Victor visinescu jurnalism contemporan

DE LA CADRU STATISTIC LA DIVERSIFICARE TEMATICA

O prima constatare ne arata ca în momentul de fata mai mult de 600 de surse de informatii tiparite asigura nevoia de

lectura cotidiana a cititorilor. Simultan peste 225 de posturi de radio si televiziune, centrale si locale, completeaza

universul informatiilor de care au trebuinta ascultatorii si telespectatorii.

Informatile transmise prin mesaje tiparite, audio sau televizate sunt în mare parte furnizate de agentiilor de presa:

Agentia Nationala de Presa Rompres, AM Press, Agentia de stiri A.R. Press si Mediafax sau de marile agentii de presa,

din strainatate.

O sumara privire aruncata pe Indexul alfabetic al celor mai mult de 600 de publicatii catalogate la Registrul Comertului

ne conduce la concluzia ca peisajul presei scrise a parcurs într-un deceniu de existenta un proces al diversificarii

profilului, al regruparii profilelor pe teme comune si al concretizarii unor tendinte de specializare în teritorii neexplorate

pâna în 1990.

Diversificarea. Putem încadra în aceasta grupa publicatii care se adreseaza unor sfere ale culturii, cercetarii si

învatamântului. De ex. publicatia “Analele Universitatii Bucuresti”, tiparit a în 13 profile pentru tot atâtea discipline de studiu

(politice, biologie, chimie, drept, filozofie, fizica, geografie, geologie, istorie, informatica, lb. si literatura româna, limba si

literatura straina, matematica); “REVISTA…” (urmata de un determinativ care îi precizeaza domeniul de adresabilitate), o

publicatie în 50 de profile, de exemplu: de la “Revista arhivelor” la “Revista V”. Nu enumeram cele 50 de titluri, altceva

este semnificativ si anume, într-un context traditional al revistelor din trecut si-au facut loc publicatii care aduc în orizontul

cunoasterii fie domenii prioritare ale contemporaneitatii (electronica, informatica, energetica, demografia, matematica pura

si aplicata, virologia, mecanica aplicata, morfologia si embriologia), fie domenii care incita dorinta de cunoastere în directii

dubitative, enigmatice (fenomene paranormale, mistere, ortodoxie). Trebuie mentionat ca în lotul masiv al acestor

publicatii, multe sunt tiparite în limbi straine de circulatie universala (26 în franceza, altele în germana, engleza). În

aceeasi categorie a revistelor consacrate unor discipline care conditioneaza progresul general al societatii moderne,

mentionam aproximativ 20 de titluri “STUDII DE…” sau “STUDII SI CERCETARI…” cu determinativul (arheologie,

biochimie, biologie animala, antropologie, numismatica, biologie vegetala).

Noile tendinte tematice impuse presei postdecembriste s-au concretizat în publicatii numeroase, având ca element

comun primul cuvânt, astfel: “ANUNT…” urmat de “ auto”; de la A la Z”; “cotidian”, “telefonic” – câteva din gazetele

exclusiv publicitare); “AUTO…”, cu adaugirea: “clip”, “market”, “piata”, “pro”, “shop”, “test magazin”; aproape 50 de

publicatii stau sub semnul lingvistic “INTEGRAME”, satisfac cerintele unei largi categorii de cititori care îsi verifica

informatiile, îsi confrunta opiniile, îsi descopera lacunele, îsi consuma timpul liber în exercitii de minte, de suflet si de

comportament pe teme precum: hobby, rebus, flagrant, Apollo, Babilon, clepsidra, domino, “ea despre el”, maxi rebus,

nostime, paradis, “pink house”, salut rebusist, superstar, careuri magice.

Tot în categoria noilor tendinte ale presei în directia investigarii universului uman sub toate aspectele existentei

cotidiene, retinem incitante titluri care sugereaza însesi cuprinsul publicatiilor: “Lume, lume”; “Lumea afacerilor”; “Lumea

animalelor cu si fara stapân”; “Lumea româneasca de acum”, cu variante lingvistice “Mondo…” (magazin, rebus, sport

XXI). O subramura a publicatiilor nou ivite o formeaza revistele care definesc fie profesiuni, noi tehnologii, fie afaceri,

comert, moda, infractionalitate: “Telecom”, “Telefax”, “Top businees”, “Super V.I.P.”, “Vox Pop Rock”, “Zeghea”, “Pink

house”, “P.C. Market”, “Mickey mouse”, “Miss”, “Infractorul”, “Dracula world”, “Casa Lux”, “Cocosul national”, “Alo 981” si

…”Bula” (celebrul personaj-simbol al râsului robust românesc).

PRESA MINORITATILOR ETNICE

Am mentionat deja ca multe dintre ziarele si revistele citate la diferitele categorii tematice sunt tiparite în limbi ale

minoritatilor etnice. Aducem aici un prim-plan al acestor publicatii tiparite în Municipiul Bucuresti, asa cum sunt ele

repertorizate alfabetic în volumul Mass-media din România (loc. cit.). Iata-le: “Albanezul/Shqiptari” (în româna si

albaneza); “Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumänien”; “Ararat” (în lb. româna); “Asul de trefla” (în limba româna si

rromani); “Desteptarea, revista aromânilor” (în româna si dialectul aromân); “Curierul ucrainean” (în româna); “Elpis” (în

româna si greaca); “Luceafarul bulgar” (în româna si bulgara); “Realitatea evreiasca” (în româna, engleza si ebraica); “A

Hèt” (în maghiara); “Romániai Magyar Szó” (în maghiara); “Zorile” (în româna si rusa).

ACREDITATII PRESEI STRAINE LA BUCURESTI

Deschiderile României spre Europa si spre întreaga lume dupa 1989, pe filiera comunicarii mediatice, s-au concretizat

în doua directii: acreditarea unor jurnalisti români (birouri de presa) în multe tari europene, pe celelalte continente si

invers, deschiderea, la Bucuresti, a unor birouri de presa sau desemnarea de corespondenti straini ai deferitelor agentii

de presa, reviste/ziare cunoscute. Le transcriem, de asemenea, alfabetic: “Agentia de stiri China Noua” (cu un

corespondent sef si un corespondent); Agentia ITAR-TASS” (cu un director de birou); “agentia Rusa de Informatii Novosti”

(cu un corespondent); “AP-Dow Jones News Service” (cu un corespondent); “ARD-TV” (cu un corespondent); “Associated

Press” (cu un director si 5 corespondenti); “ANSA/Italia (cu un corespondent); “BBC-World Service” (cu un director

sectie); “Deutsche Presse Agentur” (cu un corespondent); “Deutsche Velle” (cu un corespondent); “EFE-Spania” (cu un

corespondent); “The Economist” (cu un corespondent); “Express Dally Financial Newspaper/Grecia” (cu un

corespondent); “France Presse” (cu director/coresponden Express Dally Financial Newspaper/Grecia” (cu un

corespondent); “France Presse” (cu director/corespondenti); “La Lanza/Suedia” (cu un corespondent); “La Stampa” (cu un

corespondent); “L’Hummanité” (cu un corespondent); “MTI” (cu un corespondent); “Radio Europa Libera” (cu un sef

birou); “Reuters” (cu un sef birou, 11 corespondenti); “Radio Kol – Israel” ( cu un corespondent); “Tanjug/Iugoslavia” (cu

un corespondent); “Zaman/Turcia” (cu un sef de birou).

ZIARISTUL (IERI), JURNALISTUL (AZI) SUB PROTECTIA LEGII SI A FORURILOR PROFESIONALE

Înainte de a ne întreba cum este protejat de lege un jurnalist astazi, ne întoarcem în timp, spre geneza profesiunii în

context românesc. La primul Congres al presei, tinut la Bucuresti, în luna noiembrie 1871 s-a votat o Rezolutie în al carei

prim punct se preciza:

“Presa va lupta dar pentru realizarea unui guvernamânt românesc, întemeiat pe adevarata libertate nationala”, (G.

Caliga, Almanahul dictionar al presei din România si a celei românesti de pretutindeni, 1926).

Celelalte prevederi ale Rezolutiei se refereau la rolul presei în sustinerea progresului general al tarii, în domeniile

economiei, învatamântului, administratiei, culturii, justitiei, libertatilor democratice, apararii patriei.

Odata cu acest prim Congres se definea profesiunea de ziarist, în lumina traditiilor progresiste ale activitatii presei de

pâna atunci, punându-se accent pe norme de comportament etic si social. Sintagma “presa a patra putere”, pe care

jurnalistica occidentala miza atât de mult, cu atât de mult timp înainte, fusese preluata de un lider politic marcant, C.A.

Rosetti care afirmase: “Presa trebuie sa fie a pat ra putere a unui stat civilizat si liber. Presa însa, pentru ca sa fie a patra

putere a unui stat trebuie ca redactorii ei, când iau condeiul sa fie sacerdoti…Ziaristii sunt preotii care servesc la altarul

acelei zeitati ce se numeste NATIONALITATE SI LIBERTATE” (cf. Banchetul oferit lui C.A. Rosetti cu ocazia aniversarii a

XXV-a a fondarii “Românului” la 27 septembrie 1881, apud Constantin Antip, Istoria presei române, Bucuresti 1974, p.

190).

FORURI ZIARISTICE ÎN TRECUT

În cursul anului 1882 s-au purtat multe discutii în vederea constituirii unei Societati a ziaristilor, la care au participat

publicisti de prima marime, M. Eminescu, C.A. Rosetti, B. St. Delavrancea, B.P. Hasdeu, alti gazetari de orientari politice

diferite. Statutul Societatii s-a v otat, dar societatea nu a avut sorti de existenta prea favorabili datorita controverselor în

problema presedintelui ei. Desi ales, B.P. Hasdeu a cedat functia de presedinte în favoarea lui C.A. Rosetti, nici acesta

agreat de întreaga breasla. Dupa trei ani, Societatea Presei, s-a impus, aceasta având ca presedinte pe D.A. Laurean,

directorul ziarului “România Libera”.

În aprilie, 1900, potrivit lui G. Caliga – citat de noi – s-a înfiintat în aprilie, 1900 Sindicatul Ziaristilor, cu sediul în

Bucuresti, propunându-si ca obiective: “ocrotirea intereselor morale si materiale ale ziaristilor; strângerea legaturilor de

colegialitate si solidaritate profesionala între ziaristi; ridicarea si mentinerea prestigiului si demnitatii corporatuiunii;

crearea unei case de ajutor si pensiuni pentreu membrii sindicatului” (apud Constantin Antip, cit., p. 192).

La scurt interval, în 1913 din initiativa unui grup de ziaristi de orientare democrata, între care Constantin Mille, Bucur

Branisteanu, Iosif Nadejde etc. s - a fondat ASOCIATIA GENERALA A PRESEI DIN ROMÂNIA, care avea în atributiile ei o

sfera de preocupari mult mai cuprinzatoare decât îsi propusese Sindicatul Ziaristilor. Fata de acesta, AGPR includea

ziaristii români din tara sau din tari straine unde ei locuiau, int ermediind solutionarea oricaror diferende, sub aspect

deontologic, prin instituirea de tribunale arbritare si jurii de onoare, sprijinirea profesionalizarii (prin biblioteci, cursuri de

perfectionare, cluburi, apararea prestigiului profesiunii).

PRIMA LEGE A PRESEI: 1862

Înca sub A.I. Cuza, în 1862, s-a votat prima lege a presei care garanta libertatea de exprimare a ziaristilor, drepturile

si îndatoririle lor.

În 1923 se voteaza Constitutia tarii care a înlocuit-o pe cea din 1866, mentinându-se prevederile referitoare la presa,

în articolul 25: “Românii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau religie, se bucura de liberatea constiintei, de

libertatea învatamântului, de libertatea presei (subl. ns.), de liberatea întrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate

libertatile si drepturile stabilite prin legi”.

Perioada interbelica a supus presa la nenumarate presiuni sub guvernarile de diferite coloraturi (averesciene,

taraniste, liberale) care au initiat proiecte pentru o Lege a presei restrictiva din punctul de vedere al libertatii de exprimare

(de ex. “Legea nr. 247 pentru reprimarea unor infractiuni contra linistei publice”, urmata de “Legea pentru apararea linistii

si creditului tarii”, în 1930, variante mascate ale unei legi de presa care introducea cenzura asupra a tot ce instiga public,

(ziare, brosuri, discursuri). Aceste legi speciale au fost încorporate în Codul Penal Regele Carol al II-lea, la 1 ianuarie

1937, fata de care au protestat ziaristii, prin Uniunea Ziaristilor. Supuse cenzurii, confiscarii sau suspendarii, fie temporar,

fie definitiv, ziarele, revistele, reprezentantii lor au avut de suferit multe represalii, în ciuda faptului ca în 1938 noua

Constitutie adoptata în locul celei din 1923 prevedea în articolul 10 ca românii se bucura de libertatea presei. O garantare

contrazisa de articolul 7 din Constitutia carlista, care suna astfel ”nu este îngadiut nici unui român a propovadui prin viu

grai sau în scris schimbarea formei de givernamânt a statului, împartirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite

ori lupta de clasa”.

Cu deosebire dupa instaurarea dictaturii militaro-fasciste, în 1940, presa a fost divizata, agreata sau respinsa prin

controlul riguros al autoritatilor, prin contrabalansul publicatiilor legionare (“Buna Vestire”, “Cuvântul”, “Axa”), prin actiuni

de interzicere directa a publicatiilor din nord-vestul tarii, de catre regimul horthyst, dupa Dictatul de la Viena. Nu detaliem

vicisitudinele presei datorate regimului cenzurii în România, acestea f iind redate în toata amploarea si consecintele lor în

lucrari de data recenta pe care le recomandam lecturii celor interesati: Marian Petcu, Puterea si cultura. O istorie a

cenzurii. Polirom, Collegium Media, cap. Regimul cenzurii în România, p. 81-195; Peter Gross, Colosul cu picioare de lut ,

1999, Collegium Media, Polirom, Iasi.

SINDICATELE ZIARISTICE

Perioada interbelica a favorizat aparitia Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Bucuresti, Federatia presei periodice

române, Sindicatul ziaristilor din Moldova, Sindicatul presei române din Ardeal si Banat, Sindicatul ziaristilor minoritari din

Ardeal si Banat, alte sindicate care, în 1932, au format Federatia generala a presei din provincie. Unele dintre asociatiile

mentionate aveau filiale (subfiliale) în principalele orase ale tarii, iar Uniunea Ziaristilor Profesionisti si Asociatia Generala

a Presei Române se afiliasera la Federatia Internationala a Ziaristilor. O serie de actiuni si initiative benefice figurau în

statutele votate înca din 1919 si revotate, amplificate ulterior de catre Uniunea Ziaristilor Profesionisti referitoare la

atestatele în profesiune, apararea intereselor materiale si morale ale breslei ziaristice, contractele de munca, ierarhizari si

încadrari în functii redactionale, federalizarea cu organizatiile sindicale ale tipografilor, linotipistilor, administratiilor de ziare

si asa mai departe. Între 3 si 5 decembrie 1922 a fost organizat primul Congres al ziaristilor la care au participat

reprezentanti ai uniunilor si asociatiilor de ziarsti din toata tara. Pe ordinea de zi au figurat probleme esentiale ale

activitatii ziaristice: libertatea de exprimare, statutul profesiunii, situatia morala a presei, contractul profesional colectiv,

asigurarile pe viata ale ziaristilor, participarea la forurile de profil internationale, multe altele care au fost reluate la

congrese de presa ulterioare, în 1923, 1935, tinute la Cluj si respectiv, Oradea. Asemenea aspecte de interes vital pentru

frontul ziaristic românesc au facut obiectul multor studii, cercetari, sinteze realizate de ziaristi cunoscuti în epoca

(Constantin Bacalbasa, Constantin Graur, Eugen Filotti sau de carturari distinsi (Tudor Vianu, Virgil Madgearu, Nicolae

Iorga).

LEGEA PRESEI ÎN DECENIILE TOTALITARISMULUI

Încercam astazi, la un deceniu de la evenimentele din 22 Decembrie 1989, care au restructurat tara, angajând-o pe

drumul democratizarii, al statului de drept, al economiei de piata si al integrarii euro-atlantice, o minima judecata de

valoare asupra a ceea ce fost pozitiv în activitatea presei si dimpotriva a ceea ce a reprezentat stagnare, limitare, regres.

Avem aceasta obligatie decurgând din deontologia presei însasi, care ne solicita obiectivitate, echidistanta, echilibru în

cumpanirea faptelor, a evenimentelor, a împrejurarilor care au pus “istoricii clipei” în contexte social-politice si istorice de

care nu a depins libera si constienta lor consimtire la tot ce au gândit, elaborat si tiparit. Ar fi o enorma greseala sa

stergem cu un burete înmuiat într-o solutie anticomunista cele peste 4 decenii de osârdie gazetareasca, împlinita cu

mesaje în mii de publicatii, totalizând peste 10 milioane de exemplare la o singura aparitie, în limba româna sau în alte

câteva limbi ale minoritatilor etnice, secând astf el un izvor de minte si de suflet al culturii nationale. Dupa cum ar fi, de

asemenea, o mare greseala sa absolutizam valoric continuturile si formele de exprimare ale acestora din presa anilor

1944-1989.

Beneficiind de o sinteza alcatuita din texte extrase din documente ale P.C.R. privitoare la obiectivele si sarcinile

presei, ne vom structura observatiile pornind de la solicitarile fata de mass-media, concretizate în:

- - directiile tematice;

- - conducerea presei de catre partid;

- - contributia presei la dezvoltarea constiintei socialiste, la ridicarea nivelului ideologic al maselor;

- - îndrumarea creatiei literar-artistice;

- - promovarea consecventa a principiilor politicii externe a partidului.

Asemenea piloni partinici atrageau în jurul lor pârghii de sustinere, într-un “edificiu” al comunicarii de masa care se

fundamenta pe:

1) Legea presei din R.S.România;

2) Decret al Consiliului de stat privind organizarea si functionarea radioteleviziunii române;

3) Decret al Consiliului de stat privind organizarea si functionarea Agentiei române de presa, “Agerpres”.

Structurata în VIII capitole, în mai multe Sectiuni si 101 articole, Legea Presei definea din primul ei aticol dependenta

totala a mass-media fata de politica P.C.R. tradusa, concretizata în misiunea de faurire “a societatii socialiste multilateral

dezvoltate”. În câteva elemente de relief aceasta însemna: slujirea intereselor supreme ale natiunii socialiste, traducerea

în viata a principiilor eticii si echitatii socialiste, difuzarea în masa a conceptiei clasei muncitoare, clasa conducatoare a

societatii românesti. Articolul al doilea se cuvine a fi reprodus aidoma pentru ca el este edificator pe deplin asupra

raporturilor presei cu partidul aflat la conducerea tarii:

“Presa îsi desfasoara activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român – forta politica conducatoare a întregii

societati din Republica Socialista România”.

Celelalte articole prezinta o relevanta de subsidiar si nici nu vom mai insista, prin urmare, asupra substantei politicoideologice

cu care presa trebuia sa-si impregneze întreaga sa activitate. Nu putem sa nu ne oprim fie si în treacat la

câteva din conceptele promovate de P.C.R. în Legea presei. Unul dintre ele este detaliat în art. 5, din care aflam ca prin

presa se întelegea întreaga activitate de informare publica realizata prin forme de imprimare, înregistrare, transmitere si

comunicare si materializate în: ziare, reviste, buletine, emisiuni de radio-tv, jurnale cinematografice, filme de informare si

documentare “orice alte forme de imprimare sau înregistrare grafica, fonica ori vizuala, destinate si folosite ca mijloc de

exprimare si informare publica în masa”. Cu alte cuvinte aproape tot ce se rostea se tiparea sau aparea pe micul ecran nu

era suficient sa defineasca mass-media, aceasta trebuia întregita cu numeroase alte verigi ale comunicarii, toate

subordonate conducerii de partid.

Functiile presei aveau si ele, din chiar titulatura cap. II, misiunea unor “functii social- politice”, care semnificau: spirit

militant pentru traducerea în viata a programului de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate, afirmarea

conceptiei stiintifice si materialist-dialectice si istorice a partidului despre viata si societate; intransigenta fata de

conceptiile si pozitiile obscurantiste, retrograde si antiumanitare, formarea omului nou si a constiintei socialiste, cultivarea

dragostei fata de P.C.R., a sentimentului fratiei dintre români si minoritati etnice.

Garantarea spiritului de partid ca spirit diriguitor al întregii prese era prevazuta în art. 22, în care se precizeaza ca din

Consiliul de conducere al oricarui organ de presa trebuiau sa faca parte, în primul rând, “reprezentanti ai organelor

centrale si locale de partid”.

Cine putea sa fie ziarist potrivit aceleiasi Legi a presei? Aflam din art. 39: “Poate fi încadrat ca ziarist persoana care

militeaza pentru aplicarea în viata a politicii P.C.R. de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate, se conduce în

activiatea sa si în viata particulara dupa normele eticii si echitatii socialiste (etc.)”. Potrivit acestui criteriu de încadrare, la

care se adauga si cel profesional, evident, se defineau si îndatoririle si drepturile ziaristului, în genere circumscrise

sarcinilor generale ale presei anterior amintite.

Cu privire la libertatea presei, aceasta este definita în art. 69 si anume ca ea nu putea fi folosita “în scopuri potrivnice

orânduirii socialiste”, acestea semnificând: împotriva Constitutiei, a principiilor politicii interne si externe a P.C.R., a

defaimarii conducerii partidului si statului, a difuzarii de documente secrete, a propagarii de conceptii obscurantiste,

sovine, rasiste etc. Nerespectarea unor prevederi ale art. 69 putea sa duca la suspendarea difuzarii textelor cu pricina.

În aria problemelor care tin de libertatea de exprimare ar mai fi de semnalat art. 94, care suna astfel: “Tiparirea,

înregistrarea sau difuzarea fara autorizare legala, a unui imprimat grafic, fonic sau pe banda ori pelicula, destinat a fi

folosit ca mijloc de informare publica, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu

amenda”.

Ne oprim aici cu spicuirile noastre din documentele de partid referitoare la mass-media din România anilor 1944-

1989.

Concluziile s-au desprins singure:

1) O directionare tematica a strategiilor redactionale;

2) O îngustare a posibilitatilor de exprimare jurnalistica, mai ales în genurile comentative;

3) O îngradire a stilurilor si genurilor împinse lexical pe un “pat al lui Procust”;

4) O standardizare a mesajelor, dupa exemplul “Scânteii”.

LEGIFERARI MASS–MEDIA DUPA 1990

În momentul de fata presa nu beneficiaza, din nefericire de o “lege” a ei, desi dupa 1990 s-au purtat numeroase

discutii în organizatiile jurnalistice s-au redactat mai multe coduri deontologice, publicate, dezbatute, unul dintre ele fiind

adoptat la sfârsitul anului 1991.

Ceea ce exista docamdata se refera la audiovizual “Legea audiovizualului” (1992) si “Legea privind înfintarea si

functionarea Societatii Române de Radiodifuziune si a Societatii Române de Televiziune” (1994).

O referire directa la presa se face în “Codul Penal”, în doua articole ale sale, cel despre insulta (art. 205) si cel despre

calomnie (art.206), asupra carora s-au adus multe discutii în contradictoriu, de catre jurnalisti si organizatii ale acestora si

în comisiile de specialitate ale Parlamentului, în sensul de a li se diminua macar efectele negative pe care le- au avut deja

asupra mai multor zeci de jurnalisti chemati în justitie.

În lucrarile de etica si legislatie a presei (între care, Miruna Runcan, “Introducere în etica si legislatia presei”, 1998,

Editura All Educational si Dr. Dumitru Titus Popa, “Dreptul comunicarii” – presa scrisa, vorbita si televizata – Editura

Norma, 1999) sunt abordate problemele de prima însemnatate referitoare la legislatia presei: libertatea presei,

responsabilitatea jurnalistului fata de societate si fata de cetatean, responsabilitatea presei si economia de piata (Miruna

Runcan); raspunderea ziaristului, delictul de presa: infractiunea, tipologia, delicte contra demnitatii, insulta, calomnia, viata

privata, drepul la propria imagine sau categorii de delicte contra unor simboluri si valori nationale si universale (Dr.

Dumitru Titus Popa).