2002
1 ianuarie
Nu poţi să ţii "jurnal" decît în marginea unei expediţii (militare, geografice, ştiinţifice) ― sau a operei proprii. Eu în marginea a ce îl ţin? Cel puţin, Jurnalul de la Păltiniş pornea de la o expediţie a gîndului. Dar acesta? Poţi să-ţi priveşti viaţa ca pe o expediţie? Poţi fi în acelaşi timp cuceritorul şi cel cucerit?
Încerc să ies din dezastrul în care mă aflu nu scriind, ci povestind. Cel puţin, nu-mi fac iluzia că sînt scriitor. Sînt doar bolnav sau, în cel mai bun caz, convalescent.
Trăiesc, cu un singur personaj, scenariul din O mie şi una de nopţi: îmi spun mereu cîte o poveste, pentru a amîna deznodămîntul. Simt că dacă aş tăcea, m-ar înghiţi fără urmă viaţa pe care o mai am în faţă. "Ascultă, îmi spun, mai aşteaptă o clipă. Trebuie să mai auzi o poveste. Mai ţii minte ce s-a întîmplat atunci? Ascultă. Tocmai se năştea fiul tău... Ţii minte unde erai? Ascultă, aşadar..."
Vin de fiecare dată în faţa mea, prinţ îndurător şi crud, cerînd şi oferind pentru fiecare clipă în plus povestea uneia care s-a scurs.
Dostları ilə paylaş: |
