Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

.. dispunînd totodată ca declaraţiile neprevăzute ^°^& - ultimă instanţă de Katerina Ivanovna şi de Ivan făcute ^ ^.^ _consemnat_e înprocesul-verbal. ^ t însă intenţia să înfăţişez punct cu punct toată pro- altfel, depoziţiile celorlalţi martori n-au făcut

a repete şi să confirme ceea ce se spusese pinâ atunci,

• HrpDt fiecare dintre ele a adus noi detalii semnifica-deşi,^ce'^{1 v}' ■ ■ ■

_{n asa} cum am avut ocazia să arăt mai înainte, toate

tivC- L'^<^'

lucruri vor fi semnalate în rechizitoriul procurorului, care îl voi reproduce mai încolo. în sală domnea o stare de tremă nervozitate, toată lumea era ca electrizată de ultima catastrofă si aştepta cu înfrigurare sfîrşitul iminent, rechizito­riul, pledoaria şi sentinţa. Se vedea foarte bine că Fetiukovici era consternat din pricina mărturisirilor Katerinei Ivanovna; procurorul, în schimb, se simţea într-al nouălea cer. După ce se termină audierea tuturor martorilor, dezbaterile fură sus­pendate timp de aproape un ceas. în sfîrşit, preşedintele deschise din nou şedinţa. Cred că era opt seara cînd Ippolit Kirillovici, procurorul, îşi începu rechizitoriul.

VI RECHIZITORIUL. CARACTERIZĂRI

fa momentul cînd se ridică să ia cuvîntul, Ippolit ovici era stâpînit de un tremur nervos; fruntea şi îi erau înrourate de broboane reci de sudoare şi parcă-l lua cînd cu cald, cînd cu frig, după cum

? ^^î

' ^Din P^{unctul lui de vedere}' ^dis"

'itreB ^{Sta tre}^^u^^{a sâ} fi^{e un cne}f d'oeuvre, capodopera unei ar fi j_v^eXistente' ^cîntecul său de lebădă. Şi într-adevăr, dacă lebâ(i_a ■ ^Posibiutatea sâ-şi presimtă sfîrşitul, comparaţia cu Pe ,j_e ,. ^ pentru ultima oară înainte de moarte ar fi fost Qreptăţită, deoarece nouă luni mai tîrziu procu-

—------------------------ -----------^H

rorul se stingea răpus de o tuberculoza galopanta p ^~ focul inimii lui şi toată inteligenţa în aceasta cuvîntar ^{& l}° cu seama, dovedi - lucru la care nimeni nu s-ar fi _a« ' serioase preocupări sociale şi un interes deosebit pe serie de probleme „arzătoare", bineînţeles, în măsura în " bietul Ippolit Kirillovici era în stare sa le sesizeze R C zitoriul reuşi să impresioneze în primul rînd prin sincenta lui: procurorul credea cu tot dinadinsul că inculpatul e vinovat; nu-l acuza din ordin sau din obligaţie profesional şi nici nu cerea ca omorul să fie „răzbunat" pentru a respecta litera legii, ci fiindcă era sincer animat de dorinţa de a „salva societatea". Chiar şi publicul feminin, care în genere nu avea prea mare simpatie pentru Ippolit Kirillovici, trebui să recunoască pînă la urmă ca rechizitoriul făcuse o impresie extraordinară asupra asistenţei. Acuzatorul public rosti primele cuvinte cu o voce dogită, tremurătoare, dar, pe măsură ce vorbea, glasul său căpăta tot mai multă amploare, făcînd să răsune toată sala la sfîrşitul peroraţiei. în schimb, cînd termină, îl cuprinse o slăbiciune atît de mare, incit puţin

lipsi ca să nu leşine.

„Domnilor juraţi, începu procurorul, procesul care se judecă azi a făcut multă vîlvă în toată ţara. Dar de ce sâne mirăm şi pentru ce să fim atît de alarmaţi? Tocmai noi, care sîntem obişnuiţi cu lucrurile de felul acesta! Ceea ce ar trebui să ne pună pe gînduri, la drept vorbind, este tocmai con­statarea că asemenea crime fioroase au încetat să ni se pară chiar atît de îngrozitoare. Asta ar trebui sa înspăimînte în primul rînd, faptul că am ajuns să ne far*¹¹ rizâm cu monstruozităţile, nu crima savîrşitâ de cutare ^ cutare individ, care rămîne totuşi un fenomen izolat! L _ fie pricinile ascunse ale apatiei noastre, cum se exp ^ indiferenţa noastră faţa de asemenea cazuri, faţa o^e ^ semne ale vremii ce nu par sa prevestească un vii trandafiriu? Sa fie de vina oare cinismul nostru, ep prematură a gîndirii şi a imaginaţiei ce se observa

567

■ noastre atît de tinere şi totuşi atît de timpuriu _societ P Moţiunile noastre morale complet răsturnate sau

■ aceste noţiuni sînt pur şi simplu inexistente? lata o '^a''^tU - treagâ de probleme chinuitoare, de care nu ma voi

⁵⁶⁰⁶ ,m Hesi fiecare cetăţean trebuie să-şi dea osteneala -ncupa acum, ^uv* _

h dator - să le rezolve. Presa noastră, ale cărei începu-

⁶ • înt încă timide, a şi adus totuşi unele servicii societăţii, . _numai datorită ei am ajuns să cunoaştem în toată amploarea lor consecinţele nefaste ale unei deşănţări neîngrădite de „unic şi ale destrămării morale! Ziarele ni le înfăţişează cu regularitate, aşa încît acum toată lumea e mereu la curent cu lucrurile acestea, chiar dacă nu frecventează sălile tribuna­lelor, ale căror şedinţe au devenit publice sub actuala dom­nie. Şi ce ne mai este dat să citim zi de zi în paginile lor? Tot felul de monstruozităţi ce fac să ţi se încrînceneze carnea şi faţă de care asasinatul judecat aici rămîne în umbră, pare chiar un caz cu totul banal. Şi mai important este însă faptul că marele număr de procese penale înregistrat la noi în ţară, constituind, ca să zic aşa, un fenomen naţional, a ajuns sa fie un motiv de îngrijorare generală, o adevărată calamitate, ce ameninţă să ne lovească şi împotriva căreia, ca împotriva oricărui flagel social, este greu de luptat. Undeva, un tînăr şi strălucit ofiţer din înalta societate, un debutant în viaţă şi în ^caneră, înjunghie pe furiş, în chipul cel mai abject şi fără nici

dram de remuşcare, un biet funcţionar, un om care-l aju-torase si fată a

v- idia ae care era îndatorat, şi pe servitoarea acestuia,

^{puna mîn}a pe o poliţă şi să-l jefuiască de bani. «O să-mi