Tu poţi face diferenţA

„Roagă-te. Cu cât nu te poţi ruga, cu atât mai mult trebuie să te rogi."

Astăzi am un răspuns la întrebarea: „Ce e de făcut în aceste momente din viaţă când te simţi fără prezenţa lui Dumnezeu şi rugăciunea pare imposibilă. Când apar astfel de momente, depind de cei trei prieteni ai mei din grupul de părtăşie care mă readuc la o relaţie bună cu Isus. Nu trebuie să depind de propriile mele rugăciuni care să-mi refacă sufletul pustiu. Pot depinde de cei trei prieteni ai mei pentru a face lucrul acesta. Ei sunt răspunzători pentru mine. Dacă nu sunt aproape de Isus, e vina lor, le-am spus: Voi sunteţi responsabili pentru starea mea spirituală, după cum şi eu sunt responsabil pentru starea spirituală a fiecăruia dintre voi." Ne sprijinim reciproc. Credem că suntem responsabili să ne purtăm „sarcinile unii altora." (Galateni 6:2)

Fiecare creştin are nevoie de un grup pentru a-l face responsabil pentru comportarea lui. Ori de câte ori viaţa mea se încurcă prietenii mei îndată convocă o întâlnire de urgenţă pentru a mă îndrepta. Ei îmi spun: „Campolo, sunt anumite lucruri în viaţa ta care nu sunt bune, anumite lucruri care sunt contrare voii lui Dumnezeu şi suntem aici pentru a te corecta." Dacă nu ar face lucrul acesta pentru mine m-aş putea rătăci de Dumnezeu fără ca măcar să-mi dau seama ce fac. Fără lucrarea lor de corectare m-aş putea uşor încâlci toată viaţa. Fiecare membru al grupului este responsabil pentru modul în care ceilalţi membri ai grupului trăiesc viaţa lor de ucenici ai lui Isus. Aveţi un grup de părtăşie faţă de care să fiţi responsabili?

Dacă nu, daţi-mi voie să vă spun cât pot mai direct: Fără un astfel de grup de părtăşie, nu veţi supravieţui spiritual.

Ultimul lucru pe care doresc să-l recunoaşteţi ca fiind esenţial pentru creşterea voastră spirituală, dar şi pentru maturitatea spirituală este apatrenenţa la o biserică locală. Aveţi nevoie să vă afiliaţi unei biserici. Trebuie să spun lucrul acesta pentru că atât de mulţi oameni au o atitudine negativă faţă de biserică.

Într-adevăr sunt multe lucruri de criticat privind biserica instituţională. E uşor să scoţi în evidenţă greşelile unor congregaţii locale. Toţi ştim care sunt greşelile bisericilor. Ştiu că ceea ce spun acum pare dur şi nu vreau ca aceasta să lovească în nimeni în special, dar aceste instituţii religioase nu au dreptul să cheltuiască 180 bilioane dolari pentru construirea unor noi clădiri când jumătate de lume moare de foame. E greşit să cheltuieşti mai mulţi bani pentru a avea vitralii decât pentru a hrănii copiii flămânzi din Bangladeş. Recunosc că biserica instituţională are proprietăţile într-o completă dezordine şi în multe alte domenii. Totuşi eu încă iubesc biserica instituţională şi sunt pentru lucrarea care o face în lume.

Mai mult eu cred că Isus iubeşte biserica instituţională şi plânge când nu-şi realizează potenţialul.

De fapt, am încercat să fiu pastor o scurtă perioadă de timp din viaţa mea, dar nu am putut face lucrul acesta bine. O vreme am fost pastor asociat la biserica presbiteriană din Mount Holly, NJ. Aveam două servicii de dimineaţa de la 8:30 şi 11.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu sunt prea treaz dimineaţa. Îmi place să glumesc şi să spun că sunt baptist.

Oricum nu eram căsătorit pe vremea aceea. Într-o duminică dimineaţa alergam spre biserică pentru a pregăti serviciul de dimineaţă. Am reuşit să pregătesc totul şi serviciul a început la 8:30. Unul dintre lucrurile pentru care eu eram responsabil era rugăciune pastorală.

În bisericile presbiteriene întotdeauna rugăciunea se termina cu această afirmaţie: „Îţi cerem toate aceste lucruri în Numele Aceluia care ne-a învăţat să ne rugăm împreună spunând ”Tatăl nostru care eşti în ceruri, ..... " În dimineaţa aceea am ajuns la sfârşitul rugăciunii mele pastorale şi somnoros am spus: Şi te rugăm toate aceste lucruri în numele Aceluia care ne-a învăţat să ne rugăm împreună spunând...." şi înainte ca să-mi dau seama ce fac, m-am auzit spunând: „acum mă duc să mă culc..." Nu am terminat prea bine rugăciunea după cum observaţi. Dar partea cea mai rea a fost că în dumineca aceea era ziua mamei. Nu ştiu cum e la voi în biserică dar în biserica aceea ziua mamei era o oră sentimentală. Toate primesc flori, cea mai bătrână mamă, cea mai tânără mamă, toată lumea era scăldată în flori. Se cântau cântări adecvate. Era frumos, dar în duminica aceea nu mă puteam bucura de nimic pentru că o sfeclisem cu rugăciunea pastorală.

Înainte ca să-mi pot reveni, mi-a venit rândul să citesc textul din Scriptură. Am sfeclit-o şi pe asta. Textul era din 2 Timotei 1, care vorbeşte despre Lois şi Eunice, mama şi bunica lui Timotei. Un fragment minunat pentru ziua mamei. În graba mea în loc să deschid la 2 Timotei primul capitol am deschis la 1 Timotei. A spune că 1 Timotei, primul capitol e un text nepotrivit pentru ziua mamei, înseamnă a te exprima blând.

Imaginaţi-vă toate acele femei stând acolo în faţa mea cât se poate de elegante luându-şi mimica obişnuită de ziua mamei - şi ştiţi voi cum sunt mamele de ziua mamei (destul ca să te îmbolnăveşti) - şi toate mă ascultau citind un text greşit. Citeam: Unii fiindcă sau depărtat de aceste lucruri au rătăcit şi s-au apucat de flecării.... Puteţi să vă imaginaţi reacţia negativă ce se răspândea în tot acel grup. Ultimul verset cu care am terminat de citit spunea: „... pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă." Foarte curând după acesta am încetat să mai fiu prezbiterian şi am devenit baptist.

Foarte serios, biserica instituţională şi creştinismul merită o atenţie mai mare. Desigur sunt oameni care critică biserica.

Spun că e plină de oameni nesinceri, aşa este. Un om nesincer nu trăieşte în mod constant ceea ce crede. Eu nu trăiesc în mod constant ceea ce cred. În fiecare zi mă rog Domnului Isus să mă facă mai consecvent în a trăi aşa cum cred că îmi cere Scriptura. Dar ca să folosesc o terminologie biblică „nu s-a arătat încă ce voi fi". Eu sunt încă în procesul devenirii acelui om pe care Isus îi modelează.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, să jucăm un joc care începe cu „ziceam că". Imaginaţi-vă că mă duceţi într-un tur printr-un spital. Mă duceţi prin diferite saloane şi-mi arătaţi pacienţii. Să zicem că la ieşirea mea din spital, vă spun: „Nu-mi place spitalul acesta toţi sunt bolnavi" Fără îndoială v-aţi uita la mine surprinşi şi mi-aţi spune: „Bineînţeles că sunt bolnavi. Spitalele sunt acele locuri unde vin oamenii bolnavi".

Poate că şi Biserica lui Isus Cristos are un număr mare de oameni „bolnavi" în ea, dar slavă Domnului că ştiu unde să ceară ajutor. Ştiu unde să meargă pentru a fi vindecaţi. Biserica se ocupă de vindecarea spirituală a oamenilor. Ea proclamă Cuvântul care are putere de vindecare. Ea oferă nădejde pentru cel necăjit. Pansează rănile celor răniţi spiritual.

Totuşi, Biserica este mai mult decât un spital spiritual. Ea este şi o comunitate de creştini care „îi zideşte pe sfinţi." Cu alte cuvinte biserica învaţă pe creştinii individuali ca fiecare să fie un slujitor eficient a lui Dumnezeu în aceasta lume.

Apostolul Pavel ne învaţă lucrul acesta în Epistola sa către Efeseni.

„Şi El a dat pe unii apostoli pe alţii proroci; pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Cristos." (Efeseni 4:11-12)

Unii din Biserica voastră au de la Dumnezeu darul de a-i învăţa pe alţii adevărurile Bibliei. Poate alţii au puteri spirituale speciale de rugăciune prin care pot vindeca pe bolnavi. Alţii pot avea abilitatea de a sfătui oamenii, iar alţii poate sunt predicatori remarcabili. Toţi aceşti oameni dotaţi din biserică sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe membrii bisericii să devină creştini maturi şi dinamici care pot satisface efectiv nevoile celor din lume. Biblia ne învaţă că toţi oamenii au daruri, „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire."

Nu cred că v-aţi gândit la voi ca la nişte sfinţi până acum. Dacă nu aţi făcut-o aş vrea să afirm că sunteţi sfinţi. Conform Bibliei, un sfânt este acela pe care Dumnezeu îl pune deoparte ca să facă ceva special în Biserică şi pentru lume. Acesta eşti tu! Dumnezeu doreşte să faci ceva special pentru El. Lucrul acesta face din tine un sfânt. Dacă aş fi în locul tău nu aş folosi acest nume în public. Nu cred că ai avea prea mare trecere cu el. Oricum este adevărat. Eşti chemat de Dumnezeu ca să fii sfânt. La fel sunt chemaţi toţi creştinii din biserica ta.

Domnul a pregătit anumiţi lideri în biserică care să-i zidească pe sfinţi învăţându-i din Scriptură, ca să-i încurajeze în viata spirituală şi să-i întărească ca să-i poată sluji eficient pe cei din lume. Dacă lumea trebuie cucerită pentru Cristos, va fi cucerită prin sfinţi - adică prin tine şi mine. Cei din şcoala ta nu vin la biserică. Vecinii tăi nu vin la biserică. Cei de la locul tău de muncă nu vin la biserică. Tu şi eu trebuie să mergem la ei cu Evanghelia.

Biblia nu sugerează de loc că ei vor fi de aşteptat să vină la biserică. Ci Biblia instruieşte biserica să meargă în lume. Biblia porunceşte ca sfinţii să meargă în lume şi să vorbească cu oamenii acolo unde locuiesc, unde lucrează, sau unde se joacă. Noi trebuie să spunem lumii despre Isus în cursul normal al vieţii noastre zilnice. Isus ne-a poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia." Unul din scopurile primare ale bisericii este acela de a-i instrui şi întării pe sfinţi pentru a asculta porunca. Fiecare dintre noi avem nevoie să fim zidiţi de biserică dacă vrem să ducem la îndeplinire marea însărcinare a lui Isus.

Tu ai responsabilitatea de a-ţi zidi biserica şi de a o ajuta să fie şi să facă lucrările pentru care a fost creată de Isus. Ai putea să faci aşa de mult pentru biserica ta dacă ţi-ai acorda ţie şi bisericii o şansă. De exemplu: dacă biserica ta are un serviciu de rugăciune săptămânal, ai putea ca împreună cu grupul tău de părtăşie să participi la acest serviciu de rugăciune. Spune lucrul acesta pastorului altfel s-ar putea să nu se simtă bine. Te-ai gândit la aşa ceva? Sau ai putea să împărtăşeşti bisericii tale ideile şi convingerile tale după modul în care biserica poate sluji lumea. Biserica ta are nevoie de contribuţia ta. Dacă faci lucrul acesta cu dragoste şi umilinţă lucrătorii credincioşi ai bisericii vor fi plăcut impresionaţi văzându-te că iei parte activă la viaţa bisericii. Va fi o şansă de încurajare pentru toţi.

Tu ai nevoie de biserică şi biserica are disperată nevoie de tine. Dacă nu eşti afiliat bisericii, ţi-ai negat unul din mijloacele majore prin care Dumnezeu vrea să te ţină credincios. Eşti despărţit de trupul lui Cristos care caută să te pregătească pentru a sluji lumea.

Deci să recapitulăm! 1.Citeste Biblia. 2.Roagă-te. 3. Începe un grup de părtăşie. Pe lângă asta, fă parte dintr-o biserică şi încearcă să faci din acea biserică un instrument puternic pentru echiparea sfinţilor în vederea lucrării de slujire în lume.

Oameni buni, lumea aceasta trebuie să fie schimbată pentru Isus. Trebuie să schimbăm lucrurile şi putem să o facem. Putem pune capăt sărăciei pentru mulţi oameni. Putem pune capăt rasismului în multe locuri. Putem aduce ajutor economiei şi dreptate socială acolo unde e nevoie. Putem conduce oameni la Isus Cristos ca să poată deveni noi fiinţe pentru EI. Putem deveni oameni suficient de puternici pentru a schimba istoria.

Există suficient de mult potenţial în biserica ta chiar în acest moment pentru a schimba în mod semnificativ viaţa comunităţii tale şi posibil chiar şi cursul istoriei umane. Totuşi, dacă urmează să se întâmple astfel de lucruri trebuie să facem ca biserica noastră să fie aşa cum o vrea Dumnezeu. El vrea să schimbe această lume şi aşteaptă să-I zideşti biserica pentru ca voia Lui să se facă pe pământ ca şi în cer.

Spui că lumea nu poate fi schimbată. E prea mare, e prea demonică; nu poate fi schimbată. Greşeşti. Tu şi eu putem face lucrul acesta împreună. Împreună cu Cristos putem zidi o biserică care e un instrument atât de puternic al lui Dumnezeu încât nici porţile iadului nu-i pot sta împotrivă.

Aparţin unei biserici de negri din West Philadelphia. Sunt membru al acestei biserici de zeci de ani şi pentru mine biserica baptistă Mt.Carmel este lucrul cel mai apropiat de cer. Predic în multe biserici, dar trebuie să spun că nici un alt grup de oameni nu-mi dă atâta entuziasm ca mica adunare a bisericii mele. Cei din biserica mea întotdeauna mă ajută să ştiu în ce stare sunt. Fie că sunt bun sau rău, ei mă fac să înţeleg ce sunt ei faţă de mesajul meu.

Odată când predicam, simţeam că nu se întâmplă nimic. Nu se vedea deloc dinamismul lui Dumnezeu. Mă luptam, aşa cui îi vedeţi pe mulţi pastori luptând, şi se părea că nu ajung nicăieri. Ajunsesem cam pe la trei sferturi din predica mea când o femei din ultimele rânduri a strigat: „Ajută-l, Isuse! Ajută-l!" A fost singura dovadă de care am avut nevoie pentru a-mi da seama că lucrurile nu merg prea bine.

Pe de altă parte, când predicatorul e în formă în biserica mea, cei din biserică îl fac să înţeleagă lucrul acesta. Diaconii stau chiar la picioarele amvonului şi ori de câte ori predicatorul spune ceva deosebit de bun, aceştia îl încurajează spunând: Predică frate, predică! Şi vreau să vă spun că atunci când sunt eu încurajat aşa, lucrul acesta mă face să vreau să predic.

Femeile din biserica mea au un mod deosebit de-a răspunde atunci când predicatorul e „în formă". De obicei ridică mâna şi fluturând-o spun: „Bine. Bine." Ori de câte ori mi se adresează astfel de cuvinte hormonii mei clocotesc.

Dar asta nu e tot. Când îmi merge predica foarte bine, cei din biserica mea mă încurajează spunându-mi: „Continuă frate! Continuă! Şi iarăşi continuă!" Auditoriul de culoare albă mai degrabă se uită la ceas şi murmură: „Opreşte-te! Opreşte-te!"

Într-o Vinere Mare eram şapte la amvon şi fiecare dintre noi încerca să-l depăşească pe celălalt. Când a fost rândul meu să predic, am luat viteză mare şi trebuie să vă spun că am fost bun. Cu cât predicam mai mult cu atât oamenii se aprindeau mai tare şi cu cât mai mult se aprindeau cu atât eram mai bun. Eram din ce în ce mai bun. Am fost atâta de bun încât parcă doream să iau notiţe după propria-mi predică! La sfârşitul mesajului, biserica a răsuflat uşurată. Eram absolut emoţionat să aud: „Aleluia" şi strigătele de bucurie care se auzeau în toată biserica. M-am aşezat lângă pastorul meu şi el s-a uitat la mine cu un zâmbet. S-a aplecat spre mine şi atingându-mi genunchiul cu mâna, mi-a spus: „Ai fost bun, băiete!" (Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut de loc când mi-a spus „băiete".)

M-am întors spre el şi l-am întrebat, „Pastore crezi că poţi să menţii standardul?"

Bătrânul mi-a zâmbit şi mi-a spus, „Fiule, stai liniştit pentru că bătrânul acesta te va depăşi!"

Nu credeam că cineva putea fi mai bun ca mine în ziua aceea. Fusesem atât de bun... dar bătrânul s-a ridicat şi, trebuie sa recunosc, m-a depăşit. Uimitor a fost faptul că a făcut-o folosind o propoziţie. O oră şi jumătate a predicat doar despre o propoziţie scurtă. Propoziţia era: „E Vineri, dar vine Duminica!" Poate că nu vă mişcă de loc propoziţia, dar dacă l-aţi fi auzit pe el... A început predica destul de calm „E Vineri. Şi Isus al meu e mort pe cruce. Dar aceasta a fost Vineri şi vine Duminica!"

Unul din diaconi a strigat, „Predică frate! Predică!" Doar de atâta încurajare a avut nevoie. A început mai cu putere să-şi continue predica. Era Vineri şi Maria plângea. Ucenicii fugeau care încotro ca oile fără păstor, dar aceasta era Vineri şi venea Duminica. Cei din biserică începuseră să priceapă mesajul. Femeile ridicau mâinile strigând: „Bine! Bine!" Unii dintre bărbaţi strigau: „Continuă! Continuă!"

Predicatorul a continuat. A crescut volumul şi mai mult şi a strigat: „Era Vineri. Cei cinici priveau lumea spunând: cum au fost lucrurile, aşa rămân. Nu poţi schimba nimic în lumea asta, nu poţi schimba nimic. Dar acei cinici nu ştiau că era doar Vineri. Urma să vină Duminica!"

„Era Vineri! şi Vinerea, acele forţe care îl apasă pe cel sărac şi îl fac să sufere erau la putere. Dar era doar Vineri! Duminica urma să vină!

Era Vineri şi Vinerea Pilat credea că-şi poate spăla mâinile. Fariseii se proţăpeau, râzând şi dându-şi coate. Credeau că iar sunt la putere, dar nu ştiau că e doar Vineri! Venea Duminica!"

A continuat să folosească această propoziţie încă o jumătate de oră, apoi o oră, apoi o oră şi un sfert, apoi o oră şi jumătate. Mereu şi mereu repeta: „E Vineri, dar vine Dumineca! E Vineri, dar vine Duminica! E Vineri, dar vine Duminica!"

Când a ajuns la sfârşitul mesajului a fost epuizat. Eu şi toţi ceilalţi eram atât de epuizaţi încât nu cred că vreunul dintre noi am mai fi putut rezista. La sfârşitul mesajului său a strigat cât a putut de tare: „E VINERI!" şi noi toţi cei cinci sute din biserică, am strigat într-un glas: „DAR VINE DUMINICA!"

Nu uitaţi lucrul acesta. Nu uitaţi că vine Duminica. Studiază Cuvântul, roagă-te, formează-ţi un grup de părtăşie, zideşte biserica, fă din biserică un instrument care să schimbe lumea. Şi deşi adesea totul pare atât de negru şi mohorât, avem vestea cea bună şi vestea cea bună este: Deşi lumea e întunecată şi mohorâtă şi demonică, noi o vom provoca, noi îi vom rezista, noi o vom transforma prin harul lui Dumnezeu şi vom fi aici pentru a spune VESTEA BUNĂ.

Şi Vestea Bună este aceasta: E Vineri dar vine Duminica!