Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
___________________________ dieze prin poşta rudeloi ei, răspunse ritos: „Cînd banii, nu i-am spus să-i trimită imediat; simţisem ca situaţie destul de dificilă... în momentul acela ■ încredinţat cele trei mii de ruble cu condiţia să le exn a^ cînd va putea în decurs de o lună. Nu trebuia sa-şi fac sînge rău din pricina acestei datorii..." Dar cum n-are rost, cred, să reproduc textual fiece îm bare ce i s-a pus împreună cu răspunsul respectiv, mă mulţumi să redau numai esenţialul mărturiilor ei. - Eram ferm convinsă c-o să aibă toată grija să trimită banii cînd o să-i primească de la tatăl lui, explică dînsa răspunzînd la o nouă întrebare. Totdeauna am fost încredinţată că banii nu înseamnă nimic pentru el şi că este cinstii pînă în adîncul sufletului... Mi-am dat seama ca este de o corectitudine perfectă... în chestiunile băneşti. De altfel, era sigur c-o să capete cele trei mii de ruble cu care îi rămăsese dator tatăl lui - mi-a vorbit de cîteva ori despre asta. Ştiam ca e în conflict cu dînsul şi am avut tot timpul convingerea ca bătrînul l-a nedreptăţit. Nu-mi aduc aminte să-l fi auzit ameninţîndu-l vreodată. Cel puţin în prezenţa mea nu i-a scăpat nici un cuvînt care să poată fi luat drept o ameninţate. Dacă s-ar fi gîndit să vină la mine, l-aş fi liniştit numaidecît. i-aş fi spus că n-are nici un rost să se frămînte atîta din pn-cina unei biete datorii de trei mii de ruble, dar n-am mai dat ochii cu el de atunci... iar eu... fusesem pusă într-o asemenea situaţie că... mi-ar fi fost imposibil să-l chem... De altfel, iw puteam să am nici un fel de pretenţii în privinţa acestei datorii, adăugă ea apăsat. Şi el mi-a întins cîndva o mina ajutor, oferindu-mi o sumă mult mai mare decît asta. pe am acceptat-o fără şovăire, cu toate că n-aveam de uno ştiu pe atunci c-am să fiu în măsură vreodată să-i re datoria... 545 cuna ca o sfidare. O clipă mai tîrziu i se dădu ■ Fetiukovici, care putu sâ-i pună la rîndul sau iui V®* ' s„a jntîmplat mai demult - nu-i aşa? Curînd după • unoscut, şi nu aici în localitate? începu precaut avo- CCV 'întind numaidecît că balanţa s-ar putea înclina în CaW' a clientului său. (în paranteză fie spus, deşi fusese al chemat de la Petersburg datorită în parte insistenţelor rinei Ivanovna, Fetiukovici habar n-avea de cele cinci • de ruble pe care i le dăduse Mitea odinioară în oraşul ei tal cînd, impresionată de gestul acestuia, se plecase „pînă la pămînt" în fata lui. Şi Katerina Ivanovna nu-i spusese nimic! în orice caz, era destul de curios că-i ascunsese lucrul acesta. De unde se putea presupune, şi pe bună dreptate, că pînâ în ultima clipă nici ea nu ştiuse dacă o să povestească sau nu în instanţă episodul respectiv şi că lăsase totul la voia întîmplârii, aşteptînd o inspiraţie de moment.) Nu, niciodată n-am să pot uita scena asta! Martora începu să povestească cu de-amănuntul, de la un capăt la altul, tot, absolut tot acest episod despre care Mitea îi vorbise lui Alioşa, şi cum se plecase „pînâ la pămînt" în faţa lui, şi pricina pentru care fusese nevoită să-i primească ajutorul, şi ce se întîmplase cu tatăl ei, şi cum ajunsese să se ducă la Mitea acasă, ferindu-se totuşi să pomenească un singur cuvînt, să facă o cît de mică aluzie la faptul că Mitea îi propusese ■Morii ei »s-o trimită pe Katerina Ivanovna la el după bani". ecu sub tăcere cu mărinimie acest amănunt şi nu se sfii să isească deschis că singură, da, singură se gîndise ir). Ci sk alerge la tînărul ofiţer, ascultînd numai imboldul treb •' ^ Sţ)eran^a ca--- va ^buti să-l înduplece să-i dea suma tot - ClOasa' ^ra într-adevăr o scenă zguduitoare! Tremuram silind rat' ascu^în(i-O- Toată sala era numai ochi şi urechi, Se Sa nu piardă nici o vorbă. Aşa ceva încă nu se mai nic* nu se auzise la noi în oraş; oricît de indiferenta 546________________________________ faţă de opinia publică ar fi fost Katerina Ivanovna n' s-ar fi aşteptat din partea unei fete atît de orgolioase " ^ la o mărturisire atît de sincera, la un asemenea & ^ neprecupeţit, la o autoflagelare atît de cumplită! Şi pem °lu Ca să-l scape dintr-o grea încercare pe omul care o trad ^ o jignise profund! Şi ca să-i uşurez cît de cît situaţia, cîsf ■5' bunăvoinţa juraţilor! într-adevăr, imaginea ofiţerului fusese în stare să-şi dea ultimii bani - cinci mii de ruhl adică tot ce-i mai rămăsese din averea lui, înclinîndu-se ol de respect în faţa unei copile neprihănite - era arătată înti lumină simpatică, atrăgătoare, dar... în momentul acela nu ştiu de ce am avut o strângere de inimă. Presimţeam, poate puhoiul de clevetiri pe care aveau să-l dezlănţuie (aşa cum de altfel, s-a şi întîmplat) declaraţiile astea! îndată după proces, gura lumii începu să foarfece, vorbind cu fel de fel de subînţelesuri ironice despre depoziţia Katerinei Ivanovna, fiindcă, ziceau unii şi alţii, povestea cu ofiţerul nu părea chiar atît de verosimilă; în orice caz, era greu de crezut c-o lăsase pe tînăra fată să plece aşa cum venise, „mulţumindu-se numai cu o plecăciune respectuoasă". Se făceau chiar aluzii la nu ştiu ce „omisiune" din partea martorei, care trecuse prea repede peste anumite detalii. „Şi chiar de-ar fi spus numai adevărul, fără să ascundă nimic, comentau cele mai respectabile doamne din societate, rămîne totuşi întrebarea. «Se cuvine ca o fată cumsecade să facă asemenea pas, chiar dacă era în joc soarta tatălui său?»" Se poate oare ca o persoană atît de inteligentă şi de rezonabilă cum era Katerina Ivanovna să nu-şi fi dat seama din capul locului de toa comentariile răutăcioase pe care în mod inevitabil avea sa prilejuiască purtarea ei? Fireşte că da, şi totuşi se lb! E dăt îă că ac pniejuiasca puruuca ci: i uv^ ~« ~~, v*----, hotărise - meargă pînă în pînzele albe! E adevărat însă că aceste ca nii veninoase începură a fi vînturate mult mai tîrziu, p »aie
nii veninoase încep că în primul moment toată lumea din sală, fără doar ^ fu copleşită de emoţie. Pînă şi juraţii ascultau martu
■ ivanovna cu sfinţenie, într-o tăcere smerită, respec-ptenri curoruj nu-şj permise să-i pună nici o întrebare, tuoaS '. -cj se înclină adînc în faţa ei. O, nici vorbă, se i^ ^e roape stapîn pe situaţie! Cîştigase un avantaj incal- S^6| fiindcă era imposibil de crezut că un om atît de bine culacii,
intenţionat, care dăruise cu atîta generozitate cinci mii de adică tot ce avea la sufletul lui, putea fi în stare sâ-şi în puterea nopţii ca sâ-l jefuiască de trei mii de UVki i Fetiukovici avea acum la îndemînă un temeinic argu-ent pentru a respinge cel puţin acuzaţia de tîlhărie. „Cazul" înfăţişa dintr-o dată într-o lumină nouă. O adiere de sim-atie faţă de Mitea înviorase atmosfera din sală. Cît despre el Am auzit spunîndu-se mai apoi că, în timp ce Katerina Ivanovna făcea declaraţiile arătate mai sus, încercase de vreo două ori să se ridice în picioare, apoi se prăbuşise pe bancă, îngropîndu-şi faţa în palme. în momentul cînd însă martora sfîrşi de yorbit, acuzatul întinse braţele spre ea şi exclamă cu lacrimi în glas: -Katia, de ce m-ai nenorocit? Şi izbucni în plîns, ca după o clipă, venindu-şi în fire, să strige din nou: - Acum soarta mea e pecetluită! Pe urmă încremeni ca o stană de piatră, cu dinţii încleştaţi şi braţele încrucişate pe piept. Katerina Ivanovna rămase mai departe în sală, luînd loc pe scaunul ce-i fusese rezervat. Era Palidă la faţă şi stătea cu ochii pironiţi în podele. Persoanele care se ^au în preajmă povesteau că o bună bucată de vreme uPâ aceea tremurase ca scuturată de friguri. în sfîrşit, apro-d"l strigă numele Gruşenkăi.
ra de graţie lui Mitea. Dacă nu s-ar fi produs acest inci-uent sînt • c ' l c°nvins - şi toată lumea susţinea acelaşi lucru, pe orie' e^' l~au confirmat în unanimitate juriştii - că în acuzatul ar fi beneficiat cel puţin de circumstanţe -------------------------------------------------------- atenuante. Despre asta vom avea prilejul sa încolo. Deocamdată ne vom ocupa de Gruşenka. Martora apăru îmbrăcata şi ea tot în negru, cu snl sau şal pe umeri. Lunecînd fără zgomot pe podele, cu n lin, vătuit, şi cu o uşoară legănare din şolduri, aşa cum C uneori femeile ceva mai trupeşe, Gruşenka se apropie de h ' cu privirea aţintită asupra preşedintelui, fără să se uite n dreapta, nici în stînga. Mi se păru nespus de frumoas momentul acela; n-aveam deloc impresia c-ar fi fost m palidă ca de obicei, aşa cum pretindeau mai apoi cîtev cucoane, care susţineau câ intrase în sală cu o figura înco dată şi că i se citea răutatea pe faţă. Cred că era numai extrem de nervoasă şi în acelaşi timp stingherită peste măsura de privirile dispreţuitoare şi curioase ale publicului ahtiat de scandaluri. Gruşenka era una dintre acele firi trufaşe, incapabile să suporte dispreţul, care iau foc imediat ce li se pare ca cineva le desconsideră cît de cît şi, încinse de mînie, abia aşteaptă un prilej ca să răbufnească. Probabil că se simţea şi puţin intimidată, şi în acelaşi timp îi era ruşine de timiditatea ei, aşa încît nu poate fi nici un motiv de mirare ca depoziţia sa nu reuşi să păstreze un ton ceva mai echilibrat, fiind, dimpotrivă, cînd învolburată de izbucniri mînioase, cînd arogantă, cînd de o grosolănie supărătoare, pentru ca, mai apo:, aducîndu-şi sieşi tot felul de acuzaţii, în glasul ei să se simtă o convingere pornită din inimă şi o sinceră dorinţă de autoflagelare. Vorbea uneori ca şi cînd s-ar fi azvîrlit într-o prăpastie. „Fie ce-o fi, nu-mi pasă, trebuie să spun şi asta-întrebată despre relaţiile ei cu Fiodor Pavlovici, răspunse scurt şi cuprinzător: „Fleacuri, ce sînt eu de vina dacă i-căzut cu tronc?", ca după o clipă să declare: „Ba nu, eu păcătoasa, fiindcă mi-am bătut joc şi de unul, şi de cela1 de al batrîn şi de ăsta de aici. Din pricina mea arnîndoi $i frînt gîtul. Toate s-au întîmplat numai din vina mea! N ^ cum veni vorba la un moment dat de Samsonov: „ 549
n-am de dat nimănui socoteala! ripostă ea agre-l16 1 ăsta mi-a făcut un mare bine la vremea lui, m-a s'Va uită din noroi, atunci cînd părinţii mei m-au arun-SC°S' H muri". Preşedintele îi atrase atenţia pe un ton destul cat" .. . C4 trebuie sa răspundă exclusiv la întrebări, fără în amănunte inutile. Gruşenka se îmbujora toată şi să inffe ui <" ochii începură să-! scapere. m văzuse niciodată plicul cu bani, auzise numai despre j la banditul acela", care-i dăduse de ştire că Fiodor vl0vici pusese deoparte trei mii de ruble într-un plic. Moşi pe groşi, îl purtam numai cu vorba ca să-mi bat joc de el putea să m-aştepte mult şi bine, că tot nu m-aş fi dus..." - Cine-i „banditul" despre care aţi pomenit adineauri? se interesă procurorul. - Cine? Smerdiakov, lacheul care l-a omorît pe stăpîn-su şi s-a spînzurat şi el aseară! Fireşte, i se cerură numaidecît explicaţii asupra motivelor pe care se baza o acuzaţie atît de categorică, dar nici ea nu putu să aducă o dovadă precisă. - Aşa mi-a spus Dmitri Fiodorovici şi aşa trebuie să fie, dacă spune el. Toată nenorocirea i se trage de la femeia aceea de care s-a despărţit, să ştiţi că numai ea e de vina. Fiţi siguri de asta! adăugă Gruşenka, tremurind toată, cu o voce înveninată de ură. ru rugată din nou să arate cine era persoana la care făcea aluzie. - Cine? Domnişoara aia, Katerina Ivanovna. M-a chemat la dînsa şi m-a tratarisit cu ciocolată, credea c-o sa ma e aşa, cu una, cu două. N-are nici un pic de obraz, zau ^ •• eşedintele o întrerupse cu asprime, punîndu-i în fe . a~'1 aleagă mai bine cuvintele. Dar inima ei de geloasă se aprinsese: era hotarîtâ să meargă pînâ în sie albe. - Atunci cînd inculpatul a fost arestat la Mokr procurorul, ca şi cînd şi-ar fi reamintit deodată de ce 'SPUSt lumea care era de faţa v-a văzut cum aţi dat buzna d ' °at" vecina strigînd: „Numai eu sînt vinovata, împreuna treh ^ mergem la ocna!" Prin urmare, în momentul acela *■ ^ " "Şi duit
neavoastră aţi fost convinsă ca-şi omorîse tatăl. - Nu mai ţin minte ce-am simţit atunci, ras Gruşenka. Auzeam pe toată lumea strigînd că l-a omo " taicâ-său, şi în momentul acela mi-am dat seama că totul ^ întîmplat numai din vina mea, că numai din pricina mea 1 ucis. Dar cînd mi-a mărturisit cu gura lui că e nevinovat l-am crezut pe cuvînt, aşa cum îl cred şi acum şi am sa-l cred tot deauna: omul ăsta nu e în stare să mintă! Cînd Fetiukovici îi puse la rîndul său întrebări, printre altele mi-aduc aminte că-i ceru unele lămuriri în legătura cu Rakitin, interesîndu-se dacă într-adevăr primise cele douăzeci şi cinci de ruble pe care i le făgăduise „ca să i-l aducă pe Aleksei Fiodorovici Karamazov". - Păi nu-i nici o mirare c-a primit! confirmă cu un zîmbet ironic Gruşenka. Mereu venea după cerşit; cred că-mi ciupea, aşa, vreo treizeci de ruble pe lună, bani de buzunar, fiindcă avea ce să mânînce şi să bea, aşa că nu-i plîng de milă! - Dar ce vă determina să fiţi atît de generoasă cu domnul Rakitin? insistă Fetiukovici, cu toate ca preşedintele stătea ca pe ace pe jilţul lui. - Păi dacă mi-e văr! Mamele noastre erau surori. însam-a rugat să nu-l dau de gol aici, i-e ruşine cu mine. Toata lumea rămase grozav de mirata aflînd aces amănunt necunoscut pînă atunci; nimeni din tot oraşul nu § nimic, şi tot aşa şi la mînâstire, ba chiar şi Mitea habar n-a^e Am auzit apoi ca Rakitin se făcuse roşu ca un rac. Cu pu înainte de a fi chemată în sală, Gruşenka aflase de la cin ca depoziţia lui fusese defavorabilă acuzatului şi era sup foc pe el. Discursul plin de o nobilă însufleţire al doflinu 55,
^ ^ t
de priviri dispreţuitoare se aţintiră asupra ei mentul cînd, terminînd tot ce avea de spus, luă loc în in) ia o distanţă respectabilă de Katerina Ivanovna. în timp S ascundea la întrebări, Mitea stătuse neclintit ca o stană de • tră în boxă, cu ochii pironiţi în pămînt, fără să scoată o vorbă. în sfîrşit, venise şi rîndul lui Ivan Fiodorovici să fie audiat V CATASTROFA Trebuie să menţionez că Ivan fusese chemat înaintea lui Alioşa. Grefierul însă îi adusese la cunoştinţă preşedintelui câ. din cauza unei indispoziţii subite sau a unei crize neaşteptate, martorul nu putea sa se prezinte, dar câ de îndată ce se va simţi mai bine, va fi în măsură să-şi facă depoziţia. Lucrul acesta nu se află decît mai tîrziu; la început nimeni nu-i daduse vreo atenţie. Astfel încît apariţia lui, în primul oment, trecu aproape neobservată. Martorii principali, Pintre care se numărau şi cele două rivale, fuseseră audiaţi, "nozitatea publicului, satisfăcută. Lumea începea să dea fi h £ °^osea^a- Mai erau cîteva persoane care aşteptau să ceea ^^ m ^ mstanţei şi ale căror declaraţii, după tot e se spusese mai înainte, nu putea sâ prezinte vreo Tim f"14 de°sebită, nici sâ aducă vreun element nou. ""Pul trecea. Ivan Fiodorovici se apropie de bara cu o încetineai peranta, fara sa privească pe nimeni, cu capul în pamîm cînd ar fi cumpănit ceva în minte. Era corect îmbrăcat ^ ^ avea un aer bolnăvicios, aşa cel puţin îmi făcea impres' ^ citea o suferinţă ascunsă pe obrazul lui pămîntiu, ca de m bund. într-un tîrziu abia, ridică agale ochii şi roti o pn tulbure prin sală. în momentul acela, Alioşa sări brusc picioare, scăpînd un geamăt care îmi stăruie şi acum în urech deşi nimeni aproape sau prea puţini l-au auzit. Preşedintele atrase atenţia martorului că, nefiind obligat să facă o depoziţie sub prestare de jurămînt, are dreptul sa nu răspundă la întrebări dacă nu vrea, dar că, bineînţeles, este dator să spună ce-i dictează conştiinţa etc, etc. Ivan Fiodorovia îl asculta, privindu-l cu ochii împăienjeniţi. Deodată, pe chipul lui prinse a flutura un zîmbet şi, în clipa cînd preşedintele, care se uita la el cu mirare, termină de vorbit, Ivan Fiodorovici izbucni într-un hohot de rîs. - Altceva? întrebă el incisiv. Publicul încremeni, bănuind o întorsătură neaşteptata Preşedintele părea îngrijorat. - Poate că... nu vă simţiţi încă restabilit?... întrebă el, căutîndu-l din ochi pe grefier. - Puteţi fi liniştit, Excelenţă, mă simt destul de bine, şi sînt chiar în măsură să vă împărtăşesc unele lucruri interesante, răspunse calm şi cît se poate de ceremonios Ivan Fiodorovici. - Aveţi ceva deosebit să ne comunicaţi? întrebă în continuare preşedintele, păstrind încă o umbră de îndoială. Martorul puse din nou ochii în pămînt şi stătu aşa clipe, apoi ridică fruntea şi răspunse şovăitor: - Nu, nu am. Nu am... nimic deosebit. I se puseră cîteva întrebări la care răspunse cu ju: de gura şi foarte laconic. Tot ce spunea era logic şi itural-
g p dar se vedea că-i e silă să vorbească şi parcă din ce în c KARAMAZOV 553 FRATfi__---------~ ■—"^ ■ iehamite. De cele mai multe ori se mulţumi să ^ace a ■ ■ Nu ştiu". Bunăoară, nu ştia nimic despre răfuielile • dintre Dmitri Fiodorovici şi taicâ-sâu. „Şi nici nu ban nteresat vreodată", adăuga el. îl auzise într-adevăr pe m'a proferînd ameninţări la adresa batrînului, iar despre ^cul cu bani aflase de la Smerdiakov. Mereu acelaşi lucru, rosti el la un moment dat cu o . obosită, întrerupîndu-se la mijlocul unei fraze. Nu am „imicnousăvăspun. _ Văd că sînteţi slăbit şi înţeleg foarte bine sentimentele dumneavoastră... încuviinţă preşedintele. Adresîndu-se apoi procurorului şi apărării, se interesă dacă mai au de pus vreo întrebare martorului, cînd deodată Ivan Fiodorovici se rugă cu o voce istovită: - Daţi-mi voie să mă retrag, Excelenţă, mă simt foarte râu. Şi fără să mai aştepte asentimentul preşedintelui, se îndreptă spre ieşire. După cîţiva paşi însă se opri locului, ca şi cînd ar fi chibzuit ceva în sinea lui, zîmbi uşor şi se întoarse din drum. - îmi cer iertare, Excelenţă, dar am făcut şi eu ca mireasa aceea de la ţară... Ştiţi... care zicea: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu vreau, nu mă gătesc!" Toată lumea umbla după ea cu sarafanul şi să-i prindă vălul pe cap să meargă la cununie şi ea o ţinea una şi buna: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu Vreau'nu mă gătesc!" E o ilustrare a umorului nostru popular... - Ce vreţi să spuneţi? întrebă preşedintele încruntat. ~ veţi vedea imediat, zise Ivan Fiodorovici, scoţînd cu o
■"" Danu care erau în plicul acela (şi arătă cu capul spre fost ^ Care Se a^au C0IPurile delicte). Suma pentru care a tg r ls tatăl meu. Unde să-i pun? Domnule grefier, fii bun 8 Ş1 da-i dumneata mai departe. Grefierul se apropie să ia teancul pe care-l întinse preşedintelui. - Dar cum se face c-au ajuns în mîinile dumneavoa dacă sînt într-adevăr banii cu pricina? se mira preşedim 1 - Mi i-a încredinţat chiar ucigaşul, adică Smerdiak Am fost la el aseară, înainte de a se fi spînzurat. El l-a om pe tata, nu fratele meu. El a săvîrşit crima, îndemnat A mine... Cine nu doreşte moartea tatălui său?... - Sînteţi în toate minţile? rosti fără să vrea preşedintele - Ba bine că nu! Am mintea întreagă, vă garantez întreagă şi ticăloasă, la fel de întreagă şi de ticăloasă ca şi a dumneavoastră, ca şi minţile acestor... m-mutre! scrîşni el dispreţuitor şi cu ură, întorcîndu-se subit cu faţa spre public Toţi şi-au ucis părinţii şi acum uite ce mutre înspăimîntate fac! Toţi joacă teatru şi aruncă praf în ochii celorlalţi Ipocriţilor! Nu e unul care să nu dorească moartea lui taicâ-sau' O lighioană înghite pe alta... Dacă s-ar adeveri ca nu e vorba de nici un paricid, ar sări în sus toţi scandalizaţi şi ar pleca pe aci încolo furioşi... Vor spectacole!... „Pîine şi jocuri de circ!" Asta vor. Dar nici eu nu sînt mai breaz! N-aveţi cumva puţină apă? Daţi-mi să beau puţină apă, pentru numele lui Dumnezeu! gemu deodată Ivan, apucîndu-se cu mîinile de cap.
Grefierul se repezi spre el. Alioşa sări de la locul sau strigînd: „E bolnav, nu luaţi în serios vorbele lui, are lebr ■ aiurează!" Katerina Ivanovna se ridică brusc de pe scaun. uitîndu-se la Ivan Fiodorovici înmărmurită de spaima. I"1 se sculă în picioare; un zîmbet dureros îi schimonosea gu se uita fix la fratele său, sorbindu-i fiece cuvînt. , - Fiţi pe pace, nu sînt nebun, sînt un criminal, atlta , ja un Nu şi nebun! continua Ivan. Nu puteţi avea pretenţie Qe criminal să fie un bun orator! adăugă el fără nici o no rîzînd forţat. KARAMAZOV 555
era ~^ panit de acest incident, procurorul se apleca sa-i va preşedintelui. Juraţii şopteau între ei. Fetiukovici 1 . oCj1j şi urechi. Toată lumea încremenise în banei, d se se mai întîmple Preşedintele se ă vadă ce o se se mai întîmple. Preşedintele se actep a dezmetici în sflrşit. Tin să atrag atenţia martorului ca se exprimă într-un , cam confuz, folosind un limbaj nepermis! V-am ruga, • dacă se poate, să vă liniştiţi şi după aceea să continuaţi oziţia.-- evident, dacă aveţi într-adevar ceva de spus. Cu puteţi dovedi destăinuirea pe care ne-aţi făcut-o adineauri... dacă nu cumva sînt simple halucinaţii? - Tocmai aici e toată dificultatea: n-am nici un martor. Decît doar dacă jigodia de Smerdiakov v-ar trimite de pe lumea cealaltă - ceea ce nu cred - depoziţia... într-un plic. Fiindcă dumneavoastră, cum văd, aveţi nevoie de plicuri, său poate că v-ajunge ăsta de aici. N-am martori... în afară poate de unul singur... continuă el misterios. - Ce martor? Nu ne puteţi spune numele lui? - E un martor cu coadă, Excelenţă, a cărui prezenţă s-ar putea să pară căm deplasată aici. Le diable n'existe point! Nu merită sâ-i daţi nici o atenţie, e un drac de duzină, destul de obscur! adăugă el confidenţial, devenind serios dintr-o dată. rebuie să fie ascuns pe undeva, pe aici, dacă nu chiar sub
P sa tac, şi el îmi vorbea de nu ştiu ce transformări geolo- c Ce'" Ce nerozie! Puneţi-l în libertate pe acuzat... cred şi eu ce rf °nvine sa cînte imnuri, se simte cu inima împăcata! Şi Vank°â Un nemernic beat urla de~ti sparge urechile: „La Piter mj P'ecat!" Eu, pentru doua secunde de fericire, aş da şi cun0 n de cvadrilioane! Dumneavoastră arest etl- Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|