Traditii pirtestene revista de promovare a traditiilor din bucovina

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 116.41 Kb.
tarix20.08.2018
ölçüsü116.41 Kb.


TRADITII PIRTESTENE



REVISTA DE PROMOVARE A TRADITIILOR DIN BUCOVINA,

Nr. 3, Editia de vacanta

Scoala cu clasele I-VIII Pirtestii de Sus, Cacica, Suceava




Sărbători din viața satului bucovinean – Pirteștii de Sus
Floriile vestesc apropierea Învierii. Se merge la biserică cu mănunchiuri de mâţişori, ramuri de salcie înflorită ce simbolizează intrarea lui Isus în Ierusalim. Este sărbătoarea florilor, cei cu nume de floare sărbătorind această zi ca ziua de nume. Mâţişorii sunt aduşi ofrandă la biserică, sunt sfinţiţi apoi împărţiţi credincioşilor prezenţi. În aer parcă miroase deja a primăvară, binecuvântarea bisericii răsfrângându-se şi asupra naturii.

Sfântul Andrei e ziua cănd fetele îşi pot afla soarta cu ajutorul magiei. Aproape de miezul nopţii, fata merge la coteţul porcilor să afle dacă se mărită în acel an. Se spune formula: “Hâr ist- an! Hâr la an!” şi se aşteaptă răspunsul porcilor. Dacă nu se aude nici un grohăit dinspre coteţ e semn că fata nu se va mărita în acel an, iar dacă se aude grohăitul e semn bun că se va mărita în curând.

Din făină albă şi multă sare se fac nişte turtiţe care se coc pe plită şi odată mâncate se aşteaptă să se vadă în vis alesul. Acum se învârte perna de trei ori şi se cere să se arate în vis chipul viitorului mire.

Parii de la gardul grădinii sunt alţi prooroci. Fata este legată la ochi, răsucită de câteva ori de altă fată, dusă în dreptul parilor şi obligată să numere 9 pari. Parul ales descrie felul în care va arăta viitorul mire al fetei: un par strâmb arată un fecior gârbovit şi slab, sărac, un par scurt înseamnă un bărbat nu prea înalt, un par drept, înalt, plin de coajă arată cea mai bună alegere, adică un fecior frumos, voinic, bogat şi cinstit.

Stretenia vesteşte timpul probabil pentru următoarele 40 de zile în funcţie de umbra ursului care iese pentru prima dată din bârlog după un lung iernat.



Mărţişorul marchează prima zi de primăvară şi e un prilej de mare bucurie.în lumea satului. Petecele de zăpadă se topesc sub dulcea înfiorare a soarelui, lăsând să iasă la lumină firavele firişoare de iarbă fragedă. Fetele împletesc cu uşurinţă fire albe şi roşii pentru a le dărui băieţilor dragi în semn de binecuvântare, uneori având şi o figurină metalică sau un bănuţ purtător de noroc. Este un obicei vechi păstrat din moşi, diferit de cel din alte zone ale ţării, fiindcă numai aici fetele sunt cele care dăruiesc şnurul alb cu roşu.

Sfântul Gheorghe era ziua de pregătire a muncii la câmp. Încă din ajun se pun la poartă pe stâlpii înalţi câte o brăzdiţă de iarbă proaspătă cu o ramură de salcie înfrunzită. Gospodarii pun brazde şi la fântână, pe gang, pe straturile din grădină ca ofrandă adusă bunăstării.

Duminica Mare se serbează prin ridicarea la poartă a crengilor de tei.

Triful Nebunul e sărbătoarea ce se ţine pentru ferirea de orice necaz şi pentru evitarea sălbăticiunilor din pădure.

Foca este ziua care se ţine pentru evitarea pericolului de foc.

Marina se ţine pentru ape, adică pentru evitarea inundaţiilor.

Ilie-Palie se ţine pentru a fi ferit de loviri şi de accidente.

Alexiile reprezintă puterea naturii. În ajun de Alexii se adună gunoaiele de pe lângă casă şi din grădină şi se ard îmtr.un foc mare. Cine poate sări peste foc fără să fie atins de acesta va avea un an bun, rodnic, bogat şi ferit de griji. În această zi nu se rostesc numele animalelor sălbatice de care te temi ca să nu te întâlneşti cu ele prin pădure. Fumul provenit de la focul de Alexii afumă casa, grădina, pomii şi curăţă locurile de găndaci şi omizi.

Sfânta Maria Mare marchează sfârşitul verii şi este sărbătorit prin slujbe la biserică şi prin participarea la bâlci în satul vecin, Cacica.

Sfinţii Mihail şi Gavril vestesc hramul bisericii de pe Vale, biserica satului. Se aşteaptă hrămarii din alte localităţi care vin să petreacă cu voie bună şi pleacă încărcaţi cu bucate alese din casele pârteştenilor.
Cules de Anton Diana – clasa a III-a B de la Andronic Ştefan – 84 ani



OBICEIURI SPECIFICE EVENIMENTELOR DIN FAMILIE
1. Târşul şi cununa
La ora de opţional („Lumea poveştilor”) am discutat despre sărbătorile de iarnă . Desenând câte un brad şi cadourile pe care şi le doresc de la Moş Crăciun, o colegă şi-a amintit că, de Sfântul Nicolae, a văzut la poarta vecinului, legat de stâlpul porţii, un par foarte lung, la capătul căruia era un brăduţ împodobit cu hârtie colorată. Din acel moment au început contrazicerile: unii spuneau că a fost împodobit pentru Crăciun, alţii susţineau că l-a adus Moş Nicolae. S-a explicat că acel „ par cu brăduţ împodobit”, care se numeşte târş, este pus la poarta celui care îşi sărbătoreşte ziua onomastică. Pentru a afla mai multe, am propus colegilor să mergem la o bătrână, să ne explice acest obicei. Copiii au fost foarte încântaţi, aşa că, a doua zi, am mers, în apropierea şcolii, la lelea Saveta (a lui Nicanor a Domnichii) în vârstă de 94 de ani.

Bătrâna ne-a povestit că târşul era pus doar la poarta flăcăilor, de ziua onomastică. În ajunul sărbătorii, pe înserate, mergeau în pădure câţiva băieţi şi căutau o prăjină lungă şi un brăduţ. Îl duceau la unul dintre ei şi curăţau prăjina de coajă, ca să rămână albă, apoi se prindea la vârf un brăduţ verde. De la acesta în jos se înfăşura prăjina cu cunună de cetină, vreo doi metri. Apoi bradul se împodobea cu panglici din hârtie creponată, iar în vârful lui se lega o sticlă, în care se introducea un bilet cu toţi cei care l-au pregătit. În acea noapte, târşul, dus în mare taină, era înălţat la poarta celui sărbătorit, care îl lăsa cel puţin o săptămână în văzul satului ca semn de mare cinste.



Sărbătoritul, mândru de această atenţie, trebuia să-i descopere pe cei ce l-au adus, iar într-una din duminicile următoare să-i cheme pe toţi la el şi încă câteva neamuri mai apropiate şi să facă o mică petrecere.

De ziua onomastică a fetelor se punea cununa. Împletită din cetină verde de brad şi împodobită cu flori din hârtie colorată, cununa se bătea în noaptea dinaintea sărbătorii, pe marginea uşii de la intrare, fără ca să fie auziţi. Deasupra se puneau două panglici late pe care era scris „La mulţi ani !”. De asemenea, fata trebuia să-i descopere pe cei care i-au pus cununa şi să facă o mică petrecere .

Aceste obiceiuri se mai păstrează şi astăzi, însemnând pentru oamenii din Pîrteştii de Sus un prilej de cinste gospodărească .


Cules de Ciornei Diana – clasa III-a,

de la Ciornei Elisaveta – 94 ani



2. Oraţia la colac
După ce a avut loc cununia religioasă, muzicanţii însoţesc alaiul mirilor până în „prund” (loc pe marginea pârâului Soloneţ) unde se încinge jocul. Nunii mari cinstesc toţi sătenii care participă la bucuria familiilor mirilor şi a naşilor. Fetele, feciorii şi chiar gospodarii tineri sau bătrâni se prind în joc în acordurile muzicii.

După mai multe jocuri în prund se încolonează toată lumea, cu mirii în frunte şi pornesc spre locul unde va avea loc petrecerea. Mai demult, nunta avea loc la casa mirelui.

Până ajunge alaiul la locul unde are loc petrecerea, voia bună este întreţinută de strigături adresate mirelui şi miresei sau de schimbul de strigături dintre druşte şi vătăjei. Pe măsură ce alaiul se apropie de locul petrecerii şi în faţa lor apar socrii mari şi mici, se adresează strigături soacrelor, pe baza relaţiei soacră-noră.

Muzicanţii trec la masă, iar în faţa casei, în curte, se pregăteşte „de zis la colac”. Pe un scaun lung pe care se aşterne un lăicer se pune un colac mare, busuioc şi agheasmă, iar pe o farfurie, boabe de grâu. Lângă masă se aşază mirele, mireasa, naşii, socrii care aşteaptă „rostirea oraţiei de nuntă”. Aceasta este rostită de un gospodar sau vătăjel.

După rostirea oraţiei, colacul este ridicat pe două beţe de către vătăjei. Pe sub colac trec mirele şi mireasa, naşii şi socrii care sar să-l prindă şi să-l rupă. Cel ce prinde colacul, îl rupe şi-l aruncă în formă de cruce. Din colac gustă aproape toţi nuntaşii.

Înainte de ridicarea colacului de către vătăjei, cel care rosteşte oraţia stropeşte cu struţul de busuioc şi cu agheasmă. Ia din farfurie o mână de grâu şi o pune în sânul mirilor, urându-le sănătate, belşug şi mulţi copii frumoşi şi sănătoşi.




Oraţie de nuntă
Bună vremea, socru mare,

Te cunoşti după-nsemnare

Că eşti socru mare.

De n-ai fi, nu te-ai fuduli!

Despre noi, poţi să te fuduleşti,

Căci te-om vedea la urmă ce plăteşti

Şi cât de mare socru eşti.

Dar să ne lăsaţi cu-ncetişoru’

Să vă putem spune tot adevăru’

Să ne întrebaţi încet

Să vă putem spune drept.

Nu ne luaţi vorba-n grabă

Căci nu-i lucru de şagă.

Că de multe ce-s şi dese

Nu le putem spune alese.

Să vă putem spune

Despre a voastră venire

Şi despre jupânul nostru mire.

Venind vremea de-nsurat

Dimineaţa s-a sculat

Pe faţă s-a spălat

La icoane s-a-nchinat

Din bucium o sunat

Multă oaste-o adunat:

O sută de feciori de boieri

Şi 50 de grăniceri,

De prin văi şi de prin sate

Trei sute şi jumătate.

Toţi cu puştile-ncărcate

Nu ca dumneavoastră cu gurile căscate.

La brâu cu pistoale bune

Feţi-frumoşi ca din cea lume.

Şi-ntr-o zi cu soare

Am plecat la vânătoare.

Şi-au vânat Ţara de Sus

Fără niciun răspuns.

Şi-au vânat în Ţara de Jos

Fără niciun folos.

Căci prin văi şi prin hârtopi

Găseau numai iepuri şchiopi,

Veveriţi cu ochii mici.

Prin gârle numai arici.

Şi de-atâta umblat

Toţi voinicii au însetat

Şi au mers pe-un drumuşor,

Ce ducea la un izvor.

La izvor s-au aşezat

Setea şi-au astâmpărat

Şi-au plecat din nou la vânat.

Şi-ncepură de umblară




Munţii cu brazii,

Codrii cu fagii,

Vâlcelele cu viorelele,

Dumbrăvile cu nevestele,

Satele cu fetele.

Şi mai către seară,

Au dat de-o urmă de fiară.

Toţi voinicii se speriară

S-au îngălbenit ca turta de ceară.

