Umberto Eco n
Yüklə 1,4 Mb.
|
|
BC CX) DE EF KD 6E BF BC CEDFEGFHGIHK
BK CK CHQIEK CIlDK]
C CH HI ;k IK S c z o C/3 c p Prima figură A doua figură A treia figură A patra figură Fig. 4.1. Demnităţile şi roţile lulliene 52 ÎN CĂUTAREA LIMBII PERFECTE ARS MAGNA A LUI RAIMUNDUS LULLUS 53
Ars se foloseşte de un alfabet din nouă litere, de la B la K, şi de patru figuri (vezi fig. 4.1). într-o tabula generalis care apare în diferite lucrări ale sale, Lullus stabileşte o listă a celor şase mulţimi, de cîte nouă elemente fiecare, ce reprezintă conţinuturile atribuibile, în ordine, celor nouă litere. Astfel, alfabetul lullian poate vorbi de nouă Principii Absolute (numite şi Demnităţi Divine), graţie cărora Demnităţile îşi comunică reciproc natura şi se difuzează în creaţie, nouă Principii Relative, nouă tipuri de întrebări, nouă Subiecte, nouă Virtuţi şi nouă Păcate. După cum precizează Lullus, cu o evidentă trimitere la lista aristotelică a categoriilor, cele nouă demnităţi sînt subiecte de predicaţie, în timp ce restul de şase serii sînt predicate. Aceasta va explica de ce în combinatorie, cu toate că adesea subiectul şi predicatul îşi schimbă funcţia, de multe alte ori variaţiile de ordine sînt excluse. Prima figură. O dată atribuite literelor cele nouă Principii Absolute, sau Demnităţi (cu adjectivele ce decurg din ele), Lullus trasează toate combinările posibile ce pot uni aceste principii prin predicaţii de tipul „Bunătatea e mare", „Măreţia e glorioasă" etc. Cum principiile apar sub formă substantivală cînd sînt subiect şi sub formă adjectivală cînd sînt predicat, fiecare linie din poligoanele înscrise în cercul din prima figură trebuie citită în două sensuri (se poate citi „Bunătatea e mare" şi „Măreţia e bună"). Aşa se explică de ce liniile sînt 36, dar de fapt combinările sînt 72. Figura ar trebui să permită silogisme regulate. Pentru a demonstra că Bunătatea poate fi mare ar trebui să se argumenteze: „Tot ceea ce este preţuit de măreţie este mare - dar bunătatea este ceea ce este preţuit de măreţie - deci bunătatea este mare". Din acest prim tabel sînt excluse combinările autopredicatorii cum sînt BB sau CC, întrucît pentru Lullus premisa „Bunătatea este bună" nu permite găsirea unui termen median (în tradiţia aristotelică „toţi A sînt B - C este un A - deci C este un B" reprezintă un bun silogism pentru că termenul median A, mulţumită 1. Ne vom raporta la ediţia scrierilor lulliene publicată în 1598 la Strasbourg, întrucît la ea se va raporta tradiţia lulliană, cel puţin pînă la Leibniz. Aşadar, atunci cînd se citează ăin Ars generalis ultima din 1303, se va vorbi de Ars magna, pentru că în această ediţie textul se intitulează Ars magna et ultima. căruia se operează, aşa zicînd, sudura dintre B şi C, este aşa cum se cuvine aranjat potrivit anumitor reguli). A doua figură. Serveşte la definirea principiilor relative în conexiune cu triplete de definiţii. Relaţiile servesc la punerea în conexiune a Demnităţilor Divine cu cosmosul. Această figură nu priveşte nici o combinatorie, fiind pur şi simplu un artificiu vizual-mnemonic ce permite amintirea rapoartelor fixe dintre diferite tipuri de relaţie şi diferite tipuri de elemente. De exemplu, atît diferenţa, cît şi concordanţa şi contrarietatea pot fi considerate în raport cu (i) două elemente sensibile, cum sînt „piatră" şi „plantă", (ii) un element sensibil şi unul intelectual, cum sînt „suflet" şi „corp", (iii) două unităţi intelectuale, cum sînt „suflet" şi „înger". A treia figură. Aici Lullus examinează toate grupările posibile de cîte două litere. Pare să excludă inversiunile de ordine, căci rezultatul e de 36 de perechi, inserate în ceea ce el numeşte 36 de camere. De fapt, inversiunile de ordine sînt luate în considerare (iar camerele sînt virtual 72) pentru că fiecare literă poate deveni şi subiect, şi predicat („Bunătatea este mare" dă, de asemenea, „Măreţia este bună" : Ars magna VI, 2). O dată înfăptuită combinatoria, se trece la ceea ce Lullus numeşte evacuarea camerelor. De exemplu, în legătură cu camera BC, mai întîi se citeşte camera BC conform primei figuri şi se obţine Bonitas şi Magnitudo, apoi se citeşte conform celei de-a doua figuri şi se obţine Differentia şi Concordia (Ars magna II, 3). în acest fel se obţin 12 propoziţii : „Bunătatea este mare", „Diferenţa este mare", „Bunătatea este diferită", „Diferenţa este bună", „Bunătatea este concordantă", „Diferenţa este concordantă", „Măreţia este bună", „Concordanţa este bună", „Măreţia este diferită", „Concordanţa este diferită", „Măreţia este concordantă", „Concordanţa este mare". Revenind la tabula generalis şi atribuindu-le lui B şi lui C întrebările corespunzătoare (utrum şi quid) cu răspunsurile respective, din cele 12 propoziţii se extrag 24 de întrebări (de felul „Dacă Bunătatea este mare" şi „Ce este o Bunătate mare?") (VI, 1). Prin urmare, a treia figură permite 432 de propoziţii şi 864 de întrebări, cel puţin teoretic. De fapt, diferitele întrebări trebuie rezolvate ţinînd seama de 10 reguli (expuse, de exemplu, va Ars magna IV). Pentru camera BC, acestea vor fi regulile B şi C. Asemenea tuturor celorlalte reguli, şi acestea depind de definiţiile termenilor (care sînt de natură teologică) şi de anumite modalităţi argumentative străine de legile combinatoriei pe care regulile le stabilesc. 54 ÎN CĂUTAREA LIMBII PERFECTE ARS MAGNA A LUI RAIMUNDUS LULLUS 55 A patra figură. Este cea mai faimoasă şi se va bucura de cel mai mare succes de-a lungul tradiţiei. Aici sînt luate în considerare în principiu triplete generate de cele nouă elemente. Acum mecanismul este mobil, în sensul că e vorba de trei cercuri concentrice de dimensiuni descrescătoare, aplicate unul deasupra celuilalt şi îndeobşte ţinute fixe la centru printr-o sforicică înnodată. Să ne amintim că în Sefer Yetsirah se vorbea de combinatoria divină în termeni legaţi de roată, şi să ne mai amintim că Lullus, trăind în Peninsula Iberică, avea cu siguranţă informaţii despre tradiţia cabalistică. Nouă elemente grupate cîte trei permit 84 de combinări (de tipul BCD, BCE, CDE). Dacă în Ars breu şi în alte locuri Lullus vorbeşte de 252 de combinări, motivul e că fiecărei triplete îi pot fi atribuite cele trei întrebări desemnate de literele care apar în tripletă (vezi şi Kircher, Ars mag na sciendi, p. 14). Fiecare tripletă generează o coloană de 20 de combinări (înmulţit cu 84 de coloane!), căci Lullus transformă tripletele în cvartete, inserînd litera T. Astfel se obţin combinări precum BCDT, BCTB, BTBC etc. (vezi un exemplu în fig. 4.2). fcdtb bdtd Jbktb > bktd •Jbktk * 5dtbl dtbk dtdk ktbd ktbk ktdk Stbdk beft bccb bct e bctf bftb bftc bftf bt~be
btbf bicf eftb cfte eftf etbs
etbf ctcf ftbc /tbf ftef fbef bcgt bctb bete betg bgtb bgte lK% btbc bteg >>ctg cgtb tgte «S'S etbc ctbg cteg gtbc gg ibeg
Fig. 4.2. O pagină de combinări din ediţia Strasbourg 1598 Dar T nu face parte din combinatorie, ci este un artificiu mnemonic ; el semnifică faptul că literele care îl precedă trebuie citite ca principii sau demnităţi din prima figură, pe cînd cele care urmează după el trebuie citite ca principii relative definite în cea de-a doua figură. De exemplu, cvartetul BCTC va trebui citit în felul următor: b = bonitas, c = magnitudo şi, prin urmare (întrucît T modifică figura de referinţă), c = concordantia. Figurile care încep cu b corespund, în baza tabelului 1, primei întrebări (utrum), cele care încep cu c - celei de-a doua întrebări (quid) şi aşa mai departe. Aşadar, BCTC trebuie citit „Dacă Bunătatea este mare întrucît conţine în sine lucruri concordante". La prima vedere, aceste serii de cvartete sînt încurcate, deoarece par să conţină repetiţii de litere. Dacă repetiţiile ar fi admise, tripletele nu ar trebui să fie 84, ci 729. Soluţia cea mai clară o oferă Platzeck (L954: 141). Din moment ce, după cum îl urmează pe T sau îl precedă, aceleaşi litere pot semnifica fie demnităţi, fie relaţii, fiecare literă are de fapt două valori şi de aceea în fiecare din cele 84 de coloane Lullus combină grupuri nu de trei, ci de şase litere. E ca şi cum am avea de-a face, să spunem, cu BCD, care se referă la demnităţi, şi bed, care se referă la relaţii (literele care urmează după T trebuie citite ca minuscule). Aşadar, totul ar deveni mai limpede dacă s-ar citi, de exemplu, nu BCTB, ci BCb, şi tot aşa. Şase elemente diferite luate cîte trei dau tocmai 20 de combinări, atîtea cîte apar în fiecare coloană. Optzeci şi patru de coloane de douăzeci de cvartete fiecare dau 1.680 de combinări. Această cifră se obţine întrucît regula exclude inversiunile de ordine. Prima întrebare care se pune este dacă toate cele 1.680 de cvartete conduc la o argumentare validă. Iar aici apare imediat prima limită a acestei Ars: ea poate genera combinări pe care dreapta judecată trebuie să le respingă. în Ars magna sciendi, Kircher va spune că se procedează cu această Ars aşa cum se face atunci cînd se caută în mod combinatoriu anagrame ale unui cuvînt: o dată obţinută lista, se exclud toate permutările care nu corespund nici unui cuvînt existent. în alţi termeni, cuvîntul ROMA permite 24 de permutări, dar, în vreme ce AMOR, AROM, MORA, ARMO şi RAMO au un sens şi pot fi reţinute, permutări precum AOMR, OAMR sau MRAO sînt, aşa zicînd, aruncate la coş. Lullus pare să adere la acest criteriu cînd, de pildă (Ars magna, Secunda pars principalis), în legătură cu diferitele moduri în care se poate folosi prima figură, spune că, într-adevăr, subiectul poate fi schimbat în predicat şi viceversa (de exemplu, „Bunătatea este mare" şi „Măreţia este bună"), însă nu este permis a se permuta Bunătate şi înger (toţi îngerii participă la bunătate, însă nu oricine participă la bunătate participă la înger), şi că în nici un caz nu se poate accepta o Yüklə 1,4 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||