Uşa interzisă Gabriel Liiceanu Ce mai e şi cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a fiinţei mele pe parcursul unui an



Yüklə 1,42 Mb.
səhifə58/105
tarix07.01.2022
ölçüsü1,42 Mb.
#89976
1   ...   54   55   56   57   58   59   60   61   ...   105
18 februarie
Ce s-a întîmplat mai de soi în ultima vreme? Am început, la propunerea lui Andrei, şi împreună cu Anca Manolescu (bună cunoscătoare a operei lui Gue-non) şi Horia, un seminar privat în jurul cărţii lui Guenon Le symbolisme de la croix. Seminarul începe cu o expunere a lui Andrei, urmată de discuţii. Situ­aţia a devenit "dramatică" deja după primele două întîlniri şi, privită de sus, ea nu face decît să pună încă o dată în lumină ceea ce s-ar putea în chip pro­priu numi (scuzaţi expresia!) "drama cunoaşterii omeneşti". Interesant este totodată ce se întîmplă cînd se strîng în jurul aceleiaşi mese persoane cu for­maţii şi înclinaţii îndeajuns de asemănătoare şi de diferite pentru a putea deopotrivă să stea de vorbă şi să nu se înţeleagă. Iarăşi interesant e cum fiecare crede cu oarecare disperare în "punctul lui de ve­dere" şi încearcă să-l convingă pe celălalt de înteme­ierea lui şi cum, nereuşind ― între prieteni fiind ― suferă. Din nefericire pentru mine sînt în mai mare măsură singur decît fiecare dintre ceilalţi trei, pen­tru că din cauza blestematei de filozofii (atît cît a mai rămas din otrava sau elixirul ei în mine) nu mă pot raporta la textul lui Guenon cu relaxarea pe care ceilalţi (Horia în mai mică măsură) sînt dispuşi să o aibă. Andrei "cel nebun întru mistere", cum şi-a zis singur în poezica pe care, ludic, a compus-o cînd­va la Păltiniş, este oricînd gata să se lase transportat în Marele Dincolo pentru ca, din perspectiva lui, să poată tălmăci fragmentul care sîntem. Căci cum alt­fel să ne dăm un sens, dacă nu prin contemplarea întregului din care facem parte şi prin localizarea "exactă" a poziţiei pe care o ocupăm în acest întreg? Pentru a ajunge "Acolo", în punctul înalt din care Spectacolul Lumii îşi dezleagă misterul, Andrei s-a urcat în mai toate vehiculele care aveau afişată această destinaţie: de la textele sacre ale creştinătăţii şi ale religiilor orientale şi pînă la stainerismele şi ezoterismele modernităţii. Vorbei cu care ajunsese să-l scoată din minţi pe Noica ― cînd acesta îi plim­ba pe sub nas cîte o farfurioară cu mîncărică filozo­fică pe care se chinuise să o prepare cît mai gustos şi să o prezinte cît mai plăcut, iar Andrei, după o scur­tă adulmecătură, strîmbă din nas şi declara: "Nici cu asta nu am ce face!" ― el i-a rămas şi astăzi cre­dincios. De ani de zile mă străduiesc să-l fac să ia o îmbucătură din Sein und Zeit. Andrei o cîntăreşte din ochi mefient, mă ascultă o clipă pledînd virtuţile gastronomice ale acestui biftec filozofic şi, dincolo de un "mda..." politicos şi căznit, îl aud murmurînd în sinea lui: "Nici cu Heidegger nu am ce face!" Rei­terăm periodic proiectul unui seminar despre Fiin­ţă şi timp cu care îl tot ameninţ de cîţiva ani, dar ştiu (şi de aceea nici nu-l pot începe) că lucrul nu îl in­teresează.

Dar în fond de ce nu are Andrei ce face nici cu Hegel, nici cu Kant, nici cu Heidegger, nici cu Husserl şi, la o adică, nici cu toată filozofia modernă? Interesant nu este cazul lui, ci cazul cazului lui, aşa cum în această poveste, care a reapărut la suprafaţă o dată cu seminarul Guenon, interesant nu este ca­zul meu, ci cazul cazului meu. (Pentru că în fond, de ani de zile de cînd ne cunoaştem, Andrei îmi plimbă pe sub nas cîte o farfurioară: o mîncărică cu îngeri, alta cu Corbin, alta cu Eckhart, alta cu Sfinţii Pă­rinţi. Iar eu gust de ici, de colo, şi foamea mea e şi mai mare, tristeţea mea e şi mai mare, disperarea mea e şi mai mare.) Dar despre ce este vorba?

Plecăm de la premisa că toţi am vrea să ştim ce e cu noi. Iar "ce e cu noi" înseamnă, de cînd lumea, că vrem să ne cunoaştem culisele: am fost distribuiţi, cu toţii, pe scena vieţii, rămînem şi jucăm pe ea o clipă, apoi ieşim din scenă pe partea cealaltă. Cine ne-a distribuit în rolul vieţii? De unde, venind, ne-am făcut intrarea în scenă? Ce se întîmplă în cu­lisele prin care am intrat? Şi apoi, ce se întîmplă cu noi după încheierea spectacolului? Cum arată culi­sele prin care ieşim? încotro ne ducem?

Toate religiile lumii, chiar şi cele mai pricăjite, în măsura în care presupun un "cult al morţilor", nu s-au îndoit o clipă că există un "pe urmă" şi un "din­colo". Toate presupun rupturi de nivel, praguri, tre­ceri, tărîmuri diferite, vehicule, luntraşi, zei psiho-pompi. Toate presupun desprinderi ale sufletului de trup, apoi călătorii ale sufletului, halte şi etape. Există o morfologie a peisajului străbătut, o cronolo­gie a acestei călătorii, un punct terminus al ei. Pe scurt, toate religiile dezvoltă o scenografie a lui "apoi" şi "dincolo". În marile religii lucrurile se complică, apar articulaţii între "aici" şi "acolo", armonii sub­tile, oglindiri, ierarhii, unificări succesive, stări ale fiinţei, principii crescătoare şi descrescătoare, verti­cale care unifică planurile, raporturi între manifest şi nemanifest, cosmogonii subtile, proiecte ale di­vinităţii, cicluri ameţitoare, vîrste, evi şi aioni. În acest spectacol grozav, în această panoramare extremă a fiinţei, omul îşi capătă un tîlc, viaţa lui prinde sens, nu mai există scenă şi culise, cortina rămîne defini­tiv ridicată peste Spectacolul Lumii... Fragmentul care sîntem îşi găseşte locul în întreg, scara pe care avem de urcat se desfăşoară în faţa ochilor noştri, raporturile dintre centru şi periferie, dintre sus şi jos se precizează, nu mai putem trăi la întîmplare, sîntem orientaţi, ştim încotro mergem şi încotro tre­buie să mergem, primim un cod, credem în valori, pe scurt căpătăm un rost şi sîntem rostuiţi ― articu­laţi ― în albia lumii. Fiecare religie mare îşi are metafizica şi apoi morala ei.




Yüklə 1,42 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   54   55   56   57   58   59   60   61   ...   105




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin