 
TRADITII PIRTESTENE
REVISTA DE PROMOVARE A TRADITIILOR DIN BUCOVINA,
Nr. 3, Editia de vacanta
Scoala cu clasele I-VIII Pirtestii de Sus, Cacica, Suceava
Sărbători din viața satului bucovinean – Pirteștii de Sus
Floriile vestesc apropierea Învierii. Se merge la biserică cu mănunchiuri de mâţişori, ramuri de salcie înflorită ce simbolizează intrarea lui Isus în Ierusalim. Este sărbătoarea florilor, cei cu nume de floare sărbătorind această zi ca ziua de nume. Mâţişorii sunt aduşi ofrandă la biserică, sunt sfinţiţi apoi împărţiţi credincioşilor prezenţi. În aer parcă miroase deja a primăvară, binecuvântarea bisericii răsfrângându-se şi asupra naturii.
Sfântul Andrei e ziua cănd fetele îşi pot afla soarta cu ajutorul magiei. Aproape de miezul nopţii, fata merge la coteţul porcilor să afle dacă se mărită în acel an. Se spune formula: “Hâr ist- an! Hâr la an!” şi se aşteaptă răspunsul porcilor. Dacă nu se aude nici un grohăit dinspre coteţ e semn că fata nu se va mărita în acel an, iar dacă se aude grohăitul e semn bun că se va mărita în curând.
Din făină albă şi multă sare se fac nişte turtiţe care se coc pe plită şi odată mâncate se aşteaptă să se vadă în vis alesul. Acum se învârte perna de trei ori şi se cere să se arate în vis chipul viitorului mire.
Parii de la gardul grădinii sunt alţi prooroci. Fata este legată la ochi, răsucită de câteva ori de altă fată, dusă în dreptul parilor şi obligată să numere 9 pari. Parul ales descrie felul în care va arăta viitorul mire al fetei: un par strâmb arată un fecior gârbovit şi slab, sărac, un par scurt înseamnă un bărbat nu prea înalt, un par drept, înalt, plin de coajă arată cea mai bună alegere, adică un fecior frumos, voinic, bogat şi cinstit.
Stretenia vesteşte timpul probabil pentru următoarele 40 de zile în funcţie de umbra ursului care iese pentru prima dată din bârlog după un lung iernat.
Mărţişorul marchează prima zi de primăvară şi e un prilej de mare bucurie.în lumea satului. Petecele de zăpadă se topesc sub dulcea înfiorare a soarelui, lăsând să iasă la lumină firavele firişoare de iarbă fragedă. Fetele împletesc cu uşurinţă fire albe şi roşii pentru a le dărui băieţilor dragi în semn de binecuvântare, uneori având şi o figurină metalică sau un bănuţ purtător de noroc. Este un obicei vechi păstrat din moşi, diferit de cel din alte zone ale ţării, fiindcă numai aici fetele sunt cele care dăruiesc şnurul alb cu roşu.
Sfântul Gheorghe era ziua de pregătire a muncii la câmp. Încă din ajun se pun la poartă pe stâlpii înalţi câte o brăzdiţă de iarbă proaspătă cu o ramură de salcie înfrunzită. Gospodarii pun brazde şi la fântână, pe gang, pe straturile din grădină ca ofrandă adusă bunăstării.
Duminica Mare se serbează prin ridicarea la poartă a crengilor de tei.
Triful Nebunul e sărbătoarea ce se ţine pentru ferirea de orice necaz şi pentru evitarea sălbăticiunilor din pădure.
Foca este ziua care se ţine pentru evitarea pericolului de foc.
Marina se ţine pentru ape, adică pentru evitarea inundaţiilor.
Ilie-Palie se ţine pentru a fi ferit de loviri şi de accidente.
Alexiile reprezintă puterea naturii. În ajun de Alexii se adună gunoaiele de pe lângă casă şi din grădină şi se ard îmtr.un foc mare. Cine poate sări peste foc fără să fie atins de acesta va avea un an bun, rodnic, bogat şi ferit de griji. În această zi nu se rostesc numele animalelor sălbatice de care te temi ca să nu te întâlneşti cu ele prin pădure. Fumul provenit de la focul de Alexii afumă casa, grădina, pomii şi curăţă locurile de găndaci şi omizi.
Sfânta Maria Mare marchează sfârşitul verii şi este sărbătorit prin slujbe la biserică şi prin participarea la bâlci în satul vecin, Cacica.
Sfinţii Mihail şi Gavril vestesc hramul bisericii de pe Vale, biserica satului. Se aşteaptă hrămarii din alte localităţi care vin să petreacă cu voie bună şi pleacă încărcaţi cu bucate alese din casele pârteştenilor.
Cules de Anton Diana – clasa a III-a B de la Andronic Ştefan – 84 ani
OBICEIURI SPECIFICE EVENIMENTELOR DIN FAMILIE
1. Târşul şi cununa
La ora de opţional („Lumea poveştilor”) am discutat despre sărbătorile de iarnă . Desenând câte un brad şi cadourile pe care şi le doresc de la Moş Crăciun, o colegă şi-a amintit că, de Sfântul Nicolae, a văzut la poarta vecinului, legat de stâlpul porţii, un par foarte lung, la capătul căruia era un brăduţ împodobit cu hârtie colorată. Din acel moment au început contrazicerile: unii spuneau că a fost împodobit pentru Crăciun, alţii susţineau că l-a adus Moş Nicolae. S-a explicat că acel „ par cu brăduţ împodobit”, care se numeşte târş, este pus la poarta celui care îşi sărbătoreşte ziua onomastică. Pentru a afla mai multe, am propus colegilor să mergem la o bătrână, să ne explice acest obicei. Copiii au fost foarte încântaţi, aşa că, a doua zi, am mers, în apropierea şcolii, la lelea Saveta (a lui Nicanor a Domnichii) în vârstă de 94 de ani.
Bătrâna ne-a povestit că târşul era pus doar la poarta flăcăilor, de ziua onomastică. În ajunul sărbătorii, pe înserate, mergeau în pădure câţiva băieţi şi căutau o prăjină lungă şi un brăduţ. Îl duceau la unul dintre ei şi curăţau prăjina de coajă, ca să rămână albă, apoi se prindea la vârf un brăduţ verde. De la acesta în jos se înfăşura prăjina cu cunună de cetină, vreo doi metri. Apoi bradul se împodobea cu panglici din hârtie creponată, iar în vârful lui se lega o sticlă, în care se introducea un bilet cu toţi cei care l-au pregătit. În acea noapte, târşul, dus în mare taină, era înălţat la poarta celui sărbătorit, care îl lăsa cel puţin o săptămână în văzul satului ca semn de mare cinste.
S ărbătoritul, mândru de această atenţie, trebuia să-i descopere pe cei ce l-au adus, iar într-una din duminicile următoare să-i cheme pe toţi la el şi încă câteva neamuri mai apropiate şi să facă o mică petrecere.
De ziua onomastică a fetelor se punea cununa. Împletită din cetină verde de brad şi împodobită cu flori din hârtie colorată, cununa se bătea în noaptea dinaintea sărbătorii, pe marginea uşii de la intrare, fără ca să fie auziţi. Deasupra se puneau două panglici late pe care era scris „La mulţi ani !”. De asemenea, fata trebuia să-i descopere pe cei care i-au pus cununa şi să facă o mică petrecere .
Aceste obiceiuri se mai păstrează şi astăzi, însemnând pentru oamenii din Pîrteştii de Sus un prilej de cinste gospodărească .
Cules de Ciornei Diana – clasa III-a,
de la Ciornei Elisaveta – 94 ani
2. Oraţia la colac
După ce a avut loc cununia religioasă, muzicanţii însoţesc alaiul mirilor până în „prund” (loc pe marginea pârâului Soloneţ) unde se încinge jocul. Nunii mari cinstesc toţi sătenii care participă la bucuria familiilor mirilor şi a naşilor. Fetele, feciorii şi chiar gospodarii tineri sau bătrâni se prind în joc în acordurile muzicii.
După mai multe jocuri în prund se încolonează toată lumea, cu mirii în frunte şi pornesc spre locul unde va avea loc petrecerea. Mai demult, nunta avea loc la casa mirelui.
Până ajunge alaiul la locul unde are loc petrecerea, voia bună este întreţinută de strigături adresate mirelui şi miresei sau de schimbul de strigături dintre druşte şi vătăjei. Pe măsură ce alaiul se apropie de locul petrecerii şi în faţa lor apar socrii mari şi mici, se adresează strigături soacrelor, pe baza relaţiei soacră-noră.
Muzicanţii trec la masă, iar în faţa casei, în curte, se pregăteşte „de zis la colac”. Pe un scaun lung pe care se aşterne un lăicer se pune un colac mare, busuioc şi agheasmă, iar pe o farfurie, boabe de grâu. Lângă masă se aşază mirele, mireasa, naşii, socrii care aşteaptă „rostirea oraţiei de nuntă”. Aceasta este rostită de un gospodar sau vătăjel.
După rostirea oraţiei, colacul este ridicat pe două beţe de către vătăjei. Pe sub colac trec mirele şi mireasa, naşii şi socrii care sar să-l prindă şi să-l rupă. Cel ce prinde colacul, îl rupe şi-l aruncă în formă de cruce. Din colac gustă aproape toţi nuntaşii.
Înainte de ridicarea colacului de către vătăjei, cel care rosteşte oraţia stropeşte cu struţul de busuioc şi cu agheasmă. Ia din farfurie o mână de grâu şi o pune în sânul mirilor, urându-le sănătate, belşug şi mulţi copii frumoşi şi sănătoşi.
Oraţie de nuntă
Bună vremea, socru mare,
Te cunoşti după-nsemnare
Că eşti socru mare.
De n-ai fi, nu te-ai fuduli!
Despre noi, poţi să te fuduleşti,
Căci te-om vedea la urmă ce plăteşti
Şi cât de mare socru eşti.
Dar să ne lăsaţi cu-ncetişoru’
Să vă putem spune tot adevăru’
Să ne întrebaţi încet
Să vă putem spune drept.
Nu ne luaţi vorba-n grabă
Căci nu-i lucru de şagă.
Că de multe ce-s şi dese
Nu le putem spune alese.
Să vă putem spune
Despre a voastră venire
Şi despre jupânul nostru mire.
Venind vremea de-nsurat
Dimineaţa s-a sculat
Pe faţă s-a spălat
La icoane s-a-nchinat
Din bucium o sunat
Multă oaste-o adunat:
O sută de feciori de boieri
Şi 50 de grăniceri,
De prin văi şi de prin sate
Trei sute şi jumătate.
Toţi cu puştile-ncărcate
Nu ca dumneavoastră cu gurile căscate.
La brâu cu pistoale bune
Feţi-frumoşi ca din cea lume.
Şi-ntr-o zi cu soare
Am plecat la vânătoare.
Şi-au vânat Ţara de Sus
Fără niciun răspuns.
Şi-au vânat în Ţara de Jos
Fără niciun folos.
Căci prin văi şi prin hârtopi
Găseau numai iepuri şchiopi,
Veveriţi cu ochii mici.
Prin gârle numai arici.
Şi de-atâta umblat
Toţi voinicii au însetat
Şi au mers pe-un drumuşor,
Ce ducea la un izvor.
La izvor s-au aşezat
Setea şi-au astâmpărat
Şi-au plecat din nou la vânat.
Şi-ncepură de umblară
Munţii cu brazii,
Codrii cu fagii,
Vâlcelele cu viorelele,
Dumbrăvile cu nevestele,
Satele cu fetele.
Şi mai către seară,
Au dat de-o urmă de fiară.
Toţi voinicii se speriară
S-au îngălbenit ca turta de ceară.
Vânătorii stau şi se miară
Unul zice că-i urmă de zână
Să-i fie împăratului bună cunună,
Altul zice că-i urmă de căprioară
Să-i fie împăratului soţioară.
Atunci tânărul împărat
În scări s-a ridicat
Şi-a privit roată
Peste oastea lui toată.
Şi-a zărit în depărtare
O floare frumoasă tare.
Atunci tânărul împărat
Ne-a spus-o răspicat,
Iute să mergem
Floarea să i-o aducem.
Cinci cavaleri ne-am adunat
Pe cinci armăsari am încălecat
Negrii ca corbu’
Iuţi ca focu’
Din potcoave scăpărând
Flăcări pe nori scoţând.
Noi suntem mici de statură
Dar buni de gură.
Din pistoale-am împuşcat
Şi la floare-am alergat!
Căci de noi nu scăpaţi
C-avem hârleţe de argint
Să scotem floricica din pământ.
S-o scotem din rădăcină,
S-o sădim la mire-n grădină.
Aici să crească şi să-nflorească
Şi la anul să rodească.
Noi câtă lume am umblat
Nimeni sama nu ne-a luat.
Pe unde umblăm şi căutăm
La nimeni sama nu dăm.
- Dar cine sunteţi dumneavoastră
Să ne luaţi sama noastră?
- Noi avem pecete împărătească
Şi o carte latinească,
Cine nu ştie să citească
De noi să se ferească
Ca de foc să se păzească.
- Cinstiţi nuni mari,
Aduceţi oameni cărturari
Să ne aduceţi şi-un popă cu barbă deasă
Să ne citească cartea aleasă!
Să nu fie barba rară
Să ne ţină până-n seară,
Ori cu barba zbârlită
Să rămână cartea necitită.
Despre noi, să fie barba ca fusul
Numai să ne dea nouă răspunsul,
Răspunsul nostru este adevărul vostru.
Şapte butoaie cu vin
Şapte năframe de in
Toate din casă,
De la cinstita mireasă.
Să nu fie de la vecine,
Să păţim vreo ruşine!
Dumneata, soacră mare
Pe jos aşterne lăicere
Să descălecăm ca boierii!
Cu vin bun să ne cinstiţi
Că sunteţi gospodari vestiţi,
Să nu ne daţi nişte poşârcă
Să zăcem ca de brâncă,
Iar de nu-ţi avea bucate de-ajuns
Să vă căutaţi loc de ascuns,
Să nu vă găsim mâine dimineaţă după sobă,
Stând cu greierii de vorbă.
Acest colac frumos
Nu-i de ovăs, ci de grâu ales,
Să-l rupem, să-l mâncăm
La nuntă să petrecem
Amin, amin, un pahar cu vin
Şi unul de băutură
Şi mai multă voie bună.
Cules de Creţu Adrian - clasa a V-a A de la Creţu A. Gheorghe – 59ani
3. Cântecul miresei, Hulpea la nuntă, strigături la nuntă
Cântecul miresei
Frunzuliţă de-o sulfină
Plângi, mireasă şi suspină
Că mergi la casă străină
Plângi, mireasă şi oftezi
După bineli ce-l pierzi.
Să nu crezi că măritată
Ţ-a ci ca la mama fată
Să nu crezi că cu bărbat
I ca la tata cât ai stat.
Barbatul s-a duci, vini,
Tătâ grija-n cap la tini
Să nu crezi că soacrâ-ta
A ci bună ca mamuc-ta
Nu te-a bate cu bota,
Dar ţ-a zâce cu vorba
Di ţ-a rupi inima
Nu te-a bate cu pumnul
Ţ-a zâce cu cuvântul
Di ţ-a rupe sufletul!
Tu îi plânge şî-i ofta
Să nu ti ştie lumea!
Când spui o vorbă la străini
Până-n sară satu-i plin.
Ia-ţi mireasă zâua bună
Di la soare, di la lună,
Di la a ta măicuţă bună,
Care plânge şi suspină
Cî i s-a duce a ei milă,
Di la casa cu cerdac
Şi di la al tău tată drag,
Care grija ţ-o purtat
Până-ai fost de maritat,
Di la strat cu zmeurică,
Di la moş, di la bunică
Care te-o crescut de mică,
Di la grădina cu flori,
Di la fraţi di la surori,
Di la prunul cel cu prune,
Di la a tale neamuri bune,
Di la neamuri şi vecine,
Că cu tăti-ai trăit bine!
Di la strat cu busuioc,
Di la feciorii din joc,
Di la strat cu lămâiţă,
Di la fete din portiţă.
Rămâi, mamă, sănătoasă
Dacă n-ai fost bucuroasă
Să mă vezi umblând prin casă
Ca o garoafă frumoasă,
Eu mă duc, vă las cu bine
Şi voi plângeţi după mine!
Cules de Boloca Ionela – clasa a IV-a, de la Cojocari Maria – 52 ani
Hulpea la nuntă
Mireasa este scoasă de vătăjei din casă şi condusă spre mirele care o aşteaptă la poartă, după obiceiul locului. Fiindcă mirelui nu îi este îngăduit să intre în ogradă, de multe ori o aşteaptă la câţiva de metri mai departe de casă. Aici apare surpriza pregătită miresei: nu i se dă voie să iasă din ogradă până nu sunt plătiţi vătăjăii. Tinerii vătăjăi care au mers la horă împreună cu mireasa cer un fel de despăgubire mirelui, tocmai pentru că nu vor mai avea cu cine juca în sat. Poarta casei este bine ţinută de flăcăi, iar mireasa aşteaptă să apară binefăcătorul. Demult, flăcăii făceau o oprelişte în calea miresei ţinând o prăjină lungă, cât era drumul de mare. Astfel, mireasa nu reuşea să ajungă la alesul ei şi nu putea pleca cu alaiul nunţii până ce nu plătea mirele. Tinerii cereau câteva sticle de băutură ca să-şi înece dorul după mireasă. Mirele se târguia cu aceştia, oferind mai puţin, deşi mireasa făcea mai mult ca preţ. Astfel, se plăteşte “hulpea”, preţul mirilor pentru părăsirea vieţii fără griji. Calea miresei este eliberată dacă s-au învoit cu toţii la plată, iar alaiul de druşte şi vătăjăi conduc nunta spre biserică, urmând să se oficieze cununia religioasă.
Strigături la nuntă
Fost-ai una la părinţi
Ca luna între doi sfinţi!
Părinţii aveau avere
Tu le-ai fost de mângâiere!
Dar timpul pe loc n-o stat
O venit vremea di maritat
Şî tot sânguri i-ai lasat!
* * *
Vai, saracul, mireli
Cum îl plâng draguţâli
Una-n deal şî una-n vali,
Una-n uliţa cea mari
Cea din deal s-o spânzurat,
Cea din vali s-o înecat!
* * *
Mireasuică, tu şi tu
Bine ţi-o cântat cucul
Di te-o luat cine-ai vrut tu!
Ai trecut noaptea pe punti,
Şi te-o luat fecior de frunti!
Şi-ai trecut noaptea prin apă
Şi te-o luat fecior de treabă!
* * *
Ci mireasă avem noi
N-o dăm nici pe patru boi!
Că la boi le trebi fân,
La mireasă om blajân!
* * *
Floricică pusă-n cui,
Mireasă c-a noastră nu-i,
Nu-i frumoasă cum să cie,
Parcă-i scrisă pe hârtie!
Mai frumoasă nu sa poate
Parcă-i scrisă de pe carte!
* * *
Busuioc în colţul mesei
Tare-i plâng ochii miresei
Lacrimile curg pe naframă
Că se desparte de mamă!
Mireasă, de azi înainte
Cărările ţi-s oprite,
Numai trei ţi-s dizgradite
În grădină după ceapă,
La fântână după apă
Şi la mama câteodată!
* * *
Mireasuică nu ţi-i jele
După flori, după mărgele
Să pui cârpa-n paturele,
Să petreci viaţa cu ele
Si la bine şi la rele?
* * *
Hai, mireasă-n vecini la noi
Că-i mai mândru ca la voi!
C-ai şi drum, ai şi părău
Şi barbat pe placul tău!
* * *
Mireasuică te-aş ruga
Să-i pupi mâna lui soacră-ta
Şi pe faţă şi pe dos,
Că ţ-o dat barbat frumos!
* * *
Mână, bade caii tare
S-ajungem în sat cu soare,
Să ne vadă oamenii
Pentru ce-am trudit caii!
Pentru o floare de grădină,
Pentru-o tânără copchilă,
Pentru o floare de fereastră,
Pentru o tânără nevastă!
* * *
Frunză verde de trifoi
Buna ziua de trei de ori
De când sunt n-am fost la voi!
Nici amu n-aş fi venit
Mireasa mândră ne-o poftit
Nici amu n-aş fi intrat
Miresuica ne-o chemat!
Noi suntem vreo şapte sute
Cu jupânul mire-n frunte!
Di zâceţi “Poftim, poftim!”
Noi pe-atâta mai venim!
De sunteţi banuitori
Noi suntem întorcători!
* * *
Mire ca al nostru nu-i
Pe valea Soloneţului!
C-o fost bun şi om de treabă
O ştiut ce să-şi aleagă!
El n-o luat-o pentru avere,
O luat-o de plăcere,
Pe placerea ochilor,
Pe voia părinţilor!
* * *
Mirele nostru-i înalt
Numai în munte un brad o stat,
Mirele nostru-i frumos
Numai în munte un brad o fost!
Uită-te, mire, la mine
Să ne ţâi mireasa bine,
Că de îi ţine-o rău
Vai ş-amar de capul tău!
Că-i minte copchilarească
Nu poate să nu greşască!
Dragu-mi-i de dumneavoastră
C-aţi venit în casa noastră
Însă şi mai drag ne-ar ci
Dacă ne-aţi îngadui
Holercuţă avem destulă
Dar mi-i drag de voie bună
Scripcaraş văd c-aveţi voi
Să ne petrecem şi noi!
Strigături la soacră
Soacră mică ce-ai facut
C-aşa fată ţ-ai vândut
Pe-o pereche de papuci!
Că papucii fac cinci lei,
Fata face mii de lei,
Că papucii fac cinci sute,
Fata face mii şi sute!
N-am vazut la nicio casă
Soacră mare-aşa frumoasă,
N-am vazut la nicio şură
Soacră mare-aşa fudulă!
Haida, haida să jucăm,
Faţa casei s-o batem,
Voia soacrei s-o facem!
Faţa casei nu-i batută,
Voia soacrei nu-i facută!
Soacră mică tânără,
Hai mai fă o copchilă,
Să-i pui numele Maria
S-o ai în locul iştiia!
Soacră mare ieşi în prag,
Ţi-am adus noră pe plac,
Nu-i nici naltă, nu-i nici joasă,
Cum îi fata mai frumoasă!
Ţ-a place, nu ţ-a place,
Tot cu dânsa-i ramâne!
Soacră mică să traieşti
C-ai facut perne domneşti,
Covoare gospodareşti!
Nopţile ai tors la furci
Ziua ai ţasut la cergi!
De-ar ci fata ca mneta
Lada nu s-ar dişarta,
Mai multe s-or aduna!
Soacră mare cie-ţi milă,
Că ţ-aducem o copchilă
Şi-i lua-o de mânuţă
Să o duci în camaruţă,
Să-i dai pâine şi café
Să traieşti bine cu ie!
Soacră mare cu brâu lat
Ziua mare te-o pradat,
Fără puşti, fără pistoale,
Numa' cu mânili goale.
Fără armă de tarie,
Cu cuvânt şi ominie!
Strigături pentru nunii cei mari
Asta-i nuna, bat-o gina
Cu cameşa cum ţi-i spuma,
Catrinţa cu trandaciri
Şi miroase a rozmarin,
Faţa-i coală de hârtie
Şi-n casă ca-n farmacie!
Nună mare să traieşti
Să cununi şi să botezi
Şi colaci să nu mai vezi!
De ţ-a trebui colaci
Sâmbăta-n cuptor să faci!
Cine-i de familie bună,
Tot botează şi cunună,
Cine-i de familie re
Nimeni samă nu-l mai ie!
Dragu-mi-i de-aiştea nuni
Niciodată nu-s fudui,
Că cunună şi botează,
De lume nici nu le pasă!
Şi botează şi cunună
Şi traiesc cu voie bună!
Uiuiu, ş-aş be rachiu
De la nunu de sub brâu
Uiuiu, ş-aş be holercă
De la nună din badâlcă!
Nunuli, nunuţuli
Rasuce-ţi musteţili
Sarută nevestili!
Rasuce-ţi mustaţa tari
Sarută nuna cea mari!
Rasuce-o şi mai bini
Ma sarută şi pi mini!
Închinatul schimburilor
Cinstiţi socri mari
Şi onoraţi gospodari
Şi gospodine
Şi voi domnişoare fine
Şi dumneavoastră dragi împrejuraţi
Care cu toţii în această casă
În seara asta am fost invitaţi
Dupa frumosul nostru obicei
Să zicem oleacă la schimburi.
Care aveţi placere să ascultaţi,
Dar în nume de rău
Să nu ne luaţi!
Că noi nu am venit
Cu sfadă şi mânie
Noi am venit
Cu cuvânt bun şi bucurie!
Bună vremea, bună vremea,
Cinstiţi gospodari de casă,
Împrejuraţi oaspeţi de la masă,
Mai ales de dumneavoastră,
Cinstită şi jupâneasă mireasă!
Că şi jupânul nostru mire
Din zori de zi s-o sculat,
Cu roua de pe flori s-o spalat,
La icoane s-o-nchinat
Şi la Dumnezeu s-o rugat.
Ş-apoi pe cal o-ncalicat
Şi tocmai la Ţarigrad o plecat,
La târg la Cernăuţi,
Târg mari cu mai multi curţi!
Acolo când o ajuns
Dughenele s-au deschis,
Becurile s-au aprins,
Daruri scumpe-o cumparat
Şi pe cal le-o încarcat
Şi drumul la vali le-o dat!
Dar când le-o dat drumul în vali
Era un glod mari,
Cât ograda dumitali,
Roţili carului
Până la butuc s-o cufundat
Şi nu mai era
Nici un chip de scapat!
Atunci noi ne-am ales vreo cinci
Care eram mai voinici,
În mlaştină ne-am bagat,
Ce-o fost greu şi scump
S-o scufundat,
Ce-o fost ieftin şi uşor
Am apucat
Şi pe mâini noi le-am luat!
Ca s-avem în seara asta
Aici în faţa dumneavoastră
De închinat!
Da ' să nu va cie cu banat
Că nu ştiţi cu câtă
Negoaţă le-am luat!
Şaluţ roşu de lânişoară
Ca să cie o bună soţioară,
Da ' şaluţu-i cu flori multi
Să cii o gospodină de frunti,
Cameşa-i brodată cu cir şi matasă
Să-ţi cie viaţa frumoasă,
Să traieşti bini cu barbatu-n casă!
Catrinţa-i ţasută-n spati
Din trii ciri
Să traieşti cu soacra bini!
Pantofiori de lacuşor
Pentru a dumitale picior!
Tocurili îs de feţî de iapă
Ca să-ţi cie de-adus apă!
Restu' sunt împachetate
Nu li ştim sama la toate,
Da' să nu te grabeşti cu luatu'
Cum te-ai grabit cu maritatu'
Ca cireşul cu legatu',
Că cireşul va mai înflori
Da ' tu fată-n casa parinţilor nu-i mai ci,
Acum schimburili primiţi
La neveste mulţumiţi,
Care au binevoit,
În această noapte s-au trudit
Şi la dumneavoastră-n casă au venit!
Acum jupâneasă mireasă,
Când stai cu fruntea plecată
Şi cu faţa spre cei doi
Parinţi îndreptată,
Ni ti roagă cu smerenii,
Ca să-ţi dea blagoslovenii,
Ti roagă cu plecaciune,
Ca să-ţi dea şi iertaciune,
Că nu-i fiu pe lume să se nască
În faţa acestor doi parinţi
Şi să nu greşască!
Că şi iarba-n câmp când creşte
Lui Dumnezeu îi greşeşte.
Vini vânt şi vini ploaie
Şi la pământ o-ndoaie,
Vini soare ş-o-nsoreşte,
Dar şi ea pacatuieşte.
Dar această fiică a dumneavoastră
Care braţele v-o rupt
Şi sângele v-o supt,
Din somn dulce v-o sculat,
Ori poate din neatenţie
Cuvântul vi l-o-nturnat,
Acum faceţi bini ş-o iertaţi
Şi binecuvântare îi daţi!
Căci binecuvântarea parinţilor
Va întari casa fiilor,
Iar blestemul parinţilor
Va risipi casa fiilor!
Să trăiţi, să vă-nmulţiţi,
Ca păsările cerului,
Ca peştii mărilor,
Să vă faceţi casă de piatră,
Să nu se strice niciodată,
Acoperită cu şindrilă,
Ca s-aveţi bună hodină!
Un pahar de vin,
Să va cie voia deplin
Şi în vecii vecilor, amin!
Pomii cu roade bogate
Şi livezi îmbelşugate,
Să vă dea Dumnezeu
La toţi sănătate!
Culese de Ciornei Adriana, clasa a III-a, de la Cojocari Maria – 52 ani
4. Botezul
În sat era prilej de mare bucurie naşterea unui copil. Problematic era faptul că de mult nu existau nici dispensare, nici salvări care să transporte bolnavii la spital. Întotdeauna se găsea câte o femeie pricepută să ajute la naşterea unui copil, iar aceasta purta numele de “moaşă”. După ce ajuta la aducerea pe lume a pruncului, moaşa se spăla pe mâini şi primea drept răsplată un ştergar frumos şi alte câteva daruri, obicei păstrat până astăzi, chiar şi la spitalele moderne.
Femeia care a născut era ajutată de rudele mai apropiate la îngrijirea copilului, mai ales dacă era la prima naştere. Ea nu ieşea din casă nici măcar după apă, până nu i se citea molifta de către preot. Copilul trebuia botezat în câteva săptămâni, în funcţie şi de cât era de sănătos. Rudele, cunoştinţele, prietenii vizitau noua mămică, aducând daruri micuţului. Acest obicei poartă denumirea de „mersul în rodenie” sau mai nou “rodină” şi consta în închinarea darurilor pentru cel mic. Este momentul când pruncul primeşte diverse hăinuţe, bucăţi mari de pânză pentru pelinci, se ducea finet alb sau colorat, batistă, basma pentru fetiţă, papucei cumpăraţi sau croşetaţi şi multe alte obiecte necesare îmbrăcării copilaşului. Femeia zeamă primea ştergare noi şi alese, pânză pentru haine, baticuri, o roată de plăcinte făcute în cuptor, o sticlă de rachiu, mere, pere, prune, fructe de sezon. În ultimii ani se obişnuieşte să se ducă plăcinte sau un cozonac mare, rumenit, o sticlă de băutură, câteva pungi cu zahăr, cu orez, o sticlă de ulei, paste făinoase, iar pentru copil haine din comerţ şi un pachet de scutece de unică folosinţă. Modernismul nu a stricat obiceiul, ci doar l-a transformat în privinţa cadourilor. La închinarea darurilor femeia care aducea rodina spunea formula străveche, păstrată din moşi, în spiritul creştinătăţii: „Primeşte de la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult!”. În casă se stă de vorbă ca între femei, se povestesc evenimentele mai importante din viaţa lor şi se pun la cale pregătirile pentru încreştinarea copilului, chiar se stabileşte cu rudeniile data botezului şi eventual meniul, pentru a se şti dacă este nevoie de ajutor din partea rudelor la pregătirea mesei, adică la tăiatul găinilor, la coptul pâinii, la făcutul tocmagilor, la învârtitul sarmalelor, la storsul mustului, la făcutul rachiului, etc. Înainte de a pleca, cei ce veneau în rodină lăsau copilului “somn”, un fir de lână din boandă, un fir păr de din cap, o scamă de pe haine, punându-l în faşa celui mic ca să doarmă liniştit şi să nu fie agitat din cauza musafirilor. Tot acum primeau înapoi o sticlă de băutură şi o plăcintă special făcută pentru acest eveniment.
Botezul urmează să se facă la biserică, unde părintele scaldă pruncul în cristelniţă cu aghiazmă. Copilul este dus de moaşă la biserică, fie moaşa care a ajutat la născut, fie o rudă care a ajutat-o în perioada de lehuzie pe mamă. Ca la orice eveniment creştin, la biserică trebuie să fie prezenţi naşii copilului, aleşi de către părinţii acestuia. Se spune că este păcat să refuzi încreştinarea unui suflet, de aceea rareori se întâmpla să fie refuzat tatăl atunci când mergea să caute naşii. Obiceiul era ca mai întâi să se meargă la naşii de cununie, apoi la alte persoane. Noii naşi ai pruncului deveneau părinţii spirituali ai copilului şi cumătrii părinţilor. Există şi astăzi credinţa că este mai bine ca primul fin să fie un băiat, dacă e fată şi e botezată de o femeie va avea acelaşi noroc ca naşa, dacă e botezată de un bărbat va fi norocoasă. Naşii pruncului aveau grijă de fin ca de propriul lor copil, iar în cazuri nefericite, când rămânea orfan, aveau obligaţia creştinească să-l crească ca pe un fiu. Tocmai de aceea se alegeau cu mare grijă viitorii cumătri.
Cei ce se învoiau cu încreştinarea, pentru botez aveau nevoie de lumânări luate de la piaţă, din târguri. Acestea erau împodobite cu frunze de mirtă sau de aspirag, cu flori roşii de muşcată, cu “măturiţă”, o plantă ornamentală, cu crenguţe de tuia mirositoare, la care se încreţea o bucată de pânză pentru mamă şi o bucată mare de pânză albă pentru copil, numită “crişmă”, în această pânză albă se înfăşa copilul după botez, amândouă fiind legate cu frâmbii ţesute în casă, iar mai nou cu dantele şi panglică albă sau cu bârneţe din bumbac, pentru a lega plăpumioara în care era înfăşat copilul. Dacă botezul are loc acasă, lumânările se sting făcând cu ele semnul crucii în blana uşii, în partea de sus, pentru binele casei şi sănătatea copilului, zicându-se: “De la noi un fin, de la Dumnezeu un creştin”. În timpul botezului, naşa este cea care ţine copilul în braţe, iar dacă sunt mai mulţi naşi, copilul trece din braţele unuia în ale celuilalt pentru o perioadă scurtă de timp.
După botez mama are grijă de copil, iar cumătrii şi ceilalţi invitaţi merg la masă în casa cea mare, camera numită “cas’ din gios”. Aici îi aşteaptă un scripcar care să le întreţină voia bună. Se servesc bucate gătite în casă: supă de găină, numită “zeamă”, friptură de găină cu fel de fel de salate şi nelipsitele sarmale la care au muncit mai multe femei. Astăzi meniul unei cumătrii nu este diferenţiat de cel al unei nunţi, servindu-se şi băuturi răcoritoare, prăjituri gustoase sau chiar tort . Demult, naşii primeau ca semn de mulţumire din partea părinţilor finului, câte doi colaci mari, frumos ornaţi, materiale, băutură, ştergare şi alte daruri, însă nu la masa cumătriei, ci mult mai târziu, obiceiul numindu-se “colocărie”, obicei păstrat în special evenimentului de unire a doi tineri prin căsătorie.
A doua zi de la cumătrie se organiza scăldăciunea, un obicei frumos prin care naşa spăla finul şi-l îmbrăca cu hainele aduse de ea, în ziua botezului nu se mai spală copilul, fiindcă se şterge mirul de pe trup. Acum naşa scoate din traistă o pernă, o plăpumioară, lăicere, un macat sau o cuvertură, iar dacă n-au fost în rodină, mai scot cozonaci sau o roată de plăcinte cu brânză sau cu nucă şi mac şi nelipsita băutură. Naşa este tare mândră când întinde copilul îmbrăcat şi înfăşat cu hainele cele noi, iar rudele stau cât mai întinse pe vârful picioarelor, să vadă fiecare ce a adus naşa finului, să aibă de ce o lăuda mai târziu pe uliţele satului. Din nou se spune formula: “De la mine un fin, de la Dumnezeu un creştin!” atunci când îl întinde mamei. În covata de îmbăiat se punea busuioc, să aibă noroc, bani de metal, să fie bogat şi zahăr, să aibă viaţa dulce. Apa rămasă nu se arunca niciodată la întâmplare, ci se turna cu grijă la tulpina unui pom tânăr, să fie roditor. Petrecerea continua fără lăutari în această zi, dar nu lipsea de la masă bucuria şi voia bună.
În zilele noastre botezul este foarte costisitor, copilul se îmbracă din cap până-n picioare cu tot ce este mai frumos şi mai scump, se cumpără landouri, pături, covoare şi multe alte lucruri frumoase. Important este să nu se piardă obiceiul încreştinării şi nu ceea ce dai în dar la astfel de evenimente.
Cules de Ciornei Diana – clasa a V-a A de la Ciornei Garofina – 85 ani
5. Pomul la înmormântare
Acceptată cu resemnare şi înţelegere, moartea este privită ca o continuare firească a vieţii, ca o treaptă spre veşnicie. În viaţa satului este un moment care impune o participare colectivă la desfăşurarea ceremonialului ce se derulează din primele ore ale decesului pe parcursul a 3-4 zile.
 Dacă în esenţă ritualul de înmormântare nu diferă prea mult de la o zonă la alta, ceea ce este cu siguranţă inedit şi personal la înmormântare în Pîrteşti este prezenţa unui pom împodobit cu mulţi colăcei de felurite forme, pregătit de femei specializate în realizarea lor.
Pomul este făcut din coroana fără frunze a unui prun şi este ornat cu mere roşii, portocale, lămâi, bomboane, flori, pe lângă formele din aluat de pâine, precum şi colaci mari şi mijlocii.
Formele reprezintă pupeze, păsări care-l vor însoţi pe decedat în rai, scăriţe, simbolizând treptele spre viaţa veşnică, lacăt şi cheie pentru deschiderea cerului, struguri, mere, peşti, optari care sugerează belşugul din grădina raiului, eternitatea. Nu lipseşte traista ciobanului, semn al vechilor ocupaţii în lumea satului.
Aceste figuri, împreună cu cele trei pomene sau jemne mari, colaci ce sunt aşezaţi în suportul pomului, la tulpina acestuia, se fac de către femei pricepute din 20-25 kg de făină de cea mai bună calitate şi este dat de pomană de către familia mortului, preotului care-l conduce pe ultimul drum.
Pomul cuprinde obligatoriu:
-
1 paus – un colac cu o formă specială şi o cană cu aghiazmă sau vin;
-
3 pomene – colaci cu formă specială;
-
1 scară –colac pentru urcarea sufletului la cer;
-
1 lacăt şi 1 cheie –colaci pentru deschiderea cerului
Alte figuri ce împodobesc pomul ( câte trei de fiecare fel):
-
cruciţe
-
ruje
-
struguri
-
frunza trifoiului
-
optari
-
cobelci
-
pupeze
-
jugul porcului
-
coşărcuţe
-
despletite
-
fluturi
-
traista ciobanului
În vârful pomului se pune caracatiţa – care acoperă tot pomul.
Cules de Sava Sabrina – clasa a VI-a A de la Strugar Casandra – 71 ani
6. Bocetul
Tânguirea jalnică a familiei îndoliate sparge liniştea satului. Femeile din casa răposatului bocesc pe rând mortul, însoţind priveghiul cu aceste cântece de părere de rău. Vine apoi rândul rudeniilor mai îndepărtate să-şi exprime regretul după cel decedat, aşa că bocesc şi ele mai târziu, în noapte. La înmormântare vin oamenii din tot satul, la priveghi de asemenea, mulţi vin cu ajutor pentru familie, aduc făină albă, făină de porumb, zahăr, ulei şi o lumânare sau câţiva bani. Cei ce participă la priveghi se aşază pe laiţele din casă şi privesc cu resemnare trupul neînsufleţit al celui care s-a dus în lumea celor drepţi, povestind fapte petrecute împreună şi depănând amintiri fugare.
Trâmbiţa de pe gang sfâşie tăcerea priveghiului, rănind inima familiei rămasă fără um membru. Un fluieraş însoţeşte femeilor pricepute în ale bocitului. Ele vorbesc despre traiul celui mort, despre familia lui îndurerată, despre realizările făcute cu multă trudă prin muncă cinstită, despre durerea pe care o lasă în urmă.
Înmormântarea este un moment trist, fiind ultima zi când mai sunt împreună cu un membru important al familiei. Mortul este aşezat în sicriu, peste un rând de otavă. Sub el se pune un ţol bun, o pernă umplută cu surcele sau cu otavă, pe lângă masă se aştern cele mai frumoase lăicere din lână lucrate de femeile din casă, iar deasupra se întinde o pânză albă care să-i acopere faţa.
Bocitoarele însoţesc cortegiul în urma familiei îndurerate şi la stările făcute de preot încep a boci, amintind familiei de durerea acestei pierderi. Uneori, femeile bocesc mortul înainte de a fi pus în groapă şi chiar câteva săptămâni după ce a fost înmormântat.
Bocet pentru soţ
Scoală, dragă, şi te uită
Ce-ai făcut la casa ta.
Scoală-te şi-i vorbi
Cu fetele şi ginerii.
Ce-ai făcut într-o părere
Şi-ai făcut multă jale.
O să vorbesc cu clopotarul
Ca să tragă clopotele
Să ştie întreg satul.
Care merg în altă ţară
Se duc şi se-ntorc iară.
Dar cei ce merg pe acest drum
Înapoi nu se mai întorc
De-o fi bine, de-o fi rău
Ştie numai bunul Dumnezeu.
Tare mult ai mai lucrat
Pentru două scânduri de brad.
Tare mult ai mai muncit,
Pentru doi metri de pământ.
O să-ţi fie dor să vii,
Dar n-ai să poţi, dragă, să vii.
Porţile or fi lăcătuite
Ai să strigi cât îi putea
N-o să te audă nimenea.
Casa-i fără uşi, fără fereşti
Acolo o să putrezeşti.
N-ai geamuri de uitat
Nici uşă de umblat.
Poate n-o să-ţi pară rău
Căci omul pe pământ
Cât trăieşte, mai mult păcătuieşte.
Bocet pentru bunică
Bună-ziua, eu am spus
Mata nimic nu mi-ai răspuns.
Dacă nu vrei să vorbeşti cu mine,
Vorbeşte că ai cu cine.
Că ai şi fată şi feciori
De ei o să-ţi fie dor.
Mata faci într-o părere
La urmă o să-ţi fie jele.
Bunicuţă şi bunică,
M-ai crescut de mititică
M-ai spălat, m-ai legănat
Şi din gură mi-ai cântat:
Să fiu sănătoasă şi cuminte
De părinţi să am eu grijă,
Să fiţi mândri şi frumoşi
Ca Domnul Iisus Hristos.
Hai ,bunică, să vorbim
Că de-acum ne despărţim
Niciodată nu ne mai întâlnim!
Cules de Andronic Gabriela, clasa a VI-a, de la Andronic Veronica - 74 ani
Bocet pentru soţ
Da vai da mult ai mai munşit ,
Pentru doi paşi gi pamânt.
Vai da mult ai mai lucrat,
Pentru trei scânduri di brad.
Gi-ar şti omul şe-ar paţî,
Nişi din casă n-ar işî.
La tăţi doctorii ce-am catat,
Gi la moarte nu ce-am scăpat.
Vai da bine ce-am catat,
Am stat lângă al tău pat.
Cu lingura ce-am hrănit,
Şî întruna ce-am boşit.
Vai da mult ai mai munşit,
Pi pamânt cât am trait.
Cî di tăti am făcut
Şî gi lume ne-am ţânut,
Casâ mândră ne-am făcut
Da ţâia nu ţ-o plăcut!
Şî di ci nu ţ-o plăcut
Ţ-ai facut alta di lut!
Fără uşi, fără fereşci
Întrânsa sî putrizăşci
Gospodar mândru gacit
Pi masî la hoginit
Pi masî ce-ai aşezat
Şî stai gata di plecat,
Cin`sa duşi-n altî ţarî
Sa duşi şî vini iarî
Cin` sa duşi-n şeea lumi
Sa duşi şî nu mai vini!
Nu fi dragă suparat
C-aşa-i di la Dumnezeu lasat
Strângi omul ca furnica,
Cân`moari nu ie nimica!
Patru scânduri prinsî-n cui
Ş-o pernî la capatâi…
Cules de elevul Boloca Tudor Iulian – clasa a V-a A de la Creţu Eleonora – 66 ani
Bocet pentru vecină
Bună sara, tu vecină
Am vinit iarî la tini,
Poati vorbeşti ceva cu mini
Poati cu mini tu nu vrei
Dar vorbé cî mai sunt fimei
Di două zîli stai pi masî
Nu vorbeşti cu nimini din casî
Spuni tu ci te-ai gândit
Pi-aist drum cân’ te-ai pornit
Aista drum îi ducator
Cî nu-i drum întorcator
Tu de-acasî cîn’ ai plecat
În urmî nu te-ai uitat
Di durere sau necaz
Erai cu lacrimi pi obraz
Ai lasat casî şî masî
Şî copii cu inima arsî
Căci să fie mama cât de rea
Tăţi copiii îs lângă ea!
Moarte, moarte blastamatî
Ce-ai catat aici în ogradă?
Ai vinit tot până-n prag
Ai luat ce-o fost mai drag
Di nimini n-ai întrebat
Cini vini di plecat…
Du-te moarte pi pustii
Prin sate sî nu mai vii
Să iei mamă la copii
Şî sî-i laşi ai nimănui!
Dar nici moartea nu-i vinovată
Sa duci undi-i mânată
Dumnezeu o rânduit
La astî casî te-ai oprit
Dumnezeu cu voia lui mare
Dă moartea la fiecare
Sî plecăm pi altî lume,
Undi-i satul fără nume,
Undi-i pomul fără prune
Şî carări fără di urme.
Că acolo noi vom sta
Şî răsplata ne-om lua
După faptă şî rasplată
Ne ducem la judecată!
Vecină nu banui
C-am îndraznit a ti boci,
Nu-mi eşti neam , dar între vecine
Pot sî spun c-am trăit bine
Că ne-ai fost di ajutor
Şî azi ti plângem cu dor!
Cules de Strugar Georgiana Raluca – clasa a VI-a A de la Feraru Aspazia – 68 ani
ECHIPA DE TEHNOREDACTARE
Strugar Giorgiana, clasa a VI-a
Jucan Vernica, clasa a VI-a
Glogovschi Diana, clasa a VII-a
Cojocaru Oana Maria, clasa a VII-a
Andronic Adriana, clasa a III-a
Gorcea Veronica Cristina, clasa a III-a
B aranai Florina, clasa a VII-a
Prof. Toma Eugenia
Prof. Ucraineț Cretu Maria
Invatator, Anton Maria
Foto :
Cîmpan Oana Nicoleta
Cojocar Sahlean Marcel
Dostları ilə paylaş: | 
