Tu poţi face diferenţA

CHEMAREA: A-ŢI FIXA TRASEUL ŞI A

CĂLĂTORII ÎN LUMINĂ

În timpul anilor 60 unul din cele mai populare grupuri de cântăreţi era Trioul Kingston. Aveau un cântec de mare succes care spunea cam aşa:

Se fac greve în Africa,

Mor de foame în Spania,

Sunt furtuni în Florida,

Şi Texasul are nevoie de ploaie.

Întreaga lume e plină, de suflete nefericite.

Francezii îi urăsc pe nemţi,

Şi nemţii îi urăsc pe polonezi.

Italienii îi urăsc pe iugoslavi.

Sud africanii îi urăsc pe danezi,

Iar mie nu-mi place prea mult de nimeni.

Dar putem fi mulţumitori şi mândri.

Că omul are deasupra un nor sub formă de ciupercă.

Şi putem fi siguri că într-o fericită zi,

Cineva va da foc şi noi toţi vom sări în aer.

Se fac greve în Africa,

Se dau lupte în Iran.

Răul pe care nu ni-l face natura

Ni-1 vor face semenii noştri.



Cântecul acesta comunică un lucru important, un lucru pe care într-o zi toţi va trebui să-l acceptăm. Lumea aceasta este un haos. Nu trebuie doar să facem fată acestei realităţi, ci trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu ne-a chemat ca împreună cu El să încercăm să aducem aceasta lume înapoi în starea de ordine perfectă. De aceea a venit Isus în lume. El a venit pentru că iubeşte lumea noastră şi doreşte să formăm o armată de oameni prin care El să poată să transforme lumea în lumea minunată pe care a dorit-o atunci când a creat-o.

Când spunem rugăciunea „Tatăl nostru" ne rugăm pentru o revoluţie personală şi socială prin care transformarea lumii noastre va deveni o realitate. Când ne rugăm, „Vie împărăţia Ta, facă-se Voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ", cerem de fapt o revoluţie.

Isus are planuri să-şi creeze Împărăţia aici pe pământ aşa ca în cer. El vrea ca această lume să fie un loc tot atât de minunat ca cerul. El vrea ca voia Lui să se facă, Împărăţia Lui să vină, chiar aici pe această planetă şi El ne cheamă ca împreună cu El să transformăm Voia Lui într-o realitate istorică. Noi suntem cei chemaţi de Dumnezeu ca împreună să schimbăm lumea.

Doresc să clarific lucrul acesta cât pot mai bine; doresc să afirm cu toată tăria că Isus doreşte cu ardoare să-I permiţi să lucreze prin tine pentru a începe schimbarea acestei lumi în lumea care El doreşte să fie.

Ştiu ce credeţi unii: „Să schimb lumea? Eu? Cum poate cineva ca mine să fie folosit de Dumnezeu pentru a schimba lumea? Lumea e imensă. Are o populaţie de bilioane. Problemele ei par fără soluţie. Instituţiile ei sunt de neschimbat. Nici nu ştiu cum ar putea începe o revoluţie mondială."

Ei bine, în primul rând, schimbarea lumii începe cu oameni ca tine şi ca mine care mărturisesc ce a făcut Isus în viaţa lor şi care îi invită şi pe alţii să-I permită Lui Isus să le schimbe viaţa.

Poate mulţi nu-şi dau seama că revoluţia Lui Dumnezeu începe cu evanghelizarea personală. Pentru a schimba lumea trebuie să începem prin schimbarea oamenilor. Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi minţile oamenilor. Planul lui Isus este să schimbe oamenii şi prin ei să schimbe lumea. Aici intri tu pe scenă. Tu eşti chemat să câştigi oameni la Cristos şi să recrutezi voluntari pentru mişcarea Lui. Prin mărturia unor creştini ca tine şi ca mine, va scoate agenţi prin care se va putea infiltra şi va putea schimba orice sector şi instituţie a lumii noastre.

Timp de zece ani am predat la Universitatea din Pennsylvania o universitate mare a Ligii Ivy. Cât timp am lucrat acolo, am ţinut şi un seminar de avansaţi. Ne întâlneam săptămânal câteva ore şi vorbeam despre tot felul de lucruri grele şi sofisticate. Am trecut de la teoria relativităţii a lui Einstein la sensul vieţii. Într-o seară discuţia noastră a devenit cam religioasă. Am ajuns să vorbim despre Dumnezeu.

Când seminarul s-a terminat, unul din studenţi a spus: „Haideţi în apartamentul nostru. Am dori să mai vorbim despre lucrurile acestea." Aşa că ne-am dus la ei şi am discutat şi discutat până pe la două noaptea.

Nu pot vorbi atâta oamenilor fără a le vorbi despre Isus. Încetul cu încetul discuţia s-a oprit asupra Domnului. Ceea ce era deosebit era faptul că aceşti tineri nu auziseră prea multe despre Isus până atunci. Ştiu că unora dintre voi le va fi greu să accepte ideea că nişte oameni atât de educaţi ca cei de acolo, nu auziseră prea multe despre Isus. Dar e adevărat. Sunt mulţi din aceştia. După cum am descoperit doi dintre ei proveneau dintr-un mediu evreiesc. Aşa că atunci când le-am vorbit despre Isus, totul a fost foarte nou pentru ei. Au fost fascinaţi. Cei mai mulţi nu avuseseră nici o discuţie mai serioasă cu cineva care să cunoască Noul Testament.

Am tot vorbit şi vorbit. Săptămâna următoare m-au chemat din nou în apartamentul lor pentru o altă discuţie. În timpul semestrului, unul câte unul, toţi cei patru studenţi şi prietenii lor pe care îi aduceau la întrunirile noastre de joia seara au devenit creştini. Mai mult de cât atât, ei au devenit creştini cu adevărat predaţi. Zelul lor pentru Cristos era atât de mare încât ei au început să aibă un impact atât de mare în complex, cum v-ar greu să credeţi.

Într-o zi eram în librăria universităţii şi unul din liderii asociaţiei evreieşti a intrat, s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Campolo, nu ştiu dacă trebuie să te binecuvântez sau să te blestem.

I-am răspuns: „Dacă pot eu să aleg, aş prefera binecuvântarea! Dar ce te necăjeşte?"

Ştii, grupul acela de studenţi care se întâlnesc joia seara? Nu obişnuiau să vină la întrunirile noastre. Acum vin în fiecare săptămână.

„E grozav," am spus eu.

„Da e grozav; dar nu numai că vin ei la întruniri ci adună toţi evreii din complex şi vin împreună. Vinerea seara sala arhiplină!"

„Ar trebui să fii fericit pentru lucru acesta," i-am spus eu.

„Sunt. Dar uite ce nu-mi place. La întrunirile noastre ne împărţim în mici grupuri de discuţie. Şi băieţii tăi se duc fiecare în câte un grup de discuţii. Ştii ce fac ei în sinagoga mea?"

În acest moment nu mai era nevoie să mi se spună departe, dar am întrebat de dragul răspunsului: Mi-a spus aceşti tineri le vorbeau celorlalţi despre Isus.

„Campolo, dacă vrei să faci evanghelizare, fă-o, n-am nimic împotrivă, dar lasă-mi sinagoga în pace, înţelegi?"

Când m-am dus joi seara la întrunirea noastră, am spus „Băieţi, sunteţi nemaipomeniţi! Adică e uimitor! Chiar în sinagogă să spuneţi oamenilor despre Isus! E extraordinar! De unde v-a venit ideea aceasta?" Unul dintre tineri se uită la mine şi-mi spuse: „Cum adică, de unde? Din cartea Faptelor, bătrâne!"

Aceşti noi creştini mărturiseau oriunde şi oricând. Ştiam că parte din misiunea lor era să câştige oameni pentru Cristos. Ei au înţeles mai bine decât mulţi oameni din biserică faptul că Isus ne mântuieşte pentru a ne folosi să ducem altora mesajul Său şi treptat să ajungem la o mişcare prin care El să poată schimba lumea.

Când oamenii ajung să vorbească despre Isus, nimeni nu o poate face mai bine ca tine. O vreme am fost pastorul unei biserici, dar nu era stilul de viaţă care mi se potrivea. Mi-ar fi plăcut să mi se potrivească. Mi-ar fi plăcut să fiu pastorul unei biserici. Dar pentru a fi păstor trebuie să ai răbdare şi un caracter care mie îmi lipsesc.

Una din problemele mele de bază este că nu pot rezista în linia întâi. De exemplu, într-o Duminică a venit la mine o doamnă şi mi-a spus: „Domnule pastor, ştiţi câte greşeli gramaticale aţi făcut în rugăciunea de azi dimineaţă?"

Înainte de a-mi da seama ce fac, m-am trezit răspunzându-i: „Doamnă, oricum nu m-am adresat dumneavoastră."

Asta i-a închis gura, dar nu prea a ajutat imaginii mele pastorale. Cât timp am fost pastor, am încercat să depun mărturie pentru Isus în faţa oamenilor din vecinătate, dar niciodată n-am reuşit. Ei se uitau la mine mereu ca la păstor şi atât. Oriunde mergeam oamenii se apărau în faţa mea.

Îmi amintesc că mergeam la frizerie în fiecare săptămână (poate vi se pare ciudat acelora care mă cunoaşteţi şi ştiţi cât sunt de chel). Şi de fiecare dată când intram în frizerie, mi se părea ca întrerupeam glumele şi râsul celor ce aşteptau să fie tunşi. Îndată ce intram, frizerul mi se adresa: „Bună dimineaţa pastore!" Şi toţi îngheţau. Îndată închideau revistele semi-pornografice şi le ascundeau sub pernele de pe scaunele lor şi împreunau cuminţi mâinile. Conversaţia se reducea dintr-o dată la: „Ce vreme frumoasă! Da, mă bucur că nu a nins. E prea cald ca să ningă." Sau alte stupidităţi de felul acesta. Singurul lucru bun era că mă lăsau înaintea lor doar să mă vadă ieşit.

Vedeţi, oamenii nu mai sunt naturali când e prin preajmă faţă bisericească. De aceea voi, cei care nu sunteţi pastori, aveţi oportunitatea de a fi martori pentru Cristos într-un mod care nu e posibil pentru pastori.

Aţi auzit despre copilaşul care neştiind despre vizita pastorală care tocmai avea loc, intră în fugă în casă ţinând de coadă un şoricel mort. Fără să-l vadă pe pastor se îndreaptă cu animalul spre mama şi începe să-i povestească:

„Mamă, uite şoarecul. L-am prins afară în curte. I-am dat pietre! L-am lovit şi cu mătura, l-am scuipat şi după aceea l-am... l-am..." şi văzându-l pe pastor îşi curăţă gâtul tuşind: şi continuă.... „Şi apoi Domnul l-a chemat acasă!"

Această abilitate de a se schimba ori de câte ori apare „pastorul" este unul din motivele pentru care, atunci când e vorba de a mărturisi pentru Cristos, nimeni nu poate s-o fa mai bine ca voi. Oamenii nu încep să se apere ca în faţa pastorilor. În faţa voastră sunt naturali, nu joacă teatru ca în faţa pastorilor. Poate acuma îţi spui: „Nu ştiu dacă eu sunt în stare. Nu ştiu dacă am calităţile necesare pentru a-L mărturisi pe altora." Bineînţeles că ai toate calităţile necesare. Dacă Isus a făcut ceva în viaţa ta, tot ce trebuie să faci, este să spui altora ce ţi-a făcut. Dacă îl iubeşti destul de mult pe Isus întotdeauna vei găsi o modalitate cum să-ţi spui istoria.

Cu câtva timp în urmă, am fost invitat ca şi consilier la o tabără de tineri. Nu ştiu câţi dintre cei ce citiţi aceasta sunteţi romano-catolici, dar vechea teologie romano-catolica este buna: exista un purgatoriu. Este exact o tabără de tineret, un loc între cer şi iad unde oamenii merg să sufere pentru păcatele lor.

N-am întâlnit în viaţa mea copii mai răi ca în această tabără. Să nu mă înţelegeţi greşit. Iubesc copiii, dar pe fiecare în parte, dar grupul de copii adunaţi în aceasta tabără a fost ceva cumplit. Cred că se întâmplă ceva cu copiii adunaţi în tabără. Devin tare răi. Daţi-mi voie să vă spun că aceşti copii din aceasta tabără s-au făcut tare răi. Răutatea lor se îndrepta asupra unui copil nenorocit numit Billy.

Billy mi-a zdrobit inima pentru că, sărăcuţul de el s-a născut cu o mulţime de defecte. Avusese o paralizie şi creierul său nu mai putea exercita control asupra mişcărilor trupului şi nici a limbii. Copii îşi băteau joc de el. Îi spuneau „spasticu". Billy trecea pe terenul de joacă al taberei în modul lui necontrolat, iar ceilalţi copii se aliniau în spatele lui şi-i imitau mişcările. Credeau că e ceva de râs în toate acestea. Era cea mai cumplită cruzime de care i-am văzut pe copii dând dovadă.

Într-o zi l-am văzut pe Billy întrebând pe unul din băieţi: „Pe unde s-o iau să ajung la magazinul de artizanat?"

Celălalt copil i-a răspuns bâţâindu-se şi arătând în zece direcţii diferite: „Pe acolo!"

Mi-a venit să-l cârpesc pe acel copil. Cum putea fi atât de crud cu un copil handicapat?

Răutatea lor a ajuns la culme într-o miercuri dimineaţa. Camera lui Billy fusese asaltată înainte de ora de părtăşie de dimineaţa şi 150 de copii umpluseră camera acestuia. Toţi băieţii votaseră ca Billy să fie vorbitorul. Ei ştiau bine că Billy nu putea face aşa ceva; dar îl votaseră ca să-şi bată joc şi să râdă de el. Credeau că va fi foarte distractiv să-l vadă pe Billy cel spastic încercând să-şi ţină cuvântarea. Eram iritat. Eram livid. Clocoteam de mânie când micul Billy s-a ridicat şi a pornit spre amvon. Îi puteai auzi pe toţi chicotind şi şuşotind. Nu-mi amintesc să mai fi fost vreodată atât de supărat. Ceea ce era uimitor era faptul că râsul băieţilor nu l-a oprit pe băieţelul acela. Şi-a luat locul la amvon şi a început să vorbească. I-a trebuit lui Billy aproape zece minute ca să spună: „I-i-sus mă iu-iubeşte!' I-i-i-ss-us mă iu-iu-bbeşte! Şi-şi eeu îl iu-besc pe I-isuus!" Şi când a terminat s-a făcut o linişte de mormânt. M-am uitat peste umărul meu şi am văzut liceenii hohotind de plâns peste tot în sală.

A început o trezire în tabăra aceea şi copiii au început să-şi predea vieţile lui Isus. Un alt grup de copii şi-au dedicat viaţa în lucrarea Domnului. Aş fi vrut să fi numărat câţi lucrători am întâlnit în aceasta parte a ţării care mi-au spus că şi-au predat viaţa lui Isus datorită mărturiei unui copil „spastic" numit Billy.

Dacă Dumnezeu l-a putut folosi pe el cu toate limitările lui, ce te face pe tine să crezi că Dumnezeu nu te poate folosi pentru a atinge vieţile altor oameni? Dacă Dumnezeu poate transforma vieţile oamenilor prin cei ca micul Billy, să nu îndrăzneşti să-mi spui că El nu poate face lucruri mari prin tine.

Sper că am clarificat faptul că atunci când vorbim despre revoluţia lui Dumnezeu, prima noastră responsabilitate este fim martori ai lui Isus Cristos. Revoluţia lui Dumnezeu începe cu oameni ca mine şi ca tine cari suntem chemaţi să-i câştigăm pe alţii pentru această mişcare numită creştinism. Revoluţia lui Dumnezeu depinde de ceata de agenţi care lucrează în fiecare sector al societăţii. Atunci aceşti revoluţionari nu numai că vor putea împărtăşi mesajul lui Isus, dar vor putea începe să aducă în societate acele schimbări pe care Dumnezeu le doreşte.

Agenţi ai revoluţiei lui Dumnezeu sunt necesari în fiecare instituţie. Sunt necesari în fiecare şcoală, în fiecare universitate în fiecare birou, în fiecare laborator, în fiecare studio de televiziune, în fiecare fermă, în fiecare legislatură de stat - şi cel mai important în fiecare familie. Mulţi subestimează importanţa a ceea ce se întâmplă în familie, dar sunt convins că din toate instituţiile sociale care trebuie aduse sub domnia lui Cristos, nici una nu o ia înaintea familiei.

Să vă dau un exemplu: soţia mea este într-adevăr o persoană ordonată, cea mai ordonată persoană pe care o cunosc. Ştie să vorbească; ştie să mânuiască cuvintele într-un mod care depăşeşte imaginaţia mea. Şi îmi place când suntem la câte o întrunire socială, şi cineva, cum ar fi o avocată sau o juristă, vine şi pe un ton cât se poate de binevoitor, întreabă: „Cu ce te ocupi, draga mea?"

Cei mai mulţi dintre voi care citiţi această carte, probabil că sunteţi căsătoriţi şi deci nu vă daţi seama că o astfel de întrebare este o modalitate deghizată de a pune în inferioritate pe cele care sunt casnice, de acele femei care consideră că singura activitate semnificativă în societate este profesia pe care ţi-o exerciţi.

Soţia mea are cea mai grozavă replică din lume, o replică ce o poţi folosi după ce te vei căsători. Când cineva întreabă?

„Cu ce te ocupi, draga mea?" Soţia mea răspunde: „Lucrez la socializarea a doi Homo-sapiens spre valorile dominante ale tradiţiei iudeo-creştine pentru ca cei doi să poată fi instrumente în transformarea orânduirii sociale în acea utopie escatologică pe care Dumnezeu a dorit-o de la începutul creaţiei.

Şi apoi se uită la interlocutoarea ei întrebând-o: „ Dar tu, cu ce te ocupi?"

Adesea răspunsul „Sunt avocată", este dat cu o voce abia auzită.

Nu ştiu ce meserie ai tu, poate eşti avocat, muzician, muncitor, activ om de afaceri sau lider guvernamental. Dar dacă eşti un creştin devotat, adică dacă eşti devotat revoluţiei pe care Dumnezeu o înfăptuieşte în lumea noastră, ar trebui să-ţi pui întrebarea: „Cum aş putea schimba lucrurile la locul meu de muncă, astfel încât acestea să poată fi conform Voii lui Dumnezeu? Cum aş putea restructura organizarea la locul meu de muncă astfel ca principiile dreptăţii lui Dumnezeu să fie respectate?" Cei care nu profesaţi ar trebui să vă puneţi aceleaşi întrebări. Adică, te poţi întreba: „Cum pot schimba lucrurile din casă astfel încât familia mea să funcţioneze mai mult conform cu voia lui Dumnezeu? Cum pot eu promova acest fel de viaţă de familie care să exprime principiile revoluţionare pe care Isus ni le subliniază în Scriptură?"

Când mă gândesc la cei ce nu profesează, îi includ aici şi pe bărbaţi pentru un motiv. Şi anume, lucrul acesta devine o reală posibilitate în zilele noastre. Bărbaţi fără loc de muncă apar peste tot. În multe familii soţiile au locuri de muncă sigure în timp ce soţii încep să se transforme în „casnici." Pot parcă citi gândurile unora care citesc această carte. „Casnic?" Ar fi nemaipomenit. Să joci tenis toată dimineaţa, iar după masă să vizionezi câte un spectacol uşurel.

Dacă aşa gândiţi, înseamnă că nu prea ştiţi ce înseamnă să întreţii o casă băieţi. Toată casa e ca o junglă. Vei lucra mult mai mult pentru a ţine la punct o casă, mai ales dacă mai ai şi câţiva copii, decât în orice fabrică sau birou. Ar trebui să încerci să faci curat din când în când. Ce e mai rău e că după ce lucrezi atâta, mai trebuie să înduri şi o mie una înjosiri. De exemplu, este destul de greu să eviţi reclamele de la televizor care îţi amintesc în mod constant că nu reuşeşti dacă...

Imaginaţi-vă reclama care o duce pe soţie în stare să plângă din cauza acelei voci care repetă mereu: „Un cerc pe guler, un cerc pe guler!" E condamnată pentru că detergentul ei nu a putut scoate praful din gulerul cămăşi soţului. Reclama nu pune niciodată întrebarea care ar trebui pusă: „De ce nu se spală el pe gât?"

Acasă, la şcoală, la piaţă, în guvern - oriunde - Dumnezeu are nevoie de oameni care vor accepta principiile revoluţiei Lui care să acţioneze la schimbarea lumii. Întreabă-te: „Ce trebuie să schimb unde locuiesc şi lucrez ca să-I facă plăcere lui Dumnezeu?" Apoi dedică-te să duci la îndeplinire acea schimbare.

Am avut un prieten care a înţeles că a fi creştin nu înseamnă doar a spune altora despre Isus, ci şi schimbând lucrurile la locul de muncă. EI a înţeles că stilul lui de muncă trebuie să exprime predarea lui şi dedicarea lui revoluţiei lui Dumnezeu. Şi-a dat seama că trebuia să implementeze în activitatea lui profesională principiile împărăţiei lui Dumnezeu şi astfel să submineze orânduirea socială prezentă cu o nouă orânduire care este conformă cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Acest prieten a fost coleg cu mine la colegiu. Apoi el a mers şi a predat la Universitatea de Stat Trenton, iar eu am mers să predau la Eastern College. După ce a predat la Trenton, vreo trei săptămâni, s-a dus în biroul decanului şi i-a spus:

„De mâine nu mai vin. Renunţ la postul meu. Cred că trebuie să ştiţi." Decanul a răspuns: „Nu poţi pleca. Un profesor nu poate pleca în mijlocul semestrului." Prietenul meu a răspuns: „Se poate! Uită-te la mine!" Mai târziu mama lui mi-a dat telefon şi mi-a spus: „Toni trebuie să mergi să vorbeşti cu Charlie. S-a lăsat de servici. Are diplomă pentru literatura engleză şi dacă nu predă, atunci ce-o să facă?"

Trebuie să recunosc că e o întrebare bună. Ce poţi face cu o diplomă care îţi dă dreptul să predai engleză dacă nu o predai?

Aşa că am plecat în căutarea lui. Am dat de el într-un apartament la mansardă. În Hamilton Square, N.J. A trebuit să recunosc că îmi plăcea apartamentul. Avea pe pereţi tablouri cu peisaje, rafturi şi rafturi de cărţi, un stereo, era o scenă de milioane. Când am intrat în apartament mi-a spus: „Ia loc amice. Ia loc!"

Aşa că m-am aşezat într-unul din fotoliile scoică. Aţi stat vreodată în aşa ceva? Era ca o ameobă imensă. Fotoliul acel mă ameninţa să mă devoreze în câteva secunde.

Stând în acel scaun imens, pe jumătate consumat şi digerat prietenul meu se uită la mine cu un zâmbet „budist" şi mi-a spus

„Am demisionat, Toni. Am demisionat."

I-am răspuns.

„Ştiu Charlie. De ce ai demisionat?"

Mi-a spus.

„Nu pot preda, omule. Nu-i pot învăţa pe indivizii aceia. De fiecare dată când intram în clasă şi predam, muream câte puţin."

Înţeleg ce înseamnă asta. Şi eu sunt profesor. Ştiu ce înseamnă să mergi într-o clasă şi să le împărtăşesc un adevăr. Un adevăr! Un adevăr „adevărat!" Un adevăr extras din suferinţa existenţială! Adevăr spicuit din durerile existenţei umane! Şi după ce am împărtăşit. Adevărul studenţilor mei, şi după ce am lăsat ca fiecare nerv şi tendon să vibreze de acest Adevăr, un copil din ultima bancă ridică mâna şi mă întreabă:

„Trebuie să ştiu şi asta la examen?"

Atunci am murit şi eu puţin.

Deci l-am înţeles pe Charlie şi am simţit cu el. Nu după mult timp mi-am dat seama că nu-l voi putea convinge să renunţe la decizia lui de a demisiona. În cele din urmă l-am întrebat: Ce faci acum? Ce lucrezi? „Sunt poştaş," mi-a răspuns. „Grozav,” i-am spus eu. „Un poştaş licenţiat." „Nu suntem prea mulţi poştaşi licenţiaţi," îmi ripostă.

Văzând că nu-l pot face să se răzgândească, am trecut la munca mea etic - protestantă. Aşa că i-am spus.

Charlie, dacă tot vrei să fii poştaş, atunci măcar fi cel mai bun poştaş."

S-a uitat la mine ca prostit şi mi-a spus:

„Sunt un poştaş prost."

L-am întrebat:

„Ce vrei să spui că eşti un poştaş prost?"

Mi-a răspuns:

„Toată lumea primeşte poşta până la ora unu. Eu nu termin decât pe la cinci jumate - şase."

„De ce-ţi trebuie atâta timp?" am vrut eu să ştiu.

„Fac vizite," mi-a răspuns. „De aceea îmi trebuie atâta timp. Nu-ţi poţi imagina câţi n-au fost niciodată vizitaţi până am ajuns eu să fiu poştaş. Dar am o problemă, nu pot dormi nopţile."

„De ce nu poţi dormi?" am întrebat.

„Cine poate dormi după vreo douăzeci de cafele?" mi-a replicat.

Am început să-mi imaginez cum arată omul acesta ca postaş. L-am văzut în imaginaţia mea mergând de la uşă la uşă dând oamenilor mai mult decât corespondenţa şi ziarul. Îl vedeam vizitând văduvele, stând de vorbă cu adolescenţii, glumind cu bătrânii singuratici. Îl vedeam distribuind corespondenţa şi ziarele într-un mod revoluţionar.

Este singurul poştaş pe care îl cunosc care a avut privilegiu ca de ziua lui toţi cei cărora le distribuia corespondenţa şi presa să se adune şi să dea o petrecere în cinstea lui. Toţi îl iubesc pentru că e un poştaş care exprimă dragostea lui Isus pretutindeni unde se duce. În modul lui subtil, prietenul meu Charlie schimbă lumea, schimbă viaţa oamenilor, aducând schimbări în viaţa lor acolo unde sunt. Poate nu vi se pare prea mult, dar omul acela care distribuie corespondenţa şi presa ca Domnul Isus este un agent a lui Dumnezeu care schimbă lumea.

Aşa cum o casnică, dacă îşi face munca aşa cum ar vrea Isus să fie făcută, devine o persoană prin care Dumnezeu poate schimba lucrurile din această lume; aşa cum un poştaş care distribuie corespondenţa aşa cum ar face-o Isus, este revoluţionar, aşa puteţi şi voi ca elevi sau studenţi să începeţi să aduceţi o lume nouă pe care o vrea Dumnezeu prin modul care tu activezi la şcoală. Tineri, vă daţi seama ce oportunităţi aveţi?

Aveţi şansa „să mergeţi la şcoală şi să-L arătaţi pe Isus Cristos. Nu doar în cuvinte ci în modul în care îi trataţi oamenii de la şcoală. Poţi fi un agent prin care Dumnezeu poate să înceapă să schimbe şcoala, în felul de şcoală pe care El doreşte.

Mulţi sunt supăraţi în zilele noastre pentru că s-a votat împotriva citirii Bibliei şi a rugăciunii în şcolile publice. Nici predicatorilor nu le va fi permis să vorbească despre Isus la întâlnirile din şcolile publice. Poate faptul că prin lege religia este ţinută în afara programei şcolare este un lucru bun. Pentru că lasă responsabilitatea pe seama acelora care trebuie să o poarte - pe seama voastră care frecventaţi acele şcoli. Voi sunteţi aceia care trebuie să-L duceţi pe Isus în clasele voastre. Voi trebuie să fiţi agenţii lui Dumnezeu. Trebuie să-L prezentaţi pe Cristos celor din şcoala voastră. Puteţi face lucrul acesta prin modul în care vă comportaţi, prin modul în care trataţi pe ceilalţi şi prin modul în care vorbiţi cu profesorii voştri. Veţi ajuta ca revoluţia lui Dumnezeu să se înfăptuiască prin modul în care schimbaţi lucrurile la voi în şcoală. Problema care se pune deci este dacă în şcoala ta, tu eşti un agent al revoluţiei lui Dumnezeu sau doar pur şi simplu frecventezi acea şcoală.

Suntem martori prin ceea ce spunem, dar putem mărturisi şi putem exercita o influenţă prin ceea ce facem. Toate acestea înseamnă a fi un instrument a lui Dumnezeu în lume.

Ca sociolog nu voi subestima niciodată importanţa predicării Evangheliei - convertirii oamenilor la Cristos. Dar ştiu cum schimbarea ta la locul de muncă, la şcoală şi în modul în care trăieşti poate influenţa societatea. Totuşi ştiu de asemenea că trebuie să facem mai mult decât atât, dacă vrem să schimbăm lumea. Mai mult, Biblia declară că noi toţi suntem chemaţi să facem mai mult decât să spunem oamenilor despre Isus şi să exercităm asupra lor o influenţă pentru ai atrage spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care vreţi să fiţi puţin mai intelectuali, aş vrea să vă spun ce ne învaţă din Scriptură un teolog olandez pe nume Hendrich Berkhof. El a scris o carte întreagă explicând o expresie folosită des de apostolul Pavel „căpeteniile şi domniile". Dacă ştiţi Noul Testament cunoaşteţi această expresie, Citim în Efeseni 6:12 „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac."

Acest verset ne spune că în procesul desfăşurării vieţii noastre de creştini trebuie să luptăm împotriva lui Satan pe două nivele. Mai întâi trebuie să luptăm împotriva a ceea ce Satan încearcă să ne facă în „trup."

Băieţi, vă întrebaţi despre ce o fi vorba, nu-i aşa? Nu ştiu prea multe despre fete, nu pot scrie decât dintr-o perspectivă masculină pentru că pot vorbi din experienţă. Dar ştiu multe despre băieţi. Ştiu că băieţii au mari probleme în a-l birui pe Satan în ceea ce el încearcă să le facă în trup.

Adevărul în acest sens este că toţi avem probleme în trup. Freud a înţeles lucrul acesta când a spus că există nişte instincte sexuale care ne stăpânesc psihicul. Freud a descoperit că instinctele sexuale într-o persoană normală sunt atât copleşitoare încât nimic - nici măcar restricţiile culturale - nu; poate minimaliza sau nega.

Bineînţeles Sigmund Freud nu a ştiut ce poate face Isus. Nu a ştiut că Isus Cristos poate să dea putere omului să-şi controleze instinctele sexuale şi să le direcţioneze spre relaţii constructive pline de dragoste creştină. Freud nu a ştiut că doar cu Isus un om poate să biruiască tendinţele distructive ale sexualităţii. Dacă pot să vă spun ceva despre perioada adolescenţei este următorul lucru - fără ajutorul lui Isus sexul vă poate distruge.

Toţi aţi întâlnit tineri care şi-au transformat viaţa în haos din cauza sexului. Într-adevăr îţi poate distruge viaţa, visele viitorul. Nu trebuie să vă dau exemple ca să înţelegeţi ce întâmplă când instinctul sexual scapă de sub control.

Cu toţii trebuie să luptăm împotriva instinctelor sexuale inerente trupului nostru, dar vestea bună este că Isus ni se alătură în luptă şi ne ajută să învingem planurile demonice viaţa noastră sexuală. Când trupul nostru e slab, când descoperim că nu putem învinge ispita sexuală atunci ştim că-L putem chema să lucreze în noi şi să ne întărească. Îl putem ruga să ne facă biruitori asupra trupului nostru.

Nu ştiu cum e cu voi băieţi, dar eu mă aprind uşor. Poate unii gândiţi „domnule dumneata eşti spiritual. Nu ai voie să aprinzi uşor." Ei bine, vă spun că totuşi mă aprind repede şi asta dintr-un motiv foarte simplu. Sunt om. Tot om a fost şi Isus. Şi, mai mult, şi El s-a aprins. Veţi spune: „Nu, Isus! Ăsta e sacrilegiu!"

Nu uitaţi, Biblia ne spune că El a fost ispitit în toate felurile ca şi noi, dar El a avut puterea Tatălui. Pentru că a depins de puterea Tatălui Său a putut birui ispitele, deşi a trecut prin ele, a rămas „fără păcat." Aceeaşi putere ne stă la dispoziţie, aşa că atunci când ne supunem poftei trupului nostru nu putem spune: „păi sunt doar om." Dumnezeu te-a făcut să fii mai mult decât om, umanitatea ta te-a făcut să depinzi de puterea Lui pentru a birui pofta trupului.

El doreşte nu doar să biruim pofta trupului, ci Efeseni 6:12 ne spune că El vrea ca noi să biruim „domniile şi stăpânirile." Hendrich Berkhof încearcă să ne explice ceea ce a vrut să spună apostolul Pavel atunci când a folosit expresia „domniile şi stăpânirile" sunt forţele sociale şi structurile instituţionale care ne influenţează şi ne reglează comportamentul. Aici se includ şi instituţiile sociale cărora le aparţinem, care au de a face cu ceea ce suntem noi şi cu modul în care acţionăm noi. „Domniile şi stăpânirile" sunt toate acele elemente ale culturii în care trăim aşa cum trăim. Suntem într-adevăr influenţaţi de „domnii şi stăpâniri?" veţi întreba.

Pot pune pariu că da. De exemplu, televizorul este unul din aceste domnii şi stăpâniri şi nimeni nu ar trebui să pună la îndoială faptul că televizorul ne modelează. Filmele sunt „domnii şi stăpâniri" şi ele ne modelează de asemenea. De fapt aş spune că cei mai mulţi din cei ce citiţi această carte sunteţi mult mai mult modelaţi de mass-media decât de Duhul Sfânt. Este un lucru pe care trebuie să-l schimbăm. Trebuie să încetăm să ne mai lăsăm modelaţi de mass-media. Trebuie să ne luptăm pentru a ne lăsa tot mai mult să fim controlaţi de Duhul Sfânt. E uşor să vezi cât de mult suntem influenţaţi de mass-media după felul în care ne îmbrăcăm, în care vorbim, sau acţionăm. Aproape tot ce facem e influenţat de mass-media. Apostolul Pavel ne spune că trebuie să luptăm împotriva influenţei acestor „domnii şi stăpâniri."

Sistemul şcolar ne modelează? Sigur că da. Sistemul politic ne modelează? Bineînţeles. Marile întreprinderi industriale ne influenţează comportamentul? Sigur că da. Biblia ne învaţă mai ales în epistolele lui Pavel către Coloseni că Satan poate folosi „căpeteniile şi domniile" pentru a ne influenţa să facem lucruri contra voii lui Dumnezeu. Ca şi creştini suntem chemaţi să nu ne conformăm lucrurilor pe care „domniile şi stăpânirile” controlate de cel rău ne cer să le facem. Biblia spune în Romani 12:2 „să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită."

Totuşi, ca şi revoluţionari creştini, suntem chemaţi nu numai să rezistăm în faţa influenţei „domniilor şi stăpânirilor" ci să şi punem mâna pe ele şi să le aducem sub stăpânirea lui Cristos. Sau, pentru a ne exprima mai simplu, suntem însărcinaţi de Dumnezeu să schimbăm fiecare instituţie socială a societăţii noastre pentru ca toate să funcţioneze aşa cum vrea Dumnezeu şi să influenţeze oamenii aşa cum vrea Dumnezeu să-i influenţeze. Daţi-mi voie să vă spun despre încercarea unor creştini de a face lucrul acesta.

Un grup dintre studenţii mei s-au supărat foarte tare din cauza unei mari companii „Gulf and Western Industries." În timp ce erau într-o lucrare misionară în Republica Dominicană am aflat că această imensă companie multinaţională lua din pământul care trebuia folosit pentru a cultiva cereale pentru cei nevoiaşi din ţara aceea săracă - şi foloseau pământul pentru a cultiva sfeclă de zahăr.

Poate că ştiţi că nu e cel mai bun lucru să începi să cultivi zahăr. La fel nici să cultivi cafea sau tabac. Ar trebui să ştiţi că dacă am lua tot pământul folosit în prezent pentru cultivatul zahărului, cafelei şi tabacului - toate trei ne otrăvesc sistemul şi dacă am folosi acest teren pentru a cultiva alte cereale, malnutriţia din lumea a treia ar scădea cu aproape 50 procente.

Oricum am fost foarte supăraţi pe Gulf şi Western pentru că am văzut că ei cultivă zahăr pentru cei din Statele Unite pe un teren care ar fi trebuit să fie folosit pentru ţăranii săraci din Republica Dominicană.

Cred că veţi găsi interesantă metoda noastră de protest. Noi eram unsprezece şi fiecare dintre noi am cumpărat câte o acţiune la această companie. Nu ştiu câte milioane de acţiuni or fi în Gulf şi Western, dar noi aveam unsprezece. Nu era nevoie decât de o acţiune pentru a putea participa la şedinţa acţionarilor companiei. Deci noi toţi cei unsprezece „ acţionari" ne-am dus la şedinţă şi ne-am spus păsul.

Am fost probabil cam aroganţi, dar le-am spus-o!

Hei, nu ne prea place cum conduceţi compania asta! Compania îi aparţine lui Dumnezeu.

În confruntările particulare pe care le-am avut după şedinţă, am întâlnit câţiva din biroul executiv al companiei şi le-am spus din Biblie istoria unui om care avea o vie. Omul a plecat într-o lungă călătorie, iar cei care fuseseră lăsaţi să conducă via nu au făcut treabă bună. Stăpânul a trimis mesageri, dar n-au vrut să-i asculte. Apoi l-a trimis pe fiul său, dar oamenii l-au omorât. Isus încheie această pildă cu următoarea întrebare : „Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?"

Le-am spus mai mult decât atât. Le-am mai spus: „Compania aceasta aparţine în cele din urmă lui Dumnezeu. Voi sunteţi „vierii" Lui. Lui nu-I place cum conduceţi compania aşa că noi am venit ca mesageri. Aţi face bine dacă ne-aţi asculta; dacă nu, Dumnezeu vă va lua ceea ce v-a dat."

Asta era pur şi simplu aroganţă. Privind în urmă la comportarea noastră trebuie să recunosc că nu am fost deloc ca şi Cristos şi nici măcar nu am fost cinstiţi. Dar ceea ce a urmat după aceste întâlniri ale noastre au fost incredibil. Am descoperit că, de fapt, conducătorii companiei nu erau oameni răi. Ne-a trebuit puţin timp să-i înţelegem. Dar încetul cu încet ne-am convins că erau oameni buni şi decenţi. Cu cât vorbeai mai mult cu atât îi cunoşteam mai bine şi ne-am dat seama că ei doreau să facă un lucru bun. Discutând cu ei ne-am convins că „Gulf & Western" vrea să fie un instrument pentru binele Republicii Dominicane.

Cam la un an şi jumătate după ce am început discuţiile noastre cu „Gulf & Western", am primit un telefon de la unul din membrii biroului executiv al acelei companii. Mi-a spus:

„Mâine vom avea o conferinţă de presă şi unul din motivele pentru care ţinem această conferinţă este pentru a face anunţ despre problemele discutate cu voi. Vrem ca voi să fiţi primii care să ştiţi ce se întâmplă."

Am rămas fără grai în timp ce omul acela îmi spunea că anunţa că „Gulf & Western" urma să facă următoarele: va test solul de pe terenurile ce le avea în Republica Dominicană pentru a vedea care teren se poate folosi pentru a cultiva cereale. În al doilea rând compania urma să-şi ia angajamentul de-a construi patruzeci de mii de noi locuinţe pentru lucrătorii de pe plantaţiile de sfeclă de zahăr ca să nu mai trebuiască să locuiască în mahalale. În al treilea rând, Gulf & Western vor asigura programe educaţionale şi programe sanitare, mai ales în jumătatea estică a ţării unde erau plasate acţiunile lor. Purtătorul de cuvânt a continuat spunând că această companie a promis că în următorii cinci ani va cheltui 100 milioane dolari pentru a transforma toate promisiunile în realitate. A fost INCREDIBIL.

Să nu spuneţi că e imposibil ca să se schimbe companiile. Nu-mi spuneţi că sistemul e prost şi fără posibilitate de revenire. Cred că dacă vrem să abordăm conducătorii, fără aroganţă - sper - având în gând exact lucrurile care trebuiesc schimbate şi dacă le cerem să răspundă la învăţătura Bibliei, răspunsul ar putea depăşi aşteptările noastre.

Problema noastră este că toţi ştim ce să spunem beţivilor, alcoolicilor, drogaţilor şi criminalilor. Ei sunt sub nivelul nostru. Dar nu ştim cum să vorbim conducătorilor, „domniilor şi stăpânirilor". Nu avem noi tupeul să-i îndemnăm pe cei ce deţin puterea să încerce să schimbe structurile politice şi economice ale societăţii noastre ca să funcţioneze conform cu voia Lui Dumnezeu.

Isus ne cheamă şi doreşte să fim agenţi de schimbare, ca să participăm împreună cu El la procesul de schimbare a lumii în acel fel de lume pe care El o doreşte.

Aş vrea să devii şi tu un revoluţionar pentru Isus. Când îţi cer să fii revoluţionar, nu mă gândesc să iei o armă şi să treci la violenţă. Îţi cer să faci altceva. Îţi cer să te gândeşti serios - chiar în acest minut - să mergi în ţările lumii a treia ca să faci ceva pentru Isus pentru acei oameni care au nevoi reale. Unii poate e bine să vă gândiţi să fiţi slujitori lui Dumnezeu pentru cei săraci. Toţi ar trebui să luaţi în considerare posibilitatea de a deveni misionari. Nu ştiu dacă vă daţi seama că Dumnezeu nu vrea doar America să fie mai bună; El doreşte să transforme oamenii şi „domniile şi stăpânirile" în fiecare popor. El doreşte ca revoluţionarii Lui să fie la lucru pretutindeni.

Tu eşti în Statele Unite al Americii - un lucru grozav. E o ţară extraordinară. Dar, iată acum vestea rea - eşti gata să primeşti? - America nu are nevoie de tine. Când vei termina şcoala ce vei face? Te gândeşti să fii profesor? Cred că glumeşti! Au nevoie de încă un profesor ca de încă o fâşie de iarbă. America are tare mulţi profesori. Peste tot în ţară se închid şcoli. Şi profesorii rămân fără slujbe. Nu sunt destule locuri de muncă pentru profesorii care sunt absolvenţi de universităţi.

Sau poate vrei să devii avocat. Acum sunt deja prea mulţi avocaţi. În Statele Unite este câte un avocat pentru patru sute de oameni. Absolvenţii şcolilor de drept încearcă din greu să-şi găsească firme ca să-i angajeze.

Vrei să fii doctor? Şi doctori sunt prea mulţi în Statele Unite. Nu se pot găsi locuri suficiente ca să-şi poată practica meseria toţi doctorii. Şi mai mult dacă devii medic, aproape jumătate din oamenii pe care îi vei trata nu vor fi bolnavi. O agenţie care se ocupă de protecţia oamenilor afirmă că 20 procente din cei care suferă o operaţie chirurgicală în America sunt operaţi fără a fi necesar.

Şi aş putea continua tot aşa. La fel e în multe alte domenii. America devine aglomerată cu oameni competenţi pe care nu-i poate folosi. Asta ridică o nouă întrebare tânărului de astăzi. Tânărul de astăzi trebuie să se întrebe nu numai „Ce pot să fac ca să-L slujesc mai bine pe Isus?" El trebuie să se întrebe „Unde să merg ?" Iată un lucru la care e bine să vă gândiţi acum. Când eram tânăr, un misionar venea la grupul nostru de tineri şi ne spunea : „Unii dintre voi ar trebui să vă gândiţi să intraţi în câmpul misionar, iar ceilalţi să stea acasă şi să vă întreţină.” Astăzi cred că ar trebui să se spună invers: ,,Cei mai mulţi dintre voi ar trebui să vă gândiţi să mergeţi pe câmpul de misiune şi singurii care ar trebui să rămână acasă sunt cei chemaţi să rămână." Vreau să spun că dacă Dumnezeu te cheamă să fii profesor într-o suburbie a Dallas-ului sau New Orleans-ului sau Phoenix-ului, trebuie să asculţi. După cum am spus mai înainte, fiecare şcoală din America are nevoie de prezenţa transformatoare a revoluţionarilor creştini. Dacă El te cheamă să fii avocat pentru săracii din New York sau Chicago, fă-o! Dumnezeu are nevoie de revoluţionari şi între cei ce fac dreptate.

Dar mie mi se pare că dacă nu ai o chemare specială să-L slujeşti pe Dumnezeu aici în Statele Unite, atunci ai responsabilitatea de a merge în acel loc din lume, unde este mai mare nevoie de tine. Şi unde eşti mai necesar astăzi? Există o probabilitate că acel loc nu va fi în bătrâna America. De ce trebuie toţi să dorească să fie profesori într-o suburbie din Houston sau din Omaha, când ar putea fi profesori în Haiti?

Ai putea fi profesor într-o şcoală din lumea a treia unde copiii ar fugi şi ar sări în jurul tău, te-ar îmbrăţişa şi te-ar săruta doar pentru că eşti acolo. Pe la noi nu prea vezi profesori îmbrăţişaţi şi sărutaţi, nu-i aşa? De ce să vrei să fii doctor în Statele Unite, când ai putea fi doctor într-un sat din Africa unde este urgentă nevoie de tine, unde ai putea fi un răspuns pentru o nevoie disperată.

Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a fi în acele locuri unde este mai mare nevoie de noi. Fiecare dintre noi suntem chemaţi să facem ceva eroic pentru Isus. Poţi fi un traducător al Scripturilor. Imaginează-ţi că mergi la un trib care nu a avut niciodată o Biblie, înveţi limba tribului şi traduci Biblia în acea limbă, învăţându-i pe oameni să citească şi prezentându-L pe Isus oamenilor acelora. Din acea zi, ori de câte ori membrii acelui trib vor spune Ioan 3:16, va fi pentru că tu te-ai dus acolo şi ai făcut lucrul acesta posibil.

Nu ai vrea să faci ceva atât de fantastic cu viaţa ta? Dumnezeu are nevoie nu de unul, nici de zece, nici de o mie, ci de sute de mii de tineri din Statele Unite care să se ridice şi să meargă în acele locuri unde este o disperată nevoie de ei în următorii cinci ani.

După ce toţi termină un colegiu, îşi pun întrebarea, „Ce o să mă fac acum? " Aş vrea să le pot spune tuturor „Fă ceva grozav pentru Isus."

Un ultim lucru foarte important, dacă vrei să fii revoluţionar pentru Isus, va trebui să vă schimbaţi stilul de viaţă personală.

Revenind într-una din zilele anilor 60, îmi amintesc că ţineam o prelegere la ora de „Introducere în Sociologie" (unde erau câteva sute de studenţi), când în mijlocul prelegerii un student cu privirea în gol se ridică şi strigă: „Şarlatan! Şarlatan! Şarlatan!"

Am strigat şi eu: „Stai jos, tinere! Stai jos sau vei avea neplăceri!"

Mi-a strigat înapoi: „Ce-mi pasă?"

I-am spus: „Tinere, dacă nu te aşezi te voi da afară clasă."

A strigat din nou: „Ce-mi pasă?"

„Am impresia că nu înţelegi. Dacă te dau afară, nu mai ai ce căuta la aceasta oră."

A strigat: „Ce-mi pasă?"

N-am întins coarda mai mult. Sunt sigur că dacă aş fi spus „Dacă te dau afară de la oră, vei fi dat afară din universitate" ar fi strigat; „Ce-mi pasă?" Şi dacă i-aş fi spus că dacă ar fi afară de la universitate nu-şi va găsi un loc de muncă, ar fi strigat din nou: „Ce-mi pasă?" Şi dacă aş fi continuat spunându-i dacă nu va avea un loc de muncă nu va avea bani cu care putea să-şi cumpere tot ce America îi oferă, ar fi strigat acelaşi răspuns: „Ce-mi pasă?"

Nu poţi fi cu adevărat un agent revoluţionar pentru Isus decât dacă te uiţi la această lume şi la ceea ce încearcă ea să-ţi vândă şi strigi cu toată puterea: „Ce-mi pasă?"

Îţi pasă de lucrurile acestei lumi, mai mult decât să-L slujeşti pe Isus? Dă-mi voie să-ţi spun că atâta timp cât tu va trebui să ai ceea ce societatea aceasta îţi poate oferi, ea te va controla.

Eu îi controlez, pe studenţii mei pentru că ei doresc note mari. Eu le pot da note mari; de aceea îi pot controla. Îi pot face să citească anumite cărţi pe care ei nu vor să le citească, să scrie lucrări despre subiecte pe care nu le sunt pe plac. Îi pot face chiar să stea treji toată noaptea ca să studieze pentru nişte teste pe care ei nu vor să le dea. Aceasta e puterea mea. Şi ştiţi de ce am această putere? Pentru că ei doresc să aibă ceea ce eu le pot da.

Societatea americană te va controla şi vei fi sclavul ei până în momentul în care vei putea spune şi tu: „Ce-mi pasă?" Faţă de această societate şi tot ce-ţi poate ea oferi. Maşinile, casele şi celelalte bunuri, dacă le ai bucură-te de ele, dar dacă vrei să fii un revoluţionar pentru Isus, trebuie să fii un om care să te descurci şi fără aceste lucruri.

Eram la o convenţie a unor menoniţi cu câtva timp în urmă. După cum ştiţi menoniţii, se presupune că sunt pacifişti. Totuşi, la aceasta convenţie, un om mai în vârstă a făcut o afirmaţie sugerând că poate şi menoniţii ar trebui să devină mai asemănători cu ceilalţi oameni din lume şi să renunţe la poziţia lor istorică pacifistă. S-a ridicat un tânăr şi l-a contrazis.

Încă mi-l amintesc pe bătrânul acela uitându-se la el ferm şi spunându-i: „E bine că vorbeşti aşa, dar zilele astea vor veni ruşii şi vor lua tot ceea ce aveţi."

Tânărul zâmbi şi răspunse: „Dacă vin pot lua tot ce am. Vedeţi, când am devenit creştin am dat tot ce aveam lui Isus. Deci dacă vin ruşii şi iau ceea ce se pare că am, de fapt ei iau ceea ce-I aparţine lui Isus şi asta e problema Lui."

Bătrânul îi spuse: „Bine, dar nu uita că te pot ucide."

Tânărul reveni rapid cu răspunsul: „Nu mă pot omorî. Vedeţi, domnule, eu sunt deja mort."

(Tânărul avea dreptate, asta este ceea ce ne învaţă Biblia când ne spune că orice creştin este un om mort. Când devii creştin, omul cel vechi moare şi se naşte un om nou. Şi acest om, nou născut nu va muri nici odată.) Omul în vârstă se uită la tânăr şi spuse: „Bine, poate nu te pot ucide şi poate că nu-ţi vor putea lua ceea ce ai, dar te pot face să suferi."

Tânărul zâmbi şi spuse: „Când va veni ziua aceea, sper că se va da har să pot repeta versetul biblic, „Ferice de voi când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi."

Tânărul s-a întors spre noi ceilalţi şi ne-a spus: „Acesta este secretul libertăţii. Dacă nu ai nimic, dacă eşti deja mort şi dacă te bucuri atunci când oamenii te persecută, atunci nu mai au ce să-ţi facă. Nu mai au cu ce să te ameninţe, nu-i aşa?"

S-ar putea să vină vremea când va trebui să stăm în picioare şi să fim traşi la răspundere pentru Isus. Întrebarea pe care trebuie să ţi-o pui este următoarea: Îl iubeşti pe Isus suficient de mult ca să poţi spune acestei lumi şi tuturor lucrurilor pe care lumea ţi le oferă: „Ce-mi pasă?" Vei fi tot atât de liber ca tânărul despre care am vorbit? Vei fi acel revoluţionar care a predat tot ce are cauzei? Dacă răspunsul tău la aceste întrebare este „Da" stilul tău de viaţă va fi radical schimbat. Vei avea un alt sistem de valori care îţi va guverna gândirea, vei avea alte criterii care îţi vor afecta deciziile şi un alt set de preocupări care îţi va controla obiceiurile.

Să luăm ca exemplu Crăciunul. De Crăciun cea mai mare problemă este ce să cumperi pentru cineva care are de toate. Dintr-o perspectivă strict creştină ştii ce să cumperi cuiva care are de toate? Nimic! Ar fi nebunie dacă părinţii tăi ar veni şi s-ar uita la copiii din jurul pomului de crăciun şi ar spune: „Anul acesta de Crăciun, nimeni nu primeşte nimic pentru că aveţi de toate." Dar, lucrul acesta ar fi cel mai corect, nu-i aşa? Ce drept am avea să cumpărăm alte lucruri în plus, când sunt atâţia copii care mor de foame şi sufăr de malnutriţie în toată lumea? Ce zici?

Vreau să te gândeşti serios, să zicem că ai 200 de dolari şi vrei să cumperi un stereo. Pe de altă parte şti că cu aceşti 200 $ poţi răni cincizeci de copii din Banglades. Nu poţi face decât un lucru din cele două. Poţi cumpăra aparatul stereo sau poţi cumpăra mâncare pentru copiii aceia flămânzi. Ce crezi că ar face Isus? Ar cumpăra aparatul stereo, sau i-ar hrăni pe cei flămânzi? De fapt ştii bine că El a dat întotdeauna de mâncare copiilor flămânzi. Nu e creştin cel care încearcă să facă ceea ce face Isus?

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare este de ce continuăm să cheltuim bani pe (aşa cum spune Scriptura) lucruri care nu ne satisfac?

A venit vremea pentru o nouă generaţie de copii; o generaţie de copii care nu trăiesc pentru ei însăşi; o generaţie de copii care doresc să facă ceva pentru Isus; o generaţie de copii care doresc să facă ceva pentru alţii; o generaţie de copii pare doresc să facă ceva eroic cu viaţa lor.

Cu câţiva ani în urmă mi-am dus fiul şi fiica în Haiti, unde câţiva dintre noi, cei de la Eastern Colege, am ajutat la deschiderea unei şcoli şi a unui orfelinat.

O mare parte din banii pe care-i puteam cheltui pentru cei copii ai mei au fost trimişi în Haiti pentru a fi cheltuiţi la construirea acelei mici şcoli, care acum are cincizeci de studenţi. Copiii mei nu fuseseră la şcoală înainte. După ce am ajuns la Port-au-Prince am urcat în jeep şi am plecat să vizităm locul. Cam după douăzeci de mile s-a terminat drumul asfaltat. Dar o am continuat călătoria. Am traversat câteva câmpii şi în cele din urmă am ajuns la un pâlc de pomi, iar de cealaltă parte era şcoala. Am trecut de copaci şi iată şcoala. Era 28 decembrie şi nu era cursuri la şcoală, dar eu ştiam ce vom găsi. Toţi cei cincizeci de copii erau acolo aşteptându-ne ca să ne spună bun venit.

Când ne-au văzut copiii au strigat de bucurie. Cei doi copii ai mei au ieşit din maşină şi cei cincizeci de copii au alergat spre ei, i-au îmbrăţişat, i-au sărutat. Apoi s-au aliniat şi au cântat un cântec în engleză învăţat special pentru noi: „Pe copii Isus îi iubeşte orişicare ei ar fi, roşii, galbeni, negri pe glob." Pe rând fiecare copil a spus câte un verset din Biblie pentru noi. Unii dintre ei ne-au făcut daruri. Făcuseră podoabe pentru brad din beţe şi panglici - nu foarte atrăgătoare dar deosebit de preţioase într-un fel.

Am luat cadourile de la copiii aceia atât de recunoscători, am urcat din nou în maşină şi ne-am îndreptat din nou spre capitală. Băiatul şi fiica mea care de obicei sunt foarte vorbăreţi mi s-au părut neobişnuit de tăcuţi în lungul nostru drum spre capitală. Când am ajuns pe la jumătatea drumului înapoi spre Port-au- Prince, m-am uitat la fiul meu care părea destul de gânditor şi l-am întrebat la ce se gândeşte. Mi-a spus. „Tată, n-ai fi putut face nimic altceva cu banii aceia care să mă facă mai fericit decât sunt acum".

Crede-mă nu poţi face nimic cu viaţa ta care să te facă mai fericit decât dăruind-o altora pentru Isus. Nimic nu poate genera mai multă fericire decât să foloseşti ceea ce ai conform voii Lui Dumnezeu.

Când spui „Doamne Isuse foloseşte ceea ce am şi ceea ce sunt pentru cauza altora", vei găsi în tine o mulţumire inegalabilă. Când poţi spune cinstit: „Doamne începe să schimbi lumea prin mine" vei descoperi cât de plină poate fi viaţa ta.

Ştiu că nu putem face lumea aceasta perfectă, lucrul acesta nu se va întâmpla până la a doua venire a Domnului. La sfârşitul istoriei, Domnul Isus va veni în această lume şi în ziua aceea va face ca lumea să fie perfectă. Totuşi eu cred că Dumnezeu doreşte să iniţieze prin noi o mişcare care va începe să facă schimbări pe care El le va duce la desăvârşire când va reveni. El vrea să înceapă acum marea Lui revoluţie şi cu tine. El vrea să ştie dacă îi dai voie să te folosească pentru a începe să schimbe lumea. Poţi intra în guvern, în structurile economice, în sistemele educaţionale sau poţi merge în ţările din lumea a treia şi acolo vei deveni un instrument pentru schimbarea lumii. Îţi poţi folosi talentul şi resursele financiare pentru cauza lui Cristos. Poţi cunoaşte emoţia participării în revoluţia lui Dumnezeu. În „The Waste Land" (Pământul necultivat) T.S. Eliot scrie: „Aşa se va sfârşi lumea, aşa se va sfârşi lumea, aşa se va sfârşi lumea, NU cu un trosnet ci cu un scâncet."

A greşit. Lumea aceasta nu se va sfârşi nici cu trosnet, nici cu scâncet. Vestea bună privitor la modul în care lumea aceasta se va sfârşi este că împărăţiile acestei lumi vor deveni împărăţia lui Dumnezeu şi El va domni pentru veci de veci. Aleluia!

Adevărul în această problemă este că noi suntem pe punctul de a cuceri lumea pentru Isus şi vă invit să deveniţi martori, să-i influenţaţi pe toţi pe oriunde mergeţi ca să se alăture revoluţiei lui Dumnezeu. Vă invit să-I permiteţi lui Isus să vă transforme în acel om care este gata să meargă în orice colţ al lumii, mai ales în acelea locuri unde este mai mare nevoie. Vă rog să mergeţi acolo unde veţi putea schimba o parte din această lume care tânjeşte să fie schimbată. Te rog să-L laşi pe Isus să te folosească ca să începi să schimbi această lume.

Poate ai auzit propoziţia aceasta până acum de zeci de ori ba mai mult aţi crescut auzind toate acestea. Dar n-aţi făcut nimic. N-aţi luat nici o decizie.

Soren Kierkegaard ne spune despre o ţară de basm unde trăiesc doar răţuşte. Într-o duminecă dimineaţa toate raţele vin la biserică, merg legănându-se pe interval şi se aşează pe locurile lor, apoi intră răţuşca preot, îşi ia locul în spatele amvonului, deschide Biblia răţuştelor şi citeşte. „Răţuşte! Aveţi aripi şi cu aripile voastre puteţi zbura ca vulturii. Puteţi străbate văzduhul! Răţuşte! Aveţi aripi! " Toate răţuştele strigă în cor „Amin! " apoi toate merg legănându-se spre casă.

Poate ai mai auzit tot ceea ce am spus înainte, dar nu ai făcut nimic.

Poate ai înţeles natura chemării la ucenicie, dar n-ai făcut nimic în acest sens. Poate ştii de mult că a fi creştin înseamnă să te alături revoluţiei lui Dumnezeu, dar nici odată nu ai cerut să te dedici cauzei Lui. Şi tu, ca răţuştele din povestea lui Kierkegaard, nu ai acţionat conform mesajului pe care l-ai auzit. Ei bine, a sosit momentul ca să acţionezi - să faci - să te alături, să te dedici.

Isus este aici chiar acum şi El îţi spune: „Dă-Mi viaţa ta. Alătură-te revoluţiei Mele. Participă în marea Mea mişcare din istorie. De dragul Meu, ca răspuns la ceea ce am făcut Eu pentru tine. Dă-Mi viaţa ta să fac cu ea ce doresc Eu."

Un prieten de al meu călătorea într-o zi cu trenul din gara Victoria, Londra. În compartiment cu el în partea opusă stăteau doi tineri cam de treizeci de ani. Cam la douăzeci de minute de la plecarea trenului, unul din ei a avut o criză de epilepsie. Poate ştiţi cât de groaznică este o astfel de criză. Omul s-a înţepenit şi a căzut pe spate în scaunul lui.

Imediat, prietenul lui şi-a scos jacheta, a făcut-o sul şi i-a pus-o sub cap. Îi ştergea broboadele de sudoare de pe frunte cu batista, îi vorbea încet şi calm ca să-l liniştească. Când şi-a revenit l-a aşezat uşor înapoi pe scaun.

Apoi s-a întors spre prietenul meu şi a spus: „Vă rog să ne iertaţi domnule. Uneori are crize de două, trei ori pe zi. Prietenul meu şi cu mine am fost împreună în Vietnam şi amândoi am fost răniţi. Am avut gloanţe în ambele picioare, iar el în umăr. Elicopterul care trebuia să vină după noi n-a mai venit să ne ia.

Domnule, prietenul meu m-a luat şi m-a cărat în spate prin junglă trei zile şi jumătate. Vietnamezii ne hărţuiau toată ziua. El suferise mult mai mult decât mine. L-am implorat să mă lase jos şi să se salveze, dar nu a vrut să mă abandoneze. M-a scos din junglă, domnule. Mi-a salvat viaţa. Nu ştiu cum a făcut-o şi nu ştiu de ce a făcut-o.

Acum patru ani am aflat de starea lui, aşa că mi-am vândut casa din New York, am luat banii pe care i-am mai avut şi am venit să am grijă de el.

Apoi se uită la prietenul său şi spuse: „Vedeţi, domnule, după ceea ce el a făcut pentru mine, nu este nimic ce n-aş putea face pentru el."

Nu vreau acum să aduc fanfara să cânte şi să bată tobele. Totuşi aş vrea să te rog să faci ceva acum când citeşti aceste rânduri. Te rog să spui „Vreau să-mi predau viaţa în serviciul lui Cristos. Nu doar să cred în Isus. Vreau să mă predau Lui, fără nici o rezervă. Dumnezeu mă poate folosi să fac tot ceea ce vrea El, oriunde vrea El. Voi merge oriunde şi voi spune orice şi voi face orice vrea El. Sunt a Lui fără rezervă şi dacă asta înseamnă că mă vrea pe câmpul de misiune, sunt gata să merg."

Uneori când fac aceste chemări la întâlnirile cu tineretul, văd zeci de mâini ridicate. Şi atunci spun: „Doamne, oare aşa să fie? Oare chiar aşa de mulţi tineri sunt gata să spună: „Sunt gata să merg oriunde şi să fac orice?" Dacă voi sunteţi serioşi, revoluţia este gata să explodeze!"