in cand", "Avortez din cand in cand, ocazional"?

Lacomia pantecelui face victime nu numai sufleteste, ci si trupeste... Numai in Bucuresti de sarbatori[96] au fost internati 1.000 de oameni din cauza exagerarilor in alimentatie. Constanta, la randul ei, a raportat 200 de cazuri.

Desi Parintii filocalici sunt destul de reticenti in a lauda "arta culinara" sa consideram ca este din partea mamei sau sotiei o dovada a implinirii dragostei fata de aproapele, un mod placut de a-l bucura pe cel drag la vreme de sarbatoare. Dar ce praznuim de Craciun, pe cine laudam spre exemplu, pe Pruncul ce se naste sau pantecele? Toti parintii ce au tratat tema lacomiei pantecelui ajung la aceeasi concluzie: ingreunand stomacul, ingreunam mintea, o tulburam, nemaiputand face fata in cuget atacurilor dracesti. Cand dupa o masa nu te mai poti ruga inseamna ca nu te-ai hranit cumpatat. Deci tocmai cand mintea noastra ar trebui sa fie la Pruncul Hristos si la trairea bucuriei sfinte a Nasterii, ne intunecam mintea.

Exista o pilda graitoare in acest sens.

O tanara familie isi boteaza pruncul si invita la masa, la petrecere, prieteni, colegi, vecini si bineinteles rudele. Afara-i ger cumplit. Incep sa apara musafirii. Unii dupa altii. Ei isi arunca rand pe rand hainele pe canapea. Gazdele incep sa aduca bunatatile si sticlele cu bauturi... Un musafir da drumul muzicii ca petrecerea sa fie adevarata. Cheful e in toi, cand unul din cei prezenti se intreaba unde-i totusi pruncul, cel sarbatorit, cel ce i-a adunat pe toti impreuna. Ei descopera cu stupoare ca pruncul era sufocat sub mormanul de haine de pe canapea.

Asa se pare ca facem noi de sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou, Il sufocam cu cheful exagerat si imbuibarea noastra pe Pruncul Hristos, Cel ce ar trebui sa fie in centrul atentiei noastre.

Desi-i mare zi, de sarbatoarea Craciunului toti alearga dupa bucate alese, se orneaza salate, se fac cozonaci. Foarte bine, am putea spune. Dar daca asta ne indeparteaza de slujba Liturghiei, sigur nu-i bine. Tot astfel, de praznicul Sfantului Vasile cel Mare credinciosii vin intr-un numar mic la slujba, in comparatie cu alte mari praznice de peste an. Ea este pentru multi din cei care au petrecut pana dimineata o sarbatoare greu de purtat. In plus, e vremea molitfelor. Conform indicatiei din Molitfelnic, aceste rugaciuni se rostesc de ziua Sfantului Vasile cel Mare dupa Sfanta Liturghie. Si iaca, ghiftuiti pana la refuz, incepem sa "usuim dracii" - cum se spune prin partile Argesului...

Oamenii nu mai iau in seama "pacatul ce ne loveste de sarbatori" spunand, se pare, ca alte fapte sunt cu adevarat grave. Si astfel, ajungem din pacate la o vorba mare, dar trista: "Cand ai vicii mari e mai simplu sa crezi ca le are toata lumea" (Bisanne de Soleil). Pasionatii de acvaristica stiu ca daca vei da de mancare pestilor mai mult decat le trebuie, mor. Daca s-ar intampla si cu oamenii la fel, la fiecare Revelion, populatia Romaniei ar fi decimata...

Pe cand eram student am observat la Liturghia din ziua de Sfantul Vasile (1 ianuarie) un coleg apropiindu-se de Sfantul Altar "cu credinta si cu dragoste" ca sa primeasca Sfanta Impartasanie. Nu-l chema Vasile... Am fost adanc impresionat. Cu siguranta postise inainte, deci lepadase toate bucuriile firesti, adiacente Anului Nou. "Pentru noi, insa, care cautam hrana cea cereasca, este nevoie sa stapanim peste stomacul cel de sub cer" spunea Sfantul Clement Alexandrinul. Fratele cel ce primea pe buzele Sale pe Hristos de praznicul Sfantului Vasile stia prea bine asta. Nu spun ca aceasta-i calea, pentru ca putini sunt la asemenea masuri duhovnicesti, insa, daca nu gasim atatea resurse sufletesti pentru a lupta impotriva nebuniei stomacului, sa ne gandim macar la sanatatea noastra!

Nu fi nesatios in nici o desfatare, si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata (Intelepciunea lui Isus Sirah 37, 32-34).

 

 

[96] E vorba de sarbatorile de iarna ale anului 2003.

Ispita

>>

...nici sa se pogoare la acesta ce se boteaza duh viclean care aduce intunecare gandurilor si tulburare cugetului![97]

 

Intr-o seara stateau in pat, inainte sa adoarma, un baietel de cinci ani si jumatate impreuna cu mama lui. Tocmai terminasera de spus Tatal nostru.

- Mami, zice baiatul, am o problema!

- Ce problema? intreba mama.

- Intr-o seara stateam intins in pat inainte sa adorm si mi-a venit un gand, mi-a intrat in creier si nu mai pot sa-l scot de acolo.

- Ce gand?

- Ca Dumnezeu e prost...

- Pai, la ce te-ai gandit de ti-a venit acest gand?

- Nu ma gandeam la nimic. Eu ma pregateam sa adorm si am simtit cum vine gandul acesta si-mi intra in creier si acum nu mai pot sa-l scot afara.

Atunci mama i-a explicat despre Lucifer, despre faptul ca a fost prieten cu Dumnezeu, ca a fost cel mai puternic si cel mai luminos dintre ingeri (ca de aceea se si numeste Lucifer - de la lumina); ca a vrut sa fie la fel de puternic ca Dumnezeu si pentru ca nu putea sa fie ca El, s-a suparat si n-a mai vrut sa fie prieten cu Dumnezeu.

- Sa stii ca el ti-a trimis acest gand, caci a vazut ca tu te impartasesti si a vrut sa nu mai fi nici tu prieten cu Dumnezeu.

- Da? se intreba baiatul. Sa stii ca de cate ori imi venea gandul, eu imi ziceam in minte ca Dumnezeu e bun (iertator n.n.).

- Da. Dumnezeu e foarte bun. Si stii ceva? El nu este deloc suparat pe tine pentru ca ti-a venit acest gand si te iubeste la fel de mult.

- Da? se intreba iarasi baietelul. Apoi a facut ochii mari si i s-a luminat deodata chipul ca si cum i s-ar fi ridicat o povara de pe suflet...

- Da. Nu e deloc suparat pentru ca stie cine ti-a trimis gandul acesta, spuse mama.

- Da..., ca sa nu mai fiu eu prieten cu Dumnezeu...

Dupa aceea baiatul se aseza confortabil, aranja perna, se-nchina si inchise ochii sa adoarma. Mai intreba insa:

- De ce e Lucifer rau? De ce nu vrea sa fie bun?...

Mama incerca un raspuns, insa copilul adormi!

Povestirea de mai sus este, din pacate, intru totul adevarata.

Se preteaza oare cel rau la astfel de fapte? Trebuia sa tulbure mintea unui copil de cinci ani si jumatate, nu mai avea de lucru prin lume? Dar intrebarea insasi tradeaza intrucatva ideea ca el, diavolul, ar putea avea noblete, eleganta, delicatete. Oare din ce eveniment biblic am putea noi trage concluzia ca cel rau se jeneaza, se rusineaza sau face diferentieri? Nicaieri in Sfanta Scriptura nu se spune asa ceva; in schimb stim ca acesta are limite nu pentru ca si-ar dori sa le aiba, ci pentru ca face doar ceea ce Dumnezeu ii ingaduie (cf. Luca 8, 32).

Cuvintele Scripturii sunt lamuritoare: diavolul umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (I Petru 5, 8). Pana la sfarsitul veacurilor, diavolul va lupta impotriva omului, va incerca sa zadarniceasca lucrarea de mantuire a fiecarui crestin si astfel sa impiedice urcarea acestuia la cer, locul de unde el a cazut. De aceea, se cuvine sa intelegem ca educatia religioasa a pruncului trebuie sa inceapa de la o varsta cat mai frageda. Chiar din pantecele maicii sale.

Copilul de mic trebuie obisnuit cu viata Bisericii, cu Impartasania, cu rugaciunea in comun, cu inclinatia spre savarsirea binelui, cu imaginile sfinte si povestirile biblice. Bineinteles, in educatia religioasa a copilului - s-a spus deseori - nu trebuie sa se faca exces de zel, e nevoie de mult discernamant (mai ales in problema raului, a existentei diavolului, subiecte care trebuie expuse cu discernamant si explicate cu intelepciune; e necesar sa accentuam dragostea de Dumnezeu, de sfinti sau ingeri).

Sa ne amintim de cuvantul inteleptului Sirah care spune: Ai feciori? Invata-i pe ei sa incovoaie din pruncie grumazul lor (Intelepciunea lui Isus Sirah 7, 24).

 

[97] Cuvant dintr-o Rugaciune de la Slujba Botezului, Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 30.

"Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie" - Despre sinucidere

>>