Tu poţi face diferenţA

UCENICIA: TRĂIEŞTE-ŢI VIAŢA LA GRADUL „n"

În acest capitol aş dori să vă vorbesc despre modul în care puteţi rămâne creştini. Problema care mă preocupă deci este menţinerea vieţii de creştin. Studiile indică faptul că cei mai mulţi dintre cei ce răspund la serviciile de evanghelizare nu rămân creştini. Mulţi dintre cei ce se predau lui Isus dau înapoi. Nu ştiu care ar putea fi implicaţiile teologice ale acestor realităţi şi îi las pe teologi să descopere posibilităţile dacă cineva poate înceta de a mai fi un creştin. Dar ştiu că Isus a făcut clar faptul că nu toţi cei ce primesc Cuvântul Său devin slujitori roditori ai lui Dumnezeu. Citiţi Matei 13 dacă doriţi o dovadă a ceea ce spun eu. Experienţa mea - un studiu asupra acelora care au făcut publică predarea lor, a demonstrat faptul că după zece ani de la predarea lor mulţi nu mai aveau aproape nimic în comun cu biserica sau cu stilul de viată creştin. Există o mare mulţime de oameni care iau decizii pentru Isus Cristos dar nu le respectă.

Ori de câte ori mă adresez tinerilor şi le cer să răspundă invitaţiei de a-L urma pe Isus, de obicei experimentez o ciudată depresie. Depresia rezultă din faptul că ştiu cât la sută din ei peste zece ani, îl vor mai urma pe Isus. Motivul pentru care ei încetează umblarea lor cu Isus este că nu au făcut lucrurile pe care doresc să vi le sugerez în următoarele pagini. Dacă unii convertiţi ar urma aceste sugestii, aproape că aş putea garanta că ar rămâne ai lui Cristos tot restul vieţii lor. Sper că veţi acorda atenţia cuvenită acestor instrucţiuni biblice care eu cred că sunt esenţiale pentru menţinerea unei vieţi creştine.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a rămâne creştin este să recunoşti că trebuie să te implici într-un studiu biblic. Ştiaţi că asta o să spun, nu-i aşa? Ştiu că atunci când citiţi Biblia uneori este cam plictisitor. Şi voi şi eu am căzut de acord aici. Totuşi, un motiv pentru care s-ar putea să ţi se pară plictisitor să citeşti Biblia este acela că nu o citeşti corect.

Greşeala pe care am făcut-o eu când am început să citesc Biblia a fost că am început cu Geneza şi am încercat să citesc toată Biblia de la un capăt la altul. Cu Geneza a fost totul în regulă, dar când am ajuns la Levitic şi toţi „dădeau naştere" altora în acele incredibile genealogii, acolo m-am împotmolit. Şi atunci renunţam la întregul proiect de citire a Bibliei. De obicei făceam astfel de promisiuni în tabere. Spuneam: „Doamne promit să citesc un capitol în fiecare zi pentru a mă ţine departe de cel rău," sau ceva asemănător. Dar citirea Bibliei nu părea niciodată să fie ceva tentant pentru mine. Dacă aş fi avut parte de nişte sfaturi despre cum aş putea citi zilnic Biblia totul ar fi fost altfel. De aceea sunt atât de dornic să vă dau câteva sfaturi. Poate pentru voi va fi mai uşor decât a fost pentru mine. Când începi să citeşti Biblia primul lucru important este să-L cunoşti pe Isus. Trebuie să ai o relaţie personală cu El. Numai atunci cititul Bibliei va fi un lucru interesant pentru tine şi dorinţa de a o citi va fi mereu crescândă.

Când m-am dus la colegiu, mama mea mi-a dat o carte cu titlul „Trompeta de argint." Cartea aceasta a fost scrisă de un oarecare J.Wesley Ingles. Am citit-o şi am considerat că era o carte destul de bună, dar nu m-a impresionat în mod deosebit, nu a fost ceva special pentru mine. La sfârşitul primului semestru la colegiu, am recitit cartea. A doua oară când am citit-o, cartea aceasta avea o putere care îi lipsea când am citit-o prima dată. De ce? Care a fost cauza acestei schimbări? Răspunsul se poate găsi în faptul că în primul meu an de studii la colegiu, profesorul meu de engleză fusese J.Wesley Ingles, chiar autorul acelei cărţi. Omul care scrisese cartea a fost profesorul meu şi faptul că eu îl cunoşteam pe autor a schimbat totul atunci când am recitit cartea.

Motivul pentru care Biblia nu are putere pentru mulţi este că ei nu-L cunosc pe Autor. Dacă aceasta este şi problema ta de ce nu vrei să faci cunoştinţă cu El chiar acum? Isus este acolo cu tine. El vrea să devină prietenul tău personal. Nu trebuie să faci altceva decât să spui înlăuntrul tău. „Isuse, doresc să fii prietenul meu personal. Doresc să intri în viaţa mea. Vreau să fiu al tău."

Cere-i să intre în viaţa ta şi El o va face. Biblia spune că El stă la uşa inimii tale şi bate. Biblia ne învaţă că dacă spui „Bine, intră în inima mea, sunt al Tău," El va face lucrul acesta. Când se va întâmpla lucrul acesta El te va echipa ca să înţelegi Biblia, lucru imposibil altfel. Duhul Sfânt, care reprezintă prezenţa spirituală a lui Isus în tine, îţi va interpreta Biblia când o vei citi.

Când eşti sub călăuzirea Duhului, Biblia va avea înţeles pentru tine, va fi clară şi va avea putere. Poţi cumpăra mii de comentarii, poţi merge la sute de studii biblice, dar nimic nu te va ajuta să înţelegi ce spune Biblia mai mult decât prezenţa Duhului Sfânt în viaţa ta. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ştii.

În al doilea rând trebuie să aveţi o progresie ordonată în studiul Bibliei. Aş vrea să vă sugerez să începeţi citind Evanghelia după Marcu. Ar fi grozav dacă v-aţi propune. „Anul acesta doresc să citesc Evanghelia după Marcu de 20 de ori." De ce de 20 de ori? Pentru că eu cred că e mai important să ştii Evanghelia după Marcu de la început la sfârşit şi de la sfârşit la început decât să citeşti toată Biblia superficial.

Se întâmplă uneori să-mi spună cineva cu mândrie „Tocmai am terminat de citit Biblia din scoarţă în scoarţă." De obicei simt dorinţa de a le pune întrebarea: „Cât îţi mai aminteşti din ea? Te-a afectat în timp ce ai citit-o? Ai savurat cuvintele ei sau ai citit-o doar ca s-o citeşti?"

Aş vrea să ştiţi Evanghelia după Marcu aşa de bine încât dacă cineva vă întreabă „ Hei! ce spune Biblia despre bogăţiile materiale?" Să-i puteţi răspunde „Dă-mi voie să-ţi citez din capitolul 10 din Marcu." Şi imediat aş dori să puteţi cita pasajul relevant despre tânărul bogat. Cred că ar trebui să citiţi Marcu şi să-l recitiţi de mai multe ori şi ar trebui să învăţaţi pe de rost fragmente întregi dacă puteţi.

Învăţaţii ne spun că Marcu a servit ca material director în educaţia religioasă printre creştinii din biserica primară. Pavel câştiga oameni pentru Isus şi Barnaba îi păstorea, dar Marcu avea însărcinarea de a-i învăţa pe noii convertiţi lucrurile pe care ei trebuiau să le cunoască despre viaţa lui Isus. Unii învăţaţi biblici sugerează că se pare că li s-a cerut creştinilor din primul secol - ţineţi-vă bine! - să înveţe pe de rost întreaga carte a lui Marcu. Aceasta era unul din modurile în care ei erau disciplinaţi în biserică.

Evanghelia lui Marcu a fost scrisă pentru a asigura o bază în ajutarea noilor creştini de a deveni familiari cu cele mai importante elemente din viaţa şi învăţăturile lui Isus. De aceea vă sugerez să o citiţi. Evanghelia după Marcu a fost bună pentru creştinii din primul secol, deci ar trebui să fie bună şi pentru voi dacă acum începeţi umblarea voastră creştină. Citeşte această carte şi învaţ-o în adâncime.

După cartea lui Marcu v-aş sugera să studiaţi epistola lui Iacov. Citiţi Iacov de 10,15 sau 20 de ori până o ştiţi pe de rost. Cartea lui Iacov vorbeşte despre lucruri foarte practice pe care trebuie să le ştiţi. Cuprinde subiecte ca bârfe, cum să-ţi foloseşti banii, cum să-i tratezi pe oameni, cum să te comporţi cu părinţii. În Iacov sunt subliniate o mulţime de lucruri importante.

Sper că am fost clar în prezentarea ideii că e bine să studiaţi Biblia citind câte o carte odată. Acesta a fost stilul meu şi m-a ajutat mult. Chiar acum citesc Epistola către Efeseni. Aceasta este cartea pentru acest an şi vă garantez că la sfârşitul anului voi cunoaşte Epistola către Efeseni. Sper că veţi adopta un stil „profund" de citire a Bibliei şi veţi abandona modul superficial de citire care caracterizează studiul Biblic a prea multor creştini.