Vânătorii stau şi se miară

Unul zice că-i urmă de zână

Să-i fie împăratului bună cunună,

Altul zice că-i urmă de căprioară

Să-i fie împăratului soţioară.

Atunci tânărul împărat

În scări s-a ridicat

Şi-a privit roată

Peste oastea lui toată.

Şi-a zărit în depărtare

O floare frumoasă tare.

Atunci tânărul împărat

Ne-a spus-o răspicat,

Iute să mergem

Floarea să i-o aducem.

Cinci cavaleri ne-am adunat

Pe cinci armăsari am încălecat

Negrii ca corbu’

Iuţi ca focu’

Din potcoave scăpărând

Flăcări pe nori scoţând.

Noi suntem mici de statură

Dar buni de gură.

Din pistoale-am împuşcat

Şi la floare-am alergat!

Căci de noi nu scăpaţi

C-avem hârleţe de argint

Să scotem floricica din pământ.

S-o scotem din rădăcină,

S-o sădim la mire-n grădină.

Aici să crească şi să-nflorească

Şi la anul să rodească.

Noi câtă lume am umblat

Nimeni sama nu ne-a luat.

Pe unde umblăm şi căutăm

La nimeni sama nu dăm.

- Dar cine sunteţi dumneavoastră

Să ne luaţi sama noastră?

- Noi avem pecete împărătească

Şi o carte latinească,

Cine nu ştie să citească

De noi să se ferească

Ca de foc să se păzească.

- Cinstiţi nuni mari,

Aduceţi oameni cărturari

Să ne aduceţi şi-un popă cu barbă deasă

Să ne citească cartea aleasă!

Să nu fie barba rară

Să ne ţină până-n seară,

Ori cu barba zbârlită

Să rămână cartea necitită.

Despre noi, să fie barba ca fusul

Numai să ne dea nouă răspunsul,

Răspunsul nostru este adevărul vostru.

Şapte butoaie cu vin

Şapte năframe de in

Toate din casă,

De la cinstita mireasă.

Să nu fie de la vecine,

Să păţim vreo ruşine!

Dumneata, soacră mare

Pe jos aşterne lăicere

Să descălecăm ca boierii!

Cu vin bun să ne cinstiţi

Că sunteţi gospodari vestiţi,

Să nu ne daţi nişte poşârcă

Să zăcem ca de brâncă,

Iar de nu-ţi avea bucate de-ajuns

Să vă căutaţi loc de ascuns,

Să nu vă găsim mâine dimineaţă după sobă,

Stând cu greierii de vorbă.

Acest colac frumos

Nu-i de ovăs, ci de grâu ales,

Să-l rupem, să-l mâncăm

La nuntă să petrecem

Amin, amin, un pahar cu vin

Şi unul de băutură

Şi mai multă voie bună.


Cules de Creţu Adrian - clasa a V-a A de la Creţu A. Gheorghe – 59ani

3. Cântecul miresei, Hulpea la nuntă, strigături la nuntă
Cântecul miresei


Frunzuliţă de-o sulfină

Plângi, mireasă şi suspină

Că mergi la casă străină

Plângi, mireasă şi oftezi

După bineli ce-l pierzi.

Să nu crezi că măritată

Ţ-a ci ca la mama fată
Să nu crezi că cu bărbat

I ca la tata cât ai stat.

Barbatul s-a duci, vini,

Tătâ grija-n cap la tini

Să nu crezi că soacrâ-ta

A ci bună ca mamuc-ta

Nu te-a bate cu bota,

Dar ţ-a zâce cu vorba

Di ţ-a rupi inima

Nu te-a bate cu pumnul

Ţ-a zâce cu cuvântul

Di ţ-a rupe sufletul!

Tu îi plânge şî-i ofta

Să nu ti ştie lumea!

Când spui o vorbă la străini

Până-n sară satu-i plin.


Ia-ţi mireasă zâua bună

Di la soare, di la lună,

Di la a ta măicuţă bună,

Care plânge şi suspină

Cî i s-a duce a ei milă,

Di la casa cu cerdac

Şi di la al tău tată drag,

Care grija ţ-o purtat

Până-ai fost de maritat,

Di la strat cu zmeurică,

Di la moş, di la bunică

Care te-o crescut de mică,

Di la grădina cu flori,

Di la fraţi di la surori,

Di la prunul cel cu prune,

Di la a tale neamuri bune,

Di la neamuri şi vecine,

Că cu tăti-ai trăit bine!

Di la strat cu busuioc,

Di la feciorii din joc,


Di la strat cu lămâiţă,

Di la fete din portiţă.

Rămâi, mamă, sănătoasă

Dacă n-ai fost bucuroasă

Să mă vezi umblând prin casă

Ca o garoafă frumoasă,

Eu mă duc, vă las cu bine

Şi voi plângeţi după mine!





Cules de Boloca Ionela – clasa a IV-a, de la Cojocari Maria – 52 ani


Hulpea la nuntă

Mireasa este scoasă de vătăjei din casă şi condusă spre mirele care o aşteaptă la poartă, după obiceiul locului. Fiindcă mirelui nu îi este îngăduit să intre în ogradă, de multe ori o aşteaptă la câţiva de metri mai departe de casă. Aici apare surpriza pregătită miresei: nu i se dă voie să iasă din ogradă până nu sunt plătiţi vătăjăii. Tinerii vătăjăi care au mers la horă împreună cu mireasa cer un fel de despăgubire mirelui, tocmai pentru că nu vor mai avea cu cine juca în sat. Poarta casei este bine ţinută de flăcăi, iar mireasa aşteaptă să apară binefăcătorul. Demult, flăcăii făceau o oprelişte în calea miresei ţinând o prăjină lungă, cât era drumul de mare. Astfel, mireasa nu reuşea să ajungă la alesul ei şi nu putea pleca cu alaiul nunţii până ce nu plătea mirele. Tinerii cereau câteva sticle de băutură ca să-şi înece dorul după mireasă. Mirele se târguia cu aceştia, oferind mai puţin, deşi mireasa făcea mai mult ca preţ. Astfel, se plăteşte “hulpea”, preţul mirilor pentru părăsirea vieţii fără griji. Calea miresei este eliberată dacă s-au învoit cu toţii la plată, iar alaiul de druşte şi vătăjăi conduc nunta spre biserică, urmând să se oficieze cununia religioasă.


Strigături la nuntă


Fost-ai una la părinţi

Ca luna între doi sfinţi!

Părinţii aveau avere

Tu le-ai fost de mângâiere!

Dar timpul pe loc n-o stat

O venit vremea di maritat

Şî tot sânguri i-ai lasat!

* * *


Vai, saracul, mireli

Cum îl plâng draguţâli

Una-n deal şî una-n vali,

Una-n uliţa cea mari

Cea din deal s-o spânzurat,

Cea din vali s-o înecat!

* * *

Mireasuică, tu şi tu



Bine ţi-o cântat cucul

Di te-o luat cine-ai vrut tu!

Ai trecut noaptea pe punti,

Şi te-o luat fecior de frunti!

Şi-ai trecut noaptea prin apă

Şi te-o luat fecior de treabă!

* * *

Ci mireasă avem noi



N-o dăm nici pe patru boi!

Că la boi le trebi fân,

La mireasă om blajân!

* * *


Floricică pusă-n cui,

Mireasă c-a noastră nu-i,

Nu-i frumoasă cum să cie,

Parcă-i scrisă pe hârtie!

Mai frumoasă nu sa poate

Parcă-i scrisă de pe carte!

* * *

Busuioc în colţul mesei



Tare-i plâng ochii miresei

Lacrimile curg pe naframă

Că se desparte de mamă!

Mireasă, de azi înainte

Cărările ţi-s oprite,

Numai trei ţi-s dizgradite

În grădină după ceapă,

La fântână după apă

Şi la mama câteodată!

* * *


Mireasuică nu ţi-i jele

După flori, după mărgele

Să pui cârpa-n paturele,

Să petreci viaţa cu ele

Si la bine şi la rele?

* * *


Hai, mireasă-n vecini la noi

Că-i mai mândru ca la voi!

C-ai şi drum, ai şi părău

Şi barbat pe placul tău!

* * *

Mireasuică te-aş ruga



Să-i pupi mâna lui soacră-ta

Şi pe faţă şi pe dos,

Că ţ-o dat barbat frumos!

* * *


Mână, bade caii tare

S-ajungem în sat cu soare,

Să ne vadă oamenii

Pentru ce-am trudit caii!

Pentru o floare de grădină,

Pentru-o tânără copchilă,

Pentru o floare de fereastră,

Pentru o tânără nevastă!

* * *

Frunză verde de trifoi



Buna ziua de trei de ori

De când sunt n-am fost la voi!

Nici amu n-aş fi venit

Mireasa mândră ne-o poftit

Nici amu n-aş fi intrat

Miresuica ne-o chemat!

Noi suntem vreo şapte sute

Cu jupânul mire-n frunte!

Di zâceţi “Poftim, poftim!”

Noi pe-atâta mai venim!

De sunteţi banuitori

Noi suntem întorcători!

* * *

Mire ca al nostru nu-i



Pe valea Soloneţului!

C-o fost bun şi om de treabă

O ştiut ce să-şi aleagă!

El n-o luat-o pentru avere,

O luat-o de plăcere,

Pe placerea ochilor,

Pe voia părinţilor!

* * *


Mirele nostru-i înalt

Numai în munte un brad o stat,

Mirele nostru-i frumos

Numai în munte un brad o fost!


Uită-te, mire, la mine

Să ne ţâi mireasa bine,

Că de îi ţine-o rău

Vai ş-amar de capul tău!

Că-i minte copchilarească

Nu poate să nu greşască!

Dragu-mi-i de dumneavoastră

C-aţi venit în casa noastră

Însă şi mai drag ne-ar ci

Dacă ne-aţi îngadui

Holercuţă avem destulă

Dar mi-i drag de voie bună

Scripcaraş văd c-aveţi voi

Să ne petrecem şi noi!


Strigături la soacră

Soacră mică ce-ai facut

C-aşa fată ţ-ai vândut

Pe-o pereche de papuci!

Că papucii fac cinci lei,

Fata face mii de lei,

papucii fac cinci sute,

Fata face mii şi sute!


N-am vazut la nicio casă

Soacră mare-aşa frumoasă,

N-am vazut la nicio şură

Soacră mare-aşa fudulă!

Haida, haida să jucăm,

Faţa casei s-o batem,

Voia soacrei s-o facem!

Faţa casei nu-i batută,

Voia soacrei nu-i facută!

Soacră mică tânără,

Hai mai fă o copchilă,

Să-i pui numele Maria

S-o ai în locul iştiia!
Soacră mare ieşi în prag,

Ţi-am adus noră pe plac,

Nu-i nici naltă, nu-i nici joasă,

Cum îi fata mai frumoasă!

Ţ-a place, nu ţ-a place,

Tot cu dânsa-i ramâne!

Soacră mică să traieşti

C-ai facut perne domneşti,

Covoare gospodareşti!

Nopţile ai tors la furci

Ziua ai ţasut la cergi!

De-ar ci fata ca mneta

Lada nu s-ar dişarta,

Mai multe s-or aduna!

Soacră mare cie-ţi milă,

Că ţ-aducem o copchilă

Şi-i lua-o de mânuţă

Să o duci în camaruţă,

Să-i dai pâine şi café

Să traieşti bine cu ie!

Soacră mare cu brâu lat

Ziua mare te-o pradat,

Fără puşti, fără pistoale,

Numa' cu mânili goale.

Fără armă de tarie,

Cu cuvânt şi ominie!




Strigături pentru nunii cei mari



Asta-i nuna, bat-o gina

Cu cameşa cum ţi-i spuma,

Catrinţa cu trandaciri

Şi miroase a rozmarin,

Faţa-i coală de hârtie

Şi-n casă ca-n farmacie!


Nună mare să traieşti

Să cununi şi să botezi

Şi colaci să nu mai vezi!

De ţ-a trebui colaci

Sâmbăta-n cuptor să faci!
Cine-i de familie bună,

Tot botează şi cunună,

Cine-i de familie re

Nimeni samă nu-l mai ie!


Dragu-mi-i de-aiştea nuni

Niciodată nu-s fudui,

Că cunună şi botează,

De lume nici nu le pasă!

Şi botează şi cunună

Şi traiesc cu voie bună!


Uiuiu, ş-aş be rachiu

De la nunu de sub brâu

Uiuiu, ş-aş be holercă

De la nună din badâlcă!


Nunuli, nunuţuli

Rasuce-ţi musteţili

Sarută nevestili!

Rasuce-ţi mustaţa tari

Sarută nuna cea mari!

Rasuce-o şi mai bini

Ma sarută şi pi mini!



Închinatul schimburilor


Cinstiţi socri mari

Şi onoraţi gospodari

Şi gospodine

Şi voi domnişoare fine

Şi dumneavoastră dragi împrejuraţi

Care cu toţii în această casă

În seara asta am fost invitaţi

Dupa frumosul nostru obicei

Să zicem oleacă la schimburi.

Care aveţi placere să ascultaţi,

Dar în nume de rău

Să nu ne luaţi!

Că noi nu am venit

Cu sfadă şi mânie

Noi am venit

Cu cuvânt bun şi bucurie!


Bună vremea, bună vremea,

Cinstiţi gospodari de casă,

Împrejuraţi oaspeţi de la masă,

Mai ales de dumneavoastră,

Cinstită şi jupâneasă mireasă!

Că şi jupânul nostru mire

Din zori de zi s-o sculat,

Cu roua de pe flori s-o spalat,

La icoane s-o-nchinat

Şi la Dumnezeu s-o rugat.

Ş-apoi pe cal o-ncalicat

Şi tocmai la Ţarigrad o plecat,

La târg la Cernăuţi,

Târg mari cu mai multi curţi!

Acolo când o ajuns

Dughenele s-au deschis,

Becurile s-au aprins,

Daruri scumpe-o cumparat

Şi pe cal le-o încarcat

Şi drumul la vali le-o dat!

Dar când le-o dat drumul în vali

Era un glod mari,

Cât ograda dumitali,

Roţili carului

Până la butuc s-o cufundat

Şi nu mai era

Nici un chip de scapat!

Atunci noi ne-am ales vreo cinci

Care eram mai voinici,

În mlaştină ne-am bagat,

Ce-o fost greu şi scump

S-o scufundat,

Ce-o fost ieftin şi uşor

Am apucat

Şi pe mâini noi le-am luat!

Ca s-avem în seara asta

Aici în faţa dumneavoastră

De închinat!

Da ' să nu va cie cu banat

Că nu ştiţi cu câtă

Negoaţă le-am luat!

Şaluţ roşu de lânişoară

Ca să cie o bună soţioară,

Da ' şaluţu-i cu flori multi

Să cii o gospodină de frunti,

Cameşa-i brodată cu cir şi matasă

Să-ţi cie viaţa frumoasă,

Să traieşti bini cu barbatu-n casă!

Catrinţa-i ţasută-n spati

Din trii ciri

Să traieşti cu soacra bini!

Pantofiori de lacuşor

Pentru a dumitale picior!

Tocurili îs de feţî de iapă

Ca să-ţi cie de-adus apă!

Restu' sunt împachetate

Nu li ştim sama la toate,

Da' să nu te grabeşti cu luatu'

Cum te-ai grabit cu maritatu'

Ca cireşul cu legatu',

Că cireşul va mai înflori

Da ' tu fată-n casa parinţilor nu-i mai ci,

Acum schimburili primiţi

La neveste mulţumiţi,

Care au binevoit,

În această noapte s-au trudit

Şi la dumneavoastră-n casă au venit!

Acum jupâneasă mireasă,

Când stai cu fruntea plecată

Şi cu faţa spre cei doi

Parinţi îndreptată,

Ni ti roagă cu smerenii,

Ca să-ţi dea blagoslovenii,

Ti roagă cu plecaciune,

Ca să-ţi dea şi iertaciune,

Că nu-i fiu pe lume să se nască

În faţa acestor doi parinţi

Şi să nu greşască!

Că şi iarba-n câmp când creşte

Lui Dumnezeu îi greşeşte.

Vini vânt şi vini ploaie

Şi la pământ o-ndoaie,

Vini soare ş-o-nsoreşte,

Dar şi ea pacatuieşte.

Dar această fiică a dumneavoastră

Care braţele v-o rupt

Şi sângele v-o supt,

Din somn dulce v-o sculat,

Ori poate din neatenţie

Cuvântul vi l-o-nturnat,

Acum faceţi bini ş-o iertaţi

Şi binecuvântare îi daţi!

Căci binecuvântarea parinţilor

Va întari casa fiilor,

Iar blestemul parinţilor

Va risipi casa fiilor!

Să trăiţi, să vă-nmulţiţi,

Ca păsările cerului,

Ca peştii mărilor,

Să vă faceţi casă de piatră,

Să nu se strice niciodată,

Acoperită cu şindrilă,

Ca s-aveţi bună hodină!

Un pahar de vin,

va cie voia deplin

Şi în vecii vecilor, amin!

Pomii cu roade bogate

Şi livezi îmbelşugate,

Să vă dea Dumnezeu

La toţi sănătate!




Culese de Ciornei Adriana, clasa a III-a, de la Cojocari Maria – 52 ani



4. Botezul
În sat era prilej de mare bucurie naşterea unui copil. Problematic era faptul că de mult nu existau nici dispensare, nici salvări care să transporte bolnavii la spital. Întotdeauna se găsea câte o femeie pricepută să ajute la naşterea unui copil, iar aceasta purta numele de “moaşă”. După ce ajuta la aducerea pe lume a pruncului, moaşa se spăla pe mâini şi primea drept răsplată un ştergar frumos şi alte câteva daruri, obicei păstrat până astăzi, chiar şi la spitalele moderne.

Femeia care a născut era ajutată de rudele mai apropiate la îngrijirea copilului, mai ales dacă era la prima naştere. Ea nu ieşea din casă nici măcar după apă, până nu i se citea molifta de către preot. Copilul trebuia botezat în câteva săptămâni, în funcţie şi de cât era de sănătos. Rudele, cunoştinţele, prietenii vizitau noua mămică, aducând daruri micuţului. Acest obicei poartă denumirea de „mersul în rodenie” sau mai nou “rodină” şi consta în închinarea darurilor pentru cel mic. Este momentul când pruncul primeşte diverse hăinuţe, bucăţi mari de pânză pentru pelinci, se ducea finet alb sau colorat, batistă, basma pentru fetiţă, papucei cumpăraţi sau croşetaţi şi multe alte obiecte necesare îmbrăcării copilaşului. Femeia zeamă primea ştergare noi şi alese, pânză pentru haine, baticuri, o roată de plăcinte făcute în cuptor, o sticlă de rachiu, mere, pere, prune, fructe de sezon. În ultimii ani se obişnuieşte să se ducă plăcinte sau un cozonac mare, rumenit, o sticlă de băutură, câteva pungi cu zahăr, cu orez, o sticlă de ulei, paste făinoase, iar pentru copil haine din comerţ şi un pachet de scutece de unică folosinţă. Modernismul nu a stricat obiceiul, ci doar l-a transformat în privinţa cadourilor. La închinarea darurilor femeia care aducea rodina spunea formula străveche, păstrată din moşi, în spiritul creştinătăţii: „Primeşte de la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult!”. În casă se stă de vorbă ca între femei, se povestesc evenimentele mai importante din viaţa lor şi se pun la cale pregătirile pentru încreştinarea copilului, chiar se stabileşte cu rudeniile data botezului şi eventual meniul, pentru a se şti dacă este nevoie de ajutor din partea rudelor la pregătirea mesei, adică la tăiatul găinilor, la coptul pâinii, la făcutul tocmagilor, la învârtitul sarmalelor, la storsul mustului, la făcutul rachiului, etc. Înainte de a pleca, cei ce veneau în rodină lăsau copilului “somn”, un fir de lână din boandă, un fir păr de din cap, o scamă de pe haine, punându-l în faşa celui mic ca să doarmă liniştit şi să nu fie agitat din cauza musafirilor. Tot acum primeau înapoi o sticlă de băutură şi o plăcintă special făcută pentru acest eveniment.

Botezul urmează să se facă la biserică, unde părintele scaldă pruncul în cristelniţă cu aghiazmă. Copilul este dus de moaşă la biserică, fie moaşa care a ajutat la născut, fie o rudă care a ajutat-o în perioada de lehuzie pe mamă. Ca la orice eveniment creştin, la biserică trebuie să fie prezenţi naşii copilului, aleşi de către părinţii acestuia. Se spune că este păcat să refuzi încreştinarea unui suflet, de aceea rareori se întâmpla să fie refuzat tatăl atunci când mergea să caute naşii. Obiceiul era ca mai întâi să se meargă la naşii de cununie, apoi la alte persoane. Noii naşi ai pruncului deveneau părinţii spirituali ai copilului şi cumătrii părinţilor. Există şi astăzi credinţa că este mai bine ca primul fin să fie un băiat, dacă e fată şi e botezată de o femeie va avea acelaşi noroc ca naşa, dacă e botezată de un bărbat va fi norocoasă. Naşii pruncului aveau grijă de fin ca de propriul lor copil, iar în cazuri nefericite, când rămânea orfan, aveau obligaţia creştinească să-l crească ca pe un fiu. Tocmai de aceea se alegeau cu mare grijă viitorii cumătri.

Cei ce se învoiau cu încreştinarea, pentru botez aveau nevoie de lumânări luate de la piaţă, din târguri. Acestea erau împodobite cu frunze de mirtă sau de aspirag, cu flori roşii de muşcată, cu “măturiţă”, o plantă ornamentală, cu crenguţe de tuia mirositoare, la care se încreţea o bucată de pânză pentru mamă şi o bucată mare de pânză albă pentru copil, numită “crişmă”, în această pânză albă se înfăşa copilul după botez, amândouă fiind legate cu frâmbii ţesute în casă, iar mai nou cu dantele şi panglică albă sau cu bârneţe din bumbac, pentru a lega plăpumioara în care era înfăşat copilul. Dacă botezul are loc acasă, lumânările se sting făcând cu ele semnul crucii în blana uşii, în partea de sus, pentru binele casei şi sănătatea copilului, zicându-se: “De la noi un fin, de la Dumnezeu un creştin”. În timpul botezului, naşa este cea care ţine copilul în braţe, iar dacă sunt mai mulţi naşi, copilul trece din braţele unuia în ale celuilalt pentru o perioadă scurtă de timp.

După botez mama are grijă de copil, iar cumătrii şi ceilalţi invitaţi merg la masă în casa cea mare, camera numită “cas’ din gios”. Aici îi aşteaptă un scripcar care să le întreţină voia bună. Se servesc bucate gătite în casă: supă de găină, numită “zeamă”, friptură de găină cu fel de fel de salate şi nelipsitele sarmale la care au muncit mai multe femei. Astăzi meniul unei cumătrii nu este diferenţiat de cel al unei nunţi, servindu-se şi băuturi răcoritoare, prăjituri gustoase sau chiar tort . Demult, naşii primeau ca semn de mulţumire din partea părinţilor finului, câte doi colaci mari, frumos ornaţi, materiale, băutură, ştergare şi alte daruri, însă nu la masa cumătriei, ci mult mai târziu, obiceiul numindu-se “colocărie”, obicei păstrat în special evenimentului de unire a doi tineri prin căsătorie.

A doua zi de la cumătrie se organiza scăldăciunea, un obicei frumos prin care naşa spăla finul şi-l îmbrăca cu hainele aduse de ea, în ziua botezului nu se mai spală copilul, fiindcă se şterge mirul de pe trup. Acum naşa scoate din traistă o pernă, o plăpumioară, lăicere, un macat sau o cuvertură, iar dacă n-au fost în rodină, mai scot cozonaci sau o roată de plăcinte cu brânză sau cu nucă şi mac şi nelipsita băutură. Naşa este tare mândră când întinde copilul îmbrăcat şi înfăşat cu hainele cele noi, iar rudele stau cât mai întinse pe vârful picioarelor, să vadă fiecare ce a adus naşa finului, să aibă de ce o lăuda mai târziu pe uliţele satului. Din nou se spune formula: “De la mine un fin, de la Dumnezeu un creştin!” atunci când îl întinde mamei. În covata de îmbăiat se punea busuioc, să aibă noroc, bani de metal, să fie bogat şi zahăr, să aibă viaţa dulce. Apa rămasă nu se arunca niciodată la întâmplare, ci se turna cu grijă la tulpina unui pom tânăr, să fie roditor. Petrecerea continua fără lăutari în această zi, dar nu lipsea de la masă bucuria şi voia bună.

În zilele noastre botezul este foarte costisitor, copilul se îmbracă din cap până-n picioare cu tot ce este mai frumos şi mai scump, se cumpără landouri, pături, covoare şi multe alte lucruri frumoase. Important este să nu se piardă obiceiul încreştinării şi nu ceea ce dai în dar la astfel de evenimente.
Cules de Ciornei Diana – clasa a V-a A de la Ciornei Garofina – 85 ani
5. Pomul la înmormântare
Acceptată cu resemnare şi înţelegere, moartea este privită ca o continuare firească a vieţii, ca o treaptă spre veşnicie. În viaţa satului este un moment care impune o participare colectivă la desfăşurarea ceremonialului ce se derulează din primele ore ale decesului pe parcursul a 3-4 zile.

Dacă în esenţă ritualul de înmormântare nu diferă prea mult de la o zonă la alta, ceea ce este cu siguranţă inedit şi personal la înmormântare în Pîrteşti este prezenţa unui pom împodobit cu mulţi colăcei de felurite forme, pregătit de femei specializate în realizarea lor.

Pomul este făcut din coroana fără frunze a unui prun şi este ornat cu mere roşii, portocale, lămâi, bomboane, flori, pe lângă formele din aluat de pâine, precum şi colaci mari şi mijlocii.

Formele reprezintă pupeze, păsări care-l vor însoţi pe decedat în rai, scăriţe, simbolizând treptele spre viaţa veşnică, lacăt şi cheie pentru deschiderea cerului, struguri, mere, peşti, optari care sugerează belşugul din grădina raiului, eternitatea. Nu lipseşte traista ciobanului, semn al vechilor ocupaţii în lumea satului.

Aceste figuri, împreună cu cele trei pomene sau jemne mari, colaci ce sunt aşezaţi în suportul pomului, la tulpina acestuia, se fac de către femei pricepute din 20-25 kg de făină de cea mai bună calitate şi este dat de pomană de către familia mortului, preotului care-l conduce pe ultimul drum.


Pomul cuprinde obligatoriu:


  • 1 paus – un colac cu o formă specială şi o cană cu aghiazmă sau vin;

  • 3 pomene – colaci cu formă specială;

  • 1 scară –colac pentru urcarea sufletului la cer;

  • 1 lacăt şi 1 cheie –colaci pentru deschiderea cerului

Alte figuri ce împodobesc pomul ( câte trei de fiecare fel):



  • cruciţe

  • ruje

  • struguri

  • frunza trifoiului

  • optari

  • cobelci

  • pupeze

  • jugul porcului

  • coşărcuţe

  • despletite

  • fluturi

  • traista ciobanului

În vârful pomului se pune caracatiţa – care acoperă tot pomul.


Cules de Sava Sabrina – clasa a VI-a A de la Strugar Casandra – 71 ani

6. Bocetul
Tânguirea jalnică a familiei îndoliate sparge liniştea satului. Femeile din casa răposatului bocesc pe rând mortul, însoţind priveghiul cu aceste cântece de părere de rău. Vine apoi rândul rudeniilor mai îndepărtate să-şi exprime regretul după cel decedat, aşa că bocesc şi ele mai târziu, în noapte. La înmormântare vin oamenii din tot satul, la priveghi de asemenea, mulţi vin cu ajutor pentru familie, aduc făină albă, făină de porumb, zahăr, ulei şi o lumânare sau câţiva bani. Cei ce participă la priveghi se aşază pe laiţele din casă şi privesc cu resemnare trupul neînsufleţit al celui care s-a dus în lumea celor drepţi, povestind fapte petrecute împreună şi depănând amintiri fugare.

Trâmbiţa de pe gang sfâşie tăcerea priveghiului, rănind inima familiei rămasă fără um membru. Un fluieraş însoţeşte femeilor pricepute în ale bocitului. Ele vorbesc despre traiul celui mort, despre familia lui îndurerată, despre realizările făcute cu multă trudă prin muncă cinstită, despre durerea pe care o lasă în urmă.

Înmormântarea este un moment trist, fiind ultima zi când mai sunt împreună cu un membru important al familiei. Mortul este aşezat în sicriu, peste un rând de otavă. Sub el se pune un ţol bun, o pernă umplută cu surcele sau cu otavă, pe lângă masă se aştern cele mai frumoase lăicere din lână lucrate de femeile din casă, iar deasupra se întinde o pânză albă care să-i acopere faţa.

Bocitoarele însoţesc cortegiul în urma familiei îndurerate şi la stările făcute de preot încep a boci, amintind familiei de durerea acestei pierderi. Uneori, femeile bocesc mortul înainte de a fi pus în groapă şi chiar câteva săptămâni după ce a fost înmormântat.


Bocet pentru soţ


Scoală, dragă, şi te uită

Ce-ai făcut la casa ta.

Scoală-te şi-i vorbi

Cu fetele şi ginerii.

Ce-ai făcut într-o părere

Şi-ai făcut multă jale.

O să vorbesc cu clopotarul

Ca să tragă clopotele

Să ştie întreg satul.

Care merg în altă ţară

Se duc şi se-ntorc iară.

Dar cei ce merg pe acest drum

Înapoi nu se mai întorc

De-o fi bine, de-o fi rău

Ştie numai bunul Dumnezeu.

Tare mult ai mai lucrat

Pentru două scânduri de brad.

Tare mult ai mai muncit,

Pentru doi metri de pământ.

O să-ţi fie dor să vii,

Dar n-ai să poţi, dragă, să vii.

Porţile or fi lăcătuite

Ai să strigi cât îi putea

N-o să te audă nimenea.

Casa-i fără uşi, fără fereşti

Acolo o să putrezeşti.

N-ai geamuri de uitat

Nici uşă de umblat.

Poate n-o să-ţi pară rău

Căci omul pe pământ

Cât trăieşte, mai mult păcătuieşte.



Bocet pentru bunică


Bună-ziua, eu am spus

Mata nimic nu mi-ai răspuns.

Dacă nu vrei să vorbeşti cu mine,

Vorbeşte că ai cu cine.


Că ai şi fată şi feciori

De ei o să-ţi fie dor.

Mata faci într-o părere

La urmă o să-ţi fie jele.


Bunicuţă şi bunică,

M-ai crescut de mititică

M-ai spălat, m-ai legănat

Şi din gură mi-ai cântat:


Să fiu sănătoasă şi cuminte

De părinţi să am eu grijă,

Să fiţi mândri şi frumoşi

Ca Domnul Iisus Hristos.


Hai ,bunică, să vorbim

Că de-acum ne despărţim

Niciodată nu ne mai întâlnim!




Cules de Andronic Gabriela, clasa a VI-a, de la Andronic Veronica - 74 ani
Bocet pentru soţ


Da vai da mult ai mai munşit ,

Pentru doi paşi gi pamânt.

Vai da mult ai mai lucrat,

Pentru trei scânduri di brad.

Gi-ar şti omul şe-ar paţî,

Nişi din casă n-ar işî.

La tăţi doctorii ce-am catat,

Gi la moarte nu ce-am scăpat.

Vai da bine ce-am catat,

Am stat lângă al tău pat.

Cu lingura ce-am hrănit,

Şî întruna ce-am boşit.

Vai da mult ai mai munşit,

Pi pamânt cât am trait.

Cî di tăti am făcut

Şî gi lume ne-am ţânut,

Casâ mândră ne-am făcut

Da ţâia nu ţ-o plăcut!

Şî di ci nu ţ-o plăcut

Ţ-ai facut alta di lut!

Fără uşi, fără fereşci

Întrânsa sî putrizăşci

Gospodar mândru gacit

Pi masî la hoginit

Pi masî ce-ai aşezat

Şî stai gata di plecat,

Cin`sa duşi-n altî ţarî

Sa duşi şî vini iarî

Cin` sa duşi-n şeea lumi

Sa duşi şî nu mai vini!

Nu fi dragă suparat

C-aşa-i di la Dumnezeu lasat

Strângi omul ca furnica,

Cân`moari nu ie nimica!

Patru scânduri prinsî-n cui

Ş-o pernî la capatâi…





Cules de elevul Boloca Tudor Iulian – clasa a V-a A de la Creţu Eleonora – 66 ani
Bocet pentru vecină

Bună sara, tu vecină


Am vinit iarî la tini,

Poati vorbeşti ceva cu mini

Poati cu mini tu nu vrei

Dar vorbé cî mai sunt fimei

Di două zîli stai pi masî

Nu vorbeşti cu nimini din casî

Spuni tu ci te-ai gândit

Pi-aist drum cân’ te-ai pornit

Aista drum îi ducator

Cî nu-i drum întorcator

Tu de-acasî cîn’ ai plecat

În urmî nu te-ai uitat

Di durere sau necaz

Erai cu lacrimi pi obraz

Ai lasat casî şî masî

Şî copii cu inima arsî

Căci să fie mama cât de rea

Tăţi copiii îs lângă ea!

Moarte, moarte blastamatî

Ce-ai catat aici în ogradă?

Ai vinit tot până-n prag

Ai luat ce-o fost mai drag

Di nimini n-ai întrebat

Cini vini di plecat…

Du-te moarte pi pustii

Prin sate sî nu mai vii

Să iei mamă la copii

Şî sî-i laşi ai nimănui!

Dar nici moartea nu-i vinovată

Sa duci undi-i mânată

Dumnezeu o rânduit

La astî casî te-ai oprit

Dumnezeu cu voia lui mare

Dă moartea la fiecare

Sî plecăm pi altî lume,

Undi-i satul fără nume,

Undi-i pomul fără prune

Şî carări fără di urme.

Că acolo noi vom sta

Şî răsplata ne-om lua

După faptă şî rasplată

Ne ducem la judecată!

Vecină nu banui

C-am îndraznit a ti boci,

Nu-mi eşti neam , dar între vecine

Pot sî spun c-am trăit bine

Că ne-ai fost di ajutor

Şî azi ti plângem cu dor!




Cules de Strugar Georgiana Raluca – clasa a VI-a A de la Feraru Aspazia – 68 ani

ECHIPA DE TEHNOREDACTARE
Strugar Giorgiana, clasa a VI-a

Jucan Vernica, clasa a VI-a

Glogovschi Diana, clasa a VII-a

Cojocaru Oana Maria, clasa a VII-a

Andronic Adriana, clasa a III-a

Gorcea Veronica Cristina, clasa a III-a

Baranai Florina, clasa a VII-a

Prof. Toma Eugenia

Prof. Ucraineț Cretu Maria

Invatator, Anton Maria
Foto :

Cîmpan Oana Nicoleta

Cojocar Sahlean Marcel





Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə