Tortura şi rele tratamente faţĂ de copii

Analiza eficienței mecanismelor existente antitortură prin prisma rezultatelor studiului cu privire la experiența victimelor torturii și relelor tratamente. Rezultatele obţinute în urma intervievării a 42 de minori din detenție, demonstrează o ineficiență alarmantă a mecanismelor existente, începînd de la momentul depunerii plîngerilor (personal, prin avocat sau rude), pînă la sentințele instanțelor de judecată. Au fost puse în evidență probleme ce țin de competența, profesionalismul și etica profesională a reprezentanților tuturor instituțiilor de drept: procurorilor, experților medico-legali, medicilor din instituțiile MAI și Ministerului Justiţiei, judecătorilor, dar și avocaților, care nu întotdeauna au pregătirea profesională necesară și nu dau dovadă de etică profesională. Cei 76% de minori din totalul celor intervievați, care nu au depus plîngeri, au comunicat că principalele motivele au fost: a) Neîncrederea în justiție; b) Sentimentul de frică că va suferi noi maltratări și nesiguranță de protecția acordată din partea organelor de drept; c) lipsa de informare despre dreptul de a depune plîngere, dreptul de a contesta inacțiunile organului de urmărire penală; d) Lipsa resurselor financiare pentru a plăti un avocat, e) Faptul că au fost convinşi de către părinți cu privire la renunțarea de a înainta plîngere, pentru a nu înrăutăți situația pe cauza în al cărei cadru se aflau în calitate de acuzați.

Subiecții implicați (Colaboratorii MAI, DIP, Procurori, Avocați, Judecători) despre esența legilor și a mecanismelor existente anti-tortură și relele tratamente, cu privire la eficiența lor sau a impedimentelor practice:

Opinia colaboratorilor MAI: 90% din respondenţi au declarat că legislația în vigoare este una eficientă, dar rămîne necesară explicarea cadrului normativ în vigoare, inclusiv a ordinelor MAI. Jumătate din cei intervievați au declarat că legislația în vigoare este suficientă și clară, dar instanțele de judecată apreciază în mod diferit declarațiile martorilor și ale pretinsei victime, în defavoarea declarațiilor polițiștilor. A fost declarat că sancțiunile blînde aplicate de instanțele judecătorești favorizează săvîrșirea infracțiunilor. Mulți colaboratori nu cunosc legea și limitele ei. Este necesară pregătirea profesională, instruirea să fie eficientă pentru aplicarea legii, în special după modificările care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2012.
Opinia colaboratorilor DIP: toți cei intervievați au dat dovadă de cunoașterea Statutului executării pedepsei de către condamnați, Codului de executare și a Regulamentului instituției penitenciare și altor acte normative relevate. Cu referire la instruire, există un curs inițial, cu o durată de trei săptămîni, asigurat de DIP, dar care nu prevede informație despre tortură, rele tratamente sau aplicarea excesivă a forței fizice; despre Hotărîrile Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva Moldovei, care nu sînt studiate adecvat. 23% din angajați declară că au beneficiat de cursuri de instruire organizate de alte instituții și ONG-uri, în special Institutul de Reforme Penale și NORLAM, dar toți colaboratorii au remarcat o deficiență de instruire în activitatea cu minorii.
Opinia procurorilor: cadrul legal existent nu este eficient și necesită îmbunătățiri, inclusiv la nivel departamental. Este necesară modificarea prevederilor Codului penal, încît să includă o definiţie de infracțiune concretă care ar acoperi întreaga gamă a formelor grave de rele tratamente administrate de oricare agent al statului, precum și clasificarea actelor de tortură, în conformitate cu gravitatea atribuită acestora de prevederile dreptului internațional. O astfel de modificare ar echivala cu o declarație oficială fără echivoc, la cel mai înalt nevel politic, care ar însemna ”zero toleranță” față de tortură și alte forme de rele tratamente; iar măsurile de securitate prevăzute de Legea cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal nr. 105 din 16 mai 2008, în cauzele de tortură, să fie asigurate de o altă instituție decît MAI.
Opinia avocaților: cadrul legal național este unul relativ bine consacrat, dar prevederile legale existente rămîn neputincioase din cauza mai multor impedimente: a) lipsa unor termeni-limită legali, în care ar trebui inițiată urmărirea penală pe plângerile de tortură²; b) ineficiența măsurilor de protecție ale victimei; c) necolectarea operativă și profesionistă a probelor; d) examinări medicale și expertize medico-legale superficiale; e) ignorarea victimelor și lipsa unei colaborări din partea organelor de drept și avocații victimelor la colectarea probelor; f) lipsa unui mecanism de măsuri de protecție pentru victime, deoarece deseori pot apărea situaţii care pun în pericol siguranţa lor psihică şi integritatea lor fizică, precum şi încrederea acestora în ajutor din partea organelor de stat, etc.
Opinia judecătorilor: prevenirea și combaterea torturii și relelor tratamente este posibilă prin realizarea corespunzătoare a atribuțiilor funcționale și aplicarea corectă a prevederilor legale. Este necesară includerea în legislaţia procesual penală a unui capitol distinct privind modalitatea investigării faptelor de tortură, cu menţionarea mecanismelor de protecţie, de reabilitare a victimelor, de asistenţă psihologică și documentare prin includerea standardelor din Protocolul de la Istanbul. Este necesară și modificarea cadrului normativ pentru a asigura independența profesională a lucrătorilor medicali din locurile de detenție, prin transferarea în subordinea Ministerului Sănătăţii a personalului medical din cadrul MAI și instituțiile penitenciare ale Ministerului Justiţiei. Trebuie îmbunătățite prevederile legale, în special cele care țin de obligația de a raporta din oficiu cazurile de tortură și alte rele tratamente

Capitolul 5 (Analiza impactului torturii şi a relelor tratamente asupra minorilor, în baza experienței RCTV Memoria). Circa 95% dintre cei asistați au fost supuşi torturii fizice, cu lovituri peste mai multe părţi ale corpului (în special peste cap și urechi), cu suspendarea în poziţie forţată (”rândunica”), electrocutarea, strivirea unghiilor cu cleştele sau introducerea de ace sub unghii, de rînd cu: lipsa condiţiilor pentru somn, restricţia facilităţilor igienice, accesul limitat la asistenţa medicală, lipsa apei potabile sau apă contaminată, lipsa hranei pentru perioade de circa 72 de ore, etc. Tortura psihologică a inclus: ameninţări (cu bătăi și mai mari, cu detenția de durata, cu omorul) şi umilirea sub diferite forme (de la insulte, înjurări, batjocură, cuvinte obscene și agresare verbală pînă la dezbrăcare forțată, amenințări cu violul, etc.).

Consecinţele fizice identificate: a) traumatismele cranio-cerebrale, cu evoluție trenantă şi consecinţe tardive (encefalopatii, crize convulsive, etc.); b) otite post-traumatice cu hipoacuzie, cu pronostic sever pînă la intervenţii chirurgicale sau proteze auditive; c) traumatisme ale coloanei vertebrale (cu discopatii şi radiculopatii post-traumatice cu dureri persistente); d) fracturi; e) contuzii ale ţesuturilor moi şi ale organelor interne, îndeosebi ale rinichilor, soldate cu nefroptoze; f) pielonefrite cronice şi alte maladii, care au afectat destul de grav starea de sănătate a pacienţilor.
Consecinţele psihologice în mare parte prezintă Tulburări de Stres Post-Traumatic (PTSD), preponderent cu stări anxioase și depresive, pe lîngă alte manifestări cum ar fi: amintiri tulburătoare ale evenimentelor traumatizante; dereglări de somn (insomnie frecventă, coșmaruri cu tematica arestului), îndeosebi în perioada acută după maltratări. Nervozitatea sporită persistă timp îndelungat după traumă și deseori duce la deteriorarea relațiilor cu alte persoane, inclusiv cu membrii familiei, și la crearea problemelor suplimentare pentru victime.
Consecinţele sociale: afectarea procesului de studii; dificultăţile de integrare socială şi profesională după eliberare; riscul sporit de excludere socială; deteriorarea relaţiilor sociale, inclusiv a relaţiilor cu familia, etc. În ansamblu, toate aceste consecințe intensifică retragerea socială a categoriei date de minori și sporește riscul de comportament delincvent sau de aderare la grupuri criminale, din motiv că ei se simt respinși de restul societății.