Al doilea lucru pe care va trebui să vi-l însuşiţi este rugăciunea. Iată un lucru pe care prea puţini dintre voi îl fac foarte bine. Nu este suficient să începem să ne rugăm atunci când vrem ceva ca şi înaintea unui examen la şcoală. Mulţi devin foarte spirituali când le stă în faţă un test atunci ei se roagă „Doamne, arată-mi care sunt răspunsurile corecte. Ştiu că nici n-am deschis cartea; dar Doamne Tu poţi transforma lucrurile. Tu poţi transfera cunoştinţa din carte în capul meu şi apoi pe hârtie. Isuse, te rog fă lucrul acesta ca să-Ţi pot rămâne credincios." Dar de cele mai multe ori nu are rost să te rogi dacă n-ai învăţat - cel puţin pentru mine nici odată nu a avut rost. Sau unii dintre voi sunteţi ca băieţelul meu. Când era de-o şchioapă, într-o seară a venit în camera de zi şi a spus.

„Mă duc la culcare şi mă voi ruga. Vrea cineva ceva?"

(Îmi place!) Unii vă comportaţi ca şi când rugăciunea ar fi un mod de a obţine orice vreţi, indiferent cât de egoistă ar fi cererea ta. Prea adesea considerăm rugăciunea momentul când putem citi Celui Atotputernic lista noastră de cereri.

Este şocant să citeşti în Biblie că Domnul cunoaşte lucrurile de care noi avem nevoie înainte ca să I le cerem. De exemplu atunci când spunem: „Doamne, sora Maria e bolnavă în spital." Domnul nu spune „Oh! n-am ştiut mulţumesc pentru informaţie, Toni."

Dumnezeu este Dumnezeu şi El ştie de ce ai tu nevoie înainte ca să-I spui Tu. Această afirmaţie poate să te facă să te întrebi: „Atunci de ce să-I mai cer?" Adesea m-am întrebat lucrul acesta. Dacă Dumnezeu cunoaşte lucrurile de care avem nevoie înainte ca să I le cerem de ce să ne mai deranjăm să-I cerem? Răspunsul e simplu. Trebuie să-I facem cunoscut cererile noastre lui Dumnezeu nu pentru că ar fi necesar să-L informăm ci pentru că e necesar să stabilim ceea ce teologii numesc „o relaţie de dependenţă" cu Dumnezeu. Trebuie să-I spunem lui Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie, nu pentru că Dumnezeu nu le-ar cunoaşte, ci pentru că noi trebuie să ştim că depindem de Domnul în toate lucrurile.

Unul din prietenii mei necreştini afirmă că el respinge creştinismul pentru că îi face pe oameni să depindă de Dumnezeu, când ei ar trebui să depindă de ei însăşi. El afirmă că creştinismul este o cârjă pentru cei slabi şi nu îi lasă să-şi fie auto suficienţi. Prietenul meu nu-şi dă seama de un lucru şi anume de cât de slabi suntem noi oamenii. Se înşeală dacă crede că putem rezolva problemele din viaţa noastră fără a depinde de Dumnezeu. Toţi trebuie să ne bizuim pe Dumnezeu. Sincer vorbind eu mă simt mult mai liber decât cuvintele mele pot exprima, atunci când mă gândesc la Domnul Isus care a spus:

„Veniţi la Mine, cu alte cuvinte sprijiniţi-vă pe Mine." Sprijiniţi-vă pe braţele atotputernice ale lui Dumnezeu. Asta este rugăciunea. Înseamnă să-ţi faci timp ca să te bazezi pe Isus. Înseamnă, de fapt să recunoşti că fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Când venim la Dumnezeu în rugăciune, El ne cheamă la o discuţie intimă cu El. Există o vreme şi un loc pentru rugăciunile formale, care se învaţă în şcoli şi care caracterizează serviciile liturgice din biserică. Şi dacă este necesar o rugăciune protocolară, ştiu cum să o rostesc. Încercaţi pe aceasta de exemplu: „Oh, Tu creatorul universului, Tu Cel ce ne oferi tot felul de daruri bune şi desăvârşite. Oh, Tu Cel ce ne dai soarele dimineaţa şi stelele seara Te chemăm să fii prezent aici cu noi şi să ne binecuvântezi cu această ocazie."

Sper că sunteţi impresionaţi.

Pe de altă parte, gândiţi-vă la următorul aspect. Am un fiu de 20 de ani. Nu mi-l pot imagina întrând la noi în cameră spunându-mi: „Oh! tu preşedintele departamentului de Sociologie, al Colegiului Eastern, o tu cel ce-mi dai bani ca să mă îmbrac, să mănânc şi-mi faci cadouri deosebite, te rog acum să-mi împrumuţi maşina ta." El nu-mi vorbeşte aşa. Sunt tatăl lui. Deci ca orice băiat italian bine crescut, vine la mine, mă îmbrăţişează, mă sărută, şi-mi spune: „Tată dragă, pot să împrumut maşina ta astăzi?" Vedeţi, noi ne iubim.

Isus doreşte să-I fim prieteni intimi. De aceea apostolul Pavel ne spune în capitolul 8 din Romani că noi nu ar trebui să ne rugăm plini de teamă, ci că trebuie să-I vorbim lui Dumnezeu ca Unuia care e mai aproape de noi decât un tată. De fapt, apostolul Pavel ne învaţă să ne adresăm lui Dumnezeu cu, ,Ava" care este vechiul cuvânt evreiesc pentru tată. Nimeni nu doreşte să fie mai aproape de tine decât Isus. El nu vrea să fie privit ca un cămătar transcendent, care cere să i se satisfacă mândria. El vrea să fie un prieten intim. Vorbeşte-I Domnului Isus cu dragoste şi cu intimitatea pe care El o doreşte de la tine. Mai doresc să vă spun un lucru despre rugăciune. Şi anume: atunci când ne rugăm trebuie să-I dăm lui Dumnezeu timp ca să ne răspundă. Prea adesea noi ne rugăm şi ne rugăm. Şi noi vorbim tot timpul. Şi când am terminat noi de vorbit am terminat rugăciunea. Nu-I dăm timp lui Dumnezeu să ne vorbească şi El.

Să presupunem că ţi-aş da un telefon şi ţi-aş spune: „Gelu (sau ori care ţi-ar fi numele), ce mai faci ? De abia aştept să ies în oraş să te întâlnesc. Aş vrea să te vizitez. Cred că ne vom simţi bine să mai stăm de vorbă. Ne vedem mai târziu, atunci." Şi fără să-ţi dau vreo şansă să-mi răspunzi, pun jos receptorul, mă întorc spre nevasta mea şi-i spun. „Ciudat băiat, e Gelu. E băiat bun, dar nu-mi vorbeşte niciodată." Soţia mea îmi răspunde. „Nu-ţi vorbeşte? Dar nu i-ai dat nici o şansă să deschidă gura măcar?

Nu aşa procedăm şi cu Dumnezeu adesea? Niciodată nu-I dăm nici o şansă să ne vorbească. Vorbim, vorbim, şi după ce am terminat să-I spunem lui Dumnezeu lucrurile pe care El le ştie deja, închidem telefonul. Aşa e? Sfârşim prin a-I spune „Te rugăm toate acestea în numele lui Isus."

Biblia spune: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." O altă traducere - „traducerea autorizată Toni Campolo „Taci! Redu viteza şi lasă-mă şi pe Mine să-ţi vorbesc." Fiecare dintre noi trebuie să învăţăm această artă a tăcerii şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească. Mi-a trebuit mult timp până am putut să fac linişte în lăuntrul meu astfel ca Dumnezeu să-mi poată vorbi. Dar contrar anumitor opinii Dumnezeu vorbeşte oamenilor. Problema este că cei mai mulţi dintre noi nu-I dăm nici o şansă să ne vorbească. Credem că Dumnezeu nu ni se adresează personal când, în realitate, noi nu facem nimic pentru a crea situaţii în care să fim sensibili la vocea Lui.

Mie îmi trebuie 15-20 de minute ca să mă pregătesc înainte ca Dumnezeu să-mi vorbească, pentru că atâta îmi trebuie să mă liniştesc înlăuntrul meu. Îmi trebuie între 15-20 de minute înainte ca să se stingă orice zgomot din mintea mea şi să fiu liniştit înlăuntrul meu. Numai atunci pot experimenta liniştea lăuntrică şi numai când e linişte înlăuntrul meu încep să-L simt pe Dumnezeu vorbindu-mi.

Scriptura spune că Dumnezeu nu are o voce puternică ca un tunet. Vocea Lui nu e ca un foc mistuitor. Biblia spune că atunci când vorbeşte Dumnezeu o va face cu o voce calmă şi liniştită. Aceasta înseamnă că doar acei care au linişte înlăuntrul lor pot să-I primească mesajul. Când aştept în tăcere, Dumnezeu îmi vorbeşte. Mesajele Lui nu ne sunt transmise prin cuvinte ci prin simţăminte. Ca „tumultul apelor adânci" îl simt mişcându-se în adâncimile fiinţei mele. Nu pot să vă spun de câte ori am mers la rugăciune supărat şi în plină confuzie, dar am găsit în linişte un Dumnezeu care mi-a dăruit o pace care întrece orice pricepere. Nu pot să vă spun de câte ori am început rugăciunea confuz dar am găsit în Dumnezeu o direcţie, un scop, un simţământ de linişte.

Rugăciunea este incredibil de esenţială. Prin rugăciune ajungi la acel sentiment că eşti condus de Dumnezeu că eşti călăuzit de El şi simţi că El îţi dă direcţia în viaţă. Biblia spune că cei conduşi de Duhul lui Dumnezeu sunt copii ai lui Dumnezeu. Prin rugăciune ajungem conduşi de Duhul Lui.

Vă pot spune cum să ajungeţi la casa mea din Philadelphia pe două căi. Pot să vă desenez o hartă, să v-o dau şi să vă spun: „Uite vii după harta asta." S-ar putea să ajungi, s-ar putea să nu ajungi. Sau pot să-ti spun: „Haide vino cu mine în maşină şi-ţi voi arăta drumul. Îţi voi arăta cum poţi ajunge de aici la casa mea. Te voi ajuta tot drumul. Îţi voi spune unde să iei virajele şi pe ce drum s-o apuci. În locul hărţii îţi ofer prezenţa mea."

Şi Dumnezeu face cam aşa. Nu ne dă o hartă care ne arată drumul vieţii de la început la sfârşit. În schimb, ne spune, „Voi merge cu tine tot drumul. Te voi îndruma. Te voi ajuta să rămâi pe drumul pe care trebuie să fii. Prin rugăciune te voi ajuta să ştii care e drumul pe care trebuie să mergi."

Din când în când câte un elev de la liceu sau colegiu vine la mine şi-mi spune. „Vreau să descopăr voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea." Nu am nici cea mai vagă idee cum se face lucrul acesta. Nicăieri în Biblie nu se spune că Dumnezeu are de gând să-ţi dea un plan pentru toată viaţa. El nu spune că va pune planul vieţii tale într-un cinemascop pentru ca să-l vezi în întregime. El promite că te va conduce pe drum; că te va călăuzii zi de zi, că îţi va arăta voia Lui ceas cu ceas. Dacă eşti sensibil la vocea Lui, dacă eşti sensibil la călăuzirea Lui şi poţi fi aşa prin rugăciune - El promite că-ţi va conduce personal fiecare pas pe drumul vieţii.

Vă asigur că în urmă cu zece ani nu aveam ideea că voi face ceea ce fac astăzi. Şi n-am idee unde va dori Dumnezeu să fiu peste zece ani. Dar lucrul acesta nu mă nelinişteşte. Mă încred în Dumnezeu şi cred că va avea grijă de mine. Simt că parcă mi-ar spune: „Vei simţi prin rugăciune unde vreau să te duc şi te poţi odihni fiind sigur că toate se vor transforma spre binele tău." îl pot crede pe cuvânt atunci când îmi spune. Dacă vrei să Mă asculţi şi să te laşi condus de Duhul Meu, vei fi copilul Meu şi eu voi rămâne în tine pentru totdeauna. În acest moment al discuţiei noastre aş dori să vă spun cum să rămâneţi statornici în dedicarea voastră şi cum să creşteţi din punct spiritual. As dori să împărtăşesc cu voi o lecţie foarte importantă pe care am învăţat-o despre cum să rămânem statornici în studiul Biblic şi în viaţa de rugăciune. Până când am învăţat această lecţie, „creşterea” mea ca şi creştin era când în sus când în jos. După ce am ascultat câţiva vorbitori inspiraţi sau după ce am participat la câteva conferinţe creştine am decis să fiu foarte devotat citirii Bibliei şi rugăciunii. Dar după câteva săptămâni, alunecam şi renunţam la momentele de rugăciune şi părtăşie. De câte ori I-am promis lui Dumnezeu că lucrul acesta nu se va mai întâmpla de atâtea ori se întâmpla din nou. Nu puteam fi crezut că voi menţine un stil de viaţă de credincios. Apoi am învăţat această lecţie. Nimeni nu poate fi crezut că îşi va menţine o viaţă de părtăşie conform stilului de viată creştin fără ajutorul altora. Nimeni nu poate avea părtăşie cu Domnul zilnic fără un grup care să-l sprijine. Mi-a trebuit mult timp până să-mi dau seama că am nevoie de nişte fraţi în Cristos care să-şi asume responsabilitatea pentru dezvoltarea mea spirituală.

Cu câţiva ani în urmă împreună cu alţi trei fraţi am format un grup de sprijin. Aceşti trei prieteni se întâlneau cu mine în fiecare joi dimineaţa şi câteva ore vorbeam împreună, ne rugam împreună, şi glumeam unii cu alţii. Ne spuneam unii altora ce se petrece în viaţa noastră. Vorbeam despre problemele noastre. Ne încurajam reciproc şi ne corectam reciproc. Acest mic grup mă ajută să mă ţin de cuvânt şi îmi păstrează viaţa spirituală. Până nu ajungeţi fiecare într-un astfel de grup de rugăciune nu cred că veţi putea să aveţi o viaţă adevărată de creştin. Nu cred că poţi fi credincios în mod constant. Nu cred că vei rămâne viu din punct de vedere spiritual.

Problema pentru cei mai mulţi tineri este aceea că toţi au experimentat în viaţă perioade în care au fost foarte aprinşi în viaţa spirituală. Vă amintiţi de ele? Poate eraţi într-o tabără creştină şi poate s-a întâmplat cam aşa: Toţi stăteam în jurul focului de tabără şi tocmai s-a terminat ultima strofă din Kum-Ba - iah.

Cel ce a condus toată săptămâna ora de rugăciune îşi începe ultima „predicuţă" în care îşi exprimă nădejdea că îi va determina pe cei din tabără să ia decizii pentru Cristos. Probabil că el spune:

„Ne-am simţit bine împreună săptămâna aceasta nu-i aşa?"

Şi toţi se privesc zâmbitori.

„Am început să ţinem unii la alţii."

Toţi se ţin de mână bucuroşi.

Apoi scoate ultima carte.

„Poate e ultima dată când suntem cu toţii împreună în formaţia aceasta."

Atât a fost necesar. Sute de tineri încep să plângă.

E clar ce urmează să spună:

„Da, bine, sunteţi vii pentru Isus acum. Dar veţi fi vii şi peste-o săptămână, dar peste două săptămâni? E aşa uşor să fii creştin când eşti aici sau pe vârful muntelui, dar când te vei întoarce la şcoală? Cum vei fi când te vei întoarce la câmpie după ce se termină această tabără?"

Într-un astfel de cadru tu şi cei mai mulţi tineri adunaţi în jurul focului de tabără luaţi decizia de a-L urma pe Isus. Iei decizia de a citi Biblia şi de a te ruga zilnic. Ai fost sigur că nu-ţi vei pierde prospeţimea spirituală în momentele acelea - şi totuşi ai pierdut-o.

Sau poate ai luat astfel de decizii într-un serviciu de evanghelizare la biserică. Ai răspuns invitaţiei făcută de evanghelist. Ai fost dus într-o cameră unde păstorul s-a rugat cu tine iar tu I-ai promis lui Dumnezeu că vei face toate aceste lucruri care sunt atât de esenţiale pentru creşterea ta spirituală - dar nu ţi-ai ţinut promisiunea. Odată a fost un om pe care puteai conta că va răspunde invitaţiei şi îşi va rededica viaţa lui Cristos. De fiecare dată îngenunchea şi plângând se ruga„ Umple-mă Isuse! Umple-mă Isuse!" Era însufleţit de religie, dar după trei săptămâni îşi pierdea tot entuziasmul şi revenea la vechiul mod firesc de a trăi. De fiecare dată însă când venea un alt evanghelist în oraş şi ţinea servicii, omul nostru făcea acelaşi lucru. Ridica mâna, mergea în faţă, îngenunchea şi plângând striga mereu „Umple-mă, Isuse!" Oamenii deveniseră cinici privind predările lui si o dată când, din rutină făcea iar acelaşi lucru, strigând îngenuncheat „Umple-mă, Isuse ! Umple-mă, Isuse!" o femeie din spatele bisericii a strigat ,,Să n-o faci, Isuse ! Omul acesta alunecă mereu!"

Aceasta este una din cele mai mari probleme ale vieţii creştine, nu-i aşa? Alunecăm. Toţi au avut o experienţă spirituală grozava, când ne-am simţit aproape de Dumnezeu, dar curând am descoperit că nu a durat. Toţi vedem că alunecăm. Tuturor parcă ne scade zelul şi entuziasmul. Toţi nu ne ţinem de promisiunile pe care le facem lui Dumnezeu de a respecta voia Lui.

Şi pentru a problematiza atenţia şi mai tare, se găseşte cineva care spune. „Da, dacă ai fi avut o experienţă reală cu Dumnezeu prima dată ar fi durat" Ceea ce te va conduce în mod natural la concluzia că experienţa ta nu a fost reală. Nu te lăsa înşelat. Nici o experienţă spirituală reală nu durează. Toţi pierdem sentimentele câştigate prin experienţă. Toţi alunecăm.

Atunci care e rezolvarea? Cum poţi să nu aluneci ? Vestea proastă este că nu putem opri procesul acesta de alunecare. Vestea bună este că fiecare dintre noi putem fi din nou umpluţi, în mod regulat. Isus doreşte ca noi să fim mereu umpluţi de El. Nu se aşteaptă ca tu şi eu să avem parte de o singură umplere super - spirituală cu Duhul Său, care să ţină tot restul vieţii. Ci El doreşte să fim în mod constant reumpluţi de Duhul Sfânt. De aceea fiecare dintre noi trebuie să facem parte dintr-un mic grup de părtăşie.

Primul rol al grupului de părtăşie este acela de a asigura în mod regulat o reîmprospătare spirituală a membrilor grupului. Asta face grupul meu pentru mine. Mă umple, mă readuce la viaţă. În fiecare joi dimineaţa sunt readus la viaţă. Lumea mă ucide literalmente. Duhul meu ajunge mort prin interacţinea mea cu atâţia oameni pe care îi întâlnesc zilnic în multiplele mele activităţi, dar grupul meu de părtăşie mă readuce la viaţă.

Ştiu că aţi auzit de Duhul Sfânt. Acelaşi Dumnezeu care a coborât şi a locuit în Isus Cristos cu două mii de ani în urmă, este prezent astăzi cu noi sub forma Duhului Sfânt. Şi prin Duhul Sfânt, Dumnezeu poate deveni o Prezenţă puternică în vieţile noastre. Totuşi, nu ne dăm seama că unul din modurile cele mai bune prin care putem deveni receptivi la umplerea cu Duhul Sfânt se poate realiza în condiţiile create de părtăşia dintr-un grup. Scriptura spune „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor". Biblia ne spune că Duhul lui Dumnezeu devine o Prezenţă dinamică când se adună grupul de părtăşie în Numele lui Isus şi când caută înnoirea spirituală pe care o promite El tuturor acelora care se adună în Numele Lui.

Într-o dimineaţă ne-am adunat membrii grupului meu, chiar înainte de a face o excursie la Chicago. Era una din acele dimineţi când aveam părtăşie şi vorbeam despre lucruri profunde şi am simţit Duhul lui Dumnezeu cum pătrundea în mine şi mă îmbogăţea. M-am simţit viu şi plin de putere când prietenii mei au lucrat la reîmprospătarea mea spirituală. Ştiam că fusesem reumplut de Duhul lui Dumnezeu când am plecat de la întrunirea noastră. M-am dus la aeroportul din Philadelphia ca să prind avionul spre Chicago şi simţeam încă senzaţia aceea teribilă pe care mi-a dat-o grupul de părtăşie. Când am ajuns în avion, m-am găsit alături de un om de afaceri care în mod evident era tare supărat. Puţine lucruri sunt atât de neplăcute ca acela de a sta în avion lângă un om nervos. Te întrebi mereu dacă nu cumva el ştie ceva ce tu nu ştii.

Doream să-i spun despre Isus bietului om de lângă mine, dar nu ştiam cum să încep conversaţia. Doream să-i spun că Isus l-ar putea ajuta, dar nu ştiam cum s-o fac. Dintr-o dată am simţit că Domnul mă călăuzea să fac ceva ce poate vi se pare ciudat. M-am concentrat asupra acestui om. Poţi să-i spui telepatie sau cum doreşti, dar pur şi simplu l-am capturat pe plan mental. Mi-am concentrat toată puterea mea spirituală asupra lui. Mi-am închis ochii şi m-am concentrat mental asupra lui. Mereu şi mereu legam numele lui Isus de acest om în mintea mea. Fără a spune un cuvânt am încercat să-i comunic acestui om dragostea lui Isus.

Grupul meu de părtăşie îmi dăduse o putere pe care eu acum o dăruiam acestui străin. Stăteam acolo şi bombardam mintea omului acestuia cu Isus şi asta tot drumul până la Chicago. Toată călătoria i-am vorbit în mintea mea despre Isus. Când avionul a aterizat la O-Hare Field în Chicago, m-am rugat, Doamne, în ultimele două ore Te-am prezentat acestui om, doar în gând. Dacă vrei să-i vorbesc dă-mi un semn. În acel moment, colegul de scaun mi-a spus : „Domnule, am probleme şi doresc să-ţi vorbesc. Cred că-mi poţi vorbi despre Dumnezeu ".

Ceea ce e uimitor este faptul că eu nu am fost surprins. Mă aşteptam să facă mişcarea aceasta. De fapt, timp de două ore am concentrat asupra lui Duhul lui Dumnezeu.

Amândoi ne-am dus la cofetăria aeroportului şi la câteva ceşti de cacao fierbinte, am discutat mult timp despre lucruri spirituale. Când am terminat, el L-a primit pe Domnul Isus. A răspuns invitaţiei de a-I permite lui Isus să fie Domn al vieţii lui.

Cred că el a devenit creştin pentru că grupul meu de părtăşie m-a echipat cu putere să-l pot sluji pe omul acesta în puterea Duhului Sfânt chiar şi când nu am putut scoate nici un cuvânt. Cred că puterea Duhului Sfânt ca rezultat al părtăşiei cu cei trei prieteni ai mei mi-a dat puterea să-l pot ajuta pe acest om să experimenteze prezenţa lui Isus într-un mod special. Cred că acea comunicare non-verbală pe care am avut-o cu el, l-a pregătit pentru ceea ce urma să-i spun.

De prea multe ori când vrem să-L împărtăşim pe Isus cuiva, ne gândim să facem lucrul acesta în cuvinte cât mai înţelepte. Credem că dacă folosim cuvintele potrivite şi tehnica potrivită putem să-i câştigăm pe oameni pentru Domnul. Unii credem că tot ce trebuie să facem este să facem un curs ca să învăţăm cum să evanghelizăm corect şi oamenii ne vor răspunde. Dar dacă ne vom prezenta doar cu versete biblice sau cu o tehnică învăţată bine pe de rost, vom eşua. Cele patru legi spirituale constituie unul din cele mai bune instrumente de evanghelizare - dar pur şi simplu nu sunt suficiente. Apostolul Pavel a spus o dată: „Când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau o înţelepciune strălucită ci în puterea Duhului. " Şi noi trebuie să învăţăm că vorbirea strălucită are eficienţă în lucrarea de evanghelizare numai dacă este sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu.

Biblia spune: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire." Dumnezeu doreşte să-ţi dea putere, dar este foarte posibil ca să nu ai parte de puterea Lui dacă nu vei face parte dintr-un mic grup de părtăşie. Aceasta este ideea pe care doresc foarte mult să o accentuez: Isus îţi dă putere prin părtăşia cu alţii. Dacă aţi citit această propoziţie în clasă, v-aş ruga s-o scrieţi şi s-o subliniaţi. Isus îţi dă putere prin părtăşia cu alţii.

Aş dori să ai un grup de părtăşie cu doi sau trei prieteni. Alege-i pe acei prieteni de a căror companie te bucuri şi cu care ai multe în comun. Întreabă-i dacă nu ar vrea să facă un legământ cu tine. Membrii acestui grup trebuie să dorească să se intereseze unii de ceilalţi şi să-şi asume responsabilităţi în probleme spirituale.

Şi Isus avea un astfel de grup, nu-i aşa? Îi ştiţi pe nume. Micul Lui grup era format din Petru, Iacov, şi Ioan. Ori de câte ori Isus avea nevoie de putere se întâlnea cu ei. Ei au fost cu El pe muntele schimbării la faţă. Au fost cu El când a avut nevoie de prietenie. I-a chemat să fie cu El în cele mai profunde ore de rugăciune în Ghetsimani. Când aceştia au adormit în loc să-I ofere ajutorul lor, El a fost tare dezamăgit.

Unii dintre noi vă gândiţi: „Stai puţin! El a fost Dumnezeu! Da, dar a fost Dumnezeu întrupat cu limitele trupului uman. Tot ce a făcut Isus a făcut în aceste limite, pe care fiecare dintre noi le experimentăm ca fiinţe umane. Lucrurile mari pe care Le-a făcut Isus, au fost făcute prin rugăciune şi în părtăşia pe care a avut-o cu ucenicii Săi. Ne-a dat un model al felului de relaţii din care rezultă puterea.

Isus n-a făcut niciodată vreo minune prin propria Lui putere. Fiecare minune pe care a făcut-o a fost făcută în puterea Tatălui care L-a trimis, şi a demonstrat cum această putere ne stă şi nouă fiecăruia la dispoziţie. El ne-a arătat că dacă ne adunăm în Numele Lui avem părtăşia în care putem experimenta puterea Lui.

Mi se întâmplă ca atunci când mă îndepărtam de Isus nu mai ştiam cum să mă întorc. Odată m-am dus la păstorul meu şi i-am spus:

„Nu mă pot ruga."

Pastorul meu îmi răspunde.

„Când nu te poţi ruga, roagă-te."

Când l-am auzit, n-am înţeles, am crezut că poate n-a auzit ce i-am spus. Aşa că am repetat.

„Nu mă pot ruga."

Mi-a răspuns din nou: