Unele aspecte clinico-epidemiologice şi de laborator ale botulismului la adulţi
Catedra Boli infecţioase la copii USMF “Nicolae Testemiţanu”1
Yüklə 0,62 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- De la introducerea vaccinării, morbiditatea prin oreion a scăzut foarte mult la grupa de vârstă 5 9 ani, devenind mai frecventă la adolescenţi.
- Rezultate obţinute şi discuţii
- PARTICULARITĂŢILE CLINICE A OREIONULUI LA COPIII MARI ŞI ADULŢII TINERI Stela Semeniuc, Victor Pântea, Valentin Cebotarescu, Lucia Moraru
- Clinical features of mumps in children and adult young people
- Obiectivele lucrării
- Vârsta bolnavilor de oreion la copiii mari şi adulţii tineri
- Repartizarea bolnavilor de oreion după grupele de vârstă şi sex %
- Repartizarea bolnavilor de oreion după forma clinică la copiii mari şi adulţi %
- Repartizarea bolnavilor de oreion după forma clinică şi sex %
- PARTICULARITĂŢILE EPIDEMIOLOGICE, CLINICE ŞI DE LABORATOR ALE OREIONULUI LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI
- Summary Epidemiological, clinical and laboratory peculiarities of mumps in adolescents and adults
- Figura 1. Morbiditatea prin oreion în R.Moldova
- Scopul lucrării
- Figura 2. Morbiditatea prin oreion în perioada epidemiei din anii 2007-2008
- Indicii maximali ai amilazei sangvine la pacienţii cu oreion
- Bibliografia Cazanţev A.P. Parotidita epidemică, 1988. Casella, R., B. Leibundgut, K. Lehmann, and T. C. Gasser.
- PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EVOLUTIVE ALE ORHITEI URLIENE LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI Tatiana Radu, Irina Rusu, Gabriela Negrescu, Zinaida Calistru
Catedra Boli infecţioase la copii USMF “Nicolae Testemiţanu”1,Spitalul Clinic Municipal de Boli contagioase la copii2 Summary Clinical, epidemiological aspects and treatament of mumps in children in the epidemic 2007-2008 This article presents the results of studying of 132 cases of the mumps in children, who were hospitalized between 2007-2008 years into the City Municipal Clinical Hospital of Pediatric Infectious Diseases, Kishinev. The disease was diagnosed clinically-epidemiologicaly and by the laboratory tests. The children of the 11-17 (90,9%) age made the largest group who suffered of the mumps. The duration of disease was in middle hard forniat -115 (87,1%); in hard form – at 17 (12,9 %) .The mumps began as parotitis – at (120 - 91%) patients, or as submaxillitis – at (75 - 56,8%) patients, as pancreatitis – at (56 - 42,4%), as orhitis – at (31 - 23,5%) patients and meningitis – at (53 - 40,2%) patients. All patients received the patogenetical treatament with the recovery. The catamnezial control of the children, who were suffering of and orhitis, pancreatitis, meningitis presents a great interes. Rezumat Au fost studiate 132 cazuri de oreion la copii în aa.2007-2008 în Spitalul Clinic Municipal de Boli contagioase la copii Chişinău. Diagnosticul a fost stabilit pe date clinico-epidemiologice şi paraclinice. A predominat oreionul la vârsta 11-17 ani (90,9%). Maladia a evoluat în forme medii – la 115 (87,1%) şi grave – la 17 (12,9 %) copii. În majoritatea cazurilor (120 - 91%) parotidita şi/sau submaxilita (75 - 56,8%) a fost asociată cu pancreatită (56 - 42,4%), orhită – (31 - 23,5%), meningită - (53 - 40,2%). Tratamentul patogenetic a fost eficient în toate cazurile, boala evoluînd spre vindecare. Prezintă interes supravegherea postexternare a copiilor ce au suportat orhita, pancreatita, meningita. Actualitatea temei Oreionul sau infecţia urliană este o boala infecţioasă provocată de virusul urlian, care afectează ţesutul glandular, mai frecvent glandele salivare, în special parotide, precum şi sistemul nervos central. Vârsta cea mai afectată de aceasta maladie este de la 5 la 15 ani (85%) mai cu seama cei, care frecventează colectivităţi pentru copii. De la introducerea vaccinării, morbiditatea prin oreion a scăzut foarte mult la grupa de vârstă 5 9 ani, devenind mai frecventă la adolescenţi. Creşterea nivelului de acoperire vaccinală contra oreionului în a.1999, precum şi a păturii imune în urma infecţiei suportate pe parcursul anilor epidemici 1996-1998, au contribuit la scăderea semnificativă a morbidităţii, însă situaţia s-a agravat la finele anului 2007 izbucnirea unei epidemii noi de oreion. Obiectivele lucrării Scopul studiului a fost de a analiza particularităţile clinico-epidemiologice şi de evoluţie ale oreionului la copii în perioada epidemică şi posibilităţile de tratament. Materiale şi metode Studiul s-a efectuat retrospectiv asupra 132 cazuri de oreion la copii în vârstă până la 18 ani, internaţi în Spitalul Clinic Municipal de Boli contagioase la copii (SCMBIC) Chişinău în perioada decembrie 2007 - mai 2008, sursele de informaţie fiind foile de observaţie ale pacienţilor. De menţionat, că în perioada epidemică o mare parte de bolnavi au fost internaţi şi în alte spitale, deschise în timpul epidemiei. O altă parte din pacienţi a fost tratată în condiţii de ambulator, la spital ajungând formele mai garave:poliglandulare şi neuroglandulare. 
Diagnosticul de oreion a fost stabilit în baza datelor clinico-epidemiologice şi paraclinice. În peste ½ din cazuri copiilor li s-a efectuat puncţia lombară şi analiza LCR, s-au examinat amilazuria sau/şi amilazemia. Rezultate obţinute şi discuţii Repartiţia copiilor conform vârstei a fost următoarea: 0-2 ani – 1 (0,8%), 3-6 ani – 3 (2,3%), 7-10 ani – 8 (6,1%), 11-14 ani – 51(38,6%); 15-17 ani – 69 (52,3%) şi este prezentă în figura 2. 
Conform datelor prezentate, cel mai mare număr de bolnavi a survenit în grupa de vârsta: 11 - 17 ani – 120 copii (90,9%); de sex masculin – 97 (73,5 %), feminin – 35 (26,5%). La sugari maladia nu s-a înregistrat. Cu forme glandulare au fost 80 copii (61,% ), neuroglandulare - 52 ( 39% ). În primele 3 zile de la debut au fost internaţi 108 pacienţi (82%), în a 4-6 zi – 14 (10,6%), în a 7-9 zi şi mai târziu – 10 (7,4%) copii. Diagnosticul de trimitere în SCMBCC în majoritatea cazurilor 115 - (87%) a fost oreionul. Din ancheta epidemiologică 125 (94,7%) au fost din colectivităţi, predominând din şcoli, licee şi colegii – 117 (93,6%). Date despre vaccinarea copiilor nu în toate cazuri au fost informative, aşa cum bolnavii sau internat în lipsa părinţilor şi fără cartela din ambulator. Afectarea numai a glandelor salivare a avut loc la 34 (25,8%) pacienţi. În majoritatea cazurilor (120 - 91%) parotidita şi/sau submaxilita (75 - 56,8%) a fost asociată cu pancreatită (56 - 42,4%), orhită – (31 - 23,5%), meningită - (53 - 40,2%). Analiza clinică a demonstrat că la 1/3 din pacienţi boala a evoluat cu temperatura normală (10,6%) sau subfebrilă (21,2%).Printre ei erau pacienţi cu forma glandulară, inclusiv cu implicarea în afara glandelor salivare a testiculilor (3 bolnavi) şi a pancreasului (8 bolnavi). Febra de 38,0-40ºC s-a înregistrat la 90 (68,2%) pacienţi cu implicarea în proces şi a altor organe glandulare şi/sau SNC. Durata febrei până la 3 zile a fost la 92 (69,7%) din pacienţi, până la 7 zile – la 24 (18,2%), mai mult de 7 zile – la 4 (3% din cazuri). Tumefacţia glandelor parotidiene a avut loc la 120 (91%) pacienţi, inclusiv unilaterală s-a manifestat la 34 (28,3%) pacienţi, bilaterală - la 86 (71,1% ); de gradul I - în 17 ( 14,2 % ) cazuri, gradul II – 59 (49,2% ), gradul III - 44 (36,6% ) cu durata medie de 10,7 zile, iar a celor submaxilare la 75 (56,8%), inclusiv numai submaxilita - la 6 copii. 
Pancreatita urliană s-a manifestat clinic la 56 bolnavi ( 42,4%) prin cu: febră, greţuri, vărsături 1-3 ori, dureri în abdomenul superior sau senzaţie de presiune, scaune lichide sau semiconsistente de 2-4 ori/zi sau constipaţie, amilazurie între 504-2860 U/l (norma 0-400 U/l). Implicarea în proces a testiculilor sa observat la 31 (23,5%) copii în vârstă de 14-17 ani, inclusiv: unilaterală la 25 (80,6%), bilaterală – la 6 (19,4%) pacienţi, a apărut în a 1-3-a zi de la debutul bolii la 5 (16,1%) baieţi, în a 4-6 zi - la 7 (22,6%), în a 7-9 zi - la 11 (35,5%), în a 10 zi şi peste - la 8 ( 25,8%), şi se manifestat prin dureri în testicule, tumefacţia lor, hiperemie şi edem al scrotului, febră 39-40ºC pe parcursul a 3-4 zile, cefalee, slabiciune generală. La 4 pacienţi orhita a fost asociată cu epididimită. Regresiunea a survenit în a 8-10 zi de la debutul manifestărilor clinice ale orhitei. Forma neuroglandulară cu afectarea glandelor salivare şi a sistemului nervos central cu declanşarea meningitei s-a constatat la 53 ( 40,2%) copii. Meningita s-a instalat în primile 6 zile de la debutul bolii în 21 (39,6%) din cazuri, în 7-10 zi - la 32 (60,4%) copii. Meningita s-a instalat cu semne clinice caracteristice: febră, cefalee, vome repetate. Durata febrei a fost de 2-3 zile în majoritatea cazurilir – 58,5%. Cefalee au prezentat toţi copiii, vome unice sau repetate - 68%. La 50 pacienţi (94,3 %) s-au depistat semne meningiene. Meningita fără semne meningiene evidente au suportat 3 pacienţi (5,7%). Durata semnelor meningiene până la 3 zile a fost în 50% din cazuri, 4-6 zile - în 35,5%, 6-10 zile - în 14,5%. La toţi pacienţi cu forme neuroglandulare a fost efectuată puncţia lombară. Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) a demonstrat următoarele modificari: transparent s-au opalescent, pleiocitoză limfocitară, proteinorahie uşor crescută (0,66‰ – 0,99‰) în toate cazurile; nivelul glicorahiei şi a clorurorahiei s-a păstrat în limitele normale. Nivelul pleiocitozei este prezentat în figura 4. 
Mai frecvent pleiocitoza a fost până la 200 cel/mm3 . Pacienţilor cu pleiocitoză peste 500 cel/mm3 s-a efectuat puncţia lombară de control. Normalizarea LCR a avut loc la toţi pacienţi. Durata spitalizării: în forme glandulare cu afectarea numai glandelor salivare a fost 10,2 zile, cu afecterea pancreasului – 11,8 zile, testiculelor – 12,4 zile, forme neuroglandulare - 15,9. Analiza generală a sângelui la 126 pacienţi a demonstrat: la 6 pacienţi anemie de gradul I, leucocitoză – în 4 cazuri şi VSH – accelerată la 11 bolnavi, care avea maladii concomitente bacteriene. În consecinţă s-au înregistrat diverse combinaţii ale manifestărilor clinice. Astfel, parotidită şi submaxilită au avut – 20 (15,9%) copii, parotidită, submaxilită şi pancreatită – 13 (9,9%), parotidită, submaxilită, pancreatită şi meningită – 15 (11%). Boala a evoluat în forma severă - la 17 (12,9 %) copii, de gravitate medie - la 115 (87,1%). Maladii concomitente şi de fon au suportat 35 pacienţi (26,5%). Tratamentul pacienţilor afost tradiţional patogenic şi simptomatic cu respectarea regimului la pat pe perioada febrei şi altor manifestărilor clinice şi regimului igieno-dietetic de cruţare. În parotidită şi submaxilită - aplicaţii calde uscate, lampa Soliux, antihistamine, vitamina C, Revit; în orhită - prednizolon - 1-2 mg/kg/24 ore sau dexametason pe 8-10 zile; antibiotice (penicilină, ampicilină sau amoxicilină, aplicaţii reci; în pancreatită - perfuzii intravenoase, antiproteaze, fermenţi; în meningită – terapia de detoxicare, diuretice, vitamine, uneori şi antibiotice ( 31 cazuri asociate cu orhită şi 4 copii cu infecţii bacteriene asociate). Toţi pacienţi s-au externat cu vindecare clinică completă. Complicaţii şi sechele nu s-au înregistrat. Cazuri cu decese nu au fost.
Bibliografie
PARTICULARITĂŢILE CLINICE A OREIONULUI LA COPIII MARI ŞI ADULŢII TINERI Stela Semeniuc, Victor Pântea, Valentin Cebotarescu, Lucia Moraru, Paulina Jimbei, Valentina Guţu, Petru Gangan Catedra Boli infecţioase FPM USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary Clinical features of mumps in children and adult young people 188 patients with mumps had been examined within this study, including 84 young children (15-18 years old) and 104 adults 19-31 years old. The males have been affected more frequently by mumps, in 72,3%, while the females in 27,7%. The most affected ages were 17-18 (63,1%) of children and 19-21 (66,3%) of young adults. The mumps affected in most of the cases the parotidian glands 97,6% accompanied by extraparotidian localizations: of the pancreas-56,4%, the submaxilar gland in 47,8%. The testicles had been affected in 49,3% of males of 136 men. The orchitis was bilateral in 26,9%. The mumps developed in a medium and severe form in 66,5% of cases, with the same frequency both in big children and adults. Rezumat În studiu au fost incluşi 188 bolnavi de oreion inclusiv 84 copii mari (15-18 ani) şi 104 adulţi tineri 19-31 ani. Oreionul a afectat mai frecvent sexul masculin 72,3% pe când sexul feminin în 27,7%. Vârstele cele mai afectate au fost de 17-18 ani (63,1%) la copii şi de 19-21 ani (66,3%) la adulţi tineri. În majoritatea cazurilor oreionul a evoluat cu afectarea glandelor parotidiene 97,6% însoţite de alte localizări extraparotidiene: a pancreasului 56,4%, glandei submaxilare 47,8%. Din 136 de bărbaţi afectarea testiculilor s-a constatat la 49,3%. În 26,9% orhita a fost bilaterală. În 66,5% cazuri oreionul a evoluat în forma medie şi gravă cu aceiaşi frecvenţă la copiii mari şi adulţii tineri. Actualitatea temei Oreionul este o infecţie virală sistemică manifestată clinic prin afectarea glandelor salivare (frecvent a glandelor parotidiene), precum şi a altor organe glandulare (pancreas, testicule etc) şi a sistemului nervos central (2, 5, 6 ,9). Răspândit pe întergul glob oreionul apare endemic sau în epidemii (4, 6, 8). În prezent oreionul prezintă o problemă importantă pentru Republica Moldova în legătură cu agravarea situaţiei epidemice. Oreionul se înregistrează preponderent la copii de vârsta 5-15 ani (4, 6, 7). În legătură cu vaccinarea antiurleană cu o doză de vaccin la vârsta de 12 luni a scăzut morbiditatea prin oreion la copii de 1-10 ani şi a crescut ponderea copiilor mari şi adulţilor tineri (4, 6, 8). Bărbaţii fac boala cu o frecvenţă de 1,5-2 ori mai sporită decât femeile (3,7,10). Incidenţa maximă a oreionului survine iarna-primăvara (2,5,9). Virusul urlian preferenţial afectează glandele salivare: parotidiene, submandibulare În 70-80% din infecţiile urliene se produce afectarea glandelor parotidiene cu bilaterizarea procesului la ¾ din cazuri (2,6,9,10). Concomitent sau consecutiv în 10-40% inflamaţia cuprinde şi glandele submandibulare (1,6,8,9). Alte afectări urliene interesează pancreasul, meningele, gonadele, mai ales cele masculine, care pot apărea consecutiv unei afectări salivare sau pot fi manifestări primare şi chiar singulare (2,4,6,9). Afectarea şi a altor organe este însoţită de regulă de febră. Pancreatita urliană, se manifestă prin dureri abdominale, greţuri şi vome, diaree sau constipaţie survine în 10-15% din cazuri (9), dar în 20-40% din cazuri pancreatita evoluează fără semne clinice, confirmată prin hiperamilazemie, hiperamilazurie (3,5,9,10). Orhita urliană variază între 20-30% din cazuri, afectând de regulă adolescenţii şi adulţii tineri (2,9,10). După alţi autori orhita se depistează în 54,2-66% de bolnavi (1,8). Orhita poate preceda parotidita, poate surveni în cursul acestei sau în convalescenţă (10). Afectarea bilaterală a testiculelor se constată în 25% din cazuri (1,6). Regresiunea fenomenelor locale în orhită este de peste 50% din cazuri, în 20% din cazuri-de atrofie testiculară, azospermia în (1-2%) (2). Meningita urliană se manifestă clinic în circa 20-40% din cazuri mai frecvent la copii decât la adulţi, dar deseori fără manifestări clinice pronunţate (2,6,9,10). S-a demonstrat prezenţa meningitei prin puncţia rahidiană la bolnavii de oreion fără semne clinice de meningită în peste 80% din cazuri. (2). Alte localizări posibile dar mai rar întâlnite sunt ooforita (5%), tiroidita, bartolinita, dacreoadenita (4,7,10). Evoluţia oreionului la copii este mai uşoară, la adulţi mai severă (1,8,10). Forma medie este cea mai frecventă formă la adulţi cu afectări parotidiene constante (6). Formele severe se caracterizează prin localizări multiple extraglandulare (2,4,6).
Studierea particularotăţilor epidemiologice, clinice ale oreionului la copiii mari şi adulţii tineri Materiale şi metode de cercetare În studiu nostru au fost incluşi 188 bolnavi de oreion, care au fost spitalizaţi în primele luni ale anului 2008 în Spitalul Clinic de Boli infecţioase „Toma Ciorbă” şi alte spitale din oraşului Chişinău. Bolnavii au fost repartizaţi în două loturi: 84 copii mari în vârstă de 15-18 ani şi 104 adulţi tineri de 19-31 ani. Repartizarea bolnavilor după vârstă este prezentată în tabelul 1. Tabelul 1
Din tab 1 se constată că la copii cea mai afectată vârstă a fost de 17-18 ani (63,1), de 1,7 ori mai frecvent decât la vârsta de 15-16 ani. Dintre adulţi de oreion mai frecvent se înbolnăveau tinerii de 19-21 ani (66,3%), de 3,3 ori mai frecvent decât în vârsta de 22-24 şi de 5,4 ori decât la vârsta de 25-31 ani. Repartizarea bolnavilor de oreion după grupele de vârstă şi sex sunt elucidate în tabelul nr. 2 Tabelul 2
Din tab 2 reese că oreionul mai frecvent a afectat sexul masculin (72,3%) visavi de cel feminin (27,7%) atât la copii cât şi la adulţii tineri. Din ancheta epidemiologică s-a constatat că 72,9% vin din focare de oreion: colectivităţi şcolare, colegii, şcoli profesionale, instituţii universitare etc. Din anamneza vieţii pacienţii nu au cunoştinţă despre vaccinarea contra oreionului efectuată în trecut, însă din cei examinaţi 31,4% de persoane au fost vaccinaţi cu vaccinul antiurlian în lunile martie-aprilie 2008. Din cei vaccinaţi 30,5% s-au îmbolnăvit după 2-10 zile, 54,2% după 11-21 zile şi 15,3% după 22-25 de zile de la vaccinarea efectuată.
Din bolnavii examinaţi majoritatea 88,3% au fost spitalizaţi în prima săptămână de boală din care 76,5% în primele 3 zile. Sindromul toxic se manifesta prin febrilitate. Debutul bolii la 93,1% a fost acut însoţit de creşterea temperaturii 37-38°C la 51,4%, 38,1-39°C la 34,4%, 39,1-40°C la 14,3% pacienţi cu aproape aceiaşi frecvenţă la copiii mari şi adulţi. Afectarea altor ţesuturi glandulare şi a SNC au fost uneori însoţite de puseu termic, având în 47,4% din cazuri un caracter neregulat. La 6,9% de bolnavi oreionul a evoluat afebril. Cefalee, frison, slăbiciune mai frecvent prezentau tinerii adulţi (44,2%) pe când copiii – în 26,2%. Greţurile şi vomele se înregistrau cu aceiaşi frecvenţă la copii şi adulţi 18,2 şi 16,5 respectiv. Ascensiunea termică, simptoamele de intoxicaţie au fost însoţite de tumefacţia glandelor parotidiene la 97,9% de bolnavi. La 48,9% din cazuri în procesul patologic au fost implicate ambele glande parotidiene, iar în 51,1% parotidita a fost unilaterală. Parotidita s-a diagnosticat cu aceiaşi frecvenţă la copiii mari şi adulţii tineri (97,6% şi 97,1% respectiv). În 86,9% cazuri parotidita a fost însoţită de alte localizări extraparotidiene, apărute uneori concomitent sau consecutiv, forma izolată de parotidită s-a constatat numai în 13,1% cazuri. Tumefierea glandelor parotidiene a fost însoţită de dureri locale în (88,1%), uscăciune în gură (45,2%). La 2,2% de bolnavi oreionul a evoluat extraparotidian cu afectarea altor ţesuturi glandulare (submaxilare, pancreas, testicule). Afectarea glandelor submaxilare s-a apreciat în 47,9% cazuri, la 47,8% din ei submaxilita a fost bilaterală. Submaxilita la copii s-a constatat în 34,5% din cazuri pe cînd la adulţi 58,7%. Pancreatita urliană acută s-a dezvoltat la 56,4% din pacienţi precum la 49,1% din cazuri s-a manifestat clinic prin: dureri abdominale (41,5%), greţuri, vome (21,3%), diaree (10,6%). Pancreatita asimptomatică a fost confirmată prin hiperamilazemie şi hiperamilazurie în 50,9% de cazuri. Pancreatita urliană mai frecvent s-a diagnosticat la adulţii tineri decât la copii (63,4% şi 47,6% respectiv). Afectarea testiculelor la bărbaţi s-a înregistrat la 49,3% cu o frecvenţă mai mare la adulţi (57,8%) decât la copii (38,9%). Orhita a apărut în majoritatea cazurilor (76,3%) în zilele 4-7 de la debutul bolii. Orhita unilaterală a fost constatată la 73,1% de bolanvi, iar în 26,9% din cazuri afectarea a fost bilaterală cu predominarea la copii în vârsta de 17-18 ani şi la adulţii tineri de 19-21 ani (59,3% şi 63,6% respectiv). Orhita apărea consecutiv parotiditei şi numai la 2 adulţi (1,9%) a precedat parotidita. Orhita la toţi bolnavii a debutat cu febră, cefalee, uneori frison, dureri testiculare, tumefiere, edem şi eritem local. Din 52 persoane de genul feminin ooforita a fost constatată la 2 (3,8%), care s-a manifestat prin dureri în regiunile inghinale a abdomenului, la 1 (18 ani) – tirioidita, însoţită de edem cervical anterior, disfagie. Meningita urliană s-a diagnosticat la 4,8% copii şi 1,9% adulţi tineri. Meningita apărea la a 4-7 zi de la debutul bolii şi s-a manifestat cu cefalee, frison, greţuri, vărtejuri, semne meningiene moderat pozitive. La examinarea lichidului cefalorahidian (LCR) s-a evidenţiat o pleocitoză care varia între 89-396 celule pe mm3 cu o limfocitoză (65-92%), o albuminorahie uşor crescută (0,33-0,99 ‰). Repartizarea bolnavilor aflaţi în studiu după forma clinică şi grupuri de vârstă şi sex sunt prezentate în tabelul 3 şi 4. Tabelul 3
Tabelul 4 Repartizarea bolnavilor de oreion după forma clinică şi sex %
Din tabelul 3 reese că cele mai frecvente forme au fost cele medii şi uşoare (45,7% şi 34,5% respectiv) Din tab 4 reese că la femei predominau formele uşoare a oreionului (51,9%) pecând la bărbaţi – forma medie (50,0%) şi gravă (22,8%) Concluzii
Bibliografie
PARTICULARITĂŢILE EPIDEMIOLOGICE, CLINICE ŞI DE LABORATOR ALE OREIONULUI LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI Stela Cojocaru1, Fathima Shukoor2, Jishad Kaippadath2, Liliana Hodorojea3, Tatiana Musteaţă3, Arcadii Macovei3 1 Catedra Boli Infecţioase, Tropicale şi Parazitologie Medicală USMF „N.Testemiţanu”, 2 USMF „N.Testemiţanu”, 3 SCBI „T.Ciorbă” Summary Epidemiological, clinical and laboratory peculiarities of mumps in adolescents and adults The epidemiological, clinical and laboratory peculiarities of mumps in 247 adolescents and adults during the outbreak of 2007-2008 in Republic of Moldova Was investigated. In these patients mumps developed as a severe disease with high incidence of pancreatitis, orchitis and CNS involvement. Pancreatitis and meningitis have not always manifested the classical clinical signs of organ involvement. The effectiveness of one-dose vaccinations in mumps is not sufficient to provide the population protection. Rezumat Au fost investigate particularităţile epidemiologice, clinice şi de laborator ale oreionului la 247 adolescenţi şi adulţi în perioada epidemiei din anii 2007-2008 în Republica Moldova. La aceşti pacienţi oreionul a evoluat sever cu un procent înalt de pancreatită, orhită şi implicarea SNC. Pancreatita şi meningita nu întotdeauna au evoluat cu manifestări clinice clasice de implicare organică. Vaccinarea cu o singură doză este ineficace pentru a crea o protecţie populaţională. Actualitatea temei Oreionul este o boală infecţioasă acută în special de copilărie, transmisibilă, specific umană produsă de paramyxovirus parotidis, cu evoluţie autolimitată, care se manifestă clinic prin febră, sindrom de impregnare infecţioasă, inflamaţie nesupurativă a glandelor salivare şi a altor ţesuturi precum: pancreasul, testiculul, sistemul nervos, etc. Se estimează că la 20-30% din populaţie boala este inaparentă. Există vaccinuri eficiente şi, acolo unde s-a păstrat o mare acoperire a vaccinării, incidenţa oreionului a scăzut considerabil. În R.Moldova vaccinarea contra oreionului a copiilor cu vârsta de 12-15 luni a fost implementată în 1983, cu toate acestea, în anii 1996-1997 a fost înregistrată o creştere epidemiologică a morbidităţii prin oreion (vezi figura 1). Din anul 2000 s-a introdus administrarea dozei booster la vârsta de 7 ani, majoritatea copiilor născuţi începând cu anul 1995 au fost vaccinaţi cu două doze.
Analizând datele epidemiei de oreion din SUA din anul 2006, când din 6584 pacienţi - 63% au primit doza booster de vaccin, menţionăm că nici vaccinarea cu două doze nu va eradica oreionul, cazurile îmbolnăvirilor permutându-se de la vârsta copiilor la cea a adolescenţilor şi adulţilor. Din cele menţionate considerăm necesar de a analiza experienţa acumulată în actuala epidemie şi de a aprecia particularităţile evolutive ale oreionului la adolescenţi şi adulţi.
De a detalia anumite aspecte clinico-epidemiologice şi de laborator ale cazurilor de oreion la adolescenţi şi adulţi. Material şi metode Au fost examinaţi epidemiologic, clinic şi de laborator 247 pacienţi cu oreion internaţi în Clinica de Boli Infecţioase „T.Ciorbă” în perioada 01.12.2007-01.02.2008. Toţi pacienţii au fost din perioada de ascensiune a epidemiei cu oreion (vezi figura 2), când vaccinarea de urgenţă nu se făcea la nivel populaţional. Astfel în studiu nu au fost incluse cazurile de oreion ale persoanelor vaccinate în perioada de incubaţie. 
Figura 2. Morbiditatea prin oreion în perioada epidemiei din anii 2007-2008 La internare pacienţii nu au avut la sine cartela individuală de vaccinare, fapt ce nu a permis veridic să concluzionăm privitor la vaccinarea booster cu ROR în fiecare caz aparte. Rezultate obţinute şi discuţii Pacienţii incluşi în studiu au avut vârsta medie de 18.5 ani, 65% reprezentând grupul de vârstă 15-19 ani. Ponderea persoanelor de sex masculin a prevalat asupra celor de sex feminin - 240/7, aceste date neoglindind situaţia reală pe ţară. În studiu am inclus toate cazurile internate în două secţii specializate din spital, fără a le selecta funcţie de sex. 87% din pacienţi au fost socializaţi în diverse instituţii de învăţământ mediu, superior sau unităţi militare. În toate cazurile boala a debutat cu afectarea parotidiană ca manifestare clinică primară, cu debut relativ brusc cu febră 38,50 C (37.50-40.00), uneori frisoane, cu durere sau jenă la deglutiţie, cu senzaţia de tensiune dureroasă la nivelul unei loji parotide. Majoritatea pacienţilor - 41% au fost internaţi în a 4 zi de boală (cu variaţie de la 1 la 12 zile). Inflamarea glandei parotidiene a fost unilaterală în 63 (26%) cazuri şi bilaterală în 184 (74%), cu bilateralizarea în zilele următoare. Semnul Moursou (inflamaţia orificiului canalului Stenon, din dreptul molarului doi superior) a fost prezent în 65% din cazuri. La 30% din pacienţi a fost prezentă submaxilita, care a urmat inflamarea glandei parotidiene. Amilazemia crescută a fost depistată în 101 (41%) pacienţi (vezi tabelul 1). Nivelul mediu al amilazei sangvine a fost de 258 u/l (N 0-96 u/l). Manifestările clinice clasice de afectare pancreatică cu greţuri şi dureri în etajul abdominal superior au fost prezente doar în 20% din pacienţii cu amilazemie crescută, dar şi atunci durerile au fost de intensitate moderată, greţurile nepronunţate, iar voma – cazuistică. Nu au fost depistate cazuri de afectare a pancreasului endocrin, cu scăderea toleranţei la glucide. Amilazemia a fost apreciată în majoritatea cazurilor în 1 şi a 7-10 zi de spitalizare. Luând în consideraţie că majoritatea pacienţilor au fost internaţi în a 4 zi de afectare parotidiană, lipsa dinamicii zilnice a amilazemiei de la debutul bolii, faptul că amilazemia crescută poate oglindi atât afecţiunile pancreatice, cât şi cele parotidiene, lipsa expresiei clinice pancreatice clasice - nu putem cu exactitate concluziona geneza amilazemiei crescute. Managementul acestor pacienţi a fost cel din pancreatita acută. Tabelul 1
Orhita urliană s-a dezvoltat în 90 (38%) pacienţi de sex masculin şi a urmat după parotidită mai frecvent în a 5-7 zi de boală (cu un decalaj de la 2 la 16 zi de boală). Orhita a fost unilaterală în 81 (90%) pacienţi şi bilaterală în 9 (10%). Clinic s-a manifestat prin reinstalarea febrei 38,50C (380C-400C), tumefierea testiculului, hiperemia tegumentului supradiacent, dureri pronunţate. În 21 (23%) cazuri de orhită pacienţii au dezvoltat afectarea unilaterală a glandei parotide, pe când în celelalte 69 (77%) cazuri – bilaterală. Ponderea cazurilor de orhită în totalul pacienţilor cu parotidită unilaterală a fost aproximativ aceeaşi cu cea din parotidita bilaterală, respectiv 33% şi 37%. Astfel nu am găsit conotaţia pronostică între afectarea testiculului şi uni- sau bilateralitatea afectării parotidiene. În 50 (56%) pacienţi cu orhită s-a determinat şi o leucociturie moderată. Afectarea sistemului nervos central s-a diagnosticat în 18 (7%) pacienţi. Principalele manifestări clinice au fost reinstalarea febrei şi cefaleei, voma a fost prezentă în 3 (17%) cazuri. Toţi pacienţii au avut LCR clar, cu glicorahie normală, proteinorahie moderat crescută şi pleocitoză limfocitară în mediu de 430 celule/mL. Simptoamele meningiene clasice precum redoare de muşchi cefalorahidieni, Brudzinski sau/şi Kernig au fost pozitive la 7 (39%) pacienţi, în celelalte 11 cazuri s-a depistat doar o suspectare la redoare de muşchi cefalorahidieni. Leucocitoza de 9.6x109-30.0x109 (în mediu 14.14x109) a fost depistată în 76 (31%) cazuri. Pondera pacienţilor cu leucocitoză cu forma clinică de parotidită epidemică a fost de 34%, cu forma clinică de parotidită şi orhită – 33%, cu forma clinică de parotidită şi meningită – 44%. Durata medie de spitalizare a fost de 10 zile, perioada maximă constituind 22 zile. Luând în consideraţie proporţiile epidemiei, durata medie de spitalizare, cheltuielile făcute pentru fiecare pacient, lipsa persoanelor din câmpul de lucru – ne putem da seama de prejudiciul economic la nivel statal. Retrospectiv putem concluziona că în primii ani de introducere a vaccinării booster cu ROR ar fi fost benefică vaccinarea şi copiilor mai mari de 7 ani şi adolescenţilor în special la intrarea lor într-un colectiv nou de studiu.
Bibliografia
PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EVOLUTIVE ALE ORHITEI URLIENE LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI Tatiana Radu, Irina Rusu, Gabriela Negrescu, Zinaida Calistru, Lilia Hodorogea, Tatiana Musteaţă, Iulita Botezatu Yüklə 0,62 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
