Tinerii pe calea întrebărilor

Si nu fiti partasi la faptele cele fara de roada ale intunericului, ci mai degraba osanditi-le pe fata (Efeseni 5, 11)

 

Suntem in "Saptamana tolerantei" si ma simt nevoit a relua aceasta tema...

Intr-o lume in care se face deseori lobby pentru toleranta (de buna seama, prost inteleasa) te intrebi ce consecinte pot avea cuvintele profilactice, cuvintele "de folos" cum le numeste Patericul...

Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l, pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita (Galateni 6, 1). Sfantul Pavel ne indeamna de buna seama, insa astazi nu mai putem atrage atentia, nu mai putem constientiza tineretul acesta debusolat, si nu numai - intreaga opinie publica -, asupra pericolelor de langa noi, fara a fi catalogati intoleranti. E aproape imposibil sa-ti asumi lupta cea buna a marturisirii lui Hristos cu nadejdea ca pui o caramida la reasezarea lumii de maine pe temelia valorilor crestine, fara a fi acuzat de fundamentalism religios, misticism bolnavicios si intoleranta. Daca atragi atentia asupra unor nelegiuiri, chiar si cu duhul blandetii si al dragostei, esti astazi catalogat intolerant sau cu alte apelative ca fanatic, rigid, patimas, extremist, habotnic, bigot...

Smerita lucrare de a marturisi adevarul si a de a vindeca, prin mila lui Dumnezeu, neputinte si rani, se loveste azi de calul troian occidental numit Toleranta. Suferim de boala indiferentei (sora buna a tolerantei), a indiferentei fata de aproapele pierdut, a indiferentei fata de cel smintit ce merge pe drumul pierzarii... "De ce sa ne amestecam? E viata lui, dreptul lui, alegerea lui..." auzim deseori.

Din pacate, tarile est-europene de curand scapate de sub jugul totalitar comunist sunt extrem de tolerante, primitoare a aproape tot ce vine din Occident. Stam chiar mai rau, pentru ca, spre deosebire de unele state vestice puternic secularizate, noi nu refuzam mai nimic din ceea ce primim. Pentru noi, tot ce vine din afara e bun, minunat, chiar daca sclipeste doar ambalajul.

Invatam in fiecare zi sa toleram... Sotiile isi tolereaza sotii betivi, violenti sau adulterini, toleram prozelitismul religios pe toate canalele media, toleram o politica dusa spre pierderea identitatii nationale[52] si a demnitatii umane[53], toleram educatia sexuala anticrestina din scoli, toleram moda pseudo-lesbianismului (vezi Madonna si Britney Spears[54], Mihaela Radulescu si Daniela Nane, etc.). Toleram, spre exemplu, existenta tarabelor de ziare (ce au intotdeauna si reviste pornografice) la doi trei pasi de biserici si scoli, toleram vrajitoria, magia, practicile oculte pe diverse canale media, desi ele nu sunt asumate de nici unul din cultele recunoscute in tara noastra sau in U.E. Toleram, pana la urma, prezenta si lucrarea diavolului in viata noastra si a celor de langa noi.

 In vremurile noastre, toleranta a capatat mari proportii. Cu siguranta, daca lucrurile vor merge pe acelasi fagas, multi vor relativiza pacatul, viciul, anormalitatea, imoralitatea... Deja observam cu tristete ca multi spun binelui rau si raului bine. Obisnuinta este a doua natura care tinde sa o inlocuiasca pe prima, pe cea a firii noastre in care Dumnezeu a scris judecata nemincinoasa, capacitatea de a discerne intre bine si rau.

In lumea tolerantei, granita intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna nu se vede deslusit. In spiritul tolerantei trebuie sa acceptam anormalitatea aproapelui si s-o numim - normalitatea lui. In general se spune: "atat timp cat nu ma afecteaza personal ceea ce face, gandeste sau traieste aproapele este in regula, ce-mi pasa mie?...". Prin chemarea pe care Hristos ne-a facut-o, noua crestinilor, ne pasa de ceilalti. Indiferenta este cu siguranta pacat, iar toleranta, in situatia asta, inseamna pur si simplu a nu iubi. Hristos ne indeamna sa avem dragoste unii pentru altii, ne indeamna sa suferim cu cei ce sufera...

Lucrurile insa nu se pot pune in randuiala cand toleranta te invata ca si neoranduielile trebuie sa existe. Nu se poate face educatie sanatoasa intr-o lume in care esti nevoit sa tolerezi, sa-l intelegi pe fiecare asa cum e fara sa incerci sa-l aduci pe drumul cel bun...

Ma gandesc ca multi din apropiatii nostri isi primejduiesc mantuirea sufletului pentru ca, in loc sa le intindem o mana de ajutor, noi "ii toleram asa cum sunt". Poate nici ei nu-s multumiti cu alegerile facute (caci omul face si raul pe care nu-l doreste, cf. Romani 7, 19), dar noi, in spiritul tolerantei, respectam alegerile lor nefericite. Toleranta zilelor noastre ne indeamna la savarsirea unor pacate prin omitere. Se poate pacatui si prin tacere, prin lipsa de actiune, atunci cand nu-L marturisesti pe Hristos in fata oamenilor. Se pacatuieste spre exemplu cand o persoana, auzind ca o amica vrea sa avorteze si-i cere sfatul, tace sau ii spune: "nu stiu ce sa zic, e problema ta". Oamenii se tem uneori sa nu cada in judecarea aproapelui, desi atunci cand sincer te doare caderea cuiva si cu dragoste nadajduiesti ca, spre slava lui Dumnezeu si folosul sau sufletesc, se va vindeca, nu e judecata. Parintii ne invata sa facem distinctia clara intre fapta pacatoasa si omul pacatos. Nejudecarea pacatului tradeaza nepasare si racire a inimii...

A fi mai milostiv decat Insusi Dumnezeu e pacat, adica a fi mai ingaduitor tu decat este Insusi Dumnezeu cu aproapele, de fapt cu nelegiuirile lui... Unii ar spune ca Dumnezeu e tolerant cu noi, inclusiv cu pacatul caci, iata, inca ne mai tine, insa Biserica pe care El a intemeiat-o a fost investita sa propovaduiasca Evanghelia spre schimbarea vietii (metanoia) celor ce o asculta si o implinesc. Unde S-a aratat Hristos tolerant cu raul, cu nedreptatea, cu patima: Cand spune diavolului: "Inapoia Mea, satano"? Cand darama mesele schimbatorilor de bani adunati la Templu? Cand critica pe farisei si carturari?

Nici Sfantul Pavel n-a tolerat pe atenieni, ci a schimbat drumul vietii lor, mai mult, a schimbat insasi istoria civilizatiei grecesti.

Nici Ioan Botezatorul n-a tolerat pe Irod care se casatorise cu cumnata sa, Irodiada. De ce e intolerant Ioan (un profet iudeu) cu Irod (un inalt demnitar pagan)? Pentru ca si-a dorit sincer indreptarea sa. Stim bine ca sfintii lui Dumnezeu patrunsi de harul dumnezeiesc nu ii pot uri pe oameni. Sunt incredintat ca Irod (care-l pretuia pe Ioan) s-ar fi indreptat, daca nu ar fi existat nefericitul eveniment al dansului Salomeii si promisiunea facuta. Ispita orgoliului a fost mai mare decat pretuirea pe care o avea pentru marele prooroc.

Nu suntem adusi la existenta pentru "a fi", ci mai ales pentru "a deveni". "Caut pe cineva care sa ma accepte asa cum sunt", spun multi. Deseori, "asa cum sunt" se refera la acceptarea patimilor, a viciilor in viata personala. De ce oare unii simt un mare gol in suflet? Pentru ca ei "sunt", dar nu vor "sa devina"!

Am cazut deseori sub povara neputintelor mele. Multi au tinut sa-mi arate ca ma apreciaza oricum, "asa cum sunt". Prietenii mei si vecinii mei in preajma mea s-au apropiat si au sezut; si cei de aproape ai mei departe au stat (Psalmi 37, 11). Desi aproape fiind, departe erau. Eu as fi preferat o mana intinsa, un sfat bun ca sa se implineasca Scriptura care spune: Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos! (Galateni 6, 2). Sincer Il rog pe Hristos Domnul sa ma fereasca pe viitor, la vremuri de cercare, de oameni toleranti si ingaduitori cu mine!

Cel ce leapada mustrarea isi urgiseste sufletul sau, iar cel ce ia aminte la dojana dobandeste intelepciune (Pilde 15, 32).

 

[52] Totusi Constitutia Romaniei ne spune la artic. 33 (3): "Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale"...

[53] La artic. 30 (6), Constitutia stipuleaza: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".

[54] In cadrul show-ului MTV Video Music Awards din septembrie 2003, Madonna o saruta lasciv si prelung pe Britney Spears. Din acest sarut, care a facut mare valva, s-a nascut o prietenie deosebita, cele doua staruri pop au lucrat o piesa si au filmat impreuna un videoclip. Mai apoi Britney a fost convertita de catre Madonna la invatatura ezoterica a Cabalei (ultima moda in materie de spiritualitate la Hollywood), adica, fara sa stie probabil, s-a lepadat de Hristos...

Viata in Hristos versus integrarea europeana

>>

"Va urez ca intrarea in Europa sa o faceti cu fruntea dreapta si nu in genunchi"

(I.P.S. Hristodoulos al Atenei, din cuvantul adresat cu ocazia vizitei sale in Romania din iunie 2003. De fata au fost multi demnitari romani, inclusiv presedintele tarii)

 

In mediile crestine, aud din ce in ce mai des vorbindu-se - de fapt, susotindu-se - despre pericolul integrarii noastre in structurile europene. Crestinii nostri sunt ingrijorati ca o data cu intrarea in Uniunea Europeana viata in Hristos va fi mult mai grea. Ingrijorarea, temerea, nelinistea, zbuciumul insa nu fac bine vietii in Hristos. Psalmistul ne spune ...in Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul? (Psalmi 55, 4). Sa incercam sa raspundem intrebarii psalmistului. Ce ne poate face noua "omul"? Ce ne poate face U.E.? Unii crestini, eludand fara sa-si dea seama problemele dinlauntru, discuta de cele din afara si, din constiinta civica de buna seama, se lamenteaza spunand: "Sa vezi ce ni se va intampla! Sa vezi ca vor da si legea aia!... Vom vedea homosexuali la colturile blocurilor. Vor fi prostituate peste tot. Cine stie daca Religia se va mai preda in scoala?! etc.". Problema din punctul meu de vedere nu este pusa corect, e aici o focalizare eronata. De ce simtim nevoia, noi ortodocsii, sa avem neaparat un cadru favorabil pentru viata duhovniceasca? Hristos nu ne indeamna sa ne cream un cadru bun, conditii deosebite, un confort sporit.

Hristos atentioneaza turma mica (Luca 12, 32): Acestea vi le-am grait, ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Exista in aceasta iesire a noastra in afara un oarecare soi de narcisism, simtim ca e absolut necesar sa ne vada lumea cu ochi buni. Scopul nostru ca si crestini e sa ne vada bine de la Bruxelles? Sa primim nu stiu ce suma de la buget? Sa ne sprijine nu stiu ce partid? Trebuie spus ca Biserica e mult mai mult decat oranduirile lumesti, trecatoare, carora insa trebuie sa ne supunem dupa cuvantul Apostolului: Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor, fie dregatorilor... (I Petru 2, 13). Oranduirea sociala poate fi buna sau rea dar, in principiu, ea nu se face pricina a caderilor noastre, in sensul ca nu ajuta la nimic daca dam vina pe ea. Lot se afla in Sodoma si s-a salvat, pe cand Iuda era cu Domnul si s-a pierdut. Mai mult, Adam se afla in rai unde toate erau bune foarte (avea deci "cadru bun") si tot nu i-a folosit. Traim multi dintre noi cu iluzia ca, daca lumea in care existam (sau supravietuim) s-ar aseza pe un fagas bun, am fi mai buni crestini. Adevarul e ca, dimpotriva, daca noi vom deveni buni crestini, lumea se va putea schimba.

E paradoxal, dar atunci cand Biserica a avut "cadru bun", de exemplu cand a primit libertate de manifestare dupa anul 313, atunci a explodat si monahismul eremitic.

Problema este in alta parte. Spre exemplu, ce ne opreste pe noi sa stingem televizorul cand apar tot felul de blestematii si desfranari? Pofta din noi! E posibil sa ramanem aceeasi oameni mici la suflet si daca televiziunea publica s-ar hotari sa faca educatie in spirit crestin. Pofta e in noi, ispitele vin si trebuie sa vina, caci nu s-ar mantui nimeni fara ele, dar noi nu trebuie sa le primim. Influentele externe sunt reale doar daca le primim. Problema aceasta insa n-o reglementeaza Bruxelles-ul sau Uniunea Europeana. Sa nu exageram pericolele integrarii noastre in U.E.; alegerile noastre pot fi periculoase, caci nimic nu ne poate vatama daca nu ne vatamam noi singuri. Pericolul e in noi, nu in integrarea europeana. Nu ne opreste UE sa ne pocaim pentru pacatele noastre...

In Pateric se spune ca deseori pustnicii coborau in cetate sa-si vanda rucodeliile (impletiturile, lucrul mainilor lor) si acolo dadeau de prostituate si de alti oameni fara Dumnezeu; asta se intampla deci si in vremea marilor ierarhi ai Bisericii, in veacul de aur. Asa a fost de cand lumea. Procentele privind numarul crestinilor nu sunt semnificative intotdeauna. Dintotdeauna numarul celor care si-au asumat realmente o viata in duh, o viata in Hristos, a fost mic. De unde ideea aceasta de "religie a maselor", cand Hristos ii numeste pe crestini "turma mica"? Societatile de azi sunt desacralizate sau chiar mai mult - vadit anticrestine. E o realitate. Pare-se ca grecii, atat de laudati pentru ortodoxia lor curata, au si mai putini tineri in biserica, au prostituate pe toate drumurile, au canale TV pornografice. E vremea cernerii, comunitatile inchegate, "vii in Hristos", vor fi enclave in lumea viitorului.

Bunul Dumnezeu insa ne poarta de grija. Cautati mai intai imparatia Lui. Si toate acestea se vor adauga voua. Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia (Luca 12, 31-32). Acesta e cuvantul pe care trebuie sa-l punem la inima noastra si sa nu deznadajduim[55]. Nu militez pentru o toleranta post inteleasa, nici pentru resemnare, nici pentru lipsa de actiune.

Cred in forta crestinilor, in "instantele" civice care sanctioneaza conduita publica smintitoare, cred in "ecologizarea" informationala. Sunt pentru actiune pentru ca faptele rele ale intunericului trebuie osandite pe fata - cf. Efeseni 5, 11. Trebuie sa luam atitudine, sa nu toleram raul, dar daca cu toate acestea lucrurile nu merg in directia pe care ne-o dorim, daca raspunsurile factorilor indrituiti nu vin in sprijinul crestinului, in sprijinul moralei, sa nu deznadajduim, sa facem ce putem face, nu ceea ce nu putem. Sunt lucrari care stau in puterea noastra a le implini, altele sunt in mana lui Dumnezeu. Ma tem insa ca unii crestini bifeaza aprioric multe din problemele pe care le ridica societatea actuala ca fiind nerezolvabile. Pentru aceasta stare romanul a inventat si un cuvant: "lacebunita".

Dar mai presus de orice sunt pentru o concentrare pe lupta launtrica. Trebuie sa luptam mai intai cu raul din noi insine, apoi cu cel din afara... Putem insa spune oamenilor: "Fratilor, de-a lungul istoriei regimurile politice au fost cand rele, cand bune. Unele au fost chiar foarte rele. E posibil ca o data cu integrarea europeana sa avem si legi nefavorabile, anticrestine, trebuie sa fim cu multa luare aminte. Credem ca ispitele se vor inmulti. Ele vor fi mult mai fine dupa ce vom intra in UE. Multi dintre cei neintariti in credinta si nadejde vor fi mai usor ispititi sa cada in apostazie. Noi insa sa stam bine, sa stam cu frica, sa avem grija sa nu mai fim barfitori, furi, desfranati, mici la suflet. Intram in Europa, dar cu ce valori, cu ce bagaj? Stim noi prea bine invatatura Bisericii noastre? Stim de ce suntem ortodocsi? Iata, integrarea ne va pune pe noi in lucrare mai cu ravna, vom dezvolta latura sociala, latura misionara...". Adevarul este ca daca Dumnezeu n-ar ingadui, n-am intra in UE, dar ingaduie. Dar daca ne va fi mai rau, daca ne va fi peste putere de greu, de ce ingaduie Bunul Dumnezeu? Raspunsul l-am gasit in cuvintele Apostolului Pavel: Caci nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru, care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti, Care ne-a izbavit pe noi dintr-o moarte ca aceasta si ne izbaveste si in Care nadajduim ca inca ne va mai izbavi... (II Corinteni 1, 8-10). Situatiile limita ne ajuta sa nu ne punem increderea in noi, ci in Domnul. E o pedagogie dumnezeiasca in toate.

Noi, usor-usor trebuie sa ne desprindem de lumea aceasta, nu in sensul de a-i intoarce spatele, ci dupa cuvantul Apostolului: ...nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13, 14).

Dar sa luam in discutie una din temeri. Sa zicem ca din 2007 nu se va mai preda religia in scolile de stat. Ar fi o mare durere, chiar foarte mare. Dar vai, de fapt ce s-ar intampla? Ne-am simti handicapati, schiloditi? Am cadea in deznadejde? Aceasta era scopul nostru, pentru el traiam? Sa-l vedem pe Hristos in scoala? Nu vreau sa neg importanta, rolul orei de religie, dar trebuie sa stim ca statul ramane stat (Cezar, uneori mamona) si ca noi in esenta trebuie sa cerem mult de la noi insine si prea putin de la altii. Ajutorul din partea statului era scopul nostru? Nicidecum! Biserica in aceasta situatie (ipotetica pana la urma) va trebui sa se reorienteze, sa creeze scoli confesionale, scoli de duminica, sa intareasca prin preoti si teologi laici lucrarea catehetica. Misiunea sociala este o componenta importanta, dar nu e cea mai importanta. Cea mai importanta e schimbarea vietii, metanoia, unirea cu Hristos. Biserica il ofera pe Hristos. Un lucru este insa esential, pericolele trebuie identificate, trebuie sa spunem lucrurilor pe nume (caci e grav a spune raului bine si binelui rau). Spuneam intr-un alt context ca ar fi bine sa nu mai cautam justificari, sa nu mai dam vina pe societate, pe U.E., pe lipsuri, ci sa vedem in spatele gesturilor proprii lipsa atasamentului fata de valorile moral-crestine si putina noastra credinta. Despre putina credinta vorbeste o pericopa evanghelica: Si s-a pornit o furtuna mare de vant si valurile se pravaleau peste corabie, incat corabia era aproape sa se umple. Iar Iisus era la partea dindarat a corabiei, dormind pe capatai. L-au desteptat si I-au zis: Invatatorule, nu-Ti este grija ca pierim? Si El, sculandu-Se, a certat vantul si a poruncit marii: Taci! Inceteaza! Si vantul s-a potolit si s-a facut liniste mare. Si le-a zis lor: Pentru ce sunteti asa de fricosi? Cum de nu aveti credinta? Si s-au infricosat cu frica mare si ziceau unul catre altul: Cine este oare, Acesta, ca si vantul si marea I se supun? (Marcu 4, 37-41). Incercati sa inlocuiti in textul Scripturii marea involburata si vantul cu integrarea in structurile europene. El ingaduie "vantul", tot El il si potoleste... Cred ca ne ingrijoram pentru ca nu stim ce fel de Dumnezeu avem!

Am pus la inima aceste cuvinte pe care le-a scris un parinte pe un forum de pe net: "Gandurile nu trebuie sa ne framante, ci sa ne lumineze. Dar daca un gand aduce framantare, nu lumina, gandul acela nu este de la Dumnezeu. Gandul la Hristos, la Maica Domnului, la Sfinti, la ingeri, la iad, la moarte. Si toate cu liniste, fara smucituri, fara incrancenari. Noi trebuie sa ne intoarcem in noi, sa ne intoarcem inauntru, nu sa ne revarsam in afara, in cele ale lumii. In lume si ca lumea am fost pana a cunoaste pe Hristos, dar de acum sa murim lumii. Sa dam cezarului ce este a cezarului, iar lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu (cf. Luca 20, 25)".

 

[55] "Deznadajduit de morala si de decaderea duhovniceasca a societatii (grecesti - n.n.) asa cum o zugravea un oarecare predicator, un tanar a cerut parerea Staretului.

- Asculta, fiule, i-a spus Staretul. Multi incep de pe o temelie gresita: Cum sa se intample acestea, daca traim intr-un stat crestin? Ci trebuie sa consideram ca noi, crestinii de azi, traim intr-un stat idolatru, ateu, masonic, etc., si sa fim multumiti ca inca nu ne-au lovit cu pietre si nu ne-au rastignit. Acesta este adevarul amar" (Crampeie de viata, Din invatatura Parintelui Epifanie I. Teodoropulos, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2000, p. 221).

Parintele Serafim Rose este si mai tulburator cand spune ca acestia poate sunt ultimii ani in care mai putem continua sa raspandim liber cuvantul.

Businessman-ul si morala ortodoxa