Valentin Barbu – X c marcela Gabriela Blenche – IX d bianca Bogdana Biriş – IX d andrada Borcovici – X c sabina Chiru – IX c flavia Ignuţa – X c loredana Nechita
Yüklə 310,44 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Versuri din poeziile elevilor (etapa a doua)
- In memoriam Nichita Stănescu – o aniversare inedită
- Ordinea cuvintelor
- Cuvinte extrase din poemele lui Nichita Stănescu I.Termeni rari: astragal
Fuga în visare Plecăm, plecăm, mereu suntem gata de zbor Nu mai gândi, nu pierdem nicio secundă, Ne înarmăm cu suliţe de intuiţie Ne pregătim şi un pistol plin de curaj, În geantă aruncăm un sul de nepăsare O cutie cu rezistenţă şi o pungă de rapiditate Ne luăm şi un cuţit de flăcări, în caz de urgenţă În flacăra căruia punem toată puterea. Când suntem aproape gata - nu uităm - Să ascundem în fundul genţii şi o busolă mică. Din amintiri, sentimente şi realitate, O busolă a speranţei care sigur cândva ne va salva. Şi atunci fugim, nu ne mai uităm în urmă. Fără regrete, fără cuvinte, Fără a şti unde vom ajunge Lăsăm doar un nor aburind înecăcios. Colindăm întreaga minte într-o clipă, Parcurgem cursul fiecărui nerv, Navigăm prin venele obosite Şi ajungem în centrul Universului- Dar nu ne oprim, şi trecem şi de materia cenuşie Şi atunci...în flamura gândirii, Îţi ascult tăcerea şi mă opresc. Doar pentru a îngheţa realitatea, scurgerea timpului Şi a porni din nou....în visare. (Ignuţa Flavia, cls. a IX-a C)
Să-mi lovesc din nou amintirile... Şi să te găsesc printre rafturile prăfuite... Când mă trezesc dimineaţa şi privesc pe fereastră Cum roua acoperă întreaga natură, Aş vrea şi eu să fiu acoperită de Zâmbetul tău. Dar acum înţeleg că tu nu exişti... Şi că eu aştept, de fapt, picătura de ploaie în mijlocul secetei. Înţeleg că în această lume în care trăiesc Visare e totul! (Nechita Loredana, cls. a IX-a C) Mulţi aleargă, căutând cu disperare Măcar un braţ al universului Ca să-l atingă. Mulţi sunt cei care văd În univers o altă formă De existenţă, De putere, Dar nimeni nu ştie că Universul e propriul-i suflet, propriul-i contur... Măcar de vreunul S-ar opri un moment În astă lume unde două cuvinte spun tot, Cât mai presus de preţ este propria fiinţă. (Toniţă Alexandra, cls. a XII-a D)
Mormântul şade Dormind inima câinelui din mine.
a morţii ce vine, când mă voi logodi cu tine mireasă dezlegătoare de uitatul somnului pietrelor păcatului meu?
Cal negru cu care pot alunga Viaţa.
Mai presus de lumină, Când voi fi bucuria zilelor
vecinice de vară
primăvăratică? Doamne, mi-e dor de Tine, mi-e tare dor, aşa încât îţi spun asta fără să mai caut nădăjduire în pământul acesta nebun.
de adierea vecinicelor insule ce înghit mareele, de ce n-ai făcut din mare insulă şi din cornul de vânătoare mormânt nou?
dezgheţate în maşinile veacului ce plutesc lumii fum, intoxicaţie; Doamne al meu, fă-mă simplu,
fă-mă primăvară. Tu eşti Lumina şi iubirea. (Blidar Ionuţ, cls. a XII-a D) Anexa 5
Tăcerea
Să nu mai vorbesc neîntrebat. Din păcate nu pot. Nu reuşesc. Prea multe gânduri îmi trec prin cap. Pe care trebuie să le spun, Deşi nimeni nu vrea să le-audă. O să mă chinui o viaţă Să învăţ Să tac.
În apus
Ne uităm îndrăgostiţi spre cerul Care, uitându-se la rândul lui spre noi, Roşeşte încălzit de iubirea ce ne face acum Să-l admirăm. În apus, lumea prinde viaţă, Din fiecare suflet iese la iveală Flacăra pură ce-l ţine în viaţă, iar Unde corpul opreşte răspândirea acesteia Se nasc umbre îmbujorate.
Şi conştienţi, totuşi, că, În aurul de-azur al amurgului, Fără sufletele-foc-călător suspendate De flăcări dansând, Suntem umbre vii. Sabău Caius – XC Lunga aşteptare Noaptea se lasă alungată de ziua ce vine. Eu te aştept, Aştept în zadar Picătura de ploaie în mijlocul secetei, Dar tu te rostogoleşti peste viaţa mea ca un zar.
Fragmentarea contemplărilor Noi numărăm planetele Pentru ca universul să ne pară mai larg. Pentru unii Universul se poate încadra într-un singur cuvânt. Pentru alţii Tăcerea asurzitoare a universului Poate fi auzită pretutindeni. Flacăra apei, umezeala vânturilor Şi adierea caldă a ploii Evidenţiind scăldarea anotimpurilor în negura Contemplării sufletului... Spre nemurire... Tutunariu Răzvan – XC Pentru ea Noi numărăm planetele Pentru ca universul să ne pară mai larg, Noi numărăm stelele Pentru ca drumurile să ne pară mai multe, Noi numărăm sufletele Pentru ca singurătatea să ne pară istorie, Noi numărăm anii Pentru ca jurnalele să ne pară pline. Bălăşoiu Raul – XC Gândul Mă gândesc Cum ar fi Fără tine. Ca un Soare Fără Lună, Ca o zi
Fără noapte, Ca un om Fără suflet.
Nebun după tine Aş fi vrut să fiu copacul tău, Să mă laşi uitat lângă tine, Să te văd înflorind, Să dansez pe ritmul inimii tale, Cum bălţile dansează pe drum, Absorbite de cântecul furtunii. Nu ştiu ce e, E un fel de magie hipnotică Privirea ta fermecătoare, Zâmbetul tău ucigător. Hehn Robert – XC Timpul
La timpul ce zboară, Pe care mulţi îl nepreţuiesc, Iar apoi îl recheamă. Dar timpul Ca un inorog pe cerul din mare, Nu priveşte în urmă Nici spre urmele lui.
Tigrul
se apropie accelerat din ce în ce mai aproape, dar tot nedefinită. Văd clar în culori, panglici de foc par să sticlească pe negrul catifelat. Ce mână, ce ochi i-ar putea ghici simetria? Ţipând aproape, l-am întrebat: Cum te simţi când eşti ultimul în picioare? Dar ceaţa se dispersă. În faţa mea cerul rămase albastru.
Elena-Ligia Jebelean Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara Exerciţiile de scriere creativă dezvoltă capacitatea receptorului de literatură de a empatiza cu autorul, îi permit să perceapă mai bine raportul real-ficţiune, corelaţia text-context, îl ajută să se orienteze mai uşor în structura textului, să identifice mesaje ale operei şi să nuanţeze interpretarea particularităţilor stilistice specifice. După repetate asemenea exerciţii, realizate în acest an şcolar cu toţi elevii celor cinci clase cu care lucrez, am considerat că am putea sărbători aniversarea poetului Nichita Stănescu (31 martie) într-o manieră surprinzătoare. Am recitit o bună parte din textele lirice ale scriitorului (poeziile cuprinse în antologia Ordinea cuvintelor) şi am extras cuvinte rare pe care Nichita Stănescu le utilizează, precum şi cuvinte pe care el însuşi le inventează – necuvinte prin care încearcă a suplini neajungerea limbii în exprimarea ideilor şi sentimentelor. Apoi, la data stabilită, le-am vorbit copiilor despre Nichita Stănescu (nu toţi ajunseseră să studieze texte ale acestui poet), le-am dat fişe cu termenii extraşi (anexa 1) şi i-am discutat pe fiecare în parte, referindu-ne la sens/sensuri, la contextul în care sunt utilizaţi, la valoarea lor stilistică. Le-am cerut elevilor să compună poezií având ca punct de sprijin aceste cuvinte, iar din cele mai reuşite poeme ale lor (anexa 2) am realizat un minispectacol pe care l-am prezentat fiecărei clase, ulterior. Avantajele acestui procedeu îmi par multiple. Dincolo de contactul cu poezia lui Nichita Stănescu, realizat prin recitarea de către profesor a fragmentelor poetice în care apar termenii neobişnuiţi puşi în discuţie, elevii şi-au îmbogăţit vocabularul, descoperind neologisme neutilizate frecvent de vorbitori. Au remarcat valoarea stilistică ieşită din comun a modalităţilor de îmbogăţire a lexicului – compunere, derivare, conversiune. Au descoperit sensuri surprinzătoare, generate de contexte neaşteptate în care sunt plasaţi termenii. S-au putut comenta particularităţile stilului beletristic – ambiguitate, expresivitate, oralitate, forţă de sugestie. Valoarea stilistică a numeroaselor niveluri ale limbajului - fonetic, lexical, morfologic, sintactic, semantic - a devenit evidentă. Compunerea poeziilor cu integrarea unora dintre termenii daţi s-a dovedit a fi o sarcină destul de dificilă, problematizantă pentru elevi. Pe de o parte, modelul inhiba prin puterea sa expresivă. Pe de altă parte, exista tentaţia, dusă reuşit la capăt de unii dintre elevi, de a transforma ei înşişi cuvinte sau chiar de a inventa altele, tendinţă pe care o consider notabilă. A fost extrem de interesantă analiza în clasă a noilor poezii, cele ale elevilor, urmată de selectarea celor mai potrivite pentru a intra în alcătuirea grupajului pentru spectacol. S-a descoperit o linie tematică directoare, în jurul căreia s-au grupat texte oarecum ascensional, ilustrând evoluţia unei tensiuni lirice. S-au discutat apoi problemele de reprezentare scenică – recuzită, mişcare scenică, fond muzical – cu explicarea unor elemente simbolice semnificative (spirala/cercul, curcubeul, litera/cuvântul, culoarea/nonculoarea etc.). Realizarea micului spectacol a fost o adevărată provocare, ideile elevilor fiind valorificate.
Dar nu ai reuşt, l-ai lumizat cam slab. Un univers stelos ţi se aprinde-n jur Şi-ţi taie aripilor greul sur. N-ai reuşit să descifrezi hieroglifele de pe menhire, N-ai reuşit decât să rotunjeşti un astragal de-al lui Ahile. Andreea Pomîrleanu, clasa a XII-a C Dezînsingurarea Eu, o hieroglifă arsă în inima ta Tu, simun în Sahara mea Eu caut un eon în fiecare lacrimă a ta, Tu cauţi minunea în fiecare pagină a mea... Noi, amândoi, Trimbulinzi şi goi, Căutăm dezînsingurarea... Printre foi. Roxana Boji, clasa a XII-a C Joc de umbre Neuneori aştepţi o clipă… o umbră de eon, În ceas târziu sub o aripă de înger ros de vreme, Ce lumiza adânc abisul de amintiri desceţoşate Şi-ţi întomna întregul suflet cu freneziile uitate. Stai dreaptă în faţa vieţii răzvrătite, A simunului ce a te însingura încearcă; Parcurgi în minte întreaga-ţi osândire, Luând ceaţa ca pe-o simplă soartă. Aştepţi la poarta iluziilor descătuşate – zenit al vieţii fără de noroc – Dormindă urci într-o cvadrigă …tânără hetairă prinsă într-al vieţii joc! Băbăiţă Andreea, cls. a XII-a C Un suflet de hetairă, E ca o hieroglifă... Chiar străluminat, De nedescifrat Cu faţa-i râzândă Multe ea ascunde Dar nimeni nu poate, În gându-i pătrunde...
Frumoasă doamnă a simunurilor, Încotro te îndrepţi tu? Eşti a nuştiucuiului, Eşti nuştiucinele... Ierbeşti fericirea înflorată Şi înfloreşti durerea, Lumea neuneori se gândeşte la tine, Tu doar o destomnezi, Înfrunzind stelărimea ceroasă. Lucian Crina, clasa a XII-a D Într-o lumea poezească, Un simun atent se cuibăreşte Şi dorminda hetairă Desenează o steloasă hieroglifă. Râzând, pe muchie de cuţit Îşi ascunde lacrimile durerii astragalului Plăpând, călcând pe bolta aurită. Ardelian Iasmina, clasa a XI-a D Simt cum simnul mă poartă printre Gânduri, amintiri şi vise rupte... Mă pierd în deşertul meu de speranţe Dar simt că nici această Sahara nu mai poate Să-mi descifreze hieroglifele plângânde... Ridic piramide de dorinţe uscate, Şi îngrop tot ce am visat Şi singură mă-nsingurez din noi, m-am uitat În deşertul meu plin de singurătate... Mocuţa Cristiana, clasa a XI-a D Sub cerul stelos, Stă el sub un tei Şi se gândeşte la ce-i.... Ce-i fără folos.
Iar gândul lui În adâncul codrului S-a însingurat Dus de apa râului.
Străbate lumea luminând-o adânc, Praf de stele agale-o urmează, Unicorni magici, înhămaţi o îndeamnă, Cu speranţe de rază Trezind noua zi În paleta de culoare înmuind Pensula obosită de gri. Popa Anca, clasa a XII-a D Încep din nou să nemuresc Necontenit, neterminat Străin, ca şi-un cod de bare aşezat pe ramura copacilor Odată cu ei şi-mpreună cu mine Dorim să nemurim neterminat, necontenit Străin, ca şi un cod de bare nedormit prin ramura copacilor. Destul era să-mi deschid ochii, Să-i văd pe toţi pe rând dormind, Ca să nemor încet şi sigur, Neuneori, necontenit.
Dar ca la un clic nuştiuceul m-a cuprins. Mă zbat, dar un simnun îmi aprinde în sânge Furtuni, uragane, taifunuri! Tremurul creşte, Mărăitul scurt scrâşnit printre dinţi se intensifică, Mimica e ca o clinchetoare Pe care-o lovesc ca o uşă mereu deschizându-se. Faţa trece prin stadiile de coacere De la rodiul roşiei până la roşul rodiei. Furia mă înierbeşte, Necontrolul se plimbă-n cvadrigi fulgerătoare. Răutatea se înalţă, nepăsarea ne uimeşte. Enervarea a ajuns un centrul de interes şi... Magma de cuvinte se prelinge de neoprit, Dar totul doar pentru o clipă, o secundă, un moment rătăcitor. Apoi îngheaţă, se topeşte şi dispare cu un cuvânt, Un surâs lumizat, o privire împărată de înţelepciune, O îmbrăţisare prea strânsă pentru a nu potoli viforul... Mintea e confuză, goală, corpul înlemneşte Ca o boare ruşinea, vinovarea, acceptarea, calmul
se aşează, Din nou soarele domină, simţurile îşi revin, niciun vânt, doar monotonie. La câţiva paşi, prin aer traversează precipitarea altei fiinţe născute în neştiinţă, caracterizate de neputinţă desemnate să alunece în nefiinţă. Ignuţa Flavia, clasa a IX-a C Seară de mai E o seară tainică de mai... O seară în care toată natura îmi cântă... Seara care a dezvăluit Misterele întregii omeniri Printr-un vis... Îmi voi aminti de cerul stelos Care a răsărit deasupra lunii, Înainte ca eu să îl zăresc. În natura dormindă, O stea mi-a şoptit: „Aş vrea să te îmbrăţişez, Dar te voi topi.... Aş vrea să-ţi ating inima, Dar îţi va lua foc... De aceea am decis Să stau aici, departe de tine Şi să nu te pot răni niciodată... Dar aminteşte-ţi: eu totuşi exist...!” Nechita Loredana, clasa a IX-a C Precum din foc răsare fumul Răsare-n cer o stelărime, Clipesc luceferi cu duiumul Prin vis, prin noapte, din vechime.
Trăiesc într-o lume care fuge. Oamenii se mişcă-ntr-una, halucinant. Nimeni nu se mai opreşte spre a privi spre celălalt, Spre a descoperi chemarea de a se dezînsingura.
Deschid plicul cu scrisoare ta. Hieroglife. Nu înţeleg nimic. Ce-i cu aceste cuvinte seci de adio?
Nu ştiu când Şi nu ştiu unde. Am fost noi. Te-ai pierdut în neant, Dus de vânt, Spre negăsire. Şi-am rămas plângând, Însingurată.... Nesemnificativă... Încă aştept Şi nu ştiu ce. Bărbulescu Laura, clasa a XI-a C Era un suflet ce veghea Menhirele-nşirate în formă de stea Ale străbunilor fugiţi într-un alt veac. Zi după zi, noapte de noapte, El aştepta întoarcerea lor în şoapte. Aştept sub cerul stelos sau ploios Neclintit în hotărârea lui, pios Ca un demon devenit înger. Şi, de cum începea a se-ntomna Simţea ultimul simun bătând spre Orion, Şi-şi desfăcea la rându-i aripile Şi zbura.
Frunzele copacilor acoperă aleile, Cerul stelos sclipeşte în noapte. În magma lacului, o salcie plângândă Se-ntinde către steaua licărindă.
te cheamă. Realitatea-mi râzândă te îndepărtează, neuneori crezând că tu şi eu un astragal formând vom putea nemuri. Dar nu... E scris în hieroglifă.
Oamenii îl priveau ca pe un eon. Potrivnicii îl doreau un menhir din care simunul smulge hieroglife, dar intrând în desceţoşare, îl priveau şi ei ceros iar inimile lor plângânde stigau străluminate: Împărate!
A făcut din tine un du-te-vino. Într-o poezească de-a ta Cu mulţi endecasilabi Încerci să mă dezînsingurezi. Neuneori reuşeşti. Borcovici Andrada, clasa a IX-a C Cântec de iubire Un cântec de iubire e trist şi fără înţeles Pentru acela ce ascultă iar şi iar ultimul vers. El nu zăreşte tainica desceţoşare Şi nici dorinţa poezească, ce nu moare. Dacă aş fi simun răzbunător, Dacă aş fi un cântec fără dor, M-aş pierde-n lumea palidă de sens, Orice chemare-ar fi de nenţeles. Fără dragoste viaţa ierbeşte, Strălucirea petalelor se ofileşte, Fără dragoste mă pierd ca prin vis, Cântec de stea într-un cer de abis. Varga Andreea, clasa a IX-a C În stelărimea de pe cer A suflat un lung simun Care a doborât Luna, Norii
Şi planetele Universului... Asta pentru că Nuştiucinele A suflat spre cer. Petrin Biliana, clasa a IX-a C Nu mai vine? DRAGOSTE, un cuvânt din infinitul-opt litere, neuneori rostit aici, în închisoarea asta de semne. Oare de ce aici răsăritul... nu mai vine Vorbe pline de minciuni menite să-ţi înnegrească privirea Încerc să le ţin departe şi... aştept acea zi în care nu mai vine, ziua în care vom nemuri. Jeflea Irina, clasa a IX-a C Împreună Copacii destomnaţi mă privesc. Alături de ei, eşti tu, râzândă. Pe cer, stelărimea pare dormindă. Împreună, nemurim la infinit. Păsările împărate aleargă pe nori. Un du-te – vino continuu. E plictisitor. Împreună le privim. Înţelegem. Sunt libere. Noi cine suntem? Burai-Pătraşcu Mihai, clasa a IX-a C Yüklə 310,44 Kb. Dostları ilə paylaş:
|