Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata



Yüklə 2,51 Mb.
səhifə36/46
tarix01.08.2018
ölçüsü2,51 Mb.
#64980
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   46

t>e

Ce

nu ma dac-aţi şti ce stupid e tot ce faceţi! Hai,



Pe mine în locul lui! Pentru asta doar sînt aici-- e oare totul pe lume trebuie sa fie atît de stupid?...

556


DOSTf

1PT


Cerceta din nou încet şi cu o privire îngîndm-Lumea începuse sa se neliniştească. Alioşa se precin' ^ el, dar între timp aprodul îl $i înşfăcase. PIe

- Dar asta ce mai e?! strigă Ivan Fiodorovici ujt-

la aprod, şi farâ altă vorbă îl apuca de umeri, facîndu-i v- * podele. ^

într-o clipă, gardienii tăbarîră asupra lui. VazînH dintr-o dată încolţit, Ivan începu să urle ca turbat, şi a răcnind cît îl ţinea gura cuvinte fără şir, fu scos pe sus af&

în sală erau o fierbere şi o zarvă nemaipomenită. Nu ma ţin bine minte ce a mai fost după aceea: eram prea emoţionat ca să fi putut înregistra tot ce se întîmpla. Ştiu doar atît, ca puţin mai tîrziu, cînd vîlva se mai potoli şi lucrurile se mai limpeziră, grefierul fu mustrat cu asprime, deşi bietul om căuta să se dezvinovăţească, argumentînd că pînă atunci mar­torul fusese normal şi că nu era nici un ceas de cînd îl consul­tase un medic, fiindcă la un moment dat nu se simţise bine, tot timpul însă, pînâ intrase în sală, vorbise ca şi cînd ar fi fost teafăr la mine şi ţinuse neapărat să se prezinte în faţa instanţei.

Dar nici nu apucase bine lumea să se dezmeticească şi surveni un nou incident, tot atît de senzaţional ca şi scena precedentă: Katerina Ivanovna avu o criză de nervi cu lacrimi şi ţipete sfîşietoare. Plîngea cu hohote. Plîngea şi se zbu­ciuma în braţele celor care încercau s-o scoată afară, refuzin să părăsească sala şi cerînd stăruitor să fie ascultată.

- Trebuie să vă spun ceva! îi strigă preşedintelui. Trebuie sa vă spun imediat... imediat!... Am aici o hîrtie-scrisoare... poftim, luaţi-o şi citiţi-o, vă rog, citiţi"0 c acum, urgent! E de la bestia asta, el mi-a scris-o, el. c criminalul, el cu mîna lui şi-a ucis tatăl! O să vedeţi in a^ scrie acolo cum o sâ-l omoare! Celălalt e bolnav, da, bo are febră, delirează! De acum trei zile mi-am dat seama

ceva!


557

- tr un hal fără hal. Grefierul îi luă din mînâ hîrtia pe Era . tjn(jea preşedintelui. Katerina Ivanovna se prăbuşi caf6' cu faţa îngropată în palme, continuînd să plîngâ pe sca .' e afundate, zguduită de suspine pe care se silea sPaS j-j sj şi le înăbuşe de teamă să nu fie poftită afară, ntul înfăţişat tribunalului era nici mai mult, nici mai ■ A cît biletul pe care Mitea i-l scrisese la „Stolicinîi ^ a" si care, aşa cum spusese Ivan Fiodorovici, constituia g°. adâ de 0 precizie „matematică". Din păcate, chiar aşa a ■ fost considerat: ca o probă "decisivă. Dacă biletul acesta ar fi ieşit la iveală, pînă la urmă poate că Mitea ar fi scăpat fără nici o condamnare sau, cel puţin, n-ar fi primit o pedeapsă atît de grea! Dar, încă o dată repet, mi-a fost imposibil să reţin toate amănuntele. Şi acum totul mi se învălmăşeşte în cap. Presupun că preşedintele la rîndul său va fi transmis mai departe documentul proaspăt comunicat completului de judecată, procurorului, juraţilor, precum şi avocatului apărării. Ţin minte doar că se procedă la o nouă audiere a martorei. Şi cum preşedintele se interesa blajin dacă îşi revenise, Katerina Ivanovna se grăbi să-l asigure cu înfo­care:

- Sînt gata! Mă simt destul de bine ca sa răspund la întrebări, insistă ea, ca şi cînd tot s-ar fi temut că n-o să i se dea ascultare.

.se ceru să explice mai detaliat ce era cu scrisoarea aceea Ş1 m ce împrejurări o primise.

~ Am primit-o chiar în ajunul crimei şi a fost scrisă cu o mai Căinţe, la local. Uitaţi-vă, pe dos e o notă de plată! ga ea, gîfîincj, qu doua zile deci înamte de crimâ dum-

faţa scna biletul acesta. Mă ura, fiindcă se ştia vinovat

"ntiă me' ^C CînC* Se mcurcase cu neruşinata aceea, şi pe motjv . era $i datoria de trei mii de ruble care-l apăsa, un P Us ca sâ mă urască... O, fireşte, se simţea înjosit ne din pricina banilor, îi era ruşine de ticăloşia lui!

558

Şi acum sa va spun ce a fost cu bana aceştia, va implor sa mă ascultaţi! într-o dimineaţa, cu trei s ^ înainte de a-l omorî pe tatăl lui, m-am pomenit cu el ca are mare nevoie de bani şi ştiam şi pentru ce - da T^ trebuiau ca s-o încînte pe dezmăţata aceea sa plece

Eram la curent cu totul, aflasem ca ma înşelase şi ca a

tivea de


gînd să mă părăsească şi totuşi eu msami i-am oferit k ăştia, eu cu mîna mea i-am dat, rugîndu-l, chipurile trimită la Moscova surorii mele! în momentul cînd', încredinţat suma însă, m-am uitat drept în ochii lui şi i spus că poate să-i expedieze şi mai încolo, cînd o vrea el „chiar peste o lună". E posibil, oare, să nu fi înţeles imediat ce înseamnă asta, cînd gestul vorbea de la sine: „Ai nevoie de bani ca să mă înşeli cu o femeie pierdută. Poftim, ia-i, ţn dau cu mîna mea, să vedem dacă eşti chiar atît de mişel ca sa-i primeşti!" Voiam să-l prind cu mîţa în sac. Şi ce credeţi ca făcut dumnealui? I-a luat foarte frumos şi i-a risipit într-o sin gură noapte cu dezmăţata aceea... Şi-a dat seama însă ca ştiam totul, va garantez, şi-a dat seama chiar atunci, pe loc, ca vreau numai să-l pun la încercare, să văd ce face, îi ia on nu-i ia, şi pînă unde poate să meargă ticăloşia lui! Ne-am uitat aşa unul la altul, ochi în ochi, şi a înţeles, nu se putea sa nu înţeleagă! Şi totuşi, mi-a luat banii, da, i-a luat ca sa-i nsi

pească într-o noapte!

- Aşa e, Katia! izbucni Mitea din boxă. M-am uitat c ochii tai şi am înţeles imediat ca-mi întinzi o cursa ca sa w-murdâresc şi totuşi am luat banii! Merit sa ma dispreţuit-toată lumea, sînt un nemernic, da, dispreţuiţi-ma cu toţi" fiindcă nu merit altceva!

— Acuzat, interveni preşedintele, încă o vorba, şite

din sală!

- Banii ăştia îi stăteau pe suflet, continua Katia cu ^ gurare. Ar fi vrut sa mi-i dea înapoi, dar îi trebuiau p femeia aceea. lata de ce şi-a ucis tatăl, dar în l°c

559

H toria, ă plecat iarăşi cu ea în satul acela unde a şi plăteai ^ ^^ ca ^ prmia oara> a facut praf într-o sin-



fost a16 ^ banii pe care-i furase după ce-l asasinase pe g0^ Rie[U] mi-l scrisese cu o zi înainte. Era beat cînd l-a b am dat seama numaidecît, şi înverşunat împotriva

^n ' . • j foarte bine, fiind absolut convins că n-am să-l arat mC ' chiar dacă ar fi săvîrşit crima. Altminteri, nu s-ar fi etat să aştearnă asemenea lucruri pe hîrtie. Era sigur că sâ caut niciodată să mă răzbun şi că nu m-ar lăsa inima ă-l nenorocesc! Citiţi-l, citiţi-l, vă rog, citiţi-l cu luare-aminte şi o sâ vedeţi că scrie negru pe alb tot ce îşi pusese în gînd să facă şi cum ° s^ omoare pe tatăl său, şi unde-şi ţinea bâtrînul banii ascunşi. Mai ales e acolo o frază asupra căreia ţm să vă atrag atenţia: „Am să-l omor, numai să plece Ivan". prin urmare, totul era premeditat, pusese totul la punct înainte de a săvîrşi crima! insinua veninos Katerina Ivanovna, învol­burată de ură, căutînd să sugereze cu perfidie tribunalului ipoteza aceasta. Era evident că studiase cuvînt cu cuvînt scrisoarea sortită să joace un rol atît de nefast şi cunoştea per­fect fiece trăsătură de condei. Dacă nu era beat, n-ar fi scris-o, fiindcă aţi văzut şi dumneavoastră ce minuţios e descris totul pas cu pas, exact aşa cum a procedat după aceea, cînd l-a asasinat! Ca şi cînd şi-ar fi întocmit dinainte un program!

Acuzaţiile curgeau potop şi, dezlănţuită, Katerina



vanovna nu-şi mai găsea astîmpar, ca şi cînd şi-ar fi pierdut

ot capul, nesocotind repercusiunile pe care dezvăluirile



m ^stanţă le-ar fi putut avea asupra ei personal, deşi

use din vreme toate consecinţele; cu o luna înainte

' cutremurata de ură, se gîndea uneori aproape cu jind:

Ca . „ * scitesc la proces?" şi acum se năpustise orbeşte,

mai • S3r ^ aruncat într-o prăpastie. Ţin minte ca puţin

'enţa ^"Wiil a citit cu glas tare scrisoarea pe care asis-

asculta înfiorata pîna în adîncul sufletului. Mitea fu

560


—■-------^"»Kl

întrebat la rîndul său dacă recunoaşte ca era într-ad ^""""^ de el. VâlScrisa

- Da, de mine, cu mîna mea! mărturisi n»f ■ Probabil c-atn fost beat, altminteri n-aş fi scris-oi A • atîtea şi atîtea pricini care ne-au tăcut să ne urîm u altul, Katia, dar îţi jur pe ce am mai sfînt că te-am mK ^ toată ura ce mocnea în mine, pe cînd tu nu m-ai iubit ' ■" dată! l0"

Se prăbuşi apoi pe bancă, frîngîndu-şi mîinile dispera. Prinsă între două focuri, martora se văzu nevoită să răspund cînd procurorului, cînd avocatului, care o asaltau întrebările, cerîndu-i să spună în primul rînd „ce o detenm naşe să tăinuiască pînă atunci documentul respectiv şi pe^ ce depoziţia ei anterioară fusese făcută într-un spirit cu totul diferit şi pe un alt ton?"

- Da, da, e adevărat, am minţit adineauri, am minţit! Tot ce-am declarat a fost împotriva conştiinţei şi onoarei mele dar voiam cu orice preţ să-l salvez, tocmai pentru câ ştiam ca mă urăşte şi că nu simte pentru mine decît dispreţ! izbucni Katia cu frenezie. O, ştiu, ştiu foarte bine câ mă dispreţuieşte cumplit, totdeauna m-a dispreţuit, încă din ziua aceea cînd mi-a dat banii şi m-am plecat în faţa lui pînă la pămînt! Mi-am dat seama numaidecît... am simţit chiar în momentul acela dar parcă tot nu-mi venea să cred, şi multă vreme nici n-air crezut, cu toate că de atîtea ori am citit în ochii lui: „Ce vrei Tu singură, de bunăvoie, ai venit doar la mine!" 0, "a înţeles nimic, niciodată n-a înţeles pentru ce am fost atunci a dînsul, în mintea lui nu pot să încolţească decît cele n* odioase bănuieli. Nu are decît o singură măsură pentru to»-lumea, îşi închipuie câ toţi sînt ca el! strigă furioasă KaB cărei exasperare ajunsese la paroxism. Voise să se însoar i mine numai din pricina moştenirii pe care o primisem, n şi numai pentru averea mea! Totdeauna l-am suspect • simţit eu câ ăsta trebuie să fie adevăratul motiv! O. nu 5

561


, ca toată viaţa am să tremur de ruşine în faţa fiara e! m-aro dus atunci la el acasă, şi ca în felul acesta

să mă


lui, P6" îndreptăţit să mă dispreţuiască şi va putea fi nururea ui r

- ă la sfîrşit. Numai de aceea a vrut să se însoare cu P

P convinsâ că-i aşa! Am nădăjduit c-am să-i înmoi mine n dragostea mea, o dragoste pe care o simţeam - • itâ! Am trecut peste toate, am ştiut că mă înşalâ, şi nem' m închis ochii, dar el n-a înţeles nimic, nimic! Parcă e !° sâ înţeleagă ceva? E o brută! Scrisoarea asta am m. -t0 abia a doua zi, pe înserat, mi-a adus-o cineva de la i 1 si cînd mă gîndesc că dimineaţa, da, chiar în dimineaţa aceea eram hotărîtă să-i iert iarăşi totul, chiar şi faptul că mă

înşelase!

Atît preşedintele, cît şi procurorul îşi dădură toată silinţa s-o liniştească. Sînt convins că şi pentru ei era destul de peni­bil să profite fără nici o discreţie de starea de exaltare în care se afla martora, ascultînd destăinuirile sale. Parcă-i aud cum încercau s-o consoleze: „înţelegem cît de trist e pentru dum­neavoastră! Credeţi-ne, doar sîntem şi noi oameni şi putem să ne dam seama" etc, etc, şi cu toate astea nu pregetau să-i smulgă treptat-treptat o serie de declaraţii unei femei înne­bunite, în plină criză de isterie. în cele din urmă, martora povesti cu o luciditate extraordinară, acea luciditate pe care omul o dovedeşte uneori, tocmai în momentele cînd sufletul lui e mai zbuciumat, cum în ultimele două luni Ivan lodorovici îşi frămîntase atîta creierul, câutînd un mijloc de mapare pentru fratele său, care nu era decît „o brută, un cri-

nnd", încît mintea lui se zdruncinase, -a chinuit îngrozitor, îl căina ea, nu ştia cum să facă nu ?Ureze vir>a; la un moment dat, mi-a mărturisit că nici el

dore ea Sâl sufere Pe tatal său Sica sie1' poate, în sinea lui îi

ii,tji , artea- O, este un om cinstit, integru, aşa cum rar

Venea /' Asta a fost nenorocirea lui! Mie îmi spunea tot, tot!

lecare zi la mine să mi se destăinuiască, pentru că
563

U

mîndră de asta! declara ea cu u o^u^w^.^ „. parcă pe toată lumea. A fost de două ori la Smerdiakov t ^ zi, mă pomenesc cu el că vine la mine să-mi spună' D l-a omorît fratele meu, înseamnă că asasinul nu poate fi a ' Smerdiakov (nu ştiu cine o fi scornit povestea asta abs cu Smerdiakov care s-a răspîndit în tot oraşul) şi ^ acesta mă tem că şi eu s-ar putea să am o parte din vina Smerdiakov şi-a dat seama că nu pot să-l sufăr pe tata şi şi-0 f închipuit că abia aştept să-l văd în mormînt". Am căutat atunci scrisoarea asta şi i-am arătat-o, şi aşa s-a convins in sfîrşit că fratele lui este ucigaşul. A fost o lovitură cumplita pentru el! Nu putea deloc să se împace cu gîndul că fratele Iu poate fi un paricid! încă de acum o săptămînâ am observat că-i bolnav. în ultimele zile, de cîte ori venea pe la mine spunea tot felul de lucruri fără sens, ca un om care delirează îmi dădeam seama că e cu mintea zdruncinată, în pragul nebuniei. Mergea pe stradă şi vorbea singur. în halul ăsta a fost văzut umblînd prin oraş. La rugămintea mea, medicul sosit de la Moscova l-a consultat acum două zile şi mi-a spu< că e ameninţat de o febră cerebrală ce' se poate declanşa din moment în moment. Şi toate astea din pricina unei brute Aseară, cînd a auzit că Smerdiakov s-a spînzurat, a avutur şoc atît de puternic, încît a înnebunit... Numai din cauz-ticălosului ăstuia, fiindcă ţinea atît de mult sâ-l scape, delae i se trage toată nenorocirea!

Numai o singură dată în existenţa lui, cred, şi nuBl31 momentul suprem, cu cîteva clipe înainte de a-şi ^ viaţa, bunăoară urcînd treptele eşafodului, un om e în st# vorbească în felul acesta şi să facă asemenea mârtu " Katia însă se dovedise consecventă cu sine însăşi, ia* , jurarea de faţă era cum nu se poate mai potrivită sa-i vileag o dată mai mult firea impulsivă. O recunoşteai p ^ pe tînăra fată care nu pregetase cîndva să intre în c

«iu şi afemeiat ca să-şi scape tatăl din impas; ]u"" ■ f tâ mîndră şi castă, care cu puţin timp înainte se jert-aCCea fata unei săli ticsite de lume şi, lepădînd pudoarea ei fise , -că) dezvăluise în auzul tuturor „gestul de o rară feC1 . ţuj Mitea" ca să-i uşureze cît de cît situaţia. Şi iat-o n° u hotărîtă să se sacrifice, de rîndul acesta însă pentru 11 Poate că abia acum începea să-şi dea seama şi simţea prima oară cît de mult ţinea la omul acesta! Şi sacrifi-ul pe care voia să-l facă era pornit din grija pe care i-o fiindcă îi era frică să nu aibă de tras consecinţele

purta, inim^a ~---------

mărturisirilor sale, de vreme ce Ivan declarase în instanţă că el este ucigaşul bătrînului şi nu fratele său, luînd crima asupra lui. Voia să se jertfească pentru a-l salva pe Ivan, pen­tru a cruţa prestigiul şi reputaţia lui! Totuşi, sacrificiul ei aducea după sine o întrebare cumplită: nu cumva îl calomni-ase pe Mitea atunci cînd vorbise despre legăturile lor din tre­cut? Nu, cu siguranţă că nu minţise - sau în orice caz nu minţise intenţionat - strigînd în gura mare c-o dispreţuia de cînd se plecase pînă la pămînt în faţa lui! Credea cu tărie, era absolut convinsă, poate chiar din momentul cînd se plecase la picioarele lui, că Mitea, naivul Mitea, care pe vremea aceea o adora, avea cel mai adînc dispreţ pentru dînsa şi-şi bătea joc e ea. Numai orgoliul ei rănit o făcuse să se îndrăgostească nebuneşte de el, dezlănţuise în sufletul său o pasiune clocoti-Qare' aProape isterică, ce semăna mai curînd a răzbunare 6011 a ^agoste adevărată. Şi cine ştie dacă odată şi odată c 1Unea aceasta morbidă nu s-ar fi transformat într-o iubire Iu vr 5late ea însaşi mci nu dorea altceva! Trădarea era" ^ mS& ° J*§mse Pîna m adîncul inimii şi inima ei nu cind S ^ *erte ^^ atît de uşor- Clipa razbunaru sosise care f UU Se aştePta' Şi toată amărăciunea, tot veninul pe revârs agnita îl strînsese în sine, picătură cu picătură, se tradasemsc' ^^ v°ia ei! îl trădase pe Mitea, dar se 1 Pe ea însăşi! Şi acum, că dăduse totul pe faţă, încor-

304

darea care o stapînise pînâ atunci o paraşi dintr-o d veni să intre în pămînt de ruşine. Cuprinsă de o noua • ^' nervi, martora se prăbuşi plîngînd şi ţipînd. o ^^ numaidecît şi o scoaseră pe sus din sală. In momentul răcnind ca ieşită din minţi, Gruşenka se repezi spre Mit " de furtunos, încît cei din jur nu mai apucară s-o opreasc - Mitea! strigă ea. Vipera asta te-a mîncat fript! Ei a aţi văzut-o şi dumneavoastră de ce e-n stare!... adăugaeac clocotire de ură, adresîndu-se tribunalului.



La un gest al preşedintelui, gardienii se apropiara d Gruşenka, încercînd s-o scoată cu forţa din sală. Femeia insa se împotrivea din răsputeri şi se zbătea în braţele lor, cautînd cu orice preţ să ajungă la Mitea. La rîndul său, acuzatul san în picioare cu un răcnet sălbatic şi, dacă nu erau paznicii sal înşface, într-o clipă ar fi fost lîngă ea.

Da, cred că doamnele din asistenţă au avut toate motivele să fie mulţumite, fiindcă era într-adevăr un spectacol extraoi dinar! Mi~aduc aminte că după aceea se prezentă din nou la bară medicul venit de la Moscova, probabil că preşedintele trimisese aprodul să-l cheme ca să se ocupe de Ivan Fiodorovici. Doctorul declară că bolnavul avea o criză foarte puternică şi că, starea lui fiind extrem de gravă, ar trebui transportat fără întîrziere acasă. Răspunzînd apoi întrebarita puse de procuror şi de avocat, confirmă că în urmă cu doua zile Ivan Fiodorovici venise la dînsul să-l consulte şi ca« atunci chiar diagnosticase o febră cerebrală, dar că pacientu-refuzase să se îngrijească. „Nu mai era în deplina posesie facultăţilor lui mintale, mi-a destăinuit că are deseori ha» cinaţii, că i se întîmplă să se întîlnească pe stradă cu di^e persoane decedate şi că în fiecare seară primeşte vl ^ satanei", spuse în concluzie doctorul. încheindu-şi depo eminentul medic moscovit se retrase. Scrisoarea divulg Katerina Ivanovna rămase să figureze printre co [ delicte. După o scurtă deliberare, curtea decise sa con

565

.. dispunînd totodată ca declaraţiile neprevăzute & - ultimă instanţă de Katerina Ivanovna şi de Ivan făcute ^ ^.^ consemnate înprocesul-verbal. ^ t însă intenţia să înfăţişez punct cu punct toată pro- altfel, depoziţiile celorlalţi martori n-au făcut

a repete şi să confirme ceea ce se spusese pinâ atunci,

• HrpDt fiecare dintre ele a adus noi detalii semnifica-deşi,ce'1 v' ■ ■

n asa cum am avut ocazia să arăt mai înainte, toate

tivC- L'<^'

lucruri vor fi semnalate în rechizitoriul procurorului, care îl voi reproduce mai încolo. în sală domnea o stare de tremă nervozitate, toată lumea era ca electrizată de ultima catastrofă si aştepta cu înfrigurare sfîrşitul iminent, rechizito­riul, pledoaria şi sentinţa. Se vedea foarte bine că Fetiukovici era consternat din pricina mărturisirilor Katerinei Ivanovna; procurorul, în schimb, se simţea într-al nouălea cer. După ce se termină audierea tuturor martorilor, dezbaterile fură sus­pendate timp de aproape un ceas. în sfîrşit, preşedintele deschise din nou şedinţa. Cred că era opt seara cînd Ippolit Kirillovici, procurorul, îşi începu rechizitoriul.

VI RECHIZITORIUL. CARACTERIZĂRI

fa momentul cînd se ridică să ia cuvîntul, Ippolit ovici era stâpînit de un tremur nervos; fruntea şi îi erau înrourate de broboane reci de sudoare şi parcă-l lua cînd cu cald, cînd cu frig, după cum



? ^î

' Din Punctul lui de vedere' dis"

'itreB Sta tre^u^a fie un cnef d'oeuvre, capodopera unei ar fi jveXistente' ntecul său de lebădă. Şi într-adevăr, dacă lebâ(iaPosibiutatea sâ-şi presimtă sfîrşitul, comparaţia cu Pe ,je ,. ^ pentru ultima oară înainte de moarte ar fi fost Qreptăţită, deoarece nouă luni mai tîrziu procu-

------------------------ -----------^H

rorul se stingea răpus de o tuberculoza galopanta p ^~ focul inimii lui şi toată inteligenţa în aceasta cuvîntar & l° cu seama, dovedi - lucru la care nimeni nu s-ar fi a« ' serioase preocupări sociale şi un interes deosebit pe serie de probleme „arzătoare", bineînţeles, în măsura în " bietul Ippolit Kirillovici era în stare sa le sesizeze R C zitoriul reuşi să impresioneze în primul rînd prin sincenta lui: procurorul credea cu tot dinadinsul că inculpatul e vinovat; nu-l acuza din ordin sau din obligaţie profesional şi nici nu cerea ca omorul să fie „răzbunat" pentru a respecta litera legii, ci fiindcă era sincer animat de dorinţa de a „salva societatea". Chiar şi publicul feminin, care în genere nu avea prea mare simpatie pentru Ippolit Kirillovici, trebui să recunoască pînă la urmă ca rechizitoriul făcuse o impresie extraordinară asupra asistenţei. Acuzatorul public rosti primele cuvinte cu o voce dogită, tremurătoare, dar, pe măsură ce vorbea, glasul său căpăta tot mai multă amploare, făcînd să răsune toată sala la sfîrşitul peroraţiei. în schimb, cînd termină, îl cuprinse o slăbiciune atît de mare, incit puţin

lipsi ca să nu leşine.

„Domnilor juraţi, începu procurorul, procesul care se judecă azi a făcut multă vîlvă în toată ţara. Dar de ce sâne mirăm şi pentru ce să fim atît de alarmaţi? Tocmai noi, care sîntem obişnuiţi cu lucrurile de felul acesta! Ceea ce ar trebui să ne pună pe gînduri, la drept vorbind, este tocmai con­statarea că asemenea crime fioroase au încetat să ni se pară chiar atît de îngrozitoare. Asta ar trebui sa înspăimînte în primul rînd, faptul că am ajuns să ne far*11 rizâm cu monstruozităţile, nu crima savîrşitâ de cutare ^ cutare individ, care rămîne totuşi un fenomen izolat! L _ fie pricinile ascunse ale apatiei noastre, cum se exp ^ indiferenţa noastră faţa de asemenea cazuri, faţa oe ^ semne ale vremii ce nu par sa prevestească un vii trandafiriu? Sa fie de vina oare cinismul nostru, ep prematură a gîndirii şi a imaginaţiei ce se observa

567


■ noastre atît de tinere şi totuşi atît de timpuriu societ P Moţiunile noastre morale complet răsturnate sau

■ aceste noţiuni sînt pur şi simplu inexistente? lata o 'a''tU - treagâ de probleme chinuitoare, de care nu ma voi



5606 ,m Hesi fiecare cetăţean trebuie să-şi dea osteneala -ncupa acum, uv* _

h dator - să le rezolve. Presa noastră, ale cărei începu-



6 • înt încă timide, a şi adus totuşi unele servicii societăţii, . numai datorită ei am ajuns să cunoaştem în toată amploarea lor consecinţele nefaste ale unei deşănţări neîngrădite de „unic şi ale destrămării morale! Ziarele ni le înfăţişează cu regularitate, aşa încît acum toată lumea e mereu la curent cu lucrurile acestea, chiar dacă nu frecventează sălile tribuna­lelor, ale căror şedinţe au devenit publice sub actuala dom­nie. Şi ce ne mai este dat să citim zi de zi în paginile lor? Tot felul de monstruozităţi ce fac să ţi se încrînceneze carnea şi faţă de care asasinatul judecat aici rămîne în umbră, pare chiar un caz cu totul banal. Şi mai important este însă faptul că marele număr de procese penale înregistrat la noi în ţară, constituind, ca să zic aşa, un fenomen naţional, a ajuns sa fie un motiv de îngrijorare generală, o adevărată calamitate, ce ameninţă să ne lovească şi împotriva căreia, ca împotriva oricărui flagel social, este greu de luptat. Undeva, un tînăr şi strălucit ofiţer din înalta societate, un debutant în viaţă şi în caneră, înjunghie pe furiş, în chipul cel mai abject şi fără nici

dram de remuşcare, un biet funcţionar, un om care-l aju-torase si fată a



v- idia ae care era îndatorat, şi pe servitoarea acestuia,

puna mîna pe o poliţă şi să-l jefuiască de bani. «O să-mi

Yüklə 2,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin