Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

CAPITOLUL VI

ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Definiţia actului juridic civil

Actul juridic civil poate fi definit în două moduri:

- Codul civil îl defineşte prin speciile sale (contracte speciale): contractul de donaţie, de vânzare-cumpărare, schimb, locaţiune, societate, mandat, comodat, împrumut, depozit, rentă-viageră şi tranzacţie. De exemplu, contractul de vânzare-cumpărare este definit astfel: „Vinderea (n.a. - actul juridic special, contractul de vânzare-cumpărare) este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui” (art.1294 Cod civil).

- doctrina defineşte actul juridic civil în termeni esenţiali se subînţelege pentru toate categoriile de acte juridice civile.

Astfel, într-o definiţie unanim acceptată, actul juridic civil este: „manifestarea de voinţă săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica şi stinge un raport juridic”.¹

Un autor introduce în definiţie un element, suplimentar ce se subînţelege şi anume: manifestarea de voinţă se face „potrivit dreptului obiectiv”. Se subliniază astfel o limită a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice-legea: „manifestarea de voinţă a subiecţilor de drept în scopul de a asigura crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile, potrivit dreptului obiectiv”.²

Un alt autor delimitează actul juridic civil de faptul juridic licit şi defineşte actul juridic civil ca fiind: „o manifestare de voinţă – unilaterală, bilaterală sau multilaterală săvârşită cu intenţia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiţia ca de existenţa acestei intenţii să depindă însăşi producerea efectelor juridice”.¹

În doctrină se apreciază corectitudinea definiţiei, cu o corecţie: două elemente pot lipsi: precizarea formelor manifestării de voinţă – unilaterală,bilaterală sau multilaterală şi condiţia ca de manifestarea acestei intenţii să depindă însăşi producerea efectelor juridice. Primul element este de prisos pentru că manifestarea de voinţă este ori unilaterală, ori bilaterală, ori multilaterală. Al doilea element repetă scopul manifestării de voinţă – se săvârşeşte cu intenţia de a produce efecte juridice –, dar introduce o condiţie inexactă: efectele juridice se vor produce numai ca urmare a manifestării de voinţă a părţilor. În realitate nu puţine sunt actele juridice care produc efecte juridice dincolo de voinţa părţilor sau chiar împotriva voinţelor acestora. De exemplu, în art.970 Cod civil se prevede că un contract – cel mai frecvent act juridic – obligă „nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările (n.a. produce efecte în afara voinţei părţilor) ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.

Prof.dr.docent Constantin Stătescu, membru corespondent al Academiei de ştiinţe sociale şi politice² defineşte asemănător actul juridic.

În concluzie, definiţia actului juridic civil reuneşte urmă­toarele elemente caracteristice:

- este o manifestare de voinţă a subiectelor de drept;

- scopul manifestării de voinţă este acela de a produce efecte juridice civile. Prin această caracteristică actul juridic civil se diferenţiază de faptul juridic civil care produce efecte juridice numai dacă legea prevede acest lucru;

- efectele juridice civile constau în naşterea, modificarea sau a stingerea unui raport juridic civil concret. Prin această caracteristică actul juridic civil se diferenţiază de actele juridice din alte ramuri de drept.

Termenul de „act” sau de „act juridic civil” are următoarele accepţiuni:

- prima accepţiune este aceea de mai sus, de manifestare de voinţă în scopul de a produce efecte juridice, adică de operaţiune juridică încheiată (negotium juris, negotium), de exemplu, vânzare-cumpărare, împrumut, schimb, donaţie

- a doua accepţiune frecvent întâlnită în doctrină şi practică este aceea de înscris constatator al manifestării de voinţă, a opera­ţiunii juridice încheiate. În acest sens actul juridic contestată, validează, dovedeşte şi face opozabilă manifestarea de voinţă, după caz, înţeles pentru care se foloseşte adagiul latin „instrumentum” (înscris constatator) sau „instrumentum probationis” (înscris probator).¹

Folosirea termenului de înscris² în cea de-a doua accepţiune a termenului de act juridic civil se apreciază ca fiind în sprijinul acurateţei exprimării juridice

Uneori legiuitorul foloseşte în aceeaşi normă juridică ambele accepţiuni ale termenului de act juridic civil. De exemplu, în art.1191 Cod civil: „Dovada actelor juridice (n.a. - negotium) al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată” (n.a. - instrumentum).
2. Clasificarea actelor juridice civile

Actele juridice deosebit de variate pot fi grupate, clasificate. Demersul are valoare practică: fiecare categorie de acte juridice dintr-o clasificare produce efecte juridice proprii, supunându-se anumitor reguli juridice.

În doctrină şi practică, clasificarea actelor juridice se face în funcţie de următoarele criterii:
După numărul voinţelor juridice care dau naştere actului juridic, se disting acte juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale. Se foloseşte şi formularea „numărul părţilor”, la care se adaugă fie „rezultatul unei singure părţi”, fie „voinţa concordantă a două sau mai multe părţi”. Cum fiecare parte „are propria voinţă juridică”, atunci când acceptă să se lege din punct de vedere juridic de o altă parte, preferăm formularea „numărul voinţelor juridice care dau naştere actului juridic.”

- acte juridice unilaterale: se formează ca urmare a unei singure manifestări de voinţă, sau este acel act juridic civil valabil încheiat de către o singură parte. De regulă, în dreptul civil român voinţa unilaterală nu produce efecte juridice decât atunci când legea civilă prevede în mod expres: testamentul. Se apreciază că, sunt acte juridice unilaterale: legatul cuprins într-un testament, acceptarea şi renunţarea la moştenire, ratificarea gestiunii de afaceri, recunoaşterea paternităţii unui copil născut din afara căsătoriei etc.

- acte juridice bilaterale: sunt actele juridice ce se formează prin manifestarea de voinţă a două părţi (de regulă a două persoane). Uneori o parte a actului juridic poate fi alcătuită din mai multe persoane. De exemplu, o parte din contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul, poate fi alcătuită din trei persoane, trei fraţi care moştenind un teren, doresc să-l vândă. Părţile, prin acordul lor de voinţă încheie actul juridic. Acordul de voinţă al părţilor se numeşte consimţământ, cum tot consimţământ se numeşte voinţa fiecărei părţi de a încheia actul juridic civil.

Actele juridice bilaterale se numesc contracte sau convenţii, noţiuni sinonime. De exemplu, contractul de împrumut, de locaţie, de închiriere, de mandat etc.

Nu se confundă actele juridice bilaterale cu clasificarea contractelor în unilaterale şi bilaterale (sinalagmatice). În cazul contractelor unilaterale şi bilaterale se are în vedere numărul părţilor din contract care se obligă, o parte sau ambele.

- acte juridice multilaterale: sunt actele juridice formate din acordul de voinţă a trei sau mai multe părţi. De exemplu, contractul de societate, (contractul prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, să desfăşoare împreună o activitate şi să împartă foloasele ce ar deriva din aceasta) se încheie de mai multe părţi.

Importanţa practică a clasificării constă în regimul juridic diferit aplicabil actului unilateral, bilateral şi multilateral. De exemplu:

- pentru verificarea valabilităţii actului juridic, la actul juridic unilateral se verifică o singură voinţă, la actele juridice bi şi multilaterale se verifică fiecare voinţă juridică.

- viciile de consimţământ sunt supuse unor reguli juridice diferite: de exemplu, eroarea este viciu de consimţământ la toate cele trei categorii de acte juridice, dolul este viciu de consimţământ numai la actele juridice bi şi multilaterale, leziunea este viciu de consimţământ la anumite acte juridice bilaterale.

- actele juridice bi şi multilaterale se pot revoca (desface, desfiinţa) de regulă, prin acordul de voinţă al părţilor (mutus dissensus), pe când actele juridice unilaterale, numai în cazurile expres prevăzute de lege.

După scopul urmărit de părţi la încheierea lor, actele juridice pot fi cu titlu oneros şi cu titlu gratuit

- acte juridice cu titlu oneros: În art.945 din Codul civil se defineşte contractul oneros, specie a actului juridic civil: „contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj”.

Doctrina a extins definiţia la actele juridice cu titlul oneros. Actele juridice cu titlu oneros sunt acele acte juridice, în care fiecare parte urmăreşte la încheierea lui, obţinerea unui folos patrimonial, în schimbul folosului patrimonial pe care l-a procurat celeilalte părţi. De exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare vânzătorul urmăreşte obţinerea unui folos – preţul, în schimbul folosului oferit celeilalte părţi - predarea lucrului vândut.

Actele juridice cu titlu oneros sunt de două feluri:

- acte juridice comutative: sunt actele juridice cu titlu oneros în care părţile cunosc din momentul încheierii lui existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le revin.¹ Autorii au preluat definiţia contractelor comutative prevăzută în art.947 din Codul civil: „Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte” şi am extins-o la toate actele juridice civile.

Într-o altă definiţie autorul subliniază: „părţile cunosc sau pot cunoaşte (...) existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin”.¹ De exemplu, în contractul de închiriere, locatorul cunoaşte exact dreptul său de a cere chiria stabilită de 100$, dar şi obligaţia de a pune la dispoziţia chiriaşului camera închiriată pe timp de un an, respectiv chiriaşul cunoaşte dreptul său de a cere locatorului camera stabilită să o folosească şi obligaţia asumată de a plăti chiria cuvenită.

- acte juridice aleatorii, în care existenţa şi întinderea prestaţiilor sau numai a uneia din ele depind de un eveniment viitor şi incert (alea), părţile consimţind asupra şanselor de pierdere sau câştig, de exemplu contractul de rentă viageră, în care credirentierul – persoana care primeşte renta viageră – poate fi în câştig când durata contractului este prelungită în timp (moartea lui survine după mulţi ani), sau în pierdere, când acesta durează foarte puţin. Corelativ, debirentierul – persoana care plăteşte renta este în câştig sau pierdere în raport de durata contractului. Contractul de asigurare, este un contract aleatoriu.

- acte juridice cu titlu gratuit: sunt acte juridice încheiate în care o parte doreşte să procure un folos patrimonial celorlalte părţi, fără să urmărească în schimb obţinerea unui folos patrimonial.

În art.946 Cod civil se defineşte contractul gratuit: „(...) este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte.” Sunt acte juridice cu titlu gratuit contractul de donaţie, comodat, mandatul gratuit etc.

Definiţia este preluată de la contractul gratuit şi extinsă la actele juridice cu titlu gratuit.

Importanţa practică a clasificării constă în aplicarea unor reguli juridice proprii la actele juridice oneroase şi la cele cu titlu gratuit. Astfel:

- din punct de vedere al capacităţii persoanelor fizice care încheie acte juridice cu titlu gratuit, legea civilă este restrictivă. Sunt instituite anumite incapacităţi speciale: de exemplu, minorul sub 16 ani nu poate face donaţii, nici reprezentat sau asistat de părintele său (art.806 Cod civil).

- numai la actele juridice cu titlu oneros consimţământul unei părţi poate fi viciat prin leziune.

- legea civilă este mai severă cu privire la condiţiile de formă ale actelor cu titlu gratuit. De exemplu, contractul de donaţie se face prin act autentic.

- răspunderea contractuală este mai severă la actele juridice cu titlu oneros, decât la cele cu titlu gratuit. De exemplu, în materia contractului de mandat, în art.1540 alin.2 Cod civil se prevede: „pentru culpă, când mandatul este fără plată, răspunderea se aplică cu mai puţină rigurozitate, decât în caz contrariu.”

Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid în:

- acte dezinteresate: sunt actele juridice gratuite prin care o persoană face alteia un serviciu, fără a-şi micşora patrimoniul. De exemplu, contractul de comodat (împrumut de folosinţă) prin care o persoană dă spre folosinţă gratuită unei alte persoane un bun cert, cu obligaţia acesteia de a-l restitui la termenul stabilit.

- acte liberalităţi: prin care dispunătorul îşi micşorează patrimoniul, fără a primi nimic în schimb. De exemplu donaţia, legatul etc.

Fiecărei categorii de acte juridice cu titlu gratuit îi sunt proprii câteva reguli juridice:

- din punct de vedere al condiţiilor de formă, actele juridice cu titlu gratuit liberalităţi se întocmesc în formă solemnă (de exemplu, donaţia în formă autentică). Actele dezinteresate se întocmesc potrivit principiului consensualismului (ele sunt valabil încheiate prin simplu acord de voinţă al părţilor).

- în materie de succesiuni numai actele liberalităţi fac obiectul reducţiunii succesorale. (Este sancţiunea civilă ce constă în desfiinţarea retroactivă a donaţiilor făcute de către de cujus, la cererea moştenitorilor rezervatari în măsura completării rezervei lor succesorale).

După timpul, momentul în care îşi produc efectele, actele juridice civile se împart în acte juridice între vii şi pentru cauză de moarte:

- acte juridice între vii (inter vivos) sunt actele juridice care-şi produc efectele pe timpul vieţii celor care le încheie.

Uneori efectele juridice se pot prelungi şi după moartea părţilor care l-au încheiat. De exemplu, transmisiunea succesorală. Actele juridice, în majoritate, produc efecte în timpul vieţii părţilor.

- acte juridice pentru cauză de moarte (mortis causa) sunt acte juridice încheiate pentru a produce efecte după moartea autorului. De exemplu, testamentul, contractul de asigurare de viaţă etc.

Reguli juridice ce se aplică diferit actelor juridice inter vivos şi actelor juridice mortis causa:

- actele juridice mortis causa sunt reglementate mai amănunţit în comparaţie cu actele juridice inter vivos.

- actele juridice mortis causa fiind o excepţie de la regula conform căreia efectele juridice se produc pe timpul vieţii celor ce le încheie sunt strict prevăzute în legea civilă. Ele sunt acte juridice numite.

- actele juridice mortis causa sunt valabil încheiate numai prin respectarea condiţiilor de solemnitate cerute de lege. De exemplu, contractul de asigurare pe viaţă se întocmeşte în formă scrisă, el fiind contract de adeziune, donaţia bunurilor viitoare se încheie în formă autentică, testamentul în formă solemnă etc. Actele juridice inter vivos sunt guvernate de principiul consensualismului.

- actele juridice mortis causa pot fi încheiate, în ceea ce priveşte capacitatea părţilor, în condiţii restrictive comparativ cu actele juridice inter vivos.
După efectele produse actele juridice sunt constitutive, translative şi declarative:

- acte juridice constitutive: sunt actele juridice încheiate în scopul naşterii de drepturi şi obligaţii noi, inexistente.

Într-o definiţie, actele juridice constitutive „au în conţinut drepturi şi obligaţii corelative care iau astfel naştere neexistând anterior.”¹ De exemplu, actul juridic al căsătoriei dă naştere la drepturi şi obligaţii noi, inexistente înainte de căsătorie.

Unele definiţii se referă doar la naşterea unui drept subiectiv civil nou: „dă naştere la un drept subiectiv civil ce n-a existat anterior.”² De exemplu, contractul de uzufruct, contractul de gaj, de ipotecă etc. Atunci când ne referim la naşterea unui drept, trebuie să menţionăm şi naşterea unei obligaţii, întotdeauna dreptul subiectiv presupunând obligaţia civilă corelativă.

- acte juridice translative de drepturi: sunt acte juridice prin care are loc strămutarea unui drept subiectiv civil din patrimoniul unei părţi, în patrimoniul celeilalte părţi. De exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, cesiunea de creanţă etc.

„Actul juridic civil translativ de drepturi se deosebeşte actul juridic constitutiv (...) prin aceea că acesta din urmă dă naştere unui drept nou ce, împreună cu obligaţia corelativă, n-a existat înainte. În cazul actelor translative, se creează o situaţie nouă, unul din subiecte dobândind un drept preexistent în patrimoniul transmiţătorului.”³

- acte juridice declarative sunt actele juridice prin care părţile îşi recunosc, definitivează drepturi existente anterior încheierii aces­tora. De exemplu, contractul de partaj, tranzacţia.

Clasificarea dovedeşte importanţă practică în materia stabilirii momentului când îşi produc efectele: Astfel,

- actele juridice constitutive şi translative îşi produc efectele din momentul încheierii lor, numai pentru viitor (ex nunc)

- actele juridice declarative îşi produc efecte pentru viitor (ex nunc), dar şi pentru trecut (ex tunc). De exemplu, în cazul partajului, actul juridic al împărţirii produce efecte de la data când a luat naştere coproprietatea sau indiviziunea, şi nu de la data împărţirii, deci actul juridic declarativ retroactivează.

- numai actele juridice translative şi constitutive sunt supuse rezoluţiunii (fiind contracte sinalagmatice) nu şi actele juridice declarative.

După importanţa pe care o prezintă actele juridice în raport cu patrimoniul persoanei, distingem acte juridice de conservare, de administrare şi de dispoziţie:

- acte juridice de conservare sunt actele juridice încheiate care are drept cauză păstrarea unui drept subiectiv civil în patrimoniu, preîntâmpinarea pierderii lui. Avantajul constă în efectuarea unor cheltuieli minime în raport cu valoarea dreptului ce urmează a fi salvat prin încheierea actului juridic. De exemplu, întreruperea unei prescripţii, somaţia, punerea de peceţi, înscrierea unei ipoteci etc.

- acte juridice de administrare sunt acte juridice prin care părţile urmăresc să realizeze punerea în valoare a unui bun, sau patrimoniu. De exemplu, locaţiunea unui bun, închirierea unui apartament, culegerea fructelor, asigurarea unui bun etc.

Actele de administrare privesc:

- administrarea unui bun singular (ut singuli) prin care se pune în valoare un anumit bun, fără înstrăinarea lui

- administrarea unui patrimoniu. În această ipoteză, actul de administrare referitor la un bun poate fi o înstrăinare (act de dispoziţie), dar raportat la întregul patrimoniu este un act de administrare, de normală folosire, exploatare a întregului patrimoniu. De exemplu, vânzarea fructelor unei livezi este un act de dispoziţie, dar raportat la patrimoniul ce are în compunerea sa livada este un act de administrare; contractul încheiat pentru efectuarea unor reparaţii de întreţinere este un act juridic de dispoziţie – banii, costul lucrării se înstrăinează, dar contractul raportat la întregul patrimoniu este un act de administrare pentru că reparaţiile de întreţinere pun în valoare patrimoniul, asigură folosirea lui.

- acte juridice de dispoziţie sunt actele încheiate prin care părţile doresc înstrăinarea unui bun (adică scoaterea unui bun din patrimoniu), a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcină reală. De pildă, vânzarea, cesiunea de creanţă, sau încheierea unui contract de ipotecă sau gaj.

Clasificarea actelor juridice în acte de conservare, administrare sau dispoziţie prezintă importanţă practică prin regimul juridic propriu fiecărei categorii.

- în materia capacităţii părţilor care îl încheie, doctrina şi jurisprudenţa admit ca actele de conservare să poată fi încheiate şi de către persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu.

- actele de administrare, dacă nu sunt încheiate printr-un consimţământ viciat prin leziune, pot fi încheiate şi de către minorul între 14-18 ani, singur (capacitate de exerciţiu restrânsă) fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal (părinţii, tutore). Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii şi interzişii judecătoreşti) încheie acte de administrare prin reprezentantul legal.

- actele de dispoziţie se încheie de persoane cu deplină capacitatea de exerciţiu (persoane care au împlinit 18 ani). Minorul care a împlinit 14 ani (capacitate de exerciţiu restrânsă) poate încheia acte de dispoziţie cu încuviinţarea părintelui sau a tutorelui, precum şi a autorităţilor tutelare.

- în materia reprezentării, pentru încheierea actelor de dispoziţie este necesar un mandat special (pentru un anumit act juridic de dispoziţie) şi nu de un mandat general.

După modul de formare, actele juridice sunt consensuale, solemne şi reale.

- acte juridice consensuale sunt valabil încheiate prin simplul acord de voinţă realizat între părţi, fără nici o formalitate. Uneori, părţile din nevoia preconstituirii unei probe într-un eventual litigiu, pot stabili, tot de comun acord, ca manifestarea de voinţă pentru încheierea actului juridic să îmbrace o anumită formă: de exemplu, forma scrisă. Acest lucru nu produce efecte cu privire la valabilitatea actului juridic încheiat. Regula denumită şi principiul consensualismului este preluată din materia contractelor translative de drepturi reale (art.971 Cod civil) şi extinsă la toate actele juridice civile.

- acte juridice solemne (formale) pentru a fi valabil încheiate este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace formă solemnă cerută de lege. Legea prescrie forma solemnă pentru valabilitatea actului juridic încheiat (ad validitatem sau ad solemnitatem). De exemplu, contractul de donaţie sau de ipotecă este valabil încheiat numai dacă manifestarea de voinţă se materializează într-un înscris autentic.

- acte juridice reale sunt actele care pentru a fi valabil încheiat, în afara acordului de voinţă al părţilor se cere şi remiterea (predarea) efectivă a bunului (traditio rei). De exemplu, contractul de împrumut (comodatul, mutuum), de depozit, contractul de gaj cu deposedare etc.

Reguli juridice aplicabile acestor contracte:

- nerespectarea formelor solemne impuse de lege pentru manifestarea acordului de voinţă al părţilor atrage sancţiunea civilă a nulităţii actului juridic încheiat

- în cazul încheierii actelor juridice solemne prin reprezentare, şi procura specială de reprezentare trebuie să îmbrace formă solemnă;

- modificarea actului juridic solemn se face numai în formă solemnă

- regimul juridic al probelor diferă după cum actul juridic este consensual, formal sau real.
După rolul pe care-l au voinţele juridice ale părţilor în stabilirea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, se deosebesc acte juridice subiective şi acte juridice condiţie

- acte juridice subiective sunt actele juridice în care subiecţii de drept stabilesc de comun acord drepturile şi obligaţiile ce le revin. Majoritatea actelor juridice sunt subiective. Actele juridice subiective încheiate de părţi se supun unui regim juridic flexibil, părţile prin acordul de voinţă derogă de la normele juridice dispozitive ce le reglementează.

- acte juridice condiţie, sunt actele încheiate al căror conţinut (drepturile şi obligaţiile părţilor) este dinainte stabilit de lege, fără posibilitatea că părţile să deroge de la acesta. De exemplu, căsătoria, adopţiunea etc. Legea civilă reglementează un număr limitat de acte juridice condiţie impunând reguli stricte în privinţa încheierii lor valabile.
După corelaţiile existente între ele, actele juridice sunt acte juridice principale şi accesorii

- acte juridice principale sunt actele juridice care are o existenţă de sine stătătoare, o soartă juridică ce nu depinde de soarta juridică a unui un alt act juridic. Majoritatea actelor juridice sunt acte juridice principale.

- acte juridice accesorii sunt actele care nu are o existenţă de sine stătătoare, regimul lui juridic fiind dependent de cel al actului juridic principal. De pildă, clauza penală, fidejusiunea, contractul de gaj, contractul de ipotecă etc. Actul juridic accesoriu poate sau nu fi inclus în actul juridic principal. El poate fi încheiat concomitent cu actul juridic principal sau ulterior acestuia.

Reguli juridice aplicabile actului juridic principal şi actului juridic accesoriu:

- validitatea actului juridic principal se analizează independent, în raport de condiţiile proprii de valabilitate, în timp ce a actului juridic accesoriu are în vedere validitatea actului juridic principal. De exemplu, în ipoteza în care actul juridic principal este nul, actul juridic accesoriu nu produce nici un efect, se spune că nu are eficacitate.

- încetarea efectelor actului juridic principal produce efecte şi asupra actului juridic accesoriu: acesta încetează ca urmare a principiului accessorium sequitur principalem (soarta actului juridic accesoriu urmează soarta actului juridic principal). De exemplu, actul juridic accesoriu, contractul de gaj nu produce nici un efect când actul juridic principal, contractul de împrumut de consumaţie, este lovit de nulitate.

- nulitatea actului juridic accesoriu nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea actului juridic principal.
După legătura cu scopul (cauza) pentru care s-au încheiat actele juridice, distingem actul juridic cauzal şi actul juridic abstract (acauzal)

- acte juridice cauzale sunt actele pentru validitatea cărora trebuie analizată valabilitatea cauzei (scopului) acestora. Ele sunt valabil încheiate când au o cauză (un scop) licită şi morală. Actul este nul în lipsa cauzei sau atunci când cauza există, ea este ilicită sau imorală. De exemplu, studentul a încheiat un contract de închiriere pentru că a urmărit un scop (cauză): să dobândească condiţii bune de locuit, în apropierea Universităţii. Majoritatea actelor juridice sunt cauzale.

- acte juridice acauzale (abstracte) sunt actele valabil încheiate fără analiza valabilităţii cauzei. Se numesc şi titluri de valoare. Nevoile vieţii cotidiene au determinat apariţia unor înscrisuri (titlurile de valoare) a căror valabilitate nu se analizează în raport de valabilitatea cauzei, ci în raport de unele elemente formale: textul menţionat pe înscris semnăturile persoanelor îndrituite, data emiterii etc. Înscrisul menţionează valoarea nominală a dreptului de creanţă şi prin transmitere, de regulă prin predare, conferă posesorului, dreptul de a beneficia de suma nominală menţionată independent de cauza în vederea căreia a fost emis titlul. De exemplu, obligaţiile CEC, acţiunile la societăţile comerciale, biletele de ordin etc. Proba actului juridic acauzal se face după reguli diferite faţă de proba actului juridic cauzal. Condiţiile de valabilitate privind încheierea acestor acte juridice sunt diferite.

În doctrina juridică sunt cunoscute şi alte clasificări ale actelor juridice.

După posibilitatea încheierii lor prin reprezentare distingem actul juridic obişnuit şi actul juridic strict personal.

- acte juridice obişnuite sunt actele încheiate valabil fie personal de partea interesată, fie prin reprezentantul persoanei interesate (mandatar). Majoritatea actelor juridice sunt acte obişnuite.

- acte juridice strict personale sunt actele încheiate valabil numai personal de către persoana interesată, ca, de exemplu, căsătoria, testamentul, recunoaşterea paternităţii copilului născut din afara căsătoriei etc.

Regula o constituie actul juridic obişnuit. Excepţia o reprezintă actele juridice strict personale.

În doctrină se apreciază că „excepţia fiind de strictă interpretare (exceptio est strictissmae interpretationis), primele (n.a. -actele juridice strict personale) sunt numai cele reglementate (precizate) expres de lege”.¹

Actele juridice se pot încheia prin reprezentare numai în condiţiile speciale prevăzute în materia reprezentării.

După legătura actelor juridice cu modalităţile lor, deosebim acte juridice pure şi simple şi afectate de modalităţi.

- acte juridice pure şi simple sunt actele neafectate de modalităţi (termen, condiţie, sarcină). De regulă, potrivit principiului libertăţii contractuale părţile pot stabili ca actul încheiat să fie sau nu afectat de modalităţi. Există acte juridice ce nu pot fi decât pure şi simple. De exemplu, căsătoria, adopţiunea, opţiunea succesorală etc.

- acte juridice afectate de modalităţi sunt actele în conţinutul cărora părţile au convenit o modalitate (condiţie, termen, sarcină). Există acte juridice ce nu pot fi decât afectate de modalităţi. De exemplu, contractul de rentă viageră, unde plata rentei se face pe un termen extinctiv, până la moartea credirentierului.

Clasificarea prezintă importanţă practică în materia condiţiilor de valabilitate cerute la încheierea lor. Astfel, lipsa modalităţii la actele ce nu pot fi valabil încheiate altfel, atrage nulitatea acestora. De exemplu, contractul de împrumut în care nu se stabileşte termenul de restituire a bunului împrumutat este nul.

Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie diferă după cum actul juridic este pur şi simplu sau afectat de modalităţi.
După cum sunt sau nu reglementate de lege se deosebesc acte juridice numite (tipice) de acte juridice nenumite (atipice).

- acte juridice tipice (numite) sunt actele care primesc o denumire şi o reglementare proprie prin lege. De exemplu, contractul de locaţie, de închiriere, de mandat etc.

- acte juridice netipice (nenumite) sunt actele juridice care nu au o denumire legală şi o reglementare proprie. De exemplu, contractul de întreţinere, contractul de publicitate TV etc.

Contractelor nenumite li se aplică regulile juridice generale din teoria contractelor, alături de regulile stabilite de părţi.

Uneori, legiuitorul este interesat să reglemeneze contracte nenumite. De exemplu contractul de sponsorizare contract nenumit, prin prevederile Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea a devenit un contract numit.

În contractele numite părţile pot omite elemente din conţinutul actului juridic (de exemplu, nu fac precizări privind unele drepturi şi obligaţii). Acestea se presupun prin faptul că legea le prevede expres.

După rolul diferit al voinţelor părţilor la încheierea actului juridic se disting acte juridice negociabile, de adeziune şi impuse (forţate).

- acte juridice negociabile sunt actele juridice pe care părţile de comun acord le încheie în deplină libertate, după discuţii prealabile (negocieri), cu stabilirea liberă a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.

- acte juridice de adeziune sunt actele „la care toate clauzele contractuale sunt stabilite de către una din părţi, cealaltă parte având doar opţiunea de a accepta sau de a refuza încheierea lor.”¹ De exemplu, contractele de utilităţi publice, cum ar fi: apă, energie electrică, gaze naturale, telefon, cablu TV, deoarece satisfac trebuinţe materiale şi spirituale fireşti, obligă la încheierea lor.

- acte juridice impuse (forţate) sunt impuse de lege. De exemplu, contractele de asigurare obligatorie în caz de accident pentru automobilişti, unele contracte de asigurare, etc.

După executarea în timp a obligaţiilor, deosebim acte juridice cu executare instantanee şi cu executare succesivă în timp.

- acte juridice cu executare instantanee (imediată, dintr-odată, uno ictu) sunt acele acte în care părţile au obligaţia să execute prestaţiile în unul şi acelaşi moment, de regulă în momentul încheierii contractului.² De exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare a bunului cert, vânzătorul se obligă să predea lucrul şi cumpărătorul să predea preţul, în acelaşi moment şi deodată..

- acte juridice cu executare succesivă în timp sunt actele în care executarea prestaţiilor are loc într-o perioadă de timp. De exemplu, în contractul de rentă viageră debirentierul plăteşte renta periodic, într-o perioadă de timp.

Uneori părţile actului juridic cu executare uno ictu pot conveni să execute obligaţiile eşalonat. De exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare părţile stabilesc ca plata preţului să se facă în 10 rate lunare.

Reguli juridice specifice acestor contracte:

- rezoluţiunea (desfacerea) contractelor sinalagmatice priveşte numai la actele juridice cu executare instantanee; rezilierea (desfacerea pentru viitor a contractelor) se aplică numai la contractele sinalagmatice cu executare succesivă în timp. Rezoluţiunea, respectiv şi rezilierea se supun unor reguli proprii, diferite.

- nulitatea sancţiune civilă a actului juridic, operează retroactiv la actele cu executare dintr-o dată şi numai pentru viitor la actele juridice cu executare succesivă în timp